Crețu Oana, Instituții și ideologii

Democrație și Totalitarism
de Raymond Aron

Raymond Aron s-a născut la 14 martie 1905 la Paris, într-o familie lorenă, tatăl său fiind
profesor de drept.
În anul 1924, intră la Ecole normale supérieure, unde se împrietenește cu Jean-Paul Sartre și Paul
Nizan. Agregat în filosofie în 1928, predă în 1930 la Universitatea din Koln, în calitate de rector,
apoi la Maison académique din Berlin în perioada 1931-1933. În timpul acestei șederi își
îndreaptă cercetările către sociologia germană. Revenit din Germania, predă la Havre 1933-1934,
unde îi urmează la catedră lui Jean-Paul Sartre, apoi este numit secretar al ,,Centre de
documentation sociale’’ de la Ecole normale supérieure, post pe care îl ocupă până în 1939. În
1938 își susține tezele Introduction a la philosophie de l historie- Introducere în filosofia istoriei
și La philosophie critique de l historie -Filosofia critică a istoriei. În 1939 este mobilizat, iar la
sfârșitul lunii iunie pleacă către Londra. Se înscrie la F.F.L-Forces Françqises Libres, apoi este
redactor șef al ziarului La France libre de la Londra. După eliberare desfășoară o dublă
activitate de jurnalist politic și universitar. Analizează cu regularitate conjunctura internațională
și internă și participă activ la dezbaterile ideilogice ale Războiului Rece.
Profesor la Institut d études politiques din Paris în perioada anilor 1945-1954 și Ecole nationale
d administration 1945-1947, devine titular al catedrei de sociologie al Facultății de Litere din
Paris 1955-1967, director de studii la secțiunea a VI-a a Ecole pratique des hautes études 1960-
1978, profesor la Collège de France-catedra de sociologie a civilizației moderne, 1970-1978.
Întreaga sa operă se împarte între filosofia istoriei și devenirea societăților noastre: devenirea
diplomatico-strategică și dezvoltarea economică. Lucrarea Dix-huit leçons sur lq société
industrielle constituie un prim pas pe calea reflecției despre viitorul societăților industriale și
despre relațiile dintre știința economică și sociologie, care este completată de Démocratie et
totalitarisme 1965. Pe tot parcursul carierei sale intelectuale, a dialogat cu marii sociologi Marx,
Tocqueville, Pareto, Clausewitz.
La scurt timp după publicarea lucrării Mémoires, care s-a bucurat de un succes imediat,
Raymond Aron a încetat din viață la Paris la data de 17 octombrie 1983.
 Acest volum publicat inițial la Centre de Documentation Universitaire, cu titlul mai exact dar
prea lung, Sociologie des sociétés industrielles, esquisse d une théorie des régimes politiques ,
este al treilea dintr-o serie din care fac parte și La lutte de classes la Centre de Documentation
Universitaire, cu titlul Le développement de la société industrielle et la stratification sociale.
Aceste nouăsprezece lecții au fost susținute la Sorbona în timpul anului universitar 1957-1958.
Lucrarea de față sugerează existența unei multitudini de sensuri pe care îl posedă termenul
politică.
Un prim sens al termenului desemnează deci programul, metoda de acțiune sau acțiunea în sine a
unui individ sau a unui grup, referitor la o problemă sau la totalitatea problemelor unei
colectivități. Politica-domeniu este ansamblul în care se luptă indivizii sau grupuri care au
fiecare propria policy, adică obiectivele lor, interesele lor, filosofia lor uneori.
Sociologia politicii se referă la anumite instituții, ca de pildă, în societățile moderne, partidele,
Parlamentul, administrația. Politica este în esență ceea ce grecii numeau regimul cetății, adică
modul de organizare al colectivității în ansamblul ei. Aceasta este înainte de toate traducerea
termenului grec politea.
În concepția lui Tocqueville, mișcarea democratică antrenează ansamblul societăților moderne
spre eradicarea deosebirilor de statut și de condiție între indivizi. Această mișcare poate duce la
două tipuri de societate, una egalitară și despotică, și o societate egalitară și liberală.
Marx, la rândul său, caută în transformările economiei explicația transformărilor sociale și
politice. El crede că societățile capitaliste sunt afectate de contradicții fundamentale, că, în
consecință, vor evolua spre o explozie revoluționară și dincolo de aceaastă explozie va interveni
un regim socialist într-o societate omogenă, o societate fără clase.
Ideologia pe care o revendică regimul sovietic impune primatul economiei, în timp ce
ideologia pe care o revendică regimurile occidentale impune primatul politicii. Grupurile de
interes într-o societate democratică de tip occidental au dreptul să se organizeze, muncitorii
au dreptul să-și creeze sindicate , să aleagă liderii acestor organizații. Într-o societate de tip
sovietic, niciun grup de interes nu are dreptul să se organizeze. O democrație sănătoasă este
aceea în care cetățenii respectă nu numai constituția care fixează modalitățile luptei politice,
ci și toate legile care definesc cadrul în care se desfășoară activitatea indivizilor
4. Unul dintre principiile unui regim cu partid uni este credința, fapt ce denotă că partidul
monopolist este unul de acțiune , revoluționar care se hrănește cu credința militanților săi. Un
partid care pretinde monopolul activității politice poate avea ca obiectiv o transformare
revoluționară a societății și în numele acestei vocații, poate exercita în mod legitim o autoritate
absolută, cel puțin potrivit doctrinei sale.
Partea2.
