FACULTATEA DE STIINTE ALE NATURII SI STIINTE AGRICOLE, SPECIALIZAREA BIOLOGIE

ADAPTARI ALE MAMIFERELOR LA MEDIUL ACVATIC

"Calatorim mpreuna, pasageri pe o mica nava spatiala, depinznd de rezervele ei vulnerabile de aer si sol conservate de la anihilare numai de grija, munca si as spune dragostea pe care le daruim fragilei noastre nave." Adlai E. Stevenson

PANA ANAMARIA SANDU ANDREEA SCOLNICU ALEXANDRU TIRCA GABRIEL ZAINEA GEORGICA

Mamiferele constituie o clas cu organizare superioar fa de celelalte animale vertebrate. Ele formeaz un grup omogen de vertebrate homeoterme, avnd corpul mai mult sau mai pu in protejat de un nveli pilos. Astfel, o parte dintre mamifere sunt total lipsite de p r (cetacee) ca rezultat al adapt rii lor la via a exclusiv acvatic . De asemenea, membrele mamiferelor au aceea i structur ca la toate vertebratele tetrapode. n general, ele sunt conformate pentru mers. Modificarea membrelor la mamifere este n corela ie cu mediul i cu modul n care se face deplasarea. n leg tur cu adaptarea mamiferelor la diferite medii de via , aceste membre au suferit o serie de modific ri att n ceea ce prive te orientarea, ct i reducerea sau sporirea num rului de oase. Astfel, la cele acvatice (cetacee) sunt scurte. La sirieni, membrele posterioare sunt orientate napoi i unite cu regiunea caudal a corpului, alc tuind not toarea posterioar . La pinipede, degetele au un num r mare de falange, unite n palete not toare. Dar sa analizam pe rand fiecare grup de mamifere ce s-au adaptat in timp la mediul de viata acvatic.
CETACEELE, spre exemplu, se impart in 2 subordine reprezentate de: i. Odontoceti cuprinde specii caracterizate prin prezenta dintilor foarte bine dezvoltati si lipsa fanoanelor. Dintii sunt homodonti, de forma conica, la delfin ajungnd pna la 260 la numar. Aparatul respirator comunica cu exteriorul printr-un singur orificiu nazal. Acest subordin este reprezentat de delfin, casalot, narval, beluga, orca (delfinul ucigas), marsuin (porcul de mare). Aceste mamifere sunt rapitoare vorace, crude (orca de exemplu ataca focile); ii. Mysticeti- cuprinde balenele, cele mai mari animale actuale, a caror gura, lipsita de dinti, este prevazuta cu numeroase fanoane- organe de filtrare n timpul hranirii-. Prezinta doua orificii nazale si au o distributie bipolara, strabatand cu usurinta spatiul dintre cei doi antipozi. Putem gasi inotatori excelenti intre multe specii de mamifere, dar delfinii s-au adaptat in asa mare masura vietii acvatice incat pe uscat sunt practic neputinciosi. Desi descind din animale terestre, acestia inoata cu forta si gratia pestilor si s-au adaptat in multe privinte pentru a-si gasi si captura prada. Cel mai evident semn al adaptarii lor este constitutia si structura corporala. Deoarece apa este un mediu cu o densitate mult mai mare decat aerul, o vietuitoare acvatica se poate deplasa rapid doar daca forma corpului sau este aerodinamica. In urma acestei cerinte delfinii si-au dezvoltat o forma asemanatoare cu cea a unei torpile; practic s-au debarasat de toate membrele exterioare ce puteau strica forma, conturul neted al corpului. Partea exterioara a corpului s-a atrofiat, neexistand nici o urma a membrelor posterioare, iar cele anterioare s-au transformat in inotatoare in forma de aripa, avand rolul de a stabiliza si a carmui miscarea. Coada s-a preschimbat in inotatoarea codala rigida si lata, care cu ajutorul inotatoarelor dorsale impinge animalul in apa cu o forta si eficienta miraculoasa. Pielea delfinului este neteda

