Vietuitoarele din apele curgatoare

Ce este apa curgătoare ?

Apa curgătoare este o apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă, curgătoare sau stătătoare
(lac, mare sau ocean).
Tipuri de ape curgatoare:
 curs de apă periodic
o Torent
 curs de apă permanent natural
o Pârâu;
o Râu;
o Fluviu.
 curs de apă permanent artificial
o Canal (geografie)
Vietuitoarele care traiesc in apele curgatoare se împart în două categorii :
 Nevertebrate , acestea se caracterizează prin faptul că nu au o coloană vertebrală, dar pot avea un
schelet extern neos, care se numește exoschelet. Nevertebratele de apă dulce sunt grupate În două mari
categorii: moluşte şi crustacee.
 Vertebrate. Peștii au fost primele animale cu coloană vertebrală care au apărut pe Pământ, formând cel
mai mare grup de vertebrate.

Adaptările viețuitoarelor din ape dulci:
Animalele au corpul turtit, unele sunt prevăzute cu ventuze pentru a nu fi luate de curentul de apă. Altele își
construiesc căsuțe fixate pe diferite pietricele sau stânci din apă. Peștii au corpul cilindric, musculos și rezistență
la curenții acvatici. Stau sub stânci sau pe fundul pietros al apelor.
Unele nevertebrate care trăiesc în apele repezi de munte se fixează pe pietre, pentru a nu fi luate de curentul
apei. Ele  au generat diferite strategii de adaptare: ventuze, îngreunarea corpului, cârligul.

Vietuitoarele nevertebrate care trăiesc în apele curgătoare

Larvele de trihoptere sunt acvatice și trăiesc în ape dulci, stagnante sau curgătoare și se întâlnesc adesea în
mare număr în bălți și râuri. Numai o singură specie este terestră, Enoicyla pusilla, care își construiește un tub
din nisip și resturi de plante și trăiește tot prin apropierea apelor, prin mușchi.
Larvele cu ajutorul glandelor sericigene își construiesc căsuțe tubulare ca niște manșoane, numite tuburi,
deschise la ambele capete, pe care le poartă cu ele și pe care le îmbracă pe dinafară cu diferite materiale din apă:
nisip, bucăți de plante, cu cochilii mici sau cu fragmente de cochilii de scoici. Aceste materiale nu sunt luate la
întâmplare, fiecare specie de trihoptere ia totdeauna aceleași feluri de materiale, astfel că speciile pot să fie
recunoscute și după aceste căsuțe. Larvele stau vârâte cu cea mai mare parte a corpului lor în aceste tuburi și
scot afară numai partea anterioară a corpului, târând după ele tubul.
La multe specii, larvele construiesc din fir de mătase capcane sau vârșe, plase, care le servesc ca adăpost și la
prinderea unor animale acvatice mici.
Larvele au un aparat bucal masticator.
Larvele sunt de două tipuri: eruciforme (tip eruciform) asemănătoare cu omida și campodeide (tip
campodeiform) asemănătoare cu Campodea.
Larvele campodeiforme se întâlnesc mai rar: la familiile Rhyacophilidae și Hydropsychidae. Ele nu își fac tub,
ci se mișcă liber în apă.
Larvele eruciforme au capul, de regulă, ortognat. Pe primul segment abdominal au apendice abdominale,
nearticulate, iar pe ultimul segment abdominal o pereche de apendice, articulate, care poartă niște gheare și
cârlige de diferite forme cu care larvele se țin bine agățate în interiorul tubului. Și larvele fără tuburi au apendice
abdominale, dar care sunt mult reduse.
Biologia larvelor de trihoptere, ca și a nimfelor lor, este deosebit de interesantă, mai ales prin marea variație a
formelor tuburilor larvare și a materialelor din care sunt construite.
Larvele respiră prin branhiile abdominale, rareori prin branhiile toracice (traheene)
Larvele sunt fitofage sau prădătoare.
Viața larvelor este cu mult mai lungă ca a adulților.
 Larva in casuta tubulara

Scoica de rau – Unio pictorum

Descriere: Moluste cu branhiile in forma de lamele cu corpul protejat in totalitate de doua valve calcaroase,
dispuse lateral. Pe una din valve exista un singur dinte alungit, care este despicat la mijloc. Adultul este de
aproximativ 6-14 cm.
Reproducerea: Ouale sunt foarte mici si numeroase, incubate de catre femela in cavitatea lor. Dupa eclozare,
larvele sunt respinse si se fixeaza pe branhiile unor pesti. Dupa cateva saptamani apar scoicile mici de 3 mm
care cad pe fundul apei unde isi continua dezvoltarea.
Se hraneste cu micro-organisme, prin filtrarea apei.Trăiește în bazine, iazuri sau rauri cu ape lente.

