Știați că stelele-de-mare reușesc să prindă cu stomacul, că într-o plasă, chiar pești ?

Stelele de mare sunt liniștite, fără dinți și de abia se târăsc.

Stelele de mare sunt singurele animale marine care nu au creier.

Din cauza procentului mare de sare din Marea Neagră, acestea nu trăiesc aici?

Sunt cunoscute în jur de 2000 de specii de stele de mare, răspândite în toată lumea atât în apele
tropicale cât și în cele polare, dar mai des în cele adânci de peste 6000 m.

Modul de deplasare al stelei de mareeste cu totul aparte.

Picioarele stelei-de-mare sunt minuscule, subțiri, goale pe dinăuntru și elastice, aflate pe partea
inferioară a razelor.

Apă produce extensia piciorușelor, acestea se întind înainte și se lipesc ca niște ventuze de pietre.
Apoi apă trece, prin pompare, în alte piciorușe, iar acestea se târăsc mai departe.

Țiparul electric sau anghila electrică (Electrophorus electricus) este un pește răpitor
bentopelagic, din familia gimnotide (Gymnotidae), de culoare uniformă închisă, măslinie,
cu un corp serpentiform asemănător cu anghilele, răspândit în fluviile Orinoco și în
Amazon. Poate ajunge la o lungime maximală de 2,5 m și o greutate maximală de 20 kg.
Înotătoarele pelviene, dorsală și caudală lipsesc; înotătoarele pectorale sunt mici, iar
înotătoarea anală este foarte alungită. Au o respirație dublă, branhială și bucală, care le
permite să trăiască în ape slab oxigenate. Peștii adulții se hrănesc cu alți pești și
mamifere mici, iar juvenili se hrănesc cu nevertebrate. Țiparul electric este înzestrat cu 3
organe electrice: organul principal, organul lui Hunter și organul lui Sachs. Organul
principal și organul lui Hunter produc descărcări puternice, de până la 700 V. Fără să
omoare omul și animalele mai mari, curentul electric produs de aceste organe le poate
ameți. Animalele mici în schimb cad electrocutate, ca și când ar fi lovite de trăsnet.
Organul lui Sachs produce impulsuri slabe și este folosit în sondarea electrică a mediului
înconjurător și în comunicare.

Țiparul electric este cea mai mare specie din ordinul gimnotiformelor, și poate ajunge la o
lungime maximală de 2,5 m și o greutate maximală de 20 kg.

Are un corp serpentiform (în formă de șarpe), alungit și cilindric (rotunjit), golaș, fără
solzi. Capul este ușor turtit. Gură mare are un rând de dinți conici pe fiecare falcă. Ochii
sunt mici. Pielea groasă și vâscoasă acoperă întregul corp și este folosită ca un strat
protector, care protejează corpul de propriul curent electric produs.

Înotătoarele dorsale și ventrale (pelviene) întotdeauna lipsesc. Le lipsește și înotătoarea

caudală.

Cavitatea abdominală este foarte mult redusă și organele vitale (aparatul digestiv,
respirator și circulator) se află în partea anterioară a corpului și constituie doar
aproximativ 20% din lungimea peștelui. Anusul este deplasat sub cap, adesea în
apropierea gurii.

Partea posterioară a corpului conține trei perechi de organe electrice (organul principal,
organul lui Hunter și organul lui Sachs). Coada (partea corpului aflată posterior de
cavitatea abdominală) constituie aproximativ patru cincimi din lungimea totală a peștelui.

Țiparul electric este în mare parte piscivor (se hrănește cu pești). Adulții se hrănesc cu
pești mai mici, amfibieni și alte mamifere mici, mănâncă și fructe căzute, ajutând astfel la
răspândirea semințelor prin defecare.

Pentru a localiza prada țiparul electric folosește organul electric cu descărcări slabe
(organul lui Sachs). Odată ce prada este găsită anghila electrică utilizează un curent
electric mult mai puternic pentru a o paraliza, generat de organul principal și organul lui
Hunters. Șocul electric în sine nu ucide prada, doar o paralizează. Deoarece țiparul
electric nu are dinți maxilari, este dificil pentru el să mănânce un pește care se zbate. Cu
toate acestea, în moment ce prada este imobilizată de șocul electric, țiparul electric
deschide gura pentru a crea o aspirație, care îi permite să mănânce prada cu ușurință.