si fina, fiind lipsita de par,motiv pentru care aluneca foarte usor in apa. Denivelarile cauzate de muschi si oase sunt corectate, netezite de stratul gros adipos aflat sub tegument care are un rol important si in izolarea termica, reducand pierderea de caldura in mediul inconjurator. In sine, structura aerodinamica a corpului nu poate fi niciodata perfecta, pentru ca in apa care curge pe corpul animalului apar turbulente, care prin schimbarile de presiune cresc rezistenta la inaintare. Pliurile transversale ale pielii delfinilor insa reduc turbulentele, astfel reducand rezistenta mediului. Asemenea altor cetacee si corpul marsuinilor este fusiform, membrele anterioare au forma unor aripioare, iar coada este plata, crestata si ii lipseste suportul osos. Marsuinii tind sa fie mai mici, dar mai robusti decat delfinii. Capul lor este mic, rotund si prezinta falci, spre deosebire de Delphinidae, care prezinta cioc. In timp ce delphinidele au un organ rotund, in forma de bulb, folosit pentru ecolocatie, la majoritatea marsuinilor nu este prezent. Dintii sunt aplatizati, avand forma unei spade, in timp ce delfinii au dinti conici. In plus, aripioara dorsala a marsuinilor are forma triunghiulara si nu curbata, asemenea delfinilor si balenelor (anumite Delphinide si Phocoenide nu au aripioare dorsale). Unele specii phocoenide prezinta mici umflaturi pe marginile aripioarelor dorsale, cunoscute sub denumirea de tuberculi. Marsuinii sunt cele mai mici cetacee, corpul lor avand o lungime de aproximativ 2.5 metri. Desi sunt capabili sa se scufunde pana la 200 de metri adancime, vaneaza doar in apele de mica adancime din zona coastelor. Stau adesea in grupuri mici care nu depasesc zece exemplare. Spre deosebire de delphinide, care au obiceiul spectaculos de a sari din apa din cand in cand si inoata practic in aer, phocoenidele rareori fac acest lucru. Marsuinii nu sunt acrobatii marilor si fluviilor, dar sunt mai precauti decat delfinii. Sarind deasupra apei, delfinii pot respira.Expira prin orificiul nazal aflat pe crestetul capului, dupa care isi umple din nou plamanii cu aer, inainte sa se scufunde. De obicei delfinii nu se scufunda la adancimi foarte mari, astfel nu trebuie sa inmagazineze dintr-o data prea mult oxigen. Pentru a inspira, este suficient sa se afle o jumatate de secunda deasupra apei. Balena ucigasa, sau orca este cel mai mare membru al familiei delphinidae, cu o lungime de circa 10 metri si o greutate de 9 tone. Aripa dorsala a acestor mamifere marine este foarte inalta (in medie de 1,8 metri). Denumirea de balena ucigasa se datoreaza falcilor puternice ale acestui animal, si dintilor lungi si ascutiti, de forma conica (50 la numar). Din dieta lor fac parte pestii, cefalopodele, alte mamifere marine (incluzand si alte specii de balene, pe care le vaneaza in grup, utilizand diferite strategii). Animale oceanice, ca alo ii se apropie rar de uscat. Ca alotul este u or recunoscut dup capul s u mare. Orificiul nazal este situat n vrful capului, care este descentrat i se afl pe partea stng . not toarea dorsal i lipse te. Ca alotul se poate scufunda pana la 3000 de metri adancime in cautarea hranei, si isi poate tine respiratia pana la doua ore. Uriasele cetacee sunt cele mai zgomotoase animale din lume. Creierul unui casalot poate atinge noua kilograme,fiind cel mai mare organ de acest fel intalnit

