2017/2018

• Corpul este acoperit cu par, nasc pui vii si-I hranesc cu

lapte.
• Membrele sunt adaptate la mediul in care traiesc

• Dentitia este adaptata in functie de modul de hranire.

• Circulatia este dubla, completa si inchisa.

• Temperatura corpului este constanta

Mediu de viata: Australia
Habitat: zone cu apa adanca
Hrana: Omnivor
Marime: 40-60cm
Greutate: 0.7-2.4kg
Viteza: 35km/h
Culori: Maro, gri, negru
Reproducere: 2 pui
Pradatori: Vulpe, sarpe,
crocodil
Traieste: solitar
Media de varsta: 15 ani
Particularitati: Cioc de rata,
teapa veninoasa la masculi
Modul sau de nutritie este
omnivor, scormonind malul sau
nisipul de pe fundul apei cu
“ciocul” in cautarea crustaceelor,
viermilor, a insectelor si
plantelor acvatice.
Se deplaseaza cu usurinta in
apa, folosind membrele
anterioare pentru inaintare, cele
posterioare pentru echilibrare,
iar coada drept carma.
Inoata la suprafata, stand pe
jumatate scufundat sau
plonjand spre fund in cautarea
hranei, in acest ultim caz ochii si
urechile se inchid, folosind
pentru orientare doar “ciocul”.
Mediu de viata: Australia
Habitat: Paduri, savane, pasuni
Hrana: Omnivor
Marime: 0.6-1.5m
Greutate: 18-95kg
Viteza: 55km/h (35mph)
Culori: maro, crem, gri
Reproducere: 1 – 2 pui
Pradatori: Cainele Dingo
Traieste: in grup
Media de varsta: 4 – 10 ani
Particularitati: Animal saritor
cu picioarele din spate foarte
lungi
Cangurii sunt mamifere
ierbivore, ei se bucura de o
dieta vegetariana. Ei au
stomacul similar cu bovinele si
ovinele. Cangurii mananca
muguri, frunze de arbusti,
iarba, s.a.
Timpul pasunatului variaza in
functie de sezon de la 7 la 14
ore. Cangurii beau apa dar in
cantitati mici, ei isi iau apa din
hrana, putand sa reziste fara
apa pana la patru luni.
In schimb lipsa hranei poate
cauza decesul.
Mediu de viata: Toate continentele
Habitat: In zone umede si
paduroase
Hrana: insecte, rame, paianjeni,
melci limacsi
Marime: 15 – 30 cm (6 – 12 inch)
Greutate: 1 – 2 kg
Viteza: 19km/h (12mph)
Culori: maro, gri, crem
Reproducere: 3 – 4 pui
Traieste: solitar
Media de varsta: 3 – 6 ani
Particularitati: bot lung, se poate
rostogoli ca un ghem
Alte nume: Arici, Hedgehog
Ariciul este un animal insectivor care, pe langa
insecte, mai mananca rame, paianjeni si melci limacsi.
Iar daca majoritatea insectivorelor fug la primul semn
de pericol, ariciul reactioneaza intr-un mod cu totul
aparte. Avand spatele acoperit cu aproape 6.000 de
tepi ascutiti, ariciul se ghemuieste ca o minge atunci
cand este amenintat si isi zbarleste tepii, protejandu-
se astfel impotriva majoritatii pradatorilor.
Foarte apreciat ca dusman al insectelor, ariciul a fost
introdus tocmai datorita acestei calitati in Noua
Zeelanda si in Scotia. Nu dupa mult timp, insa, s-a
transformat el insusi intr-un mic daunator. Cum?
Avand atat de putini dusmani naturali, aricii s-au
inmultit foarte repede si au ajuns sa consume mult
mai multe insecte decat se estimase initial, atunci
cand au fost adusi tocmai in acest scop.
In consecinta, hrana devenind insuficienta, aricii au
inceput sa-si diversifice meniul, consumand si alte
“delicatese”, printre care ouale pasarilor de balta. Dar
acest accident de adaptare a fost doar un rezultat
nefericit al studierii insuficiente a tuturor
implicatiilor naturalizarii.
Aprecierea si simpatia de care s-au bucurat
dintotdeauna aricii sunt foarte vechi: romanii chiar
sarbatoreau, pe 2 februarie, Ziua Ariciului. Era data la
care se credea ca aricii isi parasesc ascunzatoarea in
care au hibernat si se arata din nou oamenilor.
Iar aceasta Zi a Ariciului a continuat sa fie sarbatorita
de multe popoare europene, ba chiar a fost si
“exportata” pe celalalt mal al Oceanului Atlantic.
Numai ca, neavand astfel de mamifere insectivore,
americanii au adaptat Ziua Ariciului, alegand
marmota ca animal reprezentativ si sarbatorind
astfel, an de an, Ziua Marmotei.
Mediu de viata: Toate
continentele
Habitat: pesteri
Hrana: Omnivor
Marime: 3cm – 180cm
Greutate: 5g – 1kg
Viteza: 40km/h (25mph)
Culori: Gri, maro, negru
Reproducere: 1 pui
Pradatori: serpi, bufnite,
vulturi
Traieste: in stol
Media de varsta: 10 – 30 ani
Particularitati: detecteaza
prada folosind ecolocatia
Majoritatea traiesc in paduri tropicale
si mananca frunze si fructe. Liliecii
mai mici, numiti microlilieci, sunt mult
mai mici si mananca in principal
insecte, pe care le vaneaza in zbor.
Speciile de la noi din tara se hranesc
cu insecte, dar exista specii ce
mananca fructe, polen, nectar sau
chiar specii carnivore (ce se hranesc
cu amfibieni, soparle, pasari, soareci si
chiar alti lilieci mai mici).
Cel putin trei specii de lilieci mananca
si pesti mici, pe care ii prind zburand
deasupra apei, cu membrele
posterioare in apa. Asocierea cu
vampirii este datorata unor specii din
America de Sud, care se hranesc cu
sange (de exemplu, Desmodus
rotundus).
Acesta ataca, mai ales noaptea,
animale si, mai rar, oameni, carora le
provoaca rani si le sug sangele.
Mediu de viata: America,
Europa, Asia, Africa
Habitat: in padure in copaci
Hrana: Omnivor
Marime: 15-30cm
Greutate: 250g – 1 kg
Viteza: 25km/h (16mph)
Culori: negru, gri, maro, roscat,
crem
Reproducere: 3 pui
Pradatori: Serpi, Nevastuici,
Coioti, pasari de prada
Traieste: solitar
Media de varsta: 2 – 8 ani
Particularitati: coada lunga si
stufoasa
Veverita gri are o lungime de
30 – 40 de centimetri (inclusiv
coada) si o greutate care nu
depaseste jumatate de
kilogram.
Se hraneste in special cu alune,
nuci, seminte, samburi si
fructe de padure, dar nu refuza
– atunci cand “se muta” la oras
si oamenii ii ofera – biscuiti,
