Sunteți pe pagina 1din 7

RAPORT DE ACTIVITATE

AN ŞCOLAR 2014-2015
Aria curriculară EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, ARTE

La nivelul Comisiei Metodice « Educaţie fizică şi sport, Arte » pe parcursul anului scolar 2014-2015
au fost realizate următoarele :

1.Proiectarea activităţii

-Toate cadrele didactice din comisie au elaborat documentele de proiectare în conformitate cu


programa şcolară în vigoare până la termenul stabilit;
-Participarea tuturor cadrelor didactice la Consfătuirile de la nivel judeţean la cele trei discipline:ed.
fizică, ed. plastică, ed. muzicală.
-Planificările caledaristice realizate sunt adaptate specificului colectivelor de elevi şi particularităţilor
de vârstă ale acestora respectând stuctura specifică;
-Unităţile de învăţare proiectate sunt unitare din punct de vedere tematic, se desfăşoară în mod
sistematic şi continuu pe o perioadă de timp bine delimitată;
-Elementele programei sunt bine alese, asociate într-un mod personalizat, cuprinzând aspecte
inovatoare ;
-Activităţile de învăţare au fost ordonate logic,au promovat o învăţare activă, centrată pe elev;
-Detalierile pe orizontală au cuprins elemente corelate corect şi original ( obiective de referinţă -
conţinuturi – activităţi de învăţare - resurse materiale- forme de organizare- modalităţi de
evaluare).

2. Realizarea activităţilor didactice

-Toate cadrele didactice au asigurat întotdeauna corelaţia dintre obiective- conţinuturi- activităţi de
învăţare- strategii didactice;
-Toate cadrele didactice au adecvat strategiiile didactice particularităţilor individuale/ de grup,
scopului şi tipului de lecţiei.
-Toate cadrele didactice au asigurat corelaţia dintre conţinutul învăţării – strategia didactică – tipul de
interacţiune (cadrul didactic -elev, elev-elev, elev-cadrul didactic)
-Toate cadrele didactice au asigurat îndeplinirea obiectivelor lecţiei /activităţilor prin utilizarea
adecvată a resurselor materiale din unitatea şcolară;
-Susţinere lecţie demonstrativă la cls. a IV-a C, disciplina „Educaţie fizică şi sport”-prof. Iuga Valeriu
Vladuţ.
-Desfăşurarea Cercului de pictură cu elevi de la clasele a V-a si a VI-a (din două în două săptămâni) în
vederea pregătirii de lucrări pentru expoziţia ICOANA DIN SUFLETUL COPILULUI (aprilie 2015),
şi pictură în ulei cu tema FLORILE COPILĂRIEI (1 Iunie 2015, la Muzeul de Artă).

3.Evaluarea rezultatelor învăţării

-Toate cadrele didactice au elaborat şi prezentat elevilor probe de evaluare însoţite întotdeauna de
criterii de evaluare/ bareme de notare;
-Cadrele didactice au transmis elevilor în timp util planificarea probelor de evaluare;
-Cadrele didactice au implicat permanent elevii în elabaorarea criteriilor de evaluare ;
-S-a realizat o notare ritmică a elevilor;
-Toate cadrele didactice au consemnat calificativele/notele elevilor în carnetele de note şi în cataloage;
-Cadrele didactice au aplicat cele trei forme ale evaluării:iniţială, continuă, sumativă;
-Pentru evaluarea elevilor au fost utilizate atât probe scrise cât şi probe practice;
-În elaborarea propriilor probe cadrele didactice au folosit modelele existente la nivel naţional;
-Elevii au fost permanenent implicaţi în evaluarea personală a progresului pe care îl realizează;
-Toate cadrele didactice au monitorizat permanent frecvenţa şi disciplina elevilor la ore;

4. Managementul clasei de elevi

-Toate cadrele didactice cunosc şi aplică sistematic prevederile legale în vigoare, ROI, regulile şcolii,
codul de conduită ;
-Toate cadrele didactice cunosc şi aplică permanent procedurile de recompensare şi sancţionare de la
nivelul şcolii;
-Consider că dovedesc competenţe de gestionare a situaţiilor de conflict (cunoaşterea conflictului,
informarea, determinarea cauzelor, stabilirea măsurilor, urmărirea efectelor,implicarea persoanelor
abilitate);

5. Participare la olimpiade ,concursuri, activităţi extraşcolare,alte activităţi:

 Disciplina Educaţie plastică-prof. Popescu Dan

-Pregătirea lucrărilor pentru concursul Voices of the Earth, organizat de Kavagova-Japonia; Şcoala
CORESI a primit invitaţii pentru participarea la cea de-a 16-a ediţie.

