2.

Clasificarea limbilor Chiar dacă progresul tehnologic este de mare ajutor în cercetarea lingvistică, mai cu seamă

în ceea ce priveşte o evidenţă a limbilor vorbite şi scrise astăzi în lume, nu putem încă vorbi de un inventar exact al acestora, din motive lesne de înţeles: există încă pe glob zone populate, dar neexplorate lingvistic, din cauza inaccesibilităţii lor; nu se disting întotdeauna tranşant limbile de dialecte pe baza criteriilor curente de departajare; persistă încă idiomurile de tranziţie dintre limbi, tratate fie ca limbi distincte, mixte, fie ca dialecte intermediare; limbile sunt în continuare sensibile la modificările determinate de schimbări de ordin geopolitic; iar fenomenul dispariţiei limbilor are loc sub ochii noştri etc. De aceea, e nevoie de multă prudenţă în înregistrarea numerică a idiomurilor de pe glob – în accepţiunea lor uzuală idiomurile fiind limbi vorbite de comunităţi bine definite. Numărul acestora s-ar ridica la 3000 (Elena Slave, Lucia Wald, 1968) sau chiar la 4000 (A. Vraciu, 1980; G. Yule, 2000). Mult mai importantă decât inventarierea s-a dovedit a fi, pentru studiul ştiinţific al limbilor, clasificarea acestora. Primele încercări de clasificare a limbilor europene, de pildă, datează din Renaşterea târzie, când, mai cu seamă după punerea în circulaţie a textelor tipărite, s-a observat că anumite idiomuri se aseamănă mult în anumite privinţe şi se pot grupa pe baza acestor asemănări. Mai întâi, s-a realizat, încă din secolul al XVI-lea, pe baza corespondenţei dintre limbă şi unitatea teritorială în care se vorbea, o clasificare geografică. Aceasta avea calitatea de a fi exactă, harta geolingvistică putând fi oricând confruntată cu realitatea, dar instabilă, valabilitatea sa fiind sensibilă în special la evenimentele istorice care au avut drept consecinţe modificarea graniţelor şi schimbarea politicilor lingvistice (v. urmările războaielor de cucerire, colonizările, destrămarea imperiilor, federalizările şi defederalizările etc.). Deşi interesează lingvistica, clasificarea geografică rămâne externă acestui domeniu. Lingvistica nu urmăreşte atât locul pe care o limbă îl ocupă pe harta lumii, cât pe acela pe care şi l-a dobândit într-o structură genetică sau gramaticală. Prin urmare, lingvistica se ocupă de taxonomii elaborate în funcţie de criteriul originii sau de criteriul structurii morfosintactice, pentru a stabili clasa de particularităţi în care se încadrează o limbă şi în interiorul căreia trebuie studiată. Primele clasificări de natură lingvistică au apărut în secolele al XVII-lea şi al XVIII-ea, dar au fost mult îmbunătăţite în cursul secolului al XIX.lea, când au beneficiat de sprjinul metodei comparativ-istorice şi de practica reconstrucţiilor, specifice lingvisticii indoeuropene.

2.1. Clasificarea genealogică a limbilor Clasificarea genealogică a limbilor se realizează în funcţie de criteriul originii comune a limbilor, cauză a asemănărilor regulate dintre limbile care alcătuiesc o familie genetică. 4.1.1. Arborele genealogic al limbilor În căutarea originii limbilor şi a particularităţilor identice sau foarte asemănătoare care să confirme înrudirea idiomurilor care provin dintr-o limbă comună stă raţiunea de a fi a lingvisticii secolului al XIX-lea. În acest secol rezervat integral studiului istoric al limbii, modelul de cercetare dominant era cel folosit în ştiinţele naturii. În aceste condiţii, devine operaţională pentru lingvistică şi noţiunea de arbore genealogic, transferată din botanică, prin care se ilustrează, în linii mari, pe linie verticală, relaţiile de descendenţă – directă sau indirectă – a limbilor antice şi moderne din aceeaşi limbă-mamă, indoeuropeana veche (protoindoeuropeana). Argumentele lingvistice ale acestei filiaţii sunt asemănările dintre structurile gramaticale şi lexicale ale unor limbi, asemănări care confirmă o moştenire comună. Reprezentarea unei aemenea familii genetice are ca punct de pornire limba sursă din care descind, în ordine cronologică, limbi sau grupuri de limbi antice (atestate sau reconstituite), din care se trag, la rândul lor, limbile moderne, dintre care cele mai multe sunt vorbite şi astăzi, dar câteva sunt pe cale de dispariţie sau dispărute de curând. Schematic, familia indoeuropeană s-ar reprezenta astfel:

