Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- Caracteristici generale -
- Întindere -
- Clima -
Poziţia pe latitudine şi înălţimile ei mari fac din Antarctica cel mai
rece continent. Cu toate acestea se deosebesc două anotimpuri. În anotimpul
rece temperatura în zonele intercontinentale poate scădea sub –80 0C, în timp
ce în anotimpul cald temperatura se poate ridica, în aceleaşi zone, până peste
–30 0C. În zonele de coastă se poate ajunge, în sezonul cald, la temperatura
de îngheţ (0 0C), dar şi aici valorile negative sunt ridicate în perioada rece.
Antarctica deţine şi recordul temperaturii negative. În anul 1960, la
staţiunea rusească de cercetare „Vostok” s-au înregistrat – 89,2 0C.
Interiorul Antarcticii este un deşert polar în care bat vânturi moderate
ce rareori ating 30 km/h, însă ele se înteţesc şi devin mai persistente în
apropierea coastelor. Vânturi extrem de reci, compuse din aerul aflat în
partea inferioară a versanţilor abrupţi din interiorul regiunilor muntoase, bat
spre pantele de gheaţă mai mici.
Zona este foarte săracă în precipitaţii, un
dintre cele mai uscate zone de pe glob,
aproximativ 50 mm de precipitaţii căzând aici
anual. Acestea cresc cu cât ne apropiem de ţărm,
atingând în zonele apropiate de coastă 200 mm/an.
Precipitaţiile sunt formate în mare măsură din
căderi de zăpadă aduse de cicloni. De obicei ele cad sub formă de zăpadă sau
gheaţă, dar uneori se înregistrează şi ploi, în zonele litorale.
Există mai multe tipuri de climat în Antarctica, toate sunt reci, dar
diferă în severitate. La fel ca şi precipitaţiile, climatul se îmblânzeşte cu cât
latitudinea scade. Peninsula Antarctica este zona în care se întâlneşte clima
cea mai blândă, aici temperatura putându-se situa în timpul sezonului mai
cald în jurul valorii de 0 0C.
- Vegetaţia -
- Fauna -
- Gheţarii polari -
- Aurora boreală/Australă -
Acest spectacol magnific de culoare are loc datorită materiei expulzate de
soare ce interacţionează cu câmpul magnetic terestru. În urma
puternicelor explozii solare sunt expulzare în spaţiu particule
puternic încărcate electric ( ioni ), ce călătoresc prin spaţiu cu viteze
ce variază între 300 şi 1 200 km/s. Un nor de astfel de particule
formează plasma. Fluxul de plasmă ce vine de la soare este cunoscut
sub numele de vânt solar. În timp ce vântul solar interacţionează cu
marginile câmpului magnetic terestru, unele dintre aceste particule
sunt atrase de acesta. Ele urmează apoi liniile câmpului magnetic în
jos spre ionosferă, strat atmosferic situat între 60 şi 600 km deasupra
scoarţei terestre. Când aceste particule interacţionează cu gazele din
ionosferă produc acest impresionant spectacol de lumini, numit de
noi aurora. Cele produse la Polul Nord se numesc Boreale iar cele de
la Polul Sud – Australe.
Gama de culori variază între roşu, verde, albastru şi violet.
Luminile sunt într-o continuă mişcare datorită acestor interacţii dintre vântul
solar şi câmpul magnetic terestru. Vântul solar generează de obicei pănă la
1 000 000 megawaţi de electricitate într-un astfel de spectacol şi acest lucru
poate cauza interferenţe cu liniile electrice, transmisiile radio-TV şi
comunicaţiilor prin satelit.
Prin studiul aurolelor, cercetătorii pot afla multe despre vântul solar, cum
afectează aceasta atmosfera şi cum poate fi folosită această energie degajată
în folosul omenirii.
În urma observaţiilor asupra soarelui, aceste aurore pot fi prezise cu destulă
acurateţe.