 Disciplina Educaţie muzicală-prof. Bulgăre Mihaela

 10.10.2014 – evaluator în cadrul Comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare


și de evaluare a lucrărilor scrise la concursul de ocupare a posturilor/catedrelor vacante pe
parcursul anului școlar 2014/2015, organizat la Școala Gimnazială Brezoia-Brezoaiele.
 07.11.2014 – participare la Cercul Metodic al profesorilor de Arte – deplasare la „Mânăstirea
Brâncoveni”
 24.11.2014 – participare C.C.D.D-ţa – seminar „Implementarea sistemului de control
intern/managerial”;
 26.11.2014 – Programul „Prevenirea delicvenţei juvenile şi victimizarea minorilor”, partener
I.P.J.D-ţa, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în cadrul Festivalului
Naţional al Şanselor Tale sub genericul „Oportunităţi de dezvoltare personală prin Educaţie
Nonformală”;
 27.11.2014 – lansarea cărţii „Decebald”, autor Vasile Lupaşc, în cadrul Festivalului Naţional
al Şanselor Tale;
 28.11.2014- activitate la staţia şcolii cu ocazia Zilei Naţionale a României în cadrul
Proiectului Educaţional „1 Decembrie – Ziua tuturor Românilor”;
 28.11.2014 – în cadrul„Zilele Bibliotecii Judeţene I.H.Rădulescu” – „Biblioteca,
oportunitate de dezvoltare personală şi profesională” din cadrul Festivalului Naţional al
Şanselor Tale;
 03.12.2014 – Educaţie juridică „Unde-i lege, nu-i tocmeală!”, invitată d-na avocat
Diaconescu Gabriela;
 04.12.2014 – colaborator al Cercului Metodic Istorie, activitate artistică demonstrativă;
 12.12.2014 – vizionare piesă de teatru „Poveste de Crăciun”, la Teatrul Tony Bulandra;
 12.12.2014- voluntar, colectă îmbrăcăminte în Parteneriat cu Serviciul de Asistenţă Socială
în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (S.N.A.C.);
 16.12.2014 – coordonare activitate de voluntariat, Târg de Crăciun, confecţionare de produse
şi comercializarea acestora cu scopul atragerii de fonduri extrabugetare în vederea ajutorării
elevilor cu probleme financiare;
 18.12.2014 –spectacol „Strop de ler”, concert de colinde în amfiteatrul şcolii;
 18.12.2014 – Colind la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Târgovişte, Biblioteca
Judeţeană I.H.Rădulescu;
 19.12. 2014 – coordonare EXPOZIȚIE- ORNAMENTE DE CRĂCIUN din cadrul
Proiectului Educațional Județean “Tradiții obiceiuri dîmbovițene la Sărbătoarea Nașterii
Domnului” desfășurată la Muzeul de Istorie, Complexul Muzeal Curtea Domnească;
 13.01.2015 – participare la cursul de formare- “Integrarea și promovarea femeilor pe piața
muncii”, Axa prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale- POSDRU/144/63/S/135100,
domeniul major de intervenție 6.3 Promovarea egalității de șanse pe piața muncii;
 16-17.01.2015 – participare cu comunicarea didactică “Metode interactive de realizare a
activităților extracurriculare” la cea de a XIV-a Conferință Națională cu Participare
Internațională CONTRIBUȚII ACTUALE LA DEZVOLTAREA ȘTIINȚEI, EDUCAȚIEI ȘI
CERCETĂRII , organizat de Centrul de Cercetări, Resurse și Studii Europene;
 21.01.2015 – participare la Școala Părinților organizată de Asociația Speranța Târgoviște în
parteneriat cu Biblioteca județeană;
 22.01.2015 – prezentare referat în cadrul Comisiei Metodice Consiliere și Orientare Școlară
– Metode interactive de grup aplicate în orele de consiliere școlară;
 22.01.2015 – participare la secțiunea cadre didactice, Simpozionul REFORMELE LUI
CUZA- BAZELE MODERNIZĂRII ȚĂRII, din cadrul Simpozionului/Concursului Regional
UNIREA NAȚIUNEA A FĂCUT-O!- desfășurat la Școala Gimnazială Vasile Cârlova;
 10.02.2015 – activitate la Biblioteca Județeană cu cls a III-a A în cadrul programului de
voluntariat “Siguranța pe Internet”;
 11.02.2015 – activitate la CDI-ul școlii cu clasele a VIII-a A și B în cadrul programului de
voluntariat “Siguranța pe Internet”;
 14.02.2015- supraveghetor la Olimpiada de Educație tehnologică, etapa locală;
 19.02.2015 –03.03.2015- participare la cursul de perfecționare “Competența comunicațională
și strategiile didactice interactive în învățământul european”; programul poate fi echivalat
cu un nr. max.de 12 credite ECTS
 25.02.2015 – activitate extrașcolară “Iubește românește” – clasele a V-a A, a VI-a B, a VIII-a
B, în amfiteatrul școlii în colaborare cu Biblioteca Județeană;
 06.04.2015 – Concursul Artistic
Muzică ușoară: solist vocal Stroie Cătălina (VI B) – Școala 5 - EXCELENȚĂ ;
solist Dumitru Radu (VI A) – Școala 5 – EXCELENȚĂ;
solist instrumentist , violoncel, Graur Vlad (VI B) – Școala 5 - EXCELENȚĂ ;
solist vocal-instrumental Cojanu Alexandru (VI B) – Școala 5 – Premiul II;
solist vocal Chiran Maria Raluca (IV B) – Școala 5 – Premiul II;
solist instrumentist , pian, Nițulescu Andreea (V B) – Școala 5 - Premiul III;
solist vocal canto,Eid Jennifer Maria (III A) – Școala 5 – Premiul III;
Duet vocal (VII C) – Școala 5 – Mențiune;
Grup vocal-instrumental CORESIENII - Școala 5 – Mențiune;
Muzică populară: solist vocal Stroie Cătălina (VI B) – Școala 5 - EXCELENȚĂ ;
Duet vocal (VII C) – Școala 5 - Premiul III;
Secțiunea IIIMuzică: Stroie Cătălina (VI B)- Școala 5- Premiul II;

