BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona

Grupa 207
1

Drepturi reale principale


Prin sintagma "drept civil" putem intelege in primul rand, posibilitatea subiectului activ de a avea
o anumita conduita, de a pretinde subiectului pasiv o conduita corespunzatoare si de a recurge la forta
coercitiva a statului,in caz de nevoie si, in al doilea rand, ansamblul de norme juridice care
reglementeaza relatiile patrimoniale si nepatrimoniale dintre subiecte de drept(persoane fizice si
juridice) aflate pe pozitie de egalitate juridica.
Potrivit articolului 2 alin.(1) C.civ., "dispozitiile prezentului cod reglementeaza raporturile
patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.".
Dreptul civil romanesc, fiind drept comun fata de alte ramuri de drept, completeaza celelalte
ramuri de drept invecinate cand acestea dovedesc lacune in reglementarea unor anumite aspecte ale unor
raporturi juridice proprii sau cand normele respectivei ramuri sunt insuficiente.
In timp ce raportul juridic neparimonial se caracterizeaza prin lipsa unui continut economic(nu
poate fi evaluat in bani), raportul juridic patrimonial se distinge prin faptul ca poate fi evaluat
pecuniar.Drepturile patrimoniale se clasifica in drepturi reale si drepturi de creanta.In cuprinsul acestei
lucrari ne vom concentra atentia asupra drepturilor patrimoniale reale.
Ius in re, drepturile reale sunt acele drepturi subiective patrimoniale pe temeiul carora titularul
poate sa exercite, in mod direct si nemijlocit, anumite prerogative asupra unui bun determinat, fara
interventia altei persoane.Astfel, drepturile patrimoniale sunt raporturile dintre persoane cu privire la
lucruri.Acest tip de raport se stabileste intre una sau mai multe persoane ca subiect activ si toate celelalte
persoane nedeterminate, ca subiect pasiv, ce au o obligatie generala negativa de a nu face nimic de
natura a stanjeni exercitarea prerogativelor dreptului real de care subiectul activ.Situatia juridica creata
intre parti este, deci, opozabila erga omnes, de aceea afirmam ca drepturile reale sunt drepturi absolute.
Notiunea de patrimoniueste strans legata de conceptul de drept real, desi aceasta notiune nu se
regaseste in noul Cod civil.Patrimoniul a fost definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor cu
valoare economica ce apartin unor subiecte de drept, dar si ca "notiune juridica, deci o realitate
intelectuala", compus din "drepturi si obligatii patrimoniale, respectiv bunuri incorporale".Ideea de
patrimoniu este importanta intrucat sustine alte institutii de drept civil, cum ar fi gajul general al
creditorilor chirografari, subrogatia reala cu titlu universal sau cea cu titlu particular, precum si
transmisiunea universala sau cea cu titlu universal.
In incercarea de a sublinia exact tema acestui eseu, vom contrasta doua clase ale conceptului de
drept real: drepturile reale principale si drepturile reale accesorii.Drepturile reale accesorii vor fi studiate
la teoria generala a obligatiilor.O importanta distinctie ar fi aceea ca in timp ce drepturile reale
principale sunt de sine statatoare, drepturile reale accesorii sunt afectate garantarii unor drepturi de
creanta(existenta lor depinde de existenta dreptului pe care il garanteaza).Articolul 551 din noul Cod
civil contine o enumerare a tuturor drepturilor reale din sistemul nostru de drept, atat principale, cat si
accesorii: dreptul de proprietate, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreotul de uz, dreptul de
abitatie, dreptul de servitute, dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinta,
BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
2

drepturi reale de garantie(privilegii, ipoteca si gaj) si alte drepturi reale carora legea le recunoaste acest
caracter.
Observam ca, in mod traditional, drepturi reale principale sunt considerate dreptul de proprietate
si dezmembramintele acestuia.In articolul 552, noul Cod civil dispune: "Proprietatea este publica sau
privata.".Astfel, subiectele de drept public pot constitui cu privire la bunurile proprietatea lor publica
dreptul de administrare, dreptul de concesiune si dreptul de folosinta cu titlu gratuit(art. 866 NCC).
