Păsări si Reptile

Prejmerean Denisa, Ungureanu Diana, Stinghe Lea , Gorbea Lorena , Dumitrache

Adina, Hanuși Bianca, Manea Mihai
 Păsări
• Păsările (Clasa Aves) sunt vertebrate ovipare înalt dezvoltate care au capacitatea de a zbura, deși sunt
reprezentanți ce trăiesc doar în mediul terestru. Sunt mai mult de 9000 de specii. Păsările au fost împărțite după 
Feider și colab. În 1976, în două subclase și anume Saurure (Archaeornithes) și Ornithurae (Neornithes).
Caracteristici generale
• Forma corpului este aerodinamică; învelișul extern, produs de piele, este alcătuit din pene, fulgi și puf.
• Membrele anterioare sunt transformate in aripi, iar cele posterioare cu piele solzoasă care ne amintește de reptile.
• Maxilarele sunt acoperite de teci solzoase și formează ciocul.
• Aparatul digestiv este alcătuit din cavitate bucală fără dinți, gușă, stomac glandular, stomac musculos (pipotă), 
intestin subțire (lipsa intestinului gros conduce la scăderea greutății absolute a corpului), care se termină cu
cloaca.
• Respirația este pulmonară; plămânii sunt in legătură cu 9 saci aerieni și cu oasele pneumatice.
• Temperatura corpului este constantă datorită respirației și circulației active.
• Lipsește vezica urinară
• Înmulțirea se face prin ouă, pe care le clocesc.
Vultur negru
Descriere

• Vulturul negru sau vulturul pleșuv negru sau vulturul pleșuv brun (Aegypius monachus) este o pasăre răpitoare de zi de talie foarte mare,
din familiei Accipitridae. Este cea mai mare pasăre răpitoare din Europa. Lungimea sa este de 100–115 cm și are o greutate de 7000-
14000 g, iar anvergura aripilor 220–290 cm. Este o pasăre sedentară, răspândita sporadic în zonele împădurite de deal și montane. Cu
excepția taliei, dimorfism sexual este absent, masculul ajunge în medie la 93% din talia femelei. Penajul este în întregime de culoare
cafeniu închis, cu vârsta devine mai deschis la culoare. Capul cu un aspect golaș, acoperit cu un puf delicat cenușiu sau albicios. Gulerul
de pene din jurul gâtului, de aceeași culoare ca și penajul, se întinde de multe ori până în vârful capului. Remigele sunt de culoare cafeniu
închise. Ghearele sunt cenușiu-albăstrui. Tarsurile sunt în mare parte acoperite cu pene și foarte pufoase. Păsările tinere au un penaj mai
închis și mai uniform. În zbor, vulturul negru se recunoaște prin talia sa mare, aripile foarte mari și profund digitate și coada cuneiformă.

• Aria de prezența a vulturului negru se întinde de la Peninsula Iberică până la Mongolia orientală. În Europa, distribuția sa este foarte
fragmentată, deoarece acesta a dispărut din numeroase regiuni în secolul trecut. Cuibărește în principal în Spania continentală și insula
Mallorca din Baleare, precum și în Turcia; de asemenea și în țările din Caucaz, Grecia, Bulgaria și Portugalia, a fost reintrodus în Franța.

Reproducere

• Este o pasăre solitară sau se adună în colonii dispersate. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5-6 ani. Cuibul este amplasat în copaci la
3–12 m înălțime, mai rar pe stânci. Cuibul este o construcție voluminoasă, până la 2 metri în diametru, făcut din crengi. Femela depune
un ou prin februarie-aprilie. Oul este alb sau brun-ruginiu, cu desene castaniu-roșcate. Clocitul este asigurat de ambele sexe și durează
50-55 de zile. Puii sunt nidicoli, hrăniți cu carnea regurgitată de părinți. Pot zbura la circa 100 de zile, însă sunt dependenți de părinții
pentru încă 2-3 luni.

