UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE BIOLOGIE ȘI GEOȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL BIOLOGIE ȘI ECOLOGIE

BEJAN Aurelia

MAMIFERELE - GRUPA DE ORGANISME

VERTEBRATE CU CEL MAI ÎNALT GRAD DE
EVOLUȚIE.
ELEMENTELE DE RAȚIUNE ÎN COMPORTAMENTUL
MAMIFERELOR.
ÎNVĂȚAREA CA PARTE COMPONENTĂ A
COMPORTAMENTULUI RAȚIONAL

A efectuat: A verificat
Bejan Aurelia Ciocârlan Victor
Student recalificare biologie Doctor, Coferențiar universitar
 CHIȘINĂU, 2023

CUPRINS:
ÎNTRODUCERE--------------------------------------------------------------------------
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI---------------------------------------------------
BIBLIOGRAFIE-------------------------------------------------------------------------

1
ÎNTRODUCERE
Mamiferele reprezintă clasa principală din categoria vertebratelor terestre-animale superioare
care au aparut pe la mijlocul erei mezozoice. Principalele particularitati morfologice,fiziologice
si psihice ale mamiferelor, care le-au plasat in virful piramidei lumii animale sunt;neopaliumul
dezvoltat;blana datorită căreia pot trăi în cele mai diverse medii de viață, se mentine stabilă
temperatura corpului;dezvoltarea internă a embrionului;nașterea puilor și hrănirea lor cu lapte.
Se deosebesc de celelalte clase de vertebrate prin sistemul nervos mai dezvoltat,avînd în scoarța
emisferelor un număr mare de celule nervoase,care determină comportamentul rațional al lor și
întregul complex de reacții la influența mediului înconjurător, reglementează funcțiile tuturor
organelor.Spre deosebire de celelalte clase de vertebrate, craniul mamiferelor este compus dintr-
unnumar mai mic de oase,mandibula inferioară fiind alcătuită dintr-un singur os. Au dentiția
diferențiată și specializată, cutia toracică fiind separată de cavitatea abdominală prin diafragmă.
La toate mamiferele regiunea cervicală este compusă din din 7 vertebre. Comportamentul lor
este foarte complicat,apropiat mult de cel al omului.În procesul în întreaga suprafață a Terrei, cu
excepția părții centrale a Antarctidei,populînd, practic toate tipurile de ecosisteme.În prezent pe
pămint trăiesc circa 4100 de specii de mamifere-terestre, arboricole ,zburătoare, acvatice,
amfibionte,cavernicole, subterane, care se caracterizează printr-o mare variabilitate, modul de
organizare,s tructură, forme diferite. Membrele anterioare ale liliecilor s-au transformat în
’’aripi’’, iar cele ale balenelor, morselor, delfinilor-în înotătoare. La orbeți ochii s-au atrofiat
complet însă la primate sînt bine dezvoltați. Masa corpului chițcanului pitic este de 2 grame pe
cînd a balenei albastre de 120-130 t. Rolul mamiferelorîn viața omului este incomparabil de
mare:contribuie la menținerea echilibrului ecologic, reglează numărul dăunătorilor, afînează
solul, constituie sursă de hrană pentru alte animale și pentru om etc. Pe parcursul secolelor circa
15 specii de mamifere au fost domesticite.Cu toate acestea,din cauza atitudinii iresponsabile a
omului ,multe specii au dispărut de pe glob. Numai există speciile amintite de Dimitrie Cantemir
în lucrarea ‘’Descrierea Moldovei”:calul –de- stepă, antilopa –saiga,ursul brun,bourul,zimbrul
etc.În Republica Moldova în ultimele decenii ale sec.XX –lea au devenit vulnerabile, periclitate,
și critic periclitate aproximativ 20 de specii dintre care 14 au fost incluse în Cartea Roșie a
Republicii Moldova. În present diferite landșafturi și biocenoze ale Moldovei sunt populate de
circa 70 specii de mamifere ;24 de rozătoare, 18 de chiroptere,13de carnivore, 8 insectivore,
6de paricopitate, și o specie de lagomorfe. Diversitatea acestora este determinată de poziția
geografică a republicii care se află la interferența a 3 zone biogeografice.Volumul de față ,care
prin concepția și forma de prezentare depășește cadrul lucrărilor tradiționale despre mamifere,
conține o informație succintă, dar cuprinzătoare privind speciile de mamifere ce trăiesc în spațiul
dintre fluviul Nistru și rîul Prut. Lucrarea se constituie din contribuțiile autorilor la studiului
domeniului, însă sintetizează și informația științifică din literatura de specialitate, justificînd
oportunitatea ocrotirii mamiferelor. Premisa de la care sa pornit este aceiasi ca la volumul
Pești ,amfibieni,reptile,lumea mirifică a animalelor fiind caracterizată atît din perspective
2
teoretice,cît si empirice, accentul fiind pus pe dezvăluirea specificului mamiferelor. S-au
respectat întocmai și structura acceptată, modul d expunere a materialului, formula de prezenrare
fiind clară și riguroasă. Descrierea speciilor a fost realizată în următoarea succesiune;apartenența
sistematică, aspectul exterior, răspîndirea, habitatul, particlaritățile biologice și ecologice, rolul
în natură și în viața omului, frecvența și factoriilimitativi, fișa biologică.Numele primului autor
care a descris și a denumitspecia este indicat imediat după denumirea științifică a acesteia fără a
fi despărțită prin virgulă. Dacă inițialspecia respectivă a fost inclusă în alt gen decît cel
actual,numele autorului se află între paranteze.Textul este expus într-o formă accesibilă tuturor
cititorilor.Volumul se menține în limitele unei lucrări de inițiere-au fost prezentate ordinele și
familiile taxonomice; denumirile în limba latină și română ale speciilor,denumirea
ordinului ;numele autorului și anul determinării speciei. S-au indicat trăsăturile distinctive ale
speciei arealul acesteia în Republica Moldova și peste hotarele ei,despre locurile de trai, locul și
importanța în ecosistemele naturale și în viața omului,habitatul speciei etc. Rubrica
’’Curiozități’’evidențiată printr-un simbol grafic special,oferă informații suplimentare
semnificative referitor la unele particularități biologice ale speciei sunt specificați în fișa
biologică. Pentru fiecare grupă de specii de mamifere descrise au fost stabilite următoarele
semne convenționale ;
1.Specii semiacvatice
2.Specii subterane
3.Specii terestre
4.Specii arboricole
Prin bogăția faptelor descrise și a informațiilor științifice oferite, lucrarea va fi utilă nu doar
specialiștilor în domeniu, dar și profesorilor, studenților, elevilor tuturor care iubesc natura,
inclusiv lumea animalăcu toată diversitatea ei, care în condițiile actuale necesită atenție sporită și
protecție din partea omului.
Mamiferele constitue clasă cea mai înalt organizată a lumii animale.Este greu de găsit alt grup de
organisme,în care forțele creatoare ale naturii s au manifestat atât de strălucit și