covrigi, napolitane si chiar
pizza!
Traieste aproximativ 6 ani, dar
atunci cand “se plimba” pe
strazile oraselor, viata ei este
scurtata de cele mai multe ori
de rotile masinilor sub care
ajunge din nefericire.
Mamifere erbivoare rumegatoare
Vacile (Bos taurus) sunt
cele mai mari animale
domestice. Sunt speciile
cele mai raspandite de
acest gen (cornute mari).
Ele sunt crescute pentru
carne, lapte si alte
produse lactate, dar sunt
folosite si la munca:
trasul carutei, al plugului,
etc.
In India vitele sunt sacre.
Se estimeaza 1.3 miliarde
de bovine in toata lumea
Stomacul vacii are 4
copartimente: burduf,
ciur, foios si cheag.
Aceasta alcatuire este
adaptata la o hrana
vegetala pascuta si
inghitita repede.
Burduful, voluminos,
are o capacitate de
circa 20 de litri; in el
se depoziteaza iarba.
Ciurul si foiosul au
peretii incretiti, iar in
cheag se produce
sucul digestiv.
Perioada de
gestatie a unei vaci
este de 9 luni.
Un vitel cantareste
la nastere 25 pana
la 45 de kg.
O data pe an, vaca
da nastere unui
vitel, pe care il
hraneste cu lapte
produs de mamele
Traiesc pe tot globul in afara de
Antarctica, indiferent de clima:
desert sau padure tropicala. Cele
mai multe sunt in Australia.
Oaia (Ovis aries) este un mamifer
rumegator, copitat , aproape in
toate cazurile domestic, fiind cel
mai larg distribuit in lume dintre
animalele domestice, crescut
pentru lana, piele, carne si lapte.
Varietatile domestice sunt cele
mai larg distribuite dintre
animalele domestice, putand fi
gasite in aproape toate tarile
lumii.
Mai mult de 800 de rase de oaie
domestica au fost create. Rasele
sunt adaptate de la desert la
conditiile tropicale.
Aceste animale traiesc in
turme numai in mediul
domestic. Sunt vegetariane,
hranindu-se cu buruieni si
iarba, iar pe timpul iernii cu
graunte. Numele lor difera in
functie de sex si varsta.
Astfel, masculul oaie este
numit berbec, femela mai
poarta numele de mioara, iar
puiul se numeste miel.
Oile si berbecii au coarne
scobite, neramificate, care nu
le cad.
Coarnele berbecului sunt
masive si curbate spiralat.
Coarnele femelei adult sunt
scurte si foarte putin curbate.
Ca si multe alte animale
crescute pentru carne si
lapte, intra in calduri la
intervale periodice in
lunile de toamna, cu toate
ca acest lucru poate varia
in functie de locatia in
care sunt crescute.
In climatele temperate,
oaia poate sa fie in
calduri in orice perioada
a anului. Oaia naste 1-2
miei.
Acestia la citeva ore de la
nastere deja sint in
masura sa-si urmeze
mama pe distante mai
scurte
Mediu de viata: Africa
Habitat: Savana
Hrana: Ierbivor
Marime: 2 – 3 m
Greutate: 220 – 400 kg
Viteza: 40km/h
Culori: alb cu dungi negre
Reproducere: 1 manz
Pradatori: Leu, leopard,
hiena
Traieste: in herghelie
Media de varsta: 20 – 30
ani
Particularitati: Au
picioare lungi si subtiri si
dungi distincte
Femelele zebre ajung la
maturitate mai devreme decat
masculii, o iapa poate avea
primul manz la varsta de trei
ani. Masculii ating maturitatea
sexuala la varsta de 5-6 ani. Se
poate naste un manz la fiecare
12 luni.
Acesta ramane alaturi de
mama lui pana la varsta de un
an. Manjii au la nastere
aproximativ 70kg. Se pot
deplasa si pot fi alaptati de
iapa la putin timp de la
nastere.
Culoarea blanii la nastere este
alb-maro.
Speranta de viata a unei zebre
este de 20 – 30 de ani.
Mediu de viata: Africa
Habitat: savane, pasuni si
zone deschise
Hrana: Ierbivor
Marime: 4 – 6 m
Greutate: 550kg – 1,930kg
Viteza: 48kph (30mph)
Culori: Alb, rosu, maro,
negru, crem
Reproducere: 1 pui
Pradatori: Leu, leopard,
hiena
Traieste: in turma
Media de varsta: 20 – 25 ani
Particularitati: Cel mai inalt
animal
Regimul alimentar al girafei este in acord
cu fizicul; mananca frunzele arborilor
folosind limba. Cele care traiesc in sudul
Africii prefera ramurile si frunzele care
au spini.
Cand mananca alimente proaspete si
suculente pot sta mult timp fara apa, dar
in epoca de seceta parcurg mai multi
kilometri pentru a bea apa din lacuri sau
balti.
Alimentul favorit al girafei este Acacia, o
specie de arbore care creste in savana,
este un animal care alege mult mancarea
cand poate sa aleaga.
Dar daca nevoia o cere, nu are probleme
in a se adapta la alte alimente. De
asemenea consuma alte specii de arbori
si iarba. Pentru a bea sau a manca iarba ,
girafa trebuie sa se aplece si se aseaza
intr-o pozitie vulnerabila.
Limba girafei cat si aparatul digestiv sunt
adaptate sa digere vegetale cu spini, pe
care le digera fara nici un tip de
probleme. Girafele petrec 16-20 ore pe zi
alimentandu-se si daca au pui, o pot face
si in perioada cea mai calduroasa din zi
cand animalele de prada sunt inactive.
Poate ajunge sa manance si 65 kg de
vegetale. Girafa la fel ca vaca, este un
animal rumegator, are 4 stomacuri si
digestia este asemanatoare celorlalte
rumegatoare (digestia are nevoie de mult
timp)
Perioada de gestatie la girafa este intre 14 si
15 luni; naste un singur pui. Girafa naste in
picioare iar sacul embrionar nu se rupe cand
fatul cade pe sol. Girafele nou nascute
masoara 1,8m.
La putine ore dupa nastere , puiul de girafa
poate alerga si nu se deosebeste de cel care
are o saptamana. Oricum in primele doua
saptamani stau mai mult asezate si pazite
de mama lor.
Girafele adulte sunt prea mari pentru
majoritatea carnivorilor, dar exemplarele
mai tinere pot fi atacate de majoritatea
carnivorilor : lei, leoparzi, hiene si caini
salbatici. Puiul devinde independend dupa
18 luni.
Doar 25-50% dintre ei vor ajunge adulti,
avand o medie de viata de 20 si 25 ani.
Pui girafelor sunt mai sociabili decat adultii,
