PĂRŢILE DE VORBIRE NEFLEXIBILE

ADVERBUL

1. DEFINIŢIE

Este partea de vorbire neflexibilă care determină, în principiu, verbe,

exprimând caracteristici (împrejurări) ale acţiunilor: Vine repede, Pleacă azi.

Adverbul mai poate determina şi alte părţi de vorbire:

- adjective: Este cam bolnav, exprimând caracteristici ale însuşirilor;
- adverbe: Locuieşte destul de departe, arătând caracteristici ale
împrejurărilor, sau chiar
- interjecţii: Hai mâine;
- substantive: Vine chiar Mihai;
- pronume: Au venit doar ei;
- numerale: Au plecat aproape zece.

2. LOCUŢIUNI ADVERBIALE
Sânt grupuri de cuvinte (construcţii) care au un sens unitar, care pot înlocui
un adverb sau pot determina un verb întocmai ca un adverb. Au aceleaşi funcţii
sintactice ca adverbele.
Ele au următoarele structuri:
a) prepoziţie (prepoziţii) + o parte de vorbire:
- substantive: cu siguranţă, fără îndoială, pe de rost, de-a rândul, cu de-a
sila, de-a dreapta, pe de lături;
- pronume: cu totul, pe nimica, de aceea, de asta;
- participii: pe neaşteptate, pe negândite, pe nevăzute;
- adjective: în special, din nou, de-a lungul, de-a latul, pe furiş;
- adverbe: de asemenea, pe îndelete, de altfel, de altminteri;
- interjecţii: de-a dura;
 b)cuvinte însoţite de prepoziţii, antonime sau în corelaţie: până una alta, de
bine de rău, de voie de nevoie;
c) părţi de vorbire repetate, însoţite de prepoziţii: substantive (zi de zi, ceas de
ceas, săptămână după săptămână), pronume (din ce în ce), adverbe (cât de cât, din când
în când);
d) părţi de vorbire repetate sau nu, însoţite de conjuncţii: substantive ( zi şi
noapte, ani şi ani), adverbe (unde şi unde), numerale (nici una nici două), adjective
(pur şi simplu);
e) cuvinte rimate (harcea-parcea, talmeş-balmeş);
f) propoziţii sau fraze: cine ştie unde, cine ştie când, de când lumea şi pământul;
g) adverb + prepoziţie + substantiv: mai cu seamă;
h) prepoziţie + adjectiv + substantiv: de bună voie, cu orice preţ, de mai multe
ori, în nici un caz; pe de altă parte, pe de o parte;
i) prepoziţie + substantiv + prepoziţie + substantiv: din fir a păr, cu chiu cu
vai;
j) adverb + adverb: mai degrabă, mai mult, mai puţin.

3. CLASIFICARE

3.1. DUPĂ ÎNŢELES

După înţeles, adică după ceea ce ele exprimă, adverbele şi locuţiunile adverbiale
se clasifică în trei grupe.

LOC
acolo, afară, departe, jos, înăuntru, încotro, unde, de colo, până colo, cine ştie
unde etc.;

TIMP

acum, atunci, când, curând, ieri, ieri-seară, din când în când, zi de zi etc.;
MOD
Cu mai multe subdiviziuni:
- propriu-zise: aievea, alene, degeaba, încet, pas cu pas, pe de rost;
- de cantitate: atât, cam, cât, destul, mult, cu nemiluita, cu grămada;
- distributive: câte (în numerale distributive: câte doi);
- de durată: mai, încă, mereu;
- de frecvenţă: adesea, adeseori;
- de afirmaţie: da, desigur, fireşte, negreşit, într-adevăr, fără doar şi poate;
- de negaţie: nu, ba, nici, nicidecum, deloc, defel, în nici un caz, fără discuţie,
- de precizare: chiar, exact, întocmai, nici, şi, tocmai;
- de restricţie: barem, măcar, cel puţin, cel mult;
- de exclusivitate: doar, numai, în special, pur şi simplu;
- explicative: anume, adică, bunăoară;
- de proximitate: aproape, mai, cât pe ce.

3.2. DUPĂ FORMĂ

După formă, adverbele din limba română se clasifică în două grupe.

