COMPLEMENTUL SECUNDAR

1. ASPECTE DEFINITORII:

Complementul secundar functioneaza in grupul verbal ca termen subordonat fata de centrul grupului intr-o structura ternara din care face parte si un complement direct subordonat aceluiasi centru verbal. Se realizeaza prototipic prin nominal neprepozitional, dar poate avea si realizare propozitionala.

2.

CARACTERISTICI SINTACTICE. Termenul regent al acestei pozitii sintactice este un verb tranzitiv la o forma personala, mai rar o forma verbala nepersonala, infinitiv sau gerunziu, ori o forma de diateza pasiva. Ex: M-a rugat ceva, a ma ruga ceva.., rugandu-ma ceva Copilul a fost intrebat ceva. Spre deosebire de complementul direct, ca regent al complementului secundar nu apare niciodata o interjectie, constructii ca Iata profesorul ceva, Iata-i pe elevi ora plecarii., fiind nereperate. Pozitia de complement secundar este una actantiala, in care verbul tranzitiv, obligatoriu trivalent, impune tiparul sintactic si forma fiecarui component. Prezenta complementului secundar intr-o structura este conditionata de prezenta complementului direct, nu si invers: exista numeroase constructii cu complement direct, fara complement secundar ( ex: Ma doare capul, Copilul mananca prajituri), in timp ce complementul secundar presupune, obligatoriu, coocurenta complementului direct ( ex: El ma anunta ora plecarii, Profesorul il asculta pe elev declinarea substantivului.).

Cele doua pozitii sintactice subordonate aceluiasi centru verbal sunt insa diferite sub raport referential, ceea ce explica si trasaturile semantice diferite ale nominalelor prin care se exprima: [- Animat] pentru complementul secundar, dar [ + Animat] pentru complementul direct coocurent: ex. Profesorul a invatat elevii carte. Realizarea prin nominal neprepozitional inanimat este compatibila si cu pozitia complementului direct. Ex: El m-a anuntat ora plecarii. Cele doua pozitii sintactice au statut diferit, nominalul complement secundar prezentand mai multe deosebiri fata de nominalul complement direct:
a. Nu accepta realizarea cu pe ( acuzativul cu pe poate aparea si la un complement

direct inanimat: Pe papusa o iubeste mult., Scrie-l pe cinci!)

b. Nu accepta substituirea printr-un clitic pronominal, nici dublarea si nu devine

subiect in constructia pasiva echivalenta, pastrandu-si pozitia sintactica (Profesorul il asculta pe elev lectia vs. Elevul este ascultat de profesor lectia; Lectia este ascultata de profesor pe elev)
c. Nu este posibila coordonarea unui complement secundar cu un complement direct

( Profesorul l-a ascultat pe elev si lectia; constructia cu si este posibila in cazul folosirii acestuia ca semiadverb) d. Desi tiparul complementului secundar este identic cu cel al unor complemente directe, grila de roluri este diferita
e. Complementul secundar este incompatibil cu complementul indirect; in

constructii ca El imi anunta ora plecarii., fata de El ma anunta ora plecarii, inlocuirea complementului direct prin complement indirect are ca efect modificarea structurii: complementul secundar, care apare intr-o structura ternara numai impreuna cu complementul direct, devime el insusi complement direct ( care accepta substituirea, pasivizarea, dublarea: El mi-o anunta, Ora el mi-o anunta, Ora imi este anuntata.)

Centrul structurilor ternare cu complement secundar este reprezentat de un numar limitat de verbe tranzitive, ca: a anunta, a convinge, a dascali, a examina, a informa, a invata, a ruga, a sfatui, a traversa, a trece, a vesti.

3. CLASA DE SUBSTITUTIE Clasa de substitutie a complementului secundar cuprinde nominale ( substantive si pronume ) sau propozitii completive ( relative si conjunctionale). Substantivul prin care este exprimat complementul secundar este totdeauna inanimat, de obicei din subclasa abstractelor, cel mai adesea articulat enclitic, mai rar proclitic sau nearticulat ( ex: I-a invatat pe elevi inmultirea/ declinarile., L-a invatat poezii/ jocuri/ o poezie/ un joc.). O situatie speciala o are verbul a trece. Acesta poate participa, pe de o parte, la structuri implicand un complement secundar, coocurent cu un complement direct exprimat printr-un substantiv animat, personal ( Profesorul il trece pe elev clasa), iar, pe de alta parte, la constructii in care ambele complemente neprepozitionale pot fi exprimate prin substantive inanimate ( Bagajele le-am trecut strada.). Complementul secundar poate fi exprimat si prin pronume, numai daca are un referent cu trasatura [- Animat], si anume:
-

Pronumele demonstrative asta, aia : Il invat asta/aia. Pronumele interogativ si cel relativ ce : Ce il anunta? Nu stiu ce il anunta. Pronumele nehotarate alta, altceva, cateva, ceva, orice, tot, una, si locutiunile pronominale cine stie ce, te miri ce : Il invata una/alta/orice/tot. Iil sfatuieste cine stie ce.

Pronumele negativ: Nu-l intreaba nimic.

Pozitia de complement secundar poate fi ocupata, uneori, de o forma verbala nepersonala, si anume infinitivul precedat de a ( L-am convins a spune/ a sedea/ a canta). Propozitiile completive secundare pot fi relative propriu-zise sau interogative si sunt introduse prin: ce, ceea ce, orice, cum, unde, cand, verbul de care depind fiind la oricare dintre formele personale: El ma invata ce sa fac/ ceea ce vrea/ ce a vrut/ orice as vrea. Propozitiile completive secundare conjunctionale se construiesc cu: ca, sa, daca, rar cu de, pre(cum) cu : Il informeaza ca a luat examenul. Il rog pe cine a fost atent sa enunte regula. A invatat pe elevi sa scrie si sa citeasca.