Hrănire

• Vulturul negru este un necrofag strict și se hrănește în principal cu leșuri de ungulate domestice. Cadavrele de oi moarte constituie o parte
esențială din hrana sa. Hrana sa include și animale mici moarte (lagomorfe, mustelide), dar și cadavre de ungulate sălbatice mari, mai rar
păsări, reptile și insecte.
Barza alba
Descriere

• Barza albă este o pasăre mare. Are o lungime de 100–115 cm ,și o înălțime de 100–125 cm. Anvergura aripilor este de 155–215 cm, iar greutatea sa este
de 2,3–4,5 kg. Ca toate berzele, are picioare lungi, gât lung și cioc ascuțit, lung și drept. Sexele sunt identice la aspect, cu excepția faptului că masculii
sunt în medie mai mari decât femelele. Penajul este în principal alb cu pene de zbor și tectrice negre; negrul este cauzat de melanina pigmentară. Penele
de pe piept sunt lungi și zburlite, ansamblul lor fiind uneori utilizat la curtarea femelelor. Irisul este maro sau gri, iar pielea este neagră. Adulții au un
cioc roșu strălucitor și picioare roșii, a căror colorare este derivată din carotenoidele din hrană.

Reproducere

• Barza albă se reproduce în zone agricole deschise, cu acces la zonele umede mlăștinoase, construind un cuib mare în copaci, pe clădiri sau pe platforme
construite de om. Fiecare cuib are 1–2 m în profunzime, 0,8–1,5 m în diametru și cântărește 60–250 kg. Cuiburile sunt construite în colonii slab
conectate. Nefiind persecutată, întrucât este considerată semn bun, ea își face adesea cuiburi aproape de zonele locuite de oameni; în Europa de Sud,
cuiburile pot fi văzute pe biserici și alte clădiri.

• O pereche de berze albe crește o singură serie de pui pe an. Femela depune de obicei patru ouă, deși au fost înregistrate numere de pui de la unu la
șapte. Ouăle sunt albe, dar adesea par murdare sau gălbui din cauza unei substanțe glutenoase. Ele măsoară de obicei 73 pe 52 mm și cântăresc 96–126
g, din care aproximativ 11 g este coaja. Incubația începe odată ce este depus primul ou, astfel încât puii ies asincron, începând de la 33 la 34 de zile mai
târziu.

Hrănire

• Berzele albe consumă o mare varietate de hrană de origine animală. Ele preferă să caute hrana în pajiști pe o rază de circa 5  km de cuibul lor și în
locuri unde vegetația este mai scurtă, astfel încât prada să fie mai accesibilă. Regimul lor alimentar variază în funcție de sezon, localitate și
disponibilitatea prăzii. Din hrana obișnuită fac parte insectele (în special gândaci, lăcuste și greieri), râme, reptile, amfibieni, în special speciile de
broaște.

Migrația

• Berzele albe zboară spre sud din zonele lor de reproducere din Europa, în august și septembrie, spre Africa. Acolo, ele petrec iarna în savanele din
Africa de Sud. Atunci când migrează între Europa și Africa, evită să traverseze Marea Mediterană și ocolește prin Levant în est sau pe la strâmtoarea
Gibraltar în vest, deoarece curenții ascendenți(d) de care depind pentru a se ridica în zbor nu se formează deasupra apei.
Reptile
• Reptilele sunt o clasă de vertebrate ovipare, poichiloterme, cu corpul acoperit de o piele
groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima tricamerală.
Doar câteva duc un mod de viață acvatic ori semiacvatic. Se cunosc aproximativ 7000 de
specii de reptile. Formele actuale includ șopârlele, șerpii, broaștele țestoase și crocodilii.
Caractere generale
• sunt mai bine adaptate la viața terestră decât amfibienii.
• au piele solzoasă sau acoperită cu plăci cornoase dublate de plăci osoase.
• sunt animale târâtoare.
• respirația este pulmonară.
• înmulțirea se face prin ouă care se clocesc singure la soare; fecundația este internă.
• temperatura corpului este variabilă după temperatura mediului înconjurător (poichilotermie).
Crocodilul de Nil
Descriere

• Crocodilul de Nil trăiește în fluviul Nil sau în lacurile formate de acesta. Iese pe uscat pentru a se încălzi sau când depune ouă.

