1. Noiunea dreptului privat roman.

1.1 Concepiile romanilor privind definirea dreptului

Inca din antichitatea romana sa subliniat faptul ca dretul nu este numai stiinta dar si tehnica si
arta in egala masura, toate acestea reflectinduse in procesul de creare si de aplicare a dreptului.
Romanii care au fost parintii dreptului in acceptiunea semantica a termenului creadeau in
perenitatea acestuia ce era emanat insasi de societatea ca atare, ei afirmind ca acolo unde este
societate este si drept :Ubi societas ibi ius.
1.2. Dreptul public i dreptul privat
Dreptul roman cuprinde dou ramuri: dreptul public (ius publicum) i dreptul privat (ius
privatum), deosebirea dintre aceste dou ramuri rezid n natura intereselor deosebite pe care le
ocrotete.
Dreptul public ocrotete interesele publice obteti, iar cel privat pe cele private, adic pe
cele ale cetenilor luai n mod izolat
Fac parte din dreptul public: cultul, sacerdoiile, magistraturile, cu alte cuvinte raporturile
juridice referitoare la organizarea religioas i la cea statal n general.
Din dreptul privat fac parte normele dreptului natural, al ginilor i ale dreptului civil,toate aceste norme
exprimnd interese private.
Normele dreptului public referindu-se la organizarea de stat, nu pot fi modificate de ctre
particulari, ele se impun tuturor, aa cum au fost stabilite prin actele normative respective.
Normele de drept privat ns, referindu-se la interesele membrilor societii, luate izolat ngduie prilor,
n msura n care interesele lor o cer, s se abat de la aceste norme i s le suplineasc cu altele, fr a se
nclca regulile fundamentale ale sistemului dreptului sclavagist roman.
1.3 Influena DPR asupra dezvoltrii sistemelor de drept ale rilor Europei continentale
Tezaurul gindirii juridice romane avea insa sa influenteze doctrina si jurisprudenta Europei
Occidentale inca de la nasterea noilor state feudale pe ruinele imperiului roman si pina in epoca
moderna . Epoca Renasterii , epoca de mari transormari in toate dimensiunile creattiei umane a
insemnat in plan conceptual o intoarcere la studiile clasice , dind totodata un un inbold studiului
dreptului roman.. De fapt acest drept a continuat sa dainuiasca neintrerupt in tari ca franta,
Italia, Germania ,spania , unde a existat dorinta de refacere a statului roman si a sistemului sau
legislative. Un factor de perpetuare a cunostintei juridice romane era reprezentat de biserica ce
a achiesat la sistemul normative roman comform principiului ecclesia vivit lege romana.
Universitatile aveau sa fie un factor important in actvitatea de popularizare a gindirii juridice
romane ,ele facind din acestea un model la care societatea trebuia sa se raporteze.
O extindere deosebita a cunoscut dreptul roman in Germania , unde dupa anul 1495 el este
recunoscut ca drept subsidiar , situatie in comformitatea cu care se facea trimitere la normele
juridice romane in cazul in care legislatia nu reglementa sediul materiei.
2. Sistemele de baz ale dreptului privat roman.
2.1 Definii sistemele de drept: ius civile, ius praetorium, ius gentium.
ius civile- reprezint un set de reguli care reglementeaz relaiile dintre cetenii romani (cives
romani). Dup juristul roman Papinianus acesta provine din legile date de voturile comiiilor i
senatus consulta, din decrete ale mprailor i ale magistrailor (acetia adopt la preluarea
funciilor dispoziii valabile pe durata mandatului lor ce in de competena lor).
ius honorarium (sau ius praetorium) - abordeaz situaiile de drept care nu se regsesc n
dreptul ius civile. Legea vine n ajutorul judectorilor (praetores) dndu-le posibilitatea s

modifice sau s adauge la ius civile reglementri care prezint principiile care stau la baza
instruciunilor sale ctre judectori (iuris dictio). Aceasta poate s rmn n vigoare i dup
ncheierea mandatului dac este adoptat de succesor (edictum perpetuum).Termenul honorarium
se refer la onoarea acordat judectorilor.
ius gentium este numit i legea popoarelor; a aprut odat cu expansiunea Romei dincolo de
graniele Italiei i cuprinde unele prevederi din ius civile; se aplic i celor care nu sunt romani,
fr modificri.

2.1. Comparai ius civile i ius gentium.

ius gentium-.- 1. Dreptul gintilor cuprinde normele juridice care se aplicau in raporturile dintre
cetateni si straini.
2. Datorita avantajelor sale, dreptul gintilor incepe sa fie aplicat tot mai mult in raporturile dintre
cetatenii romani
3. Fiind un sistem de drept mult mai evoluat, in final, ius gentium s-a impus ca un drept
general, inlaturand din viata juridica vechiul drept al cetatenilor roman.
ius civile-1 La inceput, romanii intelegeau prin drept civil, dreptul Quiritar destinat sa
reglementeze in exclusivitate raporturile dintre cetatenii romani.
2. Accesul necetatenilor la normele dreptului civil era interzis cu desavarsire.
. 3. Activitatea laborioasa a pretorilor a exercitat o puternica influenta asupra evolutiei generale a
dreptului roman.
2.3influena reciproc dintre ius civile, ius praetorium i ius gentium prin prisma
perioadelor istorice de dezvoltare ale dreptului privat roman.
3Izvoarele dreptului privat roman.
3.1.Enumerai izvoarele formale ale dreptului privat roman.
Izvoarele formale ale dreptului privat roman sint:
1. cututma
2. legea
3. senatus-consultele
4. constitutiile imperiale
5. jurisprudenta
6. edictul magistratului
3.2Comparai obiceiul i legea ca izvoare ale dreptului privat roman.
Obiceiul- cel mai vechi izvor al dreptului nescris,consacrat printr-o utilizare repetata ;a revenit in
prim-plan in Evul Mediu.

