CRESTEREA MELCILOR

DISCIPLINA: Tehnologii speciale de obținere a produselor agrozootehnice

1
INTRODUCERE
Melcul face parte din
clasa Gastropoda,
încrengătura Mollusca. Clasa Gastropoda
este cel mai numeros grup actual de
moluște, cuprinde peste 90 000 de specii,
adaptate atât la viața acvatică cât și la
cea terestră (ex: melci de mare,scoici
univalve). Majoritatea acestora au corpul
protejat de o cochilie spiralată în care
animalul se poate retrage la nevoie.
Unele specii de gasteropode au cochilia redusă sau absentă, altele prezintă o serie de
formațiuni externe care le dau un aspect deosebit. O alta însușire a Gasteropodelor este faptul
că au cochilia formată dintr-o singură bucată. Pe măsură ce animalele cresc, cochilia acestora
se mărește, luând adesea forma unei spirale răsucite în jurul unui ax central.
Melcii reprezinta unul dintre cele mai vechi tipuri de animale cunoscute din lume.
Există dovezi fosile de gastropode primitive care datează din perioada cambriană târzie; asta
înseamnă că au trăit acum aproape 500 de milioane de ani.
Există multe tipuri de melci, dar diferă fundamental pentru că sunt acvatice sau
terestre. Primele sunt adaptate pentru a trăi în mare sau corpuri de apă dulce, dar cele din
urmă trăiesc exclusiv pe uscat, deși în zone umede.
Toti melcii de pământ sunt moluște gastropode, ceea ce înseamnă că aparțin aceluiași
grup de caracatițe, care fac parte din filusul Mollusca. În același timp, aceștia sunt membri ai
clasei Gastropoda, care include toate melcii și slugile. A fi moluscul înseamnă lipsa unui
schelet intern și a oaselor, dar melcii nu sunt neprotejați.
Gastropodii se pot adapta la o varietate de condiții de viață și nu necesită cantități
mari de hrană. Au reușit să evolueze continuu pentru a supraviețui condițiilor din jurul lor, pe
care mulți cercetători le consideră foarte fascinante.

2
 Gastropodele aparțin filonului Mollusca (sau moluștelor) o clasificare a animalelor
nevertebrate cu un corp moale nesegmentat, uneori acoperit cu un exoschelet sau cochilie.
Acest filus, Mollusca,
include animale, cum ar
fi calamarii,
caracatițele, scoicile și
peștele, printre altele.
Melcii și slugile sunt
ambele Gastropode.
Prin urmare, acestea
sunt strâns legate,
indiferent de faptul că
slugile nu au o înveliș protector.
Cea mai marcantă caracteristică fizică a melcilor este coaja lor spirală pe care o
încarcă pe spate. Este o structură dură compusă din carbonat de calciu, care le protejează
corpul moale și organele interne. Printre aceste organe se află plămânul lor, deoarece melcii
de pământ respiră aer din atmosferă care apoi trece într-un plămân pentru a obține oxigenul;
aceasta este una dintre principalele diferențe cu melcii acvatici, că doar câteva specii de melci
de apă respiră aer.
Veți găsi melci peste tot în lume. De fapt, Gastropodele se situează pe locul doi, doar
în spatele insectelor atunci când vine vorba de numărul de specii numite. Ca urmare evidentă
a acestora, se găsesc în multe locații, care trăiesc într-un tip de habitate foarte divers și chiar
au obiceiuri hrănitoare particulare.
Pământul oferă o mare diversitate de habitate pentru melci. Cu siguranță că ați găsit
melci minusculi sub o piatră, dar și urcând ceva tulpină sau frunză a unei plante. Ele pot
supraviețui în medii naturale sau locuri frecventate de oameni, cum ar fi parcuri publice și
grădini.
Cantitatea și diversitatea lor sunt vaste. Există ceva între 85.000 și 150.000 de
moluște, dintre care 80-85 la sută sunt gastropode. Prin urmare, lumea găzduiește peste
60.000 de specii din acestea.
Melcii de pământ au dimensiuni mari. În timp ce unii dintre ei au doar câțiva
centimetri lungime și adesea cântăresc doar câteva uncii, există melci de pământ care ajung la
aproape 12 centimetri, precum Melcul African Giant African, o specie endemică pentru
Africa.

