Universitatea Dunărea de Jos Galați

Faculatea de Drept/zi

DOCTRINE JURIDICE

Referat

Dreptul și justiția în Mesopotamia, Egiptul Antic, China Antică și India

Coordonator Student

Lect. Dr. Stefania Mirica Pantazi Dragoș Cristian

 Dreptul și justiția în Mesopotamia, Egiptul Antic, China Antică și India

1.1.Dreptul și justiția in Mesopotamia

Leagănul celei mai importante civilizații antice și anume al civilizației Mesopotamiene, l-a
reprezentat spațiul dintre văile râurilor Tigru și Eufrat(1). Conform instoricului italian Giuseppe
Furlani această civilizație a constituit fundamentul și modelul dezvoltării popoarelor vecine,
influențând indirect chiar și civilizația mai puțin veche a Greciei și a Occidentului. Influența
directă s-a manifestat asupra civilizațiilor elamită, urartiană și hitită. Dintre acestea cea mai
originală și cea mai complexă s-a dovedit a fi civilizația hitită. Un moment de referință în
evoluția culturii și civilizației mesopotamiene l-a marcat orașul-stat akkadian numit Babilon, care
timp de două milenii va ramâne cel mai important centru politic economic și cultural din orientul
apropiat. Cel mai ilustru reprezentant al Babilonului a fost regele Hammurabi(1728-1686 I.H.).(2)

Cu toate că domnia acestui rege s-a manifestat printr-o politică expansionistă, în istorie
numele său v-a fi legat de cea mai importantă operă juridico-administrativă a orientului antic și
anume Codul lui Hammurabi. Textul a fost scris pe o piatră de diorit negru(3), inaltă de 2.25 metri
și cu latura bazei de 1.90 metri pe care sunt săpate legile. In partea superioară conține sculptura
în basorelief a regelui care ia aminte la sfaturile primite de la zeu, iar textul este scris pe 49 de
coloane cuprinzând 4000 de rânduri și 8000 de cuvinte. Codul cuprinde un prolog, 280 de
articole și un epilog. Hammurabi a căutat sa reglementeze cele mai frecvente raporturi sociale.

 (1)Conform Wikipedia, Mesopotamia se referă la o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ține parțial de Irak, parțial de Siria de est și
parțial de Turcia de sud. Numele provine din cuvintele grecești  mesos "între" și potamos ""râu"", referindu-se la zona dintre
râurile Eufrat și Tigru

(2)Ovidiu Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p. 61-105.
 Din punct de vedere juridic un om liber avea mai multe drepturi decât un om răscumpărat
iar aceștia aveau mai multe drepturi decât un sclav care era considerat o proprietate. Proprietatea
divinitații ( a templului ) și a palatului era mai bine aparată de lege decât cea a unui om liber sau
a unui om răscumpărat. La infracțiunile împotriva persoanei pedeapsa era în raport cu poziția
socială a victimei sau infractorului. Însăși Legea Talionului este o contribuție a dinastiei lui
Hammurabi. Codul legilor lui Hammurabi a avut un caracter social în sensul că a urmarit
ușurarea situației țăranilor liberi și a meșteșugarilor, să întarească orânduirea socială in Babilon.
Cu toate acestea Codul este departe de a fi unul complet și sistematic.

In ceea ce privește judecata, Marele preot era și marele judecător care-și transfera
autoritatea supremă unui alt judecător laic sau unui colegiu de judecători. Principiul probațiunii
era aplicat foarte strict, dacă cineva invinovațea pe altul, acuzându-l de crimă și nu putea dovedi,
atunci acuzatorul era condamnat la moarte. Încă din epoca sumeriană existau proceduri bazate pe
declarațiile martorilor, pe expertize în materie, pe jurământul părților (făcut in templu), pe dovezi
materiale. Judecata se încheia printr-un proces verbal, ultima instantă era regele. Un capitol
special reglementa căsătoria, familia și succesiunea, altul reglementa infracțiunile îndreptate
împotriva persoanei. Ultima parte era consacrata raporturilor de muncă și transportului
maritim(4).

Acest cod a insemnat pentru popoarele orientului ceea ce a insemnat dreptul roman pentru
Europa modernă.(5)

______________________________________________________________________________

(3)In prezent se află la muzeul Luvru din Paris.

(4)Nicolae Popa, Teoria Generală a Dreptului,Editura Actami, Bucureşti, 1996

(5)Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p.104
 1.2.Dreptul și justitia in Egiptul Antic

Spre deosebire de dreptul mesopotamian, dreptul egiptean nu a lăsat posteritații foarte

multe dovezi. Cele dintâi scrieri care conțineau și anumite norme juridice erau intitulate
Învataturi pentru Regele Merikare și Profetiile lui Ipuwer, apărute cu 2000 de ani înaintea lui
Hristos.