• Crocodilul de Nil poate atinge 6 m lungime. Capul mare și plat are un bot lung, în vârful căruia, pe partea superioară, se găsesc nările. Gura
largă are pe maxilare dinți conici, inegali , puternici, înfipți în niște cavități ale maxilarelor, denumite alveole. Ochii, așezați înapoi și mult în
sus, au o privire cruntă. Datorită așezării nărilor, când animalul se retrage în apă și rămâne numai cu capul la suprafață, poate respira aerul
atmosferic. În apă, nările și urechile se închid. Corpul este acoperit cu plăci cornoase, dublate dedesubt cu plăci osoase; ele formează un
excelent scut de apărare pentru animal. Coada este aproximativ de aceeași lungime cu corpul și foarte puternică, este turtită lateral; ea este
organul principal pentru mișcarea în apă. Membrele scurte, așezate pe laturile corpului, se termină cu degete; cele anterioare au degetele
libere, iar cele posterioare au degetele unite printr-o membrană înotătoare. Bun înotător, crocodilul se târăște greu pe uscat.

Reproducere

• Primăvara femela sapă un cuib pe malul râului, unde își depune ouăle. Cuibul trebuie să fie suficient de aproape de apă pentru ca femela să-l
poată păzi de acolo, dar în același timp suficient de departe, pentru ca eventualele ieșiri din albie ale apelor să nu-l distrugă. Împerecherea are
loc după câteva ritualuri introductive, în apa puțin adâncă. Cele 30-70 de ouă, cu coaja groasă, acoperite de nisip, sunt păzite de femelă timp
de 90 de zile, până când puii încep să țipe. La acest semnal femela iese din apă și îi dezgroapă, iar în caz de necesitate sparge coaja ouălor.
Dacă femela nu ajunge la timp, puii au un dinte special numit "dinte de ou" cu care sparg coaja oului. După ieșirea din ou, puilor le cade acest
dinte. De îndată ce puii au ieșit din ou, femela îi ia unul câte unul în gură și îi duce în apă. Numai câțiva crocodili ating maturitatea. Dacă
ouăle nu sunt mâncate de varani, hiene sau berze, atunci puii cad victimă altor crocodili, vulturilor sau peștilor mai mari când ajung în apă.

Hrănire

• De asemenea, ocazional pot vâna moluște, crabi și amfibieni, cum ar fi broasca comună africană și broasca de trestie. Când crocodilul Nilului
are între 5 și 9 ani, mănâncă insecte, arahnide, pești și amfibieni, printre care se află broasca Goliat (Conraua goliath).
Gușterul vărgat
Descriere

• Este de mărimea gușterului. Lungimea totală (cap + trunchi + coadă) 90-317 mm, lungimea cap + trunchi până la 137 mm, lungimea cozii
172-236 mm. Are botul conic, relativ înalt, rotunjit la vârf, partea posterioară a capului slab dilatată în regiunea temporală. Coada foarte lungă
și subțire. Nara este mărginită de cinci scuturi (rostral, nazal, primul supralabial și două postnazale). De cele mai multe ori există cinci perechi
de scuturi inframaxilare. Solzii dorsali sunt hexagonali, vizibil carenați, mai înguști pe spate și se lățesc spre flancuri și sunt dispuși în câte 37-
49 într-un șir transversal la mijlocul corpului. Are 13-17 pori femurali. Scuturile temporale sunt relativ numeroase (în număr de 14-36, în
medie 23) și destul de mari, iar scuturile ventrale sunt dispuse în opt șiruri.

Reproducere

• Femele cu ouă dezvoltate se întâlnesc la finele lunii iunie. Ponta este depusă de femele în locuri ascunse în iunie-iulie și este formată din 12-20
de ouă roz-gălbui, cu dimensiunile 15 x 11,5 mm.