Indoeuropeana comună ↓ Ramura indoiraniană ↓ Limbi indiene ↓ Limbi iraniene ↓ Limbi germanice ↓ Limbi celtice ↓ Ramura europeană ↓ Limbi italice ↓ Limbi elenice ↓ Limbi baltoslave

ibero-caucaziene. limbile negro-africane. ↓ avestica pehlevi neopersana ↓ gotica germana engleza ↓ gaelica britanica bretona ↓ osca latina ↓ franceza româna ↓ greaca ↓ letona rusa polona sârba ceha suedeza etc. Familiile de limbi Se consideră că asemenea arbori genealogici pot descrie toate cele aproximativ treizeci de familii lingvistice (v. v. amerindiene. Cercetările comparativ-istorice nu s-au putut finaliza întotdeauna cu integrarea fermă a limbilor într-o structură genetică sau într-alta. semito-hamitice. fino-ugrice. bengali etc. hindi.1. galica etc. sau nu sunt suficient de clare. nu în ultimul rând. malaio-polineziene etc. polivalenţa termenului de familie de limbi. familia limbilor indoeuropene. turco-tătare.). limbile continuă să fie clasificate pe baza criteriului geografic (v.2. spaniola italiana portugheza etc. elasticitatea graniţelor dintre limbi şi dialecte şi. şi chino-tibetane. în care se integrează toate cele 4000 de idiomuri înregistrate de-a lungul vremii.↓ vedica sanscrita. la care s-au adăugat: caracterul neatestat al unor limbi. limbile din Oceania etc. siberiene. tungusomanciuriene. cât şi în .). etc. Greutăţile cu care s-au confruntat lingviştii în taxonomia genetică a limbilor au fost cauzate de vastitatea şi eterogenitatea materialului care trebuia clasificat. imprecizia terminologică (v. 2. care este folosit atât în sens larg. Acolo unde datele istoricee lipsesc.

. câteva din cele mai cunoscute familii de limbi.) Clasificarea genealogică a limbilor oglindeşte motivaţiile evoluţiei lor istorice. pe scurt. Ivănescu. Limba sursă Toate idiomurile care o compun provin direct sau mediat dintr-o limbă primitivă..1.n. numită fie indoeruropeană comună. ramura germanică de vest etc. care este utilizat atât în sens larg. Th. Acesta este unul din motivele pentru care este familia studiată cel mai riguros şi mai detaliat. Familia limbilor indoeuropene Familia limbilor indoeuropene. fapt ce demonstrează existenţa unei familii lingvistice mai vechi.. ramura indoiraniană etc. cât şi în sens restrâns.2. Australia. supraordonate celei indoeuropene: . ramura germanică de nord.1. germanice etc. 1981: 18) Studiile comparative au scos la iveală asemănări între indoeuropeana comună şi alte limbi primitive. Pentru exemplificare..sens restrâns. grupuri şi subgrupuri. vom descrie.1. subramuri. 4. socotim drept limbă indoeuropeană orice limbă care este o formă luată din indoeuropeana primitivă în perioada anilor 4000-2000 î. Când spunem că o asemenea limbă reprezintă o formă mai nouă a limbii primitive. indiferent de gradul de transformare al limbii primitive. Africa. v.e. Ea reprezintă o etapă necesară în dezvoltarea lingvisticii istorice şi comparate. 2. are cea mai extinsă arie de utilizare. Pentru descrierea structurii unei familii de limbi se recurge la împărţirea acesteia în ramuri. ramura europeană. în consolidarea caracterului ştiinţific al studierii limbilor. în care sunt incluse majoritatea limbilor vorbite actualmente în Europa. America.2. subînţelegem că limba dată continuă printr-o tradiţie neîntreruptă uzajul indoeuropenei primitive.. slave. v.. fie protoindoeuropeană: „.1. care este cea mai veche limbă indoeuropeană. dar şi câteva idiomuri foarte răspândite din Asia.. familia limbilor romanice.” (Simenschi. Gh. v.1. în aceeaşi situaţie se află termenul de ramură.

