REVOLUTIA UNUI SPIC

Specializarea: CONSULTANTA SI MANAGEMENT IN AGRICULTURA

Disciplina: AGRICULTURA ECOLOGICA

 Relația umanității cu alimentele este elementară; alegerile noastre alimentare zilnice
servesc ca amintiri vii ale dependenței noastre de lumea vie.

Micuța sa carte verde m-a obligat să-mi reexaminez propriile presupuneri despre cum am
ajuns să cunosc lumea din jurul meu. Uneori radicală, contraintuitivă și neliniștitoare,
“Revoluția unui spic” este o relatare fascinantă a călătoriei fizice, spirituale și filozofice a
unui om prin viață.

Fiziopatolog, Fukuoka, s-a confruntat cu propria sa mortalitate ca tânăr, după ce a

supraviețuit unui atac acut de pneumonie. Recunoscând sensul vieții și al vieții, a decis să se
îndepărteze de cariera sa, căutând în schimb răspunsuri la întrebările mari ale vieții, cultivând
o relație cu lumea vie din ferma familiei sale. În deceniile următoare, el și-a folosit puterile
de observație pentru a învăța din natură, perfecționând o tehnică de succes a agriculturii „fără
a face nimic” care a sfidat multe convenții agricole tradiționale și moderne.

“Revoluția unui spic”este dificil de clasificat; cartea sare din anecdote personale, la
reflecții ezoterice, la sfaturi tehnice despre mâncare, agricultură și viață.

Una dintre temele recurente ale cărții este explorarea de către Fukuoka a limitelor
cunoașterii umane. El consideră că cea mai mare parte a ceea ce definim drept cunoaștere nu
poate oferi decât o interpretare vagă a lumii:

“Oamenii cred că înțeleg lucrurile pentru că se familiarizează cu ele. Aceasta este doar o
cunoaștere superficială. Cunoașterea astronomului care cunoaște numele stelelor, botanistul
care cunoaște clasificarea frunzelor și a florilor, artistul care cunoaște estetica verde și roșu.
Aceasta nu înseamnă să cunoști natura însăși - pământul și cerul, verzi și roșii. Astronomul,
botanistul și artistul nu au făcut decât să înțeleagă impresiile și să le interpreteze, fiecare în
interiorul bolții minții sale. Cu cât devin mai implicați cu activitatea intelectului, cu atât se
vor separa și cu atât devine mai dificil să trăiești natural.”

Pentru Fukuoka, primul pas către o înțelegere adevărată începe cu acceptarea că

umanitatea știe foarte puțin. Oglindind cuvintele lui Socrate, el recunoaște că „singura
înțelepciune adevărată este să știi că nu știi nimic”. El nu sugerează că renunțăm la urmărirea
„cunoștințelor superficiale”, ci, în schimb, solicită cititorului să realizeze că această căutare
singulară de a caracteriza, categoriza și defini nu poate și nu poate capta niciodată întreaga
existență; este capabil să descrie doar o realitate dintre mulți.
 Problemele apar atunci când acțiunile sunt luate pe baza „realității cel mai puțin
importante”. Certitudinea și convingerea în corectitudinea sa ne pot face să respingem alte
adevăruri care operează pe planuri diferite. Procedând astfel, putem deveni înconjurați de
„multe minciuni”. Putem ajunge să credem că contextul, etica și alte perspective nu contează
sau pot fi abordate mai târziu, fragmentate, de către alte persoane din alte discipline. Când
începem să acționăm cu presupunerea că ceea ce este necunoscut poate fi ignorat în siguranță,
atunci când credem prea mult în propria noastră inteligență, pot rezulta consecințe nedorite.
Produse chimice care otrăvesc lumea noastră, sisteme care cresc sărăcia și inegalitatea,
diminuarea alimentelor într-o marfă fără formă: acestea sunt rezultatele logice finale ale
acțiunilor fără a fi prevăzute în prealabil.

