TOTALITARISMUL, FORMA EXTREMĂ A REGIMULUI

POLITIC DICTATORIAL

’’ Regimul politic reprezintă raportul politic de dominare a societăţii, exprimă

multitudinea de forme în care acesta se manifestă, reuneşte ansamblul relaţiilor dintre formele
sociale de conştientizare, organizare şi promovare a scopurilor ei1, ,
Literatura politologică recomanda multiple maniere de concepere şi definire a regimului
politic. Astfel, G. Burdeau apreciaza că regimul politic depinde de sistemul de guvernare, în
timp ce Raymond Aron constata faptul că fenomenul partidelor devine absolut important
deoarece unicitatea sau pluralitatea acestora este criteriul hotarator în constituirea şi
structurarea guvernării.
In evolutia societatii umane au fost dezvoltate doua tipuri de regimuri politice:
*Regimul politic democrat
*Regimul politic dictatorial
Democraţie asadar înseamnă „guvernare de către popor”.
Constă din nepartinire politică şi participarea tuturor în procesul politic şi garantarea libertăţii
persoanei. Regimurile democratice se caracterizează prin competiţie deschisă pentru
obţinerea puterii politice între grupuri autonome şi grupuri organizate, care iau naştere în
mod spontan în societate. Cei care câştigă competiţia sunt responsabili în faţa întregului
electorat. Competiţia este susţinută prin intermediul partidelor politice şi al alegerilor
democratice care determină sprijinul popular al fiecărui competitor. 2
Premisele de bază ale democraţiei sunt stabilirea unor limitări ale puterii statului şi
responsabilitatea elitelor conducătoare faţă de întregul popor. Cele două premise sunt
tratate pe larg în Constituţie. Toate democraţiile funcţionează pe baza unui set de reguli care
au fost aprobate şi general acceptate de către popor. Constituţia defineşte limitele şi
scopurile guvernării ca şi mijloacele, procesele şi procedurile prin care vor fi obţinute. Ea
este legea fundamentală a unui stat şi încălcarea ei este pedepsită de instituţiile abilitate3

1
Aristotel,  Politica,  Cărţile a II-a şi a VI-a, Editura Antet, 1996, p. 345.
2
Ibidem, p.347
3
Elena Nedelcu,  Democraţia şi cultura civică,  Editura Paideia, Bucureşti, 2000, p. 67

1
 Natura dictaturii constă în faptul că puterea nu este contestabila. Deşi putem distinge
relativ usor regimurile dictatoriale fata de regimurile democratice, nu e la fel de uşor să se
stabilească criterii de analiză prin care să se diferenţieze regimurile dictatoriale între ele.
Acest lucru e valabil în special în cazul unui tip particular de regim dictatorial, şi anume
regimul totalitar.

1. 1. REGIMUL POLITIC DICTATORIAL. CARACTERISTICI, TIPOLOGIE

Societatea umană a dezvoltat două tipuri de dictatură: unul conservator în care elitele
politice şi regimul pe care îl sprijină şi căruia îi dau substanţă încearcă să menţină forţele
societale dominante, în special structura claselor sociale. În acest tip de dictatură defensiv,
conducerea politică încearcă să menţină status-quo-ul existent împotriva forţelor noi care
încearcă să impună schimbări4
Un alt tip de dictatură este cel radical. Acesta este transformator şi mobilizator, care
pretinde schimbări în structura socială. Este aliat cu grupuri sau clase noi care încearcă să
înlocuiască status-quo-ul existent. Toate formele de dictatură se caracterizează prin
instabilitate. Există un razboi între elitele politice aflate în competiţie, unele încercând să se
menţină la putere, iar altele să obţină puterea. Conflictul se poate muta şi pe plan economic,
atunci când intervine lupta între elitele politice şi cele economice.
În secolul al XX-lea are loc o confruntare între regimurile democratice și cele
totalitare. Secolul XX dezvoltă totalitarismul, ca formă extremă a regimului dictatorial.
Regimurile totalitare comuniste au apărut în timpul primului Război Mondial în fostul
imperiu țarist și dupa al doilea Război Mondial în unele țări din centrul și estul Europei, în
Asia și America Latină și au dispărut în mare parte în urma revoluțiilor anticomuniste din
anii 1989-1990. Fascismul și comunismul au apărut mai ales în toate statele imperiale
continuând să dezvolte pe alte planuri tradiții de dominație antidemocratică.
După prăbușirea marilor imperii, se observă trecerea de la țarism la comunism, de la
austro-ungarism și imperiul militarist german la fascismul dreptei extremiste, ca în final să
se instaureze în Ungaria și Germania regimuri de extremă dreapta, ceea ce a demonstrat
disponibilitatea acestor societăți moștenitoare ale fostelor structuri imperiale agresoare,
pentru așezarea regimurilor totalitare. 5
4
Hannah Arendt, Originile totalitarismului , Editura Humanitas, București 2006, p.567
5
Vaslan Călin, Politologie, Editura Economica, București 1997, pp. 167-173

