Clasa Mammalia

Mamiferele sunt cele mai evoluate, mai adaptabile vertebrate din regnul animal, având cel
puțin trei caracteristici ce fac diferența dintre acestea și alte animale: produc lapte prin
glandele mamare, au corp acoperit cu păr și ureche medie cu trei oscicule. Sunt animale
homeoterme, care își pot controla temperatura corpului, fapt ce demonstrează larga lor
răspândire în cele mai diverse medii de viață, de la oceane, deșerturi și zone polare la păduri
tropicale și râuri etc. Cu excepția monotremelor (specii ovipare), mamiferele sunt vivipare,
care își hrănesc puii cu lapte. Marsupialele reprezintă o infraclasă de mamifere, la care femela
prezintă o cavitate abdominală în formă de pungă denumită marsupiu, în care puii își încheie
dezvoltarea embrionară. Placentarele sunt cele mai avansate și mai întâlnite mamifere, ale
căror pui își duc la bun sfârșit dezvoltarea embrionară, atașați de placentă, de uterul mamei.
Fizionomia corpului este foarte variată: de la corp zvelt, ager (dihor, nevăstuică, jder) la cel
bondoc, îndesat (arici), compact, voluminos (elefant, girafă, hipopotam) ori hidrodinamic
(delfini, balene). Există peste 5500 de specii de mamifere pe Terra, organizate în aproximativ
26 de ordine. Dintre acestea, rozătoarele (ordinul Rodentia) sunt cele mai numeroase, ca și
specii dar și ca indivizi. În opoziție, ordinul Tubulidentata este marcat de o singură specie vie,
Orycteropus afer sau porc furnicar, cunoscut în general ca aardvark (denumire dată de
coloniștii europeni) care înseamnă porc de pământ în limba afrikaans. Este un animal
nocturn, și cu toate că nu este pe cale de dispariție, este rareori observat. El se găsește pe tot
teritoriul africii subsahariene, în zone împădurite și savane.
Caracteristicile clasei Mammalia
Cutia craniană înglobează encefalul și organele de simț, cu nevoi spațiale diferite. Postura
capului, amplasarea organelor senzoriale, dimensiunea totală influențează forma corpului.
Craniul este format din doi condili occipitali, prin care se realizează articulația acestuia la
prima vertebră cervicală. Configurația craniului a fost influențată de restructurarea complexă
a aparatului masticator. Mandibula este compusă dintr-o singură piesă scheletică, dentarul,
care se atașează direct de craniu. Datorită acestui sistem și mușchilor care îl controlează,
mamiferele își folosesc dinții pentru a-și mesteca și tăia prada (precum tigrii, lupii) sau
măcina materialele vegetale (vacile, cerbii).
Encefalul ajunge la apogeul dezvoltării sale. Apare neocortexul care poate fi neted, fără
circumvoluțiuni (monotreme, insectivore, rozătoare și marsupiale) sau cutat (carnivore,
ungulate și primate).
Studiul dentiției este foarte important fiindcă oferă date valoroase privind direcțiile evolutive
și gradele de rudenie între diferitele grupe de mamifere actuale și fosile. În plus, acesta dă
imagine asupra adaptării acestor vertebrate la diverse feluri de hrană și moduri de hrănire.
Dinții mamiferelor sunt tecodonți, înfipți în alveole, și heterodonți, diferențiați structural și
functional în incisivi (tăietori), canini (colți), premolari (măsele) și molari (măsele adevărate).
În general, mamiferele sunt difiodonte, întrucât prezintă o dentiție lacteală, provizorie și una
definitivă, permanentă. Așadar, dinții sunt înlocuiți o singură dată în cursul vieții, în timp ce
la celelalte vertebrate dinții se schimbă continuu, pe măsură ce se deteriorează, animale
denumite polifiodonte (aligatori, crocodili).