acestia jucandu-se si petrecand mult timp
impreuna. Problema lor sunt pradatorii – puii
de girafa sunt mai mici de inaltime decat
adultii si de aceea sunt frecvent atacati de
lei, hiene si de alte animale salbatice care
in principiu nu ar indrazni sa atace o girafa
adulta.
Atunci cand se nasc puii, acestia cantaresc
in jur de 50 de kg si masoara mai putin de 2
m inaltime. Se hranesc cu lapte matern pana
la varsta de 16 luni.
Mamele raman mereu aproape de puii lor
pentru ai proteja de pradatori, dar ii lasa
liberi atunci cand acestia incep sa creasca.
Celelalte girafe au grija si de puii celorlalte
din grup daca acestea s-au indepartat prea
curand din anumite motive.
Mamifere erbivoare nerumegatoare
Infraordinul Pecora cuprinde
totalitatea rumegatorelor tipice, cu un
stomac complet dezvoltat, impartit in
patru compartimente. Cu mici exceptii
(cerbii moscati si cerbii moscati pitici,
caprioarele de apa), reprezentantii
acestui infraordin au oasele frontale
prevazute cu excrescente (de regula
numai masculii), sub forma de coarne
simple sau de coarne ramificate.
Coarnele simple au o crestere
permanenta si sunt formate dintr-o
masa cornoasa, sustinuta pe un ciot
osos, iar cele ramificate sunt formate
numai din os, fara acoperamant cornos
si se schimba in fiecare an.
Elanul este considerat animalul
national al Suediei si Norvegiei. In
ambele tari este numit Regele
padurilor, probabil din cauza formei
coarnelor care aduce vag cu o
coroana. Statul New Hampshire este
renumit pentru marea populatie de
elani.
Hrana elanilor este
formata, cu predilectie,
din frunze, coaja
arborilor, ramuri subtiri
si muguri pe care le
culege din coronament,
la inaltime.
Uneori se infrupta si din
vegetatia acvatica,
dezvoltata in zone
mlastinoase. Se
apreciaza ca un elan
adult are nevoie de cea
15 kg de hrana pe zi.
Anual, dupa sezonul de imperechere, toamna tarziu, masculii isi
pierd coarnele. Primavara, locul acestora va fi luat de o pereche de
coarne noi, a caror crestere dureaza de la 3 pana la 5 luni
(coarnele se numara printre organele cu cea mai rapida crestere
din lumea animala).
In cazul in care masculul este castrat el isi va pierde coarnele pe
care le poseda, in locul lor crescandu-i unele atipice, deformate,
pe care le va purta toata viata.
Dupa o perioada de 35-38 de saptamani de la imperechere, femela
aflata la prima sarcina da nastere unui singur vitel. La urmatoarele
sarcini poate fata maxim doi vitei, insa acest lucru se intampla
destul de rar. Vitelul ramane langa mama sa aproximativ 2 ani.
Spre deosebire de cerbul comun, care isi formeaza harem in
perioada de imperechere, elanul, desi poligam, se limiteaza la o
singura femela. Nici parada nuptiala nu este la fel de spectaculoasa
ca bocanitul cerbului comun, ci se rezuma la o manifestare sonora
momotona, un fel de mormait nazal.
Magarul de astazi (Equus africanus asinus) este magarul salbatic din Africa, ce are trei subspecii
cunoscute: Atlanticul, Nubianul si Somalezul. Domesticirea s-a petrecut cu circa 4-6 mii de ani
in urma. In perioada domesticirii, magarul nu a jucat un rol semnificant in istorie, precum s-a
intamplat in cazul altor specii de animale domestice de statura mare, precum calul.
Existenta acestuia a fost decisiva in dezvoltarea civilizatiei umane, pe cand magarul nu avea
nici viteza, nici puterea care sa-l ajute sa concureze cu maiestuosul armasar. Prin urmare,
magarusul era foarte intalnit in zonele mai slab dezvoltate, mai sarace si prin rutele
comerciale majore, fiind de mare ajutor la caratul bagajelor.
Magarii de azi din Bazinul Carpatic traiesc deja acolo de mai multe secole, dar nimeni nu s-a
ocupat propriu-zis de cresterea lor.
La inceputul secolului XX au existat unele initiative pentru a crea culturi in cadrul domeniilor
nobile, dar pana in momentul de azi acestea au disparut complet. Pe teritoriul Ungariei, in
anul 2003 s-a fondat Societatea Maghiara a Crescatorilor de Magari, care si-a propus sa
inregistreze cele 4-5 de mii de animale existente si sa incerce cresterea rasei numite Magar de
Parloaga/Ses.
Scopul cresteri lor ar fi formarea unui septel cu o statura bine proportionata, cu aspect de
incredere, bland, cu comportament bun, predispus spre munca. Acesta va trebui sa poarte
caracteristicile optime ale speciei cum ar fi: rezistenta la factorii de mediu (vreme, nutritie,
boli), sa fie nepretentios, sa aiba putere si capacitate mare de lucru comparativ cu statura, dar
sa aiba si o perioada activa indelungata in campul muncii (20-25 ani).
Magarul este modest. Privind modul de crestere, magarul este
modest, se hraneste si cu plante de calitate inferioara, ierburi si
buruieni pe care caii nu le consuma. Nu are nici pretentii legate
de adapost, accepta si un edificiu mai umil. Cu toate acestea,
tolereaza greu frigul, vantul si umezeala, raceste mai usor decat
caii alaturi de care se adaposteste.
Magarilor le place mult hrana din felurite ierburi, din amestec de
plante furajere. Deseori pasc si plantele intepatoare la care calul
renunta. Acesta nu inseamna ca se multumeste cu orice fel de
buruieni. Hrana mucegaita si mocanita ii este la fel de daunatoare
ca oricarui alt animal. In meniu sau lucerna este considerata un
desert, dar si o bucata de porumb il poate face fericit.
Nu prea mananca morcovi, in schimb adora painea uscata! Pentru
hranire sunt optime cereale de orice fel, dar trebuie sa aveti in
vedere si calitatea furajelor din pasuni. Trebuie sa monitorizati in
continuu starea de sanatate, supra- sau malnutritia nu este de
dorit.