Dreptul de proprietateeste unul dintre cele mai vechi drepturi ale persoanei.Declaratia
Universala a Drepturilor Omului prevede in art. 17 ca : "Orice persoana are dreptul la proprietate, atat
singura, cat si in asociere cu altii.Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa".De-a
lungul timpului, el a fost inteles in diferite moduri si a starnit diverse controverse doctrinare.Pe plan
international doua conceptii ni se par definitorii.Inainte de 1800, cea a lui John Locke, iar dupa 1800 cea
a lui Jeremy Bentham.Astfel, din lucrarile lui John Locke desprindem ideea ca proprietatea este data de
Dumnezeu omului( "Al doilea tratat despre carmuire"), insa aceasta idee devine din ce in ce mai greu de
sustinut dupa aparitia teoriei lui Charled Darwin.In viziunea lui Locke, inainte ca orice forma de
guvernamant sa existe, omul se afla intr-o stare "naturala"("state of nature"), in care fiecare persoana
avea trei drepturi principale: un drept de libertate personala, un drept de proprietate personala, rezultat
din combinatia muncii omului cu abundenta resurselor naturale si un drept de a-i pedepsi pe cei care
violeaza primele doua drepturi.Dar pentru ca indivizilor le era greu sa isi exercite cel de-al treilea drept,
au facut un "contract" prin care cedau dreptul de a-i pedepsi pe cei care le violau proprietatea si
libertatea personala guvernului, pastrandu-si, insa primele doua drepturi.Prin urmare, in conceptia lui
Locke, proprietatea preceda statul, statul fiind creat pentru a proteja proprietatea(si libertatea
individuala).Locke mai sustine si ca atunci cand insusi guvernul incalca primele doua drepturi,
contractul se rupe si poporul, fiind liber de obligatiile ce ii incumbau din contract, va recupera dreptul
cedat si il va ceda altui guvern, nou constituit.Dimpotriva, Jeremy Bentham considera ca nu exista
drepturi date de Dumnezeu si ca singurele drepturi sunt acelea pe care statul le confera cetatenilor sai,
iar statul ar trebui sa atribuie proprietatea astfel incat sa maximizeze suma utilitatior individuale("cat
mai multa multumire pentru cat mai multi membri"- utilitarism).In concluzie, Bentham sustine ca nu
exista proprietate pana cand statul nu o creeaza si ca statul are propriile interese si scopuri, superioare
intereselor indivizilor, asa incat statul poate limita libertatea si dreptul de proprietate ale cetatenilor sai
pentru a-si atinge interesul superior.
In Romania dreptul de proprietate privata este consfintit la nivel constitutional, prin articolul 44,
care instituie si o serie de garantii pentru o reala protectie a acestui drept: egala ocrotire si garantare a
proprietatii de catre lege, indiferent de titular, inviolabilitatea proprietatii private, instituirea unor
conditii speciale de expropriere si de folosire a subsolului unei proprietati, interzicerea nationalizarii si
imposibilitatea confiscarii averii dobandite in mod ilicit.De asemenea, in articolul 136 alin.(1) din
Constitutie se statueaza ca "proprietatea privata reprezinta forma dominanta de proprietate", iar Codul
civil in articolul 553 alin.(1) defineste proprietatea privata in urmatorul mod: "Sunt obiect al proprietatii
private toate bunurile de uz sau de interes privat apartinand persoanelor fizice, persoanelor juridice de
drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcatuiesc domeniul privat al statului si al
BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
3

unitatilor administrativ-teritoriale.".Alineatul 4 al aceluiasi articol face vorbire despre circulatia
bunurilor din domeniul privat, punerea lor in valoare stand la baza economiei de tip concurential.