Regimurile de democrație occidentală sau regimurile pluraliste-constituționale comportă
modalități multiple de organizare instituțională, de practici și moravuri. O analiză a acestor
regimuri evidențiază o diversitate izbitoare. Acestea stabilesc reguli potrivit cărora guvernanții
trebuie să colaboreze cu alte instanțe, condițiile în care cetățenii au dreptul să protesteze
împotriva deciziilor administrației sau ale guvernanților.
Regimurile lui Salazar, Mussolini și Hitler au în comun denunțarea ideilor democratice , liberale.
Atăt regimul hitlerist, fascist cât și cel comunist presupun existența unui partid unic care deține
monopolul activității politice. Acest partid monopolist este animat de o ideologie revoluționară.
Regimurile de acest tip folosesc într-o mai mică sau mai mare măsură teroarea împotriva
oponenților lor, considerând că dușmanul ideologic este mai vinovat decât criminalul de drept
comun. Regimul sovietic este rezultatul unei revoluții, puterea a fost preluată de partidul bolșevic
în anul 1917 noiembrie Doctrina marxistă reprezintă o interpretare a societății , potrivit căreia
infrastructura economică determină ansamblul. Bolșevicii aveau câteva idei directoare legate de
economie: proprietatea publică asupra mijloacelor de producție și planificarea.
Din punct de vedere politic, doctrina marxistă afirma că: Statul este instrumentul de dominare și
exploatare folosit de o clasă către altă clasă.În cadrul partidului bolșevic se exprimă ideea
proletariatului , iar aceasta dispunând de o putere absolută, realizează ideea marxistă a dictaturii
proletariatului. Dacă partidul comunist reprezintă numai el proletariatul, cei care pretind la
rândul lor că îl reprezintă nu por fi decât niște trădători ai adevărului, trădători ai proletariatului
și trebuie să fie eliminați. Clasa este definită prin proprietatea asupra mijloacelor de producție.
Lupta de clasă se intensifică pe măsură ce edifică socialismul.
Teoriile regimului sovietic
Teoria marxistă formulată de conducătorii sovietici evidențiază câteva aspecte precum: revoluția
a fost una proletară, partidul a fost interpretul și avangarda proletariatului, regimul sovietic este
pe cale să edifice comunismul potrivit concepțiilor lui Marx. Principala realizarea regimului
sovietic a fost creșterea economică, edificarea unei industrii grele, sarcină atribuită de marx
capitalismului
Bolșevicii au avut meritul de a descoperi o tehnică de industrializare , necunoscută de nimeni
înaintea lor . Această tehnică a fost pusă în aplicare de către un regim politic care reprezintă o
combinație între puterea absolută a unui singur om sau a câtorva oameni și a unui aparat
birocratic numeros care exercită împreună funcțiile de conducere tehnică, economică,
administrativă și ideologică în societate. Acest regim este caracterizat și de supraviețuirea
caracteristicilor sale revoluționare. Societatea industrială modernă a oferit regimului sovietic
mijloacele de acțiune de care nu a dispus nici unul dintre tipurile de despotism din trecut,
monopolul mijloacelor e convingere și tehnici noi de acțiune psihologică.
Regimul comunist este original datorită a trei dintre aspectele sale caracteristice: a dispus
de tehnici polițienești și de convingere, populația fiind mult mai supusă îndoctrinării.
Permite combinația dintre o birocrație autoritară și voința de edificare a socialismului.
Absolutismul birocratic este supus unui partid, într-un sens revoluționar, de unde reiese
îmbinarea stranie , a unei birocrații autoritare și a unor fenomene revoluționare. În opinia
autorului, trăsăturile constitutive ale regimului sunt: dominația partidului unic,
planificarea centralizată, posibilă datorită existenței unui aparat birocrat și existența unei
 ierarhii birocratice care constituie principiul de discriminare în interiorul societății înseși.
Raymond Aron indentifică 5 elemente principale ale fenomenului totalitar:
1.Fenomenul totalitar intervine într-un regim care acordă unui partid monopolul activității
politice.
2.Partidul monopolist este înarmat de o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută și care,
prin urmare, devine adevărul oficial al  statului.
3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, statul își rezervă la rândul său un dublu monopol,
monopolul mijloacelor de constrângere și pe cel al mijloacelor de convingere. Ansamblul
mijloacelor de comunicare, radio, televiziune, presă este condus de stat și de cel care îl
reprezintă.
4.Majoritatea activităților economice și profesionale sunt controlate de stat și devin, într-o
oarecare măsură, parte integrantă a statului.
5.Dat fiind că orice activitate va  deveni de acum activitate de stat și dat fiind că orice activitate
va fi supusă ideologiei, o greșeală comisă în cadrul unei activități economice sau profesionale
este simultan ideologică.
• Raymond Aron afirmă că trebuie studiată dezvoltarea societății industriale pentru a
vedea în ce măsură o formă sau alta de societate este mai probabilă.
 Karl Marx caută în transformările economiei explicația transformărilor sociale și politice.
El afirmă că societățile capitaliste sunt afectate de cotradicții fundamentale că în
consecință, vor evolua spre o explozie revoluționară și dincolo de acest aspect va
interveni un regim socialist într-o societate omogenă, o societate fără clase.
 Dicatura proletariatului ar semăna cu Comuna din Paris, 1871;