Aurorele apar în regiunile polare ale globului. În emisfera nordică, zonele în
care sunt vizibile se întind tot mai mult spre sud cu cât vântul solar este mai
puternic la un moment dat. În mod normal, zonele în care pot fi observate,
sunt nordul Finlandei, Scndinavia, toată Canada şi nordul SUA, Alaska şi
Siberia. În timpul furtunilor solare puternice, acestea pot fi vizibile până în
centrul Europei, aurolele putând având loc la orice oră din zi sau din noapte.
- Staţii de cercetări ştiinţifice –
Numele a fost dat după faimosul explorator rus Fabian Gotlieb von
Bellingshausen care a explorat regiunea în 1820.
10. Eduardo Frei Montalva şi Villa Las Estrelas – Insula King George –
Armata Chiliană
Halley este al cincea bază construită pe Brunt Ice Shelf. Prima a fost ridicată
în 1957 pentru IGY – Anul Geografic Internaţional şi a fost denumit după
astronautul Edmond Halley. S-au efectuat studii legate de meteorologie,
seismologie, gheaţă, astronomie radio, ştiinţa geospaţială. Oamenii de ştiinţă
au în vedere reducerea poluării atmosferice, creşterea nivelului mării şi
schimbarea climei. În timpul iernii, staţia operează cu 65 de oameni, iar în
timpul iernii cu 15 persoane. Este staţia cea mai izolată a Marii Britaniei.
Iarna 105 zile este întuneric, exceptând zilele când apar aurolele. Sunt aduse
suplimente de 2 ori pe an.
16. Henryk Arctowski – Insula King George – Polonia
A fost ocupată din 1 ianuarie 1950 până pe 1 ianuarie 1952 iar apoi între 13
noembrie 1969 şi 3 aprilie 1982. A fost reocupată doar în 22 martie 2001.
Activităţile acestei baze au fost biologia, meteorologia, geofizica şi studiul
gheţii. Astăzi activitatea principală este pescuitul. Staţia de cercetare este
formată din două camere single cu etaj, Laboratorul James Cook şi Casa
Everson. Laboratorul cuprinde 3 laboratoare separate: un laborator frigorific
umed, un laborator uscat şi un laborator analitic. Există deasemenea şi o
cameră de comunicaţie, birouri dotate foarte bine, un congelator mobil şi o
librărie. Casa Everson cuprinde spaţii de locuit pentru 18 persoane în timpul
verii.
42.Fossil Bluff – Marea Britanie
Este situată la poalele unui munte şi a fost ocupat în 1961, 1962 şi între
1969-1975, după care a fost permis ocuparea staţiei doar în timpul verii.
Fossil Bluff este o bază de alimentare a avioanelor, având o pistă de zăpadă
lungă de 1 200 m la 1 km de staţie. Staţia poate adăposti 4 persoane
confortabil.
1. Prince Edward&Marion
2. Crozet
3. Amsterdam&St.Paul
4. Kerguelen
5. Heard&McDonald
6. Macquarie
7. Tasmania
8. Noua Zeelandă şi unsulele de ţărm
9. Snares
10.Auckland
11.Campbell
12.Antipodes
13.Bounty
14.Chatham
15.Insulele de ţărm ale Americii de Sud
16.Falklands
17.Shag Rocks
18.Georgia de Sus
19.Sandwich de Sud
20.Bouvetoya
21.Tristan da Cunha
22.Gough
23.Balleny
24.Scott
25.Peter I Oy
26.Orkney de Sud
27.Shetland de Sud
28.Peninsula Antarctică
29.Coastele Antarcticii şi insulele de ţărm
Bouvetoya – Norvegia
Jean Baptiste Charles Bouvet de Lozier este primul care descoperă insula în
1739 de Anul Nou. În 1825, două nave engleze redescoperă insula, numind-
o Liverpool şi luată în posesie de coroana britanică. În 1928, Norvegia
anexează insula Antarcticii iar în 1971 o declară rezervaţie naturală.
