Mamiferele: tot ce trebuie sa stii despre

mamifere
Mamiferele sunt cele mai dezvoltate si adaptabil
vertebrate de pe Pamant. Inrudite mai indeaproape
sau nu cu Omul, ele reprezinta cea mai importanta
avutie a oricarei biocenoze.

Diversitatea

Clasa mamiferelor include aproximativ 5.000 de

specii aranjate in 26 de ordine. Specialistii inca nu
sunt toti de acord despre cum unele ordine sau familii
sunt inrudite intre ele, de aceea cercetarile si
analizele genetice continua.

Toate mamiferele au in comun cel putin trei

caracteristici care nu sunt intalnite la celelalte
animale: urechea medie este formata din trei oase,
blana si productia de lapte prin glande sudoripare
adaptate numite si glande mamare. Cele trei oase
ale urechii medii, scarita, ciocanul si nicovala au functia de a transmite vibratia de la timpan la urechea
interna. Scarita si ciocanul sunt derivate din oase regasite pe mandibula la stramosii mamiferelor.
Blana este prezenta la toate mamiferele cel putin intr-un anumit punct din dezvoltarea acestora. Blana
are mai multe functii printre care izolare termica, colorit si imbunatatirea simtului tactil. Toate femelele
mamifere produc lapte cu ajutorul glandelor mamare pentru a-si hranii puii nou nascuti. Femelele
mamifere investesc forte multa energie in grija fiecarui pui. Acest lucru duce la ramificari foarte
importante in evolutia, ecologia si comportamentul mamiferelor. In definitiv totul se reduce la
perpetuarea speciei.

Desi mamiferele au in comun forte multe caracteristici varietatea dintre specii este foarte mare. Cele
mai mici mamifere se gasesc in randul rozatoarelor si al liliecilor si unele pot cantari chiar 3 grame. Cel
mai mare mamifer, care este si cel mai mare animal ce a locuit vreodata planeta noastra este balena
albastra care poate ajunge la 160 de tone. Exista o variatie in greutate de 53 de milioane de ori dintre
cel mai mare si cel mai mic mamifer. Mamiferele au evoluat astfel incat sa poata exploata o varietate
mare de nise ecologice si practic au foarte multe adaptari pentru a le permite un maxim de stilurile de
viata diferite. De exemplu, mamiferele care zboara, planeaza, inoata, alearga, sar sau isi fac culcusul
in vizuina si-au dezvoltat morfologii pentru a le permite sa faca aceste lucruri cat mai usor. Practic
mamiferele si-au dezvoltat o varietate foarte larga de morfologii pentru o varietate foarte larga de
functii.

Habitat si distributie geografica

Mamiferele se gasesc pe toate

continentele, in toate oceanele si
pe multe insule oceanice ale lumii.

Speciile diferite de mamifere s-au

dezvoltat pentru a supravietui
aproape tuturor habitatelor
terestre si acvatice de pe planeta.
Mamiferele traiesc in fiecare biom
terestru, de la desert la paduri
tropicale si chiar calotele glaciare
polare. Multe dintre speciile de
mamifere sunt arboricole, adica isi
petrec majoritatea vietii in copaci.
Un grup de mamifere (liliecii) a
invat sa zboare, incidenta aparuta
a treia oara in randul vertebratelor.
Celelalte doua grupuri sunt
reprezentate de catre pasari si
pterozauri, reptile disparute acum.
Multe dintre mamifere sunt partial acvatice care traiesc in apropierea lacurilor, raurilor sau pe coastele
oceanelor (focile, leii de mare, morsele, vidrele si multe altele). Balenele si delfinii din ordinul cetacee
sunt in intregime acvatice si se regasesc in toate oceanele lumii, dar si in unele fluvii si rauri. Balenele
pot fi gasite in ape polare, temperate si tropicale atat in apropierea tarmului cat si in larg la adancimi
de pana la un kilometru.