in lumea animala. In acelasi timp, numai inima unui astfel de mamifer cantareste peste 180 de kilograme. Spermantetul este o substanta semi-lichida, vascoasa, aflata intr-un organ situat deasupra craniului casalotului. Desi primii vanatori de balene considerau spermantetul ca fiind sperma animalului, se pare ca substanta misterioasa ii serveste acestuia in timpul scufundarilor, ea actionand asemeni unei greutati in timpul submersiei sau ca un veritabil propulsor in momentul imersiei. Adaptarea mamiferelor la mediul acvatic a avut ca principala consecinta si dezvoltarea considerabila a balenelor, care au ajuns la dimensiuni uriase (balena albastra). Faptul se explica datorita temperaturii apei, mult mai mica decat temperatura corpului lor. Cu cat corpul este mai mare, cu atat suprafata raportata la greutatea corporala este mai mica. Ca urmare, animalele mari cedeaza relativ mai putina caldura in apa, decat cele de talie mica. Asadar, pentru a inlatura riscurile traiului in apele reci, balenele au dobandit niste dimensiuni uriase in cursul evolutiei lor. Cu o lungime cuprinsa intre 27 si 33 de metri si o greutate ce poate atinge 190 de tone, balena albastra este cel mai mare animal care a existat vreodata pe pamant. Corpul imens, acoperit cu un strat adipos, are forma hidrodinamica, ajutand animalul sa avanseze mai usor in apa. Capul, foarte mare si foarte puternic - pentru a putea rezista la greutatea fanoanelor si la volumul imens de apa care este filtrata - masoara o patrime din lungimea corpului. Inima poate cantari 980 kg, iar laringele este masiv. Grasimea, cu care este acoperit corpul, nu este fixata in musculatura de dedesubt, avand o mobilitate considerabila si alunecand practic peste stratul muscular. Ea se stocheaza si in ficat, iar in oase se depune sub forma unei cantitati mari de ulei. Incepand de la barbie si pana in zona abdominala, balena albastra prezinta, pe parte posterioara a corpului, un rand de cute, care se intind si maresc capacitatea cavitatii bucale, astfel ca animalul poate inghiti un banc intreg de krill. Apa inghitita odata cu hrana este eliminata datorita conformatiei corpului si a gurii: pe maxilarul inferior, in loc de dinti, balena albastra prezinta o formatiune de placi osoase, din cheratina, asemenatoare cu niste faguri sau pieptani, care scurg apa din hrana solida, la fel ca o sita. Pliurile permit, asadar, gatului sa se largeasca pentru a cuprinde toata apa, iar cand gura se inchide, pliurile se strang, limba se ridica, fortand apa sa iasa prin placile osoase, iar hrana este prinsa in pieptani . Aceste mese copioase ii asigura necesarul de hrana pentru o perioada indelungata, astfel incat, in timpul migrarilor, respectiv in perioada de reproducere, in apele tropicale, nici nu trebuie sa se mai hraneasca. Cetaceele percep nu numai sunetele obisnuite, dar si infra si ultra sunetele, pe care urechea omului nu le percepe. nregistrand pe banda magnetica sunete emise de balene si delfini, s-a constatat ca fiecare specie emite o gama de sunete deosebita. Astfel, o afalina adulta poate produce 17 semnale pe cnd puiul acesteia n prima perioada de viata produce doar 6. Cu vrsta, sunetele emise devin tot mai variate. Constitutia si modul de viata ale cetaceelor demonstreaza ca aceste animale prezinta un mod de organizare extrem de perfectionat. Cetaceele, si n special delfinii, se dreseaza usor si

executa numeroase miscari. Cetaceele sunt animale de vnat foarte valoroase. Pielea, ficatul, grasimea, osul de balena (fanonul) sunt importante materii prime, mai ales pentru industria farmaceutica. In prezent, din cauza reducerii numarului de cetacee, vnarea lor este limitata. 18 specii sunt incluse n Cartea Rosie mondiala. Pe planeta noastra exista cteva rezervatii naturale pentru cetacee, unde acestea traiesc si se nmultesc.

SIRENIENII provin din mamifere terestre care, in urma cu milioane de ani, au patruns in mediul acvatic, dobandind treptat adaptari specifice. Isi duc viata in apele putin adanci din apropierea coastelor oceanice si in estuarele unor fluvii, in rauri si lacuri mari. Se hranesc exclusiv cu plante, avand in ecosistemele acvatice un rol echivalent cu cel al erbivorelor mari in ecosistemele terestre. Sirenienii sunt mamifere ungulate, adaptate exclusiv la via a acvatic , unele marine, altele de ap dulce. Corpul lor este lung de 1-4 m, fusiform i acoperit cu p r rar. Membrele anterioare sunt transformate n not toare iar cele posterioare lipsesc. Capul mare i rotund este legat de corp printr-un gt scurt i gros, pu in pronun at la exterior, iar coada este transformat ntr-o not toare lat , turtit dorso-ventral (orizontal ). Botul este scurt iar n rile plasate n vrful lui. Denti ia difiodont este incomplet la adul i, deoarece la ei lipsesc caninii iar uneori chiar incisivii i premolarii. Sunt animale erbivore, cu m sele de tip bunodont. Sirenienii tr iesc n regiunile litorale ale apelor marine i uneori n vecin tatea estuarelor i la gurile fluviilor pe cursul c rora pot urca pn la distan e destul de mari. De obicei, se hr nesc cu alge marine sau cu plante de pe rmurile fluviilor i rurilor pe care nainteaz . Femelele au mamele pectorale i nasc un singur pui. Ordinul cuprinde trei familii Trichechidae (Manatidae), Dugongidae (Halicoridae) i Rhytinidae. Lamantinii (Genus Trichechus) sunt mamifere acvatice care au corpul mare, bine proportionat, cu membrele din fata in forma de vasle si cu coada rotunjita, in forma de vasla orizontala. Desi seamana cu balenele si delfinii din anumite puncte de vedere, acestia sunt mai apropiati de elefanti. Lamantinii sunt adaptati vietii in apele dulci ale fluviilor sau in cele salmastre ale estuarelor, rareori patruzand si in oceane. Pasnicele sirene rotofeie pasc pe fundul acestor ape, hranindu-se mai ales cu plante acvatice (nu alge, ci plante superioare). Numeroase adaptari fiziologice le permit sa profite de acesta sursa de hrana. Plantele superioare din apele dulci contin mult siliciu care, in mod normal, ar produce uzura foarte rapida a dintilor. Lamantinii, care se hranesc cu aceste delicatese abrazive, au o adaptare unica printre mamifere: dintii din fata, tociti, cad periodic si sunt inlocuiti de alti dinti care se formeaza in partile posterioare ale maxilarelor si migreaza lent (cam 1 mm pe luna) spre partea din fata a gurii. Intrucat plantele acvatice au continut scazut de nutrienti, lamantinii trebuie sa-si petreaca cel putin 6-8 ore pe zi hranindu-se. Acestia consuma in jur de 5-10% din greutatea lor intr-o zi. De asemenea, au buza superioara prevazuta cu par si 2 lobi ce se pot misca pentru a

