O amintire la bunici

Batranetea , copilaria... atat de diferite , atat de asemanatoare . Varste sincere , inocente

, care impreuna formeaza taramuri minunate , presarate cu dor si puritate . Varste care te
fascineaza prin simplitatea lor , prin emotiile asa profunde pe care le experimentezi , si prin
zambete, asa multe zambete...

Soarele , palid si sfios , care incepea sa rasara , trimitea , rand pe rand , soldatei aurii sa
lumineze lumea . Undeva , pierduta intr-un sat oarecare ,ca o panza de paianjen, care se
intindea de-alungul unui paraias involburat si lucitor , era o casuta . Casuta parca vibra . De cand
nepotii sosisera in vizita , locuinta , cu prispa de lemn vechi , parca se imbracase intr-o aureola
cereasca, mereu scaldata in veselie si in viata insasi .

Nepotii mai crescusera . Bunicul nu-i mai putea lua in brate ca odinioara, cu ale sale
maini inca zdravene , imbibate , pe timpul tineretii , in munca grea , dar care la sculptat pe om
si l-a facut harnic si modest . Nici bunica nu-i mai putea legana pe picioarele sale , cantandu-le
cu vocea sa suava si putin ragusita cantecele felurite , cu povesti , cu zane , cu ingerasi...

Eu am iesit afara , in curtea zugravita atent cu vopselurile iubirii . Bunicul ma astepta , cu

ochi mijiti , rezemat de o bicicleta inalta , lucitoare , pictata cu o nuanta puternica de albastru
regal , ce facea concurenta insusi cerului , care privea invidios , in timp ce scula ultimele
pasarele , caci dimineata se apropia de sfarsit. Ohii mei negrii intalnira pentru o clipa privirea
batranului si am tresarit. Oare bunicul plangea? Nu ... Era doar o festa obisnuita a razelor .

Fata,sora mea, a iesit si ea , imbracata intr-o rochita alba , parca pudrata cu zahar . Si
ochii sai verzi au fost mirati cand au cautat privirile bunicului , parca ascunse sub o vraja . Dar eu
i-am spus :

- Stai linistita ! Bunicul nu plange . Dar ce-i cu bicicleta ?

Batranul a schitat un zambet asa pur si copilaresc , parca fata i se facuse dintr-o data o
dolofana gogoasa , umpluta cu fantezie .

- Ma-m gandit , copiii mosului , sa facem astazi o expeditie cu bicicletele . Sa vad daca
batranelul asta mai stie sa pedaleze . Unde vreti voi , acolo va duc ! Mergem in padure , la
parau ?

Cei trei copii au inceput a rade in hohote . Parca era o orchestra miraculoasa a tineretii
vesnice , in care toti cantau cu maiestrie : fata la flaut ,eu la pian si bunicul la trompeta .

- Cum sa nu mergem , bunicule ?! raspunse sora mea putin taios , de parca bunicul nici
nu avea dreptul sa se indoiasca .
Bunica ni se alatura si ea .Se misca asa iute! Nici nu o vazusem. Parul ei surt si cret , ochii
iscoditori, figura blanda , calma , manile tinute pe langa corp ca un soi de pelerina , rochia verde
maslin , carpita cum se poate mai atent inspre margini , toate formau un portet inedit al
bunatatii .

- Ce vreti sa mancati in seara asta , dragii mei ? Pregatesc o supa de pui si gogosi aromate
.

Dar inainte ca nepotii sa raspunda , bunicul a incercat o tentativa de gluma , care se

restabileasca echilibrul in favoarea voii bune , si nu a alegerilor :

- Stiti , copii mei , mie imi place mult de tot cand veniti pe la mine , ca mananc asa bine
de pe urma voastra !

Bunica s-a incruntat , dar copii au suras cu gura pana la urechi . Apoi eu m-am ocupat si
de alegerea mesei . Am mers langa bunica , am luat-o de brat intr-un gest plin de tandrete si i-
am spus cu glas mieunat , cristalin :

-Stii, buni , eu cred ca orice ai pregati tu o sa iasa o perfectiune .

-Oo! Sa te pupe bunica . Atunci asa ramane ! Sa vezi tu ce mancare gustoasa fac eu
pentru voi !

Batrana pleca sprintena catre bucatarie , dar nu inainte sa le dea nepotilor un sarut lung
pe frunte - biletul de libera calatorie .

