Modelul totalitar[modificare | modificare sursă]

În anii 1950, conceptul de totalitarism a fost perfecționat într-un mod în care politologii au încercat să
ajungă la o categorizare a regimurilor politice. Modelul totalitarismului s-a format în opoziție cu alte
modele, precum modelul regimului „democratic-constituțional”.
Sub titlul de Revoluție Permanentă, Sigmund Neumann a publicat un studiu despre totalitarism în
1940. El a insistat că statul totalitar a efectuat o „revoluție permanentă”. Potrivit lui Neumann,
caracterul principal al regimurilor totalitare a fost instituționalizarea revoluției.
Dar atunci când istoricii înțeleg conceptul, este mult mai conform definiției fixate, la origine, de
politologul Carl Friedrich Gauss. Lucrarea scrisă de Friedrich este, potrivit lui Enzo Traverso, „cartea
care a polarizat cel mai mult dezbaterea în anii cincizeci și șaizeci”. Analiza lor asupra
totalitarismului a fost mult timp cel mai autorizat document teoretic. Autorul a prezentat un „sindrom
al totalitarismului cu cinci caracteristici fundamentale:

1. un singur partid care controlează statul și este condus de un lider carismatic;

2. o ideologie de stat care promite dezvoltarea umanității;
3. prezența poliției cu un comportament dur;
4. un management central al economiei;
5. monopolul mass-media.
Din această perspectivă, dictaturile totalitare, ca formă nouă și extrem de modernă de autoritarism,
au fost forma finală a despotismului. Mai mult, societățile totalitare au fost prezentate ca fiind
similare între ele.
La aceasta se poate adăuga, ca și alte aspecte practice, controlul total al educației. Tehnica este
preponderentă: sunt tehnici moderne care permit puterii politice să aibă control total asupra
populațiilor. Statul totalitar constă dintr-o birocrație amplă. Una dintre caracteristicile totalitarismului
este asuprirea fizică și psihică a populației. Ideologia constituie un instrument de guvernare de
neegalat, prin îndoctrinarea populațiilor.
Politologii din perioada totalitarismului european au tras concluzii pesimiste pentru viitor. Potrivit
acestora, era puțin probabil ca dictaturile totalitare să se desființeze sau să fie răsturnate de o
revoluție. De asemenea, au existat obstacole enorme în calea liberalizării regimului. Structurile
totalitarismului l-au făcut să nu poată evolua, dar nu să se poată reproduce. Acest stat puternic
încerca chiar să-și extindă controlul asupra întregii lumi. Planurile totalitare de revoluție mondială
păreau să poată fi învinse doar de intervenția militară exterioară, așa cum se întâmplase cu
nazismului.