Legea-odata cu aparitia Statului, cutuma nu mai este corespunzatoare ;legile erau de 2 tipuri la
Roma:rogate si date .Primul pas in lelaborarea unei legi era un rpoiect de lege facut de
magistrati. Legile puteau fi: perfecte(interziceau anumite activitai)legi mai putin
perfecte(amenzile) legi imperfecte(nu prevedeau nici o sanctiune).
3.3Argumentai rolul edictelor pretoriene n dezvoltarea dreptului privat roman.
Magistratii romani aveau dreptul sa publice la intrarea lor in functie, un edict ius edicendi.
Intre edictele date de magistratii romani, edictul pretorului prezinta un interes deosebit,
deoarece pretorul exercita prin excelenta atributiuni cu caracter judiciar. Prin edictele lor,
pretorii, pretorul urban si pretorul peregrin puneau la dispozitia partilor cele mai potrivite
mijloace procedurale pentru ca partile sa isi poata valorifica pretentiile legitime.
Catre sfarsitul epocii vechi, cand dreptul quiritar devine inaplicabil, activitatea pretorului a
capatat o importanta tot mai mare, deoarece ori de cate ori dreptul civil nu oferea un procedeu
adecvat in scopul valorificarii unor pretentii legitime, pretorul crea mijloace NOI, sanctionand
pe cale procedurala NOI DREPTURI SUBIECTIVE.
In realitate, edictul pretorului este un izvor de drept veritabil, dar are o functionalitate
specifica.
4. Jurisprudena izvor al dreptului privat roman.
4.1. Descriei activitile jurisconsulilor romani.
Juriscunsultii erau specialistii in domeniul dreptului , care interpretau normele juridice la
cazurile concrete. Activitatea jurisconsultilor , consta in primul rind in interpretarea dreptului
pozitiv . Jurisconsultii clasici nu se multumesc sa rezolve diferite probleme de la caz la caz , ci
se observa ca intre diferute cazuri exista puncte comune , care pot da nastere unor reguli
generale . Jurisconsulii erau oameni de tiin n msur s interpreteze cu ingeniozitate i
subtilitate, normele de drept, pe baza crora se judecau diferite cazuri concrete, dar nu aveau un
statut de juriti, n sensul tehnic al cuvntului. Cu toate acestea, activitatea lor avea un rol
important n procesul de aplicare i de creare a dreptului. Jurisconsultul se ocupa de rezolvarea
problemelor juridice din organizatie si reprezinta organizatia n negocieri si n procesele din
tribunal ale companiei.
4.2. Comparai concepiile juridice ale reprezentanilor colii sabiniene i proculiene.
Scolii sabiniene- 1.utilizeaza rar si aacidental procedeele tehnice , de importanta carora nu era
constienta.2.caracter conservator3.tehnica juridica reprezinta calea corespunzatoare in pastrarea
pozitiilor dobindite prin instaurarea imperiului. 4.dupa juristconsultul Proculus.
Scolii proculiene-1. foloseste intrun mod larg si constient tehnica juridica .2.caracter progresist
3.tehnica juridica constituie un mijloc in realizarea scopului urmarit. 4.dupa seful lor
massuririus sabinus.
In a doua jum a sec.II-lea en ., deosebirile dintre aceste scoli dispar.
4.3. specificul jurisprudenei n dependen de perioada istoric de
dezvoltare a dreptului privat roman.
5. Noiunea de persoan i capacitatea juridic a persoanei.
5.1 Expunei noiunea i coninutul capacitii juridice depline a persoanelor n dreptul
privat roman
Regula const n: capacitatea sau personalitatea ncepea o dat cu natereai nceta o dat cu
moartea persoanei, excepie fcndu-se numai cu ocazia aplicrii a dou principii impuse de
practic.

Primul era: copilul conceput era considerat cai nscut ori de cte ori era vorba de interesele
sale infans conceptus pro nato habetur quotiens de comodis eius agitur. n baza acestui
principiu, de exemplu, copilul nscut dup moartea tatlui avea dreptul la succesiune. Al doilea
principiu era: succesiunea iacent, vacant susine persoana defunctului hereditas iacens
sustinet personam defuncti. Elementele capacitii juridice Am amintit deja desprestatus-ul pe
care o persoan trebuia s-l posede pentru a avea capacitate deplin de drept, status alctuit din
trei elemente care constituiau coninutul personalitii sau capacitii juridice, astfel: status
libertatis, status civitatis, status familiae.
5.2 Comparai capacitatea juridic deplin i capacitatea juridic limitat a persoanelor.
Capacitatea juridica deplina-presupunea existenta a doua categorii de elemente ,unele de rept
,altele de fapt. Cele de drept cere ca omul sa fie liber(status libertatis), sa fie cetatean
roman(status civitas), si sa nu se gaseasca in puterea altei persoane(status familae). Conditile de
fapt erauca persoana sa aiba o virsta anumita , o stare mintala norma si sa fie de gen masculin..
numai cei care aveau personalitate(caput) putea sa dobindeasca drepturi si asume obligatii.
Persoana era asadar completa sau limitata. Se bucurau d de personalitate completa numai
cetatenii romani si sefii de familie . personalitatea inceta in momentul mortii cu exceptia
cazului mostenirii neasteptate cind personalitatea defunctului se prelungea, si ia fiinta odata cu
nasterea individului cu conditia ca e nascut viu si viabil.
Capacitatea juridica limitata- drept urmare u a unui comportament ce il dezonora , in conceptia
romana pe autor:imoralitatea, lux exorbiant, intocmirea de scrisori ofensatoare , refuzul de a
depune marturie cu privire la un act la care asistase unele condamnari criminale ,exercitarea
anumitor profesii(gladiator,etc).
Asemenia persoane puteau fi lipsite de dreeptul la vot, li se interzicea exercitatrea anumitor
dregatorii , li se limita capacitatea de a sta in justitie .. etc.
5.3Argumentai influena vrstei asupra capacitii de exerciiu a persoanelor n dreptul
privat roman.
Persoanele in dreptul privat roman, atunci cimd vine vorba de capacitatea de exerxitiu . virsta
joaca un rol foarte importatnt
6. Statutul juridic al cetenilor romani.
6.1. Caracterizai modurile de dobndire a ceteniei romane.
Cetatenia se dobindea de la nastere daca ambii parinti erau romani, iar daca unul din ei era strain
si copilul era strain. In cazul in care copilul se nastea dintr-o relatie intimplatoare el dobindea
cetattenia pe care o avuse ama la nastere. Posterior nasterii cetatenia se putea dobind prin
dezrobire ,cind scalavul era eliberat el dobindea cetatenie romana, sau prin naturalizare , cind
cind cetatenia romana se acorda unui colectiv sau unei persoane ,avinduse in vedere interesele
social politice a Romei.
Cetatenia se putea pierde ca urmare a unei sanctiuni grave penale (de ex:dezertarea la inamic).
Odata cu expasiunea militara a Romei numarul populatiei supuse crescuse foarte tare, dar
numarul carora li se acorda cetatenie era foarte redus.
6.2. Comparai statutul juridic al cetenilor romani cu cel al latinilor i peregrinilor.
Statutul juridic al cetatenilor romani :potrivit statutului lor juridic, cetatenii romani aveau o
serie e avantaje d fata de alte categorii de oameni liberi pe care le-au aparat cu strasnicie mai
multe secole. Cetenii romani civis romani erau singurii care puteau beneficia de toate
drepturile civilei politice. Drepturile civile erau: ius comercii, ius conubiii ius militiae.
Drepturile politice erau: ius sufragiii ius honorum.