Recitări: Diaconescu Teodora (VI B)- Școala 5- Premiul III;


Cojanu Alexandru (VI B)- Școala 5– Mențuin
Oprea Alexandru (VI B)- Școala 5 – Mențiune;
Constantin Mara (VI B)- Școala 5 – Mențiune;

22.04.2015 – activitate de ecologizare a spațiului verde al școlii cu ocazia Zilei Mondiale a


Pământului;
23.04.2015 – participare la activitatea prilejuită de Ziua Mondială a Cărții, Cls III A și VI B pe
Platoul Prefecturii organizat de Biblioteca Județeană;
05.2015 – participare în cadrul Campaniei Globale “Dreptul la educație” – în colaborare cu
Organizația Salvați Copiii!;
16.05.2015 – participare cu lucrare, publicare ISBN – PIP – educaíe muzicală- la Simpozionul
Interjudețean „Strategii și metode interactive în educarea, recuperarea și integrarea elevilor cu
CES”, participare la Workshop-ul „Crearea și aplicarea unor softuri/ exerciții interactive pe
platforme de e-learning”;
05.06.2015 – participare la Proiectul avizat MECS,” Parada Verzilor”;
05-07.06.2015 – membru al echipei de organizare a Concursului Interjudețean „Trofeul
Coresi”;
11.06.2015 – participare la Proiectul avizat ISJ D-ța – „Tur ciclist”;
 Membru al colegiului de redacție al Revistei elevilor din Școala Gimnazială CORESI
Târgoviște, anul XX, nr.1 (36), decembrie 2014; nr.2 (37), aprilie 2015
 Parteneriate educaționale: Teatrul Municipal „Tony Bulandra”, Biblioteca Judeţeană
„I.H.Rădulescu”, Şcoala Gimnazială „Vasile Cârlova” Târgovişte, Organizaţia „Salvaţi
copiii”, Fundaţia Special Olympics din România, Europe Direct.

 Disciplina Educaţie fizică şi sport:

-prof. Vlad Georgiana

SEMESTRUL I

ONSS (OLIMPIADA NATIONALA A SPORTULUI SCOLAR ) –


Noiembrie 2014
 Fotbal I-IV LOCUL I – Etapa pe centru metodic
 Baschet fete –V-VIII- LOCUL III- Etapa pe centru metodic
Octombrie 2014
 ‘’ MOVE WEEK’’- Fotbal Cls 1-4 Loc 1
Fotbal Cls 5-8 Loc 4
Al- 50m Cls 1-4 ,5-8 Loc 1-Delimart Alexiana
Loc 1 Cristea Mario
Loc 2 Nastase Fabian
Loc 1 Dumitru Catalina