Racul de râu (Astacus astacus) aparține crustaceelor, din clasa Malacostraca, ordinul Decapoda (zece
picioare), corpul este împărțit în cefalotorace și abdomen, fiind acoperite de o crustă calcaroasă. Prima pereche
de picioare s-a transformat în clești puternici, celelalte perechi servesc la deplasare. Racul-de-râu este animal
acvatic ce respiră cu ajutorul branhiilor situate la baza picioarelor, sub cele două branhiostegite aflate de o parte
și alta a toracelui. Este activ mai ales noaptea. Specia este sensibilă la calitatea apei, prezența lui în habitat
indicând o apă sănătoasă (nu neapărat potabilă). În perioada de năpârlire vulnerabilitatea lor crește, corpul fiind
moale. În apă, racul înoată îndoind abdomenul și lovind apa cu înotătoarea codală. Apa este împinsă cu putere
înainte, iar corpul se deplasează înapoi. Pe fundul apei, racul merge cu ajutorul ultimelor patru perechi de
picioare. Racul se hrănește cu animale mici, cu resturi de plante și cu cadavre de animale, curățând apa. Le
apucă cu cleștii, le taie și le aduce la gură. Este un animal omnivor. Antenele îl ajută la pipăit și mirosit.
 Vietuitoarele vertebrate care trăiesc în apele curgătoare

Așa cum am menționat peștii au fost primele animale cu coloană vertebrală care au apărut pe Pământ, formând
cel mai mare grup de vertebrate. Spre deosebire de celelalte grupe majore de vertebrate, peștii nu formează un
grup natural, ci constituie 4 clase înrudite de departe una cu alta.
Peștii tipici respiră prin branhii, au corpul acoperit cu solzi, se deplasează cu ajutorul înotătoarelor şi sunt
ectotermici (au sângele rece). Majoritatea speciilor trăiesc fie în apă dulce, fie în mare, dar există şi câteva specii
adaptate ambelor medii.
PĂSTRĂVUL
Este o specie de pește care trăiește în special în apele de munte, ape cu temperatură relativ scăzută și în timpul
verii, dar poate fi găsit și în zonele mai joase, submontane și de deal, cu condiția ca apele să fie puternic
oxigenate.
Poate fi găsit și la altitudini de 250–300 m, însă principalul său habitat îl reprezintă apele de la altitudini de peste
1000 m.
Atinge 25–30 cm lungime și 0,8-1,6 kg greutate, ajungând excepțional la 50–90 cm lungime și 15 kg greutate.
În România cele mai mari exemplare, pescuite în lacul Bicaz, cântăresc în jur de 6 kg. Are spatele cenușiu-
albăstrui sau verzui întunecat cu flancurile argintii și abdomenul albicios. Se remarcă numeroase pete negre pe
corp, dorsală și caudală, lipsa petelor roșii și existența unei dungi multicolore în lungul liniei laterale, care
lucește în culorile curcubeului de unde și denumirea.
Boiștea are loc în lunile octombrie-decembrie, când se depun circa 1000 icre/kg, corp din care vor ieși în
primăvară alevinii. Rata de supraviețuire este extrem de mică, din cele 1000 icre ajungând maturi și la rândul lor
reproducători doar 1-3 păstrăvi, motiv pentru care nu se poate vorbi de o populare excesivă a vreunui râu cu
această specie de pești.

ARAPAIAMA, un pește osos din categoria osteoglosidelor, care trăiește în nordul Americii de Sud. Astfel de
specii de osteogloside au limba și osul palatin cu dinți. Arapaima este un pește carnivor care înoată în Fluviul
Amazon și este unul dintre cei mai mari pești de apă dulce din America de Sud. Are capacitatea de a respira și la
suprafața apei și nu doar prin branhii. Poate avea lungimea corpului de 2,5 m, în cazuri excepționale și de
aproximativ 4,5 m, iar greutatea de cel mult 200 kg. Are denumirea științifică Araipama gigas.
 RECHINUL-TAUL și are denumirea științifică Carcharhinus leucas. Este o specie foarte periculoasă,
considerată în pericol de dispariție. Are corpul masiv, cu lungimea de 4,3 m și greutatea de 150 kg. Poate ataca
omul și de multe ori un astfel de atac se termină cu moartea victimei. Se spune că, foarte multe dintre atacurile
rechinului-alb sunt de fapt provocate de specia de rechin-taur, care are coloritul maroniu-deschis, bej cu pete
neregulate.

