Capitolul 7.

Reprezentarea
1. Definitie si caracterizare psihologica generala
Notiunea de reprezentare se foloseste pentru a exprima doua relatii psihice relativ distincte:
 ce tine de produs;
 ce tine de proces.
(Produs) – reprezentarea este imaginea sau modelul informational intern, actualizat, al unor obiecte si
fenomene, evenimente, situatii etc., care au fost concepute anterior si care in momentul dat pot lipsi din
campul nostru senzorial.
(Proces) – reprezentarea este procesul de producere ai utilizare mentala a imaginilor unor obiecte in absenta
lor.
Sursele reprezentarii:memoria de lunga durata si imaginatia.
Trecerea intre perceptia propriu-zisa si reprezentarea propriu-zisa o realizeaza efectele de urma si imaginile
consecutive.

Imaginea consecutiva Imaginile eidetice Reprezentarile propriu-zise

este expresia efectului de urma sunt reinvieri de scurta durata devin o componenta stabila si
in planul receptiei formelor sau ale percepţiei, in absenta cu pondere deosebita a
configuratiilor. obiectului. arhitectonicii activitatii noastre
mentale.
 imagini consecutive  au loc in mod spontan
pozitive (cand apar in (aparitia in fata ochilor
culoarea originala a a chipului unei
figurii-stimul); persoane sau a unui
 imagini consecutive tablou);
negative (cand culoarea  apar ca acompaniament
lor este contrastanta cu al unui flux ideatic
culoarea de baza). intern (ex., in cursul
unei expuneri sau al
efectuarii unor operatii
de calcul).

Reprezentarile pot fi generate de imaginatie si de memorie.

 reprezentarile generate de imaginatie se pot referi ata la obiecte reale, cat si la obiecte ideale, pe care
abia urmeaza sa le cream sau care nu pot dobandi realitate sensibila.
 reprezentarile generate de memorie si derivate din perceptie se leaga intotdeauna de obiecte reale si
au un caracter intuitiv; prin aceasta ele se apropie de perceptie (dupa continutul informational) si de
gandire (dupa mecanismele operatorii)

In organizarea si sistematizarea lor interna, reprezentarile se ierarhizeaza pe doua axe (coordonate):

 calitatea semantica (epistemica) a informatiei selectate (R inalt, mediu si slab relevante);
 gradul de generalitate (R individuale, particulare sau de specie)
Exista o legatura esentiala intre limbaj si reprezentare. O reprezentare care nu poate fi constatata prin cuvinte,
fie si printr-un semn vorbit, nu poate fi fixata in constiinta.

Geneza reprezentarii se circumscrie genezei functiei de simbolizare si comunicare. Imaginea este un tablou si
este un semn; ca tablou ea ilustreaza si realizeaza, ca semn, ea indica si semnifica. Rezulta ca reprezentarea
are un dublu caracter:
 este concreta
 este semnificanta (desemneaza ceva) – (obiecte, evenimente externe, idei, relatii ideative).
Veriga cea mai importanta care face jonctiunea intre reprezentare si gandire o constituie „conceptele
figurale”. E.Fishbein a demonstrat existenta a trei faze in evolutia reprezentarii formelor:
 R substantializata (considerarea figurii ca o constructie materiala);
 R grafica (figura – produs al activitatii de desen);
 R conceptualizata ( figura – o expresie a conceptului, a unei activitati mentale de esentializare si
abstractizare).
Reprezentarea si imageria, in general, nu stau insa numai sub semnul gandirii si al comandamentelor
constientului, ci si sub cel al starilor motivationale si al tendintelor si pulsiunilor inconstiente. In acest sens,
reprezentarile se impart in doua clase principale:
 direct – designative, realiste (sau concordante) – aduc in constiinta imaginea obiectului real al dorintei
sau trebuintei;
 indirect – designative, simbolice (defhizante), nonconcordante – aduc la suprafata imagini cu
semnificatie indirecta, metamorfozata, simbolica, ele reflectand dorinte si trebuinte refulate.

2. Proprietatile reprezentarilor

1. Intensitatea - exprima forta sau pregnanta imaginii, care se evidentiaza in vivacitate, prospetime,
claritatea liniilor de contur si contrastul figura-fond.
Intensitatea reprezentarii este conditionata de gradul de conservare, in memoria de lunga durata, a urmei
perceptieianterioare si de activitatea retelei neuronale care pune in circulatie continutul informational
corespunzator. Intensitatea unei R este cu atat mai mare cu cat:
 este mai bine fixata si pastrata in memoria de lunga durata;
 numarul contactelor perceptive antreioare cu obiectul este mai mare;
 imaginea a fost mai frecvent actualizata.

2. Stabilitatea - defineste durata mentinerii in campul clar al constientului a unor reprezentari

reactualizate sau generate in momentul dat de imaginatie.
Durata reprezentarii variaza in functie de urmatoarele conditii: intensitatea, semnificatia obiectului, gradul de
familiaritate, modul de producere (spontan – intentionat), raportul mobilitate – inertie in dinamica proceselor
nervoase fundamentale, raportul intuitiv (concret-abstract) in structura activitatii cognitive etc.

3. Gradul de completitudine exprima volumul general de informatie pe care-l cuprinde reprezentarea si

acesta depinde de numarul elementelor si insusirilor care se retin.
Avem trei grade de completitudine:
 R cu grad inalt de compl. (tind sa se suprapuna peste perceptie);
 R cu grad mediu de compl.;
  R cu grad scazut de compl. (sarace in date si note discriminante).
Gradul de completitudine conditionat de tipul dominant de memorie si de familiaritatea obiectului reflectat
(este mai mare la persoanele la care predomina memoria intuitiv-imagistica asupra celei verbal-abstracte).

4. Gradul de relevanta – se refera la semnificatia informatiilor sau a insusirilor si notelor pe care le

reflecta (contine) imaginea.
Cu cat R asigura o descriere mai completa si mai in profunzime a obiectului, cu atat ea va avea un grad de
relevanta mai inalt si invers.

5. Gradul de generalitate – este dimensiunea care deosebeste si distanteaza cel mai mult reprezentarea
de perceptie.
Gradul de generalitate a R este determinat de diversitatea situatiilor si de numarul cazurilor individuale
intalnite in experienta perceptiva anterioara a subiectului.

6. Caracterul legaturii designative - se refera la modul in care se stabileste corespondenta semantica

intre ceea ce numim model informational intern (imagine, schema, simbol) si realitatea obiectiva
externa.
Ea poate fi realizata in doua forme:
 directa (sau nemijlocita) – este proprie senzatiei si perceptiei si presupune stabilirea unui circuit
informational direct (actual) intre subiect si obiect;
 indirecta (sau mijlocita) – este proprie reprezentarii si gandirii si consta dintr-un ansamblu de
transformari aplicate nu direct obiectului real, ci imaginii lui perceptive, asa cum s-a fixat si s-a
pastrat ea in memoria subiectului.

3. Tipurile reprezentarilor

Principalele criterii dupa care se diferentiaza tipurile de reprezentari sunt:

 modalitatea senzoriala dominanta si structurarea continutului informational: reprezentari vizuale,
tactile, kinestezice, auditive, olfactive, gustative.
 domeniile de referinta cognitiva: reprezentari stiintifice, tehnice, artistice,religioasa.
 gradul de generalitate: reprezentari individuale, de specie, de gen.
 gradul de complexitate: reprezentari simple si complexe.
 sursa generativa: reprezentari ale memoriei şi ale imaginatiei.
 modul de generare: reprezentari voluntare si involuntare.
 dimensiunea static-dinamic: reprezentari statice si dinamice.

4. Locul si rolul reglator al reprezentarii ai activitate si comportament

Reprezentarea ne permite sa ne formam o „imagine” despre rezultatul posibil al actiunii pe care dorim s-o
intreprindem, pe de alta parte, ne ajuta sa schitam planul sau programul unei actiuni si sa efectuam in minte
actiunea data, inainte ca ea sa fie realizata in plan extern. Deci, R are o latura activ-operatorie, ocupand in
schema activitatii:

 pozitia de premisa (fundamenteaza informational fiecare actiune si miscare);

 reper de finalizare (directioneaza desfasurarea actiunii catre rezultatul final).
Imaginea-reprezentare se include apoi ca si veriga de control (feed-back sau feed-before) (datorita ei actiunea
se regleaza in asa fel, incat sa ajunga la rezultatul asteptat).
Functia reglatoare a reprezentarii se relaizeaza prin intermediul unei serii intregi de operatii de comparare,
analiza, evaluare si selectie, prin permanent apel la fondul experientei anterioare.
Procesul reprezentarii se organizeaza dupa scheme logice de prelucrare-integrare a informatiei furnizate de
memorie, care intra treptat sub controlul gandirii.
Reprezentarea are rol reglator finalist in organizarea si desfasurarea activitatii si comportamentului, fiind
legata genetic de acestea si avand puncte de sprijin si de control in ele.
Constituirea reprezentarilor ca modalitate specifica de procesare si operare cu multimi de semnale si
simboluri informationale are la baza operatiile in plan extern asupra obiectelor din campul perceptiv.

Capitolul 8. Gandire
1. Definitiesicaracterizaregenerala.
Gandirea este un proces psihic cognitiv intelectual, care reflecta informatii esentiale despre obiecte si
fenomene si relatiile dintre ele, utilizand limba sau alt sistem de semne ca instrument si are drept produs
notiuni sau concepte, judecati, rationamente.
Coordonatele paradigmatice prin prisma carora putem identifica si ierarhiza atributele definitorii a ceea ce
dorim sa denumim gandire, sunt:

 coordonata interactiunii reflectorii subiect-obiect (lumea externa)- (gandirea reprexinta una din cele
mai importante verigi de legatura ale omului cu lumea externa);
 coordonata informational – negentropica – (ne permite sa intelegem mai adecvat rolul adaptativ al
gandirii);
 coordonata actionala – (gandirea este un factor psihic principal de reglare a comportamentului);
 coordonata genetica – (ne permite sa abordam cum este structurata gandirea nu numai la un anumit
moment, ci si in dinamica sa);
 coordonata sistemica – (gandirea este considerata ca un sistem).

2. Structura psihologica interna a gandirii

D.p.d.v. structural, gandirea este o organizare cvadimensionala, cuprinzand 4 blocuri functionale strans legate
intre ele:
1. Blocul operatiilor – componenta operatorie
2. Blocul continuturilor -comp.informationala
3. Blocul produselor – comp. rezultativa
4. Blocul relatiilor – comp. relationala

1. Blocul operatiilor
Gandirea presupune existenta unei laturi operatorii specifice, de vehiculare procesare-transformare. Operatia
se defineste ca o transformare (T) aplicata unui „obiect” sau operant (O), in vederea trecerii lui intr-o stare
noua, care poate insemna un nou „obiect”. Transformarea se realizeaza de catre un operator si poate imbraca
forme instrumental-logice diferite:

 transformare cantitativa;
 transformare calitativa;
 transformare relationala.
Operatiile mentale au un caracter ideal si se caracterizeaza printr-o serie de proprietati specifice:
reversibilitatea, reflexibilitatea, simetria, asociativitatea,tranzitivitatea.
Operatiile gandirii pot fi clasificate dupa 4 criterii:

1. Dupa continutul pe care-l transforma,operatiile si gruparile lor specifice sunt de doua tipuri:
 operatii concrete - se aplica imaginilor obiectelor;
 operatii formale – se aplica asupra simbolurilor, semnelor si semnificatiilor abstracte.
2.Dupa sfera de aplicabilitateavem:
a. operatii generale fundamentale – folosite la rezolvarea sarcinilor de cunoastere, indiferent de
domeniu: fizica, biologie, stiinte sociale. Acestea sunt:
 analiza - descompunerea in plan mental a unui intreg in elemente componenete; ea urmareste
rezolvarea unie sarcini, aflarea la raspuns.”ce?” si „cum?”
 sinteza - recompunerea obiectului dezmembrat prin analiza.
Intregul obtinut este superior celui initial; sinteza poate fi unimodala si plurimodala (sau
categoriala); ca operatii adiacente sinteza are ordonarea si clasificarea.
 abstractizarea – extragerea anumitor aspecte, laturi sau insusiri din contextul lor;
 generalizarea - dezvolta cunoasterea in extensiune;

b. operatii particulare specifice – sunt folosite in abordarea si rezolvarea unor clase de sarcini, proprii
domeniului abordat (matematica, fizica, chimie etc).
3.Dupa raportul dintre transformare si rezultatul final avem:
 operativitate algoritmica- necesara in abordarea „problemelor bine definite”, in cazul carora se poate
dinainte aproxima solutia sau rezultatul final;
avem algoritmi de clasificare, de descompunere, de asamblare, de calcul etc.
 operativitate euristica - tine decautare, de explorare, de gasire si formulare a unor principii cu valoare
orientativa generala.
se pot clasifica urmatoarele metode euristice: metoda amestecului a doua teorii, a revizuirii ipotezelor,
a limitelor, a definitiilor, a transferului, a contradictiei, a criticii etc.
Privite in sine, operativitatea algoritmica si cea euristica par a fi complet separate, neavand nimic in comun.
Genetic, insa, se manifesta mai intai operativitatea euristica, aproape toate situatiile pe care le intalneste
copilul mic sun abordate recurgand la procedeul „inceracre-eroare”, operativitatea euristica trecand mai apoi
in operativitate algoritmica.
4. Dupa raportul dintre starea initiala si starea finala avem:
 operativitatea de tip convergent(gandirea convergenta) – actioneaza in directia reducerii diversitatii la
omogenitate si unitate.
In operat. de tip conerg. gandirea se misca de la divers la omogen, de la multime la intreg, de la mult la
putin; transformarile care-i sunt proprii sunt: comprimarea,reductia, incluziunea, gruparile,
 relationarile iar rezultatul nu cuprinde nimic nou decat datele initiale.La subiectii cu operativitatea
convergenta dominanta – se caracterizeaza printr-o gandire eminamente reproductiva.
 operativitatea de tip divergent – se distinge prin tendinta de proliferare in sfera strategiilor de
abordare si a solutiilor la sarcinile cu care este confruntat subiectul. Subiectii cu operativitatea
diveregnta dominanta – au o gandire creatoare, generativa.
Evolutia ontogenetica a operatiilor gandirii
De o gandire autentica nu se poate vorbi decat in masura in care ea dispune de structuri operatorii, coplete,
bine elaborate si trainic consolidate. Structurile operatorii parcurg o cale lunga de evolutie. Piaget a stabilit 4
stadii principale, in interioarul fiecaruia delimitandu-se substadii:

 stadiul senzorio-motor (0-2ani) – este dominanta interactiunea simturilor, indeosebi a vazului,

tactului si auzului, cu motricitatea, mai ales cu miscarile obiectuale ale mainilor.
 stadiul preoperator (2-7ani) – dezvoltarea schemelor si structurilor verbale ale limbajului.
 stadiul operatiilor concrete (7-11ani) - intrarea in functie a structurii operatorii porpriu-zise, cu
proprietatile sale specifice - reversibilitatea, tranzitivitatea, asociativitatea.
 stadiul operatiilor formale (11-14ani) - comutarea structurii operatorii pe un suport intern (limbajul
intern).

Proprietatile operatiilor mentale din perspectiva genetica

Principalele proprietati pe care le pune in evidenta dinamica evolutiva a operitiilor sunt:

 completitudinea (ne arata daca o operatie a parcurs sau nu, in procesul formarii sale, toate etapele
genetice);
 generalitatea (reflecta sfera de aplicabilitate reala a unei operatii);
 specificitatea instrumentala (exprima legatura selectiva si orientata dintre operatiile particulare si tipul
de sarcini la care se aplica);
 automatizarea (reflecta gradul de integrare si consolidare a operatiilor)

2. Blocul continuturilor

Ca proces de cunoastere cu functie reflectorie si de modelare informationala, gandirea presupune in mod

obligatoriu existenta unor contiunuturi specifice, asupra carora sa se aplice operatiile. Sursa primara a acestor
continuturi se afla in lumea externa, iar izvorul lor (de alimentare directa) il reprezinta datele senzoriale.

Elementele structurii de continut sunt:

 notiunea (sau conceptul) – „elementul” constitutiv, de baza;

 judecata si rationamentul – elemente de rang cognitiv superior.

Notiunea este acea entitate informationala interna, care integreaza determinatii (insusiri) semnificative,
esentiale, necesare si comune unui numar mai mare sau mai mic de obiecte (fenomene) reale sau imaginare.

Notiunea nu este un dat, ci rezultatul unui proces evolutiv, parcurgand cateva etape intermediare: etapa pre-
notionala, etapa complexelor notionale, etapa pseudonotionala, etapa notiunilor concrete si etapa notiunilor
abstracte.Notiunea este neutra din punct de vedere al criteriului de adevar.
Judecata este un construct informational mai complex si relativ stabil, ce se formeaza prin realizarea unor
relatii si coeziuni logico-semantice definite intre doua sau mai multe notiuni.

Ea dezvaluie si precizeaza continutul notiunii, afirmand sau negandceva despre altceva. Judecata se va asocia
intotdeauna cu o valoare de adevar sau de fals.

Rationamentul este reprezentat de constructele discursive.

3. Blocul produselor

Produsuleste elementul esential in structura gandirii. Acesta raspunde la intrebarea:”ce s-a obtinut...?”
In functie de specificul “stimulului” care a declansat procesul gandirii, produsele pot fi:

 notiune, un principiu, o relatie, o lege, o solutie, un raspuns (afirmativ sau negativ), o decizie, o solutie
(la o problema) etc.
In urma testarii si evaluarii, produsele pot fi:

 corecte sau incorecte;

 inalt, mediu si slab semnificative.
Respingerea unui produs ca nesatisfacator duce fie la reluarea procesului gandirii in vederea obtinerii unuia
mai bun, fie la renuntarea de a mai cauta raspunsul sau solutia la situatia data.
D.p.d.v al persistentei in timp, produsele se impart in doua categorii:

 pentru uz imediat (oasagere)

 pentru uz ulterior.

4. Blocul relatiilor

Relatia reprezinta legatura dintre operatii si continuturi.

Toate transformarile pe care le realizeaza gandirea asupra datelor ce-i sunt prezentate la „intrare”, sunt
mediate si incorporate in diferite tipuri de relatii, care se constientizeaza si se fixeaza ca atare. Aceste tipuri de
relatii pot fi:

 de comparatie constitutiva si calitativa (A mai bun decat B);

 de ordine si coordonare spatio-temporala (A dupa B);
 de subordonare-incluziune (obiectul X face parte sau se include in clasa E);
 genetice si de filiatie (A a aparut din B);
 de determinare probabilistica (daca... este posibil ca...);
 de determinare cauzala univoca (daca...atunci in mod necesar...);
 de similitudine-apropiere (pe o plaja extrem de intinsa);
 de polaritate antagonica (+ -; altruist-egosit; excitaie-inhibitie);
 de complementarietate (notiunile de „barbat” si „femeie” sun complementare in raport cu notiune de
„om”).

3. Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii

In realizarea prelucrarii sau procesarii a informatiei, gandirea nu urmeaza o traiectorie unica si liniara; ea pune
in evidenta cel putin trei forme (directii) modale:

 forma de procesare inductiva;

 dorma de procesare deductiva;
 forma de procesare analogica

1. Procesarea inductiva
Actioneaza initial asupra obiectelor si fenomenelor concrete, avand o traiectorie in sens ascendent:

 de la individual, particular - catre general, universal;

 de la situational, intamplator – catre legic, necesar.
Situatiile (sarcinile) cu care se confrunta gandirea in inductie ar fi de trei genuri:
a. Formarea de concepte – de la o parte a elementelor unei multimi la intreaga multime (om, vertebrat,
mamifer, animal)
 concepte reale (se elaboreaza in procesul adaptarii si al invatarii);
 concepte formale (prezinta interes metodologic).
b. Inductia legilor (legea) – dinamica sau desfasurarea evenimentelor, aflate intr-o anumita interactiune.
 legi dinamice(reflecta o legatura necesare, de tip cauzal, intre doi termeni ai relatiei)
 legi statistice (exprima o legatura posibila, dar nu neaparat necesara, intre conditii si
evenimente)
c. Inductia structurilor – consta in relevarea unei relatii specifice intre doua elemente si generalizarea ei
asupra altor elemente.

2. Procesarea de tip deductiv

Are o traiectorie cu sens descendent:

 de la general (un principiu, o regula, o idee etc) – spre particular, individual.

Dupa structura si complexitate, se realizeaza in trei forme (variante):
a. procesarea deductiva imediata – stabilirea unei legaturi necesare, directe intre judecata permisa si
judecata concluzie. Modalitati de procesare deductiva imediata avem conversiunea si obversiunea.
b. procesarea de tip silogistic – realizeaza un rationament deductiv imediat, alcatuit doar din trei
propozitii (judecati) categorice: 2 premise + 1 conluzie
c. procesarea ipotetico – deductiva – studiata mai putin dpdv psihologic
d. procesarea deductiva liniara – realizeaza o transformare de tip tranzitiv.

3. Procesarea analogica
Explica si interpreteaza un sistem mai putin cunoscut si mai greu accesibil cu ajutorul altui sistem mai cunoscut
si mai accesibil.
Toate cele trei forme modale de procesare a informatiei in cadrul gandirii se intalnesc la fiecare individ, dar
predarea si nivelul de elaborare si functionare a lor difera in limite foarte mari de la o persoana la alta.
4. Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor
„Problema” sau „situatia problematica” reprezinta stimulul autentic al oricarui proces veritabil de gandire.
Functia principala a gandirii este una rezolutiva.
Dupa aspectul obiectiv si subiectiv, problemele se clasifica in doua clase mari:

 probleme bine definite (au un numar precis delimitat de evenimente (date) si o solutie care este
verificate printr-un test neechivoc; se rezolva prin procedee algoritmice);
 probleme slab definite (nu permit o analiza completa a datelor si nu dispun de teste univoce de
validare a solutiei; se rezolva prin procedee euristice)
Dupa forma de codificare sau prezentare, avem urmatoarele clase de probleme:

 probleme situationale – intuitive (obiecte, imagini sau scheme);

 probleme simbolice – abstracte (simboluri alfa-numerice exprimate verbal)
Din punct de vedere operational, o problema poate fi reprezentata in doua moduri:

 reprezentarea pe baza multimilor;

 reprezentarea pe baza unui spatiu de explorare.
Dinamica procesului de rezolvare a unei probleme
In fata unei probleme, subiectul se comporta ca un sistem adaptiv, adica, el cauta in spatiul problematic
„starile cele mai convenabile”, fie folosind algoritmi bine determinati, fie apeland la procedee euristice de
explorare-testare-alegere. Pentru a rezolva o problema, trebuie respectate urmatoarele conditii (invariatii de
problema):

 existenta obiectivului sau scopului, care ramane constant si postuleaza desfasurarea actiunilor
rezolutive in directia simplificarii si reducerii spatiului problematic;
 adaptarea analizei la reprezentarea interna a sarcinii, care cere sa fie cat mai adevarata;
 subordonarea surselor externe de informatie obiectivului final al problemei.
Etapele principale ale rezolvarii unei probleme sunt:

 procesul initial (input translation) – realizarea reprezentarii interne a „spatiului ambiant” cu relevarea
in cadrul lui a „spatiului problematic”;
 activitatea de raspuns a subiectului – alegerea unei metode particulare de rezolvare;
 aplicarea metodei alese
 alegerea altei strategii, daca metoda initiala da gres (se alege o alta metoda; se realizeaza o alta
reprezentare interna si se reformuleaza problema; se abandoneaza speranta de a rezolva problema);
 o metoda poate genera probleme noi, subiectul alegand rezolvarea unei din aceste probleme derivate.
Procesul general de rezolvare a unei probleme poate fi:

 iteractiv(stabilirea obiectivului – alegerea metodei – evaluarea rezultatelor – alegerea unui nou

obiectiv);
 recursiv(obiectivul neatins poate fi mentinut, chiar daca au fost fixate obiective noi – obiectivul initial
poate fi re-evocat dupa ce noile scopuri au fost atinse).
Pentru finalizarea activitatii rezolutive, este nevoie de reprezentare interna si metoda.
Ca mod de desfasurare, activitatea de rezolvare a problemelor este disjunctiva:

 daca aplicarea metodei alese duce la gasirea solutiei, procesul se incheie;

  daca duce la esec, subiectul alege alta metoda, s.a.m.d. pana la rezolvare.
Sursele de informatie in rezolvarea problemelor
Informatia are o importanta primordiala in rezolvarea problemelor, ea fiind indispensabila in.

 formarea reprezentarii interne

 alegerea metodei
 estimarea rezultatelor
Permanent, in timpul activitatii sale rezolutive, subiectul cauta, extrage si prelucreaza informatia.
Principalele surse de informatie:

 spatiul problematic insusi;

 ambianta sau cadrul spatiului problematic dat;
 informatia preluata si stocata anterior
ce mai mare cantitate de informatie utila o furnizeaza memoria interna de lunga durata.
Factori pertubatori in procesul de rezolvare a problemei
Factori pertubatori de ordin obiectiv:

 criza de timp;
 caracterul instantaneu al contactului cu problema;
 factori fizici de ambianta;
 factori sociali de ambianta;
 gradul de complexitate si dificultate al problemei.
Factori pertubatori de ordin subiectiv:

 tensiunea emotionala puternica;

 lipsa de motivatie;
 starea de hipermotivatie;
 supramotivatia.
Factori psihologici generali (pertubatori):

 oboseala intelectuala
Erori care apar in procesul rezolutiv:

 erori de atentie (greseli de calcul, omisiuni);

 erori de judecata (analiza).

5. Gandirea ca proces decizional

In sens larg, prin decizie se intelege procesul cognitiv (intelectual) de gestionare a comportamentelor in
situatii alternative, subiectul trebuind sa efectueze o alegere sau alegeri succesive ale variantei optime sau cel
putin convenabile.
Clasificarea deciziilor se face dupa:

 domeniul caruia ii apartin alternativele (economic, social, medical etc.);

  sfera de cuprindere (globale si partiale);
 timpul aflat la dispozitie (decizii in timp normal si decizii in criza de timp);
 durata aplicabilitatii (decizii pe termen scurt, mediu si lung);
 importanta obiectivului vizat (decizii minore si majore).
Indiferent de tipul de decizie, procesul de elaborare-adoptare are o schema operationala comuna:

 recoltarea informatiei despre fiecare varianta de actiune (solutionare);

 prelucrarea si evaluarea gradului de relevanta si reprezentativitate a informatiei recoltate
 compararea variantelor (alternativelor)
 evaluarea pretului de cost (raportul dintre functia de castig si cea de pierdere);
 formularea optiunii pentru una din variante.
Gandirea trebuie sa determine:

 valorile de baza ale situatiei (subiectul identifica informatia relevanta pentru decizie);
 valoarea asteptata ((maximizarea castigurilor asteptate in viitorul mai indepartat);
 functia de utilitate subiectiva asteptata (incercarea de a anticipa consecintele fiecarei alegeri; se decide
in favoarea celei mai atragatoare);
 valoarea efectului si corectitudinii optiunii (rezultatul obtinut; aici intervine regretul postdecizional,
care poate fi echilibrat prin justificararea in vafoarea variantei alese si in defavoarea alternativelor
respinse)

6. Gandirea ca proces de teoretizare

Teoretizarea trebuie considerata o caracteristica esentiala si necesara a gandirii. Acolo unde ea nu exista, nu
se poate vorbi nici de existenta gandirii propriu-zise, ci doar de un intelect situational-sincretic.
Dpdv valoric, calitate procesului de teoretizare este conditionata de factori genetici si socioculturali.
Dpdv operational, procesul de teoretizare se desfasoara pe baza a trei scheme principale ale gandirii:

 schema inductiva;
 schema deductiva;
 schema analogica.
Capitolul 9: Imaginatia
1. Caracterizare generala. Definitie.
Imaginatia ca modalitate distincta, specifica de procesare-integrare si
utilizare imagistica a informatiei, este inclusa in seria proceselor
cognitive active, alaturi de perceptie, reprezentare si gandire. Spre
deosebire de reprezentare, care doar expune constientului imagini deja
constituite, imaginatia este un proces de generare, de producere mai
mult sau mai putin activa, mai mult sau mai putin intentionata a
imaginilor si de articulare a lor in variate moduri.
Nivelul si forma de structurare a imaginatiei este determinata de
factorii ereditari genetici, de predispozitia si trasaturile tipologice
innascute ale personalitatii, dar si de factorii de mediu, stabilindu-se
intre ei raporturi de complementaritate si compensare reciproca.
Factorii de mediu favorabili pot sa compenseze, prin actiune sistematica
indelungata, eventualul deficit predispozitional, ducand la o devoltare
satisfacatoare a imaginatiei. Factorii ereditari favorabili compenseaza
vitregia mediului, permitand, de asemenea, o buna dezvoltare a
imaginatiei. Ideala ar fi situatia in care avem o convergenta intre cele
doua categorii de factori:
mediu optim + ereditate optima = o buna devoltare a imaginatiei
Formele imaginatiei sunt: visele, procesele hipnoide, reveria, imaginatia
reproductiva, imaginatia creatoare.
2. Visele
Imaginatia se realizeaza intotdeauna pe fondul unui activism psihic,
care se manifesta atat in timpul somnului, cat si in starea de veghe.
Intensitatea si amploarea imaginatiei se intinde pe un mare registru
valoric – intre minimumul oniric (activismul spontan din timpul
somnului superficial) si activismul propriu procesului de creatie.
Activismul care se manifesta perioadic pe fondul starii de somn,
respectiv, in intervalele scurte de 5 minute ale somnului superficial
(paradoxal), favorizeaza producerea viselor, care pot fi considerate ca o
prima forma de realizare a imaginatiei.
Visele reprezinta imaginarul inconstient, ele se produc si se desfasoara
in afara comenzii si a controlului voluntar. Acest aspect a fost explorat
de psihanalisti, care au atribuit viselor o functie simbolica majora,
considerand ca ele exprima, intr-o forma indirecta, deghizata, pulsiuni si
dorinte neamplinite (S.Freud si C.Jung).
Starea activismului oniric are grade diferite de intensitate, fapt ce isi
pune amprenta si pe caracateristicile visului:
 vise cu continut fantasmagoric – se produc in segmentul
activismului slab, la granita cu somnul profund; ele nu pot fi
relatate dupa trazire; aici subiectul are o implicare pasiva, fiind
preponderent obiect al actiunilor unor “forte straine”;
 vise cu un continut mai realist – se produc in segmentul
activismului mai intens, care se intinde pana la “pragul de trezire”;
ele pot fi povestite la trezire; aici subiectul are o implicare activa, el
fiind participand direct la diferite episoade.
Apartenenta viselor la imaginatie se sustine prin doua argumente
principale:
 continutul lor vizeaza in mod frecvent fenomene si evenimente
ireale, care nu se gasesc si care nici nu pot exista in realitate;
 chiar in cazul in care continutul lor isi are sursa in experienta
anterioara, ele nu sunt niciodata simple evocari sau simple
reproduceri a ceea ce s-a intamplat.
Visul are la baza cateva moduri de operare:
 condensarea de trasaturi similare in imagini sintetice;
  deplasarea (trensferul);
 dramatizarea sau figuralizarea;
 elaborarea.

3. Procesele hipnoide
O alta forma pe care o imbraca imaginatia sunt procesele hipnoide,
provocate de actiunea drogurilor si favorizate de suprimarea stimulilor
din lumea externa.
In fazele incipiente, continutul si caracteristicile imaginilor generate de
activismul hipnotic are elemente si caracteristici pozitive, iducand satri
de relaxare, de transpunere, de satisfactie, euforie etc. In fazele
avansate ale consumului de droguri, aceste imagini se modifica
semnificativ, deplasandu/se spre polul negativ, inducand stari de
bulversare, de agitatie, de insuportabilitate de sine.
4. Reveria
Reveria este o alta forma a imaginatiei. Ea apare pe fondul unui
activism psihofiziologic mai inalt, care duce la instalarea starii de veghe
(vigile). In plan bioelectric, ea se asociaza cu inlocuirea ritmului lent
(delta) cu ritmul mai rapid si de amplitudine mai mica – alfa. Intre
starea de somn si cea de veghe se interpune starea zisa semivigila
(toropeala sau somnolenta). Reveria este o productie imagistica libera,
fara interventia controlului voluntar si fara existenta unui scop anume.
Din acest motiv, ea se mai numeste “visare cu ochii deschisi”.
Reveria apare, ca si in visul din timpul somnului, ca o forma de
exprimare si realizare deghizata a unor dorinte si aspiratii, altfel greu
sau imposibil de implinit. Ea poate deveni si daunatoare, atunci cand se
produce cu o frecventa prea mare, tinzand sa acapareze intreaga
existenta vigila a individului.
5. Imaginatia reproductiva
Specificul imaginatiei reproductive este in reflectarea intr-o modalitate
transformata a elementelor experientei anterioare.
Ea nu poate fi confundata cu procesul memoriei in ipostaza sa de
reactualizare. Memoria se subordoneaza legii fidelitatii, imaginatia se
subordoneaza legii transformarii. In termenii teoriei reglarii, memoria
este guvernata de mecanismul feed-back-ului negativ, imaginatia are la
baza feed-back-ul pozitiv. Imaginatia are un dinamism propriu, intern,
astfel incat putem spune ca modul sau specific de a fi este dinamic,
transformativ.
6. Imaginatia creatoare
Imaginatia creatoare reprezinta cea mai inalta si specifica forma pe care
o poate atinge imaginatia umana, in general. Ea ne apare ca
reprezentare si anticipare a noului, din perspectiva realizabilitatii sale in
plan ideal-intern si material (obiectual) – extern.Latura creativa
presupune si o anumita functie utilitara pentru om, pentru societate
(stabilirea unei relatii intre produsele imaginatiei si starile de necesitate
ale omului, incepand cu cele bazale si terminand cu cele spirituale).
Ca organizare si dinamica, imaginatia creatoare este reglata
esentialmente voluntar, constient. Ea se manifesta in doua forme:
 inovatia-descoperirea (modificarea unor elemente cunoscute –
inovatia; organizarea noua a schemelor mentale – descoperirea);
 inventia (a gasi si a realiza ceva nou)
A.Maslow vorbeste despre doua feluri de creatie:
 creatia primara(izvoraste din constient si este comuna tuturor
oamenilor)
 creatia secundara (are punctul de plecare in constient si este
specifica pentru oamenii practici si bine organizati)
Persoanele inalt creative poseda ambele tipuri de activism creator intr-
o relativa echilibrare si armonie.
Unul din cei mai prestigiosi cercetatori ai imaginatiei, H.Rugg (1963), a
stabilit ca in structura si desfasurarea activitatii creative exista doua
genuri de elemente:
 generale (se afirma in toate sferele, fiind comune savantului,
filosofului si poetului);
 specifice (individualizeaza modul de a proceda in fata sarcinilor
concrete de creatie)
Ca si in cazul inteligentei generale, nivelul de dezvoltare a imaginatiei
creatoare depinde de factorii interni (ereditari).