Vidra și 

Cocoșul
de Mesteacăn
Realizat de către:
 Cațîru Gabriela 
 Cazacu Luciana 
 Vidra
( Lutra lutra)
   Vidrele( Lutra lutra) sunt un grup de
mamifere semiacvatice din regnul
Animalia, încrengatura Chordata,
clasa Mammalia, ordin
Carnivora,  familia Mustelidae,
subfamilia Lutrinae. 

Denumire populară: Vidră, Lutră, Câine

de râu.
Sunete: Vidra comunică cu semenii
printr-un fluierat caracteristic. Atacată
de câini scoate un glas strident,
amestecat cu un mârâit.
Caracteristici morfo-biometrice ale vidrei în
Romania.

Trupul său este adaptat legilor hidrodinamicii,

la fel și coada, groasă la bază ce se subțiază
spre vârf, utilizată la înaintat și cârmit;
Degetele sunt unite de o membrană
interdigitală, ajutând foarte mult la înot și
propulsat;
Capul este mic cu o formă hidrodinamică
facilitând înaintarea pe sub apă;
Greutatea unui mascul este în general de 6-8
kg pe când femela cântărește aproximativ 4-5
kg ;
Acest mustelid poate ajunge la dimensiuni de
până la 1 metru și jumătate lungime și la o
greutate de 15 kilograme;
Urechile mici sunt adaptate vieții acvatice,
fiind prevăzute cu două pliuri ce le acoperă
atunci când vidra pătrunde în apă;
Ochii sunt adaptați, putând vedea în apă;
Blana are o culoare generală de castaniu
închis, mai deschisă ca nuanță pe pântec și
ceva mai surie pe partea din față a capului,
iarna blana este mai deasă și mai lucioasă. 
 Biotop
    Prezența vidrei este strâns
legată de existența resurselor de
hrană. În Romania vidra este
răspândită în întreaga țară, în
special în lacurile și văile apelor
mari, dar mai ales în bălți și Delta
Dunării. 
    Existența locurilor bogate în
pește, atrage vidra până sus la
munte, la peste 1500 de metri, în
preajma pâraielor cu păstrăvi.
Uneori, în căutarea locurilor
prielnice, trece cumpăna apelor,
peste creasta munților.
     Principalul sortiment de hrană
pentru vidră îl reprezintă peștele de
toate formele și mărimile, căci se
încumetă să atace și pește mare pe
care, după ce îl răpune, îl scoate pe
mal, depozitându-l într-un loc anume
sub o piatră sau un buștean, unde îl
poate păstra multă vreme, apoi
mănâncă doar părțile bune din el. De
obicei alege partea sângerie de la
bronhiile peștelui și carnea fără oase
a spatelui, restul lăsându-l pentru
alții. În afara peștelui, vidra mănâncă
raci, amfibieni, melci, păsări și
șoareci de apă.
 Reproducerea
   Vidrele ca și alte mustelide, au un
sistem reproductiv poligam bazat pe
teritorialitatea ambelor sexe. În
interiorul teritoriului său, masculul
controlează de la una la mai multe
femele.
     Vidrele se pot reproduce pe tot
parcursul anului iar puii se pot naște
atât iarna cât și vara, dar femelele
pot da viață la pui în general o dată
la doi ani. Vidra are o gestatie
prelungită( diapauza embrionară) și
naște de la 2 la 4 pui, care vor sta în
preajma ei pentru un an sau mai
mult 
Dușmani:
   Nu are dușmani periculoși, în afară de om. Doar
accidental poate fi prinsă de câini, de care se apară
însă cu ferocitate.
Sociabilitate:
 Trăiește solitar. După naștere, doar femela rămâne
peste jumătate de an cu puii ei.
Recunoaşterea semnelor de prezență ale
vidrei:
   Evaluarea și monitorizarea vidrei se bazează în
general pe identificarea de excremente, urme, jeleu
anal sau alte semne ce indică prezența speciei.
     Urmele:
        Labele anterioare și posterioare imprimate de către vidră pe suprafețe cu mâl, noroi,
nisip sau zăpadă pot fi întâlnite pe malurile apelor. În funcție de dimensiunile urmelor
se poate recunoaște vârsta și sexul individului, astfel:
 < 5.0 cm – pui/juvenil, 
 6.0–7.0 cm – femelă adultă, 
> 7.0 cm – mascul adult. 
      Urmele de vidră pot fi observate pe tot parcursul anului  atât iarna când este prezent
stratul de zăpadă cât și toamna, vara și primăvara pe malurile cu nisip, pietriș fin, mâl
sau noroi ale râurilor.
Reprezentare grafică a urmelor de vidră Urmă lăsată de vidră în noroi
Excrementele și jeleul anal:

    Cel mai ușor de identificat

într-un habitat populat cu vidră
sunt excrementele deoarece
acestea se păstrează timp
îndelungat în areal, în
perioadele fără precipitații. În
funcție de perioada studiului
conținutul și forma
excrementelor variază, fapt
datorat dietei ce variază de la
un sezon la altul. Lăsăturile de
vidră conțin în cea mai mare
parte oase și vertebre de pește
și amfibieni însă mai pot fi
indentificate și rămășițe de
melci, coleoptere, șoareci etc.
Obiceiuri:
   Vidra este un animal cu activitate
nocturnă și aurorală. Când îi
lipsește hrana se deplasează mult,
depărtându-se de apă, putând
trece la munte peste cumpăna
apelor, dintr-un bazin hidrografic în
altul. Puii pot fi ușor dresați de om.
Vânătoarea:
       Din cauza diminuării efectivelor de vidră în Europa, aceasta a fost strict
protejată prin diferite convenții internaționale. Efectivele ei s-au refăcut în ultima
vreme, îndeosebi în Romania unde au crescut ca urmare a scăderii poluării și
creșterii populațiilor de pește din râurile interioare. În aceste condiții, autoritatea
publică centrală care răspunde de protecția mediului poate autoriza vânarea
acestei specii strict protejate, prin ordin de ministru, acolo unde efectivele sunt
mari și unde vidra produce prejudicii în bazinele piscicole în care se practică
acvacultura. Perioada optimă de vânătoare este considerată a fi 1 octombrie-31
martie, cu toate că blana vidrei este valoroasă tot timpul anului.
      Se împușcă la pândă, cu arma lisă și cartușe de 3,5 – 4,0 mm. Trofee
neconvenționale sunt considerate blănurile, craniile și osul penian. Blana vidrei
este considerată una dintre cele mai valoroase blănuri de vânat.
 Cocoșul de mesteacan
(„Lyrurus tetrix” sau „Tetrao
tetrix”)
• Regn: Animalia
• Încrengătură: Chordata
• Clasă: Aves
• Ordin: Galliformes
• Familie: Phasianidae
• Subfamilie: Tetraoninae
• Gen: Tetrao
• Specie: T. Tetrix
Raspandire mod de viata
Păsările din această specie trăiesc în regiuni de smârcuri , pășuni
umede cu crânguri de mesteceni. Cuibul lor este ascuns în tufișurile de
pe câmp.
Zonele în care a fost identificată această specie sunt în Munții
Maramureșului și Munții Rodnei. În aceste masive muntoase, pe mici
sectoare cu habitat propice, populația de cocoș de mesteacăn este
estimată de SOR (2020) la minim 65, maxim 100 de exemplare
Caracteristici morfo-biometrice ale cocoșului
de mesteacan
• Lungimea corpului este de 40-58 cm
• are o greutate medie de 1000-1450 g pentru mascul şi 750-1110 g
pentru femelă.
• Anvergura aripilor este cuprinsă între 76-82 cm. Masculul este mai
mic decât cocoşul de munte ( Tetrao urogallus ) şi în zbor i se văd
dungile albe de pe aripi. Adulţii au înfăţişare diferită. Masculul are un
penaj lucios, albastrui-negru şi penele cozii îndoite în formă de liră,
care în zbor se desfac în furculiţă. Femela este maronie. Se hrăneşte
cu frunze, muguri (preferă mugurii de mesteacăn), seminţe de pădure,
fructe, insecte şi larvele acestora.
• Este o specie sedentară prezentă pe cea mai mare parte a
continentului european.
Reproducere
Ritualul nupţial se desfăşoară dimineaţa şi se manifestă prin ridicarea şi
desfacerea cozilor în timp ce scot sunete puternice ce se aud de la o
distanţă de câţiva km. Între masculi au loc conflicte şi chiar lupte. Fiind
o specie poligamă, masculii dominanţi câştigă acces la mai multe
femele.
• Femela depune de obicei 6-11 ouă galbene, la începutul lunii mai.
Incubaţia durează în medie 25-27 de zile şi este asigurată numai de
către femelă. După eclozare, puii îşi urmează imediat mama care îi
creşte în vegetaţia bogată, de unde ies în căutarea hranei dimineaţa şi
seara. Puii încep să facă salturi în zbor la 10-14 zile şi devin zburători
la circa 30 de zile, dar devin independenţi doar la trei luni.
Cocosul de mesteacan nu participa la cresterea puilor si nici nu va sta
alaturi de femela. Cocosul de mesteacan poate trai in jur de 5 ani.
• Pradatori
• Cocosul de mesteacan are numerosi pradatori, din aceasta categorie
facand parte ratonii, acvila de munte, eretele vanat, jderul de copac,
vulpea, cioara si hermina.