Sintaxa frazei

Sintaxa frazei este partea sintaxei care studiază regulile îmbinării propozițiilor în frază.

I. Fraza este o îmbinare de două sau mai multe propoziții legate prin înțeles.

Numărul propozițiilor dintr-o frază este egal cu numărul predicatelor exprimate și neexprimate.

Felul propozițiilor din frază:

a. principale – au înțeles de sine stătător, nu depind de înțelesul altei propoziții din frază, dar pot impune prezența
unei subordonate, atunci când sunt insuficiente (incomplete) ca înțeles:

Elevul învață, scrie și desenează. El a rămas cum îl știi.

b. secundare (subordonate) – nu au înțeles de sine stătător și depind de înțelesul altei propoziții din frază.
 Ele se află cu ajutorul unei întrebări (afară de întrebarea ce face?) adresată unui cuvânt din altă propoziție.
 Două propoziții secundare (subordonate) sunt de același fel atunci când:
- depind de aceeași propoziție;
- răspund la aceeași întrebare;
- au același termen regent (cuvânt determinat).

Spune-mi ce ai găsit. I-am spus să învețe și să scrie.

 Din frază nu poate lipsi propoziția principală.

 Fraza poate fi alcătuită numai din propoziții principale sau din propoziții principale și secundare.

II. Raporturile (relațiile) sintactice în frază sunt legăturile care se stabilesc între propozițiile unei fraze.
Mijloacele de exprimare a raporturilor sintactice în frază sunt:
a. sintactice:
 joncțiunea (prin cuvinte ajutătoare);
 juxtapunerea (alăturare sau parataxa);
b. fonetice:
 intonația;
 pauza.

1. Raportul (relația) de coordonare:

 se stabilește între:
 două propoziții de același fel:
- principale: - secundare:
Citește și scrie. Vino să asculți și să-ți spui părerea.

 două propoziții subordonate diferite:

Pleacă unde vrea și când vrea.

 parte de propoziție și o propoziție secundară subordonată.

Elevul harnic și care ascultă este apreciat.
 se realizează prin
 joncțiune cu conjuncții și locuțiuni conjuncționale coordonatoare:
- copulative: și, nici, iar (=și), precum și, nu numai că … dar (ci) și: Doarme și visează.
- adversative: însă, ci, dar, iar, și(= dar, însă, ci), numai că: Te-am căutat, dar nu te-am găsit.
- disjunctive: ori, sau, fie (singure sau repetate): Rămâi ori pleci?
- Conclusive: deci, dar, așadar, carevasăzică, va să zică, așa că, prin urmare, în concluzie, de aceea :
Ai întârziat de la oră, deci nu mai intri în clasă.

 juxtapunere (alăturare, parataxă), prin virgulă sau prin punct și virgulă:

Tace, ascultă, meditează; vorbește foarte rar.

În funcție de elementele joncționale (de legătură) și de sensul lor, propozițiile coordonatoare pot fi:
- coordonate copulative (acțiunea lor se asociază): Învață și scrie.
- coordonate adversativă (acțiunea lor se opune): Învață, dar nu scrie.
- coordonate disjunctive (acțiunea lor se opune și se elimină reciproc): Învață ori scrie.
- coordonate conclusive ( a doua propoziție este concluzia celei dintâi): Ai greșit, deci ești vinovat.

2. Raportul (relația) de subordonare (de dependență):

a. se stabilește între o regentă și o subordonată:
Regenta este propoziția de care depinde subordonata. Ea este propoziție principală sau secundară.
Subordonata este propoziția care depinde de regentă. Ea este întotdeauna propoziție secundară.

Mi-a spus că a înapoiat cartea pe care o împrumutase.