Deci este suficient daca le puteti oferi produse alimentare variate.
Pentru completarea meniului, mai puteti adauga blocuri de sare
si, daca este necesar, calcar furajer. In privinta apei are aceleasi
nevoi, ca oricare alt animal domestic.
Perioada de gestatie a magarului este de 12 luni, astfel
imperecherea trebuie temporizata in asa fel incat zilele fatarii
sa aiba loc in aprilie-iunie, deoarece nevoia de caldura este mai
mare si i se poate oferi si o alimentatie mai vitaminoasa.
Magarusul se naste foarte dezvoltat, iar in a doua zi deja
alearga. Cu picioarele si urechile lungi pare un pic ciudat, dar
este foarte dragalas si rasplateste multiplu atentia si iubirea
acordata. Incapatanarea ce caracterizeaza magarul in
proverbe, in general nu corespunde cu realitatea, deoarece
prin tachinarea animalelor tinere si abuzul oamenilor fata de
ele, acestea isi pierd increderea.
Cu scopul de a mentine increderea lor, trebuie sa va ocupati in
mod regulat de magari, sa va cunoasca vocea, cel putin
saptamanal sa le periati blana si sa le curatati copitele.
Areal: Africa
Habitat: Lacuri, rauri, mlastini
Hrana: Ierbvor
Marime: 2m – 5m (6.5ft – 16.5ft)
Greutate: 1 – 4.5 tone (2,200 – 9,900lbs)
Viteza: 45km/h (30mph)
Culori: Gri, Maro, Negru, Roz
Reproducere: 1 pui
Pradatori: Lei, hiene, crocodili
Traieste: in turma
Media de varsta: 40 – 50 de ani
Particularitati: Al 3-lea animal ca marime de pe pamant
Hipopotamul (Hippopotamus amphibius) este un mamifer african amfibiu, cel mai mare nerumegator. Numele
sau provine din limba greaca, avand semnificatia de cal de rau (hippos = cal, potamus = rau).
In trecut, hipopotamii erau raspanditi prin toata Africa subsahariana, dar astazi arealul lor s-a restrans la
cateva regiuni din estul si sud-estul Africii.
Batatorirea solului si distrugerea recoltelor de catre hipopotami au condus la eforturi de exterminare a lor –
pielea si carnea sunt de asemenea apreciate. Hipopotamii au disparut complet din Africa de Nord pana in anii
1800 si din sudul Natal si Transvaal prin 1900.
Sunt inca destul de raspanditi in estul Africii, dar de pilda rasa specifica lacului Ciad din Africa central-vestica
este amenintata de disparitie. Populatiile de hipopotami sunt in continua scadere.
Exista inca o cerere mare de dinti de hipopotam, ca sursa de fildes fin, ce poate fi usor prelucrat – candva era
utilizat pentru fabricarea dintilor falsi.
Are corpul in forma de butoi, o gura
enorma, picioare scurte si cate patru
degete la fiecare picior. Poate atinge
lungimea de 3,5 m, inaltimea la umeri de
1,5 m si greutatea de 3.200 kg.
Pielea este foarte groasa, aproape lipsita
de par, de o culoare brun-cenusie pe
spate, dar mai deschisa, roz, pe partea
ventrala. Urechile si narile raman la
suprafata apei cand restul corpului este
scufundat.
Hipopotamii traiesc in apropierea raurilor,
lacurilor, mlastinilor sau a altor ochiuri de
apa, de obicei in grupuri de 7 pana la 15
indivizi.
Nu exista un dimorfism sexual evident,
astfel ca femelele si tinerii masculi sunt
adesea confundabili.
Masculii se maturizeaza la varsta de 8 ani, dar majoritatea
imperecherilor sunt realizate de masculii dominanti, de peste 20 de
ani.
Ei monopolizeaza timp de 12 ani sau chiar mai mult zone ale raurilor,
numite teritorii de imperechere. Alti masculi sunt tolerati, dar numai
daca nu incearca sa se imperecheze. Femelele se aduna in aceste zone
in perioadele secetoase, cand se produc majoritatea imperecherilor.
Femelele se maturizeaza la 3 ani in gradinile zoologice, dar in
salbaticie maturitatea nu se produce decat dupa varsta de 13 ani. Dupa
o gestatie de opt luni este nascut un singur vitel, in greutate de circa
45 kg.
Vitelul isi poate inchide urechile si narile pentru a se hrani sub apa si
poate sa se suie pe spatele mamei pentru a se odihni. Incepe sa
manance iarba la varsta de o luna si este intarcat la varsta de 6-8 luni.
Femelele nasc un vitel la fiecare doi ani. Tinerii vitei sunt vulnerabili in
fata crocodililor, leilor si a hienelor.
Longevitatea este de pana la 49 de ani in captivitate, dar rareori
depaseste 40 de ani in salbaticie
PISICA
Pisica de casa, pisica domestica (Felis catus) sau mata este un
mamifer din ordinul carnivorelor, familia Felidae, subfamilia Felinae
(feline). Este alaturi de oameni de peste 9500 ani si in prezent este
cel mai cunoscut animal domestic in toata lumea.
Pisica este foarte apropiata de pisica salbatica europeana (Felis
silvestris silvestris). Pisica traieste in stransa legatura cu oamenii de
cel putin 3500 de ani, fiind folosita de catre egipteni pentru a tine
departe soarecii. In ciuda domesticirii, pisica nu a pierdut abilitatea
de a trai in salbaticie, unde formeaza colonii. Potrivit studiului
publicat in Journal of Archaeological Science, egiptenii au fost cei
care au transformat pisicile in animale domestice.
Conform unor studii de specialitate:
Un copil care creste cu un animal in casa isi dezvolta un sistem
imunitar mai puternic, este mai rezistent la agenti patogeni, este
mai putin predispus la alergii, se imbolnaveste mai greu si este in
general mai sanatos decat ceilalti copii.
Un copil care creste cu un animal in casa invata sa isi asume
responsabilitati, este mai putin egoist si se adapteaza mai bine
social decat alti copii. In plus, el nu va avea manifestari violente
nici fata de animale, nici fata de oameni – isi va dezvolta o
personalitate echilibrata si isi va ascuti simtul de observatie.
Cu toate ca majoritatea pisicilor domestice nu trebuie sa-si prinda
hrana, instinctul lor este de a vana. Nasul sensibil detecteaza rapid
hrana.