Statutul juridic al latinilor-Latinii, categorie superioar de ne-ceteni (n cazul lor, ar fi corect s

i numim i ceteni. Latinii erau situati pe o pozitie intermediara ntre cetatenii romani si
peregrini. Ideea unei cetatenii inferioare a continuat nsa sa existe pentru coloniile nfiintate de
romani n teritoriile cucerite.
Latinii (care la origine au fost locuitorii provinciei Latiului i mai
trziu locuitorii coloniilor fondate de Romani, Latini i Hernici) aveau
numai anumite drepturi private: se bucurau uneori de ius conubi, dar nu se
tie exact n ce condiii (drepturile lor de familie erau foarte
asemntoare cu cele ale cetenilor romani), aveau ius comercii fr nici
o restricie, iar dintre drepturile politice numai ius sufragii. n anumite
condiii (spre exemplu, stabilindu-se la Roma) latinii puteau cpta
cetenia roman.
Statutul juridic al peregrinilor- Peregrinilor (care erau inferiori ca i condiie juridic cetenilor
romani i latinilor) li s-a aplicat ius gentium i dreptul lor. Dintre peregrini, o anumit categorie,
i anume dediticii, aveau drepturi i mai
restrnse. Ei erau acei strini care s-au predat dup cucerirea rilor
lor, care nu fceau parte din nici o cetate i crora nu li se acordase un
statut local.
6.3. Spe
7. Condiia juridic a sclavilor.
7.1. Caracterizai izvoarele sclaviei.
Principalul izvor lal sclaviei il constituiau razboaiele. Principalele izvoare ale sclaviei n dreptul
roman sunt: naterea, rzboiul i faptele pedepsite cu pierderea libertii.
7.2. Comparai statutul juridic al sclavilor cu cel al dezrobiilor.
SCALVII
n epoca cea mai veche a statului roman, numrul sclavilor nu era mare, deoarece nevoile
societii erau reduse. Astfel ei duceau o via patriarhal, n sensul c soarta lor nu era cea a
unei fiine inferioare (aidoma animalelor), ci erau tratai ca un om de-al casei (familiaris,
famulus). Odat cu nteirea rzboaielor, numrul sclavilor a crescut cosiderabil. Dezvoltarea
nentrerup a produciei bazat pe munca servil necesita o concentrare mai mare de sclavi, iar
societatea sclavagist devenea baza ntregii productiviti. Aadar, sclavia a cunoscut forma de
exploatare cea mai crud, stpnul avnd drept de via i de moarte asupra sclavului su. Pentru
o analiz sistematic a statutului juridic al sclavilor, vom studia condiia juridic a acestora n
raport cu ali sclavi, cu terii, i, mai cu seam, cu stpnii lor i cu autoritile romane.n raport
cu stpnii, sclavii erau considerai ca fiind nite lucruri sau mai bine zis nite instrumente
gritoare (instrumentum vocale), asupra crora stpnul avea drept de via i de moarte (jus
uitae necisque), drept urmare sclavul nu avea caput. Chiar Gaius, n definiia ce o d despre
lucrurile corporale, menioneaz sclavii la un loc cu animalele sau bucile de pmnt. Prin
dominica potestas, ce desemna puterea nemijlocit a stpnului asupra bunurilor sale, i putea
vinde, nchiria sau ucide sclavii.
SCLAVII DEZROBITI
sclavii puteau fi dezrobiti de stapinii lor din felurite considerente. dezrobitii aveau unele obligatii
fata de fostul lor stapin: sa le faca servicii materiale , sa le procure alimente, iar daca mureau fara
urmasi averea lor raminea stapinului. obligatiile dezrobitilor erau sanctionate de ordinea juriidica
romana. desi prin dezrobire fostii sclavi primeau si cetatenie totusi nu aveau aceleasi drepturi

politice ca si cetatenii, fiind lipsiti de dreptul de a fi alesi magistrati. acesti dezrobiti traiau ca
oamenii liberi dar mureau ca sclavi. si de a participa la oaste.
7.3. Argumentai evoluia condiiei juridice a sclavilor n istoria dreptului privat roman.
Cunoscui sub denumirea de servi, mancipia sau homines, sclavii sunt prezeni n societatea
roman nc din cele mai vechi timpuri. . n epoca Dominatului, influenele cretine, dei nu au
determinat dispariia complet a sclaviei, au determinat o scdere important a numrului
sclavilor. . ncepnd cu epoca sfritului Republicii pretorul a permis sclavului s-i fac
stpnul debitor n cazul n care aciona cu acordul acestuia. in epoca clasica, senatus-consultus
Claudius a stabilit ca femeia ce intretinea relatii intime cu sclavul altuia si nu le intrerupea dupa
ce a fost somata de trei ori de catre stapanul sclavului, respectiva femeie isi pierdea libertatea,
devenind sclava acestuia Conditia juridica a sclavilor in epoca cea mai veche a statului roman,
numarul sclavilor nu era mare, deoarece nevoile societatii erau reduse. Astfel ei duceau o viata
patriarhala, in sensul ca soarta lor nu era cea a unei fiinte inferioare (aidoma animalelor), ci erau
tratati ca un om de-al casei (familiaris, famulus). Odata cu intetirea razboaielor, numarul
sclavilor a crescut cosiderabil.
8 . Familia roman.
8.1 Expunei trsturile caracteristice ale familiei romane.
Erau 2 feluri de familie: agnatic i cognatic. Familia roman arhaic era o familie patriarhal
dominat de autoritatea unui pater familias. . Ca peste tot n societatea uman, i familia roman
avea la baz cstoria. femeia nu este pusa in inferioritate fata de barbat in ceea ce priveste
cistigul banilor
8.2 Comparai rudenia agnat cu rudenia cognat
.Erau agnai toi cei care se gseau la un moment dat sub puterea lui pater familias indiferent c
erau sau nu rude de snge (familia proprio iure): soia cstorit cum manu, fii i ficele de
familie naturali sau adoptai, copii legitimai, soiile fiilor si cstorite cum manu, copii fiilor si
etc. Erau, de asemenea, rude agnatice, toi aceia care fuseser sub puterea aceluiai pater familias
(familia communi iure): dup moartea lui pater familias rudenia agnatic nu disprea. Fii si,
devenii acum sui juris, rmneau n continuare agnai. n fine, erau rude agnatice i cei care s-ar
fi aflat sub puterea lui pater familias dac acesta ar mai fi trit: copii nscui sau intrai n familie
dup moartea lui pater familias erau agnai.
La baza familiei cognatice sttea nu puterea lui pater familias ci legtura de snge.
8.3. Argumentai evoluia relaiilor dintre pater familias i copiii si la diferite perioade
istorice de dezvoltare a dreptului privat roman.
Pater familia putea fi un barbat necasatorit sau kiar un copil pt ca vechiul roman intelegea prin
termenul de patre familia atit un grup de persoane cit si un grup de bunuri. Sub puterea lui patre
familia se afla atit copii cit si sotia si nepotii de la fii. Pater familias este seful familiei. Un copil,
un celibatar putea fi pater familias deoarece pater nu inseamna tata in aceasta expresie ci sef.
Ulpian spune ca pater familias este acela care detine puterea in casa.5
Legaturile de rudenie in cadrul familiei erau legaturi agnate, civile, nu cognate, naturale, de
sange. Dupa intinderea acestor relatii de familie, regasim familia proprio jure, compusa din
membrii casei de locuit (domus) aflati, la un moment dat, sub patria potestas sau sub manus ale
lui pater familias. Ne referim la: fiii de familie si ceilalti descendenti de sex masculin, sotia sa
daca era casatorita cum manu.