2
 În antichitate și în feudalism, regimurile dictatoriale s-au manifestat sub forma
monarhiilor absolute.
În epoca modernă odată cu burghezia și marea societate, capitalismul, regimurile
dictatoriale încep să fie înlocuite de regimurile democratice.
În perioada contemporană, cele mai reprezentative forme ale regimurilor dictatoriale
au fost regimurile coloniale, regimurile fasciste, regimurile comuniste și cele militare.
Regimurile comuniste, în comparație cu cele fasciste sunt regimuri politice de extremă
stânga, dar cu același numitor comun-totalitarismul și dictatorismul social-politic.
Regimul politic dictatorial este caracterizat prin deținerea puterii de către o persoană
sau un grup restrâns. Puterea dictatorială este obținută prin violență și mijloace
neconstituționale, fiind exercitată fără restricții. De regulă în regimurile dicatoriale,
separarea puterilor este înlocuită cu unitatea puterilor6.
Regimul comunist din România a fost un regim de tip totalitar și în consecință a avut
toate trăsăturile tipului de organizare politică antidemocratică, anticapitalistă, bazată pe
teroare, antiegalitism și agresiv și prin cultul conducătorului. În evoluția sa, regimul
comunist din România a avut două etape: etapa regimului stalinist( despre care voi prezenta
mai multe in capitolul următor )și cea a regimului național-comunist.
În România regimul comunist a fost o copie fidelă a tipului de stat și societate din
Uniunea Sovietică. În fapt regimul comunist a realizat o sovietizare a întregii societăți
românești. În toată perioada sa de existență, regimul comunist din România a fost
subordonat Uniunii Sovietice. Între 1945-1989 România s-a aflat in sferă de influență
sovietică. 7

1. 2. CARACTERISTICILE REGIMULUI POLITIC TOTALITAR

6
Ibidem, pp.180-181
7
Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Editura Academia Civica, București 2010, pp. 86-130

3
 Dictaturile totalitare sunt regimuri politice de baza pe ideologia și partidul politic de
extremă stângă sau de extremă dreaptă, ale căror mijloace și practici de guvernare au atins
formele cele mai arbritare ale puterii absolute, exprimate prin teroare, propagandă si asasinat8.
Bazat pe tehnologia modernă, statul de tip totalitar începea ca o dictatură ce exercita
putere politică in totalitate. Treptat statul instituia un control cât mai complet asupra tuturot
aspectelor vieții umane: economic, social, cultural, intelectual.
Deși un asemenea control nelimitat nu a putut fi niciodată tatal realizat, libertatea persoanelor
a fost în mare parte constransa. Deviația de la normă, chiar în materie de artă sau
comportament familial, putea deveni o crimă. În teorie nimic nu era neutru din punct de
vedere politic, nimic nu era în afara obiectivelor statului. Această viziune grandioasă în
privința controlului absolut al statului era complet diferită de liberalismul și democrația
secolului al XIX-lea, dar și de autoritarism. Acesta din urmă încerca să limiteze puterea
statului și să protejeze drepturile ale individului: liberalii se bazau pe raționalitate, armonie,
progres și o clasă de mijloc9. Toate acestea erau respinse de către adepții totalitarismului.
Aceștia credeau în puterea voinței, credeau că individual era mult mai putin valoros decât
statul și că nu existau drepturi pe termen lung, doar recompense temporare pentru loialitate și
serviciile aduse.
Doar liderul atotputernic și partidul unic, aflați mai presus de lege și de tradiție,
determinau destinul statului totalitar. Spre deosebire de vechiul autoritarism, totalitarismul nu
se baza doar pe o elită și pe mase, statul totalitar a căutat și, uneori a reuși să obțină sprijinul
și chiar admirația oamenilor obișnuiți. Totalitarismul s-a întemeiat pe mase îndoctrinate
politic, pe oameni angajați în procesul politic, mai ales dedicați naționalismului. Acest
caracter de mișcare de masă a oferit totalitarismului o mare parte din puterea sa10.
O altă caracteristică a statelor totalitare a fost dinamismul lor fără limite. Societatea
totalitară a fost o societate complet mobilizată, o societate care înainta către un țel final. Acest
țel nu a fost niciodată limitat doar la supraviețuirea regimului, ca în cazul unei dictaturi. În
mod paradoxal, regimurile totalitare nu și-au atins niciodată obiectivele finale, sau mai precis,
de îndată ce un scop era realizat cu prețul unor sacrificii enorme, apărea la comanda liderului,
un alt țel, menit să îl înlocuiască pe cel vechi. Astfel totalitarismul era, în cele din urmă, un