divers.Răspândite de întregul glob pământesc,în afara regiunii interioare ale
Antarctidei,mamiferele cuprind circa 4100 de specii. Sunt mai puține la număr decât
reptilele(6000 de specii), păsările(8600 de specii), pești(20.000 de specii), însă după diversitatea
structurii și a aspectului exterior nu au pereche
După structura anatomo-morfologică si dupa comportament, mamiferele sunt cele mai cunoscute
omului . E greu să-ți găsești in lumea animală un prieten, care să-ți inteleaga vorba , gesturile,
intentiile, cerintele,după cum le înțeleg cîinii, caii,si pisicile . Și tot atit de bine îți ințeleg
intențiile mamiferele sălbatice, începind de la cele gigantice – balena , delfinul ,elefantul – si
terminînd cu ariciul, șobolanul.Toate poseda particularități psihice dezvoltate, memorie buna.
Delfinii i-au salvat pe mulți oameni de la înec, caii, asinii, cîinii le-au arătat multora calea spre
casă, cînd s-au rătăcit în stepa nemărginită sau in pădurile de nestrăbătut .
Veți întreba prin ce se deosebesc aceste animale de celelalte vietăți . Mai întîi, ele posedă un
înalt nivel de dezvoltare a sistemului nervos, în special a creierului, și anume a părții interioare ,
numite ,,telencefal,, . celulele nervoase – neuronii- de pe suprafata lui posedă cele mai
complicate structuri, care dirijează activitatea tuturor organelor și intrețin relații cu mediul
3
inconjurator. Este inimaginabil câtă informație furnizată de câmpurile biologice de semnalizare
receoționează creierul mamiferelor .Tot ce nu prezintă pericol sau interes vital este îndată uitat.
A doua particularitate morfofuncțională a mamiferelor este nasterea puilor si hranirea lor cu
lapte . Această particularitate de reproducere asigură considerabil existența noilor generații. În
afară de aceasta, femela, care are temperatura corpului de 36-39 grade , apară cu blana și corpul
ei puii de frig. Aceste si alte caracteristici au facut posibilă adaptarea unor specii de mamifere la
temperaturi extrem de joase. Pielea mamiferelor contine un număr mare de glande cu multiple
funcții. Componentii biochimici ai unor glande au capacitatea de a atrage indivizii din aceleași
familii sau din același grup al populației. Astefel de glande au, mai ales, femelele , care datorita
lor atrag puii si masculii. Aceste glande numite ,,apelente,, adica atractive , joacă un mare rol in
menținerea familiei. Există si glande cu functie repelentă, care secretă niște substanțe speciale
pentru a apara animalul contra dusmanilor sau a-i îndepărta pe unii indivizi.
Mamiferele se deosebesc de alte animale prin structura dentară, având dinții de diferite forme si
funcții, inimă cu patru camere ca la păsări , numai că aorta dreaptă este inlocuită cu cea stângă.
Structura aparatului auditiv este mult mai complicată decât la celelalte animale vertebrate,
deoarece au in urechea mijlogie nu numai osul, numit ,,scăriță,, dar încă două oase- ,,nicovală,, si
,,ciocănașul,, -care în procesul da transmitere a undelor sonore spre urechea internă comunică
între ele.
În componența aparatului auditiv intră și urechea externă care joacă un rol foarte important
în concentrarea și orientarea undelor sonore spre centru. Aceasta le permite iepurelui, antilopei și
altor mamifere să perceapă la timp apropierea animalelor de pradă. Liliecii, datorită urechilor
mari, determină distanța și direcția zborului insectelor. Undele ultrasonore de o înaltă frecvență,
răspândite în timpul zborului de către liliac, se reîntorc respinse de obiectele din jur în urechea
lui. Astfel, el ,,vede,, tot ce se găsește în întuneric.
Mamiferele, precum păsările, reprezintă clasa cea mai ,,tânără,, din încrengătura
vertebratelor. Strămoșii acestuia grup de animale superioare au fost reptilele-sinapside, a căror
structură a craniului era asemănătoare cu cea a mamiferelor de azi. Spre deosebire de alte grupe
sistematice, în era paleozoică, perioada permiană, aceste reptile aveau dinți diferiențiați în
incisivi, canini, premolari și molari. Însă mamiferele adevărate au apărut mult mai târziu, în era
mezozoică.
Cel mai primitiv a fost triconodontiul-animal acoperit cu blană și cu dentiție specifică
mamiferilor carnivor. Au urmat policonodonții, apoi monotrematele-mamifere ouătoare, care
există și în prezent. La sfârșitul erei mezozoice au apărut mamiferele marsupiale și plancetare ,
mai numeroase dintre ultimele fiind insectivorele. Pe parcursul terțiarului evoluează toate
grupele taxonomice de mamifere terestre și acvatice. O bună parte din acestea au ajuns până în
zilele noastre, dar și-au modificat dimensiunile, forma și alte particularități morfologice.
Mamiferele actuale își au originea în perioada pliocenică, majoritatea dezvoltându-se în
perioadele calde ale epocii pleistocenice, alături de reprezentații tipici glaciali-mamutul, leul și
ursul de peșteră, renul. Complexitatea faunistică pleistocenică cuprindea și multe specii de
mamifere, caracteristice stepelor reci, asiatice. După epoca glacială wurmică, ultima din
pleistocen, speciile tipic pentru clima rece se retrag spre nord, iar speciile asiatice de stepă și
pustiu- spre răsărit. Din zona zoogeografică mediteraneană de sud, inclusiv Europa Occidentală,
se deplasează speciile caracteristice pentru pădurile de foioase și regiunile calde. Astfel, în
componența faunei actuale, în afară de speciile autohtone, intră reprezentanții vaniți de la sud și
sud-vest și unele specii care nu s-au retras spre zonele, asiatice de exemplu dihorul-de-stepă.
4
 Actualmente numărul de specii de mamifere se diminuează din cauza mai multor
factori, între care presiunea antropică este cea mai îngrijorătoare, constituind un mare pericol
pentru întreaga omenire.

5
CONȚINUTUL
Comportamentul Animalelor
 De studierea comportamentului animalelor sălbatice și al celor domestice se ocupă o ramură
specială a zoologiei - etologia care literalmente înseamnă „știința despre caracterul, firea
animalelor” (de la cuv. grecești „etos”- caracter și „logos” - știință). Ca direcție de cercetare
științifică independentă etologia există de circa 50 de ani.

Lupta leilor

 Comportamentul animalelor, după cum au stabilit savanții, e un proces complicat, dirijat de

sistemul nervos central. Creierul animalelor cu organizație superioară, cum este, de exemplu, cel
al gorilei, cimpanzeului are 5-10 miliarde de celule nervoase (neuroni); sistemul nervos central al
insectelor - de 4*5 ori mai puține. Dar și în primul caz, și în al doilea aceste „aparate”
funcționează foarte bine. Cu ajutorul lor animalele se orientează, „se descurcă” în diferite situații
în care le pune viața.