prinde hrana de pe fundul marii. Pe masura ce mesteca, dintii lor se deplaseaza in fata si dintii noi din spatele maxilarului inlocuiesc dintii vechi, care se desprind de pe partea din fata a maxilarului. Plantele acvatice contin cantitati mici de substante nutritive, astfel ca lamantinii (care ajung la 4 metri lungime si 100 kg greutate) au nevoie de volume mari din acesta hrana. In mod corespunzator, intestinele au o lungime impresionanta (peste 45 metri!), adaptare caracteristica, de altfel pentru erbivore. Bacteriile prezente in intestin produc cantitati mari de gaz, care ar dezechilibra corpul in apa, daca n-ar exista adaptari compensatorii. Astfel, oasele lamantinilor sunt masive, cu densitate mare, foarte grele; plamanii se intind in tot lungul cavitatii corpului, incarcatura gazoasa fiind astfel mai uniform repartizata, iar corpul este usor turtit. Toate aceste caracteristici ajuta lamantinii sa-si pastreze echilibrul in apa. O alta adaptare la continutul scazut de substante nutritive este metabolismul lor lent; de aceea, lamantinii se misca incet si nu pot supravietui decat in ape cu temperaturi relativ ridicate. Dugongii sunt singurele mamifere marine care se hranesc exclusiv cu plante de apa, ceea ce le-a atras denumirea de vaci de mare . Aceste animale de dimensiuni mari - 2,4 pana la 4 m. lungime si intre 200 si 600 kg. greutate - au corpul rotund, acoperit cu o piele groasa, rigida si neteda. Inotatoarele fronale au involuat, capatand forma unor brate scurte de aproximativ 35-45 cm. Acestea sunt folosite de catre exemplarele tinere in propulsare, adultii utilizandu-le mai mult pentru echilibru, in locomotie ajutandu-se de coada lor plata, in forma de varf de ancora. Buza superioara este despicata si iesita in afara, acoperind gura animalului. Buza inferioara si partile distale ale cerului gurii sunt prevazute cu niste tampoane carnoase, adaptate hranei exclusiv vegetale. Dugongii sunt excelenti scufundatori, gratie structurii fetei lor, iar mustatile din jurul gurii ii ajuta sa simta chiar si in noroi. Femelele au mameloane in zona toracica. Imperecherea are loc in tot cursul anului, iar femelele nasc un singur pui, si numai in cazuri exceptionale gemeni. Nasterea are lor in zonele mlastinoase din apa, iar puii sunt capabili sa inoate imediat, avantandu-se catre suprafata. Ei sunt purtati in jur de un an de catre mame, alaptarea efectuandu-se aproximativ 18 luni de la nastere, desi puii se hranesc cu iarba dupa primele 3 luni. PINIPEDELE reprezinta o ramura a carnivorilor vechi-creodontilor, care a evolutionat pe calea adaptarii la viata acvatica. Membrele lor sunt modificate n palete notatoare. Foarte bine este dezvoltat tesutul celulo-adipos, care micsoreaza pierderea de caldura si permite pinipedelor sa traiasca n marile reci polare. Formula dentara este asemanatoare cu formula dentara a carnivorilor. Din pinipede fac parte leii de mare, ursii de mare (otaridele), morsele si focile. Toate speciile acestea sunt vnate. Se foloseste untura si blana lor. Unele specii (ursul de mare) au blanuri pretioase. Morsa (Odobenus rosmarus)-mamifer marin cu membrele anterioare transformate n

