POLUL SUD

Pinguinul

Numarul pinguinilor imperiali va scadea cu 95% pana in 2100, potrivit ultimelor predictii bazate pe modelele
schimbarilor climatice. Asta inseamna ca vor mai exista pe Pamant doar 600 de exemplare.

Pinguinii imperiali sunt cea mai mare specie de pinguin si se inmultesc in

timpul iernii din Antarctica, facand plimbari lungi de-a lungul gheturilor
pentru a se imperechea.
Nasterile lor au fost vazute de milioane de oameni din intreaga lume
dupa ce pinguinii au fost imortalizati pe marele ecran in documentarul
francez “Marsul Pinguinilor”, ce a castigat si premiul Oscar.
Cum a fost prezentat si in film, pinguinii merg multi kilometri prin
Antarctica, catre pamanturile lor vechi de imperechere, unde femelele
depun doar un ou.
Pentru ca puiul sa supravietuiasca, amandoi parintii calatoresc de sute de ori, luni intregi, catre ocean si inapoi
pe continent pentru a-i furniza hrana micutului.
Asta inseamna ca gheturile de pe mare au un rol major in succesul inmultirii lor.
Acoperisurile de gheata influenteaza si planctonul, precum si speciile de pesti care il mananca, amandoua fiind
surse de hrana vitale pentru pinguini.
Foca polara

Foca (vitelul de mare), traieste in marile polare, in apropierea coastelor. Este bine adaptata la viata în apa. Foca
are o blana deasa, cu par marunt si lucios, de care nu se prinde apa. Stratul gros de grasime de sub piele, nu
numai ca o apara de frig, dar o face sa fie mai usoara în apa.

Alcatuirea corpului.
Foca este un animal mare, avand forma hidrodinamica.

Capul focii este aproape rotund, are bot scurt, buze carnoase si mustati dese si lungi cu care pipaie. Ochii sunt
mari si blanzi, iar urechile, lipsite de pavilioane. Cand foca se cufunda in apa, narile si orificiile urechilor se
inchid.
Corpul, bogat in grasimi, este subtiat catre partea dinapoi.
Picioarele anterioare sunt transformate in adevarate lopeti inotatoare. Ele sunt scurte, indreptate lateral, cu
degetele invelite in piele, din care ies numai ghearele bine ascutite. Picioarele posterioare se afla inapoia
corpului, langa coada scurta cu care sunt unite formand un fel de lopata verticala, care serveste drept carma.

Locomotia.
Foca este o inotatoare neantrecuta. Pe tarm si pe gheata iese rar: sa se odihneasca si sa-si hraneasca puii. Pe cat
de bine inoata in apa, pe atat de greu se taraste pe stanci sau pe gheturile plutitoare.

Hranirea.
Foca se hraneste cu pesti si alte animale din mare. Este un carnivor marin. Are dintii asemanatori cu ai cainelui.
dar nu are carnasiere.
Foca respira prin plamani, ca animalele de uscat. Ea se ridica, din cand in cand, la suprafata apei pentru a
respira. Cand apa ingheata, prin caldura botului face gauri in gheata si respira aerul atmosferic.

Inmultirea.
Foca naste un pui pe care il hraneste cu laptele produs de mamele. Obisnuit, puii au o blana mai deschisa,
pufoasa.
Focile sunt vanate pentru carnea, grasimea si blana lor. Din blana de foca eschimosii si laponii isi fac o
imbracaminte calduroasa. Grasimea este intrebuintata la incalzit si iluminat. Localnicii o beau calda, pentru a se
incalzi. Nimic nu ramane neantrebuintat: din sange se face o ciorba buna, iar din oase se fac cuie si diferite
unelte.
Focile se vaneaza usor cand se aduna pe sloiurile de gheata. Avioanele fac recunoasteri, stabilind locurile;
spargatoarele de gheata transporta vanatorii, care coboara pe gheata in halate albe si impusca sau injunghie
focile. Vanatoarea este limitata prin lege. Ursul alb si delfinul sunt cei mai mari dusmani ai focilor.
 POLUL NORD