Țiparul electric poate fi foarte periculos pentru om, din cauza potențialului lui electric
puternic. El poate să producă o tensiune suficientă pentru a răni grav omul și alte
animale. Se citează cazuri când descărcarea electrică dată de țiparul electric trântește la
pământ și un cal.

Stea de mare

Asteroidea este denumirea unei clase taxonomice din care fac parte stele de mare.
Asteroidele sunt animale marine care fac parte din ordinul Echinodermata. Stelele de
mare cuprind un număr mare de specii care trăiesc în mediul marin în apropierea
coastelor, preferă locurile stâncoase, dar pot fi întâlnite și la adâncimi de 9.000 m, pe
nisip sau pe pe substraturi vegetale. Din studiul fosilelor s-a constatat că stelele de mare
există de peste 300 milioane de ani. Un reprezentant mai cunoscut al grupei este specia
Asterias rubens.

Corpul animalelor au forma tipică stelară a unei stele cu 5 sau mai multe brațe. Unele
dintre specii ca de exemplu Acanthaster planci care consumă corali cu 23 de brațe.
Mărimea lor variază de la 1 cm până la aproape 1 m (Novodinia antillensis).

Pe partea ventrală ele au un sistem hidraulic de sifoane cu apă și piciorușe care le ajută
în locomoție. Tot la deplasare le mai ajută brațele care aderă la substrat și prin contracție
ajută de asemenea la locomoție. Central în partea vetrală se află o deschidere care are
rol de gură care comunică cu un stomac. Stele de mare consumă nevertebrate, scoici,
bureți, melci de mare, cadavre, pești și ascidii. Stelele de mare sunt heterosexuate, adică
există indivizi de sex masculin și feminin. Spermatogeneza la masculi este stimulată prin
depunerea ouălor de către femele. Larvele eclozionate se hrănesc cu plancton. Ele vor
avea mai târziu o formă stelară.

Calul de mare
Știați că denumirea acestui animal provine de la capul acestuia care seamănă cu cel al unui cal?

Gura calului de mare este foarte mică și se mișcă foarte încet.

Au un apetit foarte mare.Căluții de mare mănâncă aproape non-stop. Un singur exemplar poate
consuma până la 3000 creveți pe zi.

Masculul este cel care naște și are grijă de pui. După naștere, la o perioada de mai mult sau mai
puțin de 5-10 zile, puii învață cum să-și prindă mâncarea singuri.

PESTELE TROMPETA

Pestii trompeta fac parte din ordinul Syngnathiformes, familia Aulostomidae si genul Aulostomus.
Pot fi intalniti in apele tropicale din toata lumea in zone cu recifi de corali, zone cu substrat pietros sau nisipos.
Sunt inruditi cu calutii de mare.
Inoata in ape cu adancimi de 0.5 – 30 de metri.

HRANA PESTE TROMPETA

Toti membrii genului pot deschide gura la capacitate maxima astfel incat pot inghiti prada de marimea corpului.
Sunt pesti carnivori care se hranesc folosind metoda ambuscadei. Se ascund printre recifurile de corali si cand prada este in apropiere sare
asupra ei cu gura deschisa.
Pentru ca nu au dinti se foloseste de aspiratia puternica pentru a prinde hrana.
Este in pradator feroce, dar dimensiunile mici ale gurii ii limiteaza la insecte si organisme mici pe care le gaseste la suprafata apei si la
adancimi mici.

ASPECT PESTE TROMPETA

Ajunge pana la lungimea de 1 metru. Corpul lui este lung, subtire, rigid si are forma unei sulite. Corpul lor nu este flexibil, nu se pot
ondula din cauza structurii osoase interconectate.
Inotatoarea dorsala si cele codale sunt situate mult mai in spate fata de ceilalti pesti.
Sunt pesti relativ mari pentru mediul in care traiesc.
O particularitate atipica la ei este botul lung si rotund aproape lipsit de falci.
Pestele trompeta are 3 subspecii:

 Aulostomus chinensis (Chinese trumpetfish)

 Aulostomus maculatus Valenciennes (Common trumpetfish)
 Aulostomus strigosus Wheeler (Atlantic trumpetfish)

COMPORTAMENT PESTE TROMPETA

Deseori este vazut inotand vertical printre corali. Sunt zone unde populatia este destul de mare si pot fi vazuti cu usurinta. Unii spun ca
chiar ca sunt din abundenta in locurile, precum zone de recif sau lagune, unde gasesc hrana suficienta.
Se presupune ca le plac valurile.