lopeti, parul scurt si rar, coada nedezvoltata, coltii falcilor superioara masivi si foarte lungi (mai ales la masculi). Se hraneste cu moluste, crustacee s. a. Femela naste odata la doi ani un pui. Morsa este raspndita n oceanul nghetat de Nord si n nordul oceanului Atlantic si Pacific. Traieste n turme. Se vneaza pentru carne, grasime, piele, colti. Foca-denumire data mai multor mamifere acvatice din ordinul pinipedelor. Corpul are 160-195 cm lungime, 150-160 kg. Adultii au, de obicei, culoarea alba galbuie cu doua pete negre sau brune pe spate, puii-culoarea alba. Se hranesc cu crustacee, moluste, pesti. Populeaza apele arctice formnd trei crduri. Se utilizeaza grasimea, pielea adultilor si blana puilor. In Marea Alba vnatul focilor este interzis. Leul-de-mare-specie de mamifere carnivore marine din familia focilor-cu-urechi. Corp acoperit cu par rar, pavilioanele urechilor sunt dezvoltate. Masculii au lungime pna la 3,5 m lungime si masa pna la 1120 kg. Vara, leii de mare ies pe tarm, unde se mperecheaza si fac pui. Tot din familia otariidelor face parte si Ursul-de-mare sau lutru-de-mare (Callorhinus ursinus) cu corpul de pna la 2,25 m lungime si masa pna la 380 kg, acoperit cu blana. Culoarea difera n functie de vrsta si de sex. Se hranesc cu peste, cefalopode. Sunt raspnditi n nordul Oceanului Pacific. Vara migreaza, formnd 3 turme de sine statatoare (pe insulele Comandore, priblov si San-Mighel).

Totodata, in timpul evolutiei s-au diferentiat grupuri de animale care au fost nevoite sa se adapteze la mai multe medii, in functie de conditiile existente. In cazul in care unul dintre aceste medii este cel acvatic, acestea mai poarta si denumirea de mamifere semi acvatice printre care mentionam : Fam. Mustelidae (vidra, nurca) cuprinde mamifere acvatice cu corpul lung si serpuitor, picioare scurte cu membrana interdigitala care le ajuta la inot, coada lunga, musculoasa , capul mic cu bot scurt si urechi mici. Blana lucioasa a vidrelor este rezistenta la apa. Corpul are o linie curgatoare, iar picioarele sunt astefel conformate incat sa se potriveasca vietii acvatice a acestui animal. Este normalactiva noaptea, isi face cuib intr-o vizuina, de obicei in scorburile copacilor de pe marginea raurilor. Castorul alege ca loc de trai un lac, un rau sau un parau, ale carui maluri sunt bogate in pasuni. Aceste locuri sunt potrivite pentru constructiile lor, in forma de colibe, zagazuri sau sate. In cazul in care nu exista un lac potrivit pentru a-si construi barlogul, castorii isi fac propriul lac, construind un baraj pentru a opri un rau. Animale izolate, castorii ocupa o galerie subterana simpla, asemanatoare cu cea de vidra. Ei infig cateva bete in pozitie verticala in albia raului si cara lemnul doborat si crengile cu frunze peste acesti suporti.