Yajur-veda.1.2. Limbile indiene Limbile indiene admit o delimitare diacronică. .n.2. care. Indiana veche are două variante.1. Indiana medie. care se separă în limbi centum (în vestul teritoriului) şi limbi satem (în estul teritoriului). Aspectul general al morfologiei indoeuropene s-a conservat cel mai bine în textele vechi scrise în faza arhaică a evoluţiei acestor limbi.: a) vedica. Sama-veda. Ramura indoiraniană Ramura indoeuropeană ocupă partea estică a teritoriului pe care se vorbesc limbi indoeuropene. Ramurile familiei indoeuropene Familia indoeuropeană prezintă două subdiviziuni: ramura indoiraniană şi ramura europeană.1. varianta laică. au existat ca limbi populare şi literare mai multe limbi indoeuropene a dus la concluzia că a existat o limbă mai veche din care acestea s-au născut.sanscrita epică. limba Gramaticii lui Pañini şi a dramei Sakuntala a lui Kalidassa. Vedele (Rig-veda.2. în epoca sclavagismului. cu două direcţii de dezvoltare: . Vorbitorii de limbi indoiraniene se numeau Ärya „nobili”. b) sanscrita.” (Ibidem: 19) Din dezvoltarea dialectelor – tot mai divergente – ale acestei limbi vorbite pe un teritoriu foarte vast s-au format limbile indoeuropene.2.e.1. întrucât prezintă deosebiri clare între cele trei etape evolutive: indiana veche.„Faptul că. 2. admite următoarele subdiviziuni: .1. ca şi în epocile următoare. limba în care s-au scris cele mai vechi texte indiene. limba celor mai vechi inscripţii din India. medie şi neoindiana. 2.sanscrita clasică. varianta religioasă. au cunoscut foarte de timpuriu şi o variantă scrisă. Ambele idiomuri. limba renumitelor epopei Ramayana şi Mahabharata. care cunosc scrierea încă din mileniul al II-lea î. de aceea. sunt extrem de importante pentru indoeuropenistică. Atharva-veda) şi Upanişadele. limba literară a cărturarilor. indian şi iranian.

Neoindiana. precum: mediopersana. Aceasta este foarte apropiată de vedică. b) avestica (sau zenda). .2. . jaghnobi etc. foarte apropiate de cele indiene. Eminescu în Scrisoarea III. Tot grupului de limbi neoindiene îi aparţine şi limba Rroma. Neoiraniana se prezintă ca un conglomerat de idiomuri a căror distribuţie geografică permite gruparea lor în: a) idiomuri neoiraniene orientale: oseta. derivată din indiana de nord-vest. atestată în texte din secolele al IIIlea – al VII-lea.1. Prin urmare. Vorbim astfel de trei grupuri idiomatice. limbă oficială a imperiului din vremea Sassanizilor. limba în care şi-a scris poemele renumitul R. cunoscută datorită inscripţiilor cuneiforme de pe vremea lui Darius I. Limbile iraniene Limbile iraniene. legată de curentele religioase ale budismului şi ale janseismului. este limba unor producţii literare care au început să apară din secolul al X-lea. parta.2. Iraniana medie denumeşte un grup idiomatic al cărei principală reprezentantă era limba pehlevi. Iraniana veche are două varietăţi importante: a) persana veche. horezmica şi hotaniana. termen generic pentru idiomurile vorbite din Himalaya până în Sri Lanka. suportă aceeaşi periodizare.a) pāli. Cea mai răspândită limbă neoindiană este hindustani. cu două varietăţi: urdu şi hindi.1. Dar monumentele culturii iraniene care ne-au parvenit din această epocă au fost scrise în mai multe limbi medioiraniene. afgana. Tagore. care se deosebesc în timp: vechea iraniană. pomenit şi de M. sogdiana. Hindi este limba oficială a Indiei. vorbită de peste 200 de milioane de locuitori ai acestei ţări. limba textelor budiste din Ceylon. limba textelor religioase reunite sub titlul Avesta. datorită provenienţei ei directe din indoiraniana de bază. la origini limbă a tribului dom. distincţiile lingvistice corespund celor istorice. Un alt idiom neoindian foarte cunoscut este bengali.2.1. iraniana medie şi neoiraniana (neopersana). b) prākrit. limba literară. 2.