În funcție de regimul alimentar, se disting următoarele tipuri de dentiție: insectivoră (hrană
bazată pe insecte; întâlnită la mamifere din ordinul Insectivora – arici, cârtița, Chiroptera –
lilieci și la primatele inferioare – lemurieni), secodontă (specifică mamiferelor carnivore),
lofodontă (dentiție incompletă, neavând toate categoriile de dinți; o întâlnim la ordinul
Rodentia, Lagomorpha – iepuri, la rinoceri și la elefanții asiatici), selenodontă (la majoritatea
mamiferelor ierbivore copitate – cai, oi ș.a.), bunodontă (la mamifere omnivore – porci, urși,
oameni).
Cele trei oscioare ale urechii medii, ciocanul (malleus), nicovala (incus) și scărița (stapes)
transmit vibrațiile sonore de la timpan la urechea internă. Ciocanul și nicovala au evoluat din
mandibula strămoșilor mamiferelor din Paleozoic.
Tegumentul mamiferelor este alcătuit din epidermă, dermă și hipodermă. Pielea este în
general acoperită cu păr (excepție ordinul Cetacea – delfini, balene și cașaloți), care
realizează anumite funcții: izolare împotriva frigului, modelarea culorilor, camuflaj contra
prădătorilor (zebre și girafe). În piele se găsesc glande sudoripare (ele lipsesc de la porci,
câini etc.) și vase de sânge.
Toate mamiferele prezintă glande mamare, acestea producând lapte folosit pentru îngrijirea
nou-născuților. Acest lapte conține o multitudine de substanțe organice ca: proteine, zaharuri,
vitamine și săruri.
Mamiferele, ca și păsările sunt animale endotermice, adică „cu sânge cald”. Asta înseamnă că
ele trebuie să își genereze propria căldură pentru a întreține o temperatură adecvată a
corpului. Interesant pentru endoterme este capacitatea lor de a se agita atunci când este frig.
Inima mamiferelor este tetracamerală și astfel circulația sângelui devine dublă și completă.
Aceasta separă sângele oxigenat provenit de la plămâni de cel cu dioxid de carbon care se
întoarce la plămâni pentru a fi reoxigenat.
Sistemul respirator este compus din căi respiratorii și plămâni. Mamiferele posedă un
diafragm mult mai avansat decât cel al reptilelor și păsărilor. De aceea mamiferele pot utiliza
oxigenul mult mai eficace decât celelalte vertebrate, de aici rezultând marea lor activitate și
valorificarea tuturor habitatelor.
Specii vulnerabile de mamifere
Pierderea anumitor specii de mamifere este cauzată în mod prim de activitatea umană.
Diferite specii sunt amenințate cu extincția dintre care: girafe, rinoceri, balene, lupi, primate
ș.a.
Physeter macrocephalus (cașalot) – specie în pericol de dispariție datorită deversării
deșeurilor de plastic în oceane. El este cel mai mare cetaceu cu dinți, având de asemena și cel
mai voluminos creier dintre toate vietățile planetei. Este considerat de cercetători ca fiind cel
mai mare prădător din toate timpurile.
Canis rufus (lup roșu) – considerată a fi cea mai rară specie de lupi. În anul 1970 exemplarele
erau socotite dispărute din natură ca specii pure, grație împerecherii cu coioții. Ulterior,
specia a fost reintrodusă ( în jurul a indivizi) într-o rezervație din Carolina de Nord.
Panthera tigris tigris (tigru bengalez) – încă din anii 1900, populația mondială a tigrilor a avut
de suferit din cauza distrugerii habitatului, a vânatului, a comerțului ilegal de piei și a oaselor
de tigru. În zilele de azi, se apreciază că populația totală este de aproximativ 2500 de
reprezentanți, aceasta aflându-se într-o reală descreștere.
Ursus maritimus (urs polar) – schimbările climatice reprezintă o amenințare sigură pentru
urșii polari, însă scăderea numărului de indivizi este datorată și vânatului. În urma încălzirii,
banchiza polară a Oceanului Arctic se topește, acest lucru degradând ecosistemul urșilor
polari din mai multe puncte de vedere: ei își obțin mult mai dificil hrana, femelelor gestante
le este mai greu să își găsească bârloguri în care să nască. Populația urșilor polari din
Svalbard numără circa 2500 de exemplare.
