MAMIFERELE

Dudescu Alexandru
Vădan Alexie
Mureşan Alexandru
 Mamiferele (din latinescul mamma – „sân”, „mamelă” + ferre – „a purta”) sunt un grup de
animale vertebrate care se caracterizează prin prezența:
❏ glandelor mamare, care la femele produc lapte pentru hrănirea puilor;
❏ neocortexului (o regiune a creierului);
❏ blănii sau părului
❏ oscioarelor urechii medii.

Aceste caracteristici le deosebesc

de reptile si pasari.
 În prezent au fost identificate aproximativ 6.400 de specii existente de mamifere. Cele mai
numeroase sunt
❖ rozătoarele,
❖ liliecii și insectivorele (arici, talpide, chițcani și altele)
❖ primatele ( maimuțele, lemurienii și alți)
❖ paricopitatele (cetacee, hipopotamide)
❖ carnivorele (pisici, câini, foci și altele).
CLASIFICARE
 MONOTREMELE
Monotremele (din grecescul monos - 'unic' + trema 'orificiu') sunt cele mai puțin dezvoltate mamifere. Ele au fost denumite de la
prezența unui singur orificiu, comun pentru căile urinare, genitale și digestive. Monotremele se înmulţesc prin ouă.
Reprezentanţi:
❏ ornitorincul
❏ echidina cu ciocul lung
❏ echidina cu ciocul scurt

Ornitorinc

Echidna cu cioc scurt

 THERIA
Theria (din greacă: θηρίον (thēríon) - „fiară”) este o subclasă de mamifere care dau naștere la pui vii fără a folosi ouă cu coajă,
incluzând atât mamifere euteriene (mamifere placentare) cât și metateriene (marsupiale și strămoșii lor).

Cangur
 MARSUPIALELE
Marsupialele reprezintă o infraclasă de mamifere inferioare. Caracteristica acestora este prezența unei pungi, numită marsupiu. În
această pungă își continuă dezvoltarea puii după naștere. Există și specii care nu prezintă marsupiu.
Reprezentanţi:
❏ cangurul
❏ koala

Koala

Cangur
 PLACENTALIA
Placentalia este o infraclasă care conține marea majoritate a mamiferelor existente. Mamiferele
placentare se disting de alte mamifere prin faptul că fătul este transportat în uterul mamei sale până
la un stadiu relativ târziu de dezvoltare. Acestea se împarte în două clade:
❏ Atlantogenata
❏ Boreoeutheria
 Atlantogenata Boreoeutheria
Atlantogenata este o cladă de mamifere
care cuprinde supraordinele Xenathra și
Euarchontoglires
Afrotheria. Laurasiatheria

Euarchonta Glires
Afrotheria Xenarthra Eulipotyphla Scrotifera
Elefanţi, vaci de mare, O cladă de mamifere
aardvark etc. placentare originare din
(regiunea Africii) regiunea Americilor
 SCROTIFERA

Chiroptera Copitate Ferae

Au falangele acoperite cu
Au membrele anterioare adaptate ca aripi, singurele copite.
maimifere capabile de zbor (liliecii).

Carnivore Pangolinii

Cetartiodactyla Perissodactyla
 IMPORTANŢĂ
Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind printre cele mai ușor de domesticit. Omul consumă de la
ele carne, lapte, folosește blana, lâna, pielea pentru materialele textile, le folosește în viața de zi cu zi pentru diverse activități.
Exemple:
1. Câinele
➔ își protejează stăpânul
➔ folosit de poliție la căutarea persoanelor dispărute și a drogurilor, având un miros foarte rafinat.
➔ folosit de persoanele cu deficiențe de vedere pentru apărare și pentru orientarea în spațiu.
1. Pisica
➔ se atașează de stăpân și este foarte afectuoasă
1. Calul
➔ a fost (și încă este) folosit la activitățile agricole și la tractarea vehiculelor
Omul
❏ Fiinţa raţională, capabilă de a gândi, a plănui, a discerne între bine și rău
❏ Din punct de vedere biologic face parte din subtribului Hominina, familia Hominidae
❏ Se deosebește de celelalte animale prin rezistența la stimulii externi (inundatii, cutremure etc.),
și prin faptul că este o fiinţa profund sociabila care se asociază cu alţii în grupuri, construind
unelte.
❏ Singura specie care domina lanţul trofic de atata timp (mii de ani)
Locomoţie
❖ Prin apă: se deplasează cu ajutorul cozii musculoase sau a aripilor (rechin, balena,
delfin)
❖ Pe uscat: Cele mai multe mamifere sunt terestre și se deplasează pe uscat. Toate
aceste mamifere se deplasează cu ajutorul picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte
decât cele posterioare la cele care se deplasează prin salturi.
❖ Prin aer: liliacul (prin zbor), veveriţa zburătoare (prin planare)
Comunicarea

