Aura

Era o data ca niciodat, o prinesa pe nume Aura. Ea iubea foarte mult natura. In fiecare zi, se
plimba in gradina ei plina de flori multicolore. In fata gradinii era o padure mare si deasa, acolo te
puteai rataci foarte usor. Parintii Aurei, ii interziceau fetei sa se duca in padure. Slujitorii ii
spuneau ,,Padurea Fermecata. Ei spuneau ca acea padure este fermecata si ca acolo traiesc
zane. Acest lucru era totusi adevarat, oamenii care intrasera in acea padure nu s-au mai intors
niciodata. Peste multi ani, veni si ziua de nastere a Aurei. Ea implinea 18 ani. Parintii ei nu stiau ce
cadou sa-i dea, ei au rugat-o pe Aura sa-si aleaga ea cadoul.
-Vreau sa intru in ,, Padurea Fermecata. Acesta va fi cadoul meu.
-Nu se poate, nu-ti dam voie sa te duci in ,,Padurea Fermecata. Este prea periculos. Alege-ti alt
cadou.
-Dar eu vreau sa intru in ,,Padurea Fermecata. Ati spus ca pot sa-mi aleg eu cadoul. zise
Aura suparata.
-Bine atunci, ai sa te duci in ,,Padurea Fermecata. Noi am fost de vina pentru ca ti-am spus ca
poti sa-ti alegi cadoul singura. Dar acum nu mai putem da inapoi. zise Regina.
-Multumesc mama, am sa plec imediat dupa ce am sa tai tortul.
Exact asa a facut, dupa ce a taiat tortul, a plecat spre ,,Padurea Fermecata. Dupa cateva ore,
Aura isi dadu seama ca se ratacise. Deodata incepu sa planga. Se aseza in fata unui copac si
adormi imediat. Deodata, cand deschise ochii, isi dadu seama ca acum era altundeva. Ea era intrun castel facut din aur si rubine sclipitoare. Statea intr-un pat moale cu asternut catifelat, deodata
pe usa intra o servitoare cu un pachet in brate. Ea il dadu Aurei spunand:
-Acest pachet este pentru dumneavoastra din partea Sfoniei.
-Dar cine este Sfonia? intreaba Aura curioasa.
-Este regina ,,Lumii Zanelor. Ea se va ocupa de grija dumneavostra.. zise servitoarea.
Ea pleca imediat, apoi Aura vazu ca pe pachet este un biletel. ,,Draga Aura, stiu ce s-a intamplat cu
tine. Dar eu nu te pot ajuta prea mult, Vrajitorul Zecorm m-a blestemat, iar acum nu mai sunt asa
de puternica ca pe vremuri. Tu va trebui sa gasesti drumul spre castel, cateva zane sunt in drum
spre tine. Ai mare grija de tine, Vrajitorul Zecorm sigur va veni la tine ca sa te pacaleasca. Dar tu
sa nu-l crezi. Aura desfacu repede pachetul, in el era o mica gustare. Aura manca cu pofta, apoi
se dadu jos din pat. In dulap gasi o multime de rochii pentru ea. Ea imbraca o rochie albastra
sclipitoare. Langa dulap era un suport pentru pantofi. Acolo, Aura gasi o pereche de pantofi din
cristal. Ii incalta repede, apoi se duse in gradina. In fata gradini statea Vrajitorul Zecorm care
imediat o vraji pe servitoare. Aura incepu sa tipe pentru ca acum servitoarea era moarta, iar pe jos
era numai sange.
-Aura, Sfonia te-a pacalit. Eu vreau sa te ajut sa te intorci acasa la parintii tai. Sa nu o crezi pe
Sfonia. Ea spune minciuni. zise Vrajitorul Zecorm.
-Nu e adevarat, Sfonia mi-a spus totul despre tine, eu am incredere in ea. A spus ca ma va ajuta
sa ma intorc la castel alaturi de parintii mei. spuse Aura.
Deodata, Aura se invalui cu o lumina foarte puternica. Spiritul Sfoniei i se arata imediat.
-Draga mea, am sa-ti dau acest medallion ca sa te protejeze de Vrajitorul Zecorm. Sa ai mare
grija. Cand ceasul va arata ora 18:30, atunci Zana Colira impreuna cu alte zane vor veni sa te ia,
ele te vor duce acasa la tine. Parintii tai vor trebui sa se lupte cu Vrajitorul Zecorm ca sa-l distruga
pentru totdeauna.
Apoi spiritul Sfoniei disparu in ceata. Acum era ora 18:00. Mai erau doar 30 de minute. Aura fugi
repede in castel, dar Vrajitorul Zecorm se duse repede dupa ea. Aura fugi cat putu de repede, apoi
se ascunse in pod. Acolo era intuneric, erau soareci si sobolani. Aura se sperie foarte rau, apoi tipa
cat putu de tare. Colira auzi tipatul Aurei, asa ca zbura cat putu ea de repede. Cand ajunse acolo,
in fata ei aparura 50 de soparle albastre. Ea trebuia sa le distruga ca sa poate ajunge la Aura. Dar
lupta dura foarte mult timp, asa ca Colira le spuse zanelor sa se lupte ele cu soparlele, iar ea sa se
duca la Aura. Vrajitorul Zecorm inca nu o gasise pe Aura, el era departe de locul in care era