3
 Deși melcii nu au picioare, ei se pot mișca datorită unui „picior muscular” care, pe
baza mișcărilor valurilor, permite melcului să meargă dintr-un loc în altul. Această acțiune
este mai lină și mai sigură pentru melci cu ajutorul „mucusului” pe care melcul îl secretă
pentru a aluneca pe toate tipurile de suprafețe și pentru a-și menține umiditatea reduce
frecarea și evită dăunările pentru corp.
Cu siguranță, melcii de pământ sunt incredibil de lent. Viteza lor de înaintare depinde
de specie, dar, de obicei, este cuprinsă între 0,5 și 0,7 inci pe secundă. Lentitudinea sa este o
altă caracteristică care a făcut-o celebră, iar unii au știut să se joace cu ea. De exemplu, în
multe locuri din Marea Britanie, sunt organizate curse de melci! Vă puteți imagina că
așteptați să ajungă la linia de sosire? Nu durează atât cât poate părea.
În timp ce se mișcă, melcii lasă în urmă un traseu de slime, un lubrifiant pe care îl
produc pentru a le permite să meargă pe orice teren fără să-i rănească corpul. Melcii Land nu
se aud deloc, dar au ochi și organe olfactive. Își folosesc simțul mirosului pentru a-i ajuta să
găsească hrana fiind cel mai important organ senzorial.
Vei constata că melcii sunt cei mai activi noaptea. De asemenea, pot ieși în orele de
dimineață.
Caracteristicile biologice ale melcilor sunt fascinante. De exemplu, majoritatea sunt
hermafrodite, ceea ce înseamnă că un singur melc are organe de reproducere masculine și
feminine în același timp. Cu toate acestea, se împerechează de obicei în mod „tradițional”: cu
un partener. La câteva săptămâni după împerecherea și depunerea ouălor, ecloziile ies din
ouăle lor, mici și lipsite de apărare împotriva multor prădători care se strecoară, cum ar fi
gândacii, păsările, broaștele țestoase și chiar și alți melci. Există excepții. Unele specii au
diferențiere de sex, astfel încât fiecare individ este fie bărbat, fie feminin.
Speranța de viață a melcilor în sălbăticie este de aproximativ 3 până la 7 ani, dar în
captivitate, ei pot trăi până la 10-15 ani sau chiar mai mult.
Coaja de melc este formată din carbonat de calciu și continuă să crească atâta timp cât
melcul crește. Acestea continuă să adauge mai mult carbonat de calciu pe margine până când
melcul atinge mărimea adultului.
Oamenii au mâncat melci de pământ timp de secole, deși nu peste tot. Sunt frecvente
în gastronomie, în unele părți ale Europei, cum ar fi Franța și Spania, unde sunt considerate o
delicatesă. Cu toate acestea, consumul lor trebuie să fie atent, deoarece unii melci conțin
paraziți care, odată aflați în corpul uman sau în celelalte animale, pot provoca boli severe.
Prin urmare, manipularea melcilor de pământ, în special a celor găsiți în sălbăticie, ar trebui

4
să respecte precauțiile corespunzătoare de igienă pentru a evita, printre altele, boli periculoase
precum meningita.
Când melcii se înmulțesc și dăunează culturilor sau afectează într-un fel speciile unei
regiuni sau a ființei umane, ele sunt considerate dăunători. Anumite specii cresc până la
dimensiunea unei mâini adulte și, desigur, nevoile de hrănire cresc și ele. De aceea este
important să se acorde atenție recomandărilor privind manipularea și îngrijirea melcilor.

În concluzie, melcii sunt mult mai mult decât o coajă. Pe acest site, vorbim despre
melci de pământ. Prin urmare, excludem implicit melcii de apă dulce și de mare și ne referim
doar la moluștele gastropode terestre care au scoici.

Caracteristici
Mediul de viață este acvatic și terestru
Are corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală
Are patru tentacule sensibile, la cap
Are 3 buze
Deplasarea este lentă, prin târâre cu ajutorul piciorului
Nutriția este fitofagă, hrana de bază fiind frunzele
Sistem digestiv: aparat bucal, faringe, stomac, intestin subțire, hepatopancreas, anus
Sistemul nervos: ganglionar
Sistemul vascular: vase de sânge, inimă bicamerală (un atriu și un ventricul)
Sistemul respirator: pulmonar (un plămân) sau branhial
Înmulțirea: unele specii sunt hermafrodite. Depun ouă în pământ (cei tereștri) iar din
ouă se dezvoltă melci cu cochilia transparentă.

Împerecherea și depunerea de ouă

Deși au atât organe de reproducere masculine cât și feminine, trebuie să se împerecheze cu
melci din aceeași specie înainte de depunerea ouălor.
Unii melci se pot comporta deopotrivă ca masculi într-un sezon și ca femele în altul. Alții
joacă rolul deopotrivă fiind fertili în mod simultan.
Când melcul este dezvoltat destul, ceea ce poate dura ani de zile, împerecherea are loc
primăvara târziu sau la începutul verii.
Uneori are loc și o a doua împerechere. În climatul tropical împerecherea poate avea loc de
mai multe ori pe an. În alte climate melcii se pot împerechea în jurul lunii octombrie și a doua

5
oară la diferență de 2 săptămâni. După împerechere, melcii pot reține sperma pentru o
perioadă de până la 1 an, dar în mod normal depun ouă în câteva săptămâni.
Melcul se înmulțește prin ouă pe care le depune în pâmânt, în luna august, săpând o groapă
cu capul și cu piciorul. Din ouă ies melci mici. Cand se înmulțesc prea mult, devin dăunători.

