Sunteți pe pagina 1din 1

Complementul prepozițional 

. Completiva prepozițională

Complementul prepozițional este partea secundară de propoziție care arată obiectul care este ținta acțiunii sau pentru
care acționează autorul unei fapte.

Întrebări:  pentru cine?, pentru ce?, de cine?, de ce?, la cine?, la ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce? etc.
Părțile de vorbire cu funcția de complement prepozițional stau în:
1.cazul acuzativ (Reușita depinde de noi.) 
2.genitiv, cu prepoziția asupra (S-a năpustit asupra lui.).
Complementul prepozițional poate fi însoțit și de prepoziția pe, în construcțiile reflexive (Se bazează pe colegi.).
Când este însoțit de prepoziția la, complementul prepozițional se deosebește de complementul indirect în dativ prin
faptul că nu poate fi dublat de clitic
Le ofer flori la două colege de clasă. – complement indirect;
Mă gândesc la colegele de clasă – complement prepozițional..

Poziția de centru pentru complementul prepozițional o pot ocupa diferite părți de vorbire.

Se subordonează unui:

1 verb la mod personal – Am primit cadouri de la părinți.


2. unei locuțiuni verbale – Îmi aduc aminte de tine.
3. unei forme verbale nepersonale (infinitiv și gerunziu) – Săturându-se de joacă, a intrat în casă.
4. unui adjectiv – Am citit o carte plină de întâmplări.
5. unui adverb – S-a așezat aproape de mine.
6. interjecții – Mersi pentru ajutor!

Complementul prepozițional se exprimă prin:

1. substantiv – Nu mă tem de examen.


2.  pronume (personal, de politețe, reflexiv, posesiv, demonstrativ, nehotărât, interogativ, relativ, negativ) –
Nu depind de nimeni. Nu mă gândesc la nimic
3. numeral cardinal cu valoare pronominală – L-am auzit vorbind despre trei dintre colegi.
4. numeral ordinal cu valoare pronominală – Se împrietenise cu al doilea.
5.  formă verbală nepersonală (infinitiv, supin) – S-a plictisit de bătut mingea.
Complementul prepozițional exprimat prin infinitiv poate fi însoțit sau nu de prepoziție
Se gândește la a pleca./Se gândește a pleca

Funcția sintactică de complement prepozițional o pot avea, de asemenea, locuțiunile corespunzătoare părților de vorbire prin
care se exprimă complementul prepozițional.

Completiva prepozițională constituie, în frază, o realizare propozițională a complementului prepozițional.


Răspunde la întrebările: de ce?, de cine?, la ce?, cu cine?, cu ce?, pe cine? etc.
Regentul unei propoziții subordonate prepoziționale poate fi:

 un verb sau o locuțiune verbală: Mihai se bucură1/ că merge în vacanță.2/; Îmi pare bine1/ că te-am întâlnit.2/
 un adjectiv: Mă simt responsabilă1/ de ce s-a întâmplat.2/
 un adverb: Are o meserie aproape1/ de ce a visat.2/
 o interjecție: Halal1/ de cine a reușit în viață!2/

Elementele de relație prin care poate fi introdusă propoziția prepozițională sunt:

 pronume relative precedate de prepozițiile (de ce, de cine, la cine, la ce, cu cine, cu ce, pentru cine, pentru ce, pe cine,
pe ce, pe care): Nu s-a decis1/ pentru ce  să învețe.2/
 adjective pronominale relative precedate de prepoziții: Se răstește1/  la care  coleg apucă.2/
 pronume nehotărâte precedate de prepoziții (oricare, oricine, orice): Se bucură1/ pentru oricare  câștigă.2/
 adjective pronominale nehotărâte: Se miră1/ de oricare  prietenă o bârfește.2/
 conjuncții subordonatoare (că, să, ca ... să, dacă): Nu-mi dau seama1/ dacă  ai înțeles.2/

Pronumele și adjectivele pronominale relative și nehotărâte și adverbele relative care introduc o completivă
prepozițională au funcție sintactică în cadrul propoziției subordonate.
Când verbe ca a-i păsa (de), a-și da seama (de), a se teme (de), a constrânge (la) etc. se află în poziție de regenți ai
completivei prepoziționale, prepoziția nu mai apare, ele fiind urmate de conjuncție subordonatoare.
Completiva prepozițională stă, în mod curent, după propoziția regentă, dar poate sta și înaintea acesteia.
Completiva prepozițională nu se desparte, de obicei, de regentă prin virgulă. Când este antepusă, se desparte prin
virgulă dacă este reluată, pentru insistență, prin pronume demonstrative sau personale: Pentru cine a câștigat, pentru acela mă
bucur.; La cine are necazuri, la el mă gândesc.
Pronumele care dublează completiva prepozițională are funcție sintactică de complement prepozițional.

S-ar putea să vă placă și