Mama ursa panda și puiul ei

6
 Etologiiconsideră că un șir de comportamente ale animalelor sînt determinate de cauze ereditare
(genetice), altele sînt formate în procesul vieții, al contactului cu mediul înconjurător.

 Comportamentul determinat de cauze genetice se manifestă spontan, fără formarea în prealabil a

unor deprinderi speciale și se vădește imediat după naștere; un pui de mamifer găsește repede
mamelonul mamei și începe să sugă. Cînd crește mai mare și nimerește în împrejurări
neobișnuite el simte instinctiv primejdia, frica și ca urmare se pitulește, se maschează,
„contopindu-se” cu mediul ambiant. În primele zile de viață puii își memorizează hrănitorii și
apărătorii, indeferent dacă e vorba de mama lor sau de om. În continuare ei vor manifesta
instinctul de urmare a unui obiect aflat în mișcare.
 
 Animalele, care trăiescîn tume, haite sau stoluri (de exemplu, antilopa saiga, lupii, multe păsări)
manifestă așa-numitul comportament de grup (sau gregar). Comportamentul individual este
manifestat de obicei, de animale solitare sau de o pereche familială. Astfel uriașul de pădure -
elanul - umblă, de regulă, singur sau în grupuri doar din cîțiva indivizi.

 Fiecare pereche, fiecare individ aparte își are un teritoriu pe care îl apără. Cîntecul păsărilor pe
care îl ascultăm cu atîta admirație nu ne este adresat nouă, ci altor păsări de aceeaș specie. Prin
anumite cîntece sau elemente de cîntec ele anunță că teritoriul respectiv își are stăpîn, că este
ocupat. Dacă vre-un mascul, în ciuda prevenirilor, încearcă totuși să pătrundă pe un teritoriu
străin, stăpînul îl atacă numaidecît și, de regulă, îl silește să bată în retragere. Sînt aspecte ale
așa-numitului comportament comunicativ.
 Animalelor care trăiesc în grup le vine mai ușor să descopere primejdia, deoarece căpătenia
grupului stă mereu de veghe. În grup se poate crește și educa cu mai multă ușurință generația
tînără, pe această cale puii se obișnuiesc mai repede cu mediul înconjurător. Lopătarii și
pinguiinii își adună puii în așa-numite creșe, aflate sub supravegherea unor indivizi maturi.
Conducător al unei comunități de animale (turmă, haită, stol) e mereu animalul cel mai puternic
și cel mai experimentat, capabil astfel să mențină ordinea între animalele subordonate. Faptul e
caracteristic și pentru maimuțe, lupi, mistreți, zimbri ș.a.

 În mod obișnuit turma întreagă este împărțită pe ranguri, împărțire care amintește grafic
structura unei piramide (numită piramida rangurilor) în vîrful căreia se află căpetenia, pe treapta
următoare - animale destul de puternice, dar care cel puțin pentru un moment nu întrunesc
calitățile animalului, dominant, iar pe ultima - animalele slabe, bătrîne și puii. Împărțirea aceasta
e un element al adaptării organismelor la condițiile de existență. Căpetenie (animal dominant)
poate fi nu numaidecît un mascul. La lupi, de exemplu, haita este condusă de o femelă. Aici
contează nu sexul, ci experiența, forța, „priceperea” de a-i asigura grupului condus o capacitate
maximă de adaptare la mediu, de asigurare a condițiilor necesare pentru perpetuarea speciei.

7
 Turma de cai
 Și multe din animalele domestice (caii, porcii, păsările) își păstrează acest tip de relații. Deaceea
în turmă e întodeauna o ordine strictă, animalele mai slabe se subordinează celor mai puternice,
pentru nesupunere animalul superior în rang sau căpetenia aplică pedeapsa cuvenită. Chiar și în
grădina zoologică, la împărțirea hranei maimuțele subordonate așteaptă ca primele să-și ia hrana
maimuțele superioare în rang.

 Animalele apreciază situația din mediu cu ajutorul organelor văzului, auzului, mirosului,
organelor tactile, prin contact direct. Pe această cale ele pot stabili, de exemplu, și faptul dacă
sînt multe pe teritoriu dat. În acest caz o parte din animale încep a se deplasa în alte regiuni.
Acesta e un mecanism de prevenire a suprapopulării.

 Pentru a stabili importanța pe care o are pentru animale gradul de populare al unui teritoriu de
către o anumită specie, savanții Z.Brown (SUA) și P.Crawcford (Anglia) au efectuat experiențe
speciale cu șoareci. Ei au amplasat un anumit număr de șoareci pe un spațiu limitat , asigurîndu-i
cu hrană din belșug. Cît timp la 1 m² reveneau cîte 1-2 șoareci, aceștea erau activi, se jucau timp
îndelungat. Cînd însă au atins numărul de 6-8 indivizi la 1 m², ei și-au schimbat brusc
comportamentul, devenind apatici; și-au redus mobilitatea și au încetat să se înmulțească.
Aceasta înseamnă că densitatea a atins limita, provocînd un stres puternic în întreaga populație,
și că sporirea în continuare a numărului de animale ar fi dus la îmbolnăvirea sau chiar la moartea
lor.

 Fiecare specie dispune de anumite mijloace de semnalizare (de comunicare) sub formă de
sunete, semne, expresii ale mimicii, secreții de substanțe mirositoare. Pentru numeroase specii de
animale cele mai frecvent folosite sînt semnalele sonore. Cu ajutorul lor căpetenia poate anunța
primejdia sau existența unei surse de hrană, apropiata schimbare bruscă a vremii - furtună,
8
vijelie, ploaie torențială. Multe animale înțeleg semnalele de alarmă emise nu numai de animale
de specia lor, dar și de alte specii. Astfel, pentru multe animale cîrîitul coțofenei, strigătele
gaițelor speriate sau care văd vre-un animal de pradă sînt semnale de alarmă.

 Este foarte specific comportamentul (determinat genetic) manifestat de animale în perioada de

împerechere. Cu acest prilej multe din ele execută adevărate ritualuri de nuntă, adesea foarte
complicate. Astfel, animalele de talie mare - zimbrii, bizonii, berbecii, urșii de mare - poartă
lupte cu rivalii. Micii bătăuși din ordinul caradriiforme în această  perioadă le demonstrează
insistent partenerelor și rivalilor masculi niște gulere de pene variat colorate. În timpul turnirelor
nupțiale ei și le înfoaie, scutură din capete și iau poza unor cocoși gata de încăierare. Struții,
cucorii execută niște dansuri surprinzătoare. Multe păsări își însoțesc mișcările ritualice cu
cîntece (cocoșii de munte, cocoșii de pădure ș.a.).

 În natură comportamentul animalelor este orientat spre procurarea hranei, salvarea de primejdie,
continuarea speciei, supraviețuire ș.a.

