Sunteți pe pagina 1din 11

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul ,,Vasile Lupu’’ din Orhei

Raportul activității
educaționale a profesorilor
de la catedra
,,Limbă și comunicare”în sem.II,
anul de studii 2018-2019

Elaborat:Vera Butnaraș,
șeful catedrei ,,Limbă și comunicare”,
grad didactic superior
Motto: Trebuie să gândim permanent,
pentru că suntem într-o competiţie. Cei care
reprezintă Competiţia se pregătesc pentru
ea , iar activitatea lor are un viitor.
CE? Tema de cercetare:
Strategii de evaluare a lucrului
individual şi de grup la lecţiile de limba şi
literatura română-premisă în formarea
competenţelor de specialitate la specialistul
de mâine competent și competetiv pe piața
muncii
Obiective strategice:

 Asigurarea accesului, a relevanţei şi a calităţii serviciilor


educaţionale în formarea competenţelor de comunicare
corectă, eficientă, expresivă pentru prezent şi viitor la
absolvenţii din colegiu;

 Dezvoltarea mecanismelor şi a procedurilor interne de


autoevaluare pentru creşterea calităţii comunicării în toate
domeniile în activitatea din colegiu.
În ce condiţii? Unde ? Când?
Dezvoltarea curriculară
Elaborarea şi aprobarea Curriculumului modular la unităţile de
curs:
 a)Specialitatea ,,Educaţia timpurie”, codul 11210, calif. ,,Asistent al
educatorului”
 Activităţi de educare a limbajului (autori Vera Butnaraş, Elena
Pădureţ);
 Arta oratorică (autor Svetlana Castraveţ);
 Arta teatrală ( autor Svetlana Castraveţ);
 Cultura comunicării (autori Elena Pădureţ, Vera Ştirbu).
 b) Specialitatea ,, Sport şi pregătire fizică”, codul 101410, calif.
 ,, Instructor de educaţie fizică”
 Cultura comunicării ( autori Elena Pădureţ, Dulghier Mariana);
Dezvoltarea resurselor umane
a) Lecţii publice:
 ,, Personaje literare şi natura conflictului în drama druţiană ,gr. 11ET,
prof. M.Dulghier
 ,,Păsările tinereţii noastre-o lume a frumosului”(lecţie –dramatizare),
gr.11ÎP, prof. V. Butnaraş
b) Asistenţa reciprocă la ore:
 Vera Butnaraş- 16ore;
 Svetlana Castraveţ-20 ore;
 Mariana Dulghier-6 ore;
 Elena Pădureţ -12 ore.
c)Cursuri de formare continuă:
 Formarea evaluatorilor, ITM, perioada 03.08.2019- 14.08.2019, part.- V. Butnaraş;
 Aspecte metodologice privind implementarea Curriculumului la disciplina
,,Dezvoltarea personală” în cadrul orelor de dirigenţie, perioada 09-10 ianuarie
2019 , participanţi- V. Butnaraş, Sv. Castraveţ, E. Pădureţ, M. Dulghier.
 Seminarul ,, Promovăm cultura calităţii”, 30 mai 2019 desfăşurat de ANACEC,
participnat –V. Butnaraş;
 Dezvoltarea personală a cadrului didactic, IŞE, perioda 13-31 mai, prof.
M. Dulghier
Îmbunătăţirea bazei materiale a catedrei