Descriere fizica

Toate mamiferele au par la un moment dat pe parcursul dezvoltarii acestora, iar cele mai multe
mamifere au par pe tot parcursul vietii. Adultii din unele specii raman fara par la un anumit stadiu, dar
chiar si balenele si delfinii au par in ontogeneza lor. Parul mamiferelor este format dintr-o proteina
numita cheratina si are cel putin patru functii. Prima functie este de a incetini schimbul de caldura
dintre organism si mediul inconjurator. A doua functie consta in specializarea unor peri pentru a avea
functii senzoriale. De exemplu mustatile permit mamiferelor care le au sa stie cand au ajuns in contact
cu un obiect din mediul inconjurator. Radacinile mustatilor sunt bine inervate si de multe ori acestea
sunt dotate cu muschi pentru controlul pozitiei. In al treilea rand parul afecteaza felul in care arata un
mamifer prin tiparul coloristic. Acesta poate ajuta la camuflarea animalului pentru a evita pradatorii sau
pentru a se ascunde de prada sau sa avertizeze eventualii pradatori ca poseda un anumit mecanism
de aparare – sconcsii au blana neagra cu dungi albe late pentru a fi mai vizibili. Prin culori mamiferele
pot si sa comunice. De exemplu, lupilor li se ridica parul pe spate atunci cand sunt amenintati, iar
cerbii comunica faptul ca exista un pericol ridicandu-si coada care are blana alba in partea de jos.
Unele specii de maimuta au coloritul blanii diferit in functie de sex. A patra functie a blanii este de a
oferi un anumit grad de protectie prin simplu fapt ca exista un strat suplimentar intre organism si
mediu. Blana poate proteja animalul de abraziuni sau de arsuri solare, sau chiar poate lua forma de
tepi pentru a se apara de pradatori. Acesta este cazul aricilor si a porcilor spinosi.

Mamiferele sunt de obicei caracterizate dupa dentitia lor foarte diferentiata. Dintii sunt inlocuiti doar o
singura data pe parcursul vietii mamiferelor. Alte caracteristici intalnite la majoritatea mamiferelor sunt:
mandibula este formata dintr-un singur os, inima are patru compartimente, cerul gurii separa de la
nivelul cavitatii bucale caile respiratorii de tubul digestiv, diafragma care separa abdomenul de torace
este musculara, creierul este foarte dezvoltat, temperatura corpului este constanta si reglata intern,
sexe separate, iar sexul unui embrion este determinat de prezenta a cromozomilor XX la femele sau
XY la masculi si fertilizarea are loc intern.

Deseori grupurile de mamifere sunt diferentiate si dupa caracteristicile craniului.

Dezvoltarea

Exista trei grupuri majore de mamifere, fiecare bazandu-se pe o caracteristica a embrionului comuna
la fiecare specie din grup. Monotremele (ornitorincul, echidna) depun oua, iar aceasta metoda de
reproducere intalnita la mamifere este cea mai primitiva. Marsupialele (cangurul, koala) dau nastere
unor pui foarte slab dezvoltati dupa o perioada de incubatie foarte scurta (cuprinsa intre 8 si 43 de
zile). Puii sunt nascuti intr-un stadiu relativ precoce de dezvoltare morfologica. Acestia se ataseaza de
mameleonul mamei lor unde petrec o perioada proportional mai mare de timp ca sa se dezvolte pentru
a compensa durata scazuta a gestatiei. Gestatia mamiferele placentare dureaza mult mai mult decat
la marsupiale. In timpul gestatiei fetii interactioneaza cu mamele prin placenta, un organ complex care
leaga embrionul de uter. Imediat dupa nastere puii de mamifere sunt foarte dependenti de laptele
matern. In afara de aceste generalitati mamiferele manifesta o diversitate comportamentala foarte
mare.

Reproducerea

In general cele mai multe specii de mamifere sunt fie poligame (un mascul se imperecheaza cu mai
multe femele), fie promiscue (atat femelele cat si masculii au parteneri multipli in perioada de
imperechere). Deoarece femelele trebuie sa cheltuiasca atat de multa energie de-a lungul gestatiei si
a lactatiei se intampla de multe ori ca un mascul sa produca mai multi urmasi decat o femela. Ca si
consecinta cea mai des inatalnita forma de imperechere este cea poligama in care doar cativa masculi
fertilizeaza relativ multe femele. Acest aspect incurajeaza intens competitia acerba intre masculi de a
se imperechea cu femelele la multe specii si totodata potentialele femele devin mult mai selective
cand vine vorba de masculul cu care acestea vor produce urmasi. Din cauza acestei concurente
pentru imperechere multe mamifere si-au dezvoltat comportamente complexe asociate cu
reproducerea. Multe dintre grupurile de mamifere sunt marcate de dismorfismul sexual ca rezultatul
selectiei naturale a masculilor care concureaza pentru accesul la femele.

