Clasa Amphibia

Amfibienii sunt primele vertebrate care au ieșit din ape; cucerirea uscatului a fost un proces evolutiv
foarte complex, necesitând adaptări morfologice și fiziologice radicale; amfibienii sunt și acum în mare
parte legați de mediile umede, având nevoie de habitate acvatice mai ales pentru reproducere. Din acest
punct de vedere, amfibiile au rămas la limita dintre uscat și ape. Se cunosc aproximativ 6.000 de specii
actuale de amfibieni (adică fără speciile fosile). Clasa Amphibia cuprinde 3 ordine: Caudata (tritoni și
salamandre), Anura (broaște) și Gymnophiona (cecilieni).

Pe plan evolutiv, amfibiile sunt legătura dintre vertebratele acvatice și cele terestre. Adică, amfibienii
provin din pești și au dat naștere la reptile (iar apoi reptilele au evoluat în păsări pe de o parte și în
mamifere pe de altă parte). A existat o perioadă când cele mai evoluate organisme vertebrate erau
amfibiile, specii de mari dimensiuni care locuiau prin mlaștini. Nu exista nici măcar un herpetolog care să
îi studieze pe atunci.

Amfibienii actuali sunt un grup monofiletic, o cladă, adică au o proveniență comună – ceea ce se
deduce din similaritatea esențelor anatomo-morfologice și fiziologice-moleculare. Când te referi la
detalii anatomo-morfologice desigur nu e vorba de aspecte morfologice externe (că nu prea seamănă
broaștele cu tritonii, ci de aspecte precum tipologia condililor occipitali (ai craniului), detalii morfo-
structurale ale dinților, existența în palatul cavității bucale a mușchilor care ridică ochiul din orbită,
structura retinei, detalii ale structurilor auditive șamd. Faptul că formele actuale sunt descendente ale
unei singure linii filetice nu exclude ca anumite linii filetice fosile să provină din altă filiație… adică
“peștii” să fi ieșit pe uscat în mai multe „variante”, la momente și locuri diferite. Ceea ce e evident este
că măcar odată vietățile astea au ieșit cu succes în mediul terestru.

Caudatele (tritonii și salamandrele) actuale sunt reprezentate de peste 550 de specii: amfibieni
cu corpul alungit, 4 membre aproximativ egale (adică fără diferențele mari ca la broaște) și au o coadă
lungă. Există și specii de caudate cu membre atrofiate… reduse foarte mult, iar unele prezintă doar cele
2 membre anterioare. Majoritatea speciilor sunt terestre în stadiul adult, animalele se întorc la ape
pentru reproducere; există și forme terestre apte să depună ouă pe sol umed. Formele cavernicole, cu
viața derulată la modul permanent în ape subterane/ peșteri, sunt în general neotenice, adulții păstrând
caractere larvare/ juvenile precum branhiile, dar evident fiind apți de reproducere. Există și forme
arboricole tropicale americane – care au coada prehensilă (ca la cameleoni – care sunt reptile). Se vede
și aici marea diversitate a formelor cu adaptări de o varietate uluitoare.
 La marea majoritate a caudatelor fertilizarea este internă; masculii depun pe substrat spermatoforul
care este preluat de femelă cu cloaca ei, apoi ajunge în spermatecă. Multe specii depun ouă care se
dezvoltă în apă, ieșind mormolocii; altele au femele care rețin ouăle o lungă perioadă, iar la depunere au
larve bine dezvoltate (ovovivipare) sau chiar nasc pui vii (vivipare). Larvele sunt carnivore/ prădătoare…
consumând mici nevertebrate acvatice. La metamorfozare, larvelor li se resorb branhiile externe, dar
morfologia generală rămâne grosso-modo asemănătoare (adică transformările nu sunt atât de radicale
ca la broaște). Există și forme neotenice (obligatorii sau facultative), unde exemplarele care ating
dimensiunea adulților ajung la capacitate de reproducere – fără a pierde branhiile și fără a trece la viață
terestră.

La genul Notophthalmus, niște tritoni nord-americani, pe lângă stadiul de mormoloc

există un stadiu terestru imatur care se dezvoltă câțiva ani, iar apoi se petrece o altă metamorfozare
care îi transformă în exemplare adulte, totalmente acvatice. Adică, mormolocii sunt acvatici, imaturii
trăiesc în mediul terestru, iar adulții se întorc definitiv în apă. Viața amfibiilor poate să fie complicată.