Armeana.1...1. armeana.n.2. De la Curtea regilor Asiei Mici de răsărit ne-au parvenit documente în hitită. făcând distincţia dintre limbile care nu admit formarea unei subramuri (toharica. la începutul secolului al XX-lea. .1. Hitita este o limbă de tip centum. Odată cu descoperirea textelor hitite.2. hitita şi veneta) şi cele care se pot grupa astfel (limbile vechi balcanice. Graur – coord. cu îndelungată tradiţie scrisă.” (Al. limbile germanice şi limbile celtoitalice). limbile baltoslave. Are numeroase dialecte. în mileniul al II-lea î. 1965: 240) Luvica şi palaica sunt limbi foarte apropiate. fixată însă în scris.b) idiomuri neoiraniene occidentale: tadjica. beluciana. datorită descoperirii unor texte literare originale şi a unor traduceri de texte religioase din greacă. Ele datează din secolele al V. au fost descoperite în Turchestanul chinez. redactate în alfabet hindus. neopersana etc. Texte în toharică. foarte apropiate de cele din indoeuropeana comună. care dezvoltă un dialect indoeuropean originar din Asia Mică..2.lea şi al VII-lea şi reprezintă traduceri de texte religioase budiste.1. Limbile care nu se pot reuni într-un grup Toharica este o limbă moartă. kurda.1. Este atestată încă din secolul al V-lea. de fapt limba vorbită în prezent în Iran. Neopersana este limba catrenelor lui Omar Khayamm. 2. Ramura europeană Vom descrie sumar configuraţia idiomatică a ramurei europene din familia indoeuropeană de la est la vest. a fost mană cerească pentru indoeuropenişti: „.2. s-au descoperit şi texte redactate în aceste limbi.2. care conţin forme arhaice. 2.2. scrise pe tăbliţe de argilă.e. Descoperirea acestora în Turcia. ele aduc în reconstrucţia limbii indoeuropene unele date pe care nu le-am putea reconstitui din datele pe care ni le oferă alte limbi indoeuropene.

dialectul doric este renumit datorită inscripţiilor dorice din Creta şi scrierilor lui Pindar. Câteva dialecte s-au reunit în jurul dialectului atic şi au format cu timpul celebra koiné: „Datorită prestigiului politic şi cultural al Atenei. în dialectul ionic au apărut epopeile lui Homer şi scrierile istorice ale lui Hesiod. Dintre acestea. G. cel mai cunoscut. geto-daca. Ivănescu. acest dialect începe să se impună şi în alte zone. Teocrit şi Arhimede. vorbită în nord-vestul Italiei. Ca şi limbile ei „surori” din ramura indoiraniană. între ţinuturile primitive ale germanilor. În fine. Eschil. Platon şi Aristotel).e. însă acestea nu se deosebesc într-atâta încât să împiedice comunicarea fundamentală a limbii: un elen putea fi înţeles.. care trebuiau să se distingă de cei din afara cetăţii şi prin limba vorbită: „Fiecare cetate greacă îşi are dialectul ei. Această . suferind însă şi o puternică influenţă ionică în lexic. Limbile vechi balcanice Alcătuiesc grupul limbilor vechi balcanice acele idiomuri care s-au vorbit în Antichitate în regiunea Balcanilor: greaca. celţilor şi italicilor. ilira. în orice parte a domeniului grecesc”. Greaca a fost. prima limbă a culturii europene. în general. albaneza. Sofocle şi Euripide) şi filosofia de aur a grecilor (v. Simenschi. 1981: 159) Multe dintre dialectele elinei aveau statut de dialect literar. (Th. macedoneana. Este atestată datorită a peste două sute de inscripţii şi de texte scurte care s-au scris înaintea erei noastre. numai greaca şi albaneza se mai vorbesc şi astăzi.n. Numeroasele influenţe ale unor limbi vechi indoeuropene asupra venetei se explică prin faptul că veneţii au locuit într-o perioadă foarte îndepărtată în nordul Alpilor. greaca suportă distincţii idiomatice de natură diacronică: greaca veche (sau elina). îndeosebi din cauza orgoliilor locuitorilor unor cetăţi greceşti. Sapho şi Hesiod au scris în dialectul eolic.Veneta este o limbă occidentală. greaca medie (sau bizantina) şi greaca modernă (sau neogreaca). Greaca veche era fărâmiţată dialectal. De exemplu. este dialectul atic în care s-a scris marea tragedie greacă (v. mai ales în varianta sa cultă. slavilor. în secolul al V-lea î. din punct de vedere cronologic.