Fie că folosește la apărarea teritoriului, la atragerea partenerului sau la chemarea puilor,

comunicarea este crucială în viața mamiferelor, în special a celor care trăiesc în grupuri.
După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica, cele mai complexe
fiind vocalizările articulate ale primatelor. Alte metode de comunicare includ undele sonore pe
frecvență înaltă, diferite mirosuri corporale, mârâituri și chițăituri sau chiar lovituri sau
împunsături.
Mamiferele comunică cel mai frecvent prin unde.
Răspândire
Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafața Pamantului, de la Polul Nord la Ecuator
și până la Polul Sud și s-au adaptat atât la viața terestră cât și la viața marină sau chiar
subterană. O explicație pentru această imensă adaptabilitate a mamiferelor este faptul că au
sânge cald și își păstrează temperatura corporală constantă indiferent de vreme, dar și
faptul că au o rezistență mare la factorii extremi.

Mamiferele s-au adaptat în foarte multe habitate și ecosisteme, incluzând cel de balta,
cel de mlastina, cel de pădure și chiar oceanul
Chiroptera
Sunt singurele mamifere capabile în mod natural de zbor real și susținut, având membrele anterioare adaptate ca aripi, acestea le manevrează mai
abil decât păsările, zburând cu degetele lor foarte larg desfăcute, acoperite cu o membrană subțire(patagiu).Cel mai rapid liliac, liliacul mexican fără
coadă, poate atinge o viteză de 160 de kilometri pe oră.. Principalii reprezentanți sunt liliecii.

Cel mai mic liliac = liliacul-bondar :

● 29–34 milimetri lungime

● 15 centimetri anvergura aripilor
● 2–2,6 grame

Cei mai mari lilieci sunt vulpile zburătoare = liliacul regal din Filipine :

● 1,6 kilograme
● anvergura aripilor de 1,7 metri

Majoritatea liliecilor sunt animale nocturne, și mulți se adăpostesc în peșteri sau alte locuri de refugiu; este incert dacă liliecii au aceste
comportamente pentru a scăpa de prădători. Liliecii sunt prezenți în întreaga lume, cu excepția regiunilor extrem de reci.
Clasificare
Al doilea cel mai mare ordin de mamifere, chiropterele cuprind aproximativ 20% din toate speciile de mamifere clasificate din lume, cu peste 1.200 de
specii.
Tradițional împărțite în două subordine :
❖ Megachiroptera - se hrănesc predominant cu fructe
❖ Microchiroptera - pot folosi de ecolocația
Dovezi recente => împărțirea în :
❖ Yinpterochiroptera - megachiropterele , împreună cu unele specii de microchiroptere
❖ Yangochiroptera
Mulți lilieci sunt insectivori, și majoritatea celorlalți fiind frugivori (mâncători de fructe). Câteva specii se hrănesc pe seama altor animale decât
insectele; de exemplu, liliecii-vampir se hrănesc cu sânge.
ăâțș
Aripile și zborul
Oasele degetelor liliecilor sunt mult mai flexibile decât cele ale altor mamifere, datorită secțiunii transversale aplatizate și nivelurilor scăzute de
calciu în apropiere de vârfuri. Alungirea degetelor la lilieci, un element-cheie necesar pentru dezvoltarea aripilor, se datorează upregulationului
proteinelor morfogenetice osoase. Ca și la alte mamifere, și spre deosebire de păsări, radiusul este componenta principală a antebrațului.
Liliecii au cinci degete alungite, care radiază în jurul încheieturii mâinii. Aripile liliecilor sunt mult mai subțiri și formate din mai multe oase decât
aripile păsărilor, ceea ce permite liliecilor să manevreze cu mai multă precizie decât cele din urmă, și să zboare cu mai multă portanță și cu
mai puțină rezistență a aerului. Plierea aripilor din față pe trupurile lor la cursa în sus îi ajută să economisească 35% din energie în timpul
zborului. Membranele sunt delicate, și se rup cu ușurință, dar se pot regenera, și rupturile mici se vindecă repede. Suprafața aripilor este
echipată cu receptori tactili sensibili în mici umflături numite celule Merkel care permite liliacului să detecteze și să se adapteze la schimbarea
fluxului de aer; utilizarea principală este de a ajuta la găsirea celei mai eficiente viteze de zbor și evitarea pierderii bruște de portanță.
Aceastea mai pot fi folosite și pentru a efectua manevre complexe pentru a captura prada în zbor. Liliecii ce se hrănesc cu nectar și polen pot
sta în aer, similar cu păsările colibri. Marginile frontale ascuțite ale aripilor pot crea vârtejuri, care furnizează portanță.

