ATRIBUTUL

Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un substitut al acestuia,
pronume sau numeral cu valoare pronominală. După partea de vorbire prin care se exprimă, atributul este:

A. ATRIBUT ADJECTIVAL 
1. adjectiv propriu-zis la toate gradele de comparație (Mă uit la blocul foarte înalt.), 
2. adjectiv provenit din verb la participiu (Îmi plac străzile ninse.), 
3. adjectiv provenit din verb la gerunziu (Văd mișcarea crescândă a fulgilor.), 
4. adjectiv provenit din adverb (N-am mai auzit așa vânt.),
5. adjectiv pronominal (Casa noastră este mare.), 
6. locuțiune adjectivală (Dan este om de treabă.), 
7. numeral cu valoare adjectivală (În curte am trei copaci.)

B. ATRIBUT SUBSTANTIVAL 
1.genitival, exprimat prin substantiv în cazul genitiv (Ferestrele caselor sunt mici.);
2. prepozițional, exprimat prin
 substantiv în cazul acuzativ cu prepoziție (Gardul de beton este înalt.) sau locuțiune prepozițională
(Am întârziere față de termenul stabilit.);
 substantiv în cazul genitiv cu prepoziție (Ceaiul contra răcelii este parfumat.) sau locuțiune
prepozițională (Clădirea din spatele casei este maro.);
 substantiv în cazul dativ cu prepoziție (Reușita grație ajutorului tău mă bucură.);
3. în nominativ, exprimat prin substantiv în cazul nominativ (Orașul București este frumos.);
4. în dativ, exprimat prin substantiv în cazul dativ fără prepoziție (Conferirea de premii elevilor s-a făcut ieri.
Ana este vară Inei.);

C. ATRIBUT PRONOMINAL
1. genitival, exprimat prin pronume în cazul genitiv (Părerea acestora este interesantă.);
2. prepozițional, exprimat prin
 pronume în cazul acuzativ cu prepoziție (Unul dintre ei pleacă.) sau locuțiune prepozițională
(Purtarea față de ea a fost frumoasă.);
 pronume în cazul genitiv cu prepoziție (Plângerile împotriva lor sunt multe.) sau locuțiune
prepozițională (Cățelul din spatele lor este mic.);
 pronume în cazul dativ cu prepoziție (Succesul mulțumită lor este mare.);
3. în dativ, exprimat prin pronume în cazul dativ fără prepoziție (Oferirea de burse acestora este bună. Dan
este unchi acesteia.), pronume personal sau reflexiv (Sufletu-i vesel râdea. În mintea-și plănuia fapta.)

D. ATRIBUT VERBAL
1. exprimat prin verb
 la infinitiv, cu sau fără prepoziție (Bucuria de a vedea ninsoarea era mare. Avea înfățișarea a nu
pricepe.);
 la supin (Drumul de străbătut era lung.);
 la gerunziu (Ninsoarea căzând era frumoasă.);
2. exprimat prin locuțiune verbală
 la infinitiv (Dorința de a-și aduce aminte era puternică. Dădea impresia a nu-și da seama de situație.);
 la supin (Semnul de adus aminte este în carte.);

E. ATRIBUT ADVERBIAL
 exprimat prin adverb cu sau fără prepoziție (Vântul de afară este rece. Mersul acolo este stabilit.);
 exprimat prin locuțiune adverbială (Pomii din jur sunt acoperiți de zăpadă.);

F. ATRIBUT INTERJECȚIONAL
 exprimat prin interjecție (Am mâncat o prăjitură mmm!).
 ATRIBUTIVA

Atributiva constituie, în frază, o realizare propozițională a atributului.

Întrebări: care?, ce fel de?.
Regentul unei propoziții subordonate atributive poate fi:
 un substantiv comun sau propriu:
 Scriitorii1/pe care i-am citit2/ m-au impresionat.1/;
 Lucian Blaga,1/care este un poet modern,2/ a scris despre frumusețea umană1./;
 un pronume: 
Acela1/care vorbește2/ a câștigat un premiu de poezie.1/;
 un numeral cu valoare pronominală:
Dintre acele fete, a treia,1/care nu participă la discuție,2/ scrie compuneri frumoase.1/

Contragerea constă în transformarea unei propoziții în partea de propoziție corespunzătoare,

cu păstrarea intactă a sensului.

Expansiunea constă în transformarea unei părți de propoziție în propoziția subordonată

corespunzătoare, cu păstrarea intactă a sensului. Se opune contragerii.

Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția atributivă sunt:

 pronume relative în nominativ, acuzativ, dativ, genitiv (Poezia /pe care ai citit-o / este
1 2

frumoasă.1/);
 adjective pronominale relative (Hotărârea /ce cărți să citim / ne aparține. /);
1 2 1

 pronume și adjective pronominale nehotărâte (Plăcerea / oricui scrie poezie / este de a

1 2

avea cititori.1/);
 adverbe relative (Momentul /când ne vom întâlni / l-am stabilit deja. /);
1 2 1

 conjuncții subordonatoare (Nu ascundea dorința / să meargă la un spectacol. /).

1 2

Atributiva este introdusă prin adverbe relative numai când determină substantive care
exprimă ideea de loc, de timp sau de mod.
Când introduce o atributivă, conjuncția compusă subordonatoare ca ... să se folosește
numai disociată de alte părți de propoziție (Dorința profesorului1/ ca toți elevii să ia note
mari2/ este puternică.1/)
În limbaj popular, atributiva poate fi introdusă prin pronumele relativ
invariabil de: Omul1/ de-l vezi2/ e tatăl meu.1/

Topică și punctuație
Atributiva stă totdeauna după termenul determinat, de obicei, imediat după acesta.
Adesea, este intercalată în regentă. De cele mai multe ori, atributiva nu se desparte prin
virgulă de regentă. Există și atributive izolate, despărțite prin virgulă de regente, având ca
regent un nume propriu, substantiv comun sau pronume puternic individualizat.
 COMPLEMENTUL INDIRECT

Complementul indirect este partea secundară de propoziție care determină un verb și

arată beneficiarul unei acțiuni.
Complementul indirect răspunde la întrebarea cui?.
Părțile de vorbire cu funcția de complement indirect stau în cazul dativ.
TERMENI REGENȚI
 verb la mod personal (Profesorul le predă elevilor o lecție nouă.),
 unui adjectiv (Au luat o decizie favorabilă mie.),
 unui adverb (A răspuns potrivit așteptărilor.),
 unei locuțiuni verbale (Aducea aminte fiecăruia despre problemele lui.)
 unei interjecții (Bravo vouă!).
COMPLEMENTUL INDIRECT SE EXPRIMĂ PRIN:
 substantiv – Am promis colegilor o partidă de fotbal.;
 pronume (personal, de politețe, posesiv, demonstrativ, nehotărât, interogativ, relativ,
negativ) – Nu dădea nimănui nimic.;
 numeral cardinal cu valoare pronominală – Celor trei li s-a interzis să vină.;
 numeral ordinal cu valoare pronominală – I-a cerut celei de-a patra tema.;

Funcția sintactică de complement indirect o pot avea, de asemenea, locuțiunile

corespunzătoare părților de vorbire prin care se exprimă complementul indirect.

COMPLETIVA INDIRECTĂ
Completiva indirectă constituie, în frază, o realizare propozițională a compl. indirect.
Răspunde la întrebarea: cui?.
Regentul unei propoziții subordonate completive indirecte poate fi:
 un verb sau o locuțiune verbală: Povestește / oricui ascultă. /; A dat de veste despre
1 2

petrecere1/ căror colegi îi erau prieteni.2/

 un adjectiv: Biblioteca e un mediu propice / cui are de citit. /
1 2

 un adverb: Se comportă aidoma / cui l-a educat. /

1 2

 o interjecție: Vai / cui greșește! /

1 2

Unele propoziții completive indirecte pot fi dublate în regentă prin clitice pronominale în
dativ: Calculatorul îi este util1/ cui rezolvă probleme dificile2./

Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția completivă indirectă sunt:

 pron relative (cui, căruia/căreia/cărora): Vând obiectele /cui îmi dă mai mulți bani. /
1 2

 adjective pronominale relative: E ostil /căror colegi nu-l susțin. /

1 2

 pronume nehotărâte (oricui, oricărui/oricărei): Ofer ajutor /oricui mi-l cere. /

1 2

 adjective pronominale nehotărâte: Dau de veste /oricărei prietene este interesată. /

1 2

Pronumele și adjectivele pronominale relative și nehotărâte și adverbele relative care

introduc o completivă indirectă au funcție sintactică în cadrul propoziției subordonate
TOPICĂ ȘI PUNCTUAȚIE
Completiva indirectă stă, în mod obișnuit, după propoziția regentă, dar poate sta și înaintea
acesteia. Completiva indirectă nu se desparte de regentă prin virgulă, indiferent de poziția ei.
 COMPLEMENTUL PREPOZIȚIONAL