• Puii eclozează în august-septembrie, în captivitate, puii au eclozat în octombrie. Puii proaspăt eclozați măsoară în total 78 mm, din care 31 mm
reprezintă lungimea cap + trunchi.

Hrana

• Se hrănește cu diferite artropode, dar mai ales cu ortoptere (lăcuste) care joacă un rol important în hrana lor. În captivitate șoarecii nou-născuți
constituie de asemeni o hrană binevenită.

Răspândirea

• Se hrănește cu diferite artropode, dar mai ales cu ortoptere (lăcuste) care joacă un rol important în hrana lor. În captivitate șoarecii nou-născuți
constituie de asemeni o hrană binevenită.

• Este o specie politipică și cuprinde 9 subspecii (Lacerta trilineata cariensis, Lacerta trilineata citrovittata, Lacerta trilineata diplochondrodes,
Lacerta trilineata dobrogica, Lacerta trilineata galatiensis, Lacerta trilineata hansschweizeri, Lacerta trilineata major, Lacerta trilineata
polylepidota, Lacerta trilineata trilineata). Subspecia gușterul vărgat dobrogean (Lacerta trilineata dobrogica) trăiește în România, în estul
Bulgariei (mai ales pe litoralul Mării Negre) și, probabil, în Turcia europeană.
Șerpii
Descriere

• Șerpii, cunoscuți și sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma
lungă a corpului și lipsa membrelor. Capul, trunchiul și coada sunt acoperite de solzi duri. Partea caracteristică a scheletului unui șarpe este
craniul: articulațiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le dă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce șarpele își
poate mișca gura în toate direcțiile și o poate deschide extrem de larg, reușind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinții îl
ajută să muște și să fixeze prada, dar nu pot mesteca, prin urmare șarpele trebuie să își înghită prada întreagă. Șerpii urcă și coboară printre
crengi, se cațără, înoată și se scufundă cu o agilitate extraordinară, tocmai datorită excepționalei mobilități a coastelor și vertebrelor. Șerpii au
aspecte foarte diferite și s-au adaptat astfel încât trăiesc în aproape orice nișă ecologică, excepție făcând doar regiunile polare. Aproximativ 3
000 de specii de șerpi sunt neveninoase și își folosesc colții îndreptați pentru a apuca și fixa prada. . Deși mici la număr, șerpii veninoși sunt și
ei răspândiți în întreaga lume, cu precădere în regiunile tropicale, și sunt echipați cu colți special adaptați, pe care îi folosesc pentru a injecta
veninul în pradă.

Reproducere

• Înmulțirea șerpilor constă în depunerea ouălor în găuri în nisip, pentru protejarea și încălzirea lor. Majoritatea șerpilor depun ouă, dar unii nasc
pui vii. Spre deosebire de ouăle păsărilor, cele de șarpe au învelișul flexibil, pielos. Puii de șarpe au un fel de dinte ascuțit pe bot, cu ajutorul
căruia ies din ou.

Hrana

• Se hrănește cu broaște, șoareci, șopârle, insecte și cu alți șerpi. Înghite și animale mai voluminoase decât corpul sau datorită ligamentului
elastic, care leagă cele două jumătăți ale mandibulei și a osului pătrat. În repaus acesta are poziție orizontală. Când șarpele se hrănește, osul are
poziție verticală, mărind cavitatea bucală. Dinții curbați spre interior rețin prada. Alunecarea hranei prin faringe și esofag se datorează
elasticității acestor organe, secretei de salivă și lipsei sternului.

Curiozități

Șerpii nu pot închide ochii pentru că nu au pleoape mobile ; Cel mai mare șarpe veninos din lume este Cobra Regala. Aceasta poate atinge lungimi
de pana la 5,5 metri; Toți șerpii sunt carnivori, chiar dacă mănâncă și altceva ;Capul desprins de trup al unui șarpe este capabil sa muște.