 Primii Pasi In Atletism-30 Participanti – Tetratlon


Loc 11 Cristea Mario-III B
 Simulare Incediu Si Cutremur- Clasele 1-8
Noiembrie 2014
 ,,Festivalul national al sanselor tale”- activitate sportiva la cls VIC,, SPORTUL PENTRU
TOTI- TOTI PENTRU SPORT”
 Participare Cu Lucrare La Conferinta Stiintifica Internationala,,Probleme Actuale Privind
Perfectionarea Sistemului De Invatamant In Domeniul Culturii Fizice,,
Decembrie 2014
 ,,Dansul Patinelor,,- Activitate Patinoar-VIC
 ,,Cupa Mos Craciun,,-Baschet si Korfball-VIC, VIIB
Ianuarie 2015
 16-17 Ianuarie Participare Simpozion International cu Lucrare:,,Stimularea creativitatii
prin Jocurile de miscare la clasele I-IV,,
 ,,Cupa Unirii ,,-Handbal-Cls 5-7 Loc 5
 Participare Simpozion National,,Unirea Natiunea a facut-o,, cu lucrare-desfasurat sc
gimnaziala ,,Vasile Carlova,,
 Participare la activitatea desfasurata de IPJD-avand ca tema ,, Atentie! e viata ta ! “-VIC

SEMESTRUL I I

MARTIE 2015

 ONSS-ATLETISM-Etapa locală cls 5-8 loc 1- F / B-loc 1


 ONSS- ATLETISM-Etapa județeană cls 5-8 LOC 3-F, LOC 7 –B
 ONSS- CROS-Etapa județeană- cls5-8, LOC IV- Dumitru Cătălina
 TROFEUL SPORTIS-CROS echipe, fete loc II, băieți loc II-Cls I-IV
 TROFEUL SPORTIS –ATLETISM , fete loc 1, băieți loc 2
 TROFEUL SPORTIS-CONCURS SPORTIV- loc 3/ pe echipe
 Participare program formare –perfecționare 100 ore : ,,Competența comunicațională și strategiile
didactice interactive în învățământul european”

APRILIE 2015

 TROFEUL SPORTIS- FOTBAL B LOC I- Cls I-IV


 Activități desfășurate- Săptămâna Școala Altfel: vizită ISU Basarab I, Institutul de cercetare Valahia
Dta, Atelier arheologie Curtea Domnească, Activități sportive, Vizionare film 3D.
 ONSS FOTBAL-Etapa județeană- locul 1
 ONSS GIMNASTICĂ- Etapa județeană- locul 1 – Nistor Antonia- PA

MAI 2015

 Activități PSI-Simulare incediu și cutremur.


 ONSS-FOTBAL –Etapa de zonă- mențiune-15-17 mai Pitești
 ONSS ATLETISM- Etapa județeană clasele 1-4: Modrogan Radu-loc 2
Cristea Mario loc 3
Delimart Alexiana loc 3

IUNIE 2015

 Participare concurs național ” EMINESCU –LEGENDA SUFLETULUI ROMÂNESC!”-cls VI


C- secțiunea desen
 CONCURSUL INERJUDEȚEAN DE CIRCULAȚIE RUTIERĂ ” TROFEUL CORESI”
 Participare proiect educational „PARADA VERZILOR”- clasa VIC
 Participare proiect educational ,, TURUL CICLIST”- clasa VIC
 Participare activitate în colaborare cu centrul de prevenire și evaluare antidrog: ,, ALEGE
MIȘCAREA , FII INDEPENDENT!”- LOC 7
 Participare proiectul educational : ,, PĂMÂNTUL GRĂDINA MEA”- sectiunea desen- clasa
VIC

 Organizator concursuri etape locale și județene în cadrul onss-tenis de masă,atletism , cros, clasele
I-IV, V-VIII.
 Participare asistență evaluarea națională clasa a VIII.
 Participare asistență concurs național definitivare în învățământ.

-prof. Mihăilă Ancuţa

-ONSS (şah)-faza pe Centru metodic


Văduva Razvan-cls. V C-locul VII
-organizator faza pe Centru metodic-tenis de masă
-organizator faza judeţeană-tenis de masă

-Prof. Iuga Valeriu

-susţinere lecţie demonstrativă în cadrul Comisiei metodice la disciplina Educaţie fizică, la


clasa a IV-a C
-organizator faza pe Centru metodic-tenis de masă
-organizator la faza judeţeană-tenis de masă

Responsabil,
Prof. Ileana-Ancuţa Mihăilă

S-ar putea să vă placă și