Știința care studiază comportamentul animalelor din poziții biologice generale.

Manualul iubitorului de natură
Comportamentul animalelor a interesat oameni din diferite vremuri. Chiar și oamenii din
vechime au urmat obiceiurile animalelor, astfel încât vânătoarea să aibă succes, picturile pe
stâncă ne spun despre acest lucru.

În mod tradițional, comportamentul animalelor a fost studiat de către psihologi folosind animale
de laborator precum șobolanii, în condiții care permit controlul complet asupra informațiilor
primite de animalele de experiment și asupra posibilității de învățare a acestora. Abordare
psihologică subestimate reacții înnăscute, independente de experiență. În plus, acele tipuri de
comportament care servesc ca o adaptare a speciei la comportamentul ei tipic nu au fost de
obicei luate în considerare. mediul naturalși nu apar întotdeauna într-un cadru de laborator.
Aceste două neajunsuri au fost depășite de zoologii post-darwinieni care au început să studieze
comportamentul animalelor din punct de vedere evolutiv.

Termenul de „etologie” a fost introdus în biologie în 1859 de către Geoffroy Saint-Hilaire, unul
dintre predecesorii lui Charles Darwin. În anii 30 ai secolului XX, datorită lucrării omului de
știință austriac I. Timbergen, s-a format știința etologiei (din etosul grecesc - morală, caracter)
- stiinta biologica studierea comportamentului animalelor în condiții naturale; acordă o atenție
primordială analizei componentelor determinate genetic (ereditare, instinctive) ale
comportamentului, precum și problemelor evoluției comportamentului.

Comportament - capacitatea animalelor de a-și schimba acțiunile, de a răspunde la efectele

interne și factori externi. Comportamentul include întrebările prin care animalul simte lumea
exterioarăși starea corpului său și reacționează la acestea. Comportamentul este considerat sub
diferite aspecte interdependente, dintre care cele mai importante sunt ecologice, evolutive,
fiziologice și psihologice.

9
Comportamentul animal a început să fie considerat unul dintre semnele care se formează în
procesul de selecție naturală, împreună cu caracteristicile anatomice și alte caracteristici
ereditare. tip specific. Zoopsihologii evoluționari au prezentat ideea că comportamentul
instinctiv este determinat de tip special programe înnăscute, mai complexe decât reflexele, adică.
reacții simple la stimuli. Ei au descoperit ce mecanisme receptori sunt asociate cu tactil, gustativ,
olfactiv, vizual etc. structurile sunt de obicei implicate în perceperea stimulilor care declanșează
unul sau altul tip de acțiuni instinctive și ce coordonare motrică complexă este necesară pentru a
efectua acestea din urmă. S-a descoperit că stimulii de mediu care provoacă un răspuns instinctiv
sunt de obicei mai complexi decât cei care provoacă un răspuns reflex și sunt reprezentați de
obicei printr-o combinație de stimuli optici, auditivi și chimici.

Treptat, s-a format ideea că are două componente principale - instinctul și învățarea. O serie de
biologi, începând cu Charles Darwin, evidențiază un al treilea factor - activitatea rațională
elementară. Determină comportamentul animalului în condiții noi, apărute brusc, a căror reacție
nu este prevăzută nici de instinct, nici de rezultatele antrenamentului anterior. Principalul subiect
de studiu al etologiei sunt instinctele. Educația și activitatea rațională a animalelor sunt studiate
de zoopsihologia și fiziologia învățământului superior. activitate nervoasa.

În munca lor, etologii se bazează în primul rând pe observarea și descrierea atentă a

comportamentului animalelor în condiții naturale. Folosind filmarea, înregistrări pe bandă,
cronometrele, etologii fac liste cu acte de comportament caracteristice unei specii -
etograme. Analiza comparativa etogramă tipuri diferite stă la baza studiului evoluţiei
comportamentului animal.

Observând comportamentul animalelor în condiții naturale sau în captivitate, etologii au

descoperit principalele trăsături ale instinctelor ca fiind complexe înnăscute. reacții motorii, a
descris recunoașterea înnăscută a stimulilor cheie și rolul lor în declanșarea răspunsurilor
instinctive. Oamenii de știință le-au studiat mecanisme interne, care controlează instinctele, și
astfel au pus bazele contactului etologiei cu fiziologia.

Comportamentul animal are importanţăîn adaptarea lor la mediul lor. Acesta este unul
dintre probleme centrale asta fac etologii.

mare atentie este dat studiului dezvoltării individuale a comportamentului animal. Care este rolul
celor înnăscut și dobândit în comportamentul lor?

Ca orice trăsătură a unui organism, trăsăturile comportamentale sunt determinate de programul

genetic cu expunere mai mult sau mai puțin la factori externi. Animalele experimentale au fost
crescute izolat de expunerea la anumiți factori Mediul extern, de exemplu, fără contact cu rudele
sau fără acces la un fel de hrană. S-a dovedit că unele semne de comportament - acțiuni
instinctive - se dezvoltă la un animal independent de experiența individuală sau necesită
influența mediului doar la o anumită perioadă sensibilă în dezvoltarea altor semne.

10
studiu comportamentul public animale, etologii au stabilit că instinctele diverse și complexe
asigură răspândirea lor în spațiu și mențin o anumită armonie în timp ce trăiesc într-o
comunitate.

Comportamentul animalului în proces dezvoltare evolutivă nu rămâne neschimbată. Evoluția

comportamentului este studiată prin compararea acțiunilor instinctive la diferite specii. Uneori se
dovedește că semnele de comportament acoperă un grup mai larg de animale și filogenetic mai
larg decât unele caracteristici morfologice pe care se bazează sistematica.

În prezent, observațiile etologice devin parte integrantă a oricărui studiu zoologic cu drepturi
depline al biologiei unei specii. Rol criticîn elucidarea semnificaţiei adaptative a anumitor forme
de comportament aparţine cercetării de teren. Studiile comportamentului animalelor în natură
sunt efectuate în directii diferite. În unele cazuri, o parte a complexului comportamental este
studiată, de exemplu comportament agresiv, migrare, construirea de cuiburi sau activități de
instrumente. Astfel de studii pot viza o singură specie sau pot fi de natură comparativă și pot
afecta diferite grupuri taxonomice. Mult de lucru asupra comportamentului, asociat cu studiu
cuprinzător populaţiile şi procesele care au loc în ele. O clasă extinsă de studii se referă la studiul
comportamentului unei singure specii sau a unui grup de specii strâns înrudite. Această lucrare se
desfășoară în mai multe direcții.

În primul rând, acestea sunt lucrările zoologilor care lucrează în rezervații, sanctuare ale vieții
sălbatice și chiar în expediții științificeși a acumulat un stoc uriaș de observații despre
comportamentul animalelor sălbatice în natură.

În al doilea rând, aceasta munca deosebita, când observatorul se stabilește în imediata apropiere

a habitatului obiectului studiat, obișnuiește treptat animalele cu el însuși și le examinează cu
atenție comportamentul.