grecească. în Asia Mică şi în Egipt. din punct de vedere lingvistic. 1980: 246) După secolul al III-lea î.e. Bizantina reprezintă un stadiu evolutiv de durata unui mileniu (sec. în Grecia a avut câştig de cauză varianta influenţată de vorbirea populară. infirmată. turcească. de tendinţa populară. Albaneza este o limbă balcanică. Cu toate că. Are două dialecte fundamentale: toskë în sudul şi gegë în nordul Albaniei..” (A. s-a crezut multă vreme că albaneza continuă un dialect ilir. atât în Moldova. acestea au o contribuţie masivă la formarea şi alimentarea terminologiei ştiinţifice şi tehnice moderne. După dispoziţia teritorială a Albaniei. În secolul al XVIII-lea. Structura etimologică a vocabularului albanezei este rezultatul diverselor influenţe care s-au exercitat asupra acestui idiom: slavă. În pofida unei accentuate susţineri a variantei savante. care duce la o nouă scindare dialectală. Ea devine limba oficială a Imperiului din Orient şi ajunge să fie întrebuinţată ca mijloc de comunicare între popoarele balcanice.sec. romanică etc. de scriitori. fiind resimţită ca rezultat al unei tendinţe naturale de dezvoltare a limbii. a fost impusă. înflorirea comerţului şi cuceririle lui Alexandru Macedon au contribuit la răspândirea acestei koiné până în Balcani. care a fost adoptată în cele din urmă de presă. pe de altă parte. se îngustează progresiv aria de răspândire a idiomurilor greceşti. legată de regimul fanariot. Greaca medie (sau bizantina) este caracterizată. care stabileşte continuitatea cu greaca comună. dimotiki. . influenţa greacă bizantină a fost minimizată imediat după eliberarea românilor de sub vremelnica lor dominaţie. al XV-lea). sub forma unui curent grecizant. Aparţia ei a dus la anihilarea particularităţilor dialectale. de tip satem. Dată fiind antipatia faţă de fanarioţi. Studiile consacrate studiului de material lexical româno-albanez au dus la concluzia că aceste idiomuri provin dintr-un acelaşi dialect trac. limba greacă. şi. începând din secolul al XVI-lea. Vraciu. Această teorie a fost. Albaneza este atestată din secolul al XV-lea.nouă formă a dialectului atic poartă denumirea de koiné <limbă comună>. cât şi în Ţara Românească. al VI-lea . cu timpul. pe de o parte de tendinţa conservatoare.n. Neogreaca reprezintă faza modernă de evoluţie a limbii grecilor.

4. isoglose specifice. Traco-daca a fost vorbită de o populaţie foarte numeroasă în nord-estul Peninsulei Balcanice. Existenţa a aproximativ 80 de cuvinte româneşti cu corespondente în albaneză pot fi explicate prin comunitatea de substrat a celor două limbi.2. care apar în operele scriitorilor greci. cele mai multe dintre acestea fiind identificate în inscripţii latineşti şi greceşti.2. 1981: 245) În grupul limbilor baltice se integrează vechea prusiană.” (A. fiindcă greaca era folosită de macedonieni ca limbă de cultură. Ilira era vorbită în nord-vestul Peninsulei Balcanice. Nu are o variantă scrisă. Teritoriul extins pe care se foloseau dialectele tracice a dus la îndepărtarea lor de limba comună. Vestigiile tracice şi dacice se reduc la inventare de toponime. care dezvoltă o variantă literară începând din acelaşi . Ca şi macedoneana. lituaniana.2. adeseori. pe cele proprii limbilor baltoslave şi (indo)iraniene. albaneză. în majoritate nume proprii. armeană. şi letona. întrucât pentru mult timp au format o comunitate lingvistică. Limbile baltoslave Sunt tratate împreună. De asemenea. geto-dacă. la o evoluţie divergentă soldată cu formarea de noi idiomuri: frigiană. în slavă. care a fost vorbită de poporul lui Alexandru Macedon.1. în tipul de formare a cuvintelor şi în lexic). care constituie. morfologice şi lexicale). în prezent limba oficială a Lituaniei. a căror structură gramaticală este foarte apropiată de cea a indoeuropenei comune. din care au rămas puţine cuvinte. „Între limbile slave. baltică şi hitită există un număr de elemente comune (în sistemul fonetic. ilira este o limbă dispărută.3. limbă atestată din secolul al XVI-lea. sub raport cantitativ şi calitativ. S-au păstrat din macedoneană câteva zeci de cuvinte şi câteva nume proprii. Vraciu. Sunt limbi cu caracter arhaic. din care s-au păstrat doar un glosar şi scurte traduceri de texte religioase.Macedoneana este o limbă moartă. Aceste relaţii le întrec.1. baltice şi germanice există un număr destul de mare de afinităţi lingvistice (în primul rând. hidronime sau antroponime.