Cam trei procente dintre mamifere sunt monogame unde masculii se imperecheaza cu o singura
femela in timpul unui sezon de imperechere. In acest caz masculii ajuta la cresterea puilor. De multe
ori sistemele de reproducere pot fi variate in cadrul aceleasi specii in functie de conditiile de mediu
locale. Atunci cand resursele sunt limitate masculul se va imperechea cu o singura femela si acesta va
ajuta la cresterea puilor. Atunci cand resursele sunt abundente mama poate avea singura grija de pui,
iar masculul va incerca sa se imperecheze cu mai multe femele.

La mamifere pot fi intalnite si alte

sisteme de imperechere cum ar fi
poliandria. Unele specii, cum ar fi
marmotele si leul african,
manifesta reproducerea
cooperativa. In acest sistem mai
multe femele, cateodata si
masculi, au grija de puii unei sau
mai multor femele. Cartita golasa
(Heterocephalus glaber) are un
sistem de reproducere unic in
randul mamiferelor. Asemenea
insectelor sociale, cum ar fi
albinele si furnicile, cartitele
golase au o regina care se
imperecheaza cu mai multi
masculi si va naste toti puii din
acea colonie. Alti membri ai
coloniei vor avea grija de pui, dar
nu se reproduc.

Multe dintre mamifere se imperecheaza sezonier in functie de anumiti stimuli din mediul inconjurator
cum ar fi lungimea zilei, temperatura sau abundenta resurselor. Acesti factori externi dicteaza sezonul
de imperechere. Femelele unor specii depoziteaza sperma pe care o vor folosi doar atunci cand
conditiile vor deveni favorabile si doar atunci isi vor fecunda ovulele. La alte mamifere ovulele vor fi
fertilizate imediat dupa copulatie, dar embrionul se va implanta in peretele uterului cu intarziere. O alta
forma a intarzierii gestatiei este dezvoltarea intarziata in care dezvoltarea embrionului este oprita o
perioada de timp. Toate aceste metode de control a gestatiei sunt factori care ajuta mamiferele sa
aduca pe lume puii atunci cand conditiile de mediu sunt cele mai favorabile cresterii acestora pentru a
le spori sansele de supravietuire.

Unele mamifere dau nastere unor pui slab dezvoltati la fiecare ciclu de reproducere. Acesti pui sunt
lipsiti de par si orbi, total dependenti de ajutorul matern. In ciuda faptul ca acesti pui se nasc intr-un
stadiu relativ de subdezvoltare acestia se vor maturiza repede si la randul lor vor da nastere unor
astfel de pui. Mortalitatea la astfel de specii este relativ mare, iar durata medie de viata este relativ
scurta. Multe dintre astfel de specii de mamifere sunt din randul rozatoarelor si al insectivorelor. La
polul celalalt exista specii de mamifere care la fiecare ciclu de reproducere dau nastere unui sau mai
multor pui foarte precoce. Aceste specii au tendinta de a trai in medii stabile unde concurenta pentru
resurse este un factor cheie pentru supravietuire si pentru inmultire. Strategia acestor specii este de a
investi energie si resurse in doar cativa pui, foarte bine dezvoltati, care vor creste si vor deveni
competitori foarte buni. Specii din aceasta categorie sa gasesc in ordinele cetaceelor, primatelor si a
paricopitatelor.

Se pot observa mai multe strategii de reproducere in randul mamiferelor, iar exemplele prezentate mai
sus sunt extremele variatiilor continue in comportamentul de reproducere. Factorii de mediu contribuie
la tiparul de reproducere la fiecare populatie sau specie. Diferentele dintre acesti factori au dus la
diversitatea trasaturilor mamiferelor.
O componenta fundamentala din evolutia mamiferelor si al comportamentul acestora este grija
crescuta ce femelele trebuie sa o acorde puilor lor. Investitiile incep inca dinainte ca ovulul sa fie
fertilizat. Toate femelele mamifere trec printr-o forma de estru in care ovulele se dezvolta si sunt
pregatite pentru fertilizare. Hormonii reglementeaza unele aspecte ale fiziologiei femelei – ingrosarea
peretelui uterului si pregatirea femelei pentru o posibila fertilizare si gestatie. De indata ce a avut loc
fertilizarea femela incepe sa-si hraneasca embrionul prin una dintre cele trei metode mentionate mai
sus – depunerea oului, alaptarea in interiorul marsupiului sau prin placenta in cazul gestatiilor de lunga
durata. Gestatia la mamiferele placentare reprezinta o cheltuiala metabolica foarte mare. Cheltuiala
din timpul gestatiei depinde de prolificitate si de gradul de dezvoltare a embrionului pana sa fie fatat.

