REPREZENTAREA

I. CARACTERIZARE GENERALĂ
A. DEFINIȚIE
Reprezentarea este un proces psihic cognitiv-senzorial prin care cunoaștem însușirile
concrete dar caracteristice ale unui obiect, în forma unei imagini unitare și
schematizate, în absența interacțiunii directe a acestuia cu analizatorii, dar cu condiția
să-l fi perceput în trecut.
B. PROCESUL REPREZENTĂRII
Întrucât ne putem reprezenta un lucru, doar dacă l-am perceput în trecut, înseamnă că
percepția este sursa informațională a reprezentării, influențând calitatea acesteia.
Astfel, imaginea formată în minte este mult mai clară, dacă:
 obiectul perceput a fost supus unor operații (măsurare, explorare,
compunere, descompunere, comparație cu alte obiecte, etc.). De exemplu,
un costum pe care l-am probat, mi-l reprezint mai bine decât unul pe care
doar l-am văzut în vitrină; la fel, o melodie pe care am cântat-o, comparativ
cu una pe care doar am auzit-o;
 am interacționat frecvent cu el și, mai ales, a constituit un element
important în cadrul activității mele. Îmi reprezint mai bine profesorii de la
clasă, comparativ cu ceilalți profesori din școală, întrucât sunt o parte
componentă a activității mele școlare.
Mecanismele formării reprezentării sunt mult mai complexe comparativ cu cele
perceptive. În acest sens pot fi invocate următoarele argumente:
1. Percepția este o imagine formată la nivel cortical, în condițiile contactului direct
cu obiectul, în timp ce reprezentarea se elaborează în plan mental, în absența
interacțiunii cu acesta;
2. Capacitatea perceptivă se dobândește în jurul vârstei de 2-3 luni, mult mai
devreme față de capacitatea de a ne reprezenta, prezentă abia începând cu
cel de-al doilea an.
3. Reprezentarea unui obiect nu se rezumă la reactualizarea imaginii lui
perceptive din memorie. Informațiile perceptive, privitoare la caracteristicile
concrete (fizice) ale acestuia, precum formă, culoare, etc. stocate în depozitul
memoriei, sunt reactualizate și supuse unor unor operații de prelucrare,
precum: analiză, selecție, accentuare, estompare, schematizare, generalizare
intuitivă, etc. Așadar, imaginea rezultată în plan mintal este o construcție
specifică subiectului, și nicidecum o reproducere fotografică a obiectului din
realitate. Ne reprezentăm diferit aceleași lucruri și, de aceea, reprezentarea e

1
 considerată un simbol figurativ, respectiv, o imagine care semnifică obiectul din
realitate.
4. În afara memoriei, formarea reprezentării angrenează și alte componente
ale intelectului:
a) limbajul, important prin următoarele funcții:
 de construire o unei imagini mai mullt sau mai puțin schematizată;
 de evocare din memorie a unei reprezentări construită anterior;
 de modificare a unei reprezentări existente în memorie;
 de înlănțuire, asociere a reprezentărilor;
 de integrare a reprezentărilor în cadrul procesului gândirii și al
imaginației;
b) gândirea, al cărui rol este evidențiat după vârsta de 6-7ani în formarea
reprezentărilor generale și, mai ales, a reprezentării figurilor geometrice,
considerate concepte figurale sau preconcepte;
c) imaginația, implicată în elaborarea reprezentărilor anticipative.
În concluzie, reprezentarea este un proces psihic de cunoaștere a realității, care face
trecerea de la procesele senzoriale, la cele cognitive superioare. Ea are o dublă natură:
 intuitiv-figurativă, în privința conținutului, întrucât asemenea
percepției ea reflectă însușiri concrete ale obiectelor;
 operațional-intelectivă, în privința modului de formare, întrucât
asemenea gândirii sau imaginației utilizează operații de procesare
a informațiilor în plan mintal.