încât vorbitorii uneia dintre ele se înţeleg fără dificultate cu vorbitorii alteia. Indiferent de politica statală.U. Tot un exces este şi scoaterea rusei din programele şcolare în fostele ţări comuniste imediat după eliberarea de comunism. secol în care a apărut primul text literar rusesc. slovaca şi poloneza.R. Dostoievski. Esenin. letona este mai puţin conservatoare. o limbă ale cărei forme sunt reconstituite. La baza idiomurilor slave stă slava comună. putem vorbi despre „repartizarea” limbilor slave în trei grupuri: de est. promovată excesiv şi în ţările ex-comuniste învecinate. Limba literară este foarte apropiată de cea vorbită. rusa a fost limba unui bloc comunist. Paleoslava.). motiv pentru care se consideră că acestea formează. Spre deosebire de lituaniană. Sunt considerate a fi limbi slave occidentale ceha. este atestată din secolul al IX-lea. celebrul Cântec pentru oastea lui Igor. contribuie la consolidarea variantei literare a ucrainienei.N.. de la est la vest. Bulgakov etc. Grupul slav suportă distincţii interioare pe baza criteriului geografic. În grupul limbilor slave intră idiomuri foarte apropiate. . adică de călugării care s-au servit în acest scop de alfabetul chirilic. limbă literară foarte apropiată de limba comună. operele lui Tolstoi. Despre varianta sa literară se poate vorbi abia din secolul al XIX-lea. rusa. care poartă semnăturile lui Taras Şevcenko şi Ivan Franco. limba rusă merită să fie cunoscută oriunde.S. fiindcă este o mare limbă de cultură. Limbă oficială în federaţia U.secol. Producţiile literare ale secolului al XIX-lea. un bloc lingvistic unitar. În funcţie de acesta. de vest şi de sud. ucraineana şi bielorusa prezintă asemănări atât de mari. graţie traducerilor de texte din limba greacă realizate de Chiril şi Metodiu. al XVI-lea.S. Ucraineana se afirmă ca limbă de sine-stătătoare începând din secolul al XIV-lea. Limbile slave răsăritene. rusa este una din cele şase limbi oficiale de lucru utilizate de O. Rusa a fost atestată din secolul al XII-lea. Literatura scrisă în rusă este una din marile literaturi ale lumii (v. deosebinduse mai mult de indoeuropeana comună. Din 1945. Puşkin. Bielorusa a fost atestată în secolul al XIII-lea.

datorită traducerilor de texte religioase făcute de Chiril şi Metodiu şi scrise cu celebrul alfabet chirilic).Ceha este atestată din secolul al XIII-lea. Lupta purtată în secolul al XIXlea pentru impunerea limbii literare a contribuit la formarea limbii bulgare moderne. Grupul sudic al limbilor slave este mai puţin unitar decât cele la care ne-am referit până acum. graţie unor documente despre mişcarea husistă. Sârba este cea mai armonioasă limbă slavă. În a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost limbă oficială a R. folosit de reformatorul Jan Hus în scrierile sale. Consolidarea limbii literare poloneze pe parcursul secolului al XIX-lea se leagă de numele scriitorului Adam Mickievicz. sârba. atestată din secolul al IX-lea. Ea este apropiată de macedoneană. bulgara medie şi noua bulgară. Cu timpul.S. După destrămarea Cehoslovaciei. limba cehă îşi formează şi o variantă literară. occidentalizarea limbii se manifestă prin receptivitatea vocabularului faţă de împrumuturile franceze. Din secolul al XVI-lea. dar se distinge printr-o serie de inovaţii de celelalte idiomuri slave. slovena şi macedoneana (idiom slav diferit de limba macedoneană pe care am prezentat-o ca limbă veche balcanică. Bulgara este o limbă cu trei variante istorice: bulgara veche (paleoslava. Se diferenţiază de aceasta numai la nivelul vocabularului şi al scrierii cu alfabet latin. Este atestată în secolul al XII-lea. Pentru varianta scrisă a sârbei s-a recurs la alfabetul chirilic. Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru. apropiată de elină). Croata este o limbă foarte apropiată de sârbă. varianta literară se îndepărtează foarte mult de cea populară. A fost atestată în secolul al XIII-lea şi a cunoscut o variantă literară din secolul al XVI-lea. Poloneza este idiomul vorbit la extremitatea vestică a teritoriului locuit de slavi. Ea a fost atestată în secolul al XV-lea. Apogeul acesteia este atins în secolul următor în opera lui H. Federative Jugoslavia. Slovaca este o limbă apropiată de cehă. croata. slovaca devine limba oficială a Slovaciei. În prezent. este limbă oficială în Serbia. Limbile slave de sud sunt bulgara. Începând din secolul al XVIII-lea. Sienkievici. în jurul dialectului de la Praga. Diferenţele dintre sârbi şi croaţi sunt mai degrabă . faţă de care deosebiri esenţiale se identifică numai la nivelul vocabularului.

