Bubo bubo-vânătorul nocturn

Etologia speciei
Clasificare științifică:

Regn: Animalia
Clasa : Aves
Încrengătura: Chordata
Ordin: Strigiformes
Familia: Strigidae
Gen: Bubo
Specie: Bubo bubo
 Familia Strigidae:
 Deși bufnițele tipice (denumite în continuare pur și simplu bufnițe) variază foarte mult în dimensiune, de la cele mai mici
specii, Bufnița Elf, până la cele mai mari, acestea au în general un corp extrem de similar. Acestea tind să aibă capul mare,
cozi scurte, un penaj greu de descifrat și discuri faciale în jurul ochilor. Familia este în general arboricolă(care trăiește pe sau
printre arbori) cu câteva mici excepții și își obține hrana din zbor. Aripile lor sunt largi, rotunde și lungi. Asemenea altor
păsări de pradă, multe specii de bufniță prezintă un dimorfism sexual inversat, în care femelele sunt mai mari ca masculii.

Din pricina obiceiurilor lor nocturne au tendința de a nu expune acest dimorfism sexual în
penaj. Penele sunt moi și bazele acestora sunt pufoase, zborul lor fiind tăcut. Degetele au
pene la unele specii. Multe specii nocturne au urechi din pene, pene pe părțile laterale ale
capului, crezându-se că au o funcție de camuflare. Penele faciale sunt aranjate pentru a
amplifica sunetele captate de urechi. Auzul la bufnițe este foarte sensibil și urechile sunt
asimetrice permițându-i bufniței să localizeze sunetele. Ochii bufnițelor sunt proporționali cu
dimensiunea corpului lor. Contrar convingerii populare, bufnița nu poate vedea bine pe
întuneric și este capabilă de a vedea bine ziua.
Descrierea fizică:

 Buha este cea mai mare pasăre răpitoare de noapte. Lungimea corpului 58-71 cm; femelele ajung la o greutate de 1,7-4,5 kg şi o anvergură a
aripilor de aproximativ 200 cm, iar masculii sunt ceva mai mici – greutate între 1,5 şi 3,2 kg şi o anvergură a aripilor de 150 cm.
 Corpul este rotund acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarcă ochii mari, rotunzi, galbeni-portocalii cu pupila neagră,
apropiați unul de altul ce ocupă jumătate din mărimea capului, cu smocuri lungi de pene la urechi.  Egretele (smocuri de pene situate pe cap,
deasupra ochilor, asemănătoare cu urechile) sunt mari, vizibile, ciocul şi picioarele sunt puternice, coada scurtă, aripile lungi şi late.
Coloritul penajului este similar la ambele sexe. Are aripile lungi, iar coada și picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare
pentru a se agăța bine pe crengi și pentru a vâna.
 Coloritul penajului păsării este maro închis și deschis, în partea anterioară mai ales, fiind vizibile dungi în nuanțe de alb combinat cu negru
sau galben. Penajul moale al buhelor pe lângă faptul că le permite un zbor fără zgomot, constituie și un excelent dispozitiv de ascultare.
 Discul de pene strâns adunat în formă de inimă pe față este destinat captării sunetelor care sunt transmise apoi urechilor îngropate sub pene
de pe ambele laturi ale capului.
 Una dintre urechi este dispusă ușor mai sus decât cealaltă, astfel încât pasărea poate colecta informații atât pe orizontală cât și pe verticală.
Auzul este foarte dezvoltat. Ochii sunt atât de mari încât abia se pot mișca în orbite.
 Ciocul este în cârlig prevăzut cu un înveliș ceros, picioare puternice, musculoase cu gheare lungi.
 Areal și habitat:

 Pasăre întâlnită în nordul Africii, Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.

 Aceste buhe pot fi găsite în multe tipuri diferite de habitate, inclusiv în
zone împădurite (păduri de conifere), deșerturi calde, lanțuri montane și
albii. Preferă să trăiască în peisaje stâncoase, mai ales atunci când
cuibăresc. Acestea caută habitate cu aprovizionare adecvată cu alimente și
locuri adecvate de cuibărit. Habitatele lor variază foarte mult și pot fi
găsite și în zone deschise care au puțini arbori, cum ar fi terenurile agricole
și pajiștile.
 Rară în România.
 Reproducerea:

 Este o specie teritorială și monogamă, uneori pe viață. Cuibul și-l instalează în

scorburile mari ale arborilor, în găurile din pereți lutoși, stâncoși sau pe o buză de
stâncă mai mare care este camuflată sub un perete, uneori își face cuibul pe sol. În
zonele cu stuf și-l poate amplasa direct pe substrat, în inima stufului. S-au găsit
însă cupluri clocind în cuiburile părăsite ale altor specii de păsări, spre exemplu în
cel al ciorii de semănătură, berzei sau răpitoarelor mari. Cuibul și-l amenajează
sumar fiind de fapt o mică depresiune în substratul ales. Buha păstrează locul de
cuibărit mai mulți ani. Femela depune ponta în martie. Ponta constă în mod
obișnuit din 2-3 ouă, depuse la intervale de 2-4 zile. Incubația durează 34-36 de
zile și este asigurată numai de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către
mascul. Clocește o sigură dată pe an. Puii sunt nidicoli(goi și orbi), acoperiți cu un
puf des, de culoare alb-murdar. Femela rămâne cu puii în primele 2-3 săptămâni,
și, înainte de a-i hrăni, sfâșie în bucăți mai mici hrana adusă de mascul; mai târziu
aduc mâncare puilor ambii părinți.
 După 5 săptămâni puii părăsesc cuibul; ei devin zburători după 7
săptămâni, efectuând zboruri scurte, zboară bine abia după 12
săptămâni, însă stau în apropierea cuibului și sunt dependenți de
părinți 20-24 săptămâni.
 Sunt cazuri in care părinții îsi omoară unul sau doi pui atunci când
hrana se împuținează sau este greu de găsit în acea regiune, dar de
obicei cei mai firavi sunt omorâți astfel ca prin această selecție,
părinții dau posibilitatea celui mai voinic pui să se dezvolte.
Durată de viață și comportament:

 Buhele au o durată de viață relativ lungă odată ce ajung la maturitate. Nu au

dușmani naturali. În sălbăticie, trăiesc aproximativ 20 de ani, dar pot trăi mai
mult de 60 de ani în captivitate.
 Buhele sunt în primul rând animale solitare, cu excepția perioadei de
împerechere. Ele își apără cu înverșunare teritoriul împotriva altor buhe și se
vor suprapune ușor pe teritorii doar dacă hrana este puțină. Acestea preferă să
rămână pe același teritoriu, cu excepția cazului în care sunt forțate să plece din
cauza lipsei de hrană sau dacă sunt alungate de alte păsări. În ciuda
dimensiunilor lor mari, sunt creaturi foarte evazive, ceea ce le face dificil de
studiat în habitatele lor naturale. Buhele își petrec cea mai mare parte a zilelor
dormind sus în arbori rămânând relativ inactive. Sunt nocturne și devin active la
amurg și rămân așa pe tot parcursul nopții. Când mâncarea este rară, vor vâna
în timpul zilei.
Dieta și modul de vânare:
 Buha vânează cel mai bine la răsărit, apus sau în nopţile cu luna
vizibilă. Poate auzi fuga unui şoarece pe pământ de la mulţi metri
distanţă. Atunci când o buhă îşi aude prada aşezându-se, îşi împrăştie
aripile şi pielea care le acoperă urechile. Astfel, se formează o pâlnie
uriaşă, care adună până şi cele mai estompate sunete. După ce îşi
localizează prada după sunet, bufniţa atacă rapid şi direct cu aripile
silenţioase şi îşi prinde prada cu ajutorul ghearelor.
 Locul de odihnă de peste zi este în arbori bătrâni, în crăpături în
stâncă sau în grote. Hrana este formată, în mod deosebit, din păsări
de talii diferite, începând de la potârnichi, corvide, pescăruşi, raţe,
până la acvile sau cucuvele pe care le capturează numai noaptea în
timp ce acestea dorm. De asemenea, se hrăneşte cu mamifere,
începând de la popândăi, şoareci, şobolani, bizami, arici, lilieci, până
la iepuri, dihori, jderi, nevăstuici. Atacă prin surprindere şi mamifere
mari cum sunt vulpile sau puii de căprioară cu o greutate de până la
17 kg. Se hrăneşte şi cu broaşte, şerpi, peşti şi chiar insecte sau
crabi. 
Comunicare și percepție

 Buhele sunt cunoscute pentru apelurile lor puternice. Se aud mult mai
mult decât se văd. Ele își folosesc diferitele hohote și cloncănituri
pentru a-i anunța pe alții că au intrat sau intră în anumite
teritorii. Zgomotele pe care le scot pot fi diferite și reprezintă stări
diferite. Sunt ușor de recunoscut între fiecare membru al speciei. De
asemenea, buhele sunt capabile să descifreze dimensiunea și distanța
intrușilor pe baza intensității apelului lor. De asemenea, folosesc un
hohot gutural scăzut pentru a atrage colegii. Este interesant de observat
că, deși buhele sunt dificil de studiat, ele (la fel ca alte bufnițe) tusesc
ceea ce este cunoscut sub numele de pelete de bufniță după ce stomacul
trece prin procesul digestiv. Aceste pelete de bufniță conțin părul,
penele și oasele de pradă pe care nu le-au putut digera.
 Rolurile ecosistemelor:

 Buha se află în vârful lanțului alimentar. Acestea sunt deosebit de utile în menținerea numărului de rozătoare în diferitele lor
ecosisteme. Eliminarea acestei specii poate determina creșterea semnificativă a populației de rozătoare dintr-o anumită
zonă. Prin urmare, pot fi un prădător de cheie.
 Prădători:

 Odată ce buhele ajung la maturitate, acestea

prezintă un risc foarte scăzut de prădare. Sunt
în partea de sus a lanțului alimentar în nișa
lor. Nu reprezintă o sursă majoră de hrană
pentru alte specii. Singura dată când sunt
expuși riscului de prădare este în primii
ani. Sunt expuși riscului oricărui prădător
prea mare pentru a mânca și ei. Din fericire,
mama rămâne cu tinerii în cea mai mare
parte a acestei perioade și ține prădătorii la
distanță. Datorită culorii lor dungi, pete și
variate, acestea sunt extrem de bine
camuflate.
Bibliografie:

 https://pdfslide.net/documents/proiect-bufnita-bubo-bubo-elevi-lucrari-speciiacestia-sunt-hraniti-cu-insecte.h
tml
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Buh%C4%83
 https://animaldiversity.org/accounts/Bubo_bubo/
 https://animaldiversity.org/accounts/Bubo_bubo/#78c7807e33475601be179d53286273bb
 https://animaldiversity.org/accounts/Bubo_bubo/#00b91ec8eda21f36a9fd2034bc27c0d6
 https://zoobrasov.ro/animale-parc-zoo/buha/
 https://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/mari-intrebari/14235581-cum-vaneaza-bufnitele