Sunteți pe pagina 1din 13

Flora și fauna

României

Elev: Moștiu Adriana


I. Flora
 Flora României cuprinde totalitatea
plantelor identificate și clasificate pe
teritoriul acestei țări.
 Pe teritoriul României au fost identificate
3700 de specii de plante din care până în
prezent 23 au fost declarate monumente
ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate(puse
în pericol), 171 vulnerabile și 1253 sunt
considerate rare.
 Cele trei mari zone de vegetație în România
sunt zona alpină, zona de pădure și zona de
stepă.
Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu
caracteristicile de sol și climă, dar și în funcție de altitudine,
astfel:
 stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în zonele de stepă și dealuri
joase);
 fagul, gorunul (între 500 și 1200 de metri);
 molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de metri);
 ienupărul, jneapănul și arborii pitici (între 1800 și 2000 de
metri);
 pajiștile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de
metri).
 În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o
vegetație specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz și adesea cu
pâlcuri de sălcii, plopi și arini
 În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină.
GÂRNIȚĂ FAG PIN

IENUPĂR PAJIȘTE ALPINĂ STUF


Plante pe cale de dispariție:
1. Floare de colț 2. Bujorul de munte 3. Sângele voinicului

4. Ciuboțica cucului 5. Garofița Piatrei Craiului


6. Papucul doamnei 7. Crinul de pădure 8. Pitic alpin

9. Bulbucii de munte 10. Laleaua pestriță


II. Fauna

Fauna României este una din cele mai


bogate și variate din Europa, conținând
specii rare sau chiar unice pe continent.
În România trăiesc 732 specii și subspecii
de vertebrate și numeroase (câteva mii)
specii de nevertebrate.
 Vertebratele sunt reprezentate în fauna României
prin:
 ciclostomi (4 specii);
 pești (184 specii și subspecii);
 amfibieni (20 specii și subspecii);
 reptile (31 specii și subspecii);
 păsări (382 specii și subspecii);
 mamifere (110 specii și subspecii).
 Printre mamifere una este în pericol iminent de
extincție (foca călugăr), una în pericol (nurca), 13
vulnerabile și 4 amenințate.
a) CICLOSTOMI b) PEȘTI
 Ciclostomi este o supraclasă de• Peștele este un animal vertebrat,
vertebrate agnate acvatice, craniat, ce trăiește în mediu
marine sau de apă dulce, acvatic. El respiră oxigen dizolvat
asemănătoare peștilor, dar în apă. Peștii sunt animalele cele
lipsite de fălci. mai puțin dezvoltate dintre
 În România există 4 specii de craniate.
ciclostomi: • Specii de pești din românia:
 Țipar/Chișcarul carpatic;  Somn;
 Șalău;
 Știucă;
 Biban;
 Păstrăv.

 Chișcarul lui Vladykov;


 Chișcarul ucrainean/
Chișcarul de râu;
 Hadina de râu;
c) AMFIBIENI d) REPTILE
 Amphibia este o clasă de animale • Reptilele sunt un
ovipare(se reproduce prin ouă) și grup de vertebrate
poichiloterme(are temperatura tetrapode ectoterme
corpului variabilă după temperatura cu piele solzoasă.
mediului înconjurător), de • Specii de reptile din
dimensiuni diferite. Acestea au fost România:
printre primele animale, ce au  Șopârla de pădure;
cucerit uscatul, apărând cu  Vipera;
aproximativ 350 milioane ani în  Șarpele de apă;
urmă.  Broasca țestoasă de
 Specii de amfibieni din România: apă.
 Salamandra (Sălămâzdră de uscat);
 Broasca de pământ brună
e) PĂSĂRI f) MAMIFERE
 Păsările sunt un grup de
vertebrate cu sânge cald. Sunt
 Mamiferele sunt un grup
caracterizate prin pene, cioc fără de animale vertebrate care
dinți o înaltă rată metabolică, o se caracterizează prin
inimă cu patru compartimente, prezența: glandelor
se reproduc prin ouă și au un mamare, care la femele
schelet puternic dar ușor. produc lapte pentru
 Specii de păsări din România: hrănirea puilor; a
 Rândunica; neocortexului (o regiune a
 Mierla; creierului); blănii sau
părului și a oscioarelor
 Barza;
urechii medii.
 Cucul;
imale protejate prin lege din România:
1. Capra neagră 2. Râsul 3. Zimbrul

4. Pelicanul 5.
Egreta
6. Cocoșul de munte 7. Dropiile 8. Vulturul plesuv

9. Lebăda 10. Ursul carpatin


cucuiată

S-ar putea să vă placă și