Germana veche de sus (germana propriu-zisă) permite distincţii diacronice: vechea germană de sus (secolele al VIII-lea . Macedoneana este un idiom sud-slav atât de apropiat de bulgară.1.2. Grupul germanic de est este reprezentat de gotică. Cel mai extins grup de limbi germanice este cel occidental. Actualmente. în structura verbului etc. dar reconstituită. atestată din secolul al XV-lea. cu care prezintă multiple afinităţi. limbă faţă de care s-au distanţat în multe privinţe (v. Slovena este una din puţinele limbi europene care au păstrat numărul dual din protoindoeuropeană. stat federativ cu capitala la Belgrad.2. încât unii lingvişti îl consideră un dialect al bulgarei. Acesta este şi cel mai puţin unitar dintre cele trei. Diferenţele reduse dintre bulgară şi macedoneană se rezumă la vocabular. – germana comună – şi îşi au rădăcinile îndepărtate în protoindoeuropeană.Limbile germanice Limbile germanice provin dintr-o limbă neatestată. Există date despre o populaţie din Crimeea care vorbea un dialect gotic. mai cu seamă în perioada contactelor lingvistice directe ocazionate de convieţuirea macedonienilor cu sârbii în fosta Jugoslavie. croata este limbă oficială în Croaţia. era limbă oficială a Jugoslaviei.). Germana veche de jos s-a scindat în saxona de jos. limbă din care provin olandeza şi flamanda.4. şi franconica de jos. în mutaţia consonantică. Este limba oficială a Sloveniei. este o limbă neunitară. limbile germanice se împart.2. Ca şi limbile slave. inovaţiile germanice în mutaţia accentului. 4. Gotica s-a vorbit până la sfârşitul Evului Mediu. cu dialecte foarte diferite între ele. engleza şi frizona. Se integrează în acest grup germana (de sus şi de jos). Slovena. atestată prin glose din secolul al VIII-lea şi prin . atestată din secolul al IX-lea. Cu alfabet gotic s-a realizat o traducere a Bibliei încă din secolul al IV-lea.al IX-lea. În secolul trecut. Macedoneana a împrumutat elemente lexicale sârbe. în varianta mixtă sârbocroată.religioase şi politice decât lingvistice. de vest şi de nord.1. aparent doar din punct de vedere geografic. în flexiunea adjectivală. în trei grupuri: de est.

în Irlanda.2. începând aproximativ din secolul al X-lea. . în Canada. norică etc. provenită din anglosaxonă. cel aleman şi cel franconic.2. tinzând spre tipul aglutinant”.2. Ramificaţiile dialectale afectează unitatea limbii germane de astăzi. Tot mai mult. Gaelica. 4. Există un alfabet celtic. în S. Ioana Vintilă-Rădulescu.al XVI-lea) şi neoengleza (de după secolul al XVI-lea). Din 1945 este şi limbă oficială de lucru a O.5 Limbile celtoitalice Datorită asemănărilor dintre limbile celtice şi cele italice. În prezent. cornică etc. engleza este cea mai răspândită limbă europeană de pe glob. scoţiană. este o limbă celtă atestată în inscripţii din secolul al III-lea. 1981: 77) Frizona este un idiom atestat din secolul al XIII-lea.1. atestată din secolul al VIII-lea. se mai vorbeşte în Irlanda (irlandeza). Australia şi Noua Zeelandă. se poate vorbi de o subramură a limbilor celtoitalice. manx. un veritabil instrument al globalizării. germana de sus medie (secolele al IX-lea – al XVI-lea) şi germana de sus modernă (de după secolul al XVI-lea). Limbile celtice sunt limbi vechi europene. cum ar fi „structura gramaticală simplă.) şi continentale (galica. a legendelor istorice sau a poeziilor etc. Şi druizii utilizau acest alfabet pentru consemnarea poveștilor.A. despre care dovezile arheologice ne arată că era folosit. Şi engleza se pretează la delimitări ferme ale fazelor evolutive: anglosaxona (până în secolul al XII-lea. împărţite din punct de vedere geografic în insulare (gaelică – irlandeză. engleza devine o limbă uzuală în diferite colţuri ale lumii. Cele mai cunoscute dialecte sunt cel bavarez.). se mai vorbeşte doar în câteva regiuni din Olanda şi din nordul Germaniei.U. în special în inscripții și marcaje de hotare. celtiberiană.1. folosită în texte ample începând din secolul al XVI-lea. în Scoţia (scoţiana) şi pe Insula Man (manx). (M. În Evul Mediu s-a scris o literatură bogată în gaelică.Cântecul lui Hildebrand din secolul al IX-lea). Engleza este o limbă cu caracter unitar.U.N. de pildă. bretonă. britanică – galeză. Contribuie la succesul politicii de expansiune a englezei actuale şi anumite trăsături lingvistice ale acesteia. engleza medie (secolele al XII-lea . După cum se ştie. Este limbă oficială în Marea Britanie. Sala.

