Fauna României

CARACTERIZAREA ORDINELOR DE INSECTE

DIN FAUNA ROMÂNIEI

INSECTELE ENTOGNATE

Ordinele Protura, Collembola şi Diplura sunt grupate sub numele de Entognatha,

deoarece au piesele bucale asemănătoare morfologic şi situate într-o cavitate a capsulei
cefalice. Cu toate acestea, există dovezi morfologice care arată că diplurele sunt mai
apropiate filogenetic de celelalte insecte decât de Protura şi Collembola, ceea ce
dovedeşte că Entognatha nu reprezintă o unitate filogenetică (un grup natural).
Entognatele sunt hexapode primitive, cu fecundaţie indirectă (masculul depune un
spermatofor care este preluat de femelă) şi dezvoltare fără metamorfoză (ametabolă).

Ordinul Protura (fig. 1) cuprinde 175 specii, de dimensiuni mici (< 2 mm lungime) şi
foarte mici, primar nearipate, cu corpul alungit, fusiform şi, în general, nepigmentat.
Capul este conic, lipsit de antene şi ochi compuşi. Funcţia antenelor este preluată de
picioarele anterioare, care sunt prevăzute cu numeroase sensile. Aparatul bucal
entognat este format din mandibule şi maxile setiforme (subţiri şi ascuţite); palpii
maxilari şi labiali sunt prezenţi.

Toracele este slab diferenţiat de abdomen. Pe fiecare segment toracic se inseră câte o
pereche de picioare formate din 5 segmente (tarsele sunt uniarticulate) şi terminate cu
o singură gheară. Picioarele anterioare, mai lungi, sunt îndreptate anterior şi au rol
senzorial. Abdomenul este alcătuit din 12 segmente, la adulţi şi 9-11, la formele
imature; gonoporul (orificiul genital) este situat între segmentele 11 şi 12, iar anusul
este terminal. Primele trei segmente abdominale poartă ventral câte o pereche de
apendice scurte (stili), uni sau biarticulate, care poartă în vârf o veziculă devaginabilă.
Nu prezintă cerci. Corpul este prevăzut cu peri rari, care au o dispoziţie regulată.

1
Fauna României

Numărul şi poziţia perilor (chetotaxia) reprezintă un caracter taxonomic. Respiraţia

este, în general, tegumentară; speciile genului Eusentomon prezintă câte o pereche de
stigme pe mezo şi metatorace.
Dezvoltarea proturelor este anamorfă (presupune adiţia de segmente în cursul
dezvoltării postembrionare): la eclozare proturele au 9 segmente abdominale (8 +
telsonul), iar ulterior, după fiecare năpârlire, se mai adaugă câte un segment, astfel
încât la atingerea maturităţii sexuale abdomenul prezintă 12 segmente. În timpul
dezvoltării adultului, pot să mai apară năpârliri, dar corpul nu mai creşte în lungime.

Fig. 1. Insecte entognate: Collebola, Protura şi Diplura

(după Gullan şi Cranstom, 2000)

Proturele sunt exclusiv terestre. Trăiesc în locuri umede şi umbroase: în litieră, humus,
în muşchi, sub pietre. Sunt detritofage, fiind primii locuitori ai litierei pădurilor şi parte
componentă a comunităţilor de descompunători, care realizează descompunerea
materiei organice şi reciclarea nutrienţilor. Biologia lor este puţin cunoscută.

2
Fauna României

Poziţia sistematică a proturelor este controversată, dar în general sunt incluse alături de
Collembola în grupul Elliplura (Parainsecta).

Ordinul Collembola (fig. 1) cuprinde aproximativ 6.500 specii descrise, incluse în 18

sau 19 familii. Sunt hexapode de dimensiuni mici (2-3 mm până la 12 mm), cu corp
moale, globular sau alungit. Capul este prognat sau hipognat, cu antene alcătuite din 4-
6 articole, ochi şi oceli. La unele forme ochii şi/sau ocelii sunt slab dezvoltaţi sau
absenţi. Aparatul bucal entognat este format numai din mandibule şi maxile, lungi.

Toracele este heteronom. Picioarele prezintă tibia unită cu tarsul, formând un tibiotars
care poartă o gheară şi un empodium. Abdomenul este alcătuit din 6 segmente, iar
ventral prezintă apendice speciale: tubul vental, retinaculul şi furca. Nu prezintă cerci.

Tubul ventral (coloforul), apendice ventral situat pe segmentu I, cu originea în coxele

apendicelor acestui segment, are în vârf vezicule coxale, devaginabile prin presiunea
hemolimfei şi retractile prin contracţia unui muşchi retractor. Este implicat în absorbţia
apei de pe substratul umed şi în deplasare. Pe suprafeţe netede sau rugoase, uscate,
rolul său în deplasare este facilitat de secreţia unor glande cefalice labiale, ce ajunge la
tubul ventral printr-un şanţ toracic ventral. La suprafaţa apei, tubul ventral hidrofil se
ancorează în pelicula superficială, menţinând corpul hidrofug în poziţie normală.

Furca dispusă pe segmentul IV abdominal este alcătuită dintr-o componentă bazală

impară, numită mamubrium şi 2 ramuri, fiecare subdivizate într-o parte proximală
numită dens (dentes) şi una distală, numită mucron. În repaus furca este orientată cu
vârful către anterior, pe partea ventrală a abdomenului, ancorată de retinacul, la nivelul
treimii bazale a celor două dens. Retinaculul are un corp bazal impar şi 2 ramificaţii
dinţate, care ancorează furca. Furca şi retinaculul servesc la locomoţie (sărit). Extensia
furcii şi realizarea saltului se realizează datorită unor muşchi extensori, elasticităţii
cuticulei şi acţiunii unor muşchi flexori.

3
Fauna României

Dezvoltarea colembolelor este epimorfă (număr constant de segmente în cursul

dezvoltării), iar năpârlirile apar pe toată perioada vieţii. Colembolele tinere sunt
asemănătoare cu adulţii.

Colembolele sunt abundente în solurile umede şi în litieră, unde reprezintă principalii

consumatori ai materiilor vegetale în descompunere, dar se întâlnesc şi în peşteri, în
furnicare şi termitiere, pe suprafaţa apelor stătătoare.

Majoritatea colembolelor se hrănesc cu ciuperci (micetofage) sau cu materii vegetale

moarte; unele specii sunt prădătoare, hrănindu-se cu nevertebrate mici, iar câteva
specii sunt fitofage, producând daune plantelor cultivate (ex. Sminthurus viridis care
produce daune în culturile de trifoi şi lucernă). Colembolele contribuie la realizarea
descompunerii, prin stimularea sau inhibarea activităţii microorganismelor
descompunătoare, şi la creşterea cantităţii de nutrienţi din sol, prin dejecţii şi cadavrele
lor.

Ordinul Diplura (fig. 20) cuprinde aproximativ 800 specii, de dimensiuni mici (2-5
mm, excepţional 50 mm), cu corpul în general nepigmentat, alungit, subţire, turtit
dorso-ventral şi cu inelaţie vizibilă. Capul este prognat, nu prezintă ochi sau oceli,
antenele sunt lungi, moniliforme, multisegmentate, iar aparatul bucal entognat este
format din mandibule şi maxile, palpii maxilari şi labiali fiind reduşi.

Toracele este alcătuit din segmente distincte, cu protoracele mai mic. Picioarele sunt
homonome, cu tarse lungi, uniarticulate, ce poartă terminal 2-3 gheare, fără pulvili.
Abdomenul este alcătuit din 10 segmente vizibile, care se deosebesc prin chetotaxia
lor. Pe faţa ventrală a segmentelor I-VII se găsesc apendice abdominale caracteristice:
câte o pereche de stili şi câte o pereche de vezicule coxale, prin care este absorbită apa
de pe substratul umed. Ultimele segmente abdominale poartă cerci multiarticulaţi,
flexibili (la Campodeidae) sau uniarticulaţi, sclerificaţi, cu formă de cleşte (la
Japigidae).

4
Fauna României

Dezvoltarea diplurelor este epimorfă, cu năpârliri pe toată perioada vieţii. Unele specii
sunt gregare, iar la unele specii femelele îngrijesc ponta şi juvenilii. Unele diplure se
hrănesc cu material vegetal viu sau în descompunere, iar japigidele sunt prădătoare.

INSECTELE ECTOGNATE APTERIGOTE

Ordinele Archaeognatha şi Thysanura (fig. 21)

Cuprind insecte asemănătoare ca morfologie externă, care reprezintă descendenţii unei
radiaţii suferite de insectele primitiv nearipate. Reprezentanţii acestor două ordine
diferă prin structura pleurelor şi, în special, prin structura aparatului bucal. Abdomenul
este alcătuit din 11 segmente şi poartă, terminal, 2 cerci multisegmentaţi şi un filament
caudal, situat medio-dorsal; unele segmente abdominale prezintă stili şi vezicule
coxale. Femela prezintă ovipozitor. Fecundaţia este indirectă, prin intermediul
spermatoforului. Dezvoltarea este ametabolă, iar năpârlirile au loc pe toată perioada
vieţii. În unele sisteme de clasificare, aceste două ordine sunt incluse în ordinul
Thysanura.

Ordinul Archaeognatha cuprinde 350 specii de insecte apterigote, de dimensiuni

medii, cu corp alungit, cilindric. Capul este hipognat şi prezintă ochi compuşi, mari,
care se ating dorsal, 3 oceli şi antene multisegmentate. Piesele bucale sunt parţial
retrase în cap şi sunt reprezentate prin mandibule lungi, uniarticulate şi palpi maxilari
lungi, alcătuiţi din 7 segmente. Toracele este bombat dorsal, iar picioarele au tarse din
2-3 segmente. Cercii sunt mai scurţi decât filamentul caudal.

Se hrănesc cu detritus, alge, licheni şi muşchi. Ziua se ascund sub scoarţa arborilor sau
în litieră; uneori sunt active noaptea.

Ordinul Thysanura (Zygentona) cuprinde 370 specii, de dimensiuni medii, cu corpul

turtit dorso-ventral, adesea acoperit cu solzi argintii. Capul este hipognat sau uşor
prognat; antenele sunt multisegmentate; ochii compuşi sunt absenţi sau reduşi la

5
Fauna României

omatidii izolate; pot exista 1-3 oceli. Aparatul bucal este alcătuit din mandibule dublu
articulate şi palpi maxilari din 5 segmente. Picioarele au coxe mari şi 2-5 segmente
tarsale. Cei doi cerci, lungi, sunt cel mult egali cu filamentul caudal.

