REPREZENTAREA

I. CARACTERIZARE GENERALĂ
A. DEFINIȚIE
Reprezentarea este un proces psihic cognitiv-senzorial prin construim în minte
imaginea unitară și schematizată a unui obiect, în absența interacțiunii directe a
acestuia cu analizatorii, dar cu condiția să-l fi perceput în trecut.
B. PROCESUL REPREZENTĂRII
Întrucât ne putem reprezenta un lucru, doar dacă l-am perceput în trecut, înseamnă că
percepția este sursa informațională a reprezentării, influențând calitatea acesteia.
Astfel, imaginea formată în minte este mult mai clară, dacă acesta a fost perceput
intenționat sau observat, comparativ cu cea în care a fost perceput spontan. De
exemplu: un costum pe care l-am probat, mi-l reprezint mai bine decât unul pe care
doar l-am văzut în vitrină; la fel, o melodie pe care am cântat-o, comparativ cu una pe
care doar am auzit-o; îmi reprezint mai bine profesorii de la clasă, comparativ cu ceilalți
profesori din școală, întrucât, fiind o parte componentă a activității mele școlare, am
interacționat frecvent cu ei.
Mecanismele formării reprezentării sunt mult mai complexe comparativ cu cele
perceptive. În acest sens pot fi invocate următoarele argumente:
1. Percepția este o imagine formată la nivel cortical, în condițiile contactului direct
cu obiectul, în timp ce reprezentarea se elaborează în plan mental, în absența
interacțiunii cu acesta;
2. Capacitatea perceptivă se dobândește în jurul vârstei de 2-3 luni, mult mai
devreme față de capacitatea de a ne reprezenta, prezentă abia începând cu
cel de-al doilea an.
3. Reprezentarea unui obiect nu se rezumă la reamintirea unei percepții.
Informațiile perceptive, privitoare la caracteristicile concrete (fizice) ale
acestuia, precum formă, culoare, etc. stocate în depozitul memoriei, sunt
reactualizate și supuse unor unor operații de prelucrare, precum: analiză,
selecție, accentuare, estompare, schematizare, generalizare intuitivă, etc.
Așadar, imaginea rezultată în plan mintal este o construcție specifică
subiectului, și nicidecum o reproducere fotografică a obiectului din realitate.
C. ÎNSUȘIRILE REPREZENTĂRILOR
1. Reprezentarea este o imagine mintală și secundară, formată în absența obiectului,
în timp ce percepția este o imagine corticală și primară, ce ia naștere în prezența
obiectului;

1
 2. Imaginea reprezentare este schematizată, întrucât reflectă însușirile principale ale
obiectului, spre deosebire de percepție care este bogată în conținut;
3. În cadrul reprezentării putem separa obiectul de contextul spațio-temporal în care
o fost perceput; percepția, dimpotrivă este contextuală, întrucât ea cuprinde și
obiectele din jur;
4. Percepția este însoțită de conștiința prezenței obiectului aici și acum, în timp ce
reprezentarea este însoțită de conștiința absenței acestuia și a idealității imaginii.
De exemplu, reprezentarea mamei mele, care în prezent muncește în Italia, nu mă
face să sar în sus de bucurie, ca atunci când m-aș întâlni efectiv cu ea. Nici
reprezentarea unei mese îmbelșugate nu-mi potolește foamea, cel mult făcându-mă
să salivez.
5. Reprezentarea este o imagine panoramică deoarece poate reda simultan toate
părțile obiectului, înclusiv caracteristicile și elementele structurii sale interioare. De
exemplu, ne putem reprezenta casa bunicilor de la țară, cu fațadele ei exterioare,
dar și cu camerele aranjate în stil rustic;
6. Fiind construită în plan mintal, imaginea reprezentare se bucură de o mare
libertate, întrucât poate fi modificată și combinată cu alte imagini, în funcție de
dorința subiectului. Percepția, dimpotrivă, depinde de structura obiectului,
reflectându-l așa cum el este în realitate. Acest fapt explică de ce reprezentarea e
considerată materialul cel mai important al construcțiilor imaginative. De exemplu,
imaginea caricaturizată a unei persoane este rezultatul modificării reprezentării
acesteia.

II. CLASIFICAREA REPREZENTĂRILOR

Se realizează după următoarele trei criterii:
A. CRITERIUL ANALIZATORULUI DOMINANT
Diferențiază reprezentările în: vizuale, auditive și chinestezice.
1. Reprezentările vizuale:
 redau obiecte sau scene cu obiecte din realitate;
 sunt cele mai numeroase, dar și mai studiate întrucât evidențiază mai bine
particularitățile reprezentărilor, în general;
 sunt importante în orice activitate, dar cu precădere în domenii precum:
proiectare inginerească, artă (pictură, sculptură), arhitectură, etc.
2. Reprezentările auditive:
 reflectă sunete muzicale, zgomote, dar și structuri sonore (un fragment din
vorbirea unei persoane, o melodie, un ritm etc.), surprinzând caracteristici
precum: înălțimea, intensitatea, timbrul, intonația;

2
  reglează pronunția cuvintelor, mai ales pe parcursul învățării unei limbi
străine;
 sunt indispensabile în activitatea dirijorilor, compozitorilor și muzicienilor în
general.
3. Reprezentările chinestezice:
 sunt imagini ale propriilor mișcări, neconfundându-se cu imaginile ce redau
mișcarea obiectelor din realitate, care sunt reprezentări vizuale;
 facilitează procesul învățării deprinderilor motorii. De exemplu, reprezentarea
mișcărilor de dans, ușurează învățarea pașilor.
B. CRITERIUL GRADULUI DE GENERALITATE
Diferențiază reprezentările în individuale și generale.
1. Reprezentările individuale:
 sunt imagini ale unor lucruri singulare din realitate, de obicei semnificative
pentru subiect. De exemplu, reprezentarea mamei, a persoanei iubite, a
casei părintești;
2. Reprezentările generale:
 sunt imagini mintale mai schematizate, întrucât reflectă însușirile comune ale
unei categorii de obiecte. De exemplu, reprezentarea unui chip uman, a unei
case, a unui copac;
C. CRITERIUL GRADULUI DE COMPLEXITATE
Diferențiază reprezentările în reproductive și anticipative.
1. Reprezentările reproductive:
 sunt imagini ale lucrurilor percepute anterior, bazându-se pe experiența
stocată în memorie. De exemplu: imaginea statuii ecvestre a lui Ștefan cel
Mare; reprezentarea sosirii trenului în gară; reprezentarea prăbușirii
turnurilor gemene americane.
2. Reprezentările anticipative:
 sunt imagini ce reflectă schimbări posibile ale unor obiecte percepute
anterior în realitate și, de aceea se bazează pe gândire și imaginație. De
exemplu: portarul unei echipe de fotbal anticipează traiectoria mingii, în
cazul unei lovituri de la unsprezece metri; reprezentarea transformării unui
dreptunghi, prin rotirea sa în jurul laturii mai mari, într-un cilindru;
reprezentarea orașului București în urma unui cutremur.

III. ROLUL REPREZENTĂRILOR ÎN CADRUL ACTIVITĂȚII MINTALE

Fiind procese psihice cognitive care fac tranziția de la cunoașterea senzorială la cunoașterea
cognitivă superioară (intelectivă), reprezentările sunt importante prin următoarele roluri:

3
1. Contribuie la lărgirea câmpului cunoașterii întrucât, prin intermediul imaginilor, avem
acces la realități (locuri, obiecte, etc.) cu care nu suntem în contact perceptiv direct,
aici și acum;
2. Facilitează înțelegerea sensului cuvintelor. Manualele destinate învățării limbilor
străine precum și dicționarele enciclopedice asociază în acest scop, în mod frecvent
cuvinte cu imagini;
3. Contribuie la rezolvarea unor probleme, cum ar fi cele de geometrie, care necesită
reprezentarea sub forma unui desen a figurii descrise într-un text.
4. Ușurează înțelegerea unor cunoștințe noi, prin reprezentarea și explicarea unor situații
concrete. De exemplu, multe dintre fenomenele psihice pot fi înțelese prin
reprezentarea unor împrejurări din viața noastră.
5. Constituie sursa cea mai importantă a activității imaginative, definită de unii
psihologi ca fiind un proces de combinare și transformare a imaginilor mintale.
6. Are un rol reglator, contribuind la orientarea subiectului în ambianță. De exemplu,
pentru taximetriști, reprezentarea vizuală a traseelor constituie o „hartă mintală” după
care se ghidează, în funcție de cerințe.