Sunt mamifere care isi petrec o mare parte din timp in apa, blana este alcatuita din doua tipuri de peri: firele dese si scurte asigura izolare si caldura, iar firele mai lungi de protectie sunt pentru aparare si camuflaj. Picioarele sunt scurte si atat labele anterioare cat si cele posterioare au patru degete cu gheare puternice. Labele posterioare sunt mai mari decat cele anterioare si sunt membranate, sugerand modul de viata acvatic al castorilor. Acestia au coada diferita de a altor rozatoare: turtita orizontal si acoperita cu solzi pielosi folosita ca vasla si carma, pentru propulsie si putere de carmire. Nutria are capul relativ mare in raport cu corpul, fruntea plata, botul bont, urechile mici si rotunjite si ochii mari de culoare bruna, cu pupila alungita vertical. Gatul este scurt si gros, iar trunchiul robust are forma cilindrica. Coada este lunga si foarte putin mobila, de forma cilindrica, aceasta din urma caracteristica diferentiind nutriile de castor sau de bizam, care au coada turtita. Pielea cozii este acoperita cu solzi si cu par rar, fiind in pericol de degerare in timpul iernii, din cauza dimensiunii ei considerabile (30-40 cm.). Membrele anterioare sunt scurte, cu degetele bine dezvoltate, terminate cu unghii lungi si ascutite. Membrele posterioare sunt mai lungi si mai puternice. Datorita disproportiei dintre membrele anterioare si cele posterioare, animalul este un bun inotator, insa pe uscat se misca greu. Blana este structurata pe trei categorii de fire: parul de directie (jarul), spicul si puful. Jarul reprezinta parul cel mai lung si mai gros, in timp ce puful este cel mai subtire si mai scurt, spicul avand valori intermediare. Schimbarea parului sau naparlirea are loc treptat. In libertate nutria traieste in colonii si populeaza malurile lacurilor, inoata foarte mult si se hraneste cu plante acvatice. Aflata pe uscat ea consuma frunze, scoarta si ramuri tinere sau radacini de copaci. Bizamul este un animal semi-acvatic, un roz tor cu aspectul exterior al unui obolan de ap supradimensionat, cu blan pre ioas , tr ie te n jurul rurilor i lacurilor cu vegeta ie bogat , f cndu- i galerii n maluri i diguri cu l bu ele sale palmate .Este un mare consumator de plante acvatice, dar m nnc i scoici sau melci. La maturitate poate atinge chiar greutatea de 2 kilograme, cu toate c asemenea exemplare sunt mai degrab excep ii Familia Soricidae(chitcanii) cuprinde de fapt mamifere insectivore, nefiind in nici un fel inruditi cu rozatoarele. Desi arata ca niste soareci cu botul lung, chitcanii au la fiecare membru 5 degete cu gheare, fata de rozatoare care au doar 4. De asemenea, incisivii chitcanilor nu cresc continuu pe toata durata vietii, asa cum se intampla in cazul rozatoarelor. Chitcanii de apa sunt adaptati la viata acvatica. Ei inoata foarte bine si vaneaza atat in apa cat si pe uscat. Multe specii de chitcani acvatici au intre degete si pe lateralele labelor fire de par lungi si tepoase care ii ajuta la inot, marind suprafata de contact cu apa. Aceste fire de par pot retine intre ele bule de aer, ceea ce permite acestor mamifere chiar sa calce apa , fugind pe luciul sau fara a se scufunda.

Chitcanii au cranii alungite si inguste, boturi lungi dotate cu mustati sensibile, ochi mici, picioare scurte si coada lunga si subtire. Pielea lor secreta niste substante care le dau gust neplacut, astfel incat pisicile, desi ii vaneaza si prind, nu ii mananca niciodata. Simtul vazului este slab dezvoltat, insa acestia poseda un auz si miros excelente, pe care le folosesc din plin pentru a-si gasi hrana. Chitcanii sunt creaturi foarte interesante, care prezinta cateva caracteristici unice in randul mamiferelor. Spre exemplu, unele specii sunt veninoase, muscatura lor paralizand sau omorand victima. Ei au o punguta de venin la baza dintilor de pe maxilarul inferior si veninul este pompat prin dinte in victima. Aceasta adaptare permite chitcanilor sa vaneze animale mai mari decat ei. Cateva specii de chitcani (din genurile Sorex si Blarina) utilizeaza ecolocatia. Ei emit sunete ultrasonice cu ajutorul unui organ situat in laringe pentru a putea inspecta habitatul (spre deosebire de lilieci care folosesc ecolocatia pentru a-si detecta prada). Spre deosebire de majoritatea mamiferelor, chitcanilor le lipseste osul zigomatic (os pereche care contribuie la formarea orbitei). Hipopotamul este un animal semiacvatic, care traieste in rauri, lacuri si in zone cu umiditate ridicata in timpul zilei, iar noaptea poate fi intalnit pe pasunile din apropierea raurilor. Datorita modului sau de viata preponderent in mediul acvatic, hipopotamul are narile, urechile si ochii situati sus deasupra craniului pentru a putea vedea, respira si auzi fara sa fie nevoit sa-si scoata capul din apa. Acesta adaptare il ajuta sa stea scufundat in apele africane. Adaptarile sale la viata in apa nu se opresc aici. Hipopotamii au un schelet graviportal, adaptat sa sustina greutatea enorma a mamiferului. Picioarele sale sunt foarte scurte in proportie cu corpul, pentru ca mediul acvatic reduce povara miscarilor unui astfel de trup imens. Pielea sa secreta o substanta de culoare rosiatica. Apa si noroiul sunt elementele cheie care asigura supravietuirea colosilor brun-maronii ai Africii. In apa, hipopotamii reusesc s a-si regleze temperatura corporala, sa se racoreasca si sa-si protejeze pielea de arsurile solare. Viata unui hipopotam se desfasoara eminamente in apa, cu exceptia perioadei de hranire. In apa hipopotamii se nasc, se imperecheaza, isi hranesc puii si se lupta in perioada de imperechere. Hipopotamul se deplaseaza prin apa fie prin sarituri, fie pur si simplu mergand. Sta mai mult la fund si iese la suprafata ca sa respire, o data la 5 minute. Poate chiar sa doarma sub apa, dar si in somn iese sa ia cate-o gura de aer, fara sa se trezeasca. In timpul zilei, mamiferul se balaceste si doarme, iar noaptea isi cauta mancare pe pasunile din apropiere. Se hraneste cu iarba scurta, fructe cazute din copaci sau frunze. Incisivii tip colti si caninii cresc continuu. Sunt din fildes, valorand chiar mai mult decat cei ai unui elefant deoarece nu se ingalbenesc in timp.