Atributele pe care dreptul de proprietate le confera titularului sau sunt: posesia, folosinta si
dispozitia.Articolul 555 alin.(1) din Codul civil exprima faptul ca "proprietatea privata este dreptul
titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv si perpetuu, in limitele stabilite de
lege".Posesiaeste expresia juridica a aproprierii bunului si a stapanirii sale si necesita o reprezentare
psihologica a calitatii de proprietar.Posesia, ca atribut al dreptului de proprietate, mai poate fi inteleasa si
ca suprapunerea starii de fapt peste starea de drept, cel care poseda fiind insusi titularul dreptului de
proprietate asupra bunului.Folosinta semnifica libertatea titularului ei de a alege dintre multiplele
utilizari posibile ale bunului, utilizare care are loc in materialitatea sa, direct si nemijlocit, prin putere
proprie si in interes propriu.Daca proprietarul poate transmite atributele stapanirii si cele ale folosintei,
el nu poate insa transmite atributul dispozitiei bunului.Transmiterea dispozitiei ar echivala cu insasi
transmiterea dreptului de proprietate.Dispozitia se imparte in dispozitie juridical(posibilitatea titularului
de a instraina sau greva bunul si posibilitatea de a dezmembra dreptul de proprietate, constituind pe
temeiul sau drepturi reale in favoarea altor persoane) si dispozitie materiala(posibilitatea de a dispune de
substanta bunului prin transformare, consumare sau chiar distrugere).
Caracterul absolut al dreptului de proprietate subliniaza faptul ca acest drept se defineste prin el
insusi, neraportandu-se la alte drepturi, fiind independent de ele.De aceea, conform V. Stoica, Drepturile
reale principale, p. 101-103 dreptul de proprietate este singurul care-i permite titularului sa exercite toate
prerogativele pe care le confera, in putere proprie si in interes propriu.
Caracterul exclusiv evidentiaza ideea ca dreptul de proprietate este singurul drept care ii poate
conferi titularului exercitarea tuturor atributelor recunoscute de lege.El exprima monopolul
proprietarului asupra bunului, monopol ce ii si ingaduie proprietarului sa se opuna oricarei incomodari
produse in exercitiul dreptului, cauzata de stat sau de particulari(N. Reboul-Maupin, Droit de biens,
p.144).
Caracterul perpetuu trimite la ideea ca dreptul de proprietate este nelimitat in timp, mai exact
durata sa este egala cu durata existentei bunului si nu se stinge prin neuz: pentru oricat timp proprietarul
nu si-ar folosi bunul, dreptul sau nu se va stinge.Dreptul de proprietate este, astfel, imprescriptibil.In
acelasi timp, desi perpetuitatea dreptului de proprietate sugereaza o durata nelimitata a acestuia, ea este
totusi relativa.Articolul 562 din Codul civil mentioneaza expres doua modalitati de stingere ale dreptului
de proprietate- pieirea bunului si uzucapiunea.Perpetuitatea justifica si premisa transmisibilitatii,
indiferent daca pentru cauza de moarte sau prin acte juridice intre vii.
Proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in putere si in interes propriu, si anume
supunandu-se numai legii si urmarindu-si propriul interes exercitand(direct sau indirect) plenitudinea
atributelor proprietatii.
In actualul sistem constitutional si legal din Romania, proprietatea privata este regula, iar cea
publica exceptia. In ceea ce priveste proprietatea publica, articolul 858 din Codul civil o defineste ca
fiind " proprietate ce apartine statului sau unei unitati administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin
natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz ori de interes public, cu conditia sa fie dobandite prin unul
dintre modurile prevazute de lege".Prin urmare, criteriul de diferentiere intre proprietatea publica si cea
BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
4

privata este dat de obiectul dreptului de proprietate, respectiv bunurile : ori de cate ori bunul este, prin
natura lui sau prin declaratia legii, de uz sau de interes public, dreptul de proprietate care poarta asupra
sa poate fi numai drept de proprietate publica si nu poate apartine decat statului sau unei unitati
administrativ-teritoriale.Bunurile care apartin domeniului public, din punctul de vedere al izvorului
juridic care le confera acest statut, sunt fie bunuri stablite de Constitutie, fie bunuri stabilitie prin legea
organica la care trimite Constitutia.