9. Cstoria n dreptul privat roman.

9.1. Caracterizai condiiile de fond ale ncheierii cstoriei.
Condiii de fond
Sunt aceleai att pentru cstoria cu manus, ct i pentru
cstoria fr manus. Astfel:
conubium (ius conubii) era acel drept recunoscut unei persoane
de a ncheia o cstorie valabil conform cu ius civile (iustae nuptiae,
iustum matrimonium);
- affectio maritalis (consimmntul
vrsta admis pentru cstorie era stabilit pentru fete la 12 ani, cnd se considera c ele au
devenit nubile, adic erau n stare s procreeze. Referitor la biei se folosea sistemul cercetrii
corporale pn la mpratul Justinian, cnd s-a stabilit vrsta de 14 ani
9.2. Comparai relaiile nepatrimoniale ntre soi n cadrul castoriei cum manu i sine
manu.

n cstoria cumanus acioneaz regimul comunitii de bunuri.

n cstoria fr manus, soii triau n regimul separaiei de bunuri.
drepturi nepatrimonile, care nu pot fi exprimate in bani.17
Dreptul familiei reglementeaza doua mari categorii de relatii
familiale: relatii personale nepatrimoniale si patrimoniale (art. 3C.F.).
Particularitatile relatiilor personale
nepatrimoniale constau in urmatoarele:
a)ele sunt lipsite de orice continut economic;
b) obiectul raporturilor personale nepatrimoniale Tl foreaza
urmatoarele bunuri nepatrimoniale: numele, cinstea, demnitatea.
fidelitatea conjugala, sprijin reciproc moral, grija pentru viata, sanatatea
si educatia copiilor etc.
c) raporturile (relatiile) personale nepatrimoniale sunt considerate
raporturile privind drepturile si obligatiile familiale care sunt legate de
titularii lor i nu pot fi cedate persoanelor terte.
9.3. Argumentai schimbarea regimului juridic al dos (zestrei) n cstoria sine manu fa
de cstoria cum manu.
Dota este format din bunurile pe care femeia le aduce cu ocazia cstoriei, n scopul de a
contribui la susinerea sarcinilor care apas asupra vieii de familie. Codul lui Justinian cuprinde
mai multe dispoziii prin care se interzice nstrinarea de ctre brbata imobilului dotal, chiar
dac femeia consimte la aceasta. n epoca veche, brbatul, n calitate de proprietar, avea drepturi
nelimitate asupra bunurilor dotale,att n timpul cstoriei, ct i dup desfacerea ei. La cstoria
cu manus, n cazul morii brbatului,soia i recupera o parte din bunurile dotale, ntruct venea
la motenirea acestuia n calitate de fiic.Dar la cstoria fr manus, bunurile dotale nu puteau fi
redobndite nici mcar n ipoteza morii acestuia, deoarece femeia avea drepturi succesorale
numai n familia sa de origine.

10. Noiunea i clasificarea bunurilor.

10.1. Expunei esena clasificrii bunurilor n:
bunuri principale i bunuri accesorii;
bunuri generice i bunuri individual determinate;
bunuri mobile i bunuri imobile.
Prin noiunea de bun se nelege orice lucru care poate fi nsuit de cineva sub forma dreptului de
proprietate. bunuri principale au o existenta de sine statatoare, pot fi folosite n
mod independent;
bunuri accesorii au o existenta legata de un bun principal si folosesc la ntrebuintarea bunului
principal.
dupa modul de individualizare: - bunuri certe (res certa); - bunuri de gen (res genera)
bunuri certe -individual determinate- se individualizeaza prin calitatile lor proprii (ex. un
autoturism se individualizeaza prin marca, model, an de fabricatie,culoare, serie motor, serie
sasiu, etc),
bunuri de gen bunuri determinate generic- se caracterizeaza prin nsusirile speciei sau
categoriei din care fac parte si se individualizeaza prin masurare, numarare, cntarie.
bunuri imobile pot fi:
bunuri imobile prin natura lor nu pot fi miscate, fara sa si piarda valoarea economica(ex.
terenuri, constructii, recoltele care nca se tin de radacini si fructele de pe arbori neculese nca);
bunuri imobile prin destinatie bunuri mobile prin natura lor care sunt destinate exploatarii
unui bun imobil (ex. ferestrele unei locuinte, uneltele necesare lucrarilor agricole, semintele
etc.);
bunuri imobile prin obiectul la care se aplica toate drepturile al caror obiect este un imobil (ex.
dezmembramintele dreptului de proprietate asupra unui imobil, actiunea n revendicare a unui
imobil). bunuri mobile pot fi:
bunuri mobile prin natura lor - pot fi miscate, prin forta proprie sau prin forta exterioara fara sa
si piarda valoarea economica.
bunuri mobile prin determinarea legii drepturile si obligatiile care au ca obiect bunuri mobile
(ex. actiunile sau partile sociale emise de societatile comerciale dar si obligatiunile emise de
societatile pe actiuni, acestea au ca obiect sume de bani sau bunuri mobile);
bunuri mobile prin anticipatie bunuri imobile prin natura lor dar care n baza ntelegerii ntre
parti se considera a fi bunuri mobile, anticipndu-se astfel faptul ca n viitor aceste bunuri vor
deveni bunuri mobile. (ex. recoltele si fructele nca neculese, arborii, produsul carierelor.)
10.2. Comparai res in commercium i res extra commercium.
Res extra commercium este o doctrin originar din dreptul roman , [1], a apreciat c anumite
lucruri nu pot face obiectul drepturilor private, i sunt, prin urmare, inaccesibil de a
fitranzacionate . "Un lucru n afara comerului. Patrimoniul era format din drepturile i
datoriile unei persoane evaluate n bani, precum i din bunurile la care acestea se refer. Summa
divisio n materie de clasificare a bunurilor era, conform jurisconsultului Gaius, cea ntre lucruri
patrimoniale (res in patrimonio) i lucruri extrapatrimoniale (res extra patromonio). Res in
patrimonio puteau face obiectul proprietii (n sens larg) unei persoane private. Ele se aflau n
comer i puteau fi evaluate n bani. Romanii au stabilit mai multe categorii de astfel de bunuri,
n funcie de importana sau natura lor: lucruri mancipi i lucruri nec mancipi, lucruri mobile i
lucruri imobile, lucruri determinate n gen (genus) i lucruri determinate n spe (species),

lucruri consumptibile i lucruri necomsumptibile, lucrurile divizibile i indivizibile, lucruri