Între anii 454 450 Î.H. cercetând cauzele războaielor greco-persane, Herodot și-a consacrat cea
de-a doua carte din opera "Istorii" , Egiptului. Cel mai important istoriograf al Egiptului de dupa
cucerirea lui Alexandru Macedon, a fost Manethon care a oferit posterității "Egiptica", in care a
consemnat evenimentele istorice, tradițiile religioase și moravurile patriei sale. Dupa Manethon,
Diodor din Sicilia, istoric roman de origine greacă, in "Biblioteca Istorică" oferă date valoroase
in legatura cu structura de stat, cu organizarea administrativă, făcând referire și la primii
legislatori egipteni : Menes, Ramses al doilea și Baccharis. În perioada predinastică societatea
egipteană era organizată in comunități agrare conduse de un sfat de bătrâni cu funcții
administrative fiscale si judecătorești. Primul legiuitor care a încurajat scrierea evenimentelor
semnificative a fost faraonul Narmer pe la inceputul milienului III Î.H. In epoca regatului vechi
existau 6 centre de judecată și un tribunal suprem ai căror judecători erau inalti functionari ai
țării. Procedura judiciară era una riguroasă, surprinzator de modernă. Toate reclamațiile erau
înaintate în scris și înregistrate de grefier; arhivarii țineau evidența actelor. Judecătorii luau
hotarârea pe baza actelor scrise și a dovezilor. Exista si un reprezentant al ministerului public.

Cauzele mici se judecau și la fata locului. Judecatorii corupți erau pedepsiți cu moartea.
Pedepsele erau foarte severe, de menționat decapitarea sau arderea. În dreptul familiei, egiptenii
au avut o conceptie modernă. Femeia(7) avea o poziție de demnitate neintalnită nicaieri in lumea
antică. Era numită "stăpâna casei" iar in cazul morții soțului devenea capul familiei. Îi era
respectat dreptul de proprietate, de zestre și de a ocupa funcții publice .

______________________________________________________________________________

(6) Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p.109-164
(7) Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p.133

Activitatea legislativă a luat amploare in timpul domniei lui Ramses al doilea (1285 Î.H.) se
urmarea întărirea armatei si a organizației de castă. O importanta initiativă legislativa a
reprezentat-o codul de legi elaborat de Boccharis (720-715 Î.H.) care are o interventie novatoare
la ordinea de drept de până atunci. astfel li se îngăduia tăranilor înstrainarea loturilor de pământ,
pedeapsa cu moarta a fost înlocuită cu sclavia, aceste reforme au fost determinate de necesitati de
ordin economic și politic.

Documentele juridice, decretele, rezumatul proceselor, reclamațiile, sunt consemnate in

papirusuri, și se intind pe o perioadă de o mie de ani. La egipteni dreptatea este temelia
cosmosului și vieții sociale; echilibrul țarii constă in practicarea dreptății; pedepsele aspre previn
incălcarea dreptății; dacă o fapta scapă judecății omenești, ea nu scapa zeilor, și va cântări
hotărâtor la judecata finală a lui Osiris.

În anul 30 Î.H., Egiptul va fi cucerit de către romani, ulterior va fi ocupat de arabi, dar cu toate
acestea, întreaga civilizație universală va purta amprenta influenței culturii egiptene. Statul și
dreptul egiptean prin rigurozitatea lor au influențat gândirea juridică al lui Solon si pe cea
politică a lui Platon(8)

1.3 Dreptul si justitia in India Antica

În India, noțiunea de drept se confundă cu cea de cult. Norma religioasă putea reglementa
juridic raporturile sociale. Se întalnesc totuși mai multe cutume și culegeri de legi, spre exemplu:
Codul lui Manu al lui Gautama și al lui Naruda. Aceste culegeri de legi au fost create de școlile
brahmane.

______________________________________________________________________________

(8) Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p. 161

Cel mai important pentru studiul dreptului este Codul legilor lui Manu (9), o bogata culegere
de norme religioase etice și juridice. Aceasta compilație devine cu timpul un regulament de
conduită individuală și de comportament social, general acceptat. Justiția era aplicată, dupa caz,
de capul familiei, de căpetenia satului, de șeful castei respective, de guvernatorul provinciei, de
ministrul de justiție al regatului; în cazurile grave justiția era aplicată personal de rege(10).

Magistrații erau delegați de rege si trebuiau să cunoască bine aproximativ opt mii de articole
de lege, erau secondați de un grefier și un scrib. Cauzele penale erau judecate de brahmani(fiind
castă religioasă superioară), iar cele civile de magistrații laici, existau tribunale rurale compuse
din 3 judecatori și înalte curți judecatorești la orase. La nivel de procedură reclamantul formula
plângerea în scris având 3 martori care reprezentau apărarea. Dacă marturia era falsă, martorii
aveau parte de pedepse corporale grele. Cel care caștiga cauza, primea decizia în scris.