8
Ibidem, pp 140-145
9
Raymond Aron, Democrație și totalitarism, Editura All, București 2003, p.200
10
Ibidem , p 203

4
 fel de revoluție permanentă, de revoluție neterminată, în cadrul căreia transformarea profundă
și rapidă, impusă de sus, continua la nesfârșit11.
Regimurile politice totalitare au apărut în secolul XX. Regimurile de extremă stânga au
avut ca ideologie marxismul, principala caracteristică a lor fiind desfințarea propietății
private, prin care se dorea trecerea băncilor, industriei și terenurilor agricole în propietatea
statului. Regimurile de extremă dreapta au avut ca ideologie naționalismul extremist, acesta
promovând dragostea față de propiul popor și ura față de naționalități diferite.
Marxismul reprezintă totalitatea de idei filosofice, economice și social-politice, formulate
inițial de Marx și Engels și dezvoltate ulterior de Lenin. În marxism se abordează un șir de
probleme extrem de importante referitor la conștiință, existență, legitățile dezvoltării și
funcționării societății. Dezvoltarea societății conform marxismului are loc ca rezultat al luptei
de clasă. Lupta de clasă duce la lichidarea societății cu clase antagoniste și respectiv
lichidarea exploatării, la eliberarea proletariatului. Lenin completează marxismul cu ideea
posibilității revoluțiilor socialiste în țările înapoiate. Ideile lui Lenin au stimulta revoluțiile și
schimbările sociale în țările subdezvoltate ca Rusia, China, Iugoslavia, democrațiile populare.
Marxismul a influențat puternic dezvoltarea gândirii filosofice, economice și social-politice a
secolului XX. 12
Doctrina politică comunistă, bazată pe ideologia marxist-leninistă, privește organizarea și
conducerea societății prin dictatura proletariatului, care după afirmația lui Lenin se manifestă
în cadrul și în afara legii, pe baza acțiunii unui singur partid, partidul-unic.
   Dictatura proletariatului reprezintă în concepția fondatorilor aceste doctrine o formă
superioară de organizare și conducere politică a societății, deoarece ar reprezenta o dictatură a
majorității exploatate împotriva minorității exploatatoare.
        Ca urmare, principiile pluralismului politic, al separației puterilor în stat, supremația
legii, drepturile și libertățile cetățenilor sunt eliminate.
Unii ideologi marxiști-leniniști, precum cei chinezi, sustin principiul dictaturii proletariatului
ca forma de organizare și conducere politică a societății pe o perioadă nedefinită.
        Dupa cum se știe pe baza doctrinei politice marxist-leniniste, dupa primul și al doilea
război mondial, au fost create regimuri comuniste care s-au manifestat ca regimuri totalitare,
bazate pe dictatură și represiune sângeroasă. Sunt cunoscute marile represiuni care au atins
11
Stephane Courtois, Comunism și totalitarism, Editura Polirom, București 2011, p 7
12
V. G. Afanasiev, Filosofia marxistă, Ed.Politică, 1962, p.39