simple, compuse i colective, fructe i produse, lucruri corporale i lucruri necorporale. Res extra
patrimonio nu fceau obiectul proprietii unei persoane private i erau scoase din circuitul
comercial (res quarum commercium non est). Lucrurile nepatrimoniale se mpreau la rndul lor
n lucruri destinate cultului religios (res divini iuris) i lucruri destinate folosinei umane (res
humani iuris)
10.3.Spe.
11. Dreptul de posesie.
11.1.Definii elementele posesiei.
Pentru a produce efecte juridice, posesia necesita ntrunirea a dou elemente: corpus i animus.
Corpus reprezenta stpnirea efectiv a bunului. neles ntr-un sens pur material la nceput,
corpus a dobndit treptat un sens abstract. CORPUS -; stapanirea materiala, directa asupra
bunului. Ulterior conceptia se schimba si nu mai e nevoie de un contact direct ci e suficient ca
posesorul sa aiba posibilitatea de a exercita o supraveghere saui un control asupra bunului.
Animus reprezenta intenia de a stpni un bun. ANIMUS -; intentia cuiva de a se comporta ca
un posesor, intentie validata de lege.Posesia se dobndea prin ntrunirea n aceeai persoan a
elementului material corpus i a elementului intenional animus. Pe de alt parte, posesia se
pierdea atunci cnd fie corpus, fie animus ncetau.Titulus: reprezinta fundamentul formal sau
originea juridica a posesiunii
11.2.Comparai interdictele retinendae possessionis causa i recuperandae possessionis
causa.
Interdicte retinendae possessionis causa (care apara o posesie deja dobandita sinepierduta). Erau
de doua feluri: uti possidetis, relative la imobile si utrubi, care se referala mobile.
Interdictele recuperandae possessionis causa (pentru redobandirea unei posesiunipierdute). Ele
erau de trei feluri, fiecare sanctionand un viciu al posesiei.
- de vi cottidiana causa (indreptat importiva celui care a castigat posesia prin violenta)
- de precario causa (in contra precaristului)
- de clandestina possessione causa (indreptat impotriva celui care exercita clandestinposesia)
11.3.Argumentai gradul diferit de rspundere a posesorilor de bun i de rea credin n
cazul revendicrii bunului.
Definitia posesorului de buna-credinta este data de art.486C.civ. potrivit caruia posesorul
este de buna-credinta cnd poseda ca proprietar n puterea unui titlu translativ de proprietate
ale carui vicii nu ii sunt cunoscute. Aceasta nseamna ca buna-credinta este de ordin
subiectiv deoarece ea consta ntr-o convingere eronata a posesorului ca lucrul ale carui
fructe le culege au fost dobndite de la adevaratul proprietar sau n credinta lui gresita ca
titlul pe baza caruia stapneste bunul este perfect valabil.Prin urmare, buna-credinta la care
se refera art.486C.civ. trebuie raportata la actul de vnzare-cumparare, schimb, donatie, etc.,
n virtutea caruia posesorul stapneste lucrul, adica la titlul translativ de proprietate.Din
definitia legala a posesorului de buna-credinta mai rezulta faptul ca titlul nu reprezinta si nu
constituie o conditie separata, distincta, de buna-credinta, ci este chiar ntruparea si
justificarea acesteia, mai exact el este elementul din care trebuie sa fie desprinsa. Titlul
invocat de posesor este un element intrinsec al bunei-credinte, de natura sa o justifice,
importanta fiind astfel doar convingerea ferma a posesorului ca are un titlu care
l ndreptateste la perceperea fructelor.

Posesor de rea credinta ,atitudine a unei persoane care savarseste un fapt sau un act contrar legii
sau celorlalte norme de convietuire sociala, pe deplin constienta de caracterul illicit al conduitei
sale.
Dispozitii legale, din diferite ramuri, sanctioneaza reauacredinta. Astfel, cel care a facut cu rea-credinta o cerere de recuzare sau de stramutarea judecatii
poate fi obligat la plata unor amenzi, precum si la despagubiri catre partea vatamata; in general,
folosirea abuziva, cu rea-credinta a unor drepturi atrage raspunderea pentru pagubele pricinuite.
Persoana care cu rea-credinta a determinat aplicarea masurii desfacerii contractului de munca
raspunde material, disciplinar si, dupa caz, penal. Indreptul civil, posesorul de rea-credinta este
obligat sa inapoieze fructele, o data cu lucrul, proprietarului care il revendica. In dreptul penal,
reaua-credinta desemneaza intentia, ca forma a vinovatiei, pentru savarsirea unor infractiuni. De
exemplu, unele din faptele care constituie infractiunea de abandon de familie constau din
neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei legale de intretinere sau neplata cu rea-credinta, timp
de 2 luni, a pensiei de intretinere stabilite pe cale judecatoreasca.
12.Dreptul de proprietate.
12.1. Definii dreptul de proprietate n sens obiectiv i subiectiv
dreptul de proprietate n sens obiectiv, ca instituie juridic, reprezint totalitatea normelor
juridice care reglementeaz raporturile de proprietate;
dreptul de proprietate n sens subiectiv, ca un drept al persoanelor asupra bunurilor, n virtutea
cruia titularul are anumite prerogative ocrotite de dreptul obiectiv, n acest sens, dreptul de
proprietate face parte din categoria drepturilor subiective patrimoniale i anume, este un drept
real. Proprietatea este un drept subiectiv: n prezent, majoritatea autorilor admit numai c
proprietatea - drept privat, drept subiectiv, drept individual, are o funcie social, sau poate mai
simplu, c ea nu este conceput exclusiv n interesul egoist al proprietarului, dar c ea poate fi
limitat n interes social. El este n acelai timp cel mai important drept real, ocupnd locul
dominant n - sistemul tuturor drepturilor subiective.
Deci, dreptul de proprietate n sens subiectiv, reprezint dreptul individual sau al colectivitii de
a-i apropria mijloacele de producie i produsele rezultate i de a exercita asupra acestora,
posesia, folosina, i dispoziia, n nume propriu i n interes propriu, n cadrul i cu respectarea
legislaiei n vigoare.
12.2. Comparai modurile de aprare a dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate este un drept subiectiv care, ca orice alt drept subiectiv,poate fi aparat prin
diferite mijloace reglementate de diversele ramuri ce compun orice sistem de drept.
Mijloacele juridice de aparare a dreptului de proprietate sunt variate si numeroase. Ele ar putea fi
cuprinse in doua mari categorii :
A. Mijloacele nespecifice sau indirecte se caracterizeaza prin faptul ca scopul lor direct consta in
apararea unor drepturi de creanta. Drepturile de creanta iau nastere insa si se realizeaza pe
temeiul dreptului de proprietate. De aceea, de cele mai multe ori, prin protejarea (directa)
drepturilor de creanta care iau nastere din raporturi juridice obligationale, se protejeaza (indirect)
si dreptul de proprietate.
Au acest caracter actiunile in executarea contractelor, actiunea in raspundere contractuala,
actiunea ex delictu, actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza, actio de in rem verso
etc.
B. Mijloacele juridice specifice (directe) se intemeiaza direct si nemijlocit pe dreptul real sau pe
faptul posesiei unui imobil si sunt concepute doar pentru apararea dreptului real. Este vorba

despre asa-numitele actiuni reale, care sunt de doua feluri : actiuni petitorii si actiuni posesorii.
Actiunile petitorii servesc la apararea dreptului de proprietate sau a altui drept real principal prin
obtinerea recunoasterii reclamantului ca titular al acestui drept. Redobandirea posesiei bunului
asupra caruia poarta dreptul real este doar un efect accesoriu al admiterii actiunii petitorii.
Sunt actiuni petitorii : actiunea in revendicare, actiunea in prestatie tabulara, actiunea in
granituire, actiunea negatorie, actiunea confesorie.
12.3. Argumentai cauzele care au determinat apariia i evoluia diferitor categorii de
proprietate n istoria dreptului privat roman.
n etapa de tranziie de la comuna primitiv la societatea statalapar, n condiiile prefigurrii
noii formaiuni sociale,sclavagismul,urmtoareleforme primitive de
proprietate: proprietatea colectiv aginii, proprietatea familial asupra pmntului (C. St.
Tomulescu,
op.cit., p. 11)i proprietatea individual asupra sclavilor.
13. Modurile de dobndire a dreptului de proprietate.
13.1. Caracterizai ocupatio, usucapio i in iure cessio ca moduri primare de dobndire a dreptului de
proprietate.