Iepurele polar

Familie: Leporidae
Gen si specie: Lepus timidus
Iepurele polar s-a adaptat admirabil la una dintre cele mai friguroase clime, cea a Polului Nord. Poate să
supravieţuiască la temperaturi de aproximativ minus 40 de grade Celsius.
Iepurele polar trăieşte în habitate diferite, de la tundra polară şi pădurile de conifere din taiga, până la zonele
despădurite, de deasupra nivelului mării. în multe locuri găseşte cu greu adăpost fiind expus tot timpul anului
vânturilor năprasnice şi precipitaţiilor.
Mod de viată
Fricosul iepure polar este un animal singuratic, însă odată cu venirea iernii polare, se adună în grupuri mari,
probabil şi pentru a se proteja faţă de animalele de pradă. La cel mai mic semn de pericol, tot grupul o ia la fugă,
fiecare iepure îndreptându-se în altă direcţie, astfel atacatorul este derutat.
In partea sudică a tundrei, odată cu venirea iernii, iepurele polar migrează spre pădurile dese, din vecinătate cu 
tundra, unde îşi găseşte protecţie faţă de frigul şi vântul năprasnic. Pe teritoriul tundrelor deschise, iepurii polari
îşi găsesc cu greu adăpost, putând folosi în acest scop numai stâncile.
Iepurele polar din Scandinavia, îşi petrece tot timpul anului în taigaua schimbătoare. Iepurele din Alpi, trăieşte
în pădurile de brazi pitici şi pe păşunile alpine.
Alimentaţie şi mod de hrănire 
Iepurele polar se hrăneşte cu diferite specii de fân, arbuşti de înălţime mică şi frunze moi. Părăseşte
ascunzătoarea pentru a porni în căutarea hranei, numai după apusul soarelui. Teritoriul său este de aproximativ
1-3 km2, în regiunea cercului polar, hrana sa este acoperită de zăpadă aproximativ 280 de zile pe an, astfel mulţi
iepuri mor în iernile polare lungi.
Marea majoritate a plantelor din tundră îi protejează faţă de vânturile puternice. Aceste plante cresc sub startul
de zăpadă şi gheaţă, iar iepurii trebuie să scormonească solul cu ghearele ascuţite, pentru a ajunge la hrana atât
de necesară supravieţuirii.
Reproducere
In  perioada împerecherii masculii devin surprinzător de agresivi; se alergă continuu şi luptă pentru graţiile
femelelor. Pe majoritatea teritoriului de răspândire, perioada de împerechere este primăvara devreme, în tundră
însă, abia în luna mai.
Puii vin pe lume după 50 de zile de gestaţie. Faţă de alte specii de iepuri, iepurele polar are o perioadă de
gestaţie mai lungă, iar datorită acestui fapt puii sunt mai dezvoltaţi la naştere, ceea ce uşurează supravieţuirea în
clima  deosebit de friguroasă şi umedă.
Femela aduce pe lume între 1 şi 5 pui, care la naştere prezintă deja blană, au ochii deschişi şi sunt capabili să
meargă. Datorită faptului că laptele este deosebit de hrănitor, mama îi alăptează doar o dată pe zi. Se poate
întâmpla ca puii, la numai câteva zile de la naştere, să-şi sape propriile vizuini, dar seara la ora de alăptare se
adună cu toţii.
într-o singură perioadă de împerechere, femela naşte de regulă de 2-3 ori.
Adaptarea la nivel de arta
Ca şi celelalte animale erbivore şi iepurele polar cade victimă prădătorilor carnivori. Cei mai înverşunaţi inamici
ai iepurelui polar sunt: vulpea şi lupul polar, dar uneori iepurii sunt vânaţi şi de către râs sau vultur. Astfel
iepurele polar şi-a dezvoltat de-a lungul timpului, metode de camuflaj şi fugă.
Iarna, blana iepurelui este complet albă, exceptând vârfurile urechilor ce au o culoare mai închisă; astfel iepurele
polar este greu de observat în peisajul alb de zăpadă şi gheaţă. Iepurele polar îşi schimbă blana în funcţie de
temperatură şi regiune geografică, de regulă primăvara, putând avea o blană de culoare închisă, brun-roşcată
până la brun argintie. Perioada schimbării blănii de vară este influenţată de temperatură şi luminozitate, fiind un
factor necesar, ca iepurele polar să se contopească cât mai bine cu mediul de viaţă. în regiunile în care nu există
zăpadă, blana iepurelui nu are culoarea albă. în partea de nord a Angliei, blana iepurelui polar rămâne de culoare
brun-închisă tot timpul anului.
Unele specii de iepuri, ce trăiesc în regiunea cercului polar, chiar şi pe timp de vară îşi păstrează blana albă.
Factori importanţi în supravieţuirea iepurelui polar sunt simţurile extrem de bine dezvoltate, vederea şi auzul,
precum şi rapiditatea în mişcare. Ochii sunt poziţionaţi la distanţă, destui de sus la nivelul capului, astfel
animalul îşi creează o imagine aproape circulară, în toate direcţiile. Dacă observă un prădător, animalul devine
iniţial imobil. Se ascunde în tunelurile lungi, săpate în zăpadă; acest fapt îi oferă un avantaj deoarece acolo este
mult mai cald decât în exterior.
Ursul Polar