REPRODUCERE PESTE TROMPETA

Ca si alte specii de pesti si pestele trompeta face curte prin ritualuri elaborate de dans in perioada de imperechere.
Dupa perioada de imperechere femelele depun oua incepand cu luna martie pana in luna iunie. Oualele sunt preluate de mascul, fertilizate
si incubate pana cand eclozeaza.

Acul-de-mare si ata-de-mare sunt specii de pesti care se aseamana destul de mult intre
ele, au forma corpului foarte interesanta, distinctiva, iar coloritul de asemenea
impresionant.

Ata-de-mare isi are numele de la forma serpentiforma a corpului, ca o ata groasa.

Traieste peste tot in Oceanul Atlantic, in Marea Mediterana, Marea Neagra si Marea
Marmara. Prefera marile temperate si tropicale, apele din apropierea tarmurilor de nisip,
apele de coasta de adancime mica unde sunt multe alge marine. Hrana sa consta din
plancton, icre, larve de peste si mici crustacee.

Nerophis ophidion
Exemplarele adulte ale acestei specii pot ajunge la lungimea corpului de 21-30
cm si grosimea de 0,5 cm, femelele fiind de obicei putin mai mari decat masculii.
Nu prezinta inotatoare ventrale, inotatoarea dorsala este scurta si translucida, iar cea
codala este foarte mica sau nu apare deloc. De-a lungul corpului au 28-33 placi ca niste
inele osoase. La femele apare o combinatie predominanta de linii transversale albastrui.
In perioada de reproducere, chiar in prima luna de vara, femela este cea care face
curte masculului, ea are coloritul mai viu si mai intens pentru a atrage
partenerul, ceea ce la alte specii de pesti este invers. Numarul de oua produs de femela
variaza intre 200-300 si sunt purtate de mascul intr-o cavitate pe abdomen pana in
momentul eclozarii. O singura femela se poate imperechea intr-un an cu mai multi
masculi. Dupa eclozarea oualor apare puietul. Acestia au lungimea corpului de 0,9 cm si
sunt pelagici. La varsta de 2 ani ajung la varsta adulta si se reproduc.

Acul-de-mare se aseamana cu ata-de-mare dar prezinta inotatoare ventrale, iar marimea

corpului este mai mare, de pana la 46 cm. Traieste in apele de coasta ale Marii Mediterane
si marile adiacente Oceanului Atlantic de Est sau pe coasta Atlanticului european.

Are inotatoarea dorsala lunga si dezvoltata, alcatuita din 33-42 de radii moi, corpul este
alungit si subtire, prevazut cu 18-19 placi osoase intre cap si inotatoarea dorsala. Isi tine
capul inclinat si coada astfel pliata ca la calutii de mare. Inotatoarea codala este foarte
mica, alcatuita dintr-un singur lob, in forma de evantai. Cand se hraneste, pestele
actioneaza cu botul tubular ca o pipeta asupra prazii sale.

Syngnathus acus
In momentul in care observa micile crustacee in apa, se apropie incet de prada, pana la o
distanta de 3-4 cm, iar printr-o miscare brusca o absoarbe cu botul, isi umfla obrajii si apoi
o inghite. Acesti pesti sunt vorace, chiar si exemplarele mici mananca pana la cateva mii
de crustacee zilnic. Prefera tot felul de amfipode si copepode marine, pe care le
prinde la adancimi de pana la 15 m. Au capacitatea de a-si schimba coloritul corpului,
acesta este in nuante stralucitoare de rosu, verde, maro, violet, alb, gri, frumos combinate
intre ele.

Perioada de reproducere este la inceputul verii, femela depune pana la 400 de oua, le
transfera masculului in timpul imperecherii, care le poarta pana la eclozare intr-un canal
pe abdomenul sau. Dupa o perioada de incubatie de 40 de zile, ouale eclozeaza si apare
puietul care isi cauta hrana aproape de suprafata apelor, in zonele pelagice marine.

Ambele specii fac parte din ordinul Syngnathiformes, familia Syngnathidae.