SIMPLE
aici, acum, azi, mâine, unde, bărbăteşte, femeieşte, cruciş, târâş;

COMPUSE
Adverbele compuse pot fi:
a) Contopite, cu structura:
- prepoziţie + adverbe: deasupra, degeaba, dinafară, dinăuntru, dindărăt;
- prepoziţie + substantiv: alături, degrabă, deseară, devreme, îndată;
- particulă + adverb: fieunde, fiecum, oricum, oriunde, cândva, totuşi;
- adverb + adverb: nicicând, niciunde, nicicum, totodată;
- prepoziţie + numeral cardinal + substantiv: deunăzi, deodată;
- prepoziţie + prepoziţie + prepoziţie: dedesubt;
 - adverb + numeral cardinal: totuna.
b) Necontopite, cu structura:
- adjectiv pronominal + substantiv: astă-vară, astă-iarnă, astă-noapte;
- adverb + substantiv: azi-noapte, ieri-seară, mâine-seară;
- prepoziţie + adverb: după-masă, după-amiază.

3.3. DUPĂ ORIGINE

După originea lor (sub aspect etimologic), adverbele se clasifică în două

grupe.

ADVERBE PRIMARE

Sânt cuvintele care au întotdeauna statut de adverb:

- moştenite din limba latină: acolo, afară, aproape, înainte, înăuntru, jos, sus;

- împrumutate din alte limbi: franceză (apropo, deja, vizavi), slavă (aievea,
tocmai), bulgară (barem, da), italiană (andante, presto, piano) etc.

ADVERBE SECUNDARE

Sânt formaţiile pe teren românesc, prin diferite procedee:

a) derivare;
- cu sufixe: -eşte (de la substantive: bătrâneşte, femeieşte, domneşte, boiereşte;
de la adjective: bătrâneşte, tinereşte, nebuneşte), -iş (de la substantive: cruciş,
pieptiş, grăpiş); -îş (de la verbe: târâş, chiorâş);
- cu prefixe: alene, arar;
b) compunere (vezi mai sus cap.3.2);
c) schimbarea valorii gramaticale, procedeu prin care unele părţi de vorbire
devin adverbe:
- adjectiv > adverb: Scrie frumos, Vorbeşte tare, Se comportă lamentabil,
Se îmbracă gros.
 NOTĂ. Adjectivele nu devin adverbe când:
- stau pe lângă verbe copulative cu subiect: El este frumos, El devine
neglijent, El pare inteligent;
(în expresii verbale impersonale, tot pe lângă verbe copulative: E frumos că
pleci, E interesant ce zici, Pare normal să fie aşa; ele devin adverbe, căci verbele
n-au subiecte);
- stau pe lângă verbe, dar se acordă cu substantive sau cu pronume din faţa
acestora: Ea umblă elegantă, Ei se scoală veseli, Îl ştiu inteligent, I-am lăsat
sănătoşi.

- substantiv > adverb, când substantivul este articulat şi nearticulat: Lunea

citeşte, Toamna se plimbă; Doarme buştean;
- pronume interogativ şi relativ > adverb: Ce-aş mai pleca de acolo!, Ce
mult l-am iubit!, N-a spus cât s-a minunat;
- numeral > adverb: cardinal: O ţine una; ordinal: Întâi citesc; multiplicative:
Câştigă întreit;
- verb > adverb: Poate că vine.
- conjuncţie > adverb: Vine şi azi, A vorbit iar.

3.4. DACĂ POT FI PREDICATE

După cum pot fi sau nu predicate în propoziţie, adverbele şi locuţiunile adverbiale

româneşti se clasifică în două grupe.

PREDICATIVE

Adverbele predicative au funcţie sintactică de predicat:

a) cu funcţie sintactică de predicate verbale (predicate adverbiale după unii), care
nu admit pe lângă ele un verb copulativ: bineînţeles, desigur, fireşte, negreşit, pesemne, poate,
cu siguranţă, cu certitudine, fără glumă, într-adevăr, fără doar şi poate: Desigur că vine, Cu
siguranţă că n-a glumit;
b) cu funcţie sintactică de predicate nominale, căci admit pe lângă ele verbe
 copulative: adevărat, bine, exclus, imposibil, posibil, sigur, fără îndoială etc. Adevărat că
vine, Fără îndoială că nu s-a întâmplat nimic.
Adverbele şi locuţiunile adverbiale din ambele categorii sânt predicative numai atunci
când sânt urmate de conjuncţiile că şi să.
Când nu sânt urmate de aceste conjuncţii, ele sânt adverbe obişnuite: Poate vine,
Sigur nu vine.

NEPREDICATIVE

Sânt adverbele care au alte funcţii sintactice; celelalte adverbe în opoziţie cu cele din
grupele de mai sus: azi, ieri, mâine etc.

3.5. DUPĂ POSIBILITĂŢILE COMBINATORII

După acest criteriu, adverbele se clasifică în:

- adverbe care pot fi determinate de alte părţi de vorbire, denumite adverbe regente
(Locuieşte departe de casă, Vine destul de târziu, Merge paralel cu drumul).
- adverbe care apar, de regulă, numai pe poziţie de determinante: chiar, doar, numai,
Vine chiar azi, Au plecat doar trei.

