Adverbul

Def. Adverbul este partea de vorbire neflexibilă, care nsoțește un verb, un adjectiv sau un
alt adverb și exprimă:
- Caracteristica unei acțiuni sau stări;
- Caracteristica unei însușiri;
- Împrejurarea în care se petrece o acțiune.

Exemple:
”Așa începuseră nopțile de pândă... câteodată îl auzea (pe lup) aievea, urlând, dar nu putea
desluși bine în care parte” (Ion Agârbiceanu, ”Lupul”) – parte de vorbire neflexibilă
Merge repede. Stă bine. – caracteristica unei acțiuni
Are o privire destul de ageră. – caracteristica unei însușiri
Va veni aici mâine. – împrejurarea în care se petrece o acțiune.

Clasificare

Felurile adverbelor după formă

După forma lor, adverbele sunt:

a) Simple: abia, așa, alene, bine, destul, azi, mâine, ieri, aici, acolo etc.
b) Compuse: azi-noapte, mâine-seară, ieri-dimineață, astă-vară, după-masă etc.

Felurile adverbelor după înțeles:

- Adverbe de loc: aici, acolo, dincolo, departe, aproape, împrejur, sus, jos, unde etc:
- Adverbe de timp: acum, atunci, astăzi, ieri, mâine, poimâine, alaltăieri, târziu, devreme,
odată, totdeauna, când etc.
- Adverbe de mod: abia, așa, alene, agale, bine, cruciș, debrabă, românește, vitejește, cum
etc.
- Adverbe nehotărâte: cândva, undeva, cumva, oriunde, oricând, oricum, fiecând, fieunde,
fiecum, altădată, altundeva, atcumva, vreodată etc.
- Interogative: când, unde, cum, încotro;
- Relative: când, unde, cum, încotro;
- Negative: nicicând, nicicum, niciunde, nicicât, niciodată;
- De scop: dinadains, înadins;
- Concesive: tot, totuși.

Obs. Adverbele de mod au sensuri foarte variate, putând exprima:

- Modul propriu-zis al acțiunii, stării sau însușirii: încet, repede, bine, astfel, așa etc.
- Cantitatea: atât, cam, mult, destul, prea, cât;
- Comparația: ca, cât, decât, cum, precum, asemenea etc.
- Afirmația: da, desigur, firește, neîndoielnic etc.
- Probabilitatea: poate, pesemne, probabil, posibil etc.

Adverbe provenite din alte părți de vorbire

 Obs. Așa cum s-a arătat la adjectiv și la modul participiu, adjectivele și verbele la
participiu pot fi folosite ca adverbe:

Adjective și participii adjectivale Adverbe

Cântec frumos (sau urât) cântă frumos (sau urât)
Răspuns deslușit răspunse deslușit
Răspuns nedeslușit răspunse nedeslușit (din participiu
negativ, cu prefixul ne-)
Substantive Adverbe
Bunica a făcut turte gustoase. Omul acela era beat turtă.
Au tras o salvă de tun Pământul era înghețat tun.
Am aprins un foc de tabără. Era frumoasă foc.

Obs. Substantivele care denumesc anotimpurile, zilele sau părți ale zilei (dimineața,
seara, noaptea), la forma articulată, se folosesc ca adverbe. Numele zilelor apar ca adverbe și
la forma nearticulată. Tot la forma nearticulată se folosesc ca adverbe și substantivele: zile,
săptămâni, luni, ani, secole. Deosebirea dintre aceste adverbe și substantivele din care provin
constă numai în faptul că atunci când au rol de adverb determină un verb și răspund la întrebarea
”când?”:

Substantive Adverbe
Toamna este un anotimp frumos Toamna se numără bobocii.
Lunea (luni) este prima zi a săptămânii. Lunea (luni) reîncepem munca.
Dimineața a fost răcoroasă. Dimineața se lasă ceață.

De asemenea, substantivele pot fi însoțite de un articol nehotărât și de prepoziție, se pot

pune la numărul plural, pot primi un atribut: într-o toamnă, toamnele, toamna trecută.

Obs. Cuvântul ”ce” are valoare de adverb când determină un verb, un adjectiv sau un
adverb. Adverbul ce are sensul cât. Adverbul ce poate fi confundat cu pronumele sau adjectivul
pronominal relativ ori interogativ ce.