Alte specii de mamifere pe cale de dispariție sunt: Puma concolor couguar (puma de Florida),
Enhydra lutris (vidra de mare), Ateles sp. (maimuțe-păianjen), Neofelis nebulosa (leopard
pătat), Ovis orientalis musimon (muflon european), Odobenus rosmarus divergens (morsă de
Pacific).
Familia Rhinocerotidae alătură cinci specii de rinoceri rămase în viață, acestea putând fi
găsite pe teritoriul Africii și al Asiei de Sud. Speciile de rinoceri existente sunt: Diceros
bicornis (rinocer negru), Ceratotherium simum (rinocer alb), Rhinoceros unicornis (rinocer
indian), Dicerorhinus sumatrensis (rinocer de Sumatra) și Rhinoceros sondaicus (rinocer de
Java). Toate aceste specii sunt amenințate cu dispariția, în special datorită braconajului pentru
coarnele de rinocer.
Rinocerul indian – este cunoscut și ca „rinocerul unicorn” mulțumită prezenței unui singur
corn pe bot și trăiește prin locurile mlăștinoase din India. Acesta are corpul greoi, o
construcție masivă, putând cântări până la 2,2 tone. Corpul este acoperit cu o piele groasă,
tare, uscată și cu puțin păr vizibil, însă toate speciile au ciufuri la urechi și smoc la coadă. Ea
face unele cute profunde, care o împart în platoșe (scuturi). Acesta are un cap mare, diform și
poartă pe nas un corn lung de 30 cm. Cornul este format în totalitate din cheratină, iar el nu
pornește direct din craniu, ci de pe o zonă aspră a acestuia. Are o musculatură bine
dezvoltată, membrele sunt scurte, groase și se termină cu 3 degete învelite în copite. Urechile
sunt mobile, au formă tubulară, cu extremități rotunjite, oferindu-i un auz fin. Orificiile
nazale sunt poziționate în vârful botului, rinocerii având simțul olfactiv cel mai evoluat. Pe
părțile laterale ale capului se găsesc ochii mici, care nu îi oferă o vedere suficient de bună.
Rinocerul se hrănește cu iarbă, tulpini, ramuri, frunze, și rădăcini pe care le dezgroapă cu
cornul. Deși este mare și greoi, poate fugi cu multă ușurință, iar viteza sa poate atinge 50
km/h. Este un animal pașnic, dar atunci când este în primejdie devine periculos, repezindu-se
cu cornul în toate parțile.
În sezonul de împerechere masculii devin extrem de brutali între ei: se lovesc cu botul și
cornul, se mușcă folosindu-se de incisivii inferiori asemenea unor colți, conflictul sfârșind cu
leziuni serioase sau chiar cu moartea individului mai slab. Masculii mai puternici își
delimitează teritoriul prin maldăre de excremente și își aduc femelele în zona lor.
Rinocerii indieni diferă de cei africani prin afinitatea pentru mediul acvatic. Pe vreme caldă,
aceștia intră în apă pentru a se răcori, fiind înotători remarcabili. În contrast, rinocerii africani
nu prezintă acest comportament. Din cauza atracției față de apă, rinocerii indieni aleg să
locuiască în savane mlăștinoase.
În plus, rinocerii se află într-o relație de mutualism cu diferite specii de păsări. Acestea
consumă insectele de pe suprafața pielii și semnalează posibile pericole pentru rinoceri.
Bibliografie
https://bio.unibuc.ro/pdf/licenta_2014/biochimie/Zoologie.pdf
https://www.thoughtco.com/the-main-mammal-characteristics-4086144
https://awionline.org/content/list-endangered-species
https://www.endangered.org/animal_type/mammals/
https://destepti.ro/rinocerul-indian-rhinoceros-unicornis-al-doilea-cel-mai-mare-animal-
asiatic
https://irgp2.ru/ro/indiiskie-nosorogi-opisanie-sreda-obitaniya-foto-35/
https://www.descopera.ro/natura/9444186-aardvark-misteriosul-porc-furnicar