Bouventoya este cea mai izolată insulă de pe pământ, ţinutul cel mai
apropiat, Continentul Antarctica, fiind la 1 600 km depărtare. Puncul cel mai
ridicat este Olavtoppen – 780 m. Suprafaţa insulei este de 49 km2 . Gheţarii
acoperă 93% din insulă, ceea ce îngreunează ajungerea pe insulă.
- Sisteme de comunicaţii –
- Transport –
2000 – 2001
Acompaniat de 8 alpinişti, belgianul Alain Hubert escaladează vârful
Holtanna, Muntele Orvins, Ţinutul Queen Maud. Este un perete vertical de
granit înalt de 800 m.
Americanca Ann Bancroft şi norvegianca Liv Arnesen planifică să devină
primele femei ce traversează Antarctica. Pornesc de la Blue One şi ating
Polul Sud, apoi merg la McMurdo.
O echipă de 4 norvegieni iernează în baza norvegiană Troll timp de 10
luni.Doi dintre ei, Rolf Bae şi Eirik Snneland pleacă pe schiuri de la Troll la
sfârşitul lui octombrie pentru o excursie la Polul Sud.
O echipă de tineri din toate colţurile lumii pleacă din Polul Nord spre Polul
Sus. O călătorie de 33 000 km, pe jos, cu patinele, biciclete, caiace etc.
Schiorul slovac Stane Klemenc traversează singur Antarctica.
Trei aventurieri vor să reconstituie după 84 de ani o parte din aventura lui
Shackleton.
2001 – 2002
Cuplul american Thomas şi Tina Sjogren încerc să cucerească Polul Sus şi
Polul Nord unul după altul. După 60 de zile pe gheaţă, ei au trebuit să
abandoneze.
2002 – 2003
Un grup de 6 diabetici pleacă din Hercules Inlet spre Polul Sud pentru a
atrage privirile oamenilor asupra acestei boli.
Patru chilieni reuşesc să traverseze Sentinel Range din Munţii Ellsworth şi
în acelaş timp escaladează 3 vârfuri de peste 4 000 m necucerite până atunci.
Un britanic şi un irlandez testează un nou tip de vehicul polar “ Parastorm
Ski Buggy “.
2003 – 2004
Patru izraelieni şi 4 palestinieni navighează din Chile spre Peninsula
Antarctica. Ei caută un munte ce n-a fost încă denumit. Expediţia lor este o
reuşită şi o provocare pentru pace.
Fiona Thornewill reuşeşte să traverseze de la Patriot Hill, Polul Sud, singură
şi nesusţinută. Soţul său o va aştepta la întoarcere după ce reuşeşte să
parcurgă cei 97 mile pe care Shackleton nu a reuşit în încercarea sa de a
atinge Polul Sud în 1907.
Britanica Rosie Stancer reuşeşte singură pe aceeaşi rută ca şi Fiona
Thornewill, de la Patriot Hill spre Polul Sud.
Britanicul Martin Burton şi doi camarazi ai săi, Geoff Sommers şi Ronny
Finsaas reuşesc să ajungă de la Polul Sud la Hercules Inlet, aproximativ 30
km de la Patriot Hill.
Doi alpinişti Mike Libecki şi Josh Helling exploatează Muntele Wohlthat
din ţinutul Queen Maud. Acolo ei planifică o serie de premiere pe stânca
verticală din granit.
Omul de afaceri în vârstă de 63 ani reuşeşte să traverseze de la Patriot Hill,
Polul Sud. El vrea să facă cunoscută conservarea Societăţii Geografice
Royal- arhiva polară.
Alexander Blyth şi Ray Middleton organizează o expediţie pentru a face
cunoscute folosirea minelor antipersonale.
Expediţia North Winds permit clienţilor săi să-şi îndeplinească visul polar.