Patagiul este membrana aripii (întinsă între oasele brațului și ale degetelor, și în partea de jos a corpului între membrele posterioare și coadă).
E formată din : țesut conjunctiv, fibre elastice, nervi, mușchi și vase de sânge.

Măsura în care coada liliacului este atașată de patagiu poate varia în funcție de specie, unele având cozi complet libere sau chiar lipsă.
Adaptări pentru repaus

Femurul este atașat de șold într-un mod care le permite să se îndoaie spre
exterior și în sus în zbor. Articulația gleznei se poate plia pentru a permite marginii
posterioare a aripilor să se aplece în jos. Acest lucru nu permite

mai multe mișcări, altele decât agățatul sau cățăratul pe copaci. Megachiropterele
dorm cu capul strâns spre abdomen, în vreme ce majoritatea microchiropterelor
dorm cu gâtul curbate spre spate. Această diferență se reflectă în structura
vertebrelor cervicale ale celor două grupuri,

care sunt în mod clar distincte. Tendoanele permit liliecilor să-și blocheze
picioarele strânse atunci când se agață de o creangă.
Sistemele interne
Liliecii au un sistem circulator eficient : pereții venelor par să sprijine activ fluxul sânge înapoi la inimă cu această
acțiune de pompare. Deoarece corpurile lor sunt relativ mici și ușoare, liliecii nu sunt expuși riscului ca sângele să li se
concentreze în cap, atunci când stau agățați în repaus.

Liliecii posedă un sistem respirator adaptat pentru a face față cerințelor zborului propulsat, o activitate mare
consumatoare de energie, care necesită un transfer continuu și masiv de oxigen : suprafața alveolară relativă și
volumul de sânge din capilarele pulmonare sunt mai mari decât la cele mai multe alte mamifere patrupede.

Din cauza cererii mari de energie în zbor, corpul liliacului îndeplinește aceste cerințe prin schimbul de gaze prin
patagiul aripilor : casele subcutanate din membrană se află foarte aproape de suprafață => permit difuzia de oxigen și
dioxid de carbon.

Sistemul digestiv la lilieci are diferite adaptări în funcție de specia de liliac și de dieta sa.

➔ Liliecii inectivori și frugivori au mai multă maltază, zaharază și mai enzime digestive pentru a procesa mai bine
insectele (ex :chitinaze).
➔ Liliecii-vampir sunt singurele vertebrate care nu au maltază
Simțurile
Ecolocația

- folosesc laringele pentru a crea ultrasunete, și le produc prin gură și uneori în nas în intervalul de frecvență de la 14.000 la peste 100.000 Hz.

- recepționează ecoul care conține informații referitoare la mișcarea și locația prăzii.

- Ei s-au adaptat pentru a schimba frecvența sunetelor emise în funcție de viteza lor de zbor astfel încât ecoul să se întoarcă gama optimă pentru auz.

Pe lângă ecolocarea prăzii, urechile liliecilor sunt sensibile și la vibrațiile aripilor fluturilor, la sunetele produse de abdomenul unor insecte, și la mișcarea prăzii
târâtoare, cum ar fi miriapodele și urechelnițele. Geometria complexă a crestelor de pe suprafața interioară a urechilor liliecilor îi ajută să-și concentreze brusc
semnalele de ecolocație, și să asculte pasiv orice alte sunete produse de pradă.

Molia-tigru poate bruia ecolocația liliecilor : produce ultrasunete aposematice pentru a le sugera liliecilor că sunt protejate chimic și, prin urmare, lipsite de
gust.Specii de molie, ca molia-tigru, pot produce semnale care bruiază ecolocația liliecilor.

Vederea

Ochii celor mai multe specii de microchiroptere sunt mici și slab dezvoltați, ceea ce duce la o slabă acuitate vizuală, dar nicio specie nu este oarbă. Majoritatea
microchiropterelor au vedere mesopică, adică pot detecta doar lumina la niveluri scăzute, în timp ce alte mamifere au vedere fotopică, adică pot vedea în culori.
Microchiropterele își pot folosi vederea pentru orientare și în timp ce călătoresc între zonele de repaus și cele de hrănire, ecolocația fiind eficientă numai pe
distanțe scurte. Unele specii pot detecta ultraviolete (UV). Cum corpurile unor microchiroptere au culori diferite, acestea ar putea să distingă culorile.
Megachiropterele au adesea vederea la fel de bună, dacă nu mai bună, ca a omului. Vederea lor este adaptată atât vederii de noapte cât și vederii la lumina zilei,
inclusiv unele care văd în culori.

