Sunteți pe pagina 1din 10

REFERAT DREPT ROMAN

JURISPRUDENTA
IZVOR AL DREPTULUI ROMAN

CUPRINS

1. INTRODUCERE IN DREPTUL ROMAN


2. IZVOARELE DREPTULUI ROMAN
2.1. OBICEIUL
2.2. LEGEA
2.3. EDICTELE MAGISTRATILOR
2.4. SENATUSCONSULTELE
2.5. CONSTITUTIUNILE IMPERIALE
3. JURISPRUDENTA
3.1. NOTIUNEA DE JURISPRUDENTA
3.2. EVOLUTIA JURISPRUDENTEI
3.2.1.1.
JURISPRUDENTA IN EPOCA VECHE
3.2.1.1.1. JURISPRUDENTA SACRALA
3.2.1.1.2. JURISPRUDENTA LAICA
3.2.1.2.
JURISPRUDENTA IN EPOCA CLASICA
3.2.1.3.
JURISPRUDENTA IN EPOCA POSTCLASICA
4. CONCLUZII
5. BIBLIOGRAFIE

1. INTRODUCERE IN DREPTUL ROMAN


Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sanctionate de
statul roman si este un sistem extrem de vast, format din numeroase ramuri si institutii
juridice. Dreptul roman a trait o viata milenara, caci s-a nascut n epoca fondarii Romei si
s-a aplicat pna la moartea mparatului Justinian. Dreptul roman prezint o deosebit
nsemntate, deoarece el constituie fundamentul pe care s-a cldit sistemul juridic.
La origine, si romanii, ca si alte popoare ale antichitatii, au confundat dreptul cu
morala si cu religia, dar, spre deosebire de celelalte popoare ale lumii antice,romanii au
depasit aceasta confuzie si au realizat o clara distinctie ntre normele dreptului, normele
religioase si normele de morala.
Dreptul roman are o valoare proprie, explicabil prin marea nclinaiune ce o aveau
strmoii notri pentru ars boni et aequi; el a creat limbajul juridic i categoriile
juridice ale dreptului comun universal, coordonnd pentru prima oar dispoziiile
legale rzlee, ridicndu-le pn la principiile de unde porneau, grupndu-le n jurul
unor anumite reguli. Valoarea aceasta intrinsec a dreptului roman este independent
de soluiile date i de aceea se explic persistena categoriilor juridice ntocmite de
dnsul, chiar fa de diversitatea i de complexitatea chestiunilor dezbtute de dreptul
modern. (Constantin STOICESCU, 1931)
Limbajul juridic roman, foarte bine delimitat de limbajul comun, era utilizat doar
n scopul exprimarii valorilor juridice. Cu toate acestea, n unele definitii pe care romanii
le-au dat stiintei dreptului sau dreptului, n epoca clasica si postclasica, persista urme ale
stravechii confuzii, astfel: n Institutele lui Justinian, Cartea I, Titlul I, se formuleaza
definitia jurisprudentei, adica a stiintei dreptului:Iurisprudentia est divinarum atque
humanarum rerum notitia, justi atque injusti scientia (Stiinta dreptului sau
jurisprudenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si
nedrept). n prima partea definitiei, dreptul este confundat cu religia, pe cnd, n a doua
parte,dreptul este confundat cu morala.
De asemenea ntr-un text al celebrului jurisconsult Ulpian, ni se nfatiseaza
principiile dreptului si anume Honeste vivere ,alterum non laedere,suum cuique
tribuere(a trai n mod onorabil, a nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce este al sau).
Primul principiuHoneste vivere tine de sfera moralei,iar urmatoarele doua tin de
domeniul dreptului.
Celsus, celebru jurisconsult clasic, defineste dreptul: Ius est ars boni et aequi (Dreptul
este arta binelui si a echitatii). n aceasta definitie, ideea de bine tine de morala, iar
ideea de echitate tine att de domeniul dreptului, ct si de cel al moralei.
Dreptul roman a supravietuit societatii care l-a creat si s-a aplicat cu deplin succes
att n societatea feudala, ct si n cea moderna. Gratie vitalitatii sale exceptionale,dreptul
roman a fost, n mod firesc, supus unor cercetari aprofundate. Astfel, nca din secolul al
VII-lea e.n., profesorii de drept roman au elaborat un numar mare de studii. Aceste studii
au fost deosebit de utile n vederea reconstituirii fondului gndirii juridice romane.