Fig. 21. Archaeognatha şi Thysanura (după Gullanşi Cranston, 2000)

Multe specii trăiesc în litieră sau sub scoarţa copacilor. Unele specii de tisanure sunt
subterane sau cavernicole, altele trăiesc în zone aride; unele se găsesc în vizuinile
mamiferelor, în termitiere şi furnicare, iar câteva specii sunt sinantrope.

6
Fauna României

INSECTELE ECTOGNATE PTERIGOTE

PALEOPTERA
Ordinul Ephemeroptera (rusalii). Cuprinde câteva sute de specii, cu densitatea cea
mai mare în regiunile temperate. Adulţii (fig. 21) au piese bucale reduse, ochi compuşi
bine dezvoltaţi, mai ales la mascul, şi 3 oceli. Antenele sunt filiforme, uneori
multisegmentate. Mezotoracele este mai dezvoltat, deoarece efemeropterele sunt
insecte bune zburătoare. Aripile anterioare sunt triunghiulare şi mai mari decât cele
posterioare, care uneori sunt mult reduse sau absente. Masculul are picioarele
anterioare mai lungi, cu care prinde femela în timpului copulaţiei. Abdomenul este
format din 10 segmente şi poartă terminal o pereche de cerci, lungi, multisegmentaţi şi
un filament caudal.

Dezvoltarea este heterometabolă. Stadiile imature (larvele – fig. 22) sunt acvatice şi au
piese bucale masticatoare complet dezvoltate. Primordiile aripilor sunt vizibile în
stadiile larvare terminale. Respiraţia larvelor se realizează prin tegument şi prin
traheobranhii lamelare. La partea posterioară a abdomenului larvele poartă, ca şi
adulţii, doi cerci şi un filament caudal. La efemeroptere se întâlneşte un stadiu de
subimago, capabil de zbor; excepţional, reproducerea are loc în acest stadiul.

Efemeropterele nu se hrănesc în stadiul de subimago şi de adult. Adulţii formează

roiuri, alcătuite din mii de indivizi care zboară deasupra apei sau în apropierea
acesteia. Copulaţia are loc în zbor, iar ouăle sunt depuse în apă.

7
Fauna României

Fig. 22. Larvă de efemeropter (după Gullan şi Cranston)

Fig. 23. Adult mascul de efemeropter (după Gullan şi Cranston, 2000)

8
Fauna României

Larvele se hrănesc cu perifiton (alge, diatomee, fungi etc. care trăiesc submerse, fixate
pe tulpinile şi frunzele plantelor acvatice, pe stânci, bolovani, pietriş etc.) sau cu
detritus; unele sunt prădătoare, consumând alte organisme acvatice. Dezvoltarea
larvelor durează 1 până la 3 ani. Unele specii sunt multivotine. Larvele se întâlnesc
mai ales în apele reci, repezi, bine oxigenate; câteva specii trăiesc în râuri, fluvii şi
lacurile din zonele reci. Adulţii trăiesc numai pentru reproducere.

Ordinul Odonata (libelule). Include aproximativ 6.500 specii, dintre care o treime
aparţin subordinului Zygoptera, iar restul subordinului Anisoptera.

Adulţii au dimensiuni medii sau mari (de la < 2 cm până la > 15 cm lungime, cu o
anvergură maximă de 17 cm, la Mecistogaster sp. din Amedica de Sud). Prezintă un
cap mare, mobil, cu ochi compuşi foarte mari, trei oceli, antene foarte scurte şi subţiri,
aparat bucal masticator. Toracele are protoracele deosebit de mic, iar mezotoracele
este foarte mare şi strâns unit cu metatoracele.

Picioarele au aceeaşi mărime şi servesc la fixarea pe suport şi la reţinerea prăzii.

Aripile sunt membranoase, transparente, cu aspect sticlos. Nervurile aripilor sunt
foarte dese şi formează o reţea deasă. Inserţia aripilor se realizează pe partea dorsală a
toracelui. Fiecare aripă prezintă la marginea anterioară, aproape de vârf, o celulă mică
alungită, de culoare mai închisă, numită pterostigma, iar aproape de mijlocul nervurii
costale, o nervură scurtă, perpendiculară, mai groasă, numită nodus.

Abdomenul este format din 10 segmente, având partea ventrală foarte îngustă şi
scobită ca un şanţ. La extremitatea abdomenului se găsesc apendicele anale (3 la
mascul şi 2 la femelă). La mascul, pe partea ventrală a segmentelor 2 şi 3 se află
aparatul copulator, iar la femelă, pe partea ventrală a segmentelor 8 şi 9 se află
ovipozitorul.

La adulţii de Zygoptera (fig. 24C), ochii sunt îndepărtaţi, iar aripile posterioare sunt
identice ca formă şi mărime cu cele anterioare. Adulţii de Anisoptera (fig. 24A) au

9
Fauna României

ochii apropiaţi şi aripi de aceeaşi lungime, dar cele posterioare mai late decât cele
anterioare; în repaus ţin aripile întinse lateral.

Fig. 24. Odonata: A, B – adult şi larvă de Anisoptera (Austrolestes sp.);

C, D – adult şi larvă de Zygoptera (Sympetrum sp.) (după Gullan şi Cranston, 2000)

Dezvoltarea este heterometabolă. Ouăle sunt depuse pe suprafaţa apei, în apă, mămol,
nisip sau în ţesuturile plantelor. Larvele sunt acvatice şi prezintă aparat bucal
masticator, care include un labium bine dezvoltat şi extensibil, numit „mască”. La
ultimele stadii larvare sunt vizibile primordiile aripilor. Respiraţia larvelor se
realizează prin traheobranhii foliacee la situate la partea posterioară a abdomenului la

10
Fauna României

Zygoptera (fig. 24D) sau cu ajutorul traheobranhiilor rectale la Anisoptera –(fig. 24B).
Larvele de Anisoptera prezintă la extremitatea abdomenului, în jurul restului, 5 valve
mobile, care formează piramida anală. Când valvele se deschid, apa pătrunde în rect,
asigurând respiraţia, iar când se închid, apa este expulzată cu putere, iar corpul larvei
este proiectat în sens opus (deplasare prin „jet de propulsie”).

Odonatele sunt prădătoare, atât ca larve cât şi ca adulţi. Larvele consumă alte
organisme acvatice, în timp ce adulţii se hrănesc cu insecte terestre, pe care le prind
din zbor sau de pe frunzele plantelor. Adulţii sunt aerieni şi foarte activi; trăiesc câteva
luni. Larvele se întâlnesc în toate bazinele acvatice, în special în cele stătătoare, bine
oxigenate; trăiesc câţiva ani.

NEOPTERA
Orthopteroidea
Ordinul Isoptera (termite) cuprinde 2.300 specii descrise de neoptere hemimetabole.
Sunt insecte sociale cu sisteme polimorfice de caste, reprezentate prin reproducători,
lucrătoare şi soldaţi. Nu la toate speciile de termite sau în toate coloniile se găsesc
toate castele.

Fig. 25. Castele şi ciclul de viaţă la ordinul Isoptera (după Storer şi col., 1979)

Toate stadiile au dimensiuni mici sau medii (chiar şi adulţii aripaţi sunt în mod
obişnuit < 20 mm lungime). Au capul hipognat sau ortognat, cu aparat bucal

11
Fauna României

masticator, a cărui conformaţie variază la diferitele caste. Ochii compuşi sunt adesea
reduşi, iar antenele sunt lungi, multisegmentate, cu un număr variabil de segmente.
Aripile sunt membranoase, cu nervaţie redusă; cele două perechi de aripi sunt
asemănătoare.

Toate castele prezintă o pereche de cerci terminali, formaţi din 1-5 segmente. Nu
prezintă armătură genitală externă. Gonadele sunt slab dezvoltate la soldaţi şi
lucrătoare. La nivelul intestinului posterior au bacterii sau protozoare simbiote. La
termite se întâlneşte schimbul mutual de hrană între membrii coloniei (trofalaxie), cu
scopul de a asigura juvenililor necesarul de simbionţi.

Termitele sunt insecte termofile, răspândite în regiunile calde şi temperate ale

globului. Sunt lucifuge, cu excepţia indivizilor aripaţi în perioada de reproducere, care
părăsesc termitiera şi zboară în roiuri formate din sute sau mii de indivizi, care caută
spaţii luminoase. Din punct de vedere al habitatului, se disting două categorii de
termite: unele care construiesc galerii în lemn şi altele care îşi construiesc cuibul în
pământ.

Matca este foarte prolifică, producând zilnic până la 30.000 de ouă. Termitele se
hrănesc în special cu materie organică bogată în celuloză: lemn sănătos, fie uscat, fie
umed, lemn putred, humus). Unele specii cultivă ciuperci în camere speciale în cuib.

Majoritatea speciilor trăiesc în Australia şi Africa. La noi numai o specie -

Reticulitermes lucifugus, mai comună în Banat; a fost citată şi în Muntenia, Dobrogea
şi Moldove, unde este foarte rară şi localizată.

Ordinul Blattaria (gândaci de bucătărie şi speciile înrudite; fig. 26) cuprinde

aproximativ 3.500 specii, larg răspândite. Sunt insecte hemimetabole, de dimensiuni
mici sau mari (< 3 mm până la > 65 mm) şi corpul turtit dorso-ventral. Capul este
hipognat, cu ochi compuşi, absenţi la formele cavernicole şi oceli, ca două pete

12
Fauna României

deschise la culoare. Antenele sunt filiforme şi multisegmentate, iar aparatul bucal este
de tip masticator.

Fig. 26. Adult din ordinul Blattaria (după Gullan şi Cranston, 2000)

Protoracele are un pronot bine dezvoltat, discoidal, care adesea acopeă aproape
complet capul. Aripile anterioare sunt pergamentoase (tegmine), se suprapun una peste
alta şi acoperă aripile posterioare, mezotoracele, metatoracele şi abdomenul. Aripile
posterioare sunt membranoase, iar în repaus sunt pliate în evantai. Reducerea aripilor
este frecvent întâlnită. Picioarele sunt homonome, adesea prevăzute cu spini; coxele
sunt mari; tarsele sunt pentamere; sunt adaptate pentru mers şi alergat.

Abdomenul este alcătuit din 10 segmente vizibile; placa subgenitală (sternitul 9)

adesea poartă, la mascul, unul sau doi stili; segmentul 11 nu este vizibil. Cercii pot fi

13
Fauna României

uni- sau multiarticulaţi. La mascul, armătura genitală este asimetrică, iar la femelă
ovipozitorul este ascuns într-un atriu genital.