”Zmeoaia suflă ce suflă...” (Petre Ispirescu, Ileana Sâmziana) – adverb – suflă cât suflă;
Ce vesel ești astăzi! – adverb – cât de vesel;
”Și ce credință trist-o să-i rămână.” (Alexandru Vlahuță, 1907) – adjectiv pronominal
relativ;
Ce repede trece vremea! – adverb – cât de repede.

Gradele de comparație ale adverbelor

Adverbele de mod propriu-zis, precum și unele adverbe de loc și de timp au grade de

comparație, care se exprimă prin aceleași construcții tipice prin care se exprimă și gradele de
comparație ale adjectivului:
 - Adverb de mod: bine, mai bine; mai puțin bine; la fel, tot așa (atât) de bine; cel mai bine,
foarte bine;
- Adverb de loc: aproape, mai aproape, mai puțin aproape etc.;
- Adverb de timp: târziu, mai târziu, mai puțin târziu etc.

Funcțiile sintactice ale adverbului

Cea mai obișnuită funcție sintactică a adverbului este aceea de complement

circumstanțial de loc, de timp sau de mod, după înțelesul pe care îl are adverbul, raportat la
cuvântul determinat:

”Îndată Jder dădu drumul lui Pehlivan, care-și scurmă drum pe dedesubt.” – compl.
circumstanțial de timp; complement circumstanțial de loc;
”Veneau cu anevoie și ceilalți după el” (M. Sadoveanu, ”Frații Jderi”) – complement
circumstanțial de mod.

Obs. Adverbele și locuțiunile adverbiale pot avea și funcția sintactică de atribut

adverbial. Adverbul cu funcție de atribut se leagă de substantivul (pronumele determinat) printr-
o prepoziție:

”Cine se lovește cu capul de pragul de sus, vede și pe cel de jos. (Proverb)

Obs. Adverbele de mod din expresiile verbale impersonale formate cu verbul ”a fi” au
funcția sintactică de nume predicativ: e bine, e rău, e drept, e sigur, e probabil, așa e etc.
Alte adverbe de mod, folosite fără verbul copulativ ”a fi”, îndeplinesc singure funcția de
predicat verbal, de aceea se numesc adverbe predicative.
Cele mai obișnuite adverbe și locuțiuni adverbiale predicative îsunt: firește, sigur,
desigur, negreșit, neîndoios, indubitabil, pesemne, poate, probabil, evident, clar, bine, cu
siguranță, de bună seamă, fără doar și poate etc. Adverbele predicative sunt urmate de obicei
de o propoziție subordonată introdusă prin conjuncția că: Desigur / că a știut. Firește / că a știut.

Obs. Unele adverbe de loc, de timp și de mod (unde, încotro, când, cum etc.) sunt
folosite ca adverbe relative. În acest caz, asemenea conjuncțiilor, ele fac legătura între
propozițiile subordonate și regentele acestora:
”Dedesubtul Brăcinelului, era o poiană / unde baciul aduna fânul cosit de pe culmi. (Gala
Galaction, ”La vulturi”...)
”Nu vezi / cum sar grăbiți ai tăi.” (G. Coșbuc, ”Moartea lui Fulger”)
În general, adverbele relative își păstrează și funcția de complement circumstanțial în
propozițiile pe care le introduc. Funcția lor sintactică apare clar când propozițiile introduse prin
adverbele unde, încotro, când etc. Sunt provenite din propoziții interogative sau când adverbul se
referă la un substantiv sau adverb din propoziția regentă:
Spune-mi / de unde vii / și încotro te duci. Mă mir / cum a ajuns până aici.
”Dedesubtul Brăcinelului, era o poiană / unde (în poiană) baciul aduna fânul cosit de pe
culmi. (Gala Galaction, ”La vulturi”...)
”El se afla în cea mai mare nedumerire, când (atunci) într-o zi întâlnește pe un frate
iubit...”/ (Ion Ghica, ”Scrisori către Vasile Alecsandri”).
Obs. Uneori adverbul nu are funcție sintactică:
- Da, spuse el, te cam grăbești... pesemne e înnorat afară și s-a făcut foarte frig.