Câmpul magnetic

Microchiropterele folosesc și magnetorecepția, având o sensibilitate ridicată la câmpul magnetic al Pământului, ca și păsările. Microchiropterele au o busolă internă
pe bază de polaritate, ceea ce înseamnă că ele disting nordul de sud, spre deosebire de păsări, care folosesc intensitatea câmpului magnetic pentru a diferenția
latitudinea, ceea ce poate fi folosit în călătorii pe distanțe lungi. Mecanismul este necunoscut, dar poate implica particule de magnetit.
Termoreglajul

Majoritatea liliecilor sunt homeotermi. Comparativ cu alte mamifere, liliecii au o mare conductivitate termică. Aripile sunt umplute cu vasele de sânge, și corpul pierde căldură atunci ele sunt
întinse. În repaus, ei se pot înveli cu aripile pentru a capta un strat de aer cald.

Liliecii pot evita să zboare în timpul zilei pentru a preveni supraîncălzirea la soare, deoarece membrana închisă la culoare a aripilor absoarbe radiația solară. Liliecii nu pot disipa căldură dacă
temperatura ambiantă este prea mare; ei folosesc saliva să se răcească în condiții extreme. Printre megachiroptere, vulpea zburătoare folosește saliva și ventilația cu ajutorul aripilor pentru a
se răcori în repaus în cea mai caldă parte a zilei. Dintre microchiroptere, liliacul mexican fără coadă și liliacul palid fac față la temperaturi de până la 45 de grade Celsius intensificându-și
respirația, salivând și lingându-și blana pentru a promova răcirea prin evaporare; aceasta este suficientă pentru a disipa dublul căldurii produse prin metabolism.

Lilieci posedă și un sistem de sfinctere în partea arterială a rețelei vasculare de-a lungul marginii aripilor. Atunci când sunt complet deschise, acestea permit sângelui oxigenat să curgă prin
rețelele de capilare de-a lungul membranei aripii; când se contractă, sângele este trimis direct în vene, ocolind capilarele din aripi. Aceasta permite liliecilor să controleze cât de multă căldură
se schimbă prin membrană în zbor, permițându-le să elibereze căldură în timpul zborului.

Letargia

= o stare de activitate redusă în care temperatura corpului și metabolismul scad

Este utilă mai ales pentru microchiroptere, întrucât ele folosesc o cantitate mare de energie când sunt active, depind de o sursă de hrană instabilă, și au o capacitate limitată de stocare a
grăsimii. În această stare, își scad în general temperatura corpului la 6–30 °C, și pot reduce consumul de energie cu 50 până la 99%. Circa 97% din toate microchiropterele devin letargice.
Liliecii tropicali o pot folosi pentru a evita prădătorii, reducând cantitatea de timp petrecută în căutare de hrană și reducând astfel șansa de a fi prinși de un prădător.

Megachiropterele erau în general considerate a fi homeotherme, dar se știe că trei specii de megachiroptere mai mici, cu masa de circa 50 g, prezintă starea de letargie. Aceste stări țin mai
mult timp vara decât iarna la megachiroptere.În timpul hibernării, liliecii intră într-o stare de letargie și își reduc temperatura corpului timp de 99,6% din perioada de hibernare; chiar și în
pauzele de hibernare, când revin cu temperatura corpului la normal, uneori intră într-o letargie superficială, denumită „trezire heterotermică”. Unii lilieci își reduc funcțiile organismului la
temperaturi mari pentru a se răcori în lunile de vară.

Liliecii heterotermi pot zbura în timpul migrațiilor lungi pe timp de noapte, pentru a se odihni în letargie pe timp de zi. Spre deosebire de păsările migratoare, care zboară ziua și se hrănesc
noaptea, liliecii nocturni au un conflict între deplasare și hrănire. Energia conservată le reduce atât necesarul de hrană, cât și durata migrației, ceea ce s-ar putea să îi ajute a evita să
petreacă prea mult timp în locuri necunoscute pentru a nu fi atacați de prădători. La unele specii, femelele gestante nu pot intra în starea de letargie.
Importanță și beneficii
Ei sunt importanți în ecosistemele lor pentru polenizarea florilor și dispersarea semințelor; multe plante tropicale depind în întregime de lilieci pentru aceste
servicii.

Excrementele de liliac sunt extrase ca guano din peșteri și folosite ca îngrășământ.

Liliecii consumă insecte dăunătoare, reducând nevoia de pesticide.

Ei sunt, uneori, destul de numeroși pentru a servi și ca atracții turistice, și sunt utilizați ca hrană de-a lungul Asiei și Pacificului.

Pericole :

Ei sunt rezervoare naturale pentru mulți agen ți patogeni, cum ar fi rabia și COVID 19; De asemenea, sunt extrem de mobili, sociali, și cu viață
lungă, pot răspândi ușor bolile.