Datorita picioarelor lor cu pernite moi, ele isi pot urmari prada fara
sa fie observate, pana cand sunt destul de aproape pentru a sari.

Prind prada cu ghearele si o omoara cu o muscatura puternica, in

mod obisnuit la ceafa, rupand gatul victimei.

Chiar si o pisica domestica are instinctele de vanatoare ale rudelor

sale salbatice. Deseori pisicile se joaca cu prada lor, in loc sa o
omoare imediat. Ele vaneaza de obicei noaptea, prinzand soareci,
pasari mici si insecte.
O pisica este mofturoasa cand i se da mancare pentru ca simte cand
mancarea nu este buna, aceasta poate fi ori stricata ori este ceva
ce nu mananca ea de obicei. Pisicile evita multe mirosuri, adica nu
mananca orice. In general pisica se fereste de mancarurile cu otet,
lamaie, citrice si tot ce este intepator, acru, amar, vinuri, banane,
praf de copt, etc.
Alimentul ei principal in jurul careia ar trebui sa fie toate
mancarurile este vanatul. Chiar daca este domestica are instinctele
de vanator bine dezvoltate.
Pisica prefera ficatei, carnea de iepure, curcan, gasca, etc, gatita
intr-un anume fel sau la plic pentru pisici. Daca ii dati mancare la
plic sau la conserva este bine sa variati. In timp poate face alergii si
nu este sanatos. Gandeste-te cum ar fi sa mananci tu numai tocana
de cartofi 15 ani de zile.
In afara de mancare este musai sa aiba apa proaspata zilnic la
discretie.
Cainii (Canis lupus familiaris), sau mai exact stramosii cainilor
din ziua de astazi, au fost imblanziti acum aproximativ 15.000 de
ani in urma. Domesticirea cainelui este benefica pentru
amandoi, in primul rand pentru om ca il apara si ii tine de urat si
pentru animal pentru ca are un adapost, este hranit, ingrijit,
etc.
Nu oricine poate si este in stare sa aiba grija de un caine. A avea
grija de un caine inseamna mai mult de a-i da de mancare si a-l
scoate afara sa-si faca nevoie.
Daca nu esti atent la nevoile lui aceste se imbolnaveste mai
devreme sau mai tarziu si moare, in plus se mai si chinuie. A
avea un caine inseamna sa fii in stare sa il cresti si sa ai grija de
el toata viata lui.
Multi spun ca a avea un caine este ca si cum ai un copil si in
anumite privinte au dreptate. Trebuie sa il hranesti, sa il speli,
sa in inveti cateva reguli pentru a putea comunica cu el, sa fi
atent si la nevoile lui, etc.
In functie de marime, rasa si metabolism cainele va manca mai mult sau mai
putin. In general cainele nu este un animal mare deci nu va manca mult.
Hrana pe care o dati cainelui trebuie sa fie echilibrata si cat mai
diversificata. Acest lucru este important, dar nu este o problema pentru cei
care ofera animalului mancare gatita. Ei nu vor manca aceeasi hrana mai
mult de 2-3 zile, deci nici cainele.
Din fericire putine sunt cazurile celor care au un caine de rasa care-l hranesc
numai cu un singur tip de mancare. E ca si cum ar manca ei numai varza 15
ani de zile. Corpul, fie el de om sau de animal, are nevoie de multe vitamine
pe care le ia din diferitele tipuri de mancare.
Cand vine vorba de alimente este bine sa aveti o lista, la inceput, cu ce nu
are voie sa consume cainele. Varza si porumbul in cantitati mari strica la
stomac (corect era strica stomacul, dar expresia este a te “strica la
stomac”).
Cainii nu au voie ciocolata, este toxica pentru ei. Toata lumea spune ca nu ii
da cainelui ciocolata si de fapt ii da cate o patratica sau doua. E mai rau
decat daca ii da una intreaga. E ca si cum bei cianura, si in loc sa bei un
borcan iei din cand in cand cate o lingurita. Mai rau te chinui. Dupa se
intreaba de ce face cainele diverse boli si de ce moare inainte de vreme ca
el l-a “ingrijit” bine.
La fel ca si omul cainele are nevoie si trebuie sa i se asigura apa proaspata la
discretie. Cu exceptia cainelui de vanatoare, aproape toti cainii de casa s-au
dezobisnuit de vanatoaresi primesc hrana de la om.
Prin reproducere s-au creat rase de caini prin urmasii proveniti din aceesi
rasa, care sunt caini de rasa pura si, in caz contrar, corcituri.
Femela, cateaua, este o mama grijulie si iubitoare.
Isi alapteaza puii mai multe luni. Pe langa rasele profitabile si de ajutor
pentru om primesc o importanta tot mai mare exemplarele tinute de
placere.
Fiecare femela poate da nastere la 2-12 pui. Acestia se nasc cu ochii
inchisi si cu urechile astupate.

