Fraza.

Coordonarea
Fraza este un enunț complex alcătuit din două sau mai multe propoziții.
Numărul de propoziții dintr-o frază este egal cu numărul de predicate exprimate sau
subînțelese.
Fraza poate fi alcătuită fie numai din propoziții principale, fie atât din propoziții
principale, cât și din propoziții secundare. O frază trebuie să aibă cel puțin o propoziție
principală.
După rolul în frază, propoziția este:

 propoziție principală, când este o propoziție cu autonomie sintactică, inclusă în

frază;
 propoziție secundară sau subordonată, când depinde sintactic de un cuvânt
dintr-o altă propoziție, care pentru aceasta constituie un centru.

Într-o frază, între propozițiile acesteia pot să apară:

 relații de coordonare – stabilite între propoziții de același fel, principale sau

secundare;
 relații de subordonare – stabilite între propoziții secundare și regentele lor.

Într-o frază, predicatele verbale pot fi subînțelese. În această situație, în locul predicatului
se pune virgulă sau linie de pauză.
De exemplu: Anca stă la birou1/ și Cătălin, în fotoliu.2/

Dacă predicatul celei de-a doua propoziții este exprimat prin același verb la forma
negativă, acesta se poate realiza doar prin adverbul care este marcă de negație, fie că este
predicat verbal, fie că este nominal.
De exemplu: Ea citește,1/ iar el, nu.2/
Ea este cuminte1/ și el – nu.2/

În cazul verbelor pasive, predicatul din a doua propoziție poate fi exprimat doar prin
participiul care intră în structura verbului.
De exemplu: Bluza a fost spălată de bunica1/ și călcată de mama.2/.

Predicatul nominal din a doua propoziție poate fi exprimat doar prin numele predicativ.
De exemplu: Ea este blondă1/ și el, brunet.2/

Relațiile de coordonare din frază se realizează prin:

 juxtapunere, care constă în alăturarea unor propoziții de același fel; este

marcată de virgulă și de punct și virgulă;
 joncțiune, care constă în marcarea relației sintactice prin anumite cuvinte de
legătură numite conectori sau elemente de relație.

Elementele de relație prin care se realizează coordonarea sunt conjuncțiile

coordonatoare: copulative (și, nici), disjunctive (sau, ori, fie, ba), adversative (dar, iar,
însă, ci, or), concluzive (deci, așadar, carevasăzică, vasăzică).
 Conjuncțiile coordonatoare adversative cer înaintea lor virgulă: Am învățat, dar n-am
știut.
Se pune virgulă între propozițiile coordonate disjunctiv (ca și între părțile de propoziție
coordonate astfel), când amândouă încep prin conjuncțiile perechi sau, ori, fie, ba:
Sau înveți, sau mergi la plimbare.
Conjuncțiile coordonatoare disjunctive sau și ori nu cer virgulă înaintea lor când apar
singure: Mergi sau mai rămâi?
Conjuncția coordonatoare nici cere virgulă înainte și când apare singură: Nu vorbește,
nici nu cântă.
Conjuncția coordonatoare concluzivă deci așezată în interiorul propoziției nu se desparte
prin virgulă, spre deosebire de conjuncția coordonatoare așadar care, așezată în interiorul
propoziției, se desparte prin virgulă: A învățat, știe deci bine. A învățat, știe, așadar, bine.

Locuțiunea conjuncțională este grupul unitar de cuvinte care se comportă ca o

conjuncție.
Locuțiunile conjuncționale coordonatoare pot fi:

 copulative: precum și, cât și;

 adversative: numai că, doar că;
 concluzive: prin urmare, ca atare.