Complementul prepozițional

Complementul prepozițional este partea secundară de propoziție care arată obiectul care este ținta acțiunii
sau pentru care acționează autorul unei fapte.
 Complementul prepozițional se realizează printr-un grup alcătuit din prepoziție + substantiv/
pronume/ numeral.

 Complementul prepozițional răspunde la întrebările pentru cine?, pentru ce?, de cine?, de ce?, la
cine?, la ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce? etc.

 Părțile de vorbire cu funcția de complement prepozițional stau în cazul:

 acuzativ: Reușita depinde de tine.
 genitiv, cu prepoziția asupra: S-a năpustit asupra lui.

 Complementul prepozițional poate fi însoțit și de prepoziția pe, în construcțiile reflexive:

 Se bazează pe colegi. (NU e complement direct!)

 Când este însoțit de prepoziția la, complementul prepozițional se deosebește de complementul

indirect în dativ prin faptul că nu poate fi dublat de clitic:
 Ofer flori la două colege de clasă. /Le ofer flori la două colege de clasă. – complement
indirect;
 Mă gândesc la colegele de clasă – complement prepozițional.

 Termeni regenți:
o verb la mod personal: Am primit cadouri de la părinți.
o locuțiuni verbale – Îmi aduc aminte de tine.
o forme verbale nepersonale (infinitiv și gerunziu) – Săturându-se de joacă, a intrat în casă.
o adjectiv – Am citit o carte plină de întâmplări.
o adverb – S-a așezat aproape de mine.
o interjecție – Mersi pentru ajutor!

 Complementul prepozițional se exprimă prin:

o substantiv: Nu mă tem de examen.
o pronume (personal, de politețe, reflexiv, posesiv, demonstrativ, nehotărât, interogativ,
relativ, negativ): Nu depind de nimeni.
o numeral cardinal cu valoare pronominală: L-am auzit vorbind despre trei dintre colegi.
o numeral ordinal cu valoare pronominală: Se împrietenise cu al doilea.
o formă verbală nepersonală (infinitiv, supin): S-a plictisit de bătut mingea.

! Complementul prepozițional exprimat prin infinitiv poate fi însoțit sau nu de prepoziție:

Se gândește la a pleca./ Se gândește a pleca.
Limba română standard preferă înlocuirea acestor construcții cu propoziții:
Se gândește/1 să plece./2
Funcția sintactică de complement prepozițional o pot avea, de asemenea, locuțiunile corespunzătoare părților
de vorbire prin care se exprimă complementul prepozițional.
 Completiva prepozițională (CP) 😊

CP constituie în frază o realizare propozițională a complementului prepozițional.

Răspunde la întrebările: de ce?, de cine?, la ce?, cu cine?, cu ce?, pe cine? etc.

Regentul unei propoziții subordonate CP poate fi:

o verb / locuțiune verbală

Mihai se bucură1/ că merge în vacanță.2/ Îmi pare bine1/ că te-am întâlnit.2/

o interjecție predicativă
Halal1/ de cine a reușit în viață!2/
o adjectiv

Mă simt responsabilă1/ de ce s-a întâmplat.2/

o adverb: Are o meserie aproape1/ de ce a visat.2/

Elemente de relație:
 pronume relative precedate de prepozițiile cerute de verb, de adjectiv, de adverb sau de interjecție
(de ce, de cine, la cine, la ce, cu cine, cu ce, pentru cine, pentru ce, pe cine, pe ce, pe care):
Nu s-a decis1/ pentru ce să învețe.2/
 adjective pronominale relative precedate de prepoziții: Se răstește1/ la care coleg apucă.2/
 pronume nehotărâte precedate de prepoziții (oricare, oricine, orice):
Se bucură1/ pentru oricare câștigă.2/
 adjective pronominale nehotărâte: Se miră1/ de oricare prietenă o bârfește.2/
 conjuncții subordonatoare (că, să, ca ... să, dacă): Nu-mi dau seama1/ dacă ai înțeles.2/
! Pronumele și adjectivele pronominale relative și nehotărâte și adverbele relative care introduc o completivă
prepozițională au funcție sintactică în cadrul propoziției subordonate.
! Când verbe ca a-i păsa (de), a-și da seama (de), a se teme (de), a constrânge (la) etc. se află în poziție de
regenți ai completivei prepoziționale, prepoziția nu mai apare, ele fiind urmate de conjuncție
subordonatoare.

Topica și punnctuația:
Completiva prepozițională stă, în mod curent, după propoziția regentă, dar poate sta și înaintea acesteia.
Completiva prepozițională nu se desparte, de obicei, de regentă prin virgulă. Când este antepusă, se desparte
prin virgulă dacă este reluată, pentru insistență, prin pronume demonstrative sau personale:
Pentru cine a câștigat,/1 pentru acela mă bucur. /2
 La cine are necazuri, /1 la el mă gândesc. /2
Pronumele care dublează completiva prepozițională are funcție sintactică de complement prepozițional.