GRUPELE ECOLOGICE DE AMFIBIENI

Realizat de studentul(a) grupei 23 A

Numele, prenumele Soltan Oxana
 1. Amfibieni acvatici

1. Caracteristica generală a habitatului specific grupului şi adaptărilor faţă de habitatul dat

2. Caracteristica adaptărilor şi modului de viaţă, exemple

Amfibienii prezintă prima clasă de animale vertebrate terestre, care datorită
unor particularităţi morfofiziologice păstrează legătura cu mediul acvatic.
Astfel, ovulele sau icrele, pot să se dezvolte doar în mediul acvatic, iar larva
sau mormolocul asemenea unui animal acvatic are: respiraţie
branhială, inimă bicamerală, un singur circuit sangvin, organele liniei
laterale.După metamorfoză juvenilii reiau aspectul unor vertebrate terestre
tipice ce pot ieşi pe uscat. În calitate de organisme terestre acestora le apar
membrele de tip pentadactil, complicându-se concomitent şi centurile lor.
Formele mature prezintă respiraţie pulmonară, inima devine tricamerală şi
apare circuitul mic sau pulmonar.Tractul digestiv este mult mai diferenţiat
în comparaţie cu cel al peştilor. Suferă schimbări esenţiale organele de simţ:
ochiul are structura caracteristică vertebratelor terestre; are loc
restructurarea urechii interne, apare urechea medie cu columela (os auditiv)
şi timpanul.
Aspectul exterior. Corpul broaştei poate fi diferenţiat în cap şi
trunchi, lipsind regiunea caudală. Gâtul practic lipseşte, astfel în
cât trecerea de la cap spre trunchi se realizează lent. Membrele
perechi sunt bine evidenţiate, cele posterioare fiind mai
lungi. Membrele anterioare sunt înzestrate cu patru degete, pe
când cele posterioare cu cinci, unite printr-o membrană
interdigitală.
Tegumentul. Pielea este nudă, bogată în glande mucoase
pluricelulare, care protejează animalul contra uscăciunii,
microorganismelor şi în unele cazuri prezintă
secret otrăvitor pentru apărare. Ea este fixată de corp doar pe
anumite porţiuni, astfel în cât sub ea se formează saci limfatici.
Scheletul amfibienilor, în legătură cu trecerea la mediul terestru de viaţă,
suferă schimbări esenţiale. Deoarece densitatea aerului este de cca 800 de
ori mai mică ca densitatea apei, masa osoasă îşi reduce mult din greutate,
astfel încât greutatea corpului devine mai puţin resimţită. În legătură cu
aceasta se reduce numărul de oase, în special ale craniului; unele oase
concresc între ele, altele rămân la stadiul de cartilaje.

Musculatura corpului la larve este evident metamerică. La adulţi

metameria musculară se şterge. Musculatura dorsală și vetrala prezintă
mușchii diferențiați. La broaște, în legătură cu reducţia regiunii caudale, se
mai diferenţiază muşchiul, care controlează mişcarea oaselor iliace ce
participă la deplasarea prin salturi.

Sistemul nervos. Encefalul broaştei, comparativ cu cel al peştilor, prezintă

unşir de trăsături progresive: telencefalul este relativ mai mare, iar
emisferele lui sunt total separate; substanţa nervoasă se conţine atât în
planşeu cât şi în părţile laterale, şi plafonul ventriculelor cerebrale,
reprezentând paleopaliumul și arhipaliumul.
Sistemul respirator. Organele respiratorii sunt reprezentate
prin pulmoni şi căi respiratorii în componenţa cărora intră
laringele, cavităţile bucofaringiană şi nazale.

Sistemul urogenital. Amfibienii maturi posedă rinichi

mezonefrotici tipici care, spre deosebire de peşti, au o
consistenţă compactă şi o formă ovală. Rinichii sunt
amplasaţi în cavitatea abdominală, în zona sacrală a coloanei
vertebrale. Pe marginea externă a fiecărui rinichi trece canalul
lui Wolff. La femele acesta realizează doar funcţia de ureter,
iar la masculi el serveşte şi în calitate de spermiduct.
 2. Amfibieni tereştri

1. Caracteristica generală a habitatului specific grupului şi adaptărilor faţă de habitatul dat

2. Caracteristica adaptărilor şi modului de viaţă, exemple, cel puţin 2 slaiduri

Amfibienii reprezintă primul grup de animale vertebrate, care acum 450 mln.
ani au părăsit mediul acvatic şi au început colonizarea uscatului. Mediul
terestru, fiind un spaţiu neasimilat de viaţă, o nişă ecologică gigantă liberă,
tenta şi ademenea vieţuitoarele sectoarelor de litoral şi înmlăştinite prin
resurse nutritive accesibile -multiple artropode. Însă dependenţa amfibienilor
de mediul acvatic rămâne a fi extrem de importantă, în special pentru fazele
ontogenetice iniţiale, adică pentru etapa dezvoltării embrionare şi larvare.