Carcharhinus leucas (rechinul-taur)

Broasca verde – Rana esculenta

Descriere: Masculul 6 – 9 cm, femela 9 – 12 cm. Spatele verde, uneori cafeniu, cenusiu, albastrui, verde-
albastrui sau intunecat cu pete si marmorari neregulate, cafenii sau negre, uneori cu dunga pe sira spinarii, mai
luminoasa. Capul prezinta un bot rotunjit sau prelung ascutit. Ochii foarte proeminenti asezati latero-superior.
Dintii sunt dispusi in doua grupe transversale sau usor oblice. Timpanul este evident. Degetele posterioare
complet palmate in timpul reproducerii; toate degetele cu tuberculi subarticulari mai mult sau mai putin mari.
Pielea este neteda, sau mai mult sau mai putin aspra. Prezinta cate un pliu dorso-lateral proeminent. Masculul
are doi saci vocali umflati. In timpul reproducerii, la baza degetului gros anterior, are o pernita cafenie, evidenta.
Dupa 3 luni apar broscutele.
Se hraneste cu moluste, insecte, viermi, larve si icre fiind daunatoare faunei piscicole.
Poate fi gasita in aproape orice tip de habitat, predominant acvatica.

Phragmites australis, (stuf, trestie), este

o plantă erbacee perenă din familia gramineelor
(Poaceae), care are rizom târâtor, tulpină erectă rigidă de 1–4 m, frunze lanceolate verzi-
albăstrui și flori dispuse în panicule terminale. Phragmites australis este uneori considerată ca
fiind singura specie a genului Phragmites, deși unii botaniști împart Phragmites australis în trei
sau patru specii. În special stuful Khagra (Phragmites Karka) din Asia de Sud este adesea tratat
ca o specie distinctă[2]. Pe malul râurilor sau lacurilor. Este întâlnită în zonele umede de-a lungul
regiunilor temperate și tropicale ale lumii. Un stufăriș este o zonă unde crește stuf în densitate
relativ mare. Stufărișurile sunt situate de obicei la marginea unor bălți sau lacuri, în brațe moarte
ale râurilor sau în zonele deltaice.

Știați că .....

-Larvele cu ajutorul glandelor sericigene își construiesc căsuțe tubulare ca niște manșoane, numite tuburi,
deschise la ambele capete, pe care le poartă cu ele și pe care le îmbracă pe dinafară cu diferite materiale din apă:
nisip, bucăți de plante, cu cochilii mici sau cu fragmente de cochilii de scoici. Aceste materiale nu sunt luate la
întâmplare, fiecare specie de trihopter ia totdeauna aceleași feluri de materiale, astfel că speciile pot să fie
recunoscute și după aceste căsuțe. Larvele stau vârâte cu cea mai mare parte a corpului lor în aceste tuburi și
scot afară numai partea anterioară a corpului, târând după ele tubul.
La multe specii, larvele construiesc din fir de mătase capcane sau vârșe, plase, care le servesc ca adăpost și la
prinderea unor animale acvatice mici.

-Arapaima sunt printre cei mai mari pești de apă dulce din lume, iar o nouă cercetare susține că sunt amenințați
cu dispariția. Genul Arapaima conține cinci specii de pești de dimensiuni mari ce trăiesc în bazinul fluviului
Amazon. Cea mai cunoscută este Arapaima gigas, denumită în mod obișnuit pirarucu, unele exemplare putând
ajunge până la peste 2m în lungime și o greutate de 200kg.

- Puteți găsi copii ale rechinului-taur până la aproximativ 3,2 metri lungime.  Greutatea sa oscilează între 90 și
200 de kilograme. 

-Femela broastei verde depune pana la 5000 de oua, in gramezi mari, care cad la fundul apei. Intre 5 – 7 zile ies
larvele (corp ovoidal cu coada mai lunga decat corpul), care dupa doua saptamani devin mormoloci. Dupa 3 luni
apar broscutele.