TEORII PSIHOLOGICE PRIVIND DEZVOLTAREA COPILULUI1

psiholog Cătălin LUCA

Director Executiv

Asociaţia Alternative Sociale

1.NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Psihologia dezvoltării este o ramură a psihologiei apărută din necesitatea de a înţelege modul

cum se constituie caracteristicile, funcţiile, procesele psihice de la cele mai fragede vârste şi evoluţia

lor pe tot parcursul existenţei umane, cu progresele ce caracterizează fiecare vârstă.

Baltes şi colaboratorii (1980) au susţinut existenţa a trei influenţe importante asupra dezvoltării.

El le-a denumit influenţe cu caracter de vârstă, influenţe cu caracter istoric şi evenimente de viaţă

fără un caracter specific.

Influenţele cu caracter de vârstă se află într-o relaţie puternică cu vârsta cronologică. De

exemplu, modalitatea în care copiii îşi dezvoltă limbajul se află într-un raport foarte strâns cu vârsta

lor, un copil cu vârsta de 2 ani are o performanţă a limbajului mult mai redusă comparativ cu

performanţa unui copil de 5 ani.

Influenţele cu caracter istoric sunt legate de evenimente ce au loc într-un anumit moment şi-i

afectează pe majoritatea membrilor unei generaţii date. Exemple de acest gen pot fi războiul din

Irak sau perioadele de foamete.

Evenimente de viaţă fără un caracter specific sunt cele care influenţează dezvoltarea indivizilor

în anumite momente sau la vârste diferite: efectele divorţului într-o familie sau un accident grav

care are ca rezultat o incapacitate fizică etc.

Psihologia vârstelor analizează longitudinal şi vertical fiinţa umană în contextul existenţei sale

sociale, a modificărilor psiho-fizice ce se produc sub influenţa condiţiilor de mediu, a educaţiei, a

culturii, a statusurilor şi rolurilor sociale pe care le îndeplineşte2

Principalele perspective de analiză s-au concretizat în teorii. Prima este teoria învăţării sociale,

în care sunt luate în consideraţie contactele pe care le are copilul cu alte persoane, pentru a

determina influenţa acestora asupra dezvoltării copilului. Cea de-a doua abordare va fi abordarea

psihanalitică. A treia perspectivă este cea a abordării structuraliste în studiul dezvoltării, care pune

accent pe maturizarea biologică a copilului şi pe dezvoltarea secvenţială a cogniţiei sale.