2. IZVOARELE DREPTULUI ROMAN


Notiunea de izvor al dreptului este utilizata cu mai multe ntelesuri astfel n sens
material, notiunea de izvor de drept desemneaza totalitatea relatiilor materiale de
existen care determina ntr-o societate data o anumita reglementare juridica.Ca surs de
cunoastere a dreptului, desemneaz documentele n baza crora putem reconstitui
fizionomia unor norme si institutii juridice.
n sens formal, noiunea de izvor de drept desemneaz acele forme de exprimare ale
dreptului, n virtutea carora normele de conduita capata valoare juridica si devin norme
de drept.Acest ultim sens ne intereseaza n abordarea dreptului roman. Din acest punct de
vedere, reglementarea juridica a relatiilor sociale din societatea romana s-a realizat n
decursul evolutiei acesteia prin izvoare variate.Astfel, n prima parte a epocii vechi, erau
izvoare ale dreptului obiceiul si legea. Catre sfrsitul acestei epoci, li se adauga edictele
magistratilor si jurisprudenta.n epoca clasica apar ca izvore ale dreptului si
senatusconsultele si constitutiunile imperiale.
n epoca postclasica, din rndul izvoarelor dreptului, ramn numai constitutiunile
imperiale si obiceiul.
2.1. OBICEIUL
Este constituit din acele reguli nescrise care, aplicate continuu si ndelungat,
capata forta juridica. Timp de un secol de la fondarea statului roman, obiceiul a
reprezentat singurul izvor de drept. n contextul evolutiei societatii romane si al aparitiei
actelor normative, vechiul obicei, rigid si formalist, si pierde treptat importanta, fara a
disparea nsa cu totul. Jurisconsultul Salvius Iulianus a aratat ca obiceiul reprezinta
vointa comuna a poporului si ca are att o functie creatoare, ct si o functie
abrogatoare.
n epoca postclasica, n contextul decaderii productiei de marfuri, a revenirii la practicile
economiei naturale si a descompunerii treptate a statului, obiceiul si recapata importanta
sa de odinioara.
2.2. LEGEA
Prin cuvntul lex, romanii desemnau o conventie obligatorie ntre parti. Cnd
aceasta conventie intervenea ntre doua persoane, cuvntul lex avea ntelesul de
contract, iar cnd intervenea ntre magistrat si popor, avea ntelesul de lege, ca forma de
exprimare a dreptului.
Cea mai importanta lege romana ce a aparut pe fondul conflictului dintre
patricieni si plebei, acestia din urma solicitnd n mod repetat publicarea normelor de
drept a fost Legea celor XII Table.Aceasta s-a imprimat pentru totdeauna n constiinta
poporului roman, fiind considerata simbol al spiritualitatii sale. n acest sens, Cicero
punea, la patru secole dupa publicarea legii, ca memorarea acesteia constituia o lectie
obligatorie pentru elevi, ocarmen necesarium.
2.3. EDICTELE MAGISTRATILOR
La intrarea n functie, magistratii romani beneficiau de ius edicendi, adica de
dreptul de a publica un edict prin care aratau cum nteleg sa-si exercite functiile si ce
mijloace juridice vor utiliza n acest scop. Edictul publicat era valabil vreme de un an,

adica att timp ct dura magistratura.La origine, aceste edicte au fost formulate oral, de
unde si etimologia cuvntului, care provine de la ex dicere (a spune). Dar, ncepnd cu
secolul al III-lea .e.n., ele au fost afisate n Forum pe table din lemn vopsite n alb, ce
purtau numele de album.
2.4. SENATUSCONSULTELE
n vremea mparatului Hadrian,hotarrile Senatului au devenit izvor de drept n
sens formal. n acest fel, aparent, prerogativele Senatului au sporit,dar, n fapt, Senatul
devenise o anexa a politicii imperiale.Procedura de adoptare a senatusconsultului se
limita la citirea proiectului de catre mparat ori de catre reprezentantul sau, fara a se mai
astepta rezultatul votului. Iata de ce o serie de texte din secolele II-III desemnau
senatusconsultele prin termenul de orationes, adica simple discursuri.
2.5. CONSTITUTIUNILE IMPERIALE
Constitutiunile imperiale (hotarrile mparatului) au devenit izvor de drept n sens
formal tot n vremea mparatului Hadrian. Pna n acel moment, hotarrile mparatului
aveau natura juridica a edictelor magistratilor, n sensul ca erau valabile numai pe durata
magistraturii imperiale. Dupa reforma lui Hadrian, hotarrile imperiale, numite
constitutiuni imperiale, au devenit obligatorii pentru totdeauna.