Bunicul si cei doi nepoti au plecat cu bicicletele . Soarele , suparat peste masura , arunca
raze fierbinti , ucigatoare pretutindeni , in speranta ca va omori acest univers , care il pune la
munca in fiecare zi , ore in sir , fara vreo pauza . Dar padurea , cu miile sale de brate de smarald ,
larg-rasfirate , ii apara pe curajosii drumeti de furia acestuia , si , in schimb , le oferea umbra ,
racoare , clipe frumoase... Noi am mers pe o carare secreta , pe care doar bunicul o cunostea si
pe unde mergea si batranul , in copilarie, cu al sau bunic . Singura dovada ca pe acolo era o
carare erau firele de iarba , vrezi , suple , putin lasate , care formau o dungulita serpuita prin
codru . Ajungand la locul stiut de bunic , sufletul nostru a ramas uimit . Se numea ,, La Canion".
Era imbaiat in umbra , o oaza de liniste si mister . In dreapta se inalta un zid de piatra peste care
curgea o cascada impunatoare , cu apa rece a paraului ce taia drept raiul pamantesc . Imprejur
numai padure : stejari seculari , cu trunchiuri mancate de vreme , care aveau striatii adanci pe
scoarta , asemenea unor canioane minuscule , flori nemaivazute , mov , albastre , galbene .
Soarele patrundea printre frunzele copacilor prin intermediul unor raze poleite cu aur , poduri
catre infinit , ce nu se sfiau sa ofere o priveliste bizara , parca nepamanteana , dar asa
frumoasa...

Eu, absorbit de peisajul parca dintr-o carte de povesti am cazut de pe bicicleta si m-am
dat peste cap de cateva ori . Bunicul incepu sa topaie intr-un ritm dezordonat , nebunesc si ,cu
glas intrerupt brusc de expirari ce aratau o vaga oboseala , spuse :

-Asa , copii mosului ! Hai la tumbe toata lumea ! Tumbe ! Tumbe !

Si a sarit intr-o pirueta dubla , dar care nu a fost calculata prea bine , si , cu bratele sale
invizibile , dar neiertatoare ,il arunca pe batran drept in apa de gheata a paraului . Acesta , la
intalnirea neprevazuta cu obstacolul uman , scoase un ciudat tipat: ,, Baldabac!" si se
indeparta cu rapiditate de corpul strain sub forma unor cercuri trase de compasul perfectionist
al naturii. Noi ne-am speriat . Am alergat la mal fulgerator , dar in loc sa gasim un batran
incolacit si zgibulit , am aflat unul care statea intins in parau , cu mainile sub cap si cu ochii
inchisi.Bunicul ne vorbi din visul acvatic:

- Vai , copilasi ! Stiti ce bine e ?! Unii dau bani multi pentru o asa revigorare ! Ce mai
asteptati !? Nu vreti sa simtiti cum va curge natura prin vene ?

Noi doi ne-am supus , ne-am bagat in parau , alaturi de bunic , si am stat acolo mult ,
tacuti , gandindu-ne poate la vise nemplinite , la dorinte pe care am vrea sa le soptim la
ureche ,sau poate la o bunica , ce acum se lupta din rasputeri in vastul razboi culinar . Cand am
iesit de acolo , am inceput sa exploram , caci sufletul voia sa intipareasca intr-un colt al sau acel
loc feeric si sa-l puna in sfanta cutie a amintirilor la bunici . Am cules flori , atatea flori ,
multicolore , firave , parca vulnerabile . Am vazut fluturi , multi , multi fluturi , cu ale lor
trupusoare subtiri ca un fir de ata ; si parca ti-e frica sa nu se rupa , caci pe ele sta intreaga
greutate a zborului. Am privit copacii , embleme ale vesniciei , scari spre absolut , intervale
intre pamantul in care-si infig radacinile antice si cerul pe care il ating cu bolta . Si toti trei am
plecat de acolo cu inima grea , dar se intunecase , si era acolo un om , care se intreba unde
eram ...

Am ajuns acasa la intuneric . Bunica ne astepa la poarta .

- Pe unde ati umblat , haimanalelor?!zise ea cu un ton sever , dar , in ceata noptii, am

vazut in josul fetei un contur de suras . Am mancat pe saturate , iar apoi batranii au inceput sa
vorbeasca despre una , despre alta , in timp ce noi ne jucam , ne distram , povesteam...

Curand , frigul si intunericul i-au gonit pe bunici in casa . Dar unde erau nepotii? Bunica
ne-a gasit pe o banca . Isi plimba degetele prin parul meu si se pregati sa-mi atinga fata , cand
bunicul se opuse:

- Nu ! Mai bine adu niste paturi si perne . Stau eu cu ei . Nu le strica somnul !

Bunicul se puse pe jos , la picioarele nepotilor care adormisera pe o banca , intr-o

gospodarie oarecare , intr-un satuc oarecare , aflat pe malul unui parau . Si fara indoiala noi doi
eram , in somn , tot alaturi de bunici , dar nu in curte , ci pe taramul magic al viselor implinite ...