De indata ce puii sunt fatati (sau eclozati in cazul monotremelor) femelele ii hranesc cu lapte, o
substanta bogata in grasimi si in proteine. Deoarece femelele trebuie sa produca aceasta substanta
bogata, lactatia este un proces care consuma cu mult mai multa energie decat gestatia. De indata ce
puii de mamifere sunt fatati acestia trebuie sa-si mentina singuri temperatura corpului nemaifiind
posibil sa depinda de mama pentru reglarea temperaturii corpului cum a fost cazul in timpul gestatiei.
Femelele trebuie sa furnizeze puilor suficient lapte cat acestia sa-si mentina temperatura corpului cat
si creasca si sa se dezvolte. Pe langa ca femelele trebuie sa-si hraneasca puii, acestea trebuie sa-i si
protejeze de pradatori. La unele specii puii raman impreuna cu mamele lor chiar si dupa ce s-a
incheiat lactatia pentru dezvoltare comportamentala si invatat.

In functie de specie si de conditiile de mediu masculii pot avea sau nu grija de pui la un anumit nivel.
Grija masculilor se rezuma de multe ori la protejarea teritoriului, a resurselor sau a puilor. Cateodata
masculii furnizeaza hrana femelei si puilor.

De multe ori puii mamiferelor se nasc intr-un stadiu de dezvoltare scazuta si au nevoie de multe
ingrijiri din partea mamei. Cele mai multe mamifere se folosesc de cuiburi sau vizuine pentru a avea
grija de pui, in schimb altele dau nastere unor pui bine dezvoltati si sunt capabile sa se deplaseze
impreuna cu puii la scurt timp dupa nastere. Cele mai reprezentative mamifere din aceasta categorie
sunt paricopitatele. Puii cetaceelor trebuie de asemenea sa inoate la scurt timp dupa nastere.

Durata de viata

La fel cum mamiferele au o marime foarte variata asa variaza si durata de viata a acestora. In general
mamiferele mai mici au o durata de viata mai mica decat cele mai mari. Liliecii sunt o exceptie de la
aceasta regula. Acestia sunt de mici dimensiuni, dar traiesc in conditii naturale timp de mai multe
decenii, considerabil mai mult decat alte mamifere de marimi similare. Durata de viata a memiferelor
se intinde intre aproximativ un an sau chiar mai putin si 70 de ani sau chiar mai mult. Balenele de
Groenlanda (Balaena mysticetus) traiesc peste 200 de ani.

Comportament

Comportamentul mamiferelor
difera substantial de la o specie la
alta. Deoarece isi mentin singure
temperatura corpului, mamiferele
au nevoie de un aport energetic
mai mare decat animalele cu
sange rece de aceeasi marime, iar
activitatile in care se antreneaza
mamiferele explica cererea mare
de energie a acestora. De
exemplu, termoreglarea joaca un
rol foarte important in dictarea
comportamentului mamiferelor.
Mamiferele care traiesc intr-un
climat rece trebuie sa isi pastreze
caldura in timp ce mamiferele care
traiest in climate calde si uscate
trebuie sa se racoreasca si sa
conserve apa. Prin comportament
mamiferele isi mentin si echilibrul fiziologic.

Exista specii de mamifere care manifesta aproape toate tipurile de stil de viata dintre care pot fi
mentionate subteran, terestru, acvatic si arboricol. Si stilurile de locomotie sunt foarte diverse in radul
mamiferelor. Mamiferele pot inota, alerga, catara, zbura, plana sau sapa galerii subterane, fiecare in
functie de mediul inconjurator.

Si comportamentul social variaza foarte mult de la specie la specie. Unele mamifere traiesc in grupuri
de zeci, sute, mii sau poate chiar mai multi indivizi. Alte mamifere sunt in general solitare cu exceptia
perioadei in care se imperecheaza sau isi cresc puii.

Tiparul de activitate printre mamifere acopera intreaga plaja de posibilitati. Mamiferele pot fi diurne,
nocturne sau crepusculare.