Ursul polar (Ursus maritimus) este un urs alb care trăiește în zonele nordice înghețate ale Oceanului Artic, fiind
cel mai mare animal de pradă întâlnit pe uscat. Durata vieții sale este de 35-40 ani.

Descriere
Ursul polar este un mamifer mare, greutatea acestuia ajungând până la 350-650 kg la masculi și 150-300 kg la
femele, înălțimea la 1,8 m și lungimea la 3 m. Are o blană de culoare albă. Ghearele mari și puternice sunt
capabile să doboare adversarii naturali. Are un strat de grăsime sub piele, care îl ajută să se protejeze
împotriva frigului, această caracteristică fiind întâlnită și la alte animale din tundră. Este un înotător excelent.
Corpul acestora este asemanător cu cel al unui urs maro. Capul poate ajunge la peste 40 cm lungime, cu
circumferința de aproximativ 30 cm. Au buze extensibile, dinții sunt mai mici ca la celelalte specii, dar mai
ascutiți, gâtul mai puternic. Au buze extensibile adica nu sunt atașate de gingii și pot culege fructe mici, iar unii
le pot coji. Au mirosul bine dezvoltat. Simte prada de la 30 de km depărtare. Urechile sunt mici, externe, dar
au auzul bine dezvoltat. Culoarea blănii este albul, dar poate fi galbuie sau gri în timpul verii. Însa explicația
științifica a culorii lor este că firele de păr, incolore, sunt goale în interior ca fibrele optice și conduc razele
ultraviolete spre pielea lor neagră, unde sunt absorbite. Este foarte calduroasă, iar temperatura corpului
rămâne neschimbată atunci când este foarte frig. Sistemul lor de încalzire este foarte eficient (în părul blănii se
gasesc canalicule microscopice pline cu aer care asigură o izolare termică excelentă) și de aceea uneori se
tavalesc prin zăpada pentru a se racori. Labele din fața sunt folosite pentru înot fiind mari și membranate
pentru a asigura propulsia. Cele posterioare au rol de cârmă. Prezintă gheare neretractile. Picioarele sunt mai
mari decât la ceilalți urși (22 de cm lațime) și au păr pe tălpi și ventuze pentru a le conferi stabilitate pe gheață.
Pe uscat nu aleargă atât de repede ca rudele sale. În apa atinge 10 km/h vâslind doar cu labele posterioare, iar
scufundat poate să stea până la 5 minute. Precum oamenii se deplasează atingând solul cu călcâiele, dar și cu
talpa și pot adopta o poziție bipeda ceea ce îi avantajează atunci când trebuie să observe pericolele, să caute
hrana sau sa lupte. Inaltimea unui urs polar este de 1,6 m. Adultii cantaresc intre 300 si 600 kg. Pot ajunge la o
lungime de 2,5 m. Femelele sunt mai mici cântărind 150-300 kg și având 1,8-2 m lungime.