Stiati ca …
Cainele este considerat cel mai bun prieten al omului ?
Cainele se exteriorizeaza mai mult decat pisicile
Cainele este sensibil la problemele afective ale stapanului sau
Proprieterii de caini sustin la unison ca se poate trai fara caine, dar ca
nu merita.
Unul dintre cele mai populare animale de pretutindeni, vulpea a fost un
personaj principal in literatura populara europeana timp de sute de ani. A
aparut pe scena istoriei inca din Antichitate, cand Esop ii dedica numeroase
fabule acestui mic carnivor din familia cainilor salbatici.

Imaginea de animal viclean, descurcaret, indraznet si aproape intrigant

persista si in prezent asupra vulpii. Cum mitul si legendele acopera
intotdeauna un crampei de adevar o simpla privire in viata acestui animal
ar spune totul despre secretele supravietuirii unui adevarat invingator.

Vulpea, mamifer carnivor, cu numele stiintific Vulpes vulpes, este incadrata

in familia Canidae, alaturi de lup, caine, sacal, enot, si altii. Desi de obicei
vulpea este considerata roscata coloritul sau este foarte variat(negru-
maroniu, roscat, galbui, argintiu, etc.).

Vulpea rosie, intanlita de asemenea si la noi in tara este una dintre rasele
de vulpe intalnita aproape in intreaga Europa si Nordul Americii si mai putin
in Nordul Africii si Australia. Vulpile prefera locurile salbatice (padurile,
tundra, preria) in care omul ajunge cu dificultate, bogate in vegetatie. In
ultima vreme, s-a constatat o crestere a populatiilor de vulpi in zonele
suburbane.
Se considera existenta a trei varietati de vulpe: de mesteacan (cu
pieptul, partea ventrala si varful cozii albicioase, iar partile laterale
galbui), cu cruce (care are o dunga neagra pe spinare, care se
incruciseaza cu cea de pe membrele anterioare; cea mai raspandita) si
carbunareasa (cu pieptul, gatul, abdomenul si varful cozii cenusii sau
negru-cenusiu si picioarele negre). Exista insa si varietati intermediare,
in multe cazuri fiind foarte greu de deosebit.