Dacă în prima instantă un judecator emitea o decizie gresită iar într-o instanță ulterioară
decizia era contrarie, atunci era pedepsit cu amendă. Pedeapsa era considerată o creație a
divinității care garanteaza respectarea îndatoririlor și ordinea socială.

Spiritualitatea indiană a constituit pentru multe țari ale lumii modele și sugestii, a exercitat
influențe în cele mai diverse domenii. De amintit sunt capodoperele precum Ramayana,
Mahabharata și Vedele care erau carțile sfinte ale brahmanilor.
______________________________________________________________________________

(9)Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p.244-307

(10)Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p.270-271

1.4. Dreptul si justitia in China

Civilizatia chineză s-a dezvoltat independent de lumea europeană, o oarecare influență fiind
transmisă prin intermediul populației scito-siberiene cu care se afla, din timpuri îndepartate în
relații comerciale. Arealul în care s-a dezvoltat aceasta civilizație era unul foarte vast și se
întindea de la Pacific, până în zona Tibetului și nordul Indiei.

Dinastia Shang 1523-1028 Î.H. a rămas în istorie ca prima dinastie a cărei existente este
atestată nu doar de vestigii arheologice bogate, ci și de documente scrise. În această perioadă se
formează prima organizare statală bine definită politic și cultural.În perioada dinastiei Chou
1028-221 Î.H. s-au cristalizat instituțiile politice și sociale ale Chinei. Membrii acestei dinastii se
considerau "fii ai cerului", statul condus de acestia numindu-se imperiul de mijloc. Cele opt
secole ale acestei dinastii au reprezentat în istoria chineză o etapă foarte importantă pentru
dezvoltarea economică și socială a țării, dar și pentru desăvârșirea formării culturii sale. s-au
perfecționat instituțiile politice, standardele morale, ordinea în societate și în viața politică. În
perioada acestei dinastii se naște regele Mu fiind protagonistul unui Cod penal compus din 3000
de articole, apare "Cartea pedepselor" fiind cea dintâi culegere de texte din China. În secolele 5-4
Î.H. apare o școala filozofico-juridică denumită "scoala legistilor", reprezentanții acestei scoli
pledau pentru existența unei proprietați de stat nelimitate , susțineau necesitatea codificării
legilor, și ideea unui stat centralizat. Această școală a favorizat perfecționarea dreptului Chinez
având un rol progresist.

Edictarea unei multitudini de legi în China a adus la o serie de contradicții in drept,

îngreunând în mod serios aplicarea lui. S-a simțit nevoia sistematizării dreptului și s-a procedat
la codificare. Primul cod imperial care reglementa: furtul, tâlharia, închisoarea, arestarea și
regulile de drept, a avut loc în anul 350 Î.H.. Autorul acestul cod a fost Li Kui. Reprezentant al
scolii legistilor acesta a adunat și a pus în ordine legile tuturor dinastiilor până la el. Acest cod va
fi modelul pentru Codul Tang, (anul 653). În istoria regimului juridic Chinez, se mentionează un
sistem de represiune penală extrem de sever. Textele din epoca Shang prevăd pedeapsa capitală
pentru bețivi. Aria pedepselor cuprindea: loviturile de bici, exilul, mutilarea, pedeapsa cu
moartea în formele cele mai diferite. Persoanelor de rang înalt condamnate la moarte li se acorda
favoarea de a se sinucide. Majoritatea cauzelor se judecau de catre șeful administrativ al orașului,
care putea pronunța pedeapsa cu moartea, în cazurile neclare acesta trebuia să le prezinte unor
instanțe superioare.

În anul 221 regele "Ch'in" supune celelalte 6 regate și unifică China, iar după 400 de ani de
la unificare, imperiul dezvoltă un cod de legi numit Codul Tang (653). Acest cod revizuiește
toate codurile anterioare, unificând procedurile.

Odată cu secolul II înainte de Hristos, China a oferit Occidentului incomparabil mai mult
decăt a primit: Invenția hârtiei, busola, praful de pușcă, acupunctura și imunizarea, războiul de
țesut. În China, amprentele digitale erau folosite ca mijloc de identificare a persoanei înca din
anul 700. Până și gândirea politică europeană a fost influențată de China. "Secolul luminilor" s-a
servit de exemplul Chinei în lupta contra bisericii și a abuzurilor feudale, găsind în realitatea
chineză modelul unui stat civilizat si prosper, fondat pe rațiune și pe drept natural.

Voltaire spunea că "Ceea ce au cunoscut mai mult chinezii, ceea ce au cultivat mai mult,
ceea ce au perfectionat mai mult, este morala si legile".

______________________________________________________________________________
(11)Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p. 311-373

(12)Ovidiu. Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, vol.1, p337-339