Fukuoka afirmă că intențiile contează. Sfatul lui pentru noi este ca, în loc să ne
ocupăm de noi înșine pentru a concepe noi modalități de a ne săpa într-o gaură mai adâncă, ar
trebui să ne oprim și să ne întrebăm de ce suntem în gaura în primul rând. În opinia sa, având
în vedere că realizarea s-a soldat cu mizeria în care ne aflăm, mai mult, rezultând soluții de
ajutor pentru bandă nu ne vor salva. Doar prin încetinirea, reflecția și parcurgerea unei căi
diferite, el crede că vom găsi o cale de ieșire din criza ecologică. Doar atunci când vom
începe să ne canalizăm inteligența și energiile spre implicarea în lucruri care contează cu
adevărat, vom găsi sens și bucurie de durată. Pentru el, această călătorie începe cu cultivarea
unei relații sănătoase cu mâncarea și lucrul cu natura în moduri care hrănesc trupul și sufletul.

De-a lungul cărții, Fukuoka vorbește despre tehnica sa de agricultură ca o metodă de

„a nu face”. Acest lucru nu înseamnă că pur și simplu se minte și pleacă complet la capriciile
naturii. Încearcă să părăsească natura să fie cu livada tatălui său mai devreme și să se întoarcă
la catastrofă. El înțelege că treaba trebuie făcută, dar obiectează lucrările inutile și fără
gânduri. El respinge soluțiile impuse de sus în jos ale agroindustriei moderne, precum și
practicile de declanșare asociate cu agricultura tradițională. În schimb, el se îndreaptă către
natură pentru a suporta o mare parte din povara producerii de alimente. Prin apreciere și
observație profundă, Fukuoka încearcă să reducă și să simplifice procesul de agricultură până
când rămân doar sarcinile critice. Înțelegând când să lase natura să își facă treaba și când
trebuie să intervină, el este capabil să obțină producții echivalente sau superioare ale
producției de alimente, cu aport extern extern și fără să epuizeze fertilitatea solului. Prin
adoptarea unei abordări agroecologice care implică atât corpul, cât și mintea, Fukuoka este
capabil să găsească împlinirea în sarcinile semnificative, rămânând suficient timp pentru a
trăi o viață modestă, confortabilă și stimulatoare.
 Prin experiența trăită și observația profundă, Fukuoka a căutat să înțeleagă și să
optimizeze conexiunile dintre organismele individuale și sistemul agricol general. Pentru el,
un pui nu este doar un produs final, ci un organism viu cu propriile sale caracteristici,
tendințe, nevoi și comportament care ar trebui să fie complet integrat într-un sistem de viață
mai mare.

Ceea ce admir în legătură cu Fukuoka este că el îmbrățișează pe deplin clișeul pe care

ecologiștii îl împlinesc atât de des, dar nu practică: “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în
lume.” . S-a îndepărtat de cariera sa științifică pentru a exersa ceea ce a predicat. În cartea
sa , ” Revoluția unui spic”, el povestește sincer experiențele sale, de la succese imense până
la eșecuri zdrobitoare, încercând totodată să-și perfecționeze metodele de cultivare și viziunea
sa despre lume, înțelegând că învățarea din natură este un proces care nu va fi niciodată
finalizat.

Pentru mine, “Revoluția unui spic” este și o poveste puternică, deoarece atât speranța,
cât și soluțiile se găsesc în paginile sale. Într-o epocă de teamă și cinism, rumeniile lui
Fukuoka oferă o modalitate alternativă de negociere cu lumea. Întrupând schimbarea pe care
dorea să o vadă și luptându-se cu adevăruri dificile, descoperă o viață îmbogățitoare și
împlinitoare prin cultivarea unei relații mai armonioase cu lumea vie.

Practică și misterioasă, amuzantă și meditativă, scrisă cu mirare și bucurie, tristețe și

durere, “Revoluția unui spic” îmi vorbește sincer și profund. Voi încheia cu unul dintre
citatele mele preferate din cartea care aruncă lumină asupra mantrei sale personale.

„Când se înțelege că cineva își pierde bucuria și fericirea în încercarea de a le poseda,

esența agriculturii naturale va fi realizată. Scopul final al agriculturii nu este cultivarea
culturilor, ci cultivarea și perfecționarea ființelor umane”.