Comunicarea si perceptia

In general cele mai importante simturi pentru mamifere sunt mirosul, auzul, perceptia tactila si
vederea. Mirosul joaca un rol cheie in multe aspecte ale ecologiei mamiferelor, in special pentru
procurarea hranei, imperechere si comunicarea sociala. Multe dintre mamifere folosesc feromoni sau
alte semne olfactive pentru a comunica informatii despre stadiul de reproducere in care se afla,
teritoriu, indentitate individuala sau a grupului. Producerea de mirosuri este o metoda de comunicare
intalnita des la mamifere. Alte mamifere duc producerea mirosului la extrem si-l folosesc pentru a tine
la distanta pradatorii, de exemplu sconcsul.

In mod normal auzul la mamifere este foarte bine dezvoltat. La unele specii auzul practic este modul
de perceptie principal. Ecolocatia reprezinta abilitatea de a percepe obiecte in mediul extern ascultand
ecoul sunetului generat de acel animal. Ecolocatia este modalitatea principala prin care liliecii se
hranesc si navigheaza, lucru valabil si la multe specii de balene si delfini. Ecolocatia s-a dezvoltat la
un grad mult mai mic la alte specii cum ar fi unele rozatoare.

Multe mamifere sunt foarte sonore si comunica intre ele folosindu-se de sunet. Scoaterea sunetelor
este si o modalitate de comunicare dintre mama si pui, intre potentiali parteneri si intr-o varietate mare
de interactiuni sociale. Sunetele pot comunica identiatatea individuala sau a grupului, pot alerta de
prezenta unui pradator, pot reprezenta o forma de agresiune in interactiunile de dominare sau in
apararea teritoriului sau pot comunica starea de reproducere. Comunicarea prin sunete este foarte
complexa la unele grupuri, iar cea mai dezvoltata este la oameni.

Mamiferele percep de asemenea mediul inconjurator prin informatiile primite de la perii special
adaptati pentru simtul tactil – mustatile. Un alt organ de simt important pentru mamifere este pielea. In
multe cazuri anumite zone ale pielii sunt foarte sensibile la stimuli tactili care sunt adaugate la functii
specifice cum ar fi hranirea (degetelor primatelor sau tentaculele nazale la cartita cu nasul stelat -
Condylura cristata). Simtul tactil indeplineste si functii de comunicare ce se asociaza deseori cu
comportamentul social.

Vederea este foarte bine dezvoltata la un numar foarte mare de mamifere, desi este cu mult mai putin
importanta la unele specii care traiesc subteran sau folosesc ecolocatia. Multe dintre mamiferele
nocturne au ochii mari si bine dezvoltati. Vederea este importanta la procurarea hranei, navigare,
sincronizarea ritmului biologic la durata zilei sau la anotimp, la comunicare si aproape la toate
aspectele din ecologia si comportamentul mamiferelor.

Comportamentul alimentar

Ca grup mamiferele mananca o foarte mare varietate de organisme. Multe mamifere pot fi carnivore,
erbivore sau omnivore. Mamiferele mananca atat animale nevertebrate cat si vertebrate (incluzand
alte mamifere), plante (incluzand fructe, nectar, frunze, lemn, radacini, seminte etc.) si ciuperci. Fiind
homeoterme mamiferele au nevoie de mult mai multa mancare decat ectotermele de dimensiuni
similare. Foarte putine dinte mamifere au un impact major asupra populatiilor din speciile cu care
acestea se hranesc.

Pradatori
Pradarea este o cauza semnificativa a mortalitatii multor mamifere. Cu exceptia catorva specii de
mamifere care sunt pradatori de top, mamiferele sunt pradate de multe alte organisme, incluzand alte
mamifere. Alte grupuri de paradatori care in mod obisnuit mananca mamifere sunt pasarile si reptilele.
Multe dintre speciile de mamifere supravietuiesc pradatorilor folosind strategii cum ar fi coloritul blanii,
prin a cauta hrana doar in momentele in care pradatorii sunt mai putin abundenti sau prin felul in care
aceste socializeaza (formarea de grupuri si alertand prezenta pericolului). Unele mamifere beneficiaza
de substante chimice de aparare (cum ar fi sconcsii) sau beneficiaza de o anumita protectie fizica
externa (armura la armadilo sau tepii ariciului).