Bunurile proprietate publica sunt inalienabile.In conditiile legii organice, ele pot fi date in
administrare(unei regii autonome ori institutii publice), pot fi concesionate ori date in folosinta gratuita
institutiilor de utilitate publica.
Administrarea bunurilor proprietate publica este reglementata de articolele 867-870 din Codul
civil, care stabilesc reguli in ceea ce priveste subiectul de drept care poate primi in administrare un bun
proprietate publica(regii autonome, autoritati ale administratiei publice centrale si locale, alte institutii
publice de interes national, judetean sau local), actul juridic prin intermediul caruia bunul poate fi dat in
administrare(prin Hotarare de Guvern, daca bunul respectiv este un bun care apartine domeniului public
national sau prin hotarare a consiliului local sau judetean, daca bunul apartine domeniului public de
interes local sau judetean), prerogativele celui care il administreaza(de a folosi si dispune de bunul
respectiv) si dispozitii privind litigiile care se pot naste din administrarea sau inchirierea unor bunuri
publice(statul este reprezentat de Ministerul Finantelor, iar unitatea administrativ-teritoriala de consiliul
judetean sau consiliul local, care dau un mandat scris presedintelui consiliului judetean sau primarului).
Concesiunea de bunuri publice reprezinta, potrivit articolului 1 alin.(2) din O.U.G. nr. 54/2006
acel "contract incheiat in forma scrisa prin care o autoritate publica, numita concedent, transmite pentru
o perioada determinata, unei alte persoane denumite concesionar, care actioneaza pe riscul si pe
raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica, in schimbul unei
redevente."
Articolul 136 alin.(4), teza finala din Constitutia revizuita prevede posibilitatea ca bunurile
proprietate publica sa fie date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.La fel ca si
concesionarea, administrarea si inchirierea bunurilor proprietate publica si darea in folosinta gratuita a
acestora e de competenta Guvernului, ori, dupa caz, a consiliilor judetene, municipale, orasenesti si
comunale, prin hotarare.Dreptul de folosinta gratuita este reglementat prin articolele 874-875 din Codul
civil.Conform articolului 124 din Legea 215/2001, republicata, "consiliile locale si cele judetene pot da
in folosinta gratuita, pe termen limitat, bunuri mobile si imobile proprietate publica sau privata locala ori
judeteana, dupa caz, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitate de binefacere sau
de utilitate publica ori serviciilor publice."
Asemanator altor drepturi patrimoniale, dreptul de proprietate poate fi pur si simplu sau afectat
de modalitati. Dreptul de proprietate este pur si simplu atunci cand are un singur titular si a fost dobandit
de catre acesta in mod sigur si ireversibil, fara ca existent dreptului in patrimonial persoanei sa depinda
de un eveniment sau o imprejurare viitoare.
Pe de alta parte, art 555. (2) NCC statueaza faptul ca dreptul de proprietate este susceptilbil de
modalitati, ceea ce inseamna ca dreptul poarta asupra unuia sau mai multor bunuri care fie apartin
BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
5

simultan la doua sau mai multe persoane, fie existanta sa in patrimonial titularului actual depinde de un
eveniment sau o imprejurare stabilita prin vointa partilor sau prevazuta de lege.
In dreptul civil roman, modalitatile dreptului de proprietate sunt reprezentate de proprietatea
rezolubila si proprietatea anulabila care sunt denumite in doctrina modalitati teoretice ale dreptului
de proprietate, deoarece nu se ajunge la un exercitiu concomitent asupra atributelor dreptului de
proprietate asupra aceluiasi bun, iar, pe de alta parte, este definita si proprietatea comuna, in cazul
careia prerogativele dreptului de proprietate sunt exercitate concomitent de catre mai multi titulari.