Are o mare plasticitate ecologica, la noi putand fi intalnita atat in

Baragan si in Dobrogea, cat si in padurile de mare altitudine, pana la
limita vegetatiei forestiere. Ca sa existe cere doar sol bun pentru a-si
sapa vizuina. Cel mai bun sol este solul argilo-nisipos, profund. Nu este
bun cel care are apa freatica la suprafata, nici solurile excesiv de
compacte (ar fi foarte greu de sapat) sau excesiv de nisipoase (galeriile
s-ar surpa).
Vulpea mananca cele mai multe mici mamifere: soareci de camp, popandai, castori,
lemingi, veverite, iepuri etc. Detecteaza prada chiar si fara sa o vada (dupa miros sau
dupa sunet), dar nu alearga dupa ea, ci sare asupra sa, cu labele din fata, ca pisicile.
Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decat pot manca la o singura masa si
ingroapa ce le prisoseste(ce ramane sau ce vaneaza in plus), urmand a reveni alta
data la locul cu “provizii”.
Vulpea este nativ un carnivor desavarsit, hranindu-se cu diferite vietati pe care le
poate prinde, de la iezi de caprioare pana la tot soiul de insecte. Iarna cand vanatul
este putin, trage la lesuri. Este o mare consumatoare de rozatoare, fiind alaturi de
nevastuica si uliul soricar, unul dintre cei mai mari dusmani ai daunatorilor
agriculturii.
In lipsa mancarii, se multumeste si cu fructe, faguri de viespi si albine, puii si ouale
pasarilor care cuibaresc la mica inaltime. Niciodata nu vaneaza in haita, iar daca
prada i-a scapat o haituieste ca un copoi.
Vulpile sunt la origine animale carnivore, dar in prezent s-au adapta si unui regim
ierbivor, Astfel o vulpe vaneaza in principal rozatoare de genul soarecilor de padure,
sobolanilor, harciogilor, popandailor, iepurilor dar si pasari de genul fazanilor,
potarnichilor si prepelitelor.
Broastele, soparlele, insectele, si ouale pasarilor intra si ele in dieta vulpilor. In
podgoriile din sudul Frantei au fost observate vulpi hranindu-se cu struguri, ceea ce
aduce o validare noua cunoscutului proverb! Vulpile sunt singurele canide care
vaneaza rozatoare pandind-le si prinzandu-le dintr-un salt, in aceeasi maniera ca
felinele salbatice. Spre apropierea sezonului rece vulpile au tendinta de a vana mai
mult si chiar mananca fructe de padure.
O pereche de vulpi (caci acest animal este in general monogam) stapaneste
un teritoriu care variaza intre 10-50 km patrati in functie de particularitatile
terenului si sursele de hrana.
Perechile se formeaza in timpul iernii, cand mai multi masculi se aduna si se
lupta intre ei pentru o femela, invingatorul gonindu-i pe invinsi din teritoriul
sau si al viitoarei perechi. Acest fenomen mai este denumit si Nunta Vulpilor
de catre vanatori si padurari.
Puii se nasc in vizuini subterane, o singura data pe an, din martie pana in
mai. De obicei, vin pe lume cate cinci frati, dar au fost studiate si cazuri
extreme: un singur pui sau 12 – la o singura nastere!
Puii de vulpe sunt orbi la nastere, ochii lor deschizandu-se abia dupa a doua
saptamana de viata. Parintii sunt foarte grijulii cu micutii: mama este mereu
in preajma puilor pentru a ii apara, iar tatal pleaca la vanatoare pentru a
asigura hrana intregii familii.
In prima luna puii se hranesc doar cu laptele supt de la mama lor. incepand
cu a doua luna, puii de vulpe sunt luati la vanatoare de catre adulti, pentru
a incepe primele incercari pe cont propriu.
Vulpea nu are totusi o viata usoara, in afara omului, in natura, este vanata
de acvilele mari, lupi, coioti, leoparzi, rasi, si glutoni.
Areal: Africa si Asia
Habitat: savana si jungla
Hrana: Carnivor
Marime: 63.5-89cm
Greutate: 41-86kg
Viteza: 60km/h
Culori: Maro, crem, negru
Reproducere: 3 pui
Pradatori: Leu, leopard, crocodil
Traieste: in haita
Media de varsta: 20 – 25 ani
Particularitati: picioarele din fata lungi, “rasul” specific
Hienele (Hyenas) sunt membri ai familiei Hyaenidae care fac parte din
subordinul Carnivora. Desi sunt printre cele mai mici animale ale regnului
mammalia, hienele au un rol unic si vital in ecosistemul african si cel asian.
Au aparut acum 15 milioane de ani in Eurasia si au evoluat in doua tipuri
distincte: primul tip asemanator cainelui care a disparut datorita
schimbarilor de clima si al doilea tip pe care il vom descrie in continuare.
Sunt bine-cunoscute in mitologiasi folclorul local, sunt asociate cu vrajitoria,
anumite parti ale corpului, inclusiv oase, sunt folosite ca ingrediente in
medicina traditionala.
Sunt cunoscute ca influenteaza spiritele oamenilor, jefuiesc morminte, fura
animale si copii.
Hiena este in primul rand un sanitar, va omora orice animal fara
aparare sau isi va potoli foamea cu unul gasit intamplator. Daca se
intampla sa nu aiba destula carne sau nici un os de ros, isi va
suplimenta hrana cu fructe.
Pe langa forta care o are si dentitia puternica, hiena ataca si in
haita, animale copitate mari. Cand vede cate un leopard sau un
ghepard, animale de regula solitare, se aduna in haita si ii iau prada.
In cazul leilor este mai dificil ca si ei sunt in haita si sunt mai mari si
mai puternici, trebuie sa astepte sa se serveasca intai ei din prada
pe care tot ei o vaneaza.

