“Tema copilăriei în

literatura română”
Realizator : Varatic Alexandru
Hronicul şi cântecul vârstelor
Autor : Lucian Blaga
 Imaginea casei şi a tărâmului
copilăriei

“Spre curte casa era în întregime acoperită de viţă sălbatică, cu rod mărunt. între casă şi şură, se
înghesuia, pitită, bucătăria de varăf străjuită de-un dud cu frunza deasă, sub care vara luam masa, învăluiţi
de cîntecul puterilor păsăreşti, în casă se urmau în şir patru încăperi, dintre care una era de lux."

“Aceasta era lumea mea : casa, şura, stogul de paie de după şură. Zarea mea spre răsărit era cuprinsă de Coasta cu
viile şi cu „rîpile roşii. Mai departe, pe rîu în sus, către miazăzi, se profilau Munţii al­baştri, iar pe rîu în jos — spre
miazănoapte, alţi munţi : Munţii Apuseni, în depărtarea cărora des­luşeam îndeosebi două vîrfuri. Două vîrfuri :
unul boltit, altul ascuţit. De jur împrejur, la capătul vederii, era pentru mine o mar­gine, marginea lumii. Mama îmi
spunea însă că în; Munţii Apuseni ar mai fi o ţară : Ţara Vîlvelor». Din tonul în care Mama îmi vorbea des­pre
aceste lucruri, simţeam însă că Munţii Apuseni puteau totuşi să fie o margine, marginea lumii, şi că dincolo de ei
nu mai era decît — povestea.”
 Discuţiile, ghiduşiile şi jocul
necontenit în nisip cu camarazii

“Ne istoriseam, în termeni pe care priceperea nu-i putea consuma, culeşi din văzduh şi de la feciori fără ruşine,
întîmplări mai vechi, sau mai noi, din cutare sau cutare uliţă şi evenimente suspecte, aco­perite de noapte, din cronica
erotică a satului. Sau născoceam, cu închipuire drăcească vreo cruzime, ce urma s-o ducem la îndeplinire pe
socoteala mai ales a guşaţilor, fonfilor, tonţilor, zănaticilor sau bicisnicilor din localitate. Blestemăţiile plănuite
nu erau totdeauna inofensive, căci uneori ne dădeam îndemn, fără de astâmpăr, pînă ce le duceam la capăt. în
acest cadru de completă nuditate a na­turii răsărea în noi flora confuză a tuturor instinc­telor şi ciuguleam din
ciorchinii celor mai varii stricăciuni ale închipuirii, cu desăvîrşită nevinovăţie.”

“Jocurile noastre isco­diseră toate virtuţile nisipului. Exploatam o gră­madă

mare de nisip mărunt pus de cineva sub castanul uriaş din faţa casei. Din
elementul uşor ume­zit clădeam boliţi, labirinte, biserici. Mai ales biserici, îmi
pusesem în cap să devin odată „zidar de bi­serici", adică arhitect. Acesta a fost
întîiul meu „ideal" de viaţă. Şi mă vedeam cu toată gravita­tea acolo pe grămada
de ţărnă, în exerciţiul măreţ al viitoarei mele meserii.”
 Primele “descoperiri”

“Umblînd odată pe uliţă cu ochii în sus, am băgat de seamă că cerul venea tot cu mine.
Zenitul se mişca din Joc — ţinîndu-se neîntrerupt deasupra mea ! Era o descoperire cu totul
nouă, pe care mă simţeam obli­gat să o păstrez ca un mare secret în cel mai ascuns ungher al
inimii. începeam să-mi tălmăcesc viitorul, pe linia de vis a acestei 1' descoperiri, încît pentru ni­
mic în lume, nu m-aş fi încumetat s-o împărtăşesc şi altora. în fiecare zi puneam zenitul — la
încer­care, dacă se mai ţine pe urmele mele sau nu. Aş fi fost fără îndoială dezamăgit de
moarte să fi aflat într-o zi că zenitul mă trădează. Şi continuam să ţin taina sub trei lacăte
şi şapte peceţi.”
 Poveştile mamei

“Nu aş putea spune că basmele s-ar fi re­vărsat asupra copilăriei mele ca din-tr-
un corn al belşugului. Nu. Foamea de basm, firească vîrstei, mi-o astîmpăra,
cu intermitenţe, ce atîrnau de vremuirea de afară, sau de urîtul inimii, numai
Mama cu cele cîteva poveşti ale ei. Nu ştia Mama prea multe, dar nimerea fără greş
tonul lumii ireale, încît chiar glasul ei mi se părea că vine dintr-o a patra dimensiune a
spaţiului. La dorinţa mea ea îmi repeta adesea o poveste, ce aducea cu : „Tine­reţe
fără bătrîneţe". Basmul se mişca la început printr-o lume reală, ca s-o ia apoi, pe
imperceptibile trepte, spre alt tărîm.
De fieştecare dată povestea mă tulbura în toată fiinţa. Mă tulbura basmul pentru
dulcea amă­răciune cu care vorbea despre zările fericirii, dar şi pentru simţămîntul
ameţitor, ce-mi da, cu privire la încălecarea timpurilor, ce stăpînesc lumea cu tă-
rîmurile ei.”
Amintiri din copilărie
Autor : Ion Creangă
« (Nica-) vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in tulburarea sa.»
“Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, la ce poate sa le aduca ziua de maine, sau
ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire?”

«Asa eram eu la varsta ceea fericita si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea
asta si pamantul.»
“Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parintii, si fratii, si surorile imi erau sanatosi,
si casa ne era indestulata, si copiii si copilele megesilor erau de-a pururea in petrecere cu
noi, si toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a
mea.”
“Ia, am fost si eu in lumea sta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din
Humulesti..”
 Nelu
Autor : Elena Farago

Dintr-un rest de prăjituri, – Şi de ce îmi faci gunoi?

Nelu face firmituri.
– Pentru vorba dintre noi:
Mama-l vede şi-l întreabă: Eu acum fac firmituri
Pentru puii rândunicii,
Ca să aibă şi ei, micii,
– Iar nu eşti copil de
Azi, la masă, prăjituri!…
treabă,
Nelule, ce-mi faci gunoi?…
Cum fu vorba între noi?
– Vorba noastră? Stai să-ţi spun
Ca să vezi cum o ţin minte:
Să mă fac tot mai cuminte
Şi mai harnic şi mai bun!
Concluzie