Tabula Bantina. Belgia. atestată din secolul al VI-lea î.e. intitulat Tabulae Iguvinae. limbă care pare să se fi folosit în vremuri îndepărtate în întreaga Britanie. Luminiţa Panait. dar vestigiile epigrafice descoperite în Galia au conservat numeroase eşantioane de limbă celtă continentală. deci într-o regiune de pe teritoriul actual al Franţei. Ele formează două grupuri lingvistice: osco-umbrian şi latino-falisc. se diferenţiază în: galeză. adică pe un teritoriu care cuprindea Franţa. dispărută din secolul al XVIII-lea. vorbită de celţii ce au părăsit Britania şi s-au stabilit în Bretania.Britanica. „Între grupul latino-falisc şi cel osco-umbrian există câteva deosebiri lingvistice importante. Începând din secolul al IV-lea. pentru că ele apar ca reflexe tardive în materialul lingvistic romanic.n. Limbile italice Sunt reunite sub denumirea de limbi italice idiomurile vorbite în Antichitate în Peninsula Italică. Latina este cea mai cunoscută limbă italică. reprezintă un fragment dintr-un text legislativ. Este atestată din secolul I î. Este atestată din secolul al III-lea î. şi bretonă. latina se extinde în întreaga Italie şi mult dincolo de graniţele acesteia.n. vorbită în Ţara Galilor. galica se vorbea într-un spaţiu vast: în Galia.e. Elveţia şi o parte a Germaniei de astăzi. limbă atestată înaintea erei noastre. cornică. vorbită în regiunea Cornwall. . Limbile celtice continentale sunt reprezentate de galică. Cea mai lungă dintre cele aproximativ 200 de inscripţii în oscă..n. Umbrica este limba veche a umbrienilor imigraţi în Peninsula Italică. 2002: 24) Osca era o limbă vorbită în Samnium şi în Campania. Până în perioada cuceririlor romane şi câteva secole după aceea. în întreg Imperiul Roman. Iniţial vorbită în Latium. Toponime şi antroponime galice apar în operele scriitorilor greci şi latini.e.” (Ileana Oancea. galica a fost înlăturată de limbile romanice în formare. printr-un document care cuprinde inscripţii de cult.

Este limba romanică cu cei mai mulţi vorbitori – peste 300 de milioane –. portugheză şi catalană). retoromană şi dalmată) . latina este fidelă indoeuropenei comune. catalana.2. Spaniola este limbă oficială în Spania şi Angora. mai târziu. din 1945. . unind grupul italo-romanic de cel balcano-romanic. dar şi în numeroase state din America Centrală şi de Sud (v. ci din părţi ale imperiului în care latina cultă era mai curând necunoscută. Spre deosebire de limba greacă.grupul galo-romanic (franceză şi provensală/ occitană). sardă. Amândouă au cunoscut un apogeu cultural. fapt ce o situează pe poziţia a III-a. româna..grupul balcano-romanic (română). Carlo Tagliavini (1977) vorbeşte astfel de patru grupuri de limbi romanice: . dintre care le . spaniola americană şi iudeo-spaniola.1.6. pentru aceste limbi s-au conceput primele gramatici europene. Latina a fost deseori comparată cu greaca. provensala.N. în privinţa numărului de utilizatori. agenţii romanizării nefiind aleşi din populaţia Romei. Cunoaşte trei variante: spaniola europeană. sarda. latina a devenit stratul pe care s-au întemeiat noi limbi de cultură ale Europei. În greacă şi. infra). în latină s-au scris operele literare şi ştiinţifice ale Antichităţii. cu menţiunea că două idiomuri – catalana şi dalmata – au statut de limbă de tranziţie (lingua puente). iar dalmata. urmat de restrângerea drastică a sferei de întrebuinţare. catalana făcând legătura dintre grupul ibero-romanic şi cel galo-romanic.grupul ibero-romanic (spaniolă. Este şi limbă oficială de lucru la O. spaniola. după chineză şi engleză. 4.Din punct de vedere tipologic. portugheza.grupul italo-romanic (italiană.2. Este o limbă cu multe dialecte. asemănându-se mult în plan gramatical atât cu limbile indoiraniene. italiana.U. Limbile romanice Limbile romanice au ca element constitutiv comun stratul de latină populară (vulgară). cât şi cu limba greacă.1. .2. Descendentele latinei – franceza. mai ales datorită statutului lor de limbi clasice de cultură. aşa-numitele limbi romanice. retoromana şi dalmata – au fost clasificate pe criterii geografice.

se prezintă în trei variante: portugheza europeană. având aproximativ 125 de milioane de utilizatori. Secolul al XVI-lