REPREZENTAREA

In psihologie, termenul semnifica doua realitati: o realitate-proces si o realitate-

produs.

In primul caz, reprezentarea este procesul psihic cognitiv de producere si reactualizare a

imaginii obiectelor in absenta lor. (Spre deosebire de perceptie care se produce si reflecta
obiectele numai in prezenta si sub actiunea directa a acestora).

In al doilea caz, reprezentarea este imaginea sau modelul informational intern

actualizat al obiectelor, fenomenelor si situatiilor percepute anterior sau create (generate)
de imaginatie.

Din punct de vedere genetic, reprezentarea mijlocita de memorie precede pe cea

sustinuta de imaginatie si premisele ei le constituie efectele de urma, imaginile
consecutive si schema obiectului permanent.

Efectele de urma constau in persistenta, un anumit interval de timp (cateva zecimi

sau sutimi de secunda), a excitatiei pe traseele nervoase, dupa incetarea actiunii stimulilor
specifici.

Imaginile consecutive sunt expresia efectelor de urma in sfera receptiei formelor sau

configuratiilor. Cel mai pregnant, ele se manifesta in cadrul perceptiei vizuale. De exemplu,
daca ne fixam privirea asupra unei figuri (cerc alb pe fond negru) timp de 20-30 secunde, iar
apoi ne-o deplasam fie pe perete, fie pe un ecran, vom constata ca imaginea va continua sa
persiste, dar culorile se vor inversa - cerc negru pe fond alb.

Marimea figurii din imaginea consecutiva este invers proportionala cu distanta dintre
observator si suprafata pe care este ea proiectata.

Schema obiectului permanent este imaginea postperceptiva care determina

comportamentul de cautare a acestuia cand dispare din campul vizual sau cand este ascuns. (Ea
incepe sa functioneze in jurul varstei de 8 luni).

Continutul imaginilor perceptive curente se stocheaza in memoria iconica de lunga durata, se

proceseaza, se selecteaza si se integreaza in modele informationale - reprezentari.

Activarea si readucerea acestora in fluxul actual al constiintei se realizeaza in doua

moduri: spontan, neintentionat si deliberat, intentionat.

Reprezentarea marcheaza trecerea de la cunoasterea directa, imediata la

cunoasterea mijlocita (in absenta obiectului) si constituie prima forma a activitatii
mentale autonome.

Ea face posibila desfasurarea operatiilor cognitive - de analiza, comparare,

clasificare etc. asupra unui obiect, fenomen, eveniment etc. pe care le-am
perceput anterior si care in momentul dat nu se mai afla in fata noastra,
permitand astfel, pe de o parte, sa aprofundam cunoasterea lor, iar pe de alta
parte, sa le folosim ca mijloace sau scopuri in planurile activitatilor viitoare.
 Dupa continutul informational, reprezentarile generate de memorie si
derivate din perceptie se leaga intotdeauna de obiecte reale si au un caracter
intuitiv; prin aceasta, ele se apropie de perceptie. Dupa mecanismele operatorii,
insa, (tipul operatiilor de prelucrare a informatiilor si criteriile de selectie-
grupare), ele se indeparteaza de perceptie, apropiindu-se de gandire. Astfel, in
reprezentare se includ criterii de relevanta si comunalitate, care-i confera
valente cognitive superioare fata de perceptie: selectarea si retinerea
insusirilor semnificative si comune.

In organizarea si sistematizarea lor, reprezentarile se ierarhizeaza pe doua

axe (coordonate): calitatea epistemica a informatiei procesate (reprezentari inalt
relevante, care se apropie de notiuni, reprezentari mediu relevante si reprezentari
slab relevante si gradul de generalitate (reprezentari individuale, reprezentari
particulare sau de specie - exemplu, reprezentarea unui trandafir - si reprezentari
generale sau de clasa - exemplu, reprezentarea unei flori, a unei figuri umane etc.).

Ca mecanism, sistemul reprezentarilor are la baza interactiunea dintre

analizatori si codificarea de tip figural si lingvistic.

2. Proprietatile reprezentarilor. In calitate de produse sau de entitati

cognitive ale constiintei, reprezentarile se caracterizeaza printr-o serie de
proprietati, pe baza carora, pe de o parte, se determina valoarea lor
informational-instrumentala, iar pe de alta parte, distinctia lor de perceptii si
notiuni. Cele mai importante proprietati sunt:
a) schematismul; b) operativitatea; c) claritatea sau intensitatea; d) stabil
itatea; e) asociativitatea-combinativitatea; f) transferabilitatea.

a) Schematismul consta in faptul ca reprezentarea elimina detaliile

nesemnificative si retine numai elementele si insusirile semnificative si de
ansamblu ale obiectului, schema lui (exemplu, forma, marimea, raporturi
spatiale, culoarea, mirosul, gustul etc.).

b) Operativitatea consta in aceea ca reprezentarile pot fi supuse unor

transformari de comprimare, re-pozitionare, re-constructie, grupare, seriere,
rotatie etc. Sistemul de reprezentari in ansamblul sau include scheme operatorii,
alcatuite din: operanzi (elementul ce urmeaza a fi
transformat), operatori (instrumentul cu care se efectueaza transformarea)
si conditii logice (cand si cum trebuie sa fie efectuata transformarea).

c) Claritatea sau intensitatea exprima gradul de pregnanta al imaginii in

constiinta, prin care se detaseaza si se
individualizeaza obiectul sau prototipul (reprezentantul unei clase).

In raport cu imaginile perceptive, imaginile-reprezentari au o intensitate

mai scazuta, sunt mai palide. Dar, in cadrul lor, se pot, totusi, distinge trei grade
de intensitate: inalt (reprezentari intense, foarte clare), mediu (reprezentari de
intensitate moderata) si scazut (reprezentari slabe, sterse). Vivacitatea sau
claritatea reprezentarilor depinde si de particularitatile individuale si tipologice
ale subiectilor, variind de la o persoana la alta.

d) Stabilitatea se refera la durata mentinerii in campul de maxima

claritate al constiintei a unei reprezentari. In general, aceasta durata este scurta,
reprezentarile fiind relativ instabile, dar ca si in cazul intensitatii, exista variatii
semnificative. In primul rand, durata unei reprezentari depinde de gradul de
familiaritate si de semnificatia obiectului (durate mai mari in cazul obiectelor
familiare si semnificative si durate mai mici, in cazul obiectelor nefamiliare si
nesemnificative). In al doilea rand, stabilitatea reprezentarilor este
conditionata si de tipul de personalitate: la persoanele inerte ea este mai mare,
la persoanele mobile este mai scazuta: la persoanele apartinand tipului artistic,
stabilitatea reprezentarilor este semnificativ mai mare decat la persoanele
apartinand tipului reflexiv.

e) Asociativitatea-combinativitatea este acea proprietate care face ca

doua sau mai multe reprezentari individuale sa se articuleze intr-o imagine
configurationala mai complexa cu alta identitate si functie referentiala
(designativa). Acest proces se desfasoara atat dupa legile mai simple ale asociatiei
(asemanare, contrast, contignuitate spatio-temporara), cat si dupa legile mai
complexe ale structurii (integralitatea bunei forme) sau dupa anumite conventii.

f) Transferabilitatea este proprietatea reprezentarilor de a putea

fi obiectivate, exteriorizate (prin intermediul unor suporturi lingvistice sau
grafice (desene, scheme) si comunicate altor persoane. In relationarea si
comunicarea cotidiana facem permanent schimburi de reprezentari (impresii),
imbogatindu-ne reciproc repertoriul reprezentational.

3. Clasificarea reprezentarilor. Sistemul de reprezentari al omului adult

este extrem de intins ca volum, si eterogen, ca structura interna. De aceea, ii
putem aplica operatia de clasificare, in scopul evidentierii modului si logicii de
ordonare-grupare a entitatilor componente.

Criteriile de clasificare pot fi diverse si numeroase. Cele mai utilizate in

prezent sunt urmatoarele: 1) modalitatea senzoriala careia ii apartine
experienta perceptiva pe baza careia se formeaza reprezentarile; 2) tipul de
activitate in cadrul careia se elaboreaza si se utilizeaza reprezentarile;
3) gradul de generalitate; 4) gradul de abstractizare; 5) planul de
realizare.

a) Dupa criteriul (1), se disting: reprezentari vizuale, reprezentari auditive,

reprezentari tactile, reprezentari kinestezice (ideomotorii), reprezentari olfactive,
reprezentari gustative. Reprezentarile vizuale ocupa o pozitie centrala,
integratoare, toate celelalte modalitati gravitand in jurul lor si dobandind nota
vizualitatii. La nevazatorii congenitali, acest rol este preluat de reprezentarile
tactil-kinestezice.

b) Dupa criteriul (2), se delimiteaza: reprezentari literare, reprezentari

picturale, reprezentari muzicale, reprezentari mecano-tehnice, reprezentari
geografice, reprezentari geometrice, reprezentari anatomice etc. In cadrul
tuturor stiintelor empirice si artelor se constituie si functioneaza un sistem
adecvat de reprezentari, care se inscriu ca treapta importanta in cunoasterea si
intelegerea specificului fenomenelor de care se ocupa.

c) Dupa criteriul (3), diferentiem: reprezentari individuale, reprezentari particulare si

reprezentari generale (acest criteriu se aplica si in clasificarea notiunilor).

d) Dupa criteriul (4), distingem: reprezentari cu grad ridicat de

abstractizare, reprezentari cu grad mediu de abstractizare si reprezentari cu grad
scazut de abstractizare.

e) Dupa criteriul (5), delimitam: reprezentari interne, care se realizeaza si

cu care operam in minte si reprezentari externe, care se realizeaza si cu care
operam in plan extern (exemplu, harta unui relief, schema de repartizare a
persoanelor intr-un hotel, organigrama unei institutii).

Rolul reprezentarilor in activitatea mintala

– Sunt implicate in identificarea

-Ajuta intelegerea, evitandu-se invatarea de cuvinte goale.
– Permit comparatii si clasificari ale obiectelor, apropiindu-se de notiuni.
– Sunt implicate in imaginatia creatoare si in creativitate