În al treilea rând, acestea sunt observații speciale ale animalelor îmblânzite revenite în habitatul
lor natural.

În al patrulea rând, acestea sunt observații ale animalelor în condiții apropiate de naturale:
împrejmuiri mari, populații create artificial etc. În multe cazuri, cercetătorii au efectuat observații
paralele ale animalelor în condiții naturale și în incinte, ceea ce a făcut posibilă clarificarea
multor detalii de comportament care sunt inaccesibile în timpul observațiilor doar în natură,
inclusiv cele legate de organizarea comunităților și de comunicații într-o serie de specii.

O persoană se întâmplă să observe comportamentul animalelor, încercând să înțeleagă și să

descifreze limba lor. Exista știință specială despre comportamentul animalului. Despre ea și
despre obiectele ei studiul va merge discurs în articol.

11
Ce știință studiază comportamentul animalelor?

Comportamentul animal în termeni de baza biologica, adaptarea unui animal la mediul său este
studiată de etologie. Termenul, tradus din greacă, înseamnă „studiul caracterului”. Este știința
comportamentului animalelor în condiții naturale. Persoane care sunt angajate profesional în
studiul obiceiurilor animalelor, etologii, Atentie speciala concentrarea asupra comportamentului
fixat genetic. Ei studiază, de asemenea, acele forme de comportament animal care se explică prin
acumularea în proces dezvoltare istorica experienţă. De la înființarea sa de către zoologi și N.
Tinbergen, știința comportamentului animal și-a propus următoarele sarcini:

 identifica cauzele actelor comportamentale ale animalelor;

 afla cum se produce formarea unui act comportamental in dezvoltarea
individuală animal;
 afla ce inseamna in viata fiarei;
 înțelege cum a avut loc evoluția unui act comportamental.

Întrebările de etologie sunt clare și există dispute cu privire la metodele de cercetare. Unii
oameni de știință cred, și majoritatea dintre ei, că observațiile pot fi făcute numai în condiții
naturale. Punctul de vedere al susținătorilor etologiei antropice se reduce la recunoașterea
dreptului de a observa animalele în mediul activității umane. Alții consideră că etologia are
dreptul de a folosi metodele zoophologiei experimentale: modelare, experimente, experimente.

Comportamentul animalului

Etologii studiază comportamentul ca o interacțiune versatilă a animalelor cu lumea exterioară.

Comportamentul se referă la orice activitate pe care o prezintă un individ. Este definit de două
concepte: o reacție unitară și o formă biologică de comportament. Unirea reflecțiilor
12
caracterizează o reacție unitară. formă biologică comportamentul se numește comportament
complex corespunzător fazelor vieții, de exemplu, alimentar, defensiv, de cercetare, parental și
altele.

Prin observarea animalelor în mediul naturalștiința comportamentului animal a stabilit că, de

exemplu, câinii consumă hrană lichidă și apă în timp ce stau în picioare și mănâncă bucăți solide
întinși - acesta este comportamentul alimentar. Îngrijirea puilor ei printre urși polari, atunci când
o ursă stă întinsă cu puii ei într-o bârlog pentru câteva luni, îi hrănește, epuizându-și rezervele,
este observarea comportamentului părinților.

Unde se aplică observațiile etologilor?

Cunoștințele etologice sunt necesare în principal pentru a descrie comportamentul animalelor.

Metodele folosite de etologi în munca lor fac posibilă detalierea cunoștințe existente despre
animale, pentru a extinde înțelegerea comportamentului lor.

Știința comportamentului animal oferă cunoștințele necesare în creșterea animalelor.

Observațiile etologice ale femelelor care poartă descendenți permit crescătorilor să determine
când este așteptată nașterea.

De exemplu, văzând că vaca a devenit neliniștită, schimbând constant locația, încercând să se

retragă, crescătorul înțelege că trebuie să se pregătească pentru sosirea unui nou membru al
fermei. Observațiile comportamentului cailor vorbesc despre natura complexă a acestor animale.
Fermierul sau antrenorul trebuie să țină cont de cunoștințele etologice, care indică faptul că caii
sunt foarte pretențioși la oameni. Ei răspund cu credulitate și ascultare doar celor care au grijă de
ei, îi respectă și îi laudă.

13
Fără cunoștințe etologice este greu pentru formatori. Datele despre reacția pasivă de apărare la
animale, care dă etologie (știința comportamentului animal), pot evita accidentele. Așa că,
văzând amorțeala și imobilitatea tigrului, dresorul calmează fiara pentru a nu ataca. Atunci când
lucrează cu like-uri, antrenorul trebuie să țină cont de rezultatele etologiei, care indică faptul că
aceste animale nu au o astfel de reacție - manifestă imediat viciozitate - o reacție activă de
apărare.

Unele observații la animale sunt foarte interesante.

 Dacă vidrele se întind pe apă cu stomacul sus și se țin de labe, atunci dorm.
 Cățelușii-băieți în jocurile cu cățeluși-fetele pierd adesea intenționat, dându-le
oportunitatea de a se bucura de victorie.
 Există animale, de exemplu, veverițe, care sunt luate pentru a crește puii unei alte
femele.
 vacile sunt prieteni adevărați. Ei sunt capabili să fie prieteni, să petreacă cu un
prieten cel mai din timpul lor, să comunice cu el, să aibă grijă de el.

Relația dintre oameni și animale a început să se contureze în timpuri primitive. Cunoașterea

obiceiurilor și comportamentului diferiților locuitori ai planetei noastre a fost vitală pentru
oamenii care trăiau în acea perioadă îndepărtată. Unele specii de animale erau atât de periculoase
încât o întâlnire cu ele amenința cu moartea iminentă pentru un vânător neglijent. Doar
cunoașterea mecanismelor care mișcă aceste creaturi feroce ar putea salva o viață într-o astfel de
situație.

Timpuri primordiale

Anterior, atitudinea față de animale era complet diferită de cea de astăzi. Acest lucru este dovedit
de numeroasele picturi rupestre și opere de artă primitive din acea vreme. În cazul în care
14
un persoana actualaîși imaginează stăpânul pământului și consideră animalele o resursă fără
suflet care trebuie folosită în propriile lor scopuri, atunci strămoșii noștri au tratat această
problemă într-un mod complet diferit.

Apoi animalele au fost venerate, învățate de la ele, unele chiar au fost îndumnezeite. Nu numai
omul schimbă lumea, adaptându-se la condițiile de mediu în continuă schimbare. Evoluția a
adaptat perfect toate ființele vii la mediul lor. De exemplu, furnicile pot preda organizarea
corectă a muncii colective și chiar principiile construirii a tot felul de structuri. Castorii sunt un
exemplu al modului în care inteligența și impulsul pot schimba lumea. Tigrul este un vânător
excelent cu reflexe excelente.