 Elborarea potofoliilor la unităţile de curs şi modulare


pentru specialităţile ,, Învăţământ primar”, ,, Educaţie
timpurie”;
 Alcătuirea bateriei de teste pentru diverse tipuri de
evaluări: iniţială, formativă, sumativă, finală;
 Redactarea diverselor tipuri de compoziţii de utilitate
socială- modalitate de formare a competenţelor de cultură
a comunicării;
 Elaborarea colajelor cu genericul ,, Fii inteligent! Scrie şi
pronunţă corect!”;
 Completarea cabinetului cu 25 de exemplare de literatură
metodică şi de specialitate în sumă de 2.837 lei.
Managementul activităţii metodice
 Atelierul formativ ,,Proiectul individual/ de grup- metodă de
evaluare a activităţii lucrului individual la Cultura comunicării “,
profesor Elena Pădureţ ;
 Aprobarea curriculumurilor la unităţile de curs:
a)Specialitatea ,,Educaţia timpurie”, codul 11210, calif. ,,Asistent al
educatorului”
 Activităţi de educare a limbajului (autori Vera Butnaraş, Elena
Pădureţ);
 Arta oratorică (autor Svetlana Castraveţ);
 Arta teatrală ( autor Svetlana Castraveţ);
 Cultura comunicării (autori Elena Pădureţ, Vera Ştirbu).
b) Specialitatea ,, Sport şi pregătire fizică”, codul 101410, calif.
,, Instructor de educaţie fizică”
 Cultura comunicării ( autori Elena Pădureţ, Dulghier Mariana);
Un rol important în procesul eduaţional o au activităţile
extracurriculare care au menirea de a dezvolta la elevi cultura
comunicării, ţinuta scenică şi de a forma competenţe de
specialitate prin promovarea valorilor naţionale:
 Teatrul-o lume a frumosului,(dramatizarea operei druţiene)
grupele 11ÎP, 21 ET , prof. V. Butnaraş, E. Pădureţ;
 Spectacolul literar-muzical cu genericul ,,Dragobetele, sărută
fetele” , gr.32 AS în parteneriat cu biblioteca colegiului,
E. Pădureţ, G. Rînja;
 Conferinţa ,, Grigore Vieru-poetul Fiinţei noastre”,gr.11ET/AE,
11AS/LS, 31SPF, (Sv. Castraveţ, G. Rîhja);
 Concursul declamatorilor /creaţie proprie cu genericul ,, Poezie-
apă vie pentru suflet”, gr. 11ET, prof. M. Dulghier;
 Panou informativ cu genericul ,, Poezie apă vie/ dintr-o mie de
izvoare/limpezi şi răcoritoare”, prof. M. Dulghier.
Cultura parteneriatului:
*Atelierul formativ ,, Noua viziune a Curricumului pentru educaţia
timpurie:conţinuturi, implementări, impedimente” cu participarea educatorilor
de la grădiniţile nr. 4, 8, 12 şi profesorii de la catedra ,,Ştiinţe ale educaţiei”,
,,Limbă şi comunicare”, ,,Limbi moderne”;
*Atelierul formativ ,,Structura curricumului modular”-direcţia colegiului,
DAEI, profesorii de la catedra ,,Ştiinţe ale educaţiei”, ,,Limbă şi comunicare”,
,,Limbi moderne”;
*Conferinţa republicană a cadrelor didactice din Republica Moldova cu
subiectul ,,Inovaţii în învăţământul general şi profesional”, UST, catedra ,, Limbă
şi comunicare”(part. Sv. Castraveţ, E. Pădureţ), catedra ,, Limbi străine”(part. A.
Druţă, N. Cernolevschi).
*Participarea membrilor catedrei în diferite comisii:
1.V. Butnaraş-membru al Comisiei de evaluare şi calificare-2019, coordonator
CEIAC, secretar al Consiliului de administraţie;
2.Sv. Castraveţ- membru al Comisiei de evaluare şi calificare-2019, Preşedinte al
Comisiei de evaluare a catedrei ,, Ştiinţe ale educaţiei”, secretar al Comisiei de
examinare şi calificare-2019.
Perspective
 Promovarea personalului didactic(cursuri de formare continuă,
proiecte, seminare, traininguri, lecţii publice etc.);
 Diseminarea informaţiei şi a bunelor practici în instituţie şi în
afara ei( seminare, conferinţe, articole, elaborarea suportului de
curs, teatrul social etc.);
 Procesarea informaţiei( procese-verbale, rapoarte, acte etc.);
 Formării în cadrul instituţiei, cu suportul proiectului GOPA,
sesiuni de formare ANACIP etc.;
 Implicarea elevilor şi a părinţilor în procesul educaţional
(Academia părinţilor şi a elevilor);
 Analiza şi aprecierea rezultatelor( nu clasificări/ nu enumerări
de date);
 Implicarea în Proiecte educaţionale, conferinţe raionale/
republicane în diseminarea bunelor practice şi formarea
cadruluiu didactic.
Ce este calitatea? Concluzii
C unoaşte tu şi implică pe alţii;
A plică ceea ce este util şi satisface nevoile elevului;
L ecturează zi de zi tot ce este nou şi aplică în activitatea ta;
I mplică-te în proiecte naţionale şi internaţionale pentru a-ţi
face un brand ţie şi instituţiei;
T rasează noi direcţii în obţinerea de performanţe;
A similează experienţa înaintaşilor pentru a crea ceva nou;
T ratează-ţi colegii, elevii şi părinţii ca parteneri egali într-un
proces educaţional;
E stimează la justa valoare activitatea fiecărui membru din
instituţia ta pentru a forma o cultură a calităţii.

S-ar putea să vă placă și