3. JURISPRUDENTA
3.1. NOTIUNEA DE JURISPRUDENTA
Jurisprudenta este stiinta dreptului roman, creata de catre jurisconsulti, prin
interpretarea creatoare a vechilor legi.
Jurisconsultii erau oameni de stiinta, cercetatori ai dreptului care, printr-o ingenioasa
interpretare a vechilor idei, ajungeau la rezultate diferite fata de cele avute n vedere de
acele legi, iar n unele cazuri chiar la rezultate opuse. Jurisconsultii nu erau functionari
publici, ci erau simpli particulari,care se dedicau cercetarii normelor de drept din proprie
initiativa.
n istoria dreptului roman, jurisprudenta a cunoscut o lunga evolutie.La origine, n
vechiul drept roman, activitatea jurisconsultilor se marginea la a preciza care sunt
normele juridice aplicabile la anumite cazuri, care sunt formulele corespunzatoare
fiecarui tip de proces si care sunt cuvintele solemne pe care partile erau obligate sa le
pronunte cu ocazia judecarii procesului. Deci, la origine, jurisprudenta a avut un
caracter empiric, un caracter de speta. Spre sfrsitul epocii vechi, n vremea lui Cicero,
jurisprudenta a dobndit un caracter stiintific, n sensul ca s-au formulat reguli generale
de cercetare,iar materia supusa cercetarii a fost sistematizata pe baza acelor reguli.
n dreptul clasic, jurisprudenta a atins culmea stralucirii sale, deoarece n aceasta epoca
activitatea jurisdconsultilor s-a caracterizat printr-o exceptionala putere de analiza, de
sinteza, de abstractizare si de sistematizare.n aceasta epoca a fost elaborat acel limbaj
limpede, elegant si precis, n masura sa dea expresia cuvenita oricarei idei si institutii
juridice.n dreptul postclasic, odata cu decaderea generala a societatii romane,
jurisprudenta cunoaste si ea un proces de decadere.
3.2. EVOLUTIA JURISPRUDENTEI
3.2.1.1.
JURISPRUDENTA IN EPOCA VECHE
3.2.1.1.1. JURISPRUDENTA SACRALA
Pna n anul 301 .e.n., jurisprudenta a avut un caracter sacral. Acest caracter
decurge din faptul ca,n momentul adoptarii Legii celor XII Table, nu s-a publicat ntregul
drept privat roman, ci numai dreptul material. Dreptul procesual, adica dreptul care
guverneaza desfasurarea proceselor, nu s-a publicat.
Ca urmare, zilele faste, adica zilele n care se puteau judeca procesele,precum si
formulele solemne corespunzatoare fiecarui tip de proces, au fost tinute n continuare n
secret de catre pontifi, astfel nct partile nu stiau cum sa si valorifice drepturile pe cale
judiciara. Atunci se adresau pontifilor,pentru a le cere consultatii juridice. n aceste
conditii, numai pontifii puteau desfasura o activitate de cercetare stiintifica. De aceea,
afirmam ca initial jurisprudenta a avut un caracter sacral, adica un caracter religios.
3.2.1.1.2. JURISPRUDENTA LAICA
. n anul 301 .e.n., un dezrobit al cenzorului Appius Claudius Caecus, pe nume
Gnaeus Flavius, a publicat dreptul procesual n forum (zilele faste si formulele solemne
ale proceselor).Din acest moment, jurisprudenta a dobndit un caracter laic, ntruct orice

persoana care avea dorinta si aptitudinile necesare putea desfasura o activitate de