În acele vremuri îndepărtate, existau științe care studiau comportamentul animalelor. Ele,
desigur, au fost mult mai simple, dar, în ciuda acestui fapt, au dus la o cooperare reciproc
avantajoasă. Așadar, câinii ar putea avertiza de apropierea străinilor, primind în schimb o parte
din hrana obținută de oameni. Privind animale salbatice ar putea oferi informații despre
abordare dezastru natural. Nu este de mirare că sentimentele uimitor de acute ale animalelor au
provocat reverență și dorința de a le imita.

Istoria comportamentului animal și cercetarea psihicului

Când a început să se dezvolte sistem modern cunoștințe care studiază psihicul animalelor? Putem

spune că această tendință de cercetare își are originea în secolul al XIX-lea, datorită lui Jean
Baptiste Lamarck. Astăzi, știința comportamentului animal se numește etologie și are mulți
adepți în întreaga lume, dar în acele vremuri, astfel de cunoștințe aparțineau mai degrabă
filozofiei decât Stiintele Naturii. Lamarck a fost primul care a afirmat teoria conform căreia
organismele se schimbă sub influența mediului extern.

15
Talentatul francez credea că transformările care au loc în fiziologia ființelor vii sunt cauzate de
reacția lor. sistem nervos la condiţiile de viaţă în continuă schimbare. El credea că mai întâi
psihicul animalului se schimbă, apoi se dezvoltă calitățile necesare adaptării, care sunt transmise
generațiilor următoare.

Abordare revoluționară

Lamarck a identificat principalele direcții în studiul comportamentului animal pe ani

lungi redirecţiona. El a susținut că psihicul depinde de sistemul nervos și a evidențiat trei acte
mentale principale - iritabilitate, sensibilitate și conștiință. În plus, el credea că instinctele ocupă
un loc cheie în viața animalelor, deoarece le permit să acționeze corect, fără a pierde timpul cu
reflecție și incertitudine. Interesant este că Lamarck nu a separat omul de animale, așa cum le
place colegilor săi.

Desigur, nu se poate vorbi despre etologie fără a-l aminti pe Charles Darwin. Contribuția acestui
lucru persoana remarcabilaîn știință nu poate fi supraestimată. Lucrarea sa intitulată
„Manifestarea emoțiilor la animale și la oameni” a luat în considerare comportamentul ființelor
vii din punctul de vedere al evoluției, care a servit drept bază pentru continuarea cercetare
științifică studenții și adepții săi.

16
Darwin

Etologia este știința comportamentului animal, iar alte ramuri legate de aceasta îi datorează mult
lui Charles Darwin. Această persoană non-standard s-a născut în Marea Britanie, unde a fost
educat universități de topţări. Dar concluziile sale inovatoare nu au fost făcute în laboratoare și
biblioteci. A călătorit în lume timp de șase ani, observând animale, studiindu-le comportamentul
și habitatul. Fără Darwin, cine știe cum s-ar dezvolta știința modernă.

Lucrările lui Charles Darwin au studiat oamenii și animalele din punct de vedere evolutiv. Omul
de știință credea că calitățile pe care colegii săi le atribuiau doar individului (curiozitate, atenție,
dragoste, imitație) sunt la frații noștri mai mici. Adesea sunt slab dezvoltate, dar în unele cazuri
nu sunt inferioare oamenilor. De asemenea, multe reacții instinctive, cum ar fi creșterea părului
sau dezvelirea dinților, sunt inerente atât animalelor, cât și oamenilor. Lucrările lui Darwin au
devenit baza pe care s-au construit studiile fondatorilor etologiei, Lorentz și Tinbergen.

Concluziile lui Darwin

Concluziile la care a ajuns acest neobosit cercetător erau fundamental diferite de dogmele
general acceptate ale vremii. El a fost cel care a început studiul obiectiv, mai degrabă decât
subiectiv, al psihicului. Principalul curent al științei comportamentului animal a evoluat din
această abordare. Anterior, oamenii de știință considerau o persoană ca fiind ceva separat de
natură, credeau că legile acesteia nu se aplică oamenilor și nu îi afectează în niciun fel. Desigur,
asemenea concluzii absurde nu au făcut decât să flateze vanitatea unor astfel de cercetători, dar
nu au dezvoltat știința.

Darwin a abandonat aceste iluzii. Mai mult, a ajuns la concluzia că oamenii și primatele
au strămoș comun deoarece instinctele lor sunt asemănătoare. El a identificat, de asemenea, trei
categorii principale de comportament - instinctele, capacitatea de învățare și capacitatea de

17
raționament. În opinia sa, diferența dintre psihicul omului și al animalelor nu era în calitate, ci în
gradul de dezvoltare.

Etologie

Știința comportamentului animal se numește etologie. Niko Tinbergen este, de asemenea,

considerat a fi fondatorul său. Acești zoologi au fost cei care au decis să combine abordarea
evolutivă și cauzală a studiului comportamentului animal. S-au interesat de motivele pentru care
animalul realizează cutare sau cutare acțiune, ce semnificație are pentru supraviețuirea speciei și
dezvoltarea evolutivă a acesteia.

Etologia este știința instinctelor. Este lipsit de sens să luăm în considerare comportamentul
animalelor fără a lua în considerare habitatul lor. Lorentz, Tinbergen și alți oameni de știință care
lucrează în acest domeniu au înțeles că instinctele s-au format ca o încercare a corpului de a se
adapta la condițiile mediului extern. Prin urmare, habitatul este cel care formează
cum caracteristici fiziologice specie și răspunsurile sale comportamentale.

18
Principii de etologie

Acest lucru a permis oamenilor de știință moderni să învețe principalele trăsături ale formării
instinctelor, să se familiarizeze cu rolul stimulentelor care le declanșează. Etologii încearcă să
afle mai multe despre rolul dobândit și calități înnăscute. S-a dovedit că unele instincte se
dezvoltă chiar și atunci când animalul nu interacționează în niciun fel cu stimulul care le
provoacă. Interesant este că instinctele sunt cele care asigură coexistența armonioasă a indivizilor
aceleiași specii și răspândirea lor pe un anumit teritoriu.

Semnificația etologiei

După cum știți deja, se numește etologie. Acest cuvânt nu este comun, dar sensul disciplinei este
foarte mare. Privirea animalelor sălbatice în habitatul lor natural ajută la o mai bună înțelegere a
lumii din jur și, în consecință, la o mai bună adaptare la ea. La urma urmei, totul de pe planetă
este interconectat, fiecare specie de ființe vii, într-un fel sau altul, afectează întregul ecosistem.
Mai mult, studiind comportamentul animalelor, putem trage concluzii interesante despre noi,
pentru a înțelege de ce oamenii se comportă așa cum o fac.