3.6. DUPĂ MODUL DE EXPRIMARE A CIRCUMSTANŢEI

După modul direct sau indirect de exprimare a circumstanţei, adverbele se clasifică în

două grupe .

PRONOMINALE

Adverbele pronominale sânt acele adverbe care ţin locul (ca şi pronumele) cuvintelor
care exprimă împrejurările (circumstanţele respective). În plus, unele dintre ele provin din
rădăcini comune cu unele dintre pronume: acum < eccum - modo, aşa < eccum - sic, acolo <
eccum - illoc etc. Ele se clasifică paralel cu unele pronume:
a) interogative: când, unde, cum, încotro, cât, ce (cu sau fără prepoziţii), utilizate în
enunţuri interogative şi care ţin locul unor cuvinte aşteptate ca răspunsuri la întrebări: Când
pleci? -Mâine;
 b) relative: când, unde, cum, încotro, cât, precum, ce, care leagă propoziţii
subordonate de regente, introduc deci propoziţii subordonate:
c) demonstrative: acum, atunci, aici, acolo, aşa, încoace, încolo, dincolo,
ele exprimând repartizarea în spaţiu şi timp ca pronumele demonstrative; unele
dintre ele corespund prenumelor demonstrative: aici - acesta, acolo - acela;
d) nehotărâte, care exprimă împrejurări (circumstanţe) neprecise: cândva,
undeva, cumva, odată, uneori, oricând, oriunde, oricum, oriîncotro, oricât; cele
compuse cu ori- introduc şi propoziţii subordonate, au deci şi calitatea de relative:
- predicative: Înălţimea ta eşti /Oricât de slab pofteşti;
- circumstanţiale de loc: Merge oriunde are chef;
- circumstanţiale de timp: Vine oricând poate;
- circumstanţiale de mod: Poţi să scrii oricum vrei, Poţi fugi oricât ai chef;
- circumstanţiale concesive: Oriunde vei încerca, tot nu vei găsi nimic; Oricând
vei veni, nu mă voi supăra, Oricum îl vei lua, nu-1 vei convinge, Oriîncotro te vei
întoarce, tot nu vei vedea nimic, Oricât vei ruga, nu-ţi va da nimic;
e) negative: nicăieri, niciunde, niciodată, nicicând, nicicum, care neagă
împrejurările: Nu merg niciunde.

NEPRONOMINALE

Adverbele nepronominale sânt celelalte adverbe, prin opoziţie cu cele

pronominale. Acestea sânt cele mai numeroase: azi, deasupra, ieri, jos, sus etc.

4. DUBLETE

Dacă la un adverb se adaugă o particulă, se obţine o variantă a acestuia, variantă care nu

diferă semantic de adverbul-bază. Cele mai frecvente particule sânt:
- a: acum - acuma, adineaori - adineaorea, alături - alăturea, asemeni - asemenea;
- ă: doar - doară;
- şi: iar - iarăşi, tot - totuşi, oricât - orişicât, oriunde - orişiunde;
- ori: rar - rareori, des - deseori.
5. COMPARAŢIA ADVERBELOR

5.1. GENERALITĂŢI

Dintre categoriile gramaticale, adverbele o au doar pe a cea a comparaţiei.

Se compară adverbe din toate cele trei categorii: loc (afară, aproape, departe, înainte,
înapoi, încoace, încolo, jos, sus); timp (curând, degrabă, demult, târziu, devreme); de mod (bine,
mult, puţin, cele provenite din adjective: Scrie frumos, Aleargă repede).
Gradele de comparaţie ale adverbelor sânt identice cu ale adjectivelor: pozitiv,
comparativ (cu subdiviziunile sale) şi superlativ (cu subdiviziunile sale).
Definiţiile lor sânt aceleaşi ca ale adjectivelor, cu deosebirea că aici e vorba de însuşiri
(caracteristici) ale acţiunilor: aceeaşi însuşire poate exista în grade diferite la diverse acţiuni sau
la aceleaşi acţiuni în momente diferite.
Raportate la categoria gramaticală a comparaţiei, în limba română există:
- adverbe care au toate gradele de comparaţie: aproape, bine, jos, sus, târziu;
- adverbe care se folosesc numai la comparativul de superioritate: mai prejos, mai
presus;
- adverbe şi locuţiuni care se folosesc numai la pozitiv şi comparativ: încolo,
încoace, pe urmă, la stânga;
- adverbe care nu se compară: azi, ieri, mâine, poimâine, aici, acolo.

5.2. GRADELE DE COMPARAŢIE

POZITIVUL
El locuieşte departe.