Teritoriul de ră spâ ndire

Ursul polar este răspândit în ținutul artic. Ursul polar se întâlnește în mediul polar arctic și anume apele
Oceanului Arctic, dar și uscatul înconjurător. Polul Nord poate fi considerat tundră și taiga (Oimiakon și
Verhoiansk) și nu climat polar datorită limitei climatice de iarnă mai joase cu 10oC decât în Antarctica.
Temperatura aici este cuprinsă între -20oC și -40oC, iar vara ajungând la peste 0oC. Precipitațiile sunt în jur de
100-300 mm/an. De asemeni apar cicloni. Vara are loc topirea gheții. Ziua durează 5 luni, iar ultima lună este
semiîntuneric. În sud, unde este mai uscat, apare solul cu stepă polară (tufe mici, mușchi, lichieni, ierburi).
Aceasta atrage urșii polari. Dar locul preferat de urșii polari este calota glaciară din Oceanul Arctic deoarece
aici sunt mamifere marine.
În apa oceanică viața este mai abundentă decât pe continent. Aici gasesc ușor hrana constând în foci. Ei
călătoresc spre nord sau spre sud 1 000 km când calota glaciară începe să se topească în căutarea hranei.
Supraviețuirea acetuia este pusă în pericol după cum au anunțat oamenii de știință de către încălzirea globală.
Deja calotele glaciare au început să se topească, gheața este mai puțina cu aproape 50% decât acum 60 de ani.
Una dintre soluțiile propuse a fost transportarea apei în aceste zone și transformarea ei în gheța. Este un
animal protejat prin lege, țari precum Norvegia, Canada, Danemarca au interzis vânarea acestora din 1960.

Hră nire
Un pui îngrijit

Ursul polar este carnivor, consumând în special pui de focă, precum și diferite cetacee și pinipede. În principal
vânează lângă malul mării, pe calotele de gheață de pe insulele arctice. Ursul polar este un puternic vânător de
foci (Pusa hispida). Este cel mai mare carnivor dintre toate speciile de urși, dar și cel mai perseverent și
răbdător. Are un plan de atac excelent: se așază lângă o copcă ore în șir așteptând ca focile sa iasa.
Reproducerea
Primăvara este anotimpul când aceștia își caută perechea și poate parcuge zeci de kilometri pentru a găsi o
ursoaică fără pui. Perioada de împerechere este din martie până în iunie. Gestația durează 195-265 zile.
Femela începe construcția adăpostului pentru pui începand cu luna octombrie. Ea sapă un gang lung de câțiva
metri continuat cu o peșteră adâncă de 2 metri, lăsând și o ieșire spre sud pentru a nu fi înfundate cu zăpadă
de viscolele din nord. Femelele nasc în medie doi pui. Puii sunt nascuți cu ochii închisi și au o blană deasă. Ei
cântăresc aproape 600 de grame. Ursoaica va petrece 10 zile în apropierea vizuinii pentru ca puii să se
adapteze la clima rece. în aprilie vin în contact cu clima și mediul. Bârlogul este loc de adăpost pentru ei
deoarece temperatura poate atinge +20oC. Puii rămân cu mama 2 sau 3 ani. Ei ajung la maturitatea sexuală la
5-6 ani. Rata mortalitații la pui este estimată ca fiind cuprinsă între 10-30%.
Lupul polar

Cunoscut în lumea științifică cu denumirea de Canis lupus tundrorum, lupul de tundră trăiește la polul nord în
zone unde temperaturile sunt frecvent sub -30 grade Celsius.

CARACTERISTICI
Fară coadă masoară până la 150 cm.  Este înalt de până la 80 cm și cântărește în jur de 80 kg. Lupul alb trăiește
maxim 17 ani.

COMPORTAMENT
Lupul de tundră trăiește în grupuri familiare mici și migrează continuu toamna și iarna. Grupul este condus de o
pereche alfa, ambii având același rang în cadrul haitei.