Nu toată lumea știe cum se numește știința comportamentului animal, dar cei mai mulți dintre
noi îi folosim fructele. Cercetările în acest domeniu vor putea optimiza o industrie atât de
importantă precum creșterea animalelor. Până în prezent, această industrie a fost complet

19
automatizată, transformată într-o linie de asamblare nemiloasă folosind cele mai primitive
concepte de ființe vii. Produsele rezultate sunt de o calitate groaznică, ca să nu mai vorbim de
răul pe care îl provoacă sănătății consumatorilor. Din păcate, nu este posibil cercetare
obiectivă pe acest subiect, deoarece firmele zootehnice sunt foarte bogate. Dacă aplicăm
cunoştinţele obţinute de etologi în agricultură, atunci calitatea produselor realizate va creste cu
siguranta.

Perspective

Știința comportamentului animal se numește etologie și este una dintre cele zone majore la zi.
Omul exploatează natura de prea mult timp fără să se gândească la ceea ce face. Cu toate acestea,
cunoștințele obținute de etologi pot pune capăt acestui lucru. Punerea în practică a acestei
cercetări va ajuta la restabilirea ordinii naturale a lucrurilor de pe Pământ. Înțelegerea modului în
care s-au format instinctele la animale ne va permite să privim în trecutul propriei noastre specii,
să înțelegem condițiile în care au trăit strămoșii noștri și, în cele din urmă, să descoperim
misterul originii omului.

Știința comportamentului animal forme complexeîn habitatul lor natural se numește etologie (din
grecescul „ethos” – caracter, dispoziție, obicei). Fondatorii etologiei sunt recunoscuți laureatii
Nobelîn Fiziologie și Medicină pentru 1973, încununată de ea tocmai pentru munca ei la Acest
subiect, - Karl von Frisch (Germania), Konrad Lorenz (1903-1989) (Austria), Nicholas
Tinbergen (1907-1988) (Olanda). Decizia Comitetului Nobel în această chestiune spunea:
„Pentru crearea și utilizarea în practică a modelelor de comportament individual și de grup”.
Devenind om, al nostru strămoși îndepărtațiși numeroasele lor copii - descendenți, adică. toți
membrii speciei Homo sapiens, a păstrat totuși cele mai importante instincte - programele
înnăscute de comportament ale tuturor animalelor, în special mamiferelor, în primul rând
primatelor. În discursul nostru obișnuit, cuvântul „instinct” înseamnă, de regulă, ceva de bază,
cel mai adesea rău, care este mai bine să-l suprimați în sine și să vă ascundeți de ceilalți.
Spune-i unei persoane: „Ești un animal!”, „Nu-ți controlezi instinctele”, etc. înseamnă să-l
jignești. Cu toate acestea, în sens științific cuvinte, ca concept de biologie și psihologie,
instinctul - nu rău, ci bine; cucerire gigantică, neprețuită a evoluției naturii vii. Organismul în
acest sens poate fi comparat cu un „calculator”, iar instinctele - cu „programele”, „editorii” lui.
Pentru a începe să acționeze, creierul, sistemul nervos central, întregul organism trebuie să
„trezească” programul reflex al comportamentului încorporat în gene. Acest program
încorporează vasta experiență de adaptare a strămoșilor unei specii date la mediul lor, lupta și
cooperarea acestor animale cu mediul, între ele și cu alte specii de animale. Selecție naturală au
distrus acele animale care nu au reacţionat adecvat la provocările mediului. Reacțiile de succes,
în cea mai mare parte, au fost la început pur și simplu accidentale, dar acestea au fost fixate în
urmașii unui individ de succes, au stat la baza programului foarte instinctiv pentru supraviețuirea
speciei, care astăzi pare atât de oportun, armonios.
Dacă o persoană acționează prea mult și prea încăpățânat, sfidând instinctele, se formează
inadecvate. reflexe condiționate(de exemplu, el predică abstinența sexuală sau nerezistența la rău
prin violență), acest lucru îi subminează într-o oarecare măsură fizicul și sănătate mentală, se
transformă într-un prost fanatic sau sfânt. Cum arată acest lucru pe exemplul instinctului sexual,
a arătat Z. Freud în teoria sa despre nevrozele inconștientului. Un rezultat asemănător în
20
consecințele sale deplorabile se obține dacă, dimpotrivă, se abandonează complet și complet
instinctelor (ceea ce este descris artistic de R.L. Stevenson în „ poveste ciudată Dr. Jekyll și
domnul Hyde"). În acest caz, cultura „pedepsește” o persoană - prin condamnarea altora,
remușcarea propriei conștiințe (Boris Godunov al lui Pușkin: „Și băieții sunt plini de sânge în
ochi!”).
Din fericire sau din nefericire pentru noi, toate instinctele umane au suferit o transformare
puternică, un fel de cenzură. Rolul de supraveghetor al înclinațiilor naturale îl joacă, în primul
rând, societatea, interesele colective ale societății umane; și în al doilea rând, personalitatea
individuală însăși cu mintea sa, obiective creative in viata. Pentru a se ridica deasupra naturii,
pentru a o transforma în scopuri proprii, pentru a-și crește durata și calitatea vieții, pentru a o
umple cu semnificații și valori deosebite, oamenii au fost nevoiți să-și limiteze instinctele. În
mod normal, în masa sa manifestare niciun instinct nu acționează direct la oameni, așa cum o
face la animale. Prin urmare, toate analogiile dintre oameni și animale rămân condiționate într-o
oarecare măsură, au nevoie de rezerve, modificări, completări.
Separa discipline științifice care studiază oamenii subliniază laturi diferiteîn comportamentul lor.
Sociobiologia se ocupă de animale
patrimoniul în activitatea umană. Aceasta, s-ar putea spune, este etologia omului. Fondatorul
acestei discipline este Edward Wilson (1929) (SUA), care în 1975 (ediția a II-a, suplimentară
1980) a publicat cartea „Sociobiology: sinteză nouă". El și-a definit subiectul ca „studiul
sistematic al fundamentelor biologice ale comportamentului social”.