In ceea ce priveste modalitatile dreptului de proprietate, interes practic prezinta proprietate
comuna, in cazul careia art. 632 NCC dispune ca isi poate gasi aplicabilitatea in doua forme, respectiv
proprietatea pe cote-parti ( coproprietatea) si proprietatea in devalmasie ( devalmasia). Caracteristic
proprietatii comune pe cote-parti este faptul ca acelasi bun nefractionat in materialitatea sa apartine mai
multor proprietari, fiecare dintre acestia avand o cota-parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate
asupra acelui bun. Specific acestei forme de proprietate comuna este ca se afla intr-o stare de
compatibilitate perfecta cu proprietatea private ce poate apartine oricarui titular, inclusiv statului si
unitatilor administrative-teritoriale si persoanele juridice. Referitor la proprietatea comuna in
devalmasie, se poate observa ca este compatibila numai cu proprietatea privata ce are ca titular persoane
fizice. Exemplul in acest caz este reprezentat de bunurile dobandite de soti in timpul casatoriei,
mancandu-se faptul ca devalmasia poate fi intalnita numai in raporturile de familie, nefiind totusi
exclusa si prezenta sa in alte situatii.Intre cele doua feluri de proprietate comuna exista unele asemanari,
iar pe de alta parte, ce-i drept mai numeroase, si deosebiri.
Asemanarile sunt date de faptul ca ambele reprezinta modalitati ale dreptului de proprietate ce
presupun existent a cel putin 2 titulari asupra aceluiasi bun sau mase de bunuri. In ambele cazuri,
subiectele nu formeaza o persoana juridica, un subiect unic, ci raman fiecare subiecte de sine statatoare.
In final, in ambele situatii, actul de incetare a proprietatii comune estepartajul care se desfasoara dupa
reguli indentice.
Deosebirile sunt reprezentate, in primul rand, de faptul ca la proprietatea in devalmasie nu sunt
determinate niciun fel de cote-parti, acestea fiind determinate numai cu ocazia impartelii bunurilor,
atunci cand devalmasia inceteaza. Deosebit de proprietatea pe cote-parti care poate exista independent
de calitatile juridice ale coproprietarilor, proprietatea comuna in devalmasie are un caracter intuitu
personae, existenta sa fiind strans legata de calitatea titularilor dreptului. Deosebiri exista si in ceea ce
priveste izvorul celor 2 tipuri de proprietate comuna: proprietatea pe cote-parti se poate naste din
contract, lege, uzucapiune, succesiune s.a.md., in timp ce devalmasia apare ca urmare a alegerii de catre
soti a regimului matrimonial al comunitatii legale.
Pe parcursul acestei lucrari, am incercat sa evidentiem faptul ca dreptul de proprietate este cel
mai complet drept real, intrunind in mainile titularului toate atributele, atribute care au un caracter
absolut si exclusiv, in sensul ca numai proprietarul le poate exercita in plenitudinea lor, independent de
drepturile pe care alta persoana le-ar putea avea asupra unui bun. Totusi, in unele situatii, legea permite
separarea atributelor dreptului de proprietate si atribuirea lor altor persoane decat titularului, art. 555
alin. (2) din C. Civ reglementand faptul ca proprietatea poate fi dezmembrata, ceea ce inseamna ca unele
atribute pot fi exercitate ca drepturi reale de o alta persoana decat titularul dreptului de proprietate, cu
BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
6

exceptia dispozitiei. Astfel, dreptului de proprietate privata, indiferent de titular, ii corespund
dezmembramintele acestuia, respectiv: dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz si de
abitatie si dreptul de servitute. In continuare vom face o scurta prezentare a acestora in ordinea aleasa si
de catre legiuitor in redactarea Noului Cod Civil.
Dreptul de superficie reprezinta dreptul de proprietate pe care il are o persoana denumita
superficiar asupra constructiilor, plantatiilor sau altor lucrari care se afla pe o suprafata de teren ce
apartine altei persoane, teren asupra caruia superficiarul va avea un drept de folosinta. Se considera ca,
in acest caz, se suprapun dreptul proprietarului asupra terenului si dreptul de proprietate al
superficiarului asupra constructiilor, plantatiilor etc., la care se adauga un drept in plus, respective
dreptul proprietarului de a stabili proprietatea altuia. Caracteristicile, intinderea si exercitarea, apararea,
incetarea si efectele incetarii dreptului de superficie sunt reglementate expres in art. 693-702 din C. Civ.
Dreptul de uzufruct este dreptul real principal, dezmembramant al dreptului de proprietate
private ce are character temporar si confera unei persoane ( uzufructuar) dreptul de a se folosi de un bun
si de a-i culege fructele intocmai ca si proprietarul acestuia, avand indatorirea de a conserva substanta
bunului respectiv. Astfel, proprietarul bunului grevat cu dreptul uzufructuarului va avea doar dreptul de
dispozitie asupra bunului, va fi un nud proprietar. Este de retinut faptul ca dreptul uzufructuarului de a
stapani si de a folosi bunul nu trebuie sa se confunde cu folosinta ce decurge dintr-un contract de
inchiriere, in acest caz aflandu-ne in cadrul unui raport juridic obligational, folosinta ce rezulta din
acesta din urma existand ca un drept de creanta si nu ca un drept real. Textele art. 703-748 NCC
reglementeaza detaliat dobandirea, obiectul, apararea, durata si stingerea dreptului de usufruct, precum
si drepturile si obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar.
In stransa corelatie cu dreptul de uzufruct se afla dreptul de uz si de abitatie,reglementate in art.
749-754 NCC care reprezinta varietati ale celui dintai, in ambele cazuri, titularul dobandind dreptul de a
folosi bunul si de a-i culege fructele. In art. 749 NCC este definit uzul ca fiind acel drept real in virtutea
caruia titularul sau se poate folosi de lucru si ii poate culege fructele naturale si industrial numai pentru
nevoile lui si ale familiei. In art. 750 NCC este definit dreptul de abitatie care se deosebeste, in
principal, de dreptul de uz prin obiectul sau, in sensul ca atunci cand acest obiect este o casa de locuit,
ne aflam in prezenta unui drept de abitatie.
Dreptul de servitute are ca si caracteristica principala imprejurarea ca este conceput ca servind
uzului si utilitatii unui fond sau unui imobil, fiind un drept real de sine statator, un dezmembramant al
dreptului de proprietate private. In art. 755 NCC este definite servitutea ca fiind o sarcinea care
greveaza un imobil pentru uzul sau utilitatea imibolului unui alt proprietar, reprezentand, de facto, o
limitare a exercitiului atributelor dreptului de proprietate de catre proprietarul initial care, totusi, nu
pierde niciunul dintre atribute prin instituirea unei servituti. Modul de constituire a servitutiilor,
clasificarea si stingerea acestora, precum si drepturile si obligatiile proprietarului fondului aservit, pe de
o parte si fondului dominant, pe de alta parte, isi regasesc reglementarea in textul art. 755-772 NCC.
Trecand peste prezentarea dezmembramintelor dreptului de proprietate privata, in continuare
vom reliefa aspectele principale in ceea priveste modurile de dobandire a drepturilor reale
principale.Potrivit dispozitiilor art. 557 NCC, dreptul de proprietate se poate dobandi, in conditiile
legii, prin conventie, mostenire legala ori testamentara, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de
BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
7

buna-credinta in cazul bunurilor mobile si al fructelor, prin ocupatiune, traditiune, precum si prin
hotarare judecatoreasca, atunci cand aceasta, prin ea insasi, este translativa de proprietate. Modurile de
dobandire prevazute in acest articol se aplica tuturor subiectelor de drept, persoane fizice sau persoane
juridice de drept public ori privat. Totodata, se aplica si in ceea ce priveste celelalte drepturi reale, cu
exceptia drepturilor ce deriva din proprietatea publica, respective dreptul de administrare, dreptul de
folosinta gratuita si dreptul de concesiune.
Avand in vedere faptul ca mostenirea legala ori testamentara va fi cercetate amanuntit in cadrul
dreptului succesoral, iar conventia, pe de alta parte, la teoria generala a obligatiilor, vom prezenta, in
cele ce urmeaza, celelalte moduri de dobandire a proprietatii care intereseaza, in principal, material
drepturilor reale.
Accesiunea reprezinta un mod originar de dobandire a proprietatii care nu presupune transferul
dreptului de proprietate asupra unui bun prin conventia partilor, constand, conform art. 567 NCC in
situatia in care proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ceea ce se alipeste cu bunul ori se
incorporeaza cu acesta.
Intr-o prima clasificare, accesiunea poate fi naturala, atunci cand unirea este consecinta unui
eveniment natural, sau artificiala, caz in care unirea este rezultatul faptei proprietarului ori a unei alte
persoane. Totodata, accesiunea este imobiliara sau mobiliara.
In cazul accesiunii imobiliare naturale, cel putin bunul principal este imobil, gasindu-si
aplicabilitatea principiul conform caruia accesoriun sequitur principale, bunurile care se unesc
indeplinind conditia apartenentei unor proprietari diferiti, unirea producandu-se fara interventia omului.
Cazurile de accesiune imobiliara naturala sunt reglementate in NCC astfel: aluviunile (art. 567), terenul
lasat de apele curgatoare (art. 570), terenul lasat de apele statatoare (art. 571), avulsiunea (art. 572),
albiile raurilor, insulele si prundisurile (art. 573), insulele nou-formate (art. 574), albiile parasite de
apele curgatoare ( art. 575) si accesiunea naturala asupra animalelor (art. 576).
Spre deosibire de accesiunea imobiliara naturala, accesiunea imobiliara artificiala presupune
interventia omului care se materializeaza in realizare unor constructii, plantatii sau alte lucrari pe un
teren. Noul Cod Civil prezinta intr-o reglementare larga si amanuntite probleme legate de accesiunea
imobiliara artificiala, plecand de la momentul dobandirii dreptului de proprietate asupra lucrarilor ( art.
577), categoriile de lucrari ( art. 578), acestea putand fi autonome, ori adaugate, cele din urma neavand
un caracter de sine statator, impartindu-se in lucrari necesare, cand in lipsa efectuarii lor imobilul s-ar
prabusi ori s-ar deteriora, utile, cand prin efectuarea lor se sporeste valoarea economica a imobilului si
voluptuare, in situatia in care au fost realizate pentru placerea celui care le-a efectuat. In continuare, art.
579 statueaza prezumtiile in favoarea proprietarului terenului in material accesiunii, urmate de regimul
juridic al lucrarilor facute de proprietarul imobilului cu materialele altei persoane( art. 580), realizarea
lucrarilor autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia de catre un tert de buna-credinta (art.
581), respectiv de catre un tert de rea-credinta (art. 582). Inscrierea dreptului de proprietate in cartea
funciara este, de asemenea, o problema ce prezinta mare importanta in aceasta materie, fiind
reglementata in art. 589, coroborat cu art.888 NCC.
Accesiunea mobiliara presupune unirea a doua bunuri mobile ce apartin unor proprietari diferiti
ori confectionarea sau producerea unui bun de catre o persoana care foloseste materialele unei alte
BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
8

persoane. Problema dobandirii proprietatii asupra bunului astfel obtinut este ceea ce intereseaza intr-o
astfel de situatie, in acest caz, avandu-se in vedere valoarea muncii depuse in confectionarea bunului si
valoarea materialelor folosite (art. 598). In cazul in care valoarea materialelor este egala cu cea a
manoperei, se vor aplica prevederile art. 599 NCC, potrivit caruia nu va mai opera accesiunea, iar cele 2
persoane vor dobandi dreptul de coproprietate pe cote-parti, prin efectul legii.
Uzucapiunea reprezinta un mod de dobandire a proprietatii sau a drepturilor reale cu privire la un
bun, realizandu-se printr-o posedare neintrerupta a acestuia in timpul fixat de lege. In reglementarea
actuala se face distinctie intre uzucapiunea imobiliara (art. 930-934 NCC) si uzucapiunea mobiliara
(art. 939). Importanta deosebita a publicitatii dobandirii si transmiterii drepturilor reale principale in
regim de carte funciara a facut ca Noul Cod Civil sa distinga intre uzucapiunea imobiliara tabulara si
uzucapiunea imobiliara extratabulara.
Ocupatiuneaeste reglementata in art. 941 NCC si presupune, conform opiniei prof. Valeriu
Stoica, luarea in posesie de catre o persoana a unui lucru ce nu apartine nimanui, cu intentia de a deveni
proprietarul acestuia, deci a unui bun fara stapan. In prezent, se admite in doctrina ca in aceasta
categorie nu intra apa de baut sau pentru treburile casnice, atunci cand este luata de la un izvor natural,
precum si vanatul sau pestele, cand sunt dobandite legal. De retinut este faptul ca bunurile abandonate
nu se confunda cu cele pierdute, bunul mobil pierdut continuand sa apartina proprietarului sau, gasitorul
acestuia fiind obligat ca, in termen de 10 zile sa il predea proprietarului ori, daca acesta nu poate fi gasit,
organului de politie care are obligatia de a-l pastra timp de 6 luni.
Prin traditiune ca mod de dobandire a proprietatii se intelege predarea materiala a unui bun,
aceasta semnificand insusi transferal proprietatii, aplicandu-se, in prezent, in cazul unor daruri manuale
sau al unor donatii curente care se executa imeiat, fara a fi nevoie de vreo forma speciala. In art.1011
alin. (4) NCC este prevazut ca pot face obiectul unui dar manual bunurile mobile corporale cu o valoare
de pana la 25.000 lei, cu precizarea ca acest plafon, va fi actualizat, conform art. 94 din Legea nr.
71/2011 prin hotarare a Guvernului.
In concluzie, cand ne gandim la drepturile reale principale, nucleul acestei notiuni este dat de
conceptul de proprietate, concept asupra carui definitie si justificare s-a revenit intotdeauna cu intrebari.
Aceste intrebari au generat controverse, intrucat intotdeauna Codurile, cele in care se regaseste
principalul sediu al materiei pentru cele mai importante intstitutii de drept, au dus la modernizarea sau
stagnarea unui stat. Felul in care este interpretata ideea de proprietate pune baza relatiilor sociale si,
implicit, a sistemului politic. In lumina celor spuse de Armen A. Alchian, una dintre cele mai importante
conditii ale unei economii capitaliste sanatoase este un sistem bine reglementat al dreptului de
proprietate. Conform acestuia, timp de zeci de ani Vestul a sustinut ca, de multe ori, dreptului de
proprietate i se acorda o atentie excesiva, in detrimentul dreptului umanitar, rezultand in tratamentul
inegal al persoanelor si neacordarea de sanse egale. Dar inegalitatea exista in toate societatile intr-un
anumit grad, iar conflictul dintre dreptul de proprietate si drepturile omului este un miraj, un conflict
aparent, intrucat dreptul de proprietate este unul dintre cele mai importante drepturi ale omului.



BRATU Ioana Maria, STANCIU Elena Ramona
Grupa 207
9

Bibliografie

- Brsan, Corneliu, Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Hamangiu, 2013;
- Boroi, Gabriel; Anghelescu, Carla Alexandra, Curs de drept civil- Partea Generala,
Editura Hamangiu 2012;
- Deaconu, Stefan, Drept constitutional, Editura C.H. Beck, 2011;
- Baias, Flavius- Antoniu; Chelaru, Eugen; Constantinovici, Rodica; Macovei, Ioan,
Noul Cod Civil- Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, 2012;
- Vedinas, Virginia, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, 2012;
- http://plato.stanford.edu/entries/property/
- http://www.econlib.org/library/Enc/PropertyRights.html