Analiza plastica

a scenei de la Padova
- Alungarea negustorilor din templu Giotto di Bondone
Alungarea negustorilor din templu este una dintre celebrele fresce pictate de Giotto
di Bondone in cadrul Capelei Scrovegni din Padova.
O scurta analiza a acestei opere poate scoate la suprafata gandirea vizionara si
importanta elementelor inovatoare aduse de Giotto din Bondone picturii acelor
vremuri.
Giorgio Vasari spunea despre Giotto ca este initiatorul "marii arte a picturii asa cum
o stim noi azi, introducand tehnica desenului conform realitatii, care fusese neglijata
pret de mai bine de 200 de ani".
Spre deosebire de Duccio di Buoninsegna si contemporanii sai la operele lui Giotto
nu se observa o puternica influenta bizantina. Giotto a inlocuit aceasta tehnica
ornamentala bizantina cu reprezentarea spatiului tridimensional.
Fresca pictata de Giotto prezinta o scena biblica pentru care pictorul a apelat la o
abordare dinamica ce presupune o forta de actiune ridicata creata de interactiunea
personajelor.
Distributia acestor personaje se face in stanga si in dreapta centrului imaginii unde
predomina prezenta Mantuitorului, astfel incat in spatele Mantuitorului se afla un grup
de Apostoli iar de cealalta parte sunt pozitionati negustorii alungati. Plasarea
personajelor este atent facuta, privitor parand a lua parte la intreaga scena.
Forta de actiune este sustinuta si in cadrul celor doua grupuri, unul dintre Apostoli
vorbeste celorlalti si in acelasi timp fereste privirea unui copil spre a observa intreaga
scena, in timp ce in grupul negustorilor se observa o atitudine submisiva, de aparare
dar si supunere aflata in totala antiteza cu atitudinea dominanta a Mantuitorului. Cel
mai dinamic element din intreaga imagine este pumnul strans si ridicat al
Mantuitorului care pare a vrea sa loveasca unul dintre negustori (spun pare pentru ca
la o atenta observatie se vede ca tine ceva in mana un fel de funie sau bici).
Dinamica imaginii este accentuata si de miscarea animalelor care se indeparteaza
ce centrul imaginii fiind pozitionate opus care directie de miscare oamenilor.
Figurile reprezentate in operele sale se indeparteaza de ideoplastie si se indreapta
catre fizioplastie. Pe chipurile personajelor se pot observa expresiile faciale, fapt ce
denota o atentie sporita asupra detaliilor spre deosebire de pictura bizantina
ideoplasta. Acelasi lucru putem afirma si despre anatomia personajelor ce intra in
interactiune cu draperia purtata, aceasta atarnand in mod natural, avand forma si
greutate.
Corporalitatea personajelor se observa prin realizarea modeleului cu ajutorul unui
timpuriu clar-obscur.

Spatialitatea imaginii este redata si prin reprezentarea in plan secund a templului,

realizat cu ajutorul unei perspective bazate pe experienta senzoriala neavand un
substrat teoretic, de aceea nu este o reprezentare conforma realitatii.
Prin aceasta incercare de redare cu ajutorul perspectivei empirice, Giotto face
tranzitia de la pictura medievala la cea renascentista.
Aceasta tranzitie este evidentiata si de arhitectura templului care prezinta atat
elemente romanice (structura portanta, pereti grosi fara contraforti, goluri mici, bolta
in cruce, banda lombarda) cat si gotice (ogivele si baldachinul din dreapta imaginii).
Fundalul albastru da un plus de realitate scenei fixand spatial imaginea.
Stilul pictural al lui Giotto face deschiderea catre arta Renasterii dar in acelasi timp
pastreaza mici influente din arta Bizantina, fiind undeva la granita dintre cele doua
oferind o noua viziune asupra picturii ce va fi dusa mai departe de marii pictori ai
Renasterii.

BARBU PAUL STEFAN

- SCULPTURA AN l -