Ornitorincul are o lungime de 65 cm i o mas de aproximativ 2-3 kg, n dependen de sex. Are o blan cafenie din 2 straturi care l ajut s men in o temperatur constant a corpului. Coada este turtit dorso-ventral, capul prezint prelungirea cunoscut sub numele de "cioc de ra ". Ciocul ornitorincului este unul flexibil i lat de aproximativ 10-15cm. Acesta are peste 700 000 de receptori tactili i electrici, care l ajut la orientare n ap n timpul scufund rilor. Ornitorincul nu are ureche extern , ns are un auz foarte fin. Prezint ni te pliuri tegumentare care i protejaz ochii i urechile n ap . Detecteaz prada cu botul lui sensibil. De asemenea are o acuitate vizual foarte ridicat . Modul s u de hr nire indic faptul c este omnivor. El se hr ne te cu crustacee, viermi i insecte pe care le g se te pe fundul apei, dar i cu plante acvatice. Se deplaseaz cu u urin n ap , folosind membrele anterioare pentru naintare, cele posterioare pentru echilibrare, iar coada drept crm . noat la suprafa , stnd pe jum tate scufundat sau plonjnd spre fund n c utarea hranei, n acest ultim caz ochii i urechile se nchid, folosind pentru orientare doar "ciocul". Dup mperechere masculul revine la via a lui solitar , femela fiind cea care va construi cuibul necesar depunerii ou lor. Pentru aceasta, ea sap o galerie n pant , lung de 6 - 12 m i o groap adnc de 60-90 cm. Calea de acces in "locuin " este blocat prin unul sau mai multe dopuri de p mnt Sitatunga reprezinta singura antilopa amfibie din Africa de Est, traind in mlastinile sau baltile noroioase cu vegetatie luxurianta. Printre adaptarile pentru habitatul lor acvatic sunt copitele lungi si oblice care le permite sa stea sau chiar sa mearga pe insulele de vegetatie plutitoare. Blana este fina cu o secretie uleioasa, impermeabila la apa. Ursii polari sunt st pnii inuturilor nghe ate din zonele arctice. Ursul alb este considerat cel mai mare mamifer carnivor care tr ie te pe p mnt. Deoarece tr ie te ntr-unul dintre cele mai potrivnice, mai reci i mai pustii inuturi, pe banchizele de ghea , acest animal a trebuit s se adapteze pentru a supravie ui. Pentru a rezista n aceste condi ii climatice deosebit de aspre, un urs ar trebui s m nnce peste 2 kg de gr sime pe zi. Ei vaneaz foci, hrana lui preferat , dar cnd nu are noroc la vn toare se mul ume te i cu le uri de morse sau le uri de balene. Uneori vneaz mici mamifere, p s ri i ou le acestora, roz toare. n ultim instan apeleaz i la fructe de p dure, dar aceasta este o solu ie de circumstan . Fiind foarte buni not tori ( 10 km pe or ) pot parcurge pe ap distan e foarte mari, chiar i 100 km, f r s oboseasc . Se deplaseaz mai greu pe gheata alunecoas , dar prin z pad alearg repede, n ciuda masivit ii lor. Se pot c ra pe stnci de ghea i coboar de acolo folosind picioarele din fa drept frn .

CONCLUZII: Adaptari care permit aceasta viata in adancuri :