Rolul in ecosistem

Rolul ecolologic sau de nisa pe care le joaca cele aproape 5.000 de

specii de mamifere este foarte diversificat. Mamiferele sunt pradatori
si prada, carnivore, omnivore, erbivore, specii care isi creaza sau isi
modifica habitatul si structura comunitatilor acestora. Castorii
construiesc baraje pe cursurile paraielor, populatiile de copitate care
pasuneaza si cartitele care sapa galerii sub pamant. In parte, din
cauza ritmului metabolic ridicat mamiferele joaca deseori un rol
important care este disproportional mare fata de numarul de indivizi
dintr-o populatie. Cu toate acestea multe mamifere sunt pradatori
cheie sau au roluri foarte importante in imprastierea semintelor sau in polenizare. Rolurile jucate de
catre mamifere in ecosistem sunt foarte diverse si este dificil ca acestea sa fie generalizate la nivel de
grup. In ciuda numarului relativ scazut de specii comparand cu alte grupuri de animale, mamiferele au
un impact mai substantial asupra biodiversitatii globale.

Importanta economica pentru oameni

Mamiferele sunt o resursa economica vitala pentru oameni. Multe dintre ele, domesticite, furnizeaza
produse cum ar fi carnea si laptele (vacile) sau lana (oile). Multe dintre mamifere sunt folosite ca
animale care ofera servicii sau ca animale de companie (cainii, pisicile). Mamiferele sunt importante si
pentru ecoturism. Exista foarte multi oameni care calatoresc sa poata vizita gradini zoologice sau in
diverse colturi ale lumii pentru a vedea animale cum are fi elefantii, leii sau balenele. Unele mamifere,
cum ar fi liliecii, ajuta la controlul daunatorilor agricoli. Alte specii cum ar fi cobaii sunt de importanta
vitala in studiile medicale si stiintifice deoarece oamenii sunt mamifere, iar alte mamifere pot servi ca
modele de studiu in medicina.

Importanta economica negativa pentru oameni

Unele specii e mamifere sunt considerate a avea un impact pagubitor pentru oameni. Multe dintre
mamiferele care se hranesc cu fructe, seminte si alte tipuri de vegetatie sunt considerate daunatoare
agriculturii. Unele carnivore sunt considerate primejdioase pentru animalele din gospodarie si chiar
pentru oameni. Mamiferele obisnuite din zonele urbane si suburbane pot deveni o problema atunci
cand provoaca pagube la intalatiile electrice sau la retelele de telecomunicatii. Exista mamifere
salbatice sau domestice care coexista foarte bine cu oamenii (sobolanii, soarecii, porcii, cainile,
pisicile etc.). Ca rezultat a introducerii intentionate sau neintentionate a unor mamifere langa
habitatele umane acestea au avut un impact negativ deosebit in special asupra speciilor endemice de
pe insulele oceanice.

Multe dinte mamifere pot transmite boli oamenilor sau animalelor din gospodarie. Ciuma bubonica
este probabil printre cele mai cunoscute exemple. Aceasta boala este transmisa de catre purecii
purtati de rozatoare. Turbarea este o alta boala care se transmite intre speciile de mamifere si
reprezinta o amenintare grava asupra animalelor din gospodarii sau a oamenilor.

Stadiul de conservare

Supraexploatarea, distrugerea sau fragmentarea habitatului sau introducerea de specii exotice si alte
modificari antropice ameninta mamiferele din intreaga lume. In cursul ultimelor cinci secole au disparut
cel putin 82 de specii de mamifere. In prezent IUCN considera ca mai mult de 1.000 de specii de
mamifere prezinta risc de a disparea. Acest numar reprezinta aproape un sfert din numarul de specii
de mamifere. Exista mai multi factori care contribuie la vulnerabilitatea mamiferelor in contextul
extinctiei provocate de oameni. Speciile rare au de obicei nevoie de habitate mari si de cele mai multe
ori pierderea sau fragmentarea acestuia le pun in pericol. Speciile care sunt considerate ca ameninta
in mod direct viata animalelor din gospodarie sau a oamenilor sunt deseori o tinta pentru starpire.
Acele specii care sunt exploatate de catre om ca resursa (blana sau carne), dar nu sunt domesticite,
sunt epuizate pana la niveluri critice. Schimbarile climatice la nivel global afecteaza de asemenea
multe dintre speciile de mamifere. Arealul geografic la multor mamifere se muta fenomen corelat cu
schimbarile locale de temperatura si climat. Pe masura ce temperaturile cresc, fenomen pronuntat in
zonele polare, unele mamifere nu se pot adapta suficient de repede la aceste schimbari si consecinta
este riscul de a-si pierde mediul cu care acestea au fost obisnuite.