cercetare a dreptului. Pe de alta parte, jurisconsultii, chiar si cei din epoca
veche,desfasurau si o activitate cu implicatii practice, oferind cetatenilor consultatii
juridice.
Aceste
consultatii
mbracau
trei
forme,
desemnate
prin
cuvintele:
respondere,cavere,agere.
Respondere desemneaza consultatiile juridice oferite n orice problema de drept.
Cavere erau consultatii pe care jurisconsultii le ofereau n legatura cu forma
actelor juridice. Asemenea consultatii erau necesare, ntruct n vechiul drept roman
simpla manifestare de vointa nu producea efecte juridice. Acea manifestare de vointa
trebuia mbracata n forme solemne,care difereau de la un act juridic la altul, iar daca nu
erau respectate ntocmai acele forme, actul respectiv nu producea efecte juridice.
Agere desemneaza consultatiile pe care jurisconsultii le ofereau judecatorilor.
Acest fenomen este explicabil pentru dreptul roman,deoarece procesul se desfasura n
doua faze, iar faza a doua avea loc n fata judecatorului, care nu era un functionar public,
ci era un simplu particular ales de catre parti si confirmat de catre magistrat. De aceea,
judecatorii romani obisnuiau sa ceara de la jurisconsulti consultatii n legatura cu felul n
care trebuia condus procesul.Cei mai valorosi jurisconsulti ai epocii vechi au trait ntre
secolele II si I .e.n.Dintre acestia mentionam pe: Sextus Aelius Petus Catus, celebru
comentator al Legii celor XII; Quintus Mucius Scaevola, model de gndire pentru Cicero;
Aquilius Gallus, creatorul actiunii de dol; Servius Sulpicius Rufus; Aulus Ofilius.
3.2.1.2.

JURISPRUDENTA IN EPOCA CLASICA

La nceputul epocii clasice, n vremea lui August, se contureaza doua scoli de


drept ,n sensul de curente ale gndirii juridice si anume Scoala sabiniana ce a fost
fondata de catre Caius Ateius Capito. Numele acestei scoli a fost dat de Masurius
Sabinus, cel mai valoros discipol al lui Capito.Cea de-a doua a fost Scoala proculiana
fondata de catre Marcus Antistius Labeo. Numele acestei scoli a fost dat de catre Iulius
Proculus, cel mai valoros discipol al lui Labeo.n general, scoala sabiniana a avut o
orientare conservatoare, n sensul ca oferea solutii potrivit principiilor dreptului civil, pe
cnd scoala proculiana a avut o orientare novatoare, ntruct urma linia de gndire a
edictului pretorului. La nceputul secolului al II-lea e.n., deosebirile dintre cele doua scoli
dispar.
Dintre marii jurisconsulti clasici i mentionam pe Caius Cassius Longinus,Salvius
Iulianus (Iulian),Sextus Pomponius.
Cei mai importanti jurisconsulti ai epocii clasice au trait la sfrsitul secolului al
II-lea si nceputul secolului al III-lea e.n. Aemilius Papinianus (Papinian), supranumit
princeps jurisconsultorum (primul consultant, sfatuitor) si Primus omnium (primul
dintre toti), a fost considerat cel mai valoros jurisconsult dintre toti, att de catre
contemporanii sai, ct si decatre cercetatorii moderni. Iulius Paulus (Paul) , discipolul

lui Papinian, avea un stil original,dar greu de nteles. A scris extrem de mult, iar n
Digestele lui Justinian au fost incluse mai mult de 2000 de fragmente din opera lui Paul.
Ulpius Domitius (Ulpian), de asemenea discipolul lui Papinian,avea un stil concis si
clar. Datorita acestui fapt, aproximativ o treime din Digestele lui Justinian cuprind
fragmente din opera lui Ulpian.Herenius Modestinus (Modestin) a fost ultimul mare
jurisconsult clasic care a desfasurat o activitate creatoare.
3.2.1.3.
JURISPRUDENTA IN EPOCA POSTCLASICA
n epoca postclasica, jurisprudenta a cunoscut un proces de decadere, n sensul ca
nu se mai realizau lucrari originale.Jurisconsultii postclasici se margineau fie sa
omenteze, fie sa rezume lucrarile jurisconsultilor clasici. Astfel, cu ocazia judecarii
proceselor, partile sau avocatii acestora invocau solutiile oferite de catre jurisconsultii
clasici. Dar Jurisprudenta clasica era de necuprins, nu putea fi cunoscuta n ntregime. Si
atunci, n scopul de a cstiga procesele n orice conditii,partile si unii avocati falsificau
textele clasice, punnd pe seama jurisconsultilor din acea epoca afirmatii pe care acestia
nu le facusera.De aceea, n anul 426 e.n., s-a dat Legea citatiunilor de catre mparatul
Valentinian al III-lea. Potrivit dispozitiilor acestei legi, partile puteau cita n
fata judecatorilor numai texte din lucrarile a cinci jurisconsulti clasici, si anume Papinian,
Paul, Ulpian, Gaius si Modestin.Daca cei cinci jurisconsulti nu aveau aceeasi parere ntro problema de drept, se urma parerea majoritatii. Daca unul dintre acesti jurisconsulti se
abtinea si ntre ceilalti era paritate, judecatorul era obligat sa urmeze parerea lui Papinian.
Dar daca tocmai Papinian era cel care nu se pronunta, judecatorul trebuia sa aleaga una
dintre cele doua pareri.