 Cusca toracica a mamiferelor acvatice este foarte elastica, fiind aproape lipsita de coaste. Astfel ea poate fi presata pana cand tot aerul din alveolele pulmonare, care se turtesc si peretii lor se unesc unii de altii, este eliminat in spatiul bronhic si traheal, care este cartilaginos si nu se poate turti  Sangele venos ocupa un mare spatiu in regiunea venelor cave, prezenta lui opunandu-se compresiunii din exterior. -Inaintea scufundarii, mamiferele acvatice fac o expiratie fortata (omul face exact invers), pentru ca volumul corpului sa fie mai mic fata de volumul apei dislocate, iar imersiunea si plonjarea sa se faca mai usor. Dar, la inspiratia premergatoare, 90% din din aerul pulmonar a fost inlocuit cu aer proaspat (la om se inlocuieste numai 15% din aerul pulmonar ).  Suprafata de schimb a alveolelor pulmonare este de 3 ori mai mare decat la om pentru acelasi volum pulmonar(delfinul are 437 milioane alveole, pe cand omul are doar 150 milioane).  Centrul respirator bulbar al tuturor mamiferelor acvatice este mult mai putin sensibil la lipsa oxigenului sau la marirea cantitatii de bioxid de carbon in sange, fata de mamiferele terestre.  Numarul batailor inimii scade mult in timpul imersiei si se produce o vasoconstrictie periferica aproape totala, astfel ca sangele este folosit exclusiv pentru irigarea sistemului nervos si a muschiului cardiac. Pe aorta se gasesta o dilatare elastica ce inmagazineaza o mare cantitate de sange oxigenat, pe care il cedeaza apoi in special carotidelor care duc sangele la creier.  Inima dreapta si inima stanga pot functiona independent in timpul scufundarii. Mai ales spre sfarsitul imersiei, numai inima stanga se contracta pompand sangele din dilatarea aortica si din plexurile arteriale in special inspre sistemul nervos.  Cantitatea de sange a delfinului este de circa 2 ori mai mare decat la om (are 10 l de sange), iar volumul hematocit este de 50% (la om este de doar 40%), el avand 6.895.000 globule rosii/mm .  Vena azygos, vena ce aduce sangele de la creier la vena cava superioara, este cuprinsa in canalul osos rachidian, astfel ca nu poate fi supusa compresiunii de la exterior ( acest lucru ar periclita functionarea creierului ).  Muschii contin foarte multa miohemoglobina si in totalitatea lor pot fixa 50% din tot oxigenul pe care il transporta in sange. Ca urmare, muschii pot functiona multa vreme pe seama oxigenului propriu si numai dupa un anumit timp (o ora la casalot) muschii fac apel la oxigenul din sange.

 Mamiferele acvatice nu beau apa de mare ci se hidrateaza numai din hrana. Ca atare eliminarea de urina este redusa, in schimb aceasta este destul de concentrata in saruri. Tubul conturat distal si ansa lui Henle sunt mai dezvoltate.  Reglarea temperaturii corpului se face aproape exclusiv prin inotatoarele dorsale si laterale, care au o vasularizatie cu totul speciala: sangele cald din corp vine printr-o artera centrala invelita de venule care apoi se colecteaza intr-un singur vas venos. Reteaua capilara subtegumentara poate incalzi sangele cu cateva grade daca apa din exterior este rece. Daca ea este calda, o incalzire centrala nu mai poate fi racita si animalul poate muri in soc termic. Acesta este motivul pentru care, in general, mamiferele acvatice din emisfera sudica nu treac ecuatorul in emisfera nordica si invers.  Viteza mare de inot si salturile mari in aer(pentru a putea respira), au determinat la delfin o alcatuire speciala a pielii. Fiind asezata pe un strat de grasime cu multe fibre elastice, ea poate sa se deformeze usor si alcatuieste niste icretituri transversale. Acestea din urma impiedica formarea curentilor de turbulenta, curenti ce ar putea ingreuna inotul.  Vederea delfinului, si a celorlalte mamifere acvatice este foarte slaba. La distante mici, vederea este eficace avand un camp de explorare binoculara in fata si unul destul de larg pentru fiecare ochi in parte. Pentru explorarea spatiilor indepartate, la mamiferele acvatice s-a dezvoltat un nou mijloc de detectie: radarul (ecolocatia). In apa sunetul se propaga de 5 ori mai rapid decat in aer, lucru ce face ca excitatiile sonore sau ultrasonore sa fie detectate foarte rapid. Aparatul ce produce ultrasunetele este situat in regiunea canalului respirator si este alcatuit dintr-o serie de membrane ce pot fi puse in vibratie de o multime de muschi. Vibratiile se transmit in mediu de deasupra regiunii capului, imprastiindu-se pe o raza de mai multi km. Daca in drumul lor se intalnesc de vreun obiect, undele sonore se intorc la delfin, fiind receptate de o lentila aflata in zona anterocefalica, iar de aici sunt transmise mai departe la urechea interna. Acest sistem de ecolocatie nu este inca bine cunoscut de om, el fiind de o complexitate ridicata. Cu ajutorul acestui sistem delfinul poate detecta si identifica prada sau dusmanul, putand totodata sa si comunice cu ceilalti delfini. Delfinii, la fel ca majoritatea mamiferelor acvatice, traiesc in carduri, in societate . Delfinii sunt intotdeauna cel putin doi, adica in familie . Acest trai in comun a impus dezvoltarea unui mod de intelegere intre indivizi.