CONDITIILE DE MEDIU SI PREVENIREA BOLILOR LA MELCI

Temperatura si
umiditatea in care cresc
melcii au un rol important in
viata acestora. Cu toate ca
melcii sunt capabili sa
supravietuiasca intr-un
interval larg de temperatura,
ei se dezvolta foarte bine
intr-un climat cald (10-24°C)
si cu o umiditate ridicata a
aerului (75-95%). Pentru
majoritatea speciilor de melci
temperatura optima este in jur de 21°C.
La temperaturi ce scad sub 12°C melcul devine inactiv, la 10°C isi opreste cresterea,
iar la 8°C intra in hibernare. Cand temperaturile depasesc 27°C si aerul devine uscat, melcii
intra in estivatie. In sezonul cald, vantul este daunator pentru melci deoarece accelereaza
pierderea umiditatii retinuta de acestia. Melcii au nevoie de un climat umed, dar nu ud.
Astfel, solurile care retin apa trebuie asanate, iar apa de ploaie trebuie drenata rapid. Gradul
optim de saturare a solulului cu apa este de 80%. In timpul orelor de intuneric, o umiditate
relativa a aerului de 80% asigura o desfasurare in bune conditii a activitatii melcilor si un ritm
bun de crestere. Intr-un mediu suprasaturat cu apa, melcii nu mai pot respira aerul atmosferic
si se sufoca.
Cea mai mare parte (99%) a activitatii melcilor, inclusiv hranirea, se desfasoara in
timpul noptii, cu un varf al activitatii care se inregistreaza la 2-3 ore dupa lasarea
intunericului. Temperaturile usor mai scazute stimuleaza activitatea, iar roua noptii ajuta
melcul sa se deplaseze mai usor. In cea mai mare parte a zilei se retrag in locuri ferite. In

6
scopul mentinerii unui nivel adecvat al umiditatii se folosesc aparate producatoare de ceata
(similare cu cele folosite in climatele calde pentru cresterea plantelor).
Solul recomandat pentru melci este cel cu textura medie, adica nici prea nisipos si nici prea
lutos. Aceasta deoarece melcii nu sunt capabili sa sape in solul dens si uscat, iar solurile
nisipoase au o capacitate scazuta de retinere a apei. Se considera corespunzatoare solurile cu
un continut de materii organice de 20-40%. Plantele din incinta fermelor de melci trebuie
mentinute umede si ingrijite corespunzator. Periodic, se inlatura din culturile furajere orice
buruiana. Solul trebuie sa aiba un ph in jur de 7 si sa contina saruri de calciu (provenit din sol
sau din alta sursa).
Melcii sapa in sol si al ingera. S-a constatat ca un sol bun asigura melcului substantele
minerale necesare si favorizeaza cresterea acestuia, in timp ce un sol necorespunzator poate
cauza aparitia unei cochilii fragile (chiar si cu o alimentatie echilibrata) si ramanerea in urma
cu cresterea. Cel mai frecvent, melcii consuma hrana dupa care consuma sol, dar exista
situatii cand ei consuma fie hrana, fie sol. Ca urmare acestui fapt, nu trebuie inghesuiti un
numar mare de melci intr-un tarc prea mic. Solul trebuie schimbat adesea deoarece se va
murdari cu mucus si cu resturi, putand suferi modificari ale compozitiei chimice. Un sol
foarte bun poate fi constituit dintr-un amestec de turba, lut, compost si calcar la un ph=7, dar
si un pamant ingrasat cu frunze. Solurile bogate in calciu si magneziu stimuleaza cel mai bine
cresterea. Pentru a avea la discretie calciu, acesta poate fi introdus in structura solului si in
ratia de hrana.
In scopul prevenirii aparitiei bolilor in populatiile de melci, a mentinerii starii de
sanatate si a ratei de crestere a acestora, trebuie sa se acorde o importanta deosebita regulilor
de igiena. In acest scop, zilnic se indeparteaza hrana veche si se administreaza alta proaspata,
iar vasele de hranire si adapare se curata. O atentie deosebita trebuie acordata densitatii
melcilor in straturi. La densitati mari parazitii, nematodele, trematodele, fungii si
microartropodele care au atacat melcii, se raspandesc rapid. De exemplu
bacteria Pseudomonas Aeruginoasa cauzeaza melcilor infectii intestinale care se pot propaga
rapid intr-un strat suprapopulat. Pierderi importante de productie se pot evita prin combaterea
unor pradatori precum: sobolanii, soarecii, soparlele, insectele umblatoare, muste, greierii,
etc. Insectele daunatoare ale melcilor au un mod caracteristic de a ataca: se urca pe cochilie si
de sus roade capul melcului: melcul reactioneaza imediat si excreta mucoasa pana se
epuizeaza complet si moare repede ca urmare a deshidratarii, insecta elibereaza victima si
cauta una noua, revine dupa cateva zile pentru a se hrani cu melcul aflat in putrefactie. In

7
ferme se folosesc diferite dispozitive de aparare impotriva insectelor sau rozatoarelor cum ar
fi plase helitex, garduri din tabla etc.