 Dictatura proletariatului ar fi, în esență, puterea absolută, teroristă și centralizată.

 Raymond Aron a început cu economia cu scopul de a defini un anumit tip de societate,

societatea industrială, iar în ultimii doi ani de cercetării intense, a pus în lumină
importanța fenomenelor politice în raport cu fenomenele economice.
 Exemplu: la originea societății industriale de tip sovietic se află  mai întâi și înainte de
toate un eveniment, adică o revoluție. Revoluția din 1917 a avut cauze multiple, dintre
care unele sunt de ordin economic, dar a fost precedată în mod direct de un fapt de ordin
politic.
 Economia sovietică este dependentă în cel mai înalt grad în egală măsură de regimul
politic din Uniunea Sovietică și de programele de acțiune ale conducătorilor partidului în
fiecare clipă.
 Ideologia pe care o revendică regimul sovietic impune primatul economic, în timp ce
ideologia pe care o revendică regimurile occidentale impune primatul politicii. Dacă
economia sovietică este efectul unei anumite politicii, economia occidentală este efectul
unui sistem politic care își acceptă propria limită. 
 Toate societățile, atât sovietice cât și occidentale, sunt eterogene.
Antiteza dintre regimul constituțional-pluralist și regimul monopolist poate fi exprimată în patru
moduri diferite: antiteza dintre concurență și monopol, dintre concurență și monopol , dintre
constituție și revoluție, dintre pluralismul grupurilor sociale și absolutismul birocratic , și în final,
dintre statul de partide și statul partizan.
În finalul acestei cărți, autorul recunoaște faptul că Tocqueville și Marx sunt autorii săi favoriți ,
care i-au oferit punctul de plecare al sociologiei civilizației industriale.
Tocqueville a recunoscut tendința tuturor societăților moderne către democratizare, dispariția
treptată a deosebirilor de statut, dar a subestimat și poate chiar a ignorat esenția civilizației
industriale în care nu vede decât o modalitate a societăților comerciale. Modul său de a gândi
este cu desăvârșire politic.
Marx a avut meritul de a remarca faptul că societpțile moderne nu au o măsură comună cu cele
trecute , datorită dezvoltării uimitoare a forțelor de producție În lucrarea sa Manifestul
Partidului Comunist, Marx screi că în câteva zeci de ani modul de trai și mijloacele de producție
ale umanității s-au modificat mai profund decât au făcut-o timp de milenii în trecut. Acesta a
sugerat că ar fi de ajuns să fie naționalizate mijloacele de producție și să se treacă la planificare
pentru ca trăsăturile beplăcute ale societății industriale să dispară. A subliniat importanța
conflictelor dintre clase.Considerând că societatea capitalistă este incapabilă să repartizeze
tuturor beneficiile progresului tehnic, a anunțat răsturnări și a sperat ca acestea să conducă la
eliminarea în egală măsură a deosebirilor, dintre clase și a nedtreptăților societății capitaliste.

În concluzie, consider că această lucrare de filosofie politică reprezintă o sursă utilă lăsată
posterității pentru a cunoaște aspectele fundamentale legate de societatea industrială. Sunt
analizate succint regimurile totale, accentul fiind pus pe comunismul din Uniunea Sovietică dar
si cele democratice.