 Regentă poate să aibă:

- o subordonată. Face ce vrea.
- două sau mai multe subordonate:
coordonate între ele: Mi-a spus că m-a căutat, dar nu m-a găsit.
necoordonate între ele: Când l-am întâlnit, mi-a spus că m-a căutat.
 Propoziție subordonată poate avea uneori două regente (când acestea sunt coordonate între ele):
A văzut și mi-a spus ce s-a întâmplat.
 Propoziția regentă poate fi întreruptă pentru ca între termenii ei să se intercaleze o subordonată:
Elevul pe care l-ai văzut este colegul meu.
Ea se va continua, de obicei, unde nu mai există un element joncțional (de legătură).
 Unele propoziții regente sunt insuficiente sau incomplete, deoarece impun prezența unei subordonate (mai ales,
subiectivă, predicativă, completivă directă).
Se zice că va veni. Se zice - PPR insuficientă
Părerea mea este că va veni.
El nu poate să vină.

b. Se realizează prin:
 joncțiune cu :
- conjuncții subordonatoare: că, să, ca …să, căci, deoarece, deși, încât, întrucât, fiindcă, de, dacă etc.: Citește,
deoarece îi place.
- locuțiuni conjuncționale subordonatoare: cu toate că, chiar dacă, fără să, până să, pentru că, pentru ca (…) să,
măcar să, măcar că, chiar de, din cauză că, din pricină că, după ce, până ce, îndată ce, de vreme ce, din moment
ce, ori de câte ori, câtă vreme, cât timp, ca și când, ca și cum, după cum etc.:
Chiar dacă nu vine, eu tot mă duc.
- pronume (adjective pronominale) relative: care, cine, ce, cât, cel ce, al câtelea, de:
Nu se știe cine a spart geamul.
- Unele pronume (adjective pronominale) nehotărâte: oricine, orice, oricât, oricare, orișicare etc.:
Laudă pe oricine învață.
Pronumele și adjectivele pronominale nehotărâte nu au întotdeauna valoare de conjuncție.
El nu este oricine.
- Adverbe relative: cum, unde, când, cât, încotro, parcă, precum:
A procedat cum l-ai învățat.
- Adverbe nehotărâte compuse: oricum, oricât, oriunde, oricând, oriîncotro:
Oriunde te uiți, vezi locuri minunate.
Adverbele nehotărâte nu au întotdeauna valoare de conjuncție. El se simte bine oriunde.

Dintre elementele subordonatoare, au întotdeauna funcție sintactică pronumele (adjectivele pronominale) relative,
nehotărâte, precum și adverbele nehotărâte.
Adverbele relative au funcție sintactică numai dacă nu se înlocuiesc cu unele conjuncții sau cu locuțiuni
conjuncționale subordonatoare:
A procedat cum l-ai sfătuit. cum – CCM
Cum îl văzu, îl și recunoscu. cum (îndată ce) – fără funcție sintactică
Unele elemente subordonatoare nu au funcție sintactică în subordonata pe care o leagă (o introduc), ci în
subordonata căreia aceasta îi este regentă, având loc o împletire a regentei cu subordonata.
Nu știu¹/care trebuie²/ să vină.³/ care – subiect
Nu știu¹/unde zicea el²/ că se duce.³/ unde – CCL

 juxtapunere (parataxă, alăturare) prin virgulă:

P subord. PP

Ai carte,¹/ ai parte.²/
 topica:
SB PP PR

Să fii tânăr¹/ înseamnă² /să ai idealuri.³/

SB PP PR

Să ai idealuri¹/ înseamnă² /să fii tânăr.³/

Construcțiile incidente în frază

1. Construcțiile incidente exprimă atitudinea vorbitorului sau aduc o explicație ori o completare și aparțin unui plan
diferit de comunicare în interiorul aceluiași enunț; ele reprezintă o comunicare suplimentară în interiorul unei
comunicări de bază de care nu este legată sintactic și au o intonație specială.
2. Din punct de vedere sintactic, construcțiile incidente din frază pot fi:
 propoziții principale:
Du-te, ¹-/zise el,²/ mai repede la școală.+¹/
 propoziții secundare (subordonate):
Era,¹-/ dacă vrei,²/ cea mai ciudată întâmplare de până atunci.+¹/
 frază incidentă:
El, săracul, ¹+/nu știu ²/ce să mai zic³/, era cam neajutorat.+¹/

Propozițiile și frazele incidente se izolează între virgule, paranteze sau linii de pauză.
În schema frazei, propozițiile incidente se scriu separat.