Geografie lingvistică

O vreme îndelungată studiul limbilor s-a limitat la aspectul lor literar.

În cursul evului mediu și al Renașterii se punea accent pe studierea limbilor clasice, pe când cercetarea
limbilor vii , ce erau considerate vulgare, au fost acceptate cu greu în lucrările cu caracter aproape
practic. Studierea acestor limbi înseamnă implicit cercetarea formelor lor dialectale, căci limba se
manifestă sub forma graiului și a dialectelor.

Mult timp, aceste dialecte au fost privite drept greșeli sau abateri de la forma literară.Lucrul acesta s-a
schimbat atunci când Mișcarea romantică de la începutul secolului XIX-lea promovează interesul pentru
limba și creația poporului, astfel încât studiul dialectelor devine o anexa a etnografiei (este o știință care
clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor) și a folcloristicii. În "Deutsche
Grammatik"- Douce Gramatik a lui Jabob Grimm- Iacob Grimm este scrisă prima descriere a unui grup de
dialecte.

Bazele dialectologiei au fost puse după 1870, odată cu începuturile scolii neogramaticilor. Aceștia au
proclamat necesitatea studierii limbilor vii, au inițiat anchete și au strâns materiale. Aici s-au alcătuit
primele atlase lingvistice ( alături de glosare și monografii).

Obiectul geografiei lingvistice este format din alcătuirea atlaselor lingvistice precum și interpretarea
materialului , ajungând ca metoda dialectologiei să fie cea mai răspândită. Acesta , este un procedeu de
cercetare ce studiază pe hartă repartizarea teritorială și evoluția cuvintelor, a pronunțărilor și a formelor
gramaticii.

Creatorul geografiei lingvistice este Jul Giero(1854-1926) Jules Gilliéron

-este profesor la Scoala de Înalte Studii din Paris.

-are merite indiscutabile cu privire la studiile de limbă

-în ancheta pe care a făcut-o cu privire la studierea limbii, efectuală de Edmond Edmont acesta
urmărește ca ideile anchetatorului să nu inflențeze deloc faptele adunate.

-dragostea ce o avea față de limba poporului l-a îndemnat să culeagă date noi. Ceea ce l-a ajutat să
pădtrundă mai adânc în evoluția limbii a fost cercetarea modului în care cuvintele se răspândesc de la un
punct al teritoriului la altul .

- a dezvoltat teoria ariilor care spune că o inovație pornită dintr-un punct oarecare al teritoriului se
răspândește treptat pe suprafețe mai mari .

-teoria ariilor laterare se referă la faptul că regiunile îndepărtate de centru și situate la marginile unui
teritoriu lingvistic, fiind mai adesea departe de punctele în care s-au produs inovațiile sunt în princiupiu
arhaizate. ( o inovație pornită dint-un punct oarecare al teritoriului se răspândește treptat pe suprafețe
mai mari,, punctul inițial constituind oarecum centrul unei întinderi de teren, mai mult sau mai puțin
circulare .)De ex. Dacă în nordul Moldovei și în Banat se pronunță fundză, dzîuă, iar în restul teritoriului
se pronunță frunză și ziuă, este evindent că într-o frază mai veche, în toată țara de pronunța "dz", iar
pronunția "z " este o inovație care nu a cuprins întregul teritoriu.

-Pe de altă parte, acesta a văzut în omonimie o cauză principală a dispariției cuvintelor. Atunci când
două cuvinte ajung să se pronunțe la fel crează confuzii puternice,( ori unul dintre ele este înlocuit ori
ambele) de aceea vorbitorii de multe ori încearcă să le evite. În limba franceză sunt foarte multe cuvinte
ce au devenit omonime, ca urmare a reducerii corpului lor fonetic și totuși nu duce automat la
eliminarea cuvintelor, ci continuă să fie folosite(diferențierea dintre ele se face cu ajutorul contextului)
.Se pronunță ver cunitele:

1. Vert= verde (<lat. uiridis)

2. Verre= sticlă(<lat. uirtrum)

3. Vers= către(<lat. uersus)

4. Vers= vers(<lat. uersus)

5. Ver= vierme(<lat. uermis)

6. Vair= blană de veveriță albă și gri(<lat. uarius)

Primele anchete geografice au fost inițiate din dorința de a stabili în mod precis granițele dintre
dialecte.Cercetătorii au costatat că diversele izoglose nu se suprapun ci se întretaie , astfel încât nu există
niciun punct pe hartă care să poată servi de limită absolută între dialecte.Acest lucru este susținut și de
Gilliron .

Din cercetările geografice s-a constatat că nu întotdeauna un cuvânt existent în limbă a trâit în mod
neîntrerupt în localitatea unde îl întâlnim. Acesta a fost eliminat din graiul local, dar simținu-se din nou
nevoia de a-l avea , a fost reintrodus din altă regiune, cu particularitățile fonetice și gramaticale
caracteristice dialectului de unde a fost reluat. -migrația cuvintelor.

Emil Petrovici arată că în regiunea sa natală ( Banat) , unde se păstrează "n" muiat ( cui -din lat. cuneus,
se pronunță acolo"cun"), sunt sate unde se zice "vie", nu "vine" (din lat. uinea) ,cuvântul a fost părăsit
din cauză că satul respectiv nu este viu, mai târziu făcându-se cunoștință din nou cu "via" întâlnită în alte
ținuturi, s-a importat de acolo cuvântul, fără consoana muiată. Sau eliminarea literei "l" muiat din
franceză , el a dispărut din toate cuvintele unde fusese mai înainte pronunțat, astfel încât niciun parizian
nu mai poate să-l pronunțe fără nicio sforțare specială.

La începutul secolului nostru a fost creată fonetica experimentală. Deși au contribuit mai muțti specialiști
din diferite tări, meritul principal l-a avut Pierre Rousslot Ruslu( 1846-1921). Cercetarea cu ajutorul
aparatelor a permis să se analizeze mai amănunțit modul de pronunțare a sunetelor și s-a constat că
același cuvânt nu este nciciodată pronunțat exact în același fel de doi vorbitori, nici chiar de același
vorbitor.