Amfibienii tereştri reprezintă atât specii terestre propriu-zise, cât şi

semiacvatice. Ultimele, deşi duc un mod de viaţă terestru activ, în egală
măsură folosesc şi mediul acvatic pentru termo- şi hidroreglare, sau pentru
nutriţie. Astfel de forme, aflate continuu la limita dintre aceste medii sunt
multiple specii de ambiostome (Ambyostomidae), salamandre
(Salamandridae), discogloside (Discoglosidae) şi ranide (Ranidae).
Izvoraşii (Bombina) sunt broscuţe care perioada activă a anului şi-o petrec în
apele stătătoare. Limba în formă de disc, de unde vine şi denumirea familiei,
este neretractilă. Petele de pe abdomen de culoare galbenă, oranj sau roşiatică,
avertizează răpitorii despre prezenţa glandelor cu secreţii iritante. Iernează însă
aceste specii pe uscat. În egală măsură, ca şi izvoraşii, folosesc mediul terestru
şi acvatic, şi tritonii (Triturus). Primăvara devreme, când abia părăsesc locurile
de hibernare, se îndreaptă direct spre bazinele acvatice, pe care le părăsesc
către toamnă.
 3. Amfibieni tericoli

1. Caracteristica generală a habitatului specific grupului şi adaptărilor faţă de habitatul dat.

2. Caracteristica adaptărilor şi modului de viaţă, exemple, cel puţin 2 slaiduri

Amfibienii tericoli (subterani) în vederea minimalizării pierderilor de
apă se retrag pentru o anumită perioadă în substrat. Forme perfect
adaptate la acest mediu sunt gimnofionii (Gymnophiona sau Apoda).
Acestui mod de viaţă i se datorează forma corpului vermiformă.
Deplasarea prin substrat este facilitată prin prezenţa unei
cuirase dermice, care-i redau aspectul inelat, asemenea unei râme.
Tegumentul ca şi la toţi amfibieni este nud, lipsit de stratul cornos. Anume din
acest considerent amfibienii apozi apar la suprafaţa solului în timpul nopţii sau
după ploi. Formele terestre de gimnofioni posedă fecundarea internă, masculii
având în acest scop în calitate de organ copulator, un diverticol al cloacei.
Ponta lor este amplasată pe uscat intr-un loc cu umiditatea sporită, fiind protejată
şi de un strat abundent de mucus. Scormonitorul inelat (Syphonops annulatus)
din America de Sud are lungimea de cca 40cm, constituind de-a lungul corpului
cca 90 inele. Trăieşte în solul umed în care depune 4-5 ouă unite printr-o
membrană gelatinoasă. O altă specie,Ichtyophis glutinosus,
 4. Amfibieni arboricoli

1. Caracteristica generală a habitatului specific grupului şi adaptărilor faţă de habitatul dat

2. Caracteristica adaptărilor şi modului de viaţă, exemple, cel puţin 2 slaiduri

Amfibienii arboricoli reprezintă un grup specific, adaptat la modul de viaţă pe
arbori. Toţi reprezentanţii acestui grup ecologic fac parte din ordinul
ecaudatelor şi sunt preponderent răspândiţi în regiunile pădurilor tropicale
umede. Cel mai reprezentat grup este familia Hylidae care numără cca 580 de
specii.Pe măsura indepărtării de regiunile respective, numărul de amfibieni
arboricoli descreşte. Astfel, în condiţiile continentului european se întâlnesc
două specii, iar la noi, doar una –brotăcelul (Hyla arborea). Este o broscuţă
suplă, de cca 4,5 cm, perfect adaptată pentru deplasarea prin coronament.
Vârfurile degetelor sunt înzestrate cu ventuze adezive. Are o capacitate
extraordinară de schimbarea a cromaţiei tegumentare care corespunde de
regulă fondului cromatic al substratului.
Reprezentanţii genului Phyllomedusa au corpul sprinten, colorat
dominant în verde. Primele degete ale membrelor anterioare şi
posterioare sunt opozabile celorlalte, fapt ce facilitează apucarea
crengilor. Tegumentul secretă o substanţă ceriferă, care-i redă capacitate
impermeabilă.