ADVERBUL

Definiție.
Adverbul este partea de vorbire neflexibilă (nu se declină, nu se conjugă și nu își schimbă genul)
care exprimă caracteristica unei acțiuni, stări, însușiri sau împrejurările în care au loc acestea .

Adverbul poate determina un verb, un adjectiv, un adverb, un substantiv,un pronume, un numeral

sau o interjecție:

Maria merge încet spre casă. (verb) Casa mea cea de aici este în
renovare.(pronume)
Frizerul m-a tuns puțin strâmb. (adjectiv)
Au venit încă patru oameni. (numeral)
Ioana va câștiga absolut sigur. (adverb)
Hai mai repede! (interjecție)
Sosirea voastră aici m-a bucurat. (substantiv)

Clasificarea adverbelor
După forma lor, adverbele sunt:

a) simple care au aspectul unui singur cuvânt: abia, aşa, bine, destul, azi, mâine, aici, acolo, ieri,
foarte, mereu, tocmai etc.;

b) compuse care sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte: azi-noapte, mâine-seară, ieri-
dimineaţă, odată, de-abia, împreună etc.

După sensul lor, adverbele pot fi:

– adverbe de loc: aici, acolo,aproape, împrejur, unde, sus etc.;

– adverbe de timp: acum, atunci, astăzi, ieri, mâine, cândva etc.;

– adverbe de mod: abia, aşa, bine, adică, parcă, poate, probabil etc.;

-adverbe de scop: anume, dinadins etc.;

-adverbe concesive: tot, totuși etc.

Adverbele de mod au sensuri foarte variate, putând exprima:

– modul propriuzis al acţiunii: încet, abia, agale, repede, altfel, degeaba, împreună, bine, astfel,
aşa etc.;

– cantitatea: atât, cât, mult, oricât, cam, enorm etc;

– comparaţia: precum, asemenea, întocmai, ca etc;

– afirmaţia: da, desigur, fireşte, evident, negreșit, nu încape îndoială etc;

– negaţia: nu, ba, nici, nicidecum, deloc, în niciun caz, nicicât etc;

– probabilitatea: probabil, oare, poate, posibil etc.

După originea și formarea lor, adverbele se împart în:

1. Adverbele primare sunt moștenite din limba latină sau împrumuturi iar numărul lor este destul
de redus: agale, aidoma, acum aici, apoi, aproape, azi, bine, chiar, doar, foarte, unde, tocmai, taman,
deja, încă, încotro, iar, jos, sus etc.

2. Adverbele provenite din alte părți de vorbire formate prin derivare, prin compunere sau prin
conversiune.

Adverbele derivate se formează, în principal, cu ajutorul sufixelor –ește și –iș: bărbătește,

românește, vitejește, haiducește, părintește, nebunește, omenește, furiș, morțiș, târâș etc.

Adverbele compuse se formează din adverbe combinate cu alte cuvinte:

– adverb + substantiv: ieri-seară, azi-dimineață, mâine-seară etc.

– prepoziție + adverb: până când, până acum, în sus etc.

– adverb + verb: undeva, cândva,

– adverb + adverb: oriunde, orișicând, orișicât etc.

Adverbele formate prin conversiune se caracterizează prin faptul că alte părți de vorbire cum
ar fi substantivele, adjectivele, numeralele și verbele pot deveni adverbe.

Substantivele care denumesc anotimpurile, zilele sau parți ale zilei (dimineaţa, seara,
noaptea, iarna, vara, joi), la forma articulată, se folosesc ca adverbe. Numele zilelor apar ca
adverbe şi la forma nearticulată. Tot la forma nearticulată, se folosesc ca adverbe şi
substantivele: zile, săptămâni, luni, ani, secole. Deosebirea dintre aceste adverbe şi
substantivele din care provin constă numai în faptul că atunci când au rol de adverb
determină un verb şi răspund la întrebarea când?:

Dimineaţa a fost mai frig .(în timpul dimineții)

Lunea lucrez de acasă. (în fiecare zi de luni)

Pronumele relativ-interogativ “ce” are valoare de adverb când determină un verb, un adjectiv
sau un adverb. Adverbul are sensul “cât de”:

Ce repede trece timpul.