5
 proporțiile unor reprimări în masă, cu consecințe dramatice pentru soarta cetățenilor din tările
unde acestea au avut loc. 13
În concluzie sistemul de conducere a lui Lenin s-a bazat pe idei marxiste îmbunătățite de
viziuniile sale asupra comunismului. Această ideologie a caracterizat regimul politic din
URSS și a fost înlocuit după moartea lui Lenin cu regimul lui Stalin.
Este de înteles că putem considera ca fiind obligatoriu, în definiția totalitarismului fie
monopolul puterii, fie naționalizarea vieții economice, fie teroarea ideologică.
Putem afirma că fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite si
realizate pe deplin. 14
Regimurile totalitare au unele trăsături comune: la baza apariției și menținerii lor au stat
existența unui singur partid, ideologii singulare, absolutiste care la fascism s-a manifestat în
exterminarea popoarelor și indivizilor aparținând altor comunități , rase, iar ideologia
comunistă prin lupta de clasă care a distrus drepturile și libertătile cetătenilor și ale
națiunilor15.
În opinia lui Raymond Aron un regim totalitar se deosebește prin faptul că: un partid are
monopolul activității politice; cea mai mare parte a activității economice este supusă statului;
Statul are un monopol dublu: al forței și al mijloacele de convingere. 16
Oriunde a ajuns la putere, totalitarismul a dezvoltat instituții politice noi și a distrus
tradițiile sociale, juridice și politice ale țării. Regimul totalitar a transformat todeauna clasele
în mase, a înlocuit sistemul partidelor cu o mișcare de masă, a mutat centrul puterii de la
armată la poliție și a stabilit o politică externă orientată spre dominația mondială. 17
În concluzie în , regimurile totalitare, organizarea conducerii se caracterizează prin
concentrarea puterii în mâinile unei elite politice limitate numeric. În multe regimuri
autoritare există o distincţie clară între stat şi societate. Se permite existenţa grupurilor
autonome, mai ales a celor care au apărut înaintea regimului, de exemplu, Biserica şi multe
grupuri politice active, lucruri ce dau o uşoară senzaţie de pluralism politic.
În regimurile totalitare statul pătrunde şi anihilează forţele din societate, fiind înfiinţate

13
http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/Doctrina-politica-comunista-ma52289.php, accesat la data de:
1.03.2016
14
Ibidem, pp 9-13
15
Raymond Aron, op.cit, p. 213
16
Ibidem, pp. 210-224
17
Hannah Arendt, Op.Cit., p.567

6
 noi instituţii care să supună toate forţele societale controlului nelimitat al elitei conducătoare.
Acest lucru se obţine prin pătrunderea intereselor şi a asociaţiilor, desfiinţându-le pe unele,
remodelându-le pe altele şi punând bazele altora.
Controlul şi acapararea totalitară a societăţii se extinde asupra economiei, educaţiei,
culturii, religiei şi chiar asupra familiei. Elitele totalitare tind să devină extrem de ideologice
în scopurile pe care şi le propun. Deseori sunt utopice şi transcendentale, deci radical diferite
de valorile şi scopurile societăţii pe care vor să o controleze şi să o modifice. Ideologia este
extrem de mobilizatoare. Ce înseamnă acest lucru? Mobilizarea este intensificarea
participării. Este procesul prin care regimul determină cât mai mulţi cetăţeni să se implice
activ în viaţa publică. Regimurile totalitare, dimpotrivă, încearcă prin eforturile de a mobiliza
populaţia, de a-şi impune ideologia şi de a organiza consimţământul să dezvolte un consens
popular larg, dar nu în sens democratic, ci e vorba doar de o aprobare din partea populaţiei.

1. 3. SATLINISMUL, FORMĂ DE MANIFESTARE A TOTALITARISMULUI DE

STANGA
Din punctul de vedere al ideilor politice, marxismul-leninismul constituie un mister al
secolului XX dacă vom căuta un răspuns la întrebarea: cum poate o teorie politico-economică
născută în mijlocul crizei sociale și orientată spre căutarea fericirii întregii omeniri să se
sfârsească prin a se transforma în cea mai lungă teroare întâlnită pe parcursul istoriei? 18 Karl
Marx a fost fondatorul sociologiei și cel care a pus bazele marxismului occidental. Potrivit lui
Engels si Marx transformarea societății avea să se desfășoare în două faze: una socialistă, iar
cealaltă comunistă, o societate fără clase, în care toată lumea muncește și primește după
nevoi19.
Stalinismul politic a reprezentat desființarea tuturor pardidelor politice, indiferent de
ideologia lor, precum și libertății presei. De asemenea românii au fost supusi unor torturi
psihice și fizice, în urma cărora individul era obligat să cedeze și să devină complice.
Stalinismul sau ”totalitarsimul exemplar”. Această sintagmă, lansată de Helene Carrere
d Encausse cu privire la totalitarismul sovietic reia teza originilor leniniste ale stalinismului,