În perioada de reproducere partenerii se caută reciproc folosind semnale auditive şi

feromoni. Ouăle sunt în general depuse într-o ootecă, care poate fi purtată la exterior
de femelă. Unele specii sunt considerate ovovivipare, deoarece dezvoltarea ouălor are
loc într-o ootecă redusă, reţinută în interiorul tractului genital. Câteva specii se
reproduc prin partenogeneză. Nimfele au dezvoltare lentă şi au aspectul unor adulţi
apteri.

Sunt în general insecte fotofobe, solitare sau gregare. 30 de specii sunt sinantrope.
Majoritatea speciilor sunt tropicale, adesea diurne şi arboricole; există şi specii
cavernicole. Din punct de vedere trofic sunt omnivore, saprofage sau xilofage. Acestea
din urmă realizează relaţii de mutualism cu flagelatele, care asigură digestia celulozei.

Ordinul Mantodea (călugăriţe) include aproximativ 2.000 specii de insecte

hemimetabole, de dimensiuni medii sau mari (1-15 cm lungime). Masculii sunt, în
general, mai mici decât femelele. Capul este mic, triunghiular şi mobil, cu antene
pluriarticulate, filiforme, ochi compuşi îndepărtaţi, trei oceli şi aparat bucal masticator.

Toracele prezintă protorace îngust şi alungit, mezo- şi metatorace scurte. Aripile

anterioare sunt pergamentoase (tegmine), lungi şi înguste, cu regiunea anală redusă.
Aripile posterioare sunt membranoase late, cu numeroase nervuri longitudinale şi
transversale.

Picioarele anterioare sunt prehensile, cu coxe lungi şi prismatice, femure, de

asemenea, lungi şi prevăzute în lungul lor cu un şanţ în care se aşeza tibia ca lama unui
briceag. Femurul şi tibia sunt prevăzute cu dinţi ascuţiţi în lungul lor, astfel încât
formează împreună un cleşte. Tibia este lungă cât jumătate din femur şi poartă la
extremitatea sa o gheară puternică. Tarsele sunt formate din 5 articole. Picioarele
mijlocii şi posterioare sunt alungite.

14
Fauna României

Abdomenul este format din 10 segmente vizibile şi poartă terminal cerci pluriarticulaţi.
Ovipozitorul este în general intern; armătura genitală externă la mascul este asimetrică.
Ouăle sunt depuse în ooteci; unele femele îşi păzesc ooteca. Nimfele se aseamănă cu
adulţii, dar nu prezintă aripi şi nu au aparatul genital dezvoltat.

Sunt insecte prădătoare, atât în stadiul de adult cât şi în cel de nimfă. Sunt răspândite
mai ales în regiunile tropicale; la noi se întâlnesc 4 specii:

Mantis religiosa (călugăriţa comună) larg răspândită, atât în zonele de câmpie cât
şi în cele de deal;
Empusa fasciata, Ameles decolor şi Parameles heldreichi în Dobrogea.

Ordinul Orthoptera (lăcuste, cosaşi, greieri, coropişniţe şi speciile înrudite) cuprinde

aproximativ 20.000 specii, larg răspândite şi grupate în două subordine: Caelifera
(lăcuste şi cosaşi) şi Ensifera (greieri şi specii înrudite). Au dezvoltare hemimetabolă.

Corpul (fig. 27) este în general alungit, cilindric, de dimensiuni medii sau mari, cu
picioare posterioare adaptate pentru sărit. Capul este hipognat, prevăzut cu 2 ochi
compuşi bine dezvoltaţi, antene filiforme şi multisegmentate, aparat bucal de tip
masticator; ocelii pot fi prezenţi sau absenţi.

Toracele este heteronom, protoracele fiind segmentul cel mai dezvoltat. Pronotul este
foarte dezvoltat şi se prelungeşte lateral, în jos, acoperind pleurele. Aripile sunt
heteronome: cele anterioare bine dezvoltate, pergamentoase, se numesc tegmine; cele
posterioare sunt transparente, cu numeroase nervuri longitudinale şi transversale, se
pliază în repaus în evantai sub tegmine şi au câmpul posterior foarte dezvoltat. În
cadrul ordinului se întâlnesc cazuri în care aripile sunt reduse sau au dispărut (apterism
secundar).

15
Fauna României

Fig. 27. Stadii din ciclul de viaţă al ortopterelor: A – nimfă stadiul 1;

B – nimfă stadiul 5; C – adult (după Gullan şi Cranston, 2000)

Picioarele sunt în general alungite şi subţiri, cele posterioare fiind adaptate pentru sărit
(femurele sunt mult dezvoltate, alungite şi groase, cu musculatură puternică). Tarsele
sunt formate din 1-4 segmente. La Gryllotalpa gryllotalpa (coropişniţa) picioarele
anterioare sunt adaptate pentru săpat.

Abdomenul este format din 8-9 segmente vizibile şi poartă 2 cerci uniarticulaţi.
Femelele prezintă un ovipozitor bine dezvoltat, format pe baza apendicelor genitale.

În perioada de reproducere masculul produce sunete în scopul atragerii femelei. La

Ensifera ouăle sunt depuse izolat, în ţesuturile plantelor sau pe sol, în timp ce la
Caelifera ponta este introdusă în sol cu ajutorul ovipozitorului. Este frecvent întâlnită
diapauza în stadiul de ou. Nimfele sunt asemănătoare cu adulţii, dar mai mici şi fără a
avea aripile şi armătura genitală dezvoltate (fig. 27).

Speciile din subordinul Caelifera sunt predominant diurne, active, fitofage; unele sunt
dăunătoare. Speciile din subordinul Ensifera sunt mai ales nocturne, iar din punct de

16
Fauna României

vedere trofic sunt prădătoare, omnivore sau fitofage; la acestea se întâlnesc fenomene
de homocromie şi mimetism.

Ordinul Dermaptera (urechelniţe) cuprinde aproximativ 1.800 specii, larg răspândite.

Sunt insecte hemimetabole, cu corp alungit, de dimensiuni mici şi medii (4-25 mm
lungime), turtit dorso-ventral. Capul este prognat, cu ochi compuşi bine dezvoltaţi,
mici sau absenţi, cu antene lungi, filiforme şi aparat bucal de tip masticator. Toracele
este heteronom, cu mezo şi metatoracele acoperite de aripile anterioare. Pronotul este
bine dezvoltat, cu formă de scut (fig. 28).

Picioarele sunt homonome, relativ scurte, cu tarse formate din 3 articole; sunt adaptate
pentru mers şi alergat. Aripile anterioare sunt scurte, cu o consistenţă pieloasă, fără
nervuri; lăsă mai multe segmente abdominale descoperite. Aripile posterioare sunt
membranoase, semicirculare (fig. 28), iar în repaus stau strânse ca un evantai în jurul
unui punct de la marginea anterioară şi îndoite de două ori transversal.

Fig. 28. Mascul de Forficula auricularia (Dermaptera)

(după Gullan şi Cranston, 2000)

17
Fauna României

Fig. 29. Femelă şi mascul de Forficula auricularia (Dermaptera)

(după Storer şi col., 1979)

Abdomenul este format din segmente telescopice: 10 segmente vizibile la mascul şi 8

la femelă; posterior prezintă o pereche de cerci sclerificaţi, încovoiaţi; la masculi cercii
sunt mai mari, mai curbaţi şi prevăzuţi cu dinţi la bază, pe faţa internă (fig. 29). Cercii
au rol defensiv, ofensiv, sunt utilizaţi pentru manipularea prăzii, iar la unele specii
pentru reţinerea partenerului în timpul copulaţiei.

Femela depune ouăle în resturi organice, pe care le păzeşte şi le curăţă de fungi până la
apariţia nimfelor. Există şi specii vivipare.

Dermapterele se hrănesc predominant cu materie organică în descompunere, de origine

vegetală şi animală; unele specii sunt prădătoare, iar altele fitofage. Există şi specii
comensale şi ectoparazite. Sunt insecte nocturne, ziua stau ascunse prin crăpăturile
pământului, pe sub bulgări, pietre, sub trunchiuri, etc.

18
Fauna României

Ordinul Plecoptera (perle) cuprinde aproximativ 2.000 specii de insecte

hemimetabole, de dimensiuni medii. Sunt larg răspândite, predominant în zonele
temperate şi reci.

Fig. 30. Brachyptera pacifica (Plecoptera): A – larvă; B – adult

(după Storer şi col., 1979)

Adulţii (fig. 30B) au antene lungi, filiforme sau setiforme, ochi compuşi globuloşi, 2-3
oceli şi aparat bucal masticator. Toracele este homonom, cu protorace patrulater.
Aripile sunt membranoase, cele anterioare fiind mai înguste decât cele posterioare,
care au un câmp anal foarte dezvoltat; în repaus, aripile sunt îndreptate înapoi şi
acoperă abdomenul, fiind mai lungi decât acesta. Picioarele nu sunt specializate şi au
tarse formate din 3 articole. Abdomenul este moale, format din 10 segmente şi
prevăzut cu 2 cerci articulaţi (fără filament median).

Larvele sunt acvatice, au aparat bucal masticator, doi cerci lungi, multisegmentaţi (fără
filament median) şi respiră prin tegument sau traheobranhii, situate pe partea ventrală
a toracelui şi, numai excepţional, dedesubtul capului sau pe abdomen.

Adulţii de plecoptere se întâlnesc prin aceleaşi locuri unde trăiesc şi larvele, fie în zone
de munte cu ape reci şi repezi, fie în zone de câmpie cu ape stătătoare. Larvele pot fi
omnivore, detritivore, fitofage sau prădătoare. Adulţii se hrănesc cu alge, licheni,
frunze tinere de plante fanerogame; unele specii nu se hrănesc în stadiul adult.

19
Fauna României

Hemipteroidea (Paraneoptera)
Ordinul Thysanoptera (tripşi – fig. 31) cuprinde aproximativ 5.000 specii larg
răspândite, incluse în două subordine: Terebrantia şi Tubulifera. Sunt insecte de talie
foarte mică (de la 0,5 mm la maximum 15 mm) cu corp subţire şi alungit.

Fig. 31. Hercothrips fasciatus (Thysanoptera) - ou, nimfe (1, 2, 3, „pupa”) şi adult
(după Storer şi col., 1979)

Capul este hipognat, cu aparat bucal asimetric, adaptat pentru înţepat şi supt. Ochii
compuşi sunt mici sau mari; formele aripate au 3 oceli. Antenele, formate din 4-9
articole, sunt îndreptate anterior.