COMPARATIVUL

Are următoarele subdiviziuni:

- de superioritate: adverbul mai + gradul pozitiv:
El locuieşte mai departe decât (ca) mine.
Al doilea termen al comparaţiei (aici mine) este legat de adverb prin prepoziţiile decât şi
ca;
 - de egalitate: locuţiunile (grupurile) adverbiale tot aşa de, tot atât de, la fel de + gradul
pozitiv; El locuieşte tot atât de departe ca mine; al doilea termen al comparaţiei este legat prin
prepoziţiile ca şi cât,
- de inferioritate: mai puţin (locuţiune adverbială în unele lucrări) + pozitivul
El este mai puţin înalt decât (ca) mine; al doilea termen al comparaţiei este introdus prin
prepoziţiile decât şi ca.

SUPERLATIVUL

Are următoarele subdiviziuni:

a) Relativ:
- de superioritate: articolul adjectival cel invariabil + comparativul de
superioritate:
El locuieşte cel mai departe dintre toţi /din grupă.
Ea locuieşte cel mai departe dintre colege /din grupă.
Ei locuiesc cel mai departe dintre colegi /din grupă.
Ele locuiesc cel mai departe dintre colege /din grupă.
- de inferioritate: cel invariabil + gradul comparativ de inferioritate:
El locuieşte cel mai puţin departe dintre colegi /din grupă.
Ea locuieşte cel mai puţin departe dintre colege /din grupă.
Ei locuiesc cel mai puţin departe dintre colegi /din grupă.
Ele locuiesc cel mai puţin departe dintre colege /din grupă.
Al doilea termen al comparaţiei (în cazul de faţă toţi, toate, colegi, colege,
grupă) este introdus prin prepoziţiile dintre (care exprimă relaţia cu o colectivitate
numărabilă: dintre toţi, dintre cărţi), din, de pe (care exprimă relaţia cu un grup, cu
o colectivitate care nu se numără: din sală, din oraş, din grupă, de pe stradă).
b) Absolut cu adverbele foarte, prea, grozav (de), nemaipomenit (de) +
pozitiv.
El locuieşte foarte departe.
6. SUBSTANTIVAREA ADVERBELOR

Se poate face prin:

- articol hotărât: Nu este înapoia lui, ci apoia lui - N. Stănescu;
Încerc să duc mai departe felul lui de a fi altul, dar nu cu tot dinadinsul, ci cu tot
altfelul - N. Stănescu;
- articolul nehotărât: Visez necontenit un mâine / Ce n-aş vrea să se facă azi-
M. Beniuc;
- prepoziţii: Dăinuie un suflet în adieri /Fără azi, fără ieri -L. Blaga;
- desinenţe de plural: Tot călătorind voi pune şesurilor peste ţară /aşternuturi
vii de salbă, împrejururi de brăţară - T. Arghezi.

7. COMPORTAMENTUL SINTACTIC AL ADVERBELOR

7.1. ADVERBUL CA TERMEN REGENT

Adverbul este termen regent pentru:

- complemente: indirecte (Lucrează aidoma colegului său, Merge paralel cu
drumul, Locuieşte mai sus de gară), circumstanţiale de mod (Locuieşte mai departe
de centru decât colegul său);
- propoziţii subordonate: subiective (Probabil că nu vine, Desigur că a plecat),
completive indirecte (A lucrat diferit de cine era cu el, Procedează asemenea cui l-a
instruit), circumstanţiale de loc, de timp, de mod (Merge acolo unde vrea, Vine
atunci când vrea, Faci aşa cum vrei).

7.2. FUNCŢII SINTACTICE

Adverbele au următoarele funcţii sintactice:

- predicat verbal: Desigur că va veni;
- nume predicativ: E posibil să vină, Imposibil să plece;
- atribut adverbial: Casa de acolo este a lui, Sosirea lui pe neaşteptate ne-a
surprins;
-complemente circumstanţiale: de loc (Merge acolo), de timp (Vine mâine), de
mod (Merge încet), condiţional (Vino mâine, altfel nu rezolvi problemele),
concesiv (Deşi e bolnav, totuşi vine aici) etc.
Toate adverbele şi locuţiunile adverbiale au funcţii sintactice. Excepţie fac cele
care intră în structura gradelor de comparaţie comparativ şi superlativ, care n-au funcţii
sintactice, luate separat, ci numai împreună cu adjectivele respective: Este mai înalt
decât Mihai.

7.3. ADVERBE CA PROPOZIŢII

Uneori adverbele îndeplinesc rolul unor propoziţii: Ai sosit? –Da /-Nu; N-ai
plecat încă? -Ba,da; L-ai văzut? -Sigur.