Spre deosebire de semeni care se imperecheaza o data si bine,

hienele in perioada de imperechere au copulatii scurte si dese. La
hiena cu pete puii se nasc aproape complet dezvoltati.
Acestia au ochii deschisi si caninii se vad cum ies din gingie. Cateva
semne de culoare ii deosebesc de masculi.
Hienele nu regurgiteaza hrana ca sa-si hraneasca puii, in schimb la
unele specii masculii nu se implica in cresterea puiilor, la altele da.
Areal: Africa
Habitat: Savana si zone deschise
Hrana: Carnivor
Marime: 1.4 – 2.5 m
Greutate: 120 – 250 kg
Viteza: 56 km/h (35 mph)
Culori: Maro, auriu, blond, alb
Reproducere: 3 pui
Pradatori: omul
Traieste: in haita
Media de varsta: 8 – 15 ani
Particularitati: Coama impresionantaLeul
(Panthera leo) supranumit si regele animalelor, face parte din ordinul
Carnivora, familia Felidae.
Desi pana acum circa 10.000 de ani magnificul leu era, dupa om, cel mai
raspandit mamifer terestru mare, astazi leul asiatic este pe cale de
disparitie, iar leul african este declarat specie vulnerabila.
Leii sunt un simbol care apare des in heraldica familiilor regale si cavaleriei.
Apar pana si in arta Chinei, desi nu au trait niciodata acolo.
Nici un alt animal nu a primit mai multa atentie in arta si literatura. In
Biblie este amintit de 130 de ori. In arta epocii pietrei, in special in
picturile rupestre, se intalnesc frecvent desene reprezentand lei.
Leii sunt pradatori exclusivi carnivori, foarte puternici, care vaneaza
mamifere mari, printre preferatele lor enumerandu-se: antilope gnu,
antilope impala, zebre, bivoli, mistreti salbatici etc. Femelele leu
vaneaza de obicei in grup, aplicand strategia furisarii pana in apropierea
victimelor. Cel mai adesea, cateva femele incercuiesc turma din mai
multe puncte, urmand sa atace brusc si violent individul cel mai
apropiat.
Desii coltii leilor sunt foarte ascutiti si au dimensiuni impresionante
(pana la 8cm lungime), prada este cel mai adesea omorata prin
strangulare.
Un leu poate manca la o singura masa chiar si 30kg de carne. Prazile de
dimensiuni mici sunt mancate pe loc, iar cele de dimensiuni mari sunt
adesea tarate pana pe teritoriul grupului.
Leoaicele isi ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 3-4 ani. Leii nu au o
perioada anume de imperechere si se pot reproduce de mai multe ori pe an. Femelele
se pot imperechea cu mai multi masculi, iar pe parcursul perioadei de imperechere
(care poate dura cateva zile) un cuplu poate copula de 20-40 de ori, lasand la o parte
orice alta activitate (inclusiv hranirea).
Perioada de gestatie dureaza circa 110 zile, la sfarsitul acesteia femela dand nastere
la 1-4 pui, orbi si aproape total neajutorati. Femela isi amenajeaza un cuib intr-o
regiune izolata si protejata, departe de restul grupului, iar puii sunt introdusi in grup
abia la varsta de 6 saptamani. Intarcarea puilor are loc la varsta de 6-7 luni.
Deseori, femelele dintr-un grup isi sincronizeaza perioadele de estru in asa fel incat
toate sa dea nastere puilor aproximativ in acelasi timp. Astfel, ele vor avea grija de
pui impreuna si acestia vor avea mai multe sanse de supravietuire.
Populatiile de lei sunt actualmente in descrestere rapida, cauza acestui fenomen
nefiind inteleasa in intregime. Totusi, se pare ca factorul cel mai important este omul
si actiunile sale care au ca rezultat micsorarea habitatelor speciei.
Autoritatile au elaborat diverse programe de protectie a acestui animal extraordinar,
concentrandu-se in special pe specia africana. Se incearca reproducerea in captivitate
in vederea reintroducerii speciei in habitatele sale originale. O problema serioasa
intampinata de cercetatori este insa asigurarea diversitatii genetice a populatiilor de
lei din captivitate.
Aceeasi problema exista insa si in libertate, intrucat populatiile de lei din Africa de
Vest sunt izolate de populatiile din Africa Centrala si astfel nu se pot improspata
genele.
Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere rapitoare din familia felidelor,
fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei
felinelor mari. Cuvantul “tigru” provine din grecescul “tigris” care, la randul sau,
deriva din “tigri”, cuvant din persana veche, a carui radacina “taig” inseamna
“rapid”.
Tigrul este cea mai mare felina și unul dintre cei mai mari rapitori tereștri (dupa
urs). Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului, dintre care catre inceputul secolului
al XXI-lea s-au pastrat doar șase — in total 3.200 indivizi;cea mai numeroasa este a
tigrului bengalez, a carei populație alcatuiește aprox. 1700 de specimene.
In sec. al XX-lea, specia tigrului a fost listata in Cartea Roșie a IUCN și in
documente similare ale unor țari. in prezent, vanatoarea sau capturarea ilegala a
tigrilor este interzisa in toata lumea.
Aceasta subspecie, cunoscuta si sub numele de tigrul Amoy, traieste in China
Centrala si de Est. Este considerat a fi stramosul tuturor celorlalte subspecii de
tigru. Tigrul din China de Sud este una dintre cele mai putin numeroase subspecii
de tigru.
Din cauza vanatului ilegal, tigrul de China de Sud este in pericol sa dispara complet
ca subspecie. Se estimeaza ca in prezent mai traiesc in libertate cel mult 20-30 de
tigri din aceasta subspecie, care ocupa astfel primul loc in topul subspeciilor de
tigru aflate in pericol de disparitie, si face parte din grupul celor 10 animale din
lume considerate pe cale de disparitie.
Specialistii spun ca in zece ani, daca nu se vor lua masuri severe tigrii Amoz, cum mai sunt
numiti, vor disparea.
Se spune chiar ca in ultimii 20 de ani nici un astfel de tigru nu a mai fost zarit in habitatul sau
natural.
in 1977 Guvernul Chinez a dat o lege privind interzicerea uciderii tigrilor, dar a fost prea
tarziu pentru salvarea acestei subspecii. in prezent se afla in captivitate 59 de exemplare de
acest fel, in China de Sud, acestia fiind descendentii a numai 6 alte exemplare. S-ar putea ca
diversitatea genetica sa nu mai tina mult, facand ca rasa sa dispara in totalitate. Totusi se fac
eforturi pentru a salva rasa.
Mai mult de atat, oficialii chinezi au anuntat ca vor da un premiu de 20 000 yuani celui care
va semnala prezenta unui tigru Amoy. Nu au intirziat sa apara si profitantii, un fermier chinez
prezentand niste poze cu renumitul tigru. Dupa ce si-a incasat banii, autoritatile au desoperit
ca totul era un fals, iar fermierul, pe langa faptul ca a dat banii inapoi a facut si 3 luni de
inchisoare.
In noiembrie 2007 s-a nascut primul pui in afara Chinei, intr-o rezervatie din Africa.
Organizatia “Salvati tigrii Chinei” in colaborare cu o alte organizatii de protectie a mediului
din China au realizat o colaborare cu organizatia “Tigrii din Africa de Sud” pentru a reintegra
tigrii din China in mediu natural.
Intelegerea s-a semnat in anul 2002 si prevedea ca un numar de tigrii din aceasta specie rara
care traiau in gradinile zoologice din China sa fie dusi intr-o rezervatie din Africa de Sud.
Acolo vor fi invatati sa traiasca in salbaticie, in primul rand sa vaneze, sa-si apere teritoriul.
Specialistii spera ca, odata adaptati tigrii se vor inmulti din nou si numarul lor in salbaticie va
creste. Cand vor fi suficient de multi, vor fi adusi din nou in locurile de origine, adica in
China.
Intre timp in China o anumita zona a fost declarata rezervatie naturala, aici conditiile fiind
foarte apropiate de mediul natural de viata al tigrilor Amoy, iar primii tigri au fost deja
“repatriati” cu ocazia J.O.

Sunt puri carnivori. Sunt cunoscuti si ca mancatori de oameni.