Toracele este dezvoltat în grade diferite în funcţie de prezenţa sau absenţa aripilor.
Aripile sunt alungite, foarte înguste şi prevăzute pe margini cu franjuri lungi (peri sau
cili), care le măresc suprafaţa portantă; aripile anterioare sunt asemănătoare cu cele
posterioare. În repaus aripile sunt paralele la Terebrantia şi se suprapun la Tubulifera;
se pot întâlni forme microptere sau aptere. Picioarele sunt scurte, adaptate pentru mers;
la unele specii picioarele anterioare sunt prehensile sau cele posterioare sunt adaptate
pentru sărit. Tarsele sunt formate din 1-2 tarsomere, iar pretarsul prezintă un arolium
adeziv, care poate fi retractat.

Abdomenul este alcătuit din 11 segmente, dar numai 10 sunt vizibile. La mascul,
armătura genitală este asimetrică şi ascunsă. La femelă, cercii sunt absenţi, iar
ovipozitorul este serat la Terebrantia şi foarte redus la Tubulifera.

20
Fauna României

Tisanopterele depun ouăle în ţesuturile plantelor (Terebrantia), în crăpături sau pe

vegetaţie (Tubulifera). Dezvoltarea tisanopterelor este hemimetabolă; unii autori
consideră ca au o dezvoltare intermediară între cea hemi- şi holometabolă, deoarece
stadiile nimfale 3-4 sau 5 sunt imobile şi sunt denumite „prepupă’ şi respectiv „pupă”.
Femelele sunt diploide, iar masculii provin din ovule nefecundate, de aceea sunt
haploizi. Se întâlneşte partenogeneză arenotocă, mai rar telitocă.

Modul primitiv de hrănire al tripşilor se presupune că a fost fungivor (micetofag);

unele specii care trăiesc în litieră sunt fungivore. Cu toate acestea, tripşii au un regim
trofic preponderent fitofag; printre speciile fitofage se numără şi forme galigene.
Există şi specii prădătoare care se hrănesc cu hemolimfa afidelor (Homoptera) sau a
altor tisanoptere. Speciile fitofage sug conţinutul celulelor vegetale cu ajutorul
aparatului bucal adaptat pentru înţepat şi supt; speciile polenivore sug conţinutul
granulelor de polen. Unele specii cosmopolite acţionează ca vectori ai virusurilor ce
afectează plantele. Unele specii pot avea rol în polenizare prin agregarea la nivelul
florilor.

Ordinul Hemiptera reprezintă cel mai divers grup de insecte exopterigote, cu peste
50.000 specii, cu răspândire largă. În sistemele vechi de clasificare acest ordin
includea două subordine (adesea considerate ordine): Heteroptera şi Homoptera. În
sistemele actuale de clasificare, în acest ordin sunt incluse 3 subordine:
Heteroptera,
Auchenorrhyncha, caracterizat prin prezenţa organelor timpanale şi a unui
flagel aristat în structura antenelor;
Sternorrhyncha, caracterizat prin inserţia labiumului lângă sau pe prosternum
şi absenţa la nivelul aripilor posterioare a lobului anal.
Hemipterele sunt insecte hemimetabole, cu aparat bucal adaptat pentru înţepat şi supt,
care formează un rostru sau proboscis.

21
Fauna României

Heteroptera (ploşniţe)
Capul ortognat prezintă antene formate din 4-5 articole şi aparat bucal adaptat pentru
înţepat şi supt. Toracele este heteronom, protoracele fiind segmentul cel mai dezvoltat,
iar mezo şi metatoracele sunt sudate formând un pterotorace sau sintorace.

Fig. 32. Heteroptere: A – Ranatra sp.; B – Gerris sp.; C – Corythucha sp.; D – Cimex sp.;
E – Cenocorixa sp.; F – Rasahus sp.; G – Lethocerus sp.; H – Anasa sp.; I – Lygus sp.; J –
Lygaeus sp.; K – Notonecta sp. (după Storer şi col., 1979)

Heteropterele au 2 perechi de aripi heteronome, cu consistenţă diferită:

aripile anterioare numite hemielitre, au partea bazală mai întărită, sclerificată
(corium) şi cea distală subţire, membranoasă (membrană), prevăzută cu nervuri şi
una sau mai multe celule;
aripile posterioare sunt membranoase, fiind strânse în lungime sub hemielitre.

Hemielitrele nu servesc la zbor, ci au rolul de a proteja aripile posterioare. Ele sunt

separate la bază printr-un scutel cu formă mai mult sau mai puţin triunghiulară. La
Scuteleridae, scutelul se prelungeşte lateral, ca o lamă, ce acoperă complet elitrele. La
partea internă (posterioară) hemielitrele prezintă o lamă cu marginile paralele, legată
de corium printr-o sutură flexibilă, numită clavus. Unele familii de heteroptere
(Capsidae, Anthocoridae) prezintă la partea anterioară a coriumului, lângă membrană,
22
Fauna României

o piesă mică, triunghiulară, cuprinsă în corium, subţire şi mobilă, numită cuneus. La

multe heteroptere, corium prezintă o lamă cornoasă mobilă şi în lungul marginii
externe (anterioare) şi numită embolium.

La aceeaşi specie pot exista indivizi cu hemielitre şi aripi posterioare bine dezvoltate
(forme macroptere) şi indivizi cu hemielitrele foarte reduse (forme brahiptere). Unele
forme au membrana hemielitrelor foarte redusă sau chiar complet redusă, şi de
asemenea aripile posterioare. Formele aptere de heteroptere se recunosc după poziţia
rostrului, care porneşte de la partea antero-ventrală a capului şi după prezenţa unei
piese speciale, bine dezvoltate, numită gula, situată pe partea ventrală a capului, care
face legătura între baza labiului şi scletitul occipital.

Picioarele pot prezenta diferite specializări:

sunt adaptate pentru înot (cele posterioare şi uneori şi cele mijlocii) la Naucoridae,
Notonectidae, Belostomatidae, Corixidae, Pleidae;
picioare anterioare sunt prehensile la Nepidae, Naucoridae, Corixidae,
Aphelocheiridae, Belostomatidae.

Abdomenul este alcătuit din 10 segmente. Multe heteroptere (Pentatomidae,

Lygaeidae, Miridae, Corixidae, Naucoris cimicoides) răspândesc un miros neplăcut
datorită unor glande metatoracice, ce se deschid la baza picioarelor posterioare.
Secreţia acestor glande este veninoasă şi repelentă, astfel încât insectele atinse sunt
paralizate. Ploşniţele nu sunt afectate de propriul venin, fiind protejate de stratul de
cement al cuticulei, dar substanţa introdusă experimental în cavitatea corpului lor, le
omoară.

Din punct de vedere trofic, heteropterele pot fi:

fitofage - Scutelleridae, Pentatomidae, Lygaeidae, etc.;
prădătoare – Reduviidae, Nabidae, Corixidae, Nepidae, Naucoridae,
Aphelocheiridae, Belostomatidae, etc.;
ectoparazite hematofage – Cinicidae, Reduviidae din subfamilia Triatominae.

23
Fauna României

Homoptera (subordinele Auchenorrhyncha şi Strnorrhyncha; păduchi de plante,

păduchi ţestoşi, cicade şi speciile înrudite – fig. 33, 34) cuprinde hemiptere cu capul
ortognat şi rostrul orientat posterior şi aplicat, pe toată lungimea, pe prosternum, între
coxele picioarelor. Au aripile membranoase, iar în repaus sunt menţinute ca un
acoperiş deasupra corpului. Formele aptere se identifică după rostru, care porneşte din
partea postero-ventrală a capului şi după absenţa gulei.

Fig. 33. Homoptere: A - Magicicada septemdecim; B – Aphrophora sp.; C – Empoasca sp.;

D – Platycotis sp.; E – Scolops sp.; F – Paratrioza sp.; G – Dialeurodes sp.; H-I
Quadraspidiotus perniciosus; H – Coccidae pe scoarţa unui copac; I – Femelă; J –
Mascul aripat (după Storer şi col., 1979)

Unele homoptere (ex. afidele) prezintă reproducere partenogenetică, care alternează cu

reproducerea gametogenetică. La unele grupe (Strnorrhyncha – Aleyrodoidea şi
Coccoidea), stadiile imature sunt larviforme, deci foarte diferite de adulţi şi sunt
urmate de un stadiu de „pupă”, care este imobil şi nu se hrăneşte.

Regimul trofic al homopterelor este strict fitofag: înţeapă ţesuturile plantelor şi sug
conţinutul acestora.

Ordinul Psocoptera (fig. 34) cuprinde un număr de peste 3.000 specii de insecte cu
răspândire largă, talie mică (nu depăşesc 1,5 mm lungime) şi dezvoltare hemimetabolă.
Capul este mare şi mobil, cu ochi compuşi mari; ocelii, în număr de 3, sunt prezenţi

24
Fauna României

numai la speciile aripate. Antenele sunt filiforme, formate din 13 articole. Aparatul
bucal este asimetric, adaptat pentru rupt şi mestecat.

Fig. 34. Ordinul Psocoptera (după Gullan şi Cranston, 2000)

Toracele are un grad de dezvoltare diferit în funcţie de prezenţa sau absenţa aripilor;
pronotul este mic, în timp ce mezo- şi metanotul sunt mari. Picioarele sunt subţiri,
adaptate pentru mers. Aripile, care la unele specii sunt reduse sau absente, sunt
membranoase, cu o nervaţie redusă şi mai lungi decât corpul. În repaus, aripile se
aplică pe torace şi abdomen în formă de acoperiş. Abdomenul prezintă 10 segmente
vizibile; cercii sunt întotdeauna prezenţi.

La psocoptere, transferul spermatozoizilor se realizează prin intermediul unui

spermatofor. Ouăle sunt depuse în pontă sau izolate, în vegetaţie, sub scoarţa

25
Fauna României

copacilor, în locuri în care nimfele găsesc condiţii de dezvoltare. Partenogeneza este

comună şi poate fi obligatorie sau facultativă. Există şi specii vivipare.

Psocopterele se găsesc în număr mare în locuri ferite de lumină puternică: sub pietre,
scoarţa copacilor, în frunzarul pădurilor sau în mediul cavernicol. Sunt adesea întâlnite
în locuinţe sau în muzee; unele sunt considerate ăunători ai produselor depozitate,
deoarece produc deprecierea produselor. Adulţii şi nimfele se hrănesc cu fungi (hife
sau spori), licheni, alge şi resturi vegetale. Unele specii sunt solitare, în timp ce altele
trăiesc în grupuri mici, formate din adulţi şi nimfe.

Ordinul Phthiraptera (păduchi – fig. 35) include 3.000 specii de insecte ectoparazite,
clasificate în 4 subordine: Rhynchophthirina, Amblycera, Ischnocera (Malophaga) şi
Anoplura. Sunt insecte mici, cu corpul turtit dorso-ventral, fără aripi şi dezvoltare
hemimetabolă.

Fig. 35. Ordinul Phthiraptera: A, B – mascul şi femelă de Menacanthus stramineus

(Mallophaga); C – Haematopinus suis (Anoplura); D – Pediculus humanus (Anoplura);
E – Phthirus pubis (Anoplura) (după Storer şi col., 1979)

Piesele bucale sunt masticatoare la Amblycera şi Ischnocera şi stiliforme, adaptate

pentru înţepat şi supt la Anoplura. Ochii compuşi sunt reduşi sau absenţi; antene sunt
situate în depresiuni (la Amblycera) sau sunt alungite, filiforme şi uneori transformate
în organe prehensile (la Ischnocera şi Anoplura).

Segmentele toracelui sunt fuzionate în grade diferite, iar la Anoplura sunt complet
fuzionate. Picioare sunt robuste, cu gheare bine dezvoltate, adaptate pentru prinderea
de perii sau penele gazdei.

26
Fauna României

Stadii imature (nimfele) sunt asemănătoare cu adulţii, dar mai deschise la culoare;
toate stadiile sunt ectoparazite. Malofagele sunt ectoparazite la păsări şi mamifere (cu
excepţia liliecilor), hrănindu-se cu resturi de pene şi de epidermă; unele specii sunt
hematofage. Anoplurele sunt ectoparazite, hematofage la mamifere.

Endopterygota (Holometabola)
Ordinul Neuroptera (fig. 36) cuprinde insecte holometabole, majoritatea prădătoare,
care sunt incluse în 3 subordine: Neuroptera cu 5.000 specii, Megaloptera cu 300
specii şi Raphidioptera cu 200 specii.

Fig. 36. Ordinul Neuroptara: A, B – larvă şi adult de Sialis sp. (Megaloptera); C, D –

larvă şi adult de Agulla sp. (Raphidioptera); E – H ouă, larvă prădătoare, cocon şi adult
de Chrysopa sp. (Neuroptera); I-K larvă într-o capcană caracteristică (groapă conică),
larvă şi adult de Myrmeleon sp. (Neuroptera) (după Storer şi col., 1979)

Adulţii au antene multisegmentate, ochi compuşi larg separaţi şi piese bucale

masticatoare. Protoracele poate să fie mai mare decât mez- şi metatoracele, care sunt
asemănătoare ca dimensiuni. Picioarele pot fi adaptate pentru prinderea prăzii. Aripile
anterioare sunt asemănătoare ca formă şi nervaţie cu cele posterioare; în repaus aripile
sunt, în general, mai lungi decât corpul. Abdomenul nu prezintă cerci.

Megalopterele sunt prădătoare numai în stadiul de larvă, care se dezvoltă în mediul

acvatic; adulţii sunt asemănători cu cei ai neuropterelor, cu excepţia prezenţei unui lob
anal în structura aripilor posterioare; pupa este mobilă.

27
Fauna României

Raphidiopterele sunt prădători în mediul terestru, atât ca adulţi cât şi ca larve. Adultul
are aspect de călugăriţă, cu cap mobil şi protorace alungit. Larva prezintă un cap mare,
prognat, un protorace sclerotizat şi puţin mai lung decât mezo- şi metatoracele, care
sunt membranoase. Pupa este mobilă.

Adulţii neuropterelor au aripile prevăzute, în general, cu numeroase nervuri

transversale, iar nervurile longitudinale sunt ramificate la capete. Multe specii sunt
prădătoare, dar există şi specii consumatoare de nectar şi polen. Larvele sunt, în
general, specializate ca prădători activi; au cap prognat, cu aparat bucal adaptat pentru
înţepat şi supt. Specializările trofice ale larvelor de neuroptere includ consumul de
ponte (Mantispidae), spongieri de apă dulce (Sisyridae) sau homoptere cu corpul
moale (Chrysopidae, Hemerobiidae şi Coniopterygidae). Împuparea are loc în mediul
terestru; mandibulele pupelor sunt folosite pentru deschiderea coconului întărit.

Ordinul Coleoptera (gândaci – fig. 37) este cel mai numeros ordin de insecte -
aproximativ 300.000 specii descrise), clasificat în două subordine: Adephaga şi
Polyphaga. Cuprinde insecte la care prima pereche de aripi numite elitre (tari,
sclerificate), convexe dorsal şi concave ventral, acoperă aripile membranoase şi
abdomenul. Dimensiunile coleopterelor variază de la 0,25 mm (familia Ptiliidae =
Trichopterygidae) la 11-17 cm (Goliathus giganteus – 11 cm, Megasoma elephas – 13
cm, Macrodontia cervicornis – 15 cm şi Dynastes hercules – 17 cm).

Corpul coleopterelor poate fi: cilindric (Scolytidae = Ipidae – gândaci de scoarţă),

hemisferic (Coccinelidae – buburuze), hemieliptic (Chrysomelidae – gândaci lucioşi),
mult alungit (Staphylinidae), hidrodinamic (Dytiscidae, Hydrophilidae). Capul este
prognat, iar pe partea ventrală prezintă o piesă specială numită gula, care face legătura
între baza labiului şi scletitul occipital. La Curculionidae (gândaci cu cioc) capul este
prelungit cu un fel de rostru, care nu reprezintă aparatul bucal; pe rostru se inseră
antenele.

28
Fauna României

Fig. 37. Ordinul Coleoptera: A – Cicindela; B – Pterostichus; C – Rhantus; D –

Staphylinus; E – Silpha; F – Tropisternus; G – Photinus; H – Limonius; I – Buprestis; J –
Hippodamia; K – Dermestes; L – Epicauta; M – Nyctoporis; N – Phyllophaga; O –
Megacyllene; P – Chrysochus; Q – Dendroctonus; R – Balaninus (după Storer şi col.,
1979)

Ochii compuşi au forme şi mărimi diferite, uneori acoperind întreaga capsulă cefalică
(Monoma sp.). Ocelii lipsesc la subordinul Adephaga (coleoptere carnivore), iar la
subordinul Polyphaga există fie ocelul median, fie ocelii laterali (situaţi între ochii
compuşi).

Antenele au un număr de articole caracteristice – 11, excepţii făcând coleopterele din

subfamilia Melolontinae (cu mai puţin de 11 articole antenale) şi familia
Cerambycidae (croitorii, cu un număr de articole antenale cuprinse între 11 şi 60). Ca
formă, antenele pot fi: filiforme (Carabidae, Cicindelidae – repezii, Chrysomelidae –
gândaci lucioşi), setiforme (Cerambycidae), serate (elateridul Corymbites cupreus;
Buprestidae), unipectinate (elateridul Corymbites pectinicornis), măciucate
(Dermestidae, Sylphidae), geniculate (Curculionidae), lamelate (Scarabeidae,
Lucanidae).

29
Fauna României

Aparatul bucal este de tip masticator, cu mandibulele prevăzute cu dinţi ascuţiţi,

sclerificaţi, la formele prădătoare (Cicindelidae), sau prezentând o suprafaţă molară
(masticatoare) la formele fitofage (ex. la scarabeidul Melolontha melolontha). La
Curculionidae piesele bucale, mici, se găsesc în vârful ciocului. La Adephaga apar 3
perechi de palpi: maxilari, labiali şi galeele maxilare alungite.

Toracele este heteronom. Protoracele este singurul segment vizibil dorsal, foarte bine
dezvoltat, cu formă diferită; prezintă creste, fosete, tuberculi, spini laterali (Cerambyx
cerdo – croitorul mare). Mezo şi metatoracele sunt fuzionate într-un petotorace,
acoperit de aripile membranoase şi de elitre; din mezotorace apare dorsal numai o
formaţiune mică, triunghiulară, numită scutel. La Elateridae (gândaci pocnitori),
ventral, pe prostern se găseşte o prelungire numită apofiză prosternală, care pătrunde
într-o adâncitură a mezosternului, formând un angrenaj care serveşte la redresarea
poziţiei corpului.

Cele două perechi de aripi sunt heteronome. Aripile anterioare sunt tari, sclerificate şi
se numesc elitre. Acestea pot prezenta striuri (carabidele din genul Calosoma), lanţuri
şi tuberculi (genul Carabus), pot fi coriacee (rugoase – Carabus coriaceus), netede şi
lucioase (Coccinelidae, Chrysomelidae); pot fi nude, pubescente, uneori cu peri mai
lungi (scarabeidul Epicometis hirta – gândacul păros) sau acoperite cu solzi
(Dermestidae, Bruchidae – gărgăriţele leguminoaselor, unele Curculionidae).

La majoritatea coleopterelor elitrele acoperă în întregime abdomenul; la unele specii

elitrele lasă neacoperite ultimele segmente abdominale (Bruchus pisorum – gărgăriţa
mazării), iar la altele elitrele acoperă numai primele 2-3 segmente abdominale
(Staphylinidae). În general, elitrele se ating pe linia de sutură; nu se suprapun
niciodată. La unele coleoptere (Meloidae) elitrele sunt scurte şi divergente.

Aripile posterioare, situate sub elitre, sunt membranoase şi subţiri (alae), mai lungi
decât elitrele şi strânse sub acestea, adesea îndoite. Nervaţia aripilor membranoase este
caracteristică, fiind considerată ca o nervaţie mult specializată. La multe Carabidae,

30
Fauna României

Curculionidae şi alte coleoptere lipsesc aripile membranoase, unele dintre acestea

având chiar elitrele sudate (scarabeidul Lethrus, tenebrionidele Gnaptor, Blaps). La
puţine forme de coleoptere lipsesc ambele perechi de aripi (femelele de Lampyridae).

Picioarele coleopterelor sunt de obicei homonome, fiind adaptate pentru mers şi

alergat. Există şi specii cu picioare heteronome, diferite ca structură şi funcţie:
la Scarabeidae picioarele anterioare sunt adaptate pentru săpat (tibiile sunt lăţite,
curbate, prevăzute cu dinţi pe marginea externă, iar tarsul lipseşte);
la speciile acvatice, picioarele posterioare (ex. Dytiscidae) sau mijlocii şi
posterioare (ex. Gyrinidae) sunt adaptate pentru înot (articolele tarsale sunt lăţite şi
prevăzute cu peri pe margini);
la coleopterele din subfamilia Halticinae (familia Chrysomelidae) picioarele
posterioare sunt adaptate pentru sărit (femurele sunt bine dezvoltate şi prevăzute cu
musculatură puternică);
la masculii de Dytiscus sp., primele 3 articole tarsale ale picioarelor anterioare sunt
lăţite, pe faţa ventrală cu 2 ventuze mari şi numeroase ventuze mici şi în întregime
funcţionează ca o ventuză, cu rol de a reţine femela în timpul acuplării.

Abdomenul se prinde de torace printr-o bază lată (abdomen sesil), este format primitiv
din 9 segmente la femelă, 10 segmente la mascul şi nu prezintă apendice. La femelele
care îşi depun ouăle în ţesuturile plantelor (Ceranbycidae), ultimul segment abdominal
îngust, formează un ovipozitor.

Dimorfismul sexual este uneori absent, alteori foarte pregnant. El vizează caractere
foarte diferite: forma şi numărul articolelor antenale, mărimea pieselor bucale (ex.
Lucanus cervus – rădaşca), structura picioarelor (ex. Dytiscus sp.), aripile (ex.
Lampiridae – femelele sunt aptere), talia, culoarea, prezenţa unor coarne, prelungiri pe
cap, torace (ex. scarabeidul Onthophagus).

Dezvoltarea coleopterelor este holometabolă. Ouăle, de forme şi mărimi diferite, sunt

depuse în sol la anumite adâncimi, pe sub bulgări, pe frunze, trunchiuri, în ţesuturile

31
Fauna României

plantelor, între scoarţă şi lemn (ex. Ipidae – gândaci de scoarţă). Larva nu seamănă cu
adultul, de multe ori având o altă nişă ecologică.

Larvele pot fi apode, eucefale sau oligopode. Acestea din urmă după forma corpului
pot fi:
campodeiforme (ex. Dytiscus marginalis), cu corpul alungit, turtit dorso-ventral;
capul prognat, prevăzut cu 2 mandibule lungi, încovoiate şi antene scurte;
abdomenul îngustat posterior şi terminat cu 2 prelungiri; sunt acvatice, carnivore;
scarabeiforme sau melolontoide (ex. Melolontha melolontha), cu corpul gros,
încovoiat, alb cu stigme brune; capul prezintă o capsulă cefalică sclerificată, antene
şi piese bucale masticatoare; au 3 segmente toracice cu picioare scurte; abdomenul
este îngroşat în partea posterioară; sunt polifage;
larve sârmă, la familia Elateridae, care au corpul subţire, segmentat; tegumentul
este puternic sclerificat, lucios; picioarele sunt scurte; trăiesc în sol şi sunt
polifage;
curculioniforme, fără picioare toracice.

Pupa este de tipul pupă liberă, uneori pupă obtectă (ex. la Coccinelidae).

Coleopterele se întâlnesc în toate habitatele, inclusiv în cele de apă dulce şi în câteva

habitate marine şi litorale. În plus, trăiesc în toate microhabitatele determinate de
structura vegetaţiei: pe frunze, flori, muguri, tulpini, scoarţă, rădăcini, în gale, formate
în orice parte a plantelor şi în materia organică moartă aflată în diferite stadii de
descompunere.

Coleopterele din subordinul Adephaga sunt carnivore (prădătoare) sau primar

carnivore; multe sunt carnivore ca adulţi şi larve – Carabidae, Cicindelidae,
Dytiscidae. Cele din subordinul Polyphaga au un regim trofic variat:
carnivore, ca adulţi şi larve (Coccinelidae, Lampiridae);
necrofage (Dermestidae – Dermestes, Anthrenus, Attagenus; Silphidae –
Necrophorus, Thanatophylus; unele Staphylinidae);

32
Fauna României

coprofage (Scarabeidae – Scarabeus, Copris, Aphodius, Geotrupes, Sisyphus,

Gymnopleurus, Onthophagus, etc);
detritofage (unele Silphidae, Staphylinidae, Lucanidae);
fitofage, care după părţile pe care le consumă sunt:
• filofage – larvele şi adulţii de Leptinotarsa decemlineata (gândacul de
Colorado); alte Chrysomelidae care perforează limbul foliar; adulţii de
Melolontha melolontha (Scarabeidae), larvele de Attelabidae, Rhynchitidae
(numiţi „ţigărari”);
• seminifage - Bruchidae, unele Curculionidae;
• adulţii de Epicometis hirta (gândacul păros), Cetonia aurata („Ileana”) dintre
scarabeide, larvele curculionidului Anthonomus pomorum (gândacul
bobocilor de măr), nitidulidul Meligethes aeneus (gândacul lucios al rapiţei),
care consumă organele florale ale plantelor;
• xilofage – larvele de Cerambycidae, Buprestidae, larvele şi adulţii de Ipidae.

Ordinul Strepsiptera cuprinde aproximativ 500 specii de insecte la care se întâlneşte

un dimorfism sexual extrem.

Masculul are capul mare, cu ochi compuşi mari, proeminenţi, cu puţine omatidii şi fără
oceli. Antenele sunt ramificate, cu formă de evantai, cu 4-7 segmente. Pro- şi
mezotoracele sunt mici; aripile anterioare sunt reduse la nişte apendice clavate, iar cele
posterioare sunt late, în formă de evantai, cu nervaţiune redusă şi câmpul anal bine
dezvoltat. Picioarele nu prezintă trohanter şi au tarse terminate cu gheare la unele
specii; la alte specii ghearele lipsesc. Metanotum este alungit şi acoperă partea
anterioară a abdomenului, care are formă conică.

Femala are corpul profund modificat, ca adaptare la modul de viaţă endoparazit. Are
corpul cocoid sau larviform, fără aripi, ochi şi antene. La exteriorul corpului gazdei
iese partea anterioară a corpului femelei, ce formează un fel de celalotorace cu aspect
discoidal; abdomenul plin cu ouă se află în interiorul corpului gazdei.

33
Fauna României

Au dezvoltare holometabolă. Primul stadiu larvar (larva triongulin) prezintă 3 perechi

de picioare toracice, dar nu are antene şi mandibule; următoarele stadii larvare nu au
apendice şi piese bucale. Pupa este coarctată, inclusă într-un puparium, format de
ultima exuvie larvară.

Strepsipterele sunt endoparaţite la alte insecte, mai ales la hemiptere şi himenoptere.

Ordinul Diptera (muşte, ţânţari – fig. 38) cuprinde aproximativ 250.000 specii.
Insectele din acest ordin au două aripi membranoase (cele fixate pe mezotorace), iar
aripile posterioare sunt reduse la două balansiere (haltere).

Capul este bine separat de torace şi aşezat pe un gât subţire, excepţie fac
Hipoboscidele la care capul este strâns apropiat de torace. La nivelul capului se găsesc
2 ochi compuşi mari, adesea acoperiţi cu o pubescenţă deasă, şi 3 oceli pe vertex. La
mascul, ochii pot acoperii întreaga capsulă cefalică; la unele specii fiecare ochi este
subdivizat în porţiuni cu omatidii diferite ca mărime.

Antenele sunt lungi, pluriarticulate la Nematocera şi scurte, aristate la Brachicera.

Nematocerele din familiile Culicidae, Chironomidae şi Ceratopogonidae au antene
penate (plumoase). La brahicere, antenele sunt formate din 3 articole, iar cel de-al
treilea, mai bine dezvoltat, poartă un păr numit aristă, care provine din restul
flagelului; adesea acest articol poate fi segmentat.

Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat şi supt la dipterele hematofage (Culicidae,
Simuliidae, Psychodidae, Tabanidae, unele Muscide), pentru supt şi lins la Muscidae,
Calliphoridae, pentru supt la Bombyliidae, Syrphidae.

Toracele este heteronom; mezotoracele este cel mai bine dezvoltat, iar mezonotul este
subdivizat în prescutum, scutum şi scutellum (la unele există şi un postscutellum). La
dipterele Cyclorrhapha dispunerea perilor (chetotaxia), în regiunea capului şi toracelui,
prezintă importanţă sistematică.

34
Fauna României

Fig. 38. Ordinul Diptera: A – Tipula; B – Phlebotomus; C – Simulium; D – Chironomus;

E – Erax; F – Melophagus ovinus; G – Phytophaga destructor; H – Syrphus; I – Tachina;
J – Tabanus; K – Glossina; L – Hypoderma bovis; M – Bombylius; N – Sarcophaga ( după
Storer şi col., 1979)

Aripile anterioare membranoase sunt acoperite cu peri sau solzi (la Psychodidae, în
lungul nervurilor la Culicidae). Nervaţia aripilor este reprezentată mai ales prin nervuri
longitudinale şi foarte puţine celule. Balansierele provin din fasciculele de nervuri ale
perechii a doua de aripi; sunt organe de echilibru în timpul zborului, stimulatoare şi
reglatoare ale tonusului muşchilor picioarelor. Pe porţiunea bazală a balansierei,
dorsal, se găsesc grupe de sensile campaniforme, iar ventral, organe cordotonale.
Aceşti receptori sunt stimulaţi de presiunea mecanică determinată de vibrarea
balansierelor.

Picioarele au tarse pentamere; ultimul articol tarsal poartă 2 gheare şi formaţiuni

adezive: pulvili, arolium, empodium (la Cecidomyiidae, Asilidae, Muscidae). La
Asilidae (diptere prădătoare) picioarele sunt homonome şi ancorate cu spini puternici

35
Fauna României

cu ajutorul cărora reţin prada. La genul Hilara (Empididae) picioarele sunt

heteronome, iar masculii prezintă la nivelul metatarsului glande sericigene cu a căror
secreţie (mătasea) învelesc prada oferită femelelor în timpul zborului nupţial.

Abdomenul este alungit, conic sau globulos, iar terminal poartă cerci (apendice
dorsale) sau stili (apendice ventrale). La dipterele Trypetidae şi Muscidae, care îşi
depun ouăle în ţesuturile plantelor, ultimul segment abdominal îngust, formează un
ovipozitor.

Larvele unor diptere prezintă picioare abdominale false (pedes spurii– la

Chironomidae, Rhagionidae, Ephydridae) sau sifoane respiratorii, situate la capătul
abdomenului (la Culicidae, formate ca proeminenţe dorsale ale segmentului VIII; la
Eristalis, prin transformarea ultimului segment într-un tub telescopic).

Dipterele sunt grupate în 2 subordine: Nematocera şi Brachicera. Aceste două

subordine se disting morfologic după nervaţia aripii şi tipul de antenă de la adult,
precum şi după habitatele ocupate.

Adulţii din subordinul Nematocera au antenele formate din cel puţin 6 articole, iar cele
mai multe specii au o formă delicată a corpului, nedepăşind câţiva milimetrii în
lungime. Brachicerele au antenele formate din 3 segmente, prevăzute cu segmentaţie
secundară astfel încât apar ca fiind formate din mai multe segmente. Forma corpului
este robustă, cu o lungime de 5-20 mm sau mai mult. Dipterele Cyclorrhapha includ
brahicere superioare, la care segmentul terminal al antenelor poartă o formaţiune
terminală sau laterală numită aristă, iar abdomenul, rar, prezintă 7 segmente. Nervaţia
aripilor este în general mai săracă decât la nematocere şi brahicerele inferioare.
Formele hematofage au la partea inferioară a capului un proboscis dur, inflexibil.

Marea majoritate a dipterelor sunt ovipare, dar exista şi forme vivipare, mai ales
printre Tachinidae. Există şi cazuri de partenogeneză şi pedogeneză. Toate dipterele au
dezvoltare holometabolă. La majoritatea dipterelor există 4 stadii larvare, deşi la multe

36
Fauna României

diptere din grupul Cyclorrhapha sunt vizibile numai 3 stadii larvare, cel de-al patrulea
dezvoltându-se într-un înveliş protector format din cuticula întărită (exivia) a larvei de
stadiul trei. Exuvia întărită are o culoare brun închisă şi se numeşte puparium.

Larvele de diptere sunt în majoritate apode, iar după capsula cefalică pot fi:
eucefale, cu capsulă cefalică completă – ex. Simulium columbaczensis
(Simuliidae), Anopheles maculipennis, Culex pipiens (Culicidae);
hemicefale, – ex. Stratiomyia anubis (Stratiomyidae);
acefale, făra capsulă cefalică – ex. Gastrophilus equi (Gastrophilidae).
Majoritatea nematocerelor şi brahicerelor au larve acvatice şi pupă liberă, pe când
multe diptere din grupul Cyclorrhapha prezintă pupă coarctată, care se dezvoltă în sol
într-un puparium.

Din punct de vedere trofic, adulţii dipterelor pot fi:

prădători (Asilidae);
paraziţi (Culicidae, Ceratopogonidae, Psychodidae, Simuliidae, Tabanidae, unele
Muscidae – ectoparaziţi temporari; Nycteribiidae, Hippoboscidae, Streblidae –
ectoparaziţi permanenţi);
antofili, nectarivori (Bombyliidae, Syrphidae, etc.).
Larvele pot fi:
fitofage (Agromyzidae – larve „miniere” în frunze; Cecidomyiidae - galigene);
prădătoare (Syrphidae – prădează în coloniile de afide);
parazite (Gastrophilidae, Oestridae, Tachinidae, Bombyliidae, Phoridae,
Nemestrinidae, Pipunculidae, Conopidae – endoparazite),
detritofage (unele Bibionidae, Phoridae, Muscidae);
coprofage (Scatopsidae, Scatophagidae, Sepsidae, etc.);
necrofage (Phoridae, Sarcophagidae, Calliphoridae).

Ordinul Mecoptera (fig. 40H) cuprinde 500 specii de insecte cu dezvoltare

holometabolă, incluse în 9 familii, dintre care două sunt mai importante: Bittacidae şi
Panorpidae.

37
Fauna României

Adulţii mecopterelor prezintă un rostru alungit, hipognat; mandibulele şi maxilele sunt

alungite, subţiri şi serate; labium este, de asemenea, alungit. Au ochi compuşi mari,
distanţaţi şi antene filiforme, multisegmentate. Protoracele poate fi mai mic decât
mezo- şi metatoracele, care sunt egal dezvoltate şi prezintă fiecare scutum, scutellum
şi postscutellum vizibile. Aripile sunt înguste şi asemănătoare ca formă, mărime şi
nervaţie; adesea sunt reduse sau absente. Picioarele pot fi adaptate pentru prinderea
prăzii. Abdomenul are 11 segmente, iar primul tergit fuzionează cu metatoracele.
Cercii sunt formaţi din unul sau două segmente.

Larva prezintă o capsulă cefalică puternic sclerotizată, mandibule şi ochi compuşi.

Segmentele sale toracice sunt aproximativ egale, iar picioarele toracice, scurte, au tibia
fuzionată cu tarsul şi prezintă o singură gheară. Pe segmentele abdominale 1-8 se
găsesc adesea apendice, iar segmentul terminal (10) poartă fie o pereche de cârlige, fie
un disc adeziv. Pupa este imobilă, liberă şi prevăzută cu mandibule.

Regimul trofic al mecopterelor variază la diferitele familii, iar adesea chiar între adulţii
şi larvele din aceeaşi familie. Speciile de Bittacidae sunt prădătoare ca adulţi, dar
saprofage ca larve; speciile de Panorpidae sunt saprofage ca adulţi şi larve, probabil
hrănindu-se în principal cu cadavre de artropode. Pentru celelalte familii nu se
cunoaşte cu exactitate regimul trofic, dar au fost raportate cazuri de fitofagie.

Ordinul Siphonaptera (pureci – fig. 39) cuprinde 2.400 specii de insecte temporar
ectoparazite, în special pe mamifere. Se caracterizează prin lipsa aripilor, aparat bucal
adaptat pentru înţepat şi supt, corp foarte turtit lateral şi dezvoltare holometabolă. Pe
corp prezintă numeroşi peri ţepoşi, orientaţi spre partea posterioară a corpului; unii
sunt grupaţi, la nivelul capului sau toracelui (în special pe protorace), formând
structuri în formă de pieptene.

Capul este hipognat, cu antene scurte, dispuse în şanţuri laterale ale capului, fără ochi
compuşi; ocelii pot fi absenţi sau bine dezvoltaţi. Metatoracele este mai dezvoltat,

38
Fauna României

adăpostind muşchii picioarelor posterioare, care sunt adaptate pentru sărit. Picioarele
sunt lungi, puternice, terminate cu gheare puternice.

Fig. 39. Ordinul Siphonaptera (după Gullan şi Cranston, 2000)

Ouăle sunt depuse predominant pe gazdă, iar larvele se hrănesc cu resturi de epidermă.
Pupa este liberă, protejată de un cocon din fire de mătase. Ambele sexe sunt
hematofage. Unele specii sunt monoxene (au o singură gazdă), în timp ce altele sunt
polixene (au mai multe gazde).

Ordinul Trichoptera (fig. 40) cuprinde 10.000 specii de insecte holometabole, cu

largă răspândire. Adulţii sunt aripaţi, asemănători cu fluturii, cu aripi membranoase, în
repaus strânse ca un acoperiş de casă şi prevăzute cu peri lungi, mătăsoşi. La cele mai
multe forme nervaţia este de tip primitiv, dar cu puţine nervuri accesorii; la unele
forme nervaţia este mult redusă. Piesele bucale sunt mult reduse, dar cu palpi mai
dezvoltaţi. Antenele sunt multisegmentate şi filiforme, adesea la fel de lungi sau mai
lungi decât aripile. Prezintă ochi compuşi mari şi 2-3 oceli. Protoracele este mai mic
decât mezo- şi metatoracele. Abdomenul este format din 10 segmente; la mascul
armătura genitală are o structură mai complexă decât la femelă.

39
Fauna României

Fig. 40. Ordinul Trichoptera şi Mecoptera: A, B – larvă şi adult de Phryganea sp.

(Trichoptera); C-G căsuţe ale larvelor de Trichoptera; H – Panorpa sp. – musca
scorpion (Mecoptera) (după Storer şi col., 1979)

Larvele sunt acvatice, trăiesc în bălţi şi râuri, în tuburi (căsuţe) construite din diferite
materiale – nisip, bucăţi de plante, resturi de scoici etc.; larvele stau cu cea mai mare
parte a corpului în tub şi scot afară numai partea anterioară a corpului. Larvele au
aparat bucal masticator şi sunt de două tipuri: unele de tip campodeiform, care nu îşi
construiesc tub, ci se mişcă liber în apă; altele de tip eruciform, cu cap ortognat, o
pereche de apendice nearticulate pe primul segment abdominal şi o pereche de
apendice articulate pe ultimul segment abdominal, care poartă gheare şi cârlige.
Respiraţia larvelor se realizează prin tegument şi traheobranhii situate, în general, pe
partea ventrală a segmentelor abdominale. Pupa este acvatică, protejată de un cocon de
mătase.

Din punct de vedere trofic, larvele sunt prădătoare, filtratoare, saprofage sau fitofage.
Adulţii pot consuma nectar sau apă, dar cel mai adesea nu se hrănesc.

Adulţii rareori zboară ziua, majoritatea zboară seara şi noaptea. Ei trăiesc puţin, de
regulă numai câteva zile şi foarte rar 2-3 săptămâni. Larvele au o viaţă mult mai lungă.

Ordinul Lepidoptera (fluturi – fig. 41, 42)

Cuprinde aproximativ 140.000 specii cunoscute. Caracteristica principală a ordinului
este aceea că aripile sunt acoperite pe ambele feţe cu solzi microscopici (gr. lepis,
lepidos = solz; pteron = aripă), care reprezinta fanere epidermice (peri transformaţi),
de forme si mărimi diferite; pot fi solzi de acoperire sau solzi glandulari (androconii
care secretă substanţe afrodisiace).

40
Fauna României

Fig. 41. Ordinul Lepidoptera: A – Arctia caja (Arctiidae); B – Pieris rapae (Pieridae)
(după Gullan şi Cranston, 2000)

Lungimea corpului variază între 1-100 mm, iar anvergura (distanţa dintre vârfurile
aripilor) între 3-300 mm. Cei mai mici fluturi fac parte din familia Micropterygidae
(fluturi primitivi), iar cei mai mari sunt Erebus (Thysania) agryppina (300 mm
anvergură) şi Attacus atlas (240 mm anvergură). Corpul este acoperit cu solzi de
diferite forme şi cu peri, care la unele specii sunt foarte deşi si lungi, formând tufe.

Capul lepidopterelor este mic, hipognat, prevăzut cu ochi compuşi, care la unele specii
acoperă cea mai mare parte a capului; număr mare de omatidii – 27.000 la Sphingidae
(fluturi colibri). Unele specii au doi oceli laterali. Antenele sunt multisegmentate (7-
100 articole) şi au formă variată: filiforme, setiforme, măciucate (ex. la Papilionidae,
Nymphalidae, Pieridae), serate, bipectinate (ex. Lymantriidae, Attacidae), fusiforme
(ex. Sphingidae). Aparatul bucal este adaptat pentru supt; spiritrompa, formată din
galeele maxilelor mult dezvoltate, în repaus stă înrulată ventral. Exista
Micropterygidae la care mandibulele sunt prezente (aparat bucal de tip masticator),
fiind folosite la sfărâmarea granulelor de polen cu care se hrănesc.

Toracele este heteronom; protoracele şi metatoracele sunt mici, iar mezotoracele este
segmentul cel mai dezvoltat. Picioarele sunt de regulă homonome, mici, subţiri şi
servesc pentru aşezarea pe substrat. Tarsele sunt alcătuite din cinci articole
homonome, ultimul articol tarsal având 2 gheare şi 2 pulvili. La unele lepidoptere
41
Fauna României

picioarele anterioare sunt reduse, rămânând funcţionale numai cele mijlocii şi

posterioare.

Fig. 42. Ordinul Lepidoptera - molii: A – Estigmene acraea; B – Aegeria; C – Adaina; D

– Lymantria dispar; E – Hemerocampa vetusta; F – Carpocapsa pomonella; G – Zeuzera
pyrina; H – Laphygma frugiperda; I – Parargyractis; J – Protoparce sexta (după Storer şi
col., 1979)

Aripile sunt în număr de două perechi, bine dezvoltate, acoperite cu solzi, de obicei, pe
ambele feţe. Pot fi homonome, asemănătoare ca formă şi nervaţie, la subordinul
Homoneura sau heteronome la subordinul Heteroneura, la care aripile posterioare sunt
mai mici şi au un număr mai mic de nervuri. La unii fluturi, aripile sunt mult scurtate,
sau chiar pot lipsi. Nervaţia este caracteristică: cu o singură celula mediană (discală),
formată de nervurile mediale şi cubitale, de la care pornesc nervuri longitudinale către
marginea apicală a aripii. Forma aripilor variază: lanceolată (Tineidae); triunghiulare
(Sphingidae); patrulateră (Tortricidae); late; cu apexul (unghiul apical) proeminent;
foarte decupate formând lobi (Orneodidae); în formăde T (Pterophoridae). Coloraţia
aripilor poate fi: cu dungi; cu pete circulare, inelare, conice; cu cifre (genul Calicore,
Catagrama); cu litere (Autographa gamma, Aglia tau, Polygonia c-album).

Aripile de pe aceeaşi parte prezintă sisteme de cuplare care pot fi de 4 tipuri:

42
Fauna României

sistemul jogo-frenat - marginea posterioară a aripii anterioare prezintă un lob

(jugum), către care se orientează un numar de 2-6 peri rigizi ai aripii posterioare
(frenulum); se întâlneşte la fluturii inferiori;
sistemul jugat, întâlnit la subordinul Homoneura = Jugata, se caracterizează prin
marirea lobului aripii anterioare (jugum), care este întărit de o nervură;
sistemul frenat – se întâlneşte la subordinul Heteroneura = Frenata şi se
caracterizează prin dezvoltarea frenulului de la nivelul marginii anterioare a aripii
posterioare; la masculi frenulum este format din peri contopiţi, iar la nivelul aripii
anterioare se dezvoltă o structură specială numită retinaculum, care are forma unui
croşet ce agaţă perii contopiţi; la femele perii nu sunt contopiţi, iar retinaculul este
reprezentat printr-un grup de peri sau solzi rigizi;
sistemul amplexiform, întâlnit la Nymphalidae, Rhopalocera; marginea anterioară a
aripii posterioare prezintă un lob humeral orientat către aripa anterioară.

Abdomenul este format din 10 segmente, ultimele intrând în alcătuirea armăturii

genitale; este acoperit cu peri şi/ sau solzi.

Cele două sexe se deosebesc după talie (femelele sunt mai mari decât masculii, au
abdomenul mai gros), culoare (ex. la Lycaenidae masculii sunt albaştri, iar femelele
brune), antene (la masculi antenele sunt mai bine dezvoltate), aparat bucal, etc.

Fluturii sunt în majoritate diurni, dar există şi forme crepusculare (Sphingidae) şi

nocturne (Noctuidae). Viaţa lor este scurtă, adesea de câteva zile, cel mult câteva
săptămâni, unii însă hibernează ca adulţi (speciile de Vanessa, unele Noctuidae,
Geometridae, Tineidae), ascunşi prin locuri adăpostite.

Dezvoltarea lepidopterelor este holometabolă. Ouăle au forme, mărimi şi ornamente

diferite; pot fi depuse izolat sau în grupe. Ponta poate fi acoperită cu perii de pe corpul
femelei (la Lymantria dispar), cu solzi (la Thaumetopoea processionea), poate fi
aşezată în spirală în jurul ramurilor subţiri (la Malacosoma neustria) sau lipită cu o
secreţie a glandelor genitale anexe.

43
Fauna României

Larva lepidopterelor este eruciformă (erruca = omidă) şi prezintă următoarele

caractere:
corp format din 14 segmente;
cap cu antene scurte, 6 stemate laterale şi piese bucale masticatorii;
3 segmente toracice cu 3 perechi de picioare articulate;
10 segmente abdominale pe care pot exista 2-5 perechi de picioare false numite
pedes spurii - picioare abdominale membranoase terminate cu coroane de cârlige;
larvele de Geometridae (cotari) au trei perechi de picioare articulate şi două
perechi de pedes spurii, situate la capătul posterior al abdomenului.

Pupa lepidopterelor este de tipul pupă obtectă (mumie). Există şi specii cu pupa
asemănătoare cu pupa liberă (Nepticulidae, Heliozidae).

Regimul de hrană al adulţilor:

majoritatea fluturilor se hrănesc cu nectar (nectarivori);
micropterigidele se hrănesc cu polen (polinivore);
Acherontia atropos se hrăneşte cu miere;
mulţi fluturi nu se hrănesc;
speciile genurilor Calicore şi Catagrama sug transpiraţia;
unele specii de Nymphalidae sug lichidele din dejecţii şi cadavre;
există şi un fluture hematofag – Calpe (Calyptra) eustrigata, care traieşte în Asia
de Sud şi prezintă o trompă rigidă.

Din punct de vedere trofic larvele pot fi:

fitofage, hrănindu-se cu toate părţile plantelor: frunze (Lymantriidae, Attacidae,
Noctuidae, Geometridae, Pieridae, Papilionidae, Nymphalidae, etc.); flori
(Tortricidae din tribul Eupitheciini); rădăcini; lemn (Cossidae, Aegeriidae), fructe
şi seminţe (Tortricidae, Geleciidae), sau minează în ţesuturile plantelor;
coprofage;
necrofage (Tineidae – molii);
micetofage.

44
Fauna României

Ordinul Hymenoptera (albine, bondari, viespi şi speciile înrudite)

Este un ordin numeros - 100.000 specii descrise, destul de heterogen, clasificat în două
subordine: Symphyta şi Apocrita.

Fig. 43. Ordinul Hymenoptera: A – Sirex; B – Endelomya; C – Megarhyssa; D – Aphytis;

E – Rhodites; F – Blastophaga psenes; G – Sphaerophthalma; H – Parnopes; I – Pepsis; J
– Vespula maculata; K – Sphecius; L – Andrena; M – Megachile; N – Xylocopa; O –
Bombus (după Storer şi col., 19790

Capul himenopterelor este prognat sau hipognat. Prezintă ochi compuşi şi oceli.
Antenele sunt lungi, multisegmentate şi pot fi filiforme, setiforme, serate, pectinate,
măciucate, iar la himenopterele parazite (suprafamilia Chalcidoidea) şi la furnici sunt
geniculate. Aparatul bucal este de tip masticator la speciile fitofage şi prădătoare, sau
adaptat pentru rupt, supt şi lins la suprafamilia Apoidea.

Toracele este heteronom, mezotoracele fiind segmentul cel mai dezvoltat la

himenopterele bune zburătoare. Mezonotul este subdivizat în prescutum, scutum,
scutellum şi postscutellum, cu importanţă în determinarea speciilor. La himenopterele
45
Fauna României

din subordinul Apocrita, primul segment abdominal migrat la torace şi fuzionat cu

metatoracele, formează un al patrulea segment toracic, numit propodeum.

Aripile sunt membranoase, inegale (cele anterioare sunt mai lungi, iar cele posterioare
mai late). Pe suprafaţa aripilor nervurile transversale delimitează „celule” foarte
caracteristice pentru fiecare grup. De regulă, la formele mici se constată o pronunţată
reducere a nervurilor. Angrenarea aripilor de pe aceeaşi parte se face prin hamulii
(croşete în număr de 2-22) de la marginea anterioară (costală) a aripii posterioare şi
îndoitura de la marginea posterioară (anală) a aripii anterioare.

Picioarele sunt homonome sau heteronome: când picioarele anterioare au aparat pentru
curăţat antena (subordinul Apocrita) sau sunt prehensile (Dryinidae), şi cele
posterioare sunt adaptate pentru sărit (unele Chalcidoidea) sau pentru colectat polen
(Apoidea).

Abdomenul himenopterelor poate fi: sesil, la subordinul Symphita; pedunculat, la

Sphecoidea, Vespoidea; peţiolat, la Ichneumonoidea, Serphoidea, Cynipoidea,
Chalcidoidea, Evanioidea, Formicidae, Myrmicidae.

La capătul abdomenului femelele unor himenoptere poartă un ovipozitor. La unele

himenoptere din grupa Parasitica (Apoidea, Vespoidea şi himenopterele parazitoide)
componentele ovipozitorului puternic sclerificate, lungi, servesc pentru depunerea
ouălor în larvele gazdă xilofage, în pupariile sclerificate ale unor diptere. La grupul
Aculeata (Bethyloidea, Scolioidea, Formicoidea, Pompiloidea, Vespoidea, Apoidea),
ovipozitorul este transformat în aparat vulnerant („ac”), pus în legătură cu glande
producătoare de venin. De regulă, ultimele segmente abdominale se pot telescopa. La
unele forme, ovipozitorul este dezvoltat, dar nu este vizibil, fiind retras în repaus în
interiorul abdomenului (Cynipidae).

Dezvoltarea himenopterelor este holometabolă. Larvele sunt eruciforme polipode

(omizi false), la grupele inferioare (Symphita) şi apode, la himenopterele superioare

46
Fauna României

(Apocrita). Pupa este de tipul pupă liberă şi cel mai adesea închisă într-un cocon
mătăsos (Ichneumonidae, Braconidae, Dryinidae).

Himenopterele din subordinul Symphita sunt fitofage ca adulţi şi larve; cele din
familiile Siricidae şi Xiphydriidae au larve cu viaţă endofită, ce trăiesc în tulpini şi
ramuri. Himenopterele din subordinul Apocrita sunt: fitofage; galigene (Cynipidae);
prădătoare (Vespoidea, Apoidea pentru hrana pentru larve); parazitoide
(Ichneumanodae, Braconidae, Aphidiidae, Scelionidae, Megaspilidae, Mymaridae,
Trichogrammatidae, Chalcididae, Evaniidae, Dryinidae, Aphelinidae, etc.). Adulţii
speciilor parazitoide duc viaţă liberă, hrănindu-se cu polen, nectar, fluide ce ies din
corpul gazdelor la pătrunderea ovipozitorului, în momentul depunerii oului.

47