MOD DE HRĂNIRE
Se hrănește cu reni, cerb polar, elan, leming și iepure arctic. Deși la nevoie este și omnivor, putând supraviețui
și cu fructe sau alte vegetale - consumând chiar și scoarță de copac - lupul preferă totuși carnea. El se comportă
atât ca vânător cât și ca necrofag, fiind un important factor în păstrarea echilibrului natural.

REPRODUCERE
Împerecherea are loc în lunile februarie-martie, după care lupul rămâne cu lupoaica, pentru a crește puii
împreună. După aceea, lupii, inclusiv cățelandrii, se adună în haite, care, mai ales în iernile grele, se pot asocia
între ele. Gestatia dureaza aproximativ 63 de zile nascand 4 -6 pui.
Teritoriul de răspândire al lupului de tundră
Vulpea polara

Vulpea polara apartine speciei Alopex Lagopus, genul Canis si face parte din familia Canidelor. Se
gaseste raspandita in zonele reci ale continentului european, asiatic si cel nord american, fiind o specie adaptata
la conditiile vitrege cu temperaturi de - 40 si -50 de grade Celsius si cu nopti polare ce dureaza 6 luni.

Cresterea in conditii de captivitate a determinat si la vulpea polara aparitia mai multor varietati de
culoare printre care amintim: vulpea polara alba care are blana de culoare alba iarna si gri-inchis vara; vulpea
polara albastra care nu-si modifica culoarea in functie de sezon; vulpea Shadow cu culoarea de bleu-deschis,
aproape alba si care se poate domestici.
Primele exemplare au fost adus la Tg.Mures in jurul anului 1950. Pana in anul 1990 au exista 14 ferme
car au detinut efective de vulpe polara. In prezent se mai gasesc vulpi polare la ferma Racaciuni (judetul Bacau)
si la Statiunea de Cercetare- Dezvoltare pentru Cresterea Animalelor de Blana Tg. Mures. De asemenea si la
cativa crescatori particulari.
Conformatia este corespunzatoare carnivorelor de talie mijlocie. Are o constitutie robusta. Mebrele sunt
scurte, au osatura puternica, capul are un format patratic, cu botul scurt, urechile mici si rotunjite, imbracate
bine cu par, coada este lunga si stufoasa.
Dimorfismul sexual este putin pronuntat. Lungimea masculilor de la varful botului pana la baza cozii
este de 60 cm, iar la la femele de 58 cm.
Grautate a corpului este de 5,5-6 kg la masculi si 4,5-5 kg la femele.
Blana este foarte pufoasa si matasoasa cu o inaltime medie a spicului de 5,5-5,7 cm.
Coada are o forma cilindrica bine imbracata cu par.
Vulpile polare au un singur ciclu de calduri si dureaza aproximativ 3 luni, cu primele semne in jurul
datei de 15-20 februarie.
In crescatoria de vulpi de la Tg.Mures, se practica monta dirijata si se face potrivirea perechilor in
functie de caracterul fenotipic urmarit.
Raportul dintre sexe este de 1 mascul la 3 femele.
In cazul utilizarii masculilor tineri (1 an), se face controlul seminal pentru a se aprecia capacitatea lor de
fecundare.
Varsta optima de introducere la monta este de 11-12 luni (masculi si femele), iar varsta reproductiva este
de 4-5 ani.
 Dupa o gestatie de 52-53 de zile are loc fatarea. Pe perioada de gestatie si de fatare au nevoie de liniste.
Prolificitatea este de 8-10 pui.
Pui se nasc cu par si cu ochii inchisi. La varsta de 30 de zile se trece la furajarea suplimentara a puilor,
prin introducerea in spatiu de cazare a unui amestec furajer cu o granulatie mai fina si mai omogena decat la
adulte.
Intarcarea are loc la 45 de zile, cand puii se cazeaza in spatii pentru tineret in functie de origine si sex.
Sacrificarea vulpilor polare pentru blana se face in lumile noiembrie-decembrie prin injectare intra
pericardica de substante cu efect narcotic (eter etilic).