Moduri de dobandire de drept natural:

1) Ocupatiune (Ocupatio)- Luarea in posesie cu intentia de a deveni proprietar al unui lucru ce
nu apartine nimanui (res nullius).
Lucruri dobandite prin ocupatiune:
- produsele marii, animalele salbatice
- lucrurile abandonate sau parasite (res daelictes)
- lucrurile capturate de la inamici (res hostiles) ? privite ca res nullius, ca neapartinand nimanui
- comoara (thesaurus) ? Suma de valori ingropata multa vreme in pamant, fapt datorita caruia nu
i se mai poate sti proprietarul.
Moduri de dobandire de drept civil:
2)Uzucapiunea (Uzucapio = a dobandi folosinta unui bun)
- Mod de dobandire de drept civil constand in posesia intr-un interval de timp al unui bun.
- Pot fi uzucapate bunurile: mobile (1 an) imobile (2 ani)
- Pot uzucapa doar cetatenii romani.
- Pot fi uzucapate orice bunuri.
Conditiile uzucapiunii:
1. Uzucapantul sa posede acel bun, nu in detentie precara, adica sa-l stapaneasca cu intentia de a
se comporta ca un proprietar.
2. Posesiunea lui sa se intemeieze pe un just-titlu si sa fie bazata pe buna-credinta.
- Justitlu = Orice act sau fapt juridic susceptibil a transfera proprietatea, dar care fiind afectat de
vicii de fond sau de forma nu il pune pe dobanditor decat in posibilitatea de a uzucapa.
- Buna-credinta = Posesorul isi exercita prerogativele asupra bunului fara intentia de a aduce
vreo atingere drepturilor altuia.
- Buna-credinta trebuie constatata la inceputul intrarii in posesie.
- Buna-credinta se prezuma.
-Titlu cutativ -; lipsa oricarui titlu
-PROEMPTIO
-ProDONATO
- PRO HEREDE mostenire

13.2. Comparai mancipaiunea i tradiiunea ca moduri de dobndire a dreptului de

proprietate
Traditiunea -; Remiterea materiala a unui bun de la instrainator la dobanditor, in virtutea unui
just titlu (cauza).
Caracteristici:
- pentru a opera traditiunea, instrainatorul trebuie sa fie apt sa instraineze.
- dobanditorul si instrainatorul sa aiba vointa de a instraina.
- sa existe un just titlu (o justa cauza) in virtutea careia sa se faca remiterea.
Modalitati concrete in care se realiza traditiunea:
- traditio symbolica - traditio longi manu - traditio brevi manu (simplificata) - constituit
posesoriu
Mancipatiunea (Mancipatio ? Mancipium = autoritate)
- In vechiul drept roman este un mod de trecere a unui bun de sub autoritatea unei persoane sub
autoritatea alteia. - In contextul laicizarii dreptului, mancipatiunea este un mod de dobandire a
proprietatii. - Libripens = balanta Instrainatorul Dobanditorul - Cinci martori in deplinatatea
capacitatii civile - Purtator de balanta - In dreptul clasic, pana la mijlocul secolului al III-lea
i.e.n., in unul din talgele balantei se punea obiectul instrainat, iar in celalalt, lingouri de arama. In 269 i.e.n. apare moneda de argint. - Operatiunea avea loc doar in cazul operatiunilor cu titlu
oneros (obligatoriu). - In cazul instrainarilor cu titlu gratuit (donatie), talgerul in care se punea
arama ramanea gol, iar balanta se lovea cu o vergea de arama. - In secolul III, lovirea cu
vergeaua a fost inlocuita de o vanzare simbolica contra sumei de 1 ban. - Mancipatiunea, in timp,
de la adoptarea legii celor XII table si pana la aparitia monedei de argint, s-a transformat dintr-un
ritual religios cu semnificatii precise, intr-un procedeu simbolic si abstract.
- Mancipatiunea era accesibila numai cetatenilor romani.
- Putea fi instrainat prin mancipatiune numai un res mancipi.
- Nu puteau fi nici instrainate, nici dobandite prin mancipatiune terenurile, pentru ca ele erau
socotite ca fiind sub ocrotirea zeitatilor casnice.
13.3. Spe
14. Servituiile prediale i personale.
14.1. Caracterizai servituiile prediale.
Servituiile sunt sarcini impuse n folosul unei anumite persoane n calitatea de proprietar al unui
imobil, sau n folosul unei anumite persoane.Servitutile p red iale servi tutes p raed io r um sunt cele constituite n
interesul proprietarului unui mobil. Romanitii ledefinesc ca fiind sarcini impuse unui fond n
folosul altui fond dar e clar c doar n mod aparent sarcina exista n favoarea unui fond, cci n
realitate titular al dreptului este o persoan i anume proprietarul imobilului n interesul cruia sa creatservitutea.Servitutiile prediale se mpart la rndul lor n servitui prediale rustice i
servitui prediale urbane.Diferenierea dintre aceste dou categorii de servitute prediale avea la
baz criter
iul imobilului dominant.
14.2
Comparai
servituiile
prediale
i
cele
personale
Servituile personale sunt stabilite n beneficiul unei anumite persoane i nceteaz valabilitatea
la moartea persoanei respective .. Un teren (praedial) servitute este un drept limitat real la terenul
de un alt (cas de raport subordonare), care confer proprietarului de cas nchiriat dominante,
n principiu, drepturile permanent, definite de utilizarea i exploatarea cu privire la locuin
subordonare.
O servitute personal este un drept limitat real de acordare a drepturilor de titular servitute
specifice de utilizare i de bucurie cu privire la lucru mobile sau imobile de alta n nume propriu