SISTEMUL DE CRESTERE A MELCILOR

Acest sistem, numit si sistemul mixt, este o varianta a sistemului cu reproducere in

mediu controlat si crestere a tineretului in aer liber. Sistemul mixt consta in faptul ca se lasa
melcii sa isi depuna ouale in gradiri situate sub cerul liber, dupa care ouale sunt transferate in
custi ce sunt transferate in in spatii inchise, unde are loc incubarea si ecloziunea oualor
precum si cresterea tineretului.
Se cauta in tarcuri melcii care isi sapa gropi si isi depun ouale, care in aceste momente
au varful cochiliei vizibil. In vecinatatea cuibului se infinge un indicator. Dupa ce melcul si-a
depus ouale si paraseste locul, se dezgroapa ouale cu o sapa de gradinarit si se muta in custi
care sunt transportate in spatii inchise. Aceasta operatiune trebuie efectuata cu multa atentie
pentru a nu vatama ouale prin contactul cu sapa sau prin acoperirea cu pamant. Aceasta
tehnologie, practicata la specia Helix pomatia, cuprinde 5 etape: reproducere, eclozare,
cresterea tineretului, ingrasare si toaletare.
Imperecherea melcilor se realizeaza in custi cu pereti laterali din beton, cu partea
inferioara alcatuita din pamant cu rame (pentru curatarea solului aderent), vegetatie, olane
curbate (pentru a asigura adapost), adaposturi (asemanatoare cu cele folosite la pasari) si cu
partea superioara acoperita cu plasa fina. Aceste custi pot fi amplasate in aer liber sau in
interiorul unor sere. Rezultate bune se pot obtine in sere daca nu este prea multa caldura sau
prea putina umezeala. S-a constata ca in custile tinute in aer liber de la fiecare melc de
reproductie s-au obtinut 7 descendenti, iar de la cei tinuti in sere 9-12 descendenti. In conditii
de mediu bune, fiecare reproducator adult poate produce 15 melci tineri.
Tarcurile pentru ingrasare pot fi amplasate fie in spatii deschise (in aer liber), fie in
spatii inchise special amenajate (sere). In cazul serelor, incalzite de razele solare,
temperaturile crescute din timpul iernii si umiditatea insuficienta cauzeaza aparitia
piticismului si malformatiile la unii melci. Un sitem de irigare asigura necesarul de umiditate,
iar apa in exces trebuie drenata. In tarcurile de ingrasare se pot pune peste un gratar de lemn
suspendat pe latete transversale, folii de plastic dur cu dimensiunile 60/90 cm, care ies in
afara gardului cam cu 10 cm, de fiecare parte si ating pamantul. Aceste folii au menirea de a
asigura melcilor loc de odihna si de refugiu. Peste folia care acopera gratarul se pun

8
hranitorile. Pe fundul tarcului de ingrasare se pune un strat de constituit din amestec de nisip
si pamant (strat fertil de la suprafata solului) cu rame. Ramele au rolul de a curata resturile de
la melci. In vederea hibernarii, melcii eclozionati vara se intretin peste iarna intr-o camera
rece. In functie de conditiile climaterice locale, in jurul datei de 1 aprilie melcii sunt
transferati in tarcurile de ingrasare pe categorii de dezvoltare (mari, mijlocii si mici). In
aceste tarcuri, la helix pomatia densitatea nu trebuie sa depaseasca 1,67 Kg melci/m² sau 110-
130 indivizi/m². Alte surse citeaza faptul ca pentru o dezvoltare in conditii optime densitatea
melcilor trebuie sa fie de pana la 300 indivizi/m² la Helix aspersa (micul gri) sau de pana la
150 indivizi/m² la Helix aspersa maxima (marele gri). La aceste densitati randamentul este 3
Kg/m². In cazul speciei Helix pomatia tarcurile de crestere nu trebuie sa contina mai mult de
90 de melci de dimensiune medie/m² sau 45 de exemplare mari/m². Astfel exprimat se
asigura 1 kg melci/m². La desitati prea mari sau in tarcuri cu prea mult noroi, melcii tind sa
nu se reproduca. Melcii din zonele cu densitate mare au un ritm de crestere mai scazuta si o
rata mai mare a mortalitatii. Indivizii subponderali devin adulti cu dimensiuni mai mici, care
depun apoi un numar mai mic de ponte, au un numar mai mic de oua/ponta, iar ouale au un
procent mai scazut de ecloziune. Aglomeratia melcilor reprezinta o economie falsa.
Hranirea melcilor are un caracter sezonier. In general, sezonul de hranire a melcilor
este cuprins in intervalul aprilie-octombrie, cu o perioada de pauza in timpul verii. Hranirea
se poate face cu hrana uscata distribuita in vase putin adanci sau cu furaje verzi. Nu este
obligatoriu ca melcii sa se hraneasca in fiecare zi.
Reproducatorii se transfera in tarcurile de reproducere in cursul lunii aprilie si
inceputul lunii mai, unde li se asigura hrana pana la mijlocul lunii iunie, cand incepe
imperecherea si melcii inceteaza sa se mai hraneasca. Dupa depunerea oualor, melcii adulti
sunt mutati in alte tarcuri unde isi reiau hranirea.
Melcii din aceiasi specie, dar provenind din regiuni diferite, au anumite preferinte de
hrana. Cele mai importante plante sunt: varza, salata, floarea soarelui, spanacul, morcovii etc.
In decurs de 24 ore meci pot consuma o cantitate de hrana echivalenta cu 10-20% din
greutatea lor corporala. Melcii activi privati de hrana pot pierde peste 1/3 din greutatea lor
inainte de muri prin inanitie, care survine in decurs de 8-12 saptamani. In timpul estivatiei
melcii pot supravietui fara sa se hraneasca o perioada lunga de timp. Pentru hranirea melcilor,
rezultate bune s-au obtinut la melcii hraniti cu resturi vegetale, fructe strivite, cartofi fierti si
tarate. Deasemenea in alimentatia melcilor rezultate bune s-au obtinut prin alimentarea
acestora cu furaj combinat pentru pasari, cu un nivel proteic cuprins intre 16-17%, de ex
furajul de tip ''finisher'' pentru broileri, 52% porumb, 16% soia, 20% sorg, 44% orz si 6%