18
Chantal Millon-Delsol, Ideile politice ale secolului XX, Editura Polirom 2002 , pp 15-30
19
Ibidem, pp 35-40

7
 urmărind să evidențieze momentele și condițiile creării sistemului totalitar din dezvoltarea
sistemului politic sovietic. 20
  Mitul eredităţii politice a lui Lenin . În prima fază, de la cucerirea puterii şi până la
îmbolnăvirea lui Lenin (1922) ceea ce caracteriza Partidul Bolşevic era dezbaterea de idei din
interiorul partidului care nu-i afectau nici deciziile guvernamentale, nici ideologia, nici
interesele stategice: Unitatea este una din cheile gândirii şi demersurilor lui Lenin. Obsesia
unităţii a marcat evoluţia partidului, a scandat istoria sa, ea explică lipsa de rezistenţă faţă
de partid, faţă de Lenin. (. ) Acest principiu unitar impune membrilor partidului o fidelitate
absolută nu faţă de ideile lor, ci faţă de deciziile echipei conducătoare sau ale
conducătorului suprem. Autoritatea de care Lenin se bucura printre colaboratorii săi din
raţiuni istorice -voinţa sa; constanţa sa; rolul jucat în construirea partidului - devine un
principiu central al vieţii partidului pe care îl vor moşteni toţi succesorii21
Se cunoaşte, astfel, rolul de arbitru al lui Lenin în disputele violente
dintre Troţki şi Stalin,  Zinoviev şi Kamenev, pe de o parte,  Buharin, pe de alta.
Dar monolitismul puterii personale se află în germene în monopolul puterii partidului ca
partid de cadre, structurat piramidal, în care rolul secretarului general derivă din înseşi
principiile ideologice şi organizatorice ale acestui partid de tip nou: din centralismul
democratic şi democraţia internă de partid.  Partidul nu poate greşi deoacere este detaşament
de avangardă al clasei muncitoare, singura care se află în posesia legilor obiective ale
dezvoltării sociale şi progresului: deciziile şefului nu pot fi nici criticate, nici blocate pentru
că ele reprezintă personificarea ideologică a partidului de cadre. Până aici nu există deosebiri
de esenţă între fizionomia partidelor de dreapta sau de stânga. Deosebirile apar odată cu
arsenalul ideologic şi tehnicile de propagandă specifice întrebuinţate pentru aplicarea utopiei
radicale. Acum apare în prim-plan geniul diabolic al lui Stalin, rece şi meticulos, maniera în
care a ştiut să exploateze şi să profite de avantajele situaţiei.  Maniera în care a ştiut să
ţeasă"pânza de păianjen" în jurul lui Lenin, pregătind condiţiile pentru eliminarea
potenţialilor adversari sau pretendenţi la funcţia supremă. Modul în care a ştiut să se erijeze în
succesorul legitim al lui Lenin şi implicit, al funcţiei acestuia trădează nu numai un vertij al
puterii dar şi conştiinţa avantajelor ce decurgeau din cucerirea unei astfel de redută 22.  

20
Carrere d Encausse Helen, Traite de science politique vol 2, Paris , P.U.F , 1985 , p 213
21
Ibidem , pp.214-215
22
Stephane Courtois, op.cit , pp-79-82