21
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind printre cele mai
ușor de domesticit. Omul consumă de la ele carne, lapte, folosește blana, lâna, pielea pentru
materialele textile, le folosește în viața de zi cu zi pentru diverse activități.
Câinele, „cel mai bun prieten al omului”, pe lângă faptul că este afectuos, își protejează stăpânul
și îl ajută în diversele activități cotidiene. Este folosit de poliție, de jandarmerie la căutarea
persoanelor dispărute dar și a drogurilor, având un miros foarte rafinat. Câinii sunt folosiți de
persoanele cu deficiențe de vedere pentru apărare și pentru orientarea în spațiu.
Pisica se atașează de stăpân și este foarte afectuoasă. Calul a fost (și încă este) folosit la
activitățile agricole și la tractarea vehiculelor.
Unele mamifere sunt „inteligente”, posedând un creier bine dezvoltat, conștiință de sine și
capacitatea de a utiliza unelte primitive. Mamiferele pot comunica și vocaliza sunete în mai
multe moduri: producerea de ultrasunete, marcarea teritoriului prin intermediul anumitor
substanțe, semnale de alarmă, cânt și ecolocație. Mamiferele se pot organiza în societăți de
fisiune-fuziune, haremuri și ierarhii; dar pot fi și solitare sau teritoriale. Majoritatea mamiferelor
sunt poligame, dar unele sunt monogame sau poliandre.
Domesticirea unor specii de mamifere de către oameni a jucat un rol major în revoluția
neolitică și a dus la dispariția societății vânătorilor și culegătorilor ca modalitate de constituire a
comunităților umane. Acest lucru a dus la o restructurare majoră a societăților umane de la
modul de viață nomad la unul sedentar, cu o cooperare mai intensă între grupuri din ce în ce mai
numeroase, favorizând dezvoltarea primelor civilizații.
Mamiferele domesticite sunt exploatate ca animale de tracțiune, surse de produse
alimentare (carne, lactate), blană și piele. De asemenea, unele mamiferele sunt folosite ca
organisme model în știință sau vânate.
Mamiferele sun reprezentate în arta grafică din paleolitic și continuă să fie prezente în
literatură, filme, mitologie și religie. Scăderea numărului și dispariția multor mamifere este
determinată în primul rând de braconaj și de distrugerea habitatelor de către om (defrișări,
dezmlăștinire, desțelenirea stepelor și a luncilor etc).

În natură există un echilibru armonios între vieţuitoare şi mediul lor de trai (subsolul, solul, apa
şi aerul), care este foarte vulnerabil şi poate fi uşor dereglat. Rupând o floare, tăind un arbore,
incendiind o mirişte sau aruncând gunoaie într-un lac, afectăm grav natura şi vieţuitoarele ei,
punându-ne totodată în pericol şi propria viaţă. În prezent pe Terra multe specii de plante şi
animale sunt ameninţate cu dispariţia. Aceasta are loc din cauza comportamentului şi atitudinii
iraţionale a omului – colectarea abuzivă, vânătoarea ilicită, distrugerea parţială sau totală a
habitatelor naturale. Unele specii devin extrem de rare. Toate acestea au determinat mai multe
22
ţări să ia măsuri în vederea salvării plantelor şi animalelor aflate în pericol. Statul nostru, de
asemenea, depune eforturi considerabile pentru a proteja lumea vegetală şi animală. Astfel, a fost
alcătuită o listă a plantelor şi animalelor care necesită ocrotire din partea statului, ele fiind
incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova.

Specii de animale protejate. În Cartea Roşie a Republicii Moldova au fost incluse 219 specii de
animale, inclusiv 85 de specii de animale nevertebrate şi 134 de specii de animale vertebrate.
Animalele vertebrate sunt mai afectate, pentru că în natură numărul lor este mai mic decât cel al
nevertebratelor, totodată, omul le foloseşte frecvent ca surse de hrană (peştii, păsările,
mamiferele) şi în alte scopuri. Cele mai afectate sunt păsările , urmate de mamifere şi de peşti .
Factorii principali care influenţează distructiv asupra animalelor sunt: vânarea, afectarea sau
distrugerea locurilor de trai, uscarea bălţilor, desţelenirea stepelor şi a câmpiilor, folosirea
chimicalelor, poluarea mediului etc
Omul desfăşoară activităţi intense de gospodărire în toate mediile de viaţă ale organismelor
(subteran, acvatic, terestru, aerian) şi în natură rămân tot mai puţine locuri adecvate pentru
vieţuirea lor. Unele plante şi animale au devenit atât de rare, încât au fost incluse în Cartea
Roşie. Procesul de sărăcire progresivă a diversităţii biologice este în continuă creştere. Toate
acestea se referă şi la Republica Moldova, lucru pe care îl confirmă dinamica numărului de
specii rare de plante şi animale din republică în ultimii 38 de ani.
Statul nostru, pentru a opri procesul de distrugere a naturii, a instituit prin legi speciale, în unele
zone ale republicii, arii naturale protejate de stat, printre care sunt şi rezervaţiile naturale:
„Codru”, „Plaiul Fagului”, „Pădurea Domnească”, „Prutul de Jos”, „Iagorlâc” . Aceste rezervaţii
au fost numite rezervaţii ştiinţifice, deoarece scopul urmărit este nu numai de a proteja anumite
ecosisteme naturale, ci şi a realiza cercetări pentru a stabili starea ecologică actuală a tuturor
comunităţilor floristice şi faunistice şi a elabora măsuri concrete de conservare a acestora

23
BIBLIOGRAFIA

 Andrei Munteanu;Mina Lozanu - Lumea Animală a Moldovei volumul.IV;anul 2007

 Murariu, Dumitru. Din lumea mamiferelor. Volumul I - Mamifere terestre. București:
Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1988. 208 p. ISBN 973-27-0150-1
 Biologie: Min. Educaţiei al Rep. Moldova. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 2017 (Combinatul
Poligr.).96 p.
 Murariu, Dumitru. Din lumea mamiferelor. Volumul II - Mamifere
terestre. București: Editura Academiei Române, 1993. 272 p. ISBN 973-27-0210-9
 Murariu, Dumitru. Din lumea mamiferelor. Volumul III - Mamifere
arboricole. București: Editura Academiei Române, 1993.
 Murariu, Dumitru. Din lumea mamiferelor. Volumul IV - Mamifere
galericole. București: Editura Academiei Române, 2010 193 p. ISBN
9789732719268
 Murariu, Dumitru. Din lumea mamiferelor. Volumul V - Mamifere
zburătoare. București: Editura Academiei Române, 2011. 288 p. ISBN
9789732720509
 Murariu, Dumitru. Din lumea mamiferelor, Volumul VI - Mamifere
acvatice. București: Editura Academiei Române, 2012. ISBN 9789732721094
 Murariu, Dumitru. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 1 –
Insectivora. București: Editura Academiei Române, 2000. 142 p.
 Murariu, Dumitru, Alexandrina Popescu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI,
Fascicula 2 – Rodentia. București: Editura Academiei Române, 2001. 208 p.
 Niculai Valenciuc. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 3 –
Chiroptera. București: Editura Academiei Române,, 2002, 172 p.
 Murariu, Dumitru. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 4 –
Lagomorpha, Cetacea, Artiodactyla, Perissodactyla. București: Editura Academiei
Române, 2004. 209 p.
 Murariu, Dumitru, Dan Munteanu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula
5 – Carnivora. București: Editura Academiei Române, 2005. 223 p.

24
 Pop, Victor; Homei, Vasile. Mamifere din România. Volumul I. București: Editura
Științifică, 1973.
 Pop, Victor; Homei, Vasile. Mamifere din România. Volumul II. București: Editura
Științifică, 1973.
 Georgescu, Mitică. Mamiferele sălbatice din România. București: Editura Albatros,
1989.
 Pop, Victor. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. București: Editura
Didactică și Pedagogică, 1962.
 Feider, Z.; Grossu, Al. V.; Gyurkó, St.; Pop, V. Zoologia vertebratelor. București:
Editura Didactică și Pedagogică, 1967

25