pentru o anumit perioad de timp, sau pentru viata lui sau, n cazul unei persoan juridic,
pentru un maxim de 100 de ani.
Spe
15Superficia i emfiteoza.
15.1. Caracterizai superficia ca drept real asupra bunului altei persoane.
Dreptul de superficie este un drept real principal, dezmembrmnt al dreptului de proprietate,
asupra unui teren, care const n dreptul de proprietate al unei persoane numit superficiar,
asupra construciilor, plantaiilor sau altor lucrri ce se afl pe un teren proprietatea altuia, teren
asupra
cruia
superficiarul
are
un
drept
de
folosin.
Caractere:
a) este un drept real imobiliar, avnd ca obiect ntotdeauna un bun imobil, adic o suprafa de
teren;
b) este un drept perpetuu, n sensul c exist atta timp ct dureaz construcia, plantaia sau
lucrarea ce se afl n proprietatea altei persoane dect proprietarul terenului. El nu se poate stinge
prin
neexercitare;
c) este un drept imprescriptibil extinctiv, n sensul c aciunea n revendicare poate fi introdus
oricnd
pn
la
stingerea
nsui
a
dreptului
de
superficie.
Exercitarea
dreptului
de
superficie
Dreptul de superficie confer titularului su atributele de posesie, folosin i dispoziie. Aceste
atribute trebuiesc exercitate n strns legtur cu exercitarea dreptului de proprietate asupra
construciei, plantaiei sau lucrrii.Dreptul de dispoziie juridic confer superficiarului dreptul
de a nstrina construcia, plantaia sau lucrarea aflat pe terenul altei persoane, fr
consimmntul proprietarului terenului. Deci, dreptul de superficie este transmisibil prin acte
juridice ntre vii sau pentru cauz de moarte, cu titlu oneros sau gratuit. De asemenea dreptul de
superficie poate fi grevat de sarcini reale cum ar fi: uzufruct, abitaie, servitute, ipotec.
Dispoziia material const n faptul c superficiarul are posibilitatea de a dispune de substana
terenului numai n vederea realizrii construciei, plantaiei sau lucrrii ce urmeaz a fi amplasat
pe acel teren (de ex: spturi, excavri etc). O servitute putea fi constituit fie direct, n cazul n
care proprietarul ceda n folosul unui vecin prerogativele unei servitui prediale, fie indirect, n
cazul n care proprietarul a dou fonduri nstrina pe unul din ele, rezervndu-i asupra lui o
anume servitute. Servituile se puteau constitui prin mai multe acte juridice: mancipatioi in
jure cessio,
testament, quasi-tradiiune, adjudicatio,
pact, stitpulaie.
14.3

15.2.Determinai asemnrile i deosebirile dintre superficie i emfiteoz.

Asemanari
Deosebiri
Superficia i emfiteoza reprezint alte tipuri superficia constituia dreptul acordat unei
de jura in re aliena bazate pe arendri persoane
perpetue sau pe termen lung unei persoane a de a se folosi de o construcie ridicat pe terenul
imobilului aflat n proprietatea unei alte altei persoane, pe veci sau pe termen lung, n
persoane.
schimbul unei sume de bani, numit
solarium, pltit acesteia din urm n calitatea ei
de proprietar.
Sunt drepturi reale izvorite din contracte
Emfiteoza consta n arendarea pe termen lung
sau pe veci a unor pmnturi imperiale
nelucrate cu obligaia emfiteotului de a le
cultiva i de a plti o sum de bani canon.
Au fost utilizate de catre imparati
Emfiteoza s-a nascut din contractul de

emfiteoza
Superficia s-a
superficia.

nascut

din

contractul

de

15.3. Spe.

16. Noiunea i clasificarea obligaiilor.

16.1 Caracterizai elementele obligaiei.
obligaia este o legtur de drept prin care suntem silii a plti ceva potrivit dreptului cetii
noastre).
Din aceast definiie, cea mai simpl pentru c ne pune n prezena unui singur creditor i a unui
singur
debitor,
rezult
urmtoarele
elemente:
a).o persoan cu numele de creditor (subiect activ) care are dreptul s constrng pe debitor a-i
plti
ceva
ce
acesta
din
urm
datoreaz
primului;
Ideea de constrngere apare n definiie, n cuvintele prin care suntem silii, ca i n expresia
legtur de drept.Persoana creditorului nu apare direct n definiie, ci se face numai aluzie la
ea, cci suntem constrni a plti ceva creditorului. De asemenea expresia legtur de drept
face aluzie la persoanele ntre care este stabilit aceast legtur, adic la creditor i debitor.
b).o persoan numit debitor (subiect pasiv) care este silit s plteasc ceva creditorului;
Romanii au ntrebuinat destul de trziu cuvintele creditor i debitor, pentru creditor i debitor
(subiectele raportului juridic). Mult vreme att debitorul ct i creditorul au fost desemnai prin
cuvntul reus, cuvnt care nseamn parte ntr-un proces. Poate procesivi cum erau romanii s-au
folosit de acest cuvnt pentru a arta c orice obligaie d natere la un proces.Vechii romaniti
susin c cuvntul creditor vine de la credo=a avea ncredere, cci creditorul are ncredere n
debitor. n realitate credo mai nseamn i altceva, a da bani cu mprumut. Creditor vine de la
credo n sensul acesta din urm. Creditor la nceput a desemnat numai pe creditorul unei sume de
bani
i
apoi
a
desemnat
pe
oricine
cruia
i
este
datorat
ceva.
De asemenea veche expresie aes alienum (datorie) implic faptul c debitorul a mprumutat banii
de
la
altul.
Dezvoltarea obligaiilor la Roma s-a fcut n jurul raporturilor dintre creditorul unei sume de
bani i debitorul unei sume de bani. Prerea vechilor romaniti e contrazis, cum vom vedea, i
de faptul c la origine debitorul era inut n lanuri de creditor iar mai trziu apare obligaia
garantului
chiar
nainte
de
aceea
a
debitorului.
c).un obiect, adic o plat pe care trebuie s o fac debitorul fa de creditor.
ns prin plat nu se nelegea numai remiterea unei sume de bani, ci ceea ce numeau romanii
dare, facere, praestare.Dare nseamn a transfera proprietatea unui lucru, a constitui un drept real
sau
a
plti
o
sum
de
bani.
Praestare nseamn a procura folosina unui lucru, fr a constitui un drept real. De ex. a remite
posesiunea unui lucru. Astfel este n principiu obiectul obligaiei vnztorului. De la cuvntul
praestare s-a format expresia juridic modern prestaie pentru a desemna obiectul oricare ar fi al
obligaiei. Prin urmare trecnd din limba latin n terminologia juridic modern sensul acestui
cuvnt s-a lrgit.
16.2 Comparai obligaiile civile i cele naturale.
Obligaia civil perfect este acea obligaie care se bucur integral de sanciunea juridic, n
sensul c, n caz de nevoie, creditorul poate obine concursul forei coercitive a statului pentru
executarea ei. Cele mai multe obligaii intr n aceast categorie.
Obligaia civil imperfect (numit i obligaie natural) este acea obligaie (tot juridic, iar nu
moral), a crei executare nu se poate obine pe cale silit, dar, n msura n care ar fi executat