Complementul prepozițional este partea secundară de propoziție care arată obiectul care este ținta
acțiunii sau pentru care acționează autorul unei fapte.
Complementul prepozițional se realizează printr-un grup alcătuit din prepoziție +
substantiv/pronume/numeral.
Complementul prepozițional răspunde la întrebările pentru cine?, pentru ce?, de cine?, de ce?, la
cine?, la ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce? etc.
Părțile de vorbire cu funcția de complement prepozițional stau în cazul acuzativ (Reușita depinde de
tine.) sau genitiv, cu prepoziția asupra (S-a năpustit asupra lui.).
Complementul prepozițional poate fi însoțit și de prepoziția pe, în construcțiile reflexive (Se
bazează pe colegi.)
Când este însoțit de prepoziția la, complementul prepozițional se deosebește de complementul indirect
în dativ prin faptul că nu poate fi dublat de clitic (Ofer flori la două colege de clasă. /Le ofer
flori la două colege de clasă. – complement indirect; Mă gândesc la colegele de clasă – complement
prepozițional.).
Poziția de centru pentru complementul prepozițional o pot ocupa diferite părți de vorbire.
TERMENI REGENȚI
 verb la mod personal – Am primit cadouri de la părinți.,
 locuțiuni verbale – Îmi aduc aminte de tine.,
 forme verbale nepersonale (infinitiv și gerunziu) – Săturându-se de joacă, a intrat în casă.
 adjectiv – Am citit o carte plină de întâmplări.,
 adverb – S-a așezat aproape de mine.,
 interjecții – Mersi pentru ajutor!

Complementul prepozițional se exprimă prin:

 substantiv – Nu mă tem de examen., 
 pronume (personal, de politețe, reflexiv, posesiv, demonstrativ, nehotărât, interogativ, relativ, negativ) –
Nu depind de nimeni., 
 numeral cardinal cu valoare pronominală – L-am auzit vorbind despre trei dintre colegi.,
 numeral ordinal cu valoare pronominală – Se împrietenise cu al doilea., 
 formă verbală nepersonală (infinitiv, supin) – S-a plictisit de bătut mingea.

Complementul prepozițional exprimat prin infinitiv poate fi însoțit sau nu de prepoziție (Se gândește la
a pleca./Se gândește a pleca.). Limba română standard preferă înlocuirea acestor construcții cu propoziții: Se
gândește să plece.
Funcția sintactică de complement prepozițional o pot avea, de asemenea, locuțiunile corespunzătoare
părților de vorbire prin care se exprimă complementul prepozițional.
 COMPLETIVA prepozițională
Completiva prepozițională constituie, în frază, o realizare propozițională a
complementului prepozițional.
Răspunde la întrebările: de ce?, de cine?, la ce?, cu cine?, cu ce?, pe cine? etc.
Regentul unei propoziții subordonate prepoziționale poate fi:
 un verb sau o locuțiune verbală: Mihai se bucură / că merge în vacanță. /; Îmi pare
1 2

bine1/ că te-am întâlnit.2/

 un adjectiv: Mă simt responsabilă / de ce s-a întâmplat. /
1 2

 un adverb: Are o meserie aproape / de ce a visat. /

1 2

 o interjecție: Halal / de cine a reușit în viață! /

1 2

Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția prepozițională sunt:

 pronume relative precedate de prepozițiile cerute de verb, de adjectiv, de adverb sau de
interjecție (de ce, de cine, la cine, la ce, cu cine, cu ce, pentru cine, pentru ce, pe cine,
pe ce, pe care): Nu s-a decis1/pentru ce să învețe.2/
 adjective pronominale relative precedate de prepoziții: Se răstește1/ la care coleg
apucă.2/
 pronume nehotărâte precedate de prepoziții (oricare, oricine, orice): Se bucură /pentru
1

oricare câștigă.2/
 adjective pronominale nehotărâte: Se miră /de oricare prietenă o bârfește. /
1 2

 conjuncții subordonatoare (că, să, ca ... să, dacă): Nu-mi dau seama /dacă ai înțeles. /
1 2

Pronumele și adjectivele pronominale relative și nehotărâte și adverbele relative care

introduc o completivă prepozițională au funcție sintactică în cadrul propoziției subordonate.
Când verbe ca a-i păsa (de), a-și da seama (de), a se teme (de), a constrânge (la) etc. se
află în poziție de regenți ai completivei prepoziționale, prepoziția nu mai apare, ele fiind
urmate de conjuncție subordonatoare.

TOPICĂ ȘI PUNCTUAȚIE
Completiva prepozițională stă, în mod curent, după propoziția regentă, dar poate sta și
înaintea acesteia.
Completiva prepozițională nu se desparte, de obicei, de regentă prin virgulă. Când este
antepusă, se desparte prin virgulă dacă este reluată, pentru insistență, prin pronume
demonstrative sau personale: Pentru cine a câștigat, pentru acela mă bucur.; La cine are
necazuri, la el mă gândesc.
Pronumele care dublează completiva prepozițională are funcție sintactică de complement
prepozițional.