9
faina de carbonat de calciu. La specia helix aspersa s-a obtinut o crestere rapida a tineretului
prin administrarea de lapte praf. Vasele de adapare si hranire trebuie frecvent curatate. Apa
potabila se poate administra in recipiente putin adanci, pentru a reduce riscul de inecare.
- MELCI

Cresterea melcilor in baterii

Prin aplicarea acestei metode de crestere se

inlatura efectul negativ al variatiei factorilor
de mediu natural, sunt excluse pierderile
determinate de daunatori si se obtin, prin
selectie, populatii de melci cu o dezvoltare
precoce si omogena.

 Cresterea melcilor in baterii impune

existenta unei cladiri in componenta careia trebuie sa existe mai multe incaperi: o camera
pentru crestere, un laborator pentru triere si ambalare, o camera de preparare a hranei, si un
birou al fermei. O asemena ferma trebuie sa dispuna de o suprafata de teren pentru a asigura
baza furajera.

In camera de crestere trebuie sa fie geamuri mate pentru a crea o lumina difuza,
instalatie de apa, canalizare, incalzire (20-22 grade C), ventilatie (0,3 m/s), umiditatea
aerului (70-80%), iluminare (becuri in tavan dispuse in triunghi).

Bateriile au 3 m lungime, 1,5 m latime si 1,2 m inaltime. Fiecare nivel este prevazut
cu site cu ochiuri de marimi diferite adecvate dimensiunii melcilor si un un fund mobil.

Melcii sunt impiedicati sa paraseasca bateriile prin instalarea la marginea nivelelor a

unui echipament electronic de joasa tensiune constituit din lame de otel inoxidabil conectate
alternativ la polii unei baterii de 6 volti.

Pe mijlocul fiecarei baterii se dispune mici platforme pentru refugiul melcilor si cutii
pline cu nisip sau pamant pentru depunerea pontei. De asemenea langa cutii vor fi puse rigole
de plastic in care se administreaza hrana.

Pentru reproducere bateriile vor fi populate cu melci maturi selectionati, in jur de 20-
28 exemplare la mp.

10
 Puietul cand a atins varsta de 35 de zile va fi transferat in alte baterii unde sunt
intretinuti pana la varsta de 270 de zile. Apoi vor fi selectionati pentru comercializare si
reproducere. Cei pentru comercializare vor fi trecuti in baterii unde se asigura o densitate de
40-45 exemplarela mp si vor avea o furajare intensiva.

Baza furajera va fi formata din varza furajera, salata, morcovi, napi, etc care se vor
administra in stare proaspata. Se va acorda o atentie prevenirii accesului in camera de
productie a rozatoarelor, furnicilor, si gandacilor carnivori.

Productia de melci pentru comercializare este de 1,5 kg la mp.

ROLUL SI LOCUL MELCILOR IN ALIMENTATIE SI MEDICINA

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au utilizat in alimentatia lor, printre numeroasele
componente si moluste de apa sau terestre. Descoperirea cochiliilor de melci cu ocazia
sapaturilor arheologice nu fac decat sa confirme faptul ca melcii erau folositi in alimentatia
omului din vremuri preistorice. In cavernele locuite de stramosii nostri primitivi, s-au
descoperit munti de cochilii care atesta ca melcii erau consumati inca din acea vreme.
Carnea melcilor, asemanatoare cu carnea de peste, este foarte saraca in lipide (0,5–
0,8%) si relativ saraca in calorii (60-80 cal/100g.), in schimb este bogata in proteine cu inalta
valoare biologica (12-16%), in substante minerale (1,5%) si in azot (2,5%)”.