de bunvoie de ctre debitor, acesta din urm nu are dreptul s pretind restituirea prestaiei. n
acest sens, art. 1092 C. civ., dup ce prevede n primul alineat c orice plat presupune o
datorie; ceea ce s-a pltit fr s fie debit este supus repetiiunii, dispune n alineatul urmtor c
repetiiunea nu este admis n privina obligaiilor naturale, care au fost achitate de bunvoie.
Aadar, sanciunea juridic a obligaiei civile imperfecte nu este calea ofensiv a aciunii, ci
calea pasiv a excepiei (a aprrii), n sensul c, dac debitorul unei obligaii imperfecte, dei nu
putea fi constrns prin intermediul forei coercitive a statului s execute acea obligaie, a
executat-o totui de bunvoie, atunci el nu va mai putea s l acioneze n judecat pe fostul su
creditor pentru a obine restituirea prestaiei executate de bunvoie.
16.3 Argumentai specificul executrii obligaiilor solidare i obligaiilor pe cote-pri.
Obligatia solidara este acel raport obligational cu pluralitate de subiecte care prezinta
partcularitatea ca oricare creditor solidar poate cere plata n ntregime a datoriei sau oricare
debitor solidar este tinut sa execute ntreaga prestatie la care are dreptul creditorul . Obligatia
solidara este acel raport obligational cu pluralitate de subiecte care prezinta partcularitatea ca
oricare creditor solidar poate cere plata n ntregime a datoriei sau oricare debitor solidar este
tinut sa execute ntreaga prestatie la care are dreptul creditorul . Fiecare proprietar este obligat sa
isi mentina proprietatea imobiliara (proprietatea individuala si cota-parte de proprietate comuna
indiviza aferenta acesteia) in buna stare si este raspunzator de daunele provocate din cauza
neindeplinirii acestei obligatii. Proprietarii de apartamente si spatii cu alta destinatie decit cea de
locuinta sunt obligati sa plateasca cotele de intretinere obisnuite sau speciale catre asociatia de
proprietari, pentru a se putea acoperi toate cheltuielile comune ale cladirii.
17.Executarea i stingerea obligaiilor
17.1 Caracterizai condiiile executrii cuvenite a obligaiilor
In mod normal obligatia avea ca efect executarea de buna-voie a prestatiei de catre debitor.
Totusi , erau si cazuri in care creditorul era nevoit sal constringa pe debitor sa-si execute
obligatia. Rezulta ca sunt doua feluri de efecte ale obligatiilor: normale si accidentare. Pt
stabilirea acestor efecte trebuie avute in veere urmatoarele aspecte:modul de executare; obiectul
executarii; locul executarii; persoanele care participau la executare. In aceasta ultima privinta
vom distinge intre situatia in care cel obligat era sui iuris sau alieni iuris. Prima situatie a fost
guvernata in mare parte de principiul relativitatii efectelor contractelor, conform caruia
contractul produce efecte doar intre partile contractante.
17.2 . Comparai modurile voluntare cu cele involuntare de stingere a obligaiilor.
Modul sau mijlocul firesc si de dorit de realizare a creantelor consta in executarea voluntara si in
natura lor specifica a prestatiilor datorate de debitor catre creditorul sau.Cand o asemenea
executare voluntara nu intervine datorita refuzului debitorului de a-si indeplini indatoririle sau
din alte cauze imputabile lui, acelasi scop poate fi realizat prin executarea silita in natura sau prin
echivalent a obligatiilor.
Prin stingerea obligaiei nelegem modalitatea de ncetare a raportului juridic obligaional prin
unul din mijloacele prevzute de lege.
obligatiile se sting prin plata, novatie, remitere voluntara, compensatie, confuziune, pierirea
lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul realizarii conditiei rezolutorii si prin prescriptie.
Dupa rolul vointei partilor n ncetarea raportului obligational:a)moduri voluntare de
stingere a obligatiilor care presupun manifestarea de vointa a partilor: remiterea de datorie si
compensatia conventionala;b)moduri de stingere a obligatiilor care nu implica manifestarea de
vointa a partilor: imposibilitatea fortuita de executare si confuziunea. Printre modalitile de
drept civil de stingere a obligaiilor se gsesc, pe de o parte, modaliti voluntare: plata,
remiterea de datorie (acceptilatio i mutuus dissensus), novaiunea iar, pe de alt parte, modaliti
involuntare: pieirea bunului datorat dintr-un caz fortuit, moartea creditorului sau debitorului i

confuziunea. n rndul modalitilor voluntare de stingere se nscriu pactum de non petendo i

compensaia iar n rndul celor involuntare prescripia liberatorie.
17.3 Argumentai specificul executrii obligaiilor prin moduri voluntare i moduri
involuntare.
18. Noiunea i condiiile de valabilitate ale contractelor.
18.1 Caracterizai condiiile de valabilitate ale contractului
Elementele esentiale a actelor juridice sunt: capacitatea partilor, consimtamintul, obiectul. Cauza
in dpr nu constituia o conditie de valabilitate a contractului.
Capacitatea reprezinta aptitudinea unei persoane de a incheia in nume propriu un act juridic. In
dreptul roman capacitatea constituia regula si anume aceea ca orice persoana care se bucura de
integritatea gindirii rationale poate fi parte a unui contract. Incapacitatea putea fi generate atunci
cind o pers nu putea inkeia nici un fel de conventie.
Consimtamintul partilor inseamna a simti in mod comun. In epoca postclasica consimtamintul
devine o conditie esentiala pt orice tip de contract. Totusi in epoca clasica romana au fost
pastrate contractile in care consimtamintul nu era necesar : votum, indicium. Consimtamintul pt
a fi valabil presupunea trei conditii:
Seriozitatea consimtamintul trebuia asa exprimat ca sa convinga ca vointa partilor de a
se fi obligat reciproc a fost reala.
Sinceritatea partile trebuiau sa fie sincere atit in raportul contractual dintre ele, dar si in
raport cu tertii interesati.
Nevicierea in cazul in care consimtamintul nu era liber exprimat el era viciat si uneori
considerat inexistent.
18.2 Comparai viciile de consimmnt la ncheierea contractelor.
Viciile de consimtamint erau :
Eroarea impiedica un contract a se naste pt ca nu exista consimtamintul cind acesta se forma
prin eroare. Pt ca eroarea sa fie calificata ca element distructiv al consimtamintului trebuiau
indeplinite urmatoarele conditii: sa existe in constiinta victimei o falsa reprezentare asupra unui
aspect esential al contractului,aceasta falsa reprezentare sa fi determinat inkeierea contractului;
eroarea sa fie scuzabila;
Dolul in dreptul roman manopera inselatoare , frauduloasa constituia viciul de consimtamint ce
atragea nulitatea contractului astfel inkeiat. Pina la sf. republicii romane dolul nu a constituit
viciu de consimtamint si astfel motiv de nutilare pt contract. Cind o parte contractanta era
inselata, aceasta fapta nu era considerata melefica decit in registru moral. La inceputul epocii
clasice dolul viciat ca simulare a unui fapt incepe sa capete un mai mare interes pt jurisconsultii
romani.acceptarea dolului ca viciu de consimtamint nu a insemnat inlaturarea obligatiei de
prudenta pe care partile contractului trebuie sa sio asume.
Violenta indiferent de ce natura este ea , este o amenintare serioasa adusa unor drepturi si
valori intangibile recunoscute persoanei,amenintare de natura a o determina sa inkeie contractul
si in absenta careia nar fi consimtit.violenta era fizica se realizeaza prin folosirea unei forte
brutale a unei actiuni materiale irezistibile, imediate pe care nici o pers nu le poate invinge;
morala nu avea nici o influienta asupra contractului.
18.3. Spe.