Reducerea și dispariția plămânilor s-a derulat independent la mai multe finii filetice/ familii de
caudate… care au în general specii adaptate la mediul terestru din imediata vecinătate a pâraielor de
munte.

Speciile cu secreții tegumentare hiper-toxice (cu rol de protecție) au colorit strident – spre exemplu
negru cu galben – un fel de avertizare pentru prădători – așa cum se vede la salamandra de pe la noi.

Cecilienii sunt circa 170 de specii tropicale – amfibieni cilindrici-vermiformi, care duc o viață
destul de retrasă; există atât forme acvatice cât și forme terestre; au vederea atrofiată. Unele depun ouă
și au larve acvatice; există specii care depun ouă pe sol în grămăjoare care sunt protejate de exemplarul
adult; altele sunt vivipare – nasc pui vii. Detaliile care se știu despre aceste forme de viață – cecilienii –
sunt incomparabil mai puține față de cunoașterea detaliată despre broaște (anure), salamandre și tritoni
(caudate). Cauza acestor diferențe de percepție nu e doar diversitatea mai mare de specii (anure și
caudate) sau vizibilitatea lor dar și faptul că acestea populează inclusiv zone geografice cu civilizație mai
avansată – arii unde există capacitate pentru cercetare & știință.
Morfologie externa
Pielea amfibienilor este subțire, lipsită de pilozități, bogat vascularizată, delicată și conține mulți pori, ce
participă la respirație. Respirația prin piele la amfibieni este foarte importantă, unele specii, precum
salamandra, depinzând aproape exclusiv de acest mod de respirație. Pielea amfibienilor are foarte multe
glande, ce secretă mucus. Ochii amfibienilor sunt mari și sunt dispuși lateral, pentru a mări câmpul vizual
și pentru a se feri de prădători.

Sistemul nervos
Pielea amfibienilor este subțire, lipsită de pilozități, bogat vascularizată, delicată și conține mulți pori, ce
participă la respirație. Respirația prin piele la amfibieni este foarte importantă, unele specii, precum
salamandra, depinzând aproape exclusiv de acest mod de respirație. Pielea amfibienilor are foarte multe
glande, ce secretă mucus. Ochii amfibienilor sunt mari și sunt dispuși lateral, pentru a mări câmpul vizual
și pentru a se feri de prădători.

Sistemul circulator
Inima este alcătuită din trei camere: doua atrii și un ventricul. La formele inferioare (apode și caudate)
atriul stâng și cel drept nu sunt complet separate. La formele superioare atriile sunt complet separate,
dar la toți amfibienii ambele atrii comunică cu ventriculul printr-un orificiu comun.

Sistemul digestiv
La amfibieni aparatul bucal este reprezentat prin orificiul bucal și cavitatea bucală mare în care se află
limba, a cărei formă diferă de la specie la specie. La toți amfibienii limba este lipicioasă și ajută la
prinderea prăzii. Prada este prinsă cu partea anterioară a limbii. În cavitatea bucală se deschid ductele
glandelor salivare. Dinții la amfibieni sunt mărunți sau lipsesc. Dinții sunt dispuși pe maxilarele
superioare, pe vomer, la unele specii și pe mandibulă. Din cavitatea bucală hrana trece în esofagul scurt
ce se deschide într-un stomac mic, unde se digeră parțial. Sistemul digestiv al amfibienilor se deosebește
de cel al peștilor prin:

-apariția limbii;

-apariția glandelor salivare;

-diferențierea intestinului în intestin gros și subțire;

-diferențierea duodenului.

Hranirea
Broaștele se hrănesc cu prăzi mișcătoare, de obicei insecte. Mărimea prăzii depinde de mărimea
broaștei și a gurii sale. Broasca-bou africană mănâncă aproape orice poate înghiți, inclusiv șerpi veninoși,
miriapode uriașe, scorpioni și chiar alte broaște-bou. După ce și-a localizat prada, broasca se întoarce
spre ea, se năpustește asupra ei, și o prinde cu vârful limbii lipicioase. Insecta nu este mușcată sau
mestecată, ci înghițită de vie.

Reproducere si dezvoltare
Reproducerea amfibiilor este sexuată și se petrece în mediul acvatic. Fecundația este externă. Din ouă
ies larve branhiate denumite popular „mormoloci”. Aceștia au coadă și au respirație branhială.
Dezvoltarea se face prin metamorfoza ou-mormoloc-adult.

Scheletul la broasca