ascunsa ea. Colira o gasise imediat pe Aura, apoi ii spuse in soapta:

-Nu-ti face griji. Te voi ajuta eu sa pleci la castelul tau, iti promit.
-Multumesc mult, Colira. Dar te rog, sa ne grabim pentru ca Vrajitorul Zecorm ne va gasi, haide sa
fugim de aici.
Ele fugira repede si se oprira langa o fereastra. Colira spuse:
-Trebuie sa coboram pe fereastra, afara zanele se lupta cu niste soparle.
-Bine, dar sa ne grabim, te rog.
Ele coborara cu ajutorul Colirei. Apoi Colira o duse pe Aura cat mai departe de soparle. Dar
Vrajitorul Zecorm facu o vraja si disparu imediat. Apoi, cand aparu in fata Colirei, el facu iarasi o
vraja, iar Colirei ii disparura aripile. Acum trebuia sa fuga, nu sa mai zboare.
-Am sa va vrajesc, ca sa nu mai ajunga Aura acasa. O sa vedeti ce necaz am sa va fac. dupa
aceste cuvinte, Vrajitorul Zecorm disparu, apoi padurea disparu si ea cu ajutorul Vrajitorului
Zecorm. Colira credea ca poate sa o duca mai usor acasa pe Aura. Dar can se insela!!!!
Dintr-o data, castelul din spatele fetelor lua foc si exploda in aer. Colira si Aura erau foarte speriate,
nu stiau ce sa faca. Aura spuse:
-Vreau acasa, vreau la parintii mei. Mi-e dor de ei.
-Am sa te duc acasa, Aura. Doar ti-am promis. zise Colira putin ingrijorata.
-Haide, du-ma acasa o data. Te rog frumos, vreau acasa la parintii mei.
-Bine atunci, haide sa mergem pe drumul asta. Poate ca ne va duce acasa la tine.
Colira si Aura mersera pe drumul ala, dar acel drum era de fapt drumul ales de Vrajitorul Zecorm,
era un drum care le ducea intr-o lume trista si neagra. In lumea aceea nu era cale de intoarcere,
Colira si Aura trebuiau sa mearga pe alt drum, dare ele nu stiau ce se va intampla.
Dupa 15 minute, Colira si Aura gasira o poarta neagra. Ele nu stiau unde duce aceea poarta.
-Cred ca aceasta poarta ne va duce acasa la mine.
-Da, poate asa este
Fetele intrara pe poarta neagra nerabdatore sa ajunga acasa. Dar deodata ele isi dadura seama ca
de fapt poarta le aduse in lumea tristetii. Colira spuse agitate:
-Imi pare atat de rau..Aceasta poarta se numeste poarta tristetii. Ea nu are cale de
intoarcere. Daca am intrat in ea, atunci numai putem iesi. Imi pare foarte rau, Aura!
-Vreau acasa!! spuse Aura plangand.
-Te rog sa ma ierti, Aura, nu credeam ca este poarta tristetii.
In tot acest timp, parintii Aurei plangeau de zor, dar ei isi dadura seama ca Aura nu se mai putea
intoarce.
-Aura, draga mea fetitami-e foarte dor de tine. Vreau sa te imbratisez.spuse Regina
tipand si suspinand
-Si mie imi este la fel de dor de tinedraga mea fetita..adauga Regele plangand.
Va da-ti seama ca promisiunea Colirei nu mai putea fi acum o promisiune adevarata. Ci doar
ramase o promisine neterminata.
Imi pare foarte rau, ca aceasta poveste nu a avut un sfarsit fericit, ci trist.