Pe buna dreptate se pune intrebarea daca ne

aflam sau nu in fata unui remediu miraculos care
ne scapa de atatea probleme, sau sunt doar
speculatii de ordin gastronomic si comercial.
Cercetarile mai recente au confirmat insusirile
miraculoase ale carnii de melc. Astfel s-a
constatat ca aminoacizii continuti in proteinele carnii de melc si in saliva acestora, contribuie
la reconstituirea in intregime a tesutului gastric si deci la vindecarea ulcerului. Ei lubrifieaza
caile respiratorii, contribuind la vindecarea afectiunilor pulmonare, a bronhiilor si gatului.
Tusea convulsiva este combatuta de complexul glucoprotidic numit helicina. Aminoacizii din
proteinele melcului catifeleaza si favorizeaza eliminarea celulitei si a varicelor. Foarte bogati
in calciu, melcii consumati sunt indicati in combaterea rahitismului si a altor cazuri in care

11
organismul are nevoie de acest element. Datorita bogatiei in acizi grasi polisaturati, consumul
carnii de melc combate acumularea de colesterol, iar datorita continutului ridicat in saruri
minerale si fier, este deosebit de util in timpul sarcinii si alaptarii. Fiind saraca in lipide,
carnea de melc poate fi recomandata in meniurile celor care sufera de boli ale ficatului,
arteroscleroza, obezilor, batrânilor, celor cu regim dietetic impus. Nu in ultimul rand melcii
sunt utilizati in industria cosmetica, sau ca furaj pentru o serie de animale de blana, de
companie si pasari. Proaspeti sau congelati, sub forma de semipreparate sau conserve, astazi
nimeni nu poate contesta gustul deosebit de rafinat al melcilor, produs gastronomic nelipsit
din restaurantele vest-europene, dar mai ales franceze si italiene, asiatice sau americane.

Carnea foarte savuroasa, bogata in proteine si foarte

hranitoare, saraca in lipide, cu proprietati medicamentoase
deosebite si benefica pentru frumusetea si sanatatea fiecaruia,
este tot mai cautata, mai apreciata si recomandata de
specialistii in nutritia umana. Cu o piata estimata intre 35 si
40 mii tone de melci vii, Franta si Italia raman astazi cei mai
importanti consumatori din lume, iar Grecia este principalul furnizor de melci pentru Franta.
Statele Unite, un alt important consumator de melci, pe langa productia proprie, importa
anual cca. 500 tone de carne conservata de melc de pe piata europeana. Pe langa Franta,
SUA, Italia, Germania, si Anglia astazi si alte tari sunt preocupate de acest aliment de lux,
consumat de tot mai multi oameni cu pretentii gastronomice, iar procesul tehnologic de
crestere sau de prelucrare a carnii de melc are in vedere o tehnologie tot mai exacta, mai
sigura, care sa respecte conditiile de calitate, igiena si siguranta alimentara.

In Romania, melcii de gradina au inceput sa fie consumati dupa anul 1848 si mai ales
dupa primul razboi mondial, indeosebi la restaurantele din Bucuresti si în orase transilvanene.

Curiozitati interesante despre Melci

Melcii sunt atat de diversi, incat exista melci de pamant, melci de mare si melci de apa
dulce.

Cand se simt amenintati, de obicei se retrag in carapacea lor pentru a se proteja.

Melcii nu au coloana vertebrala.

12
Cel mai mare melc de pamant este Melcul African Gigant (Achatina Achatina). Cel mai
mare melc de pamant inregistrat avea 30 cm lungime si cantarea aproape 0.9 kilograme.
Melcii care eclozeaza doar oul isi pot manca carapacea si chiar si alte oua ale fratilor
lor.
"Melcii cu con", o familie de melci de mare este veninoasa, iar unii dintre ei sunt fatali
pentru oameni!
Majoritatea melcilor traiesc intre 2 si 5 ani, dar in captivitate, unii au depasit varsta de
10 sau 15 ani.
Mucusul melcului din gradina este utilizat pentru a trata ridurile, petele si cicatricile de
pe piele.
Majoritatea speciilor de melc sunt hermafrodite, deci au atat organe de reproducere
masculine, cat si feminine.
Viteza melcilor este de aproximativ 1,25 - 2 cm pe secunda. Daca s-ar misca fara
oprire, ar fi nevoie de mai mult de o saptamana pentru a parcurge 1 kilometru.
Unii pradatori de melci teresti sunt gandacii, sobolanii, soarecii, testoasele,
salamandrele si unele pasari.
Melcii gazduiesc mai multe tipuri de paraziti care, desi poate nu-i ucid, sunt capabili sa-
i afecteze sau sa omoare pradatorii sau animalele care mananca melci. Chiar si oamenii
care mananca melci slab gatiti pot deveni grav bolnavi.
Marimea cochiliei unui melc reflecta varsta lui.
Unele specii de melci hiberneaza in lunile cele mai reci ale anului. Isi acopera corpul cu
un strat subtire de mucus, care le impiedica sa se usuce. Uneori, melcii fac si un proces
similar vara, numit estivare, pentru a supravietui daca este o sezon uscat. Aceste
procese constituie probabil unul dintre motivele pentru care au supravietuit de milioane
de ani.
Melcii pot vedea, dar nu pot auzi. Majoritatea melcilor de pamant au doua seturi de
tentacule, cea superioara poarta ochii, in timp ce cea inferioara are organele olfactive.
Cu toate acestea, nu au urechi sau canal de ureche.
Melcii sunt animale nocturne, ceea ce inseamna ca majoritatea activitatilor lor au loc
noaptea.
Melcii sunt puternici si pot ridica pana la 10 ori greutatea lor corporala in pozitie
verticala.