CONCLUZII
Importanta rolului jurisprudentei n raport cu alte sfere ale gndirii, apare si ca un
reflex n conditiile dezvoltarii societatii si aparitiei de noi situatii si realitati. Noile situatii
nu puteau fi solutionate pe baza unor texte adoptate cu secole n urma si ca urmare
jurisconsultii au gasit n textele vechilor legi mijloacele care printr-o fina interpretare sa
poata fi utilizate n scopul solutionarii cazurilor noi.Adeseori, rezultatul interpretarii
jurisconsultilor se ndeparta vadit de sensul originar al legilor, uneori era chiar opus.
Ducnd pna la ultimele consecinte resursele oferite de tehnica juridica, jurisconsultii au
creat un drept nou, corespunzator noii fizionomii a societatii romane, sub aparenta ca
interpreteaza vechile reglementari.
Nencetat vom alerga la dreptul roman, care este baza tiinei noastre, baza tuturor
legislaiunilor moderne. [] Fr ndoial poate cineva s-i fac trebuoara sa ca
judector, ca avocat, fr ndoial poate cineva s ntocmeasc o poli fr s fi auzit
mcar de Papinian, Ulpian, Modestin i ali jurisconsuli romani. ns, niciodat nu va
putea s fie nzestrat cu judecat serioas, cu agerime de minte, fr s fi urmat cu
seriozitate doctrina i felul de privire a materiilor juridice a acestor jurisconsuli, care
cu drept cuvnt sunt numii fondatorii tiinei noastre. (George MRZESCU, 1860)
Daca am da o definitie actuala, valabila a jurisprudentei, am spune ca reprezinta
stiinta dreptului,totalitatea hotarrilor pronuntate de organele de jurisdictie ntr-un anumit
domeniu, prin specializare, ansamblu de decizii ale unui tribunal sau felul n care judeca
n mod obisnuit un tribunal un litigiu..Dupa cum putem observa, nici unul din sensurile
enumerate mai sus nu se refera la puterea creatoare de drept a jurisprudentei. Sensul
actual ce caracterizeaza cuvntul jurisprudentei este cel de totalitate a hotarrilor
pronuntate de organele de jurisdictie ntr-un anumit domeniu.
Putem concluziona ca Studiul dreptului roman constituie un mijloc exemplar
permind dobndirea sensului evoluiei i relativitii instituiilor juridice. Din acest
dublu punct de vedere tehnic i sociologic, valoarea formativ a dreptului roman apare
extrem de preioas ntr-o epoc, precum a noastr, de proliferare legislativ i de
bulversri economice i sociale. (Roger VIGNERON, 1994)

BIBLIOGRAFIE

o Emil Molcut - Drept Privat Roman . Note de Curs ed. Universul Juridic,
Bucuresti 2003
o Emil Molcut - Drept privat roman : Terminologie juridica romana Editie rev. si
adaug. Bucuresti: Universul Juridic, 2010
o Valerius Ciuc, Lecii de Drept Roman, vol.I,Ed. Polirom, Iai, 1998
o Vladimir Hanga si Mihai Jacota - Drept Privat Roman ed.Didactica si
Pedagogica,Bucuresti 1964
o Vladimir Hanga, Mircea Dan Bocan - Curs de drept privat roman

10