Sunteți pe pagina 1din 3

Tipare textuale de structurare a ideilor.

Cererea

În funcție de scopul comunicării, există patru tipuri de texte.

În fiecare dintre acestea, ideile sunt structurate conform unui tipar diferit.

1. Textul persuasiv conține elemente prin care cititorii pot fi convinși să facă ceva.
Mijloacele persuasive ce pot fi folosite sunt: repetarea unor cuvinte-cheie, scrierea cu
majuscule a unor cuvinte, utilizarea semnelor de exclamație și a întrebărilor retorice (care nu
așteaptă un răspuns), prezența unor argumente emoționale, subiective.(ex reclamă)

2.Textul informativ oferă informații despre ceva sau despre cineva, bazate pe
realități observabile și măsurabile. Mijloacele lingvistice specifice sunt timpul prezent al
modului indicativ, numeralele și substantivele proprii.(ex o revistă din domeniu: Terra
magazin)

3. Textul procedural indică modul în care trebuie acționat într-o anumită situație.
Exprimarea este directă și concisă, fiind folosite verbe precum trebuie, nu trebuie și modul
imperativ sau timpul prezent al modului indicativ. Uneori sunt folosite desene sau diagrame
cu rol explicativ. (ex procedură de ieșire în caz de incendiu)

3. Textul procedural prezintă o descriere în detaliu a unor obiecte, persoane,


interioare etc. Sunt folosite substantive care indică obiectele sau ființele descrise și adjective
pentru a indica trăsăturile acestora.(descriere de tip tablou/portret; sau științifică)

Cererea este un tip de text prin care cineva adresează oficial o solicitare unei persoane dintr-o
instituție. O cerere conține trei părți, fiecare cu elementele sale specifice:

I – partea inițială sau adresarea, cu menționarea funcției persoanei căreia îi este destinată
cererea; adresarea se plasează centrat, la aproximativ 10 cm de marginea de sus a paginii,
spațiu rezervat pentru notarea rezoluției;

II – cuprinsul cererii, cu două paragrafe; în primul sunt precizate: numele complet al


solicitantului (în formula „Subsemnatul, prenume + nume de familie, …“), statutul
solicitantului, cu date generale de identificare, și scopul cererii (ce solicită petiționarul); al
doilea paragraf cuprinde o explicație, o motivație pentru cererea formulată;

III – partea finală, în care se precizează: pe același rând, data la care a fost redactată
cererea, în partea stângă, după text, și semnătura petiționarului, în partea dreaptă; în partea de
jos a foii, în stânga, este menționată persoana căreia i se adresează cererea, cu funcția pe care
o deține în cadrul instituției.
Domnule Director,

Subsemnatul, ………………………............................, elev în clasa a


………………. la Școala …………………………….., vă rog să-mi aprobați
eliberarea unei adeverințe din care să reiasă că sunt elev.

Menționez că adeverința îmi este necesară pentru a mă putea înscrie la


Clubul de Teatru din localitate.

Data ……......…….....……… Semnătura ……......…….....…

Domnului Director al Școlii Nr. .......... din .................................


TEMĂ:

a. Scrie un text persuasiv prin care să-ți convingi părinții să te înscrie în clubul
de teatru al școlii.

b. Scrie un text în care să descrii sala de spectacol din imaginea de la pagina


anterioară.

c. Scrie un text în care să le explici unor colegi ai tăi cum să procedeze pentru a
scrie o cerere.

d. Scrie o cerere adresată unui director de teatru, prin care îi soliciți să vă


împrumute costume pentru un spectacol organizat de școală

S-ar putea să vă placă și