13
 Exista cel putin 200.000 de specii de moluste, inclusiv melci, desi doar 50.000 sunt
clasificate.

COMPORTAMENTUL MELCULUI IN ECOSISTEMUL SAU NATURAL

In mediul natural melcii s-

au adaptat acelor conditii care le-
au permis sa se reproduca, sa se
hraneasca si sa se dezvolte spre a-
si perpetua specia. In conditiile
climei temperat-continentale din
tara noastra specia comestibila de
melci Helix pomatia s-a adaptat la
o viata sezoniera, in care
alterneaza perioada activa cu cea
pasiva (de somn).
Prin cunoasterea
modalitatilor in care organismul
melcului raspunde la actiunile
mediului exterior putem sa asiguram conditii optime de crestere in mod dirijat in crescatorii si
sa utilizam eficient anumiti factori fizici si chimici pentru conservarea melcilor si a
produselor rezultate din prelucrarea acestora.
Perioada activa a melcilor se desfasoara in sezoanele de primavara, vara si toamna,
cand, ca urmare a asigurarii nevoilor nutritive prin consumul de furaje, metabolismul lor se
intensifica, fapt ce sustine procesul de crestere si de reproducere. Perioada pasiva este
determinanta la melci de conditiile nefavorabile de mediu care-i obliga sa intre intr-o
perioada de somn sau latenta, in care isi reduc activitatea si metabolismul. Melcii manifesta
urmatoarele tipuri de somn: somnul zilnic de odihna, este un somn de scurta durata care se
produce dupa o zi de activitate; somn de vara, cand, pentru a se apara de caldura excesiva,
melcul se retrage in cochilie si isi secreta o perdea (de unul sau mai multe valuri) la intrare;
somnul de iarna (hibernal), este un somn de lunga durata cand melcul se retrage in cochilie si

14
se capaceste la intrare cu o membrana conjunctivo-chitinoasa, numita epifragm, alcatuita din
mai multe straturi. In timpul somnului estival si hibernal, melcul isi asigura nevoile
metabolice din rezervele acumulate in organism si special in hepatopancreas.
Primavara cand la adancimea de 15 cm solul atinge o temperatura de 10-12°C si
conditiile climatice sunt favorabile (caldura, umiditate si lumina), melcul se trezeste din
somnul hibernal. In acest moment sparge cu piciorul epifragma, o da la o parte (se
descapaceste) si se hidrateaza cu roua si umiditatea atmosferica (mai ales cu ploi),
reactivandu-si treptat functiile vitale. Prin consumul activ de plante isi reface rezervele
organismului si incepe sa creasca in volum concomitent cu cochilia. Problemele vitale pot
surveni la melcii tineri si la cei care au intrat in iarna cu rezerve reduse, deoarece acestia se
descapacesc mai devreme si sunt expusi conditiilor climatice nefavorabile din sezonul de
primavara. In luna mai, conditiile de viata ale melcilor (caldura, umiditate, vegetatie tanara)
se imbunatatesc si drept urmare ei cresc, se imperecheaza si depun ouale. In lunile de
primavara melcii sunt foarte activi astfel ca somnul lor zilnic de odihna dureaza numai cateva
ore. In timpul acestui somn, piciorul melcului realizeaza o ventuza cu care se fixeaza pe un
trunchi sau pe o ramura de copac sau pe o planta mai dezvoltata si umoroasa, corpul fiind
retras partial in cochilie.
Vara, cand temperaturile atmosferice depasesc in mod constant 25°C, melcul se
deshidrateaza si isi incetineste functiile vitale. In aceste conditii el cauta pentru culcus locuri
umbroase si racoroase, isi retrage in intregime corpul in cochilie si isi formeaza un voal din
tesut conjunctiv si secretii chitinoase, intrand in somnul de vara. In cazul in care perioada
calduroasa se prelungeste excesiv, seceta este mare si temperatura foarte ridicata, melcul isi
retrage corpul tot mai mult in profunzimea cochiliei si secreta mai multe straturi de voal, care
permit totusi accesul aerului necesar respiratiei. Somnul estival se mentine mai multe
saptamani, mai exact spus atata timp cat conditiile de mediu ce-l determina se mentin.
Trebuie avut in vedere faptul ca la temperaturi de peste 40°C, chiar si timp de 24 ore, melcul
moare ca urmare a deshidratarii si asfixierii. Intre lunile iunie si septembrie, cand conditiile
climatice sunt favorabile, melcul duce o viata activa. In luna iunie se reproduce a doua oara in
anul respectiv. In acest interval de timp melcii pot fi culesi din mediul lor natural, fie ca sunt
voalati, fie ca sunt activi, caz in care voaleaza in timpul depozitarii. Melcii pot fi pastrati vii
mult timp in spatii in care se asigura temperaturi de +2°C, intuneric si umiditate scazuta. In
decurs de 1-2 zile melcii elimina toate dejectiile acumulate in tubul digestiv, dupa care
voaleaza.

15
 Iarna, in momentul in care temperatura solului la adancimea de 15 cm atinge valoarea
de 6-8°C, melcul isi completeaza rezervele de hrana din hepatopancreas, dupa care isi sapa
adapostul pentru iernat si isi capaceste intrarea in cochilie cu o epifragma calcaroasa
rezistenta (groasa de 1 mm), acoperita la exterior si la interior cu cate o membrana fina. In
timpul iernii melcul poate suporta temperaturi de -40°C, dar nu mai mult de 24/ore. Intreaga
operatiune de operculare dureaza 4-5 zile. Uneori, dupa capacire, melcul se retrage si mai
adanc in cochilie si construieste un alt capac, numit opercul. Intre cele doua capace exista
camere de aer care asigura o mai buna izolare termica. Capacul cochiliei nu este ermetic, fapt
ce face posibila circulatia aerului sa intre in interiorul si exteriorul capacului. Adeseori melcii
folosesc in grup o gaura in pamant sau un alt adapost probabil pentru a izola mai bine
impotriva frigului. In timpul hibernarii, melcii pierd in medie circa 10% din greutatea
corporala. In caz de ger persistent, pierderea in greutate poate fi si mai mare. In cazul in care
melcul nu a acumulat suficiente rezerve de hrana care sa-i asigure parcurgerea normala a
somului hibernal (numit si moarte aparenta), acesta nu va capaci. Niciun melc nu poate trai
mai mult de 14 luni fara o perioada mai lunga de odihna (somn). Cand timpul este frumos si
melcii sunt activi, adunand rezerve insemnate in organism, ei pot fi adunati si in luna
noiembrie (este momentul cel mai indicat). In timpul somnului de iarna, melcul isi reduce la
maximum functiile vitale. Astfel, respiratia este abia perceptibila, bataile inimii sunt rare (o
bataie la un interval de 2 minute), iar daca cochilia i s-a spart si-o repara. In urma acestei
activitati latente, hibernale, melcul iese in primavara puternic deshidratat, cu rezerve de
glicogen si lipide hepatice scazute, cu glucoza si dioxid de carbon acumulate in sange si
tesuturi, precum si cu un lichid colorat in rosu (de un pigment numit helicorubina) in tubul
digestiv.

16
LIMAX
Origine
Limaxii sau melcii fara cochilie sunt taratoare terestre care fac parte din familia
Limacidae, genul Limax.
Poate fi intalnit in livezi, paduri, locuri cu umezeala sau mlastinoase.
Limaxul este considerat daunator nocturn. Poate fi combatutu cu Optimol (o
substanta nepoluanta pentru mediul inconjurator) care omoara melcul prin otravire.

O alta metoda de a scapa de limax este capcana cu bere.  O farfurie cu bere este o

atractie de senzatie pentru melcii fara cochilie. Aroma maltului si a hameiului ii imbata si la
scurt timp ii gasesti inecati. Umple aceste capcane cu bere proaspata pentru ca in timp isi
pierde aroma.

Plasticul negru vine de hac limaxului incet dar sigur. Se pune folie de plastic prinsa la
capete pe sol in zilele calde si melcii care se incumeta sa o traverseze vor muri din cauza
caldurii si a deshidratarii. Se recomanda folia neagra, se pot folosi si saci menajeri.

17
 HRANA
Limaxul se hraneste cu partile subterane ale plantelor si uneori si cu cele de la
suprafata.
Printre plantele favorite se numara si tutunul.
CARACTERISTICI
Sunt taratoare care au corpul alungit de lungimi 4 – 6 cm. Au diferite culori, si pe
spate diferite desene in functie de specie.
Corpul este acoperit cu un mucus usor lipicios. Are doua perechi de coarne

Specii de Limax:
Limaxul de gradina
Limaxul albastru
Limaxul cenusiu – Deroceras agreste
Limaxul tigru – Limax maximus

REPRODUCERE LIMAX
Puii eclozati ajung la maturitate dupa 2-3 luni. In fiecare an se nasc 2-3 generatii de
pui. Este specie hermafrodita.
Inmultirea se face prin oua. Depune pana la 600 de oua in gramezi de 20-30.
Trece iarna intr-o hibernare pana in luna mai cand temperatura ajunge la 8 – 10 grade.

18
 BIBLIOGRAFIE
https://www.gazetadeagricultura.info/animale/melci.html
https://www.snail-world.com/
https://www.toateanimalele.ro/reptile/limax/

19