8
 Erijându-se în continuator legitim al lui Lenin,  Stalin a ştiut să beneficieze de toate
avantajele pe care i le confereau mitul unităţii partidului şi monolitismul puterii ce decurgea
din însăşi structura organizatorică a partidului 23. În primul rând, centralizarea puterii derivă
din însăşi legitimitatea politică a funcţiei şi din condiţia de continuator legitim al ideilor
leniniste. Acestea, combinate, îi permit să-şi neutralizeze adversarii, în primul rând, ca
apărător al dogmei infailibile: ideologia marxist-leninistă, a cărei versiune caricaturală o
poate apăra şi impune cu ajutorul vechilor cadre de partid, în luptă cu ideile rivale ale
lui Troţki, Buharin, Zinoviev, Kirov, Kamenev. Astfel, în timp ce Troţki milita pentru
revoluţia mondială şi pentru exportul de revoluţie,  Stalin reuşise să adopte, ca linie oficială a
partidului, teza construirii socialismului într-o singură ţară, înconjurată de duşmani şi teza
ascuţirii luptei de clasă după fiecare etapă de construire a noii societăţi.
Aceste teze au avut un impact politic decisiv în consolidarea legitimităţii ei pe plan
internaţional, în special în cadrul mişcării comuniste şi muncitoreşti, unde orice greşeală
internă (crime, excese ale cultului personalităţii, abateri grave de la linia oficială a teoriei)
erau scuzabile în numele greutăţilor inerente întâmpinate de prima ţară care construia un alt
mod de producţie.  Greşelile erau inerente, având în vedere presiunile sistemului capitalist
mondial la adresa primului stat socialist din lume, miza uriaşă a construirii cu succes a
acestuia pentru soarta proletariatului mondial. La adăpostul acestor campanii publicitare, mai
mult decât binevoitoare,  Stalin a putut pregăti în tihnă o revoluţie socială totală, iniţiată de
sus, care va marca profund raporturile dintre societatea civilă sovietică şi sistemul ei politic.
În primul rând, modernizarea economică a U. R. S. S. , impusă de Stalin, în conformitate cu
legile economice ale socialismului, prin colectivizarea forţată şi industrializarea accelerată,
rup în două societatea sovietică prin instituirea clivajului sat-oraş, în sensul că ţărănimea,
neavând o conştiinţă de clasă revoluţionară, ci una conservatoare sau tradiţională, trebuia
"ajutată" să se lepede de instinctul atavic al posesiei şi proprietăţii private24.  
Justificarea ideologică a terorii:este cheia de boltă a totalitarismului sovietic, placa
turnantă pe care se bazează toate acţiunile şi tactica lui Stalin în vederea acaparării puterii
totale. Ea se sprijină pe următoarele măsuri care au marcat ordinea revoluţionară şi au
asigurat succesul proiectului politic al lui Stalin: 

23
Ibidem, pp 85-100
24
Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, București, Ed Polirom 2005, pp 41-50

9
 Atomizarea societăţii sovietice  cu ajutorul cuplurilor dihotomice din discursul
ideologic. Cuplului ţarism-revoluţie sau chiar expoatare-eliberare; se adaugă cuplurile
trădător-erou; muncitor fruntaş-sabotor; chiabur-ţăran sărac, muncitori-ţărani; muncitori
necalificaţi-specialişti. Aceste cupluri, centrate în special în jurul sintagmei "clasă
muncitoare",  legitimează lupta de clasă prin favorizarea categoriilor sociale cu interese
opuse25.
 Procesele spectacol sau demonstrative ocupă un loc considerabil în legitimarea
sistemului politic totalitar. Spre deosebire de procesele politice clasice, care opun pe acuzaţi
şi pe acuzatori într-un conflict politic real şi care respectă regulile procedurale, oralitatea şi
contradictorialitatea, funcţia procesului-spectacol este de a legitima noul sistem de valori în
curs de consolidare şi, indirect, de a legitima teroarea. Vechii adversari ai lui Stalin: Buharin;
Zinoviev; Kamenev nu numai că renunţă la ideile lor, dar în memorii disperate şi repetate ei
cerşesc "tătucului" iertarea , asigurându-l de fidelitatea lor şi regretând "rătăcirile" din trecut
faţă de orientarea genială a "părintelui popoarelor". Mai mult, în timpul precesului Buharin a
recunoscut toate capetele de acuzare imaginare împotriva lui şi a cerut o pedeapsă exemplară
pentru el însuşi. Când s-a pronunţat sentinţa la moarte prin împuşcare a sfârşit strigând:
"Trăiască tovarăşul Stalin!"
 Crearea statului de drept totalitar se bazează pe "combinaţia dintre măsurile de urgenţă
şi un legalism crescând". Asocierea terorii şi a dreptului conferă legitimitate juridică tuturor
măsurilor teroriste prin validarea lor de către voinţa populară care, în cadrul democraţiei
populare, atinge aproape unanimitatea. Dar şi voinţa populară este trucată şi manipulată, prin
mecanismele terorii, la fel cum legalitatea este una de paradă, exterioară, care să arunce praf
în ochii prostimii. "Teroarea şi legalitatea sunt cele două aspecte inseparabile ale unei
aceleiaşi atitudini totalitare. Teroarea creează imprevizibilul, legalitatea restaurează
previzibilitatea"
 Consolidarea statului-partid şi, apoi, a partidului-stat. Ca stat al dictaturii
proletariatului, statul sovietic este voinţa clasei dominante ridicate la rang de lege. Iniţial, stat
al muncitorilor şi ţăranilor, stat al întregului popor, statul va deveni monopolul forţei în
mâinile unei elite conducătoare compusă din activiştii de partid, aparatciki şi din membrii
temutului NKVD. Acest stat va da naştere unei birocraţii numeroase care vor controla total

25
Layton, Geoff, Germania:al treilea Reich, 1933-1945, București, Ed.All 1999, p 15

10
 activităţile sociale, fiind controlate, la rândul lor, de cele două instituţii mai sus menţionate,
până când vor fi înghiţite în structura monoorganizaţională a partidului.
 Crearea omului nou şi rotaţia cadrelor. O formă indirectă de control asupra societăţii
era inocularea în inconştientul noilor elite şi echipe de cadre că nimeni nu este de neînlocuit.
Progresiv cu consolidarea puterii personale, oligarhia partidului va fi înlocuită prin valuri
succesive de cadre de rezervă care vor anihila stabilitatea şi securitatea locurilor de muncă şi
vor înăbuşi din faşă orice încercare de rezistenţă, datorită neîncrederii în noii veniţi. Această
clasă instabilă trebuia să execute, în schimbul avanatajelor temporare, indicaţiile de sus,
concurând pentru a intra în graţiile stăpânului de la Kremlin, în îndeplinirea sarcinilor, în
spionarea şi delaţiunea reciprocă. Prin aceste caracteristici, clasa politică din anii '40 şi-a
subminat bazele puterii proprii şi a declanşat cultul deşănţat al personalităţii. Corelativ, ajutat
de o ideologie sărăcită în conţinutul ei concret, Stalin îşi suprapune modelul său de semizeu
proiectului utopic de om nou, de homo sovieticus, după chipul şi asemănarea ideologiei
totalitare însăşi. Acesta, aşa cum îl cunoaştem deja din bogata literatură proletcultistă a anilor
'30, avea el îsuşi trăsături de supraom26.  
Voinţa lui revoluţionară şi credinţa în justeţea cauzei trebuiau să transcendă de fiecare
dată instinctele lui naturale, ceea ce propaganda numea "influenţe ale vechii societăţi". El
trebuia să aibă o atitudine intransigentă faţă de aceia care şovăiau sau se eschivau de la
sarcini; trebuia să înfiereze cu mânie proletară orice atutudine defetistă sau duşmănoasă la
adresa noii societăţi; trebuia să pună mai presus interesele generale decât cele particulare.
Chiar şi dragostea era condiţionată ideologic, în sensul că fidelitatea faţă de linia politică,
realizările în producţie etc. erau calităţi care cântăreau tot atât de mult în procesul de
apropiere dintre doi tineri ca şi calităţile lor fizice sau morale. Această credinţă în justeţea
cauzei a fost transformată de propagandă într-un sistem de urmărire şi delaţiune generală,
într-un fel de bellum omnium contra omnes, cu efecte spectaculoase asupra eficienţei
controlului total şi implicit, asupra atomizării societăţii civile. De altfel, se cunoaşte cazul
pionierului Kovalov, larg popularizat, care la nouă ani şi-a trădat părinţii pentru că în casă
criticau stările de lucruri din cadrul societăţii sovietice27.
 Rolul poliţiei politice în amplificarea terorii şi consolidarea sistemului. Poliţia politică
va deveni instrumentul privilegiat al lui Stalin în controlul societăţii sovietice şi în
26
Ibidem, p 15
27
Ibidem, p 16

11
 consolidarea ei, prin amplificarea terorii la cote inimaginabile. Prin puterile dicreţionare
acordate, poliţia politică  se va eschiva oricărui control din partea statului sau societăţii civile.
Ea nu va fi răspunzătoare sau obedientă decât în faţa secretarului general al partidului,
deopotrivă şef al statului şi comandant suprem al forţelor armate. Această concentrare a
puterilor într-o singură persoană va pregăti înghiţirea statului de către partid, apoi a statului-
partid de către poliţia politică. Aceasta va ajunge să fie un stat în stat, imposibil de a mai fi
controlată şi care, datorită creşterii exponenţiale a puterii sale, va face din propriul ei părinte o
marionetă, adeseori obligată să joace o pantomimă, un rol ingrat, acela de a justifica propriile
ei acţiuni. Căci dictatorul cade în plasa propriei sale puteri: pe măsură ce legitimitatea
regimului se diminuează, forţa de coerciţie se intensifică şi, odată cu aceasta, rolul organelor
de represiune care îşi impun propria lor logică funcţionării sistemului. 28
Deținerea monopolului de către partidul unic s-a realizat prin înființarea poliției politice,
Securitatea în iulie 1948. Extrema stânga din România este reprezentată de Partidul
Comunist, înființat în anul 1921.
Comuniștii declarau că obiectivul regimului politic este edificarea societății socialiste, în
care oamenii să-și dezvolte în mod multilateral personalitatea. Scopul acestor transformări
constă în desfințarea propietății private, eliminarea inegalităților economice dintre oameni și a
claselor sociale și instaurarea dictaturii proletariatului ca modalitate de înfrângere, prin
violență, a rezistenței împotriva noii societăți29.
Totalitarismul și-a făcut intrarea la scurt timp după instaurarea regimului impus de Stalin,
în martie 1945.
Activistul căruia i-a revenit misiunea de a înfaptui operația, de adaptare a faptelor de
istorie românească la cadrul ideologic marxist-leninist și mai ales la comandamentele puterii
sovietice se numea Mihai Roller. Sosit de la Moscova unde a petrecut anii războiului, el a
adus cu sine tezele esențiale destinate să aseze pe baze cu totul noi înțelesul istoriei
românești. În succesiunea lor cronologică, aceste teze tindeau să inoculeze în conștiința
colectivă, prin intermediul manualelor de liceu si, mai tarziu, al cursurilor universitare, cateva
idei-forta: aportul masiv al slavilor la formarea poporului român; sprijinul permanent acordat
de poporul rus poporului roman; rolul negativ, nefast chiar, al influențelor occidentale de-a
lungul secolelor; caracterul reacționar și trădator al boierimii și al burghezo-moșierimii; rolul
28
Ibidem. pp. 20-22
29
Vladimir Tismăneanu, op.cit , pp 61-65

12
 de avangarda al partidului comunist; eliberarea țarii de către glorioasa armată sovietică în
august 1944 și, la loc de frunte bineințeles, rolul salvator si ocrotitor al " genialului părinte al
popoarelor", generalissimul Iosif Visarionovici Stalin.
Secondat de un grup de istorici improvizați, importati din URSS sau de proveniența
locală, Mihai Roller s-a identificat cu misiunea de a duce la împlinire acest vast transplant de
constiința istorica in conformitate cu imperativele totalitarismului stalinist, auxiliar ideologic
al represiunii de masa si al terorii care s-au abatut asupra intregii natiuni române. Încarcerarea
minților încă mai mult decât a trupurilor a fost una dintre preocuparile prioritare ale puterii
instaurate la conducerea țarii de ocupatia sovietica. Reinterpretarea istoriei românești în
funcție de acest comandament al puterii ocupante a fost o componenta de seama a regimului
totalitar comunist din Romania, în faza în care acesta a fost direct controlat de Moscova. 30
Firește, sfârșitul celui de al doilea război mondial a dus la alunecarea României înspre
sfera de influență sovietică, implicit stalinistă. În anii 40 și 50, comuniștii români au excelat
în a se transforma în executanți obedienți și docili ai ordinelor sosite de la Moscova. Brașovul
devenea în 1950 Orașul Stalin. Colectivizarea forțată a agriculturii a fost făcută după modelul
stalinist, la fel ca exterminarea oponenților reali ori imaginari ai regimului lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Vasile Luca, Ana Pauker și a altor cozi de topor ale Moscovei.
Dezastrul economic, uman și moral lăsat de regimul comunist în România a fost
inimaginabil.
Aplicare modelului stalinist în Romania face obiectul de analiză al capitolului următor.

https://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=224&cHash=58fd6edbd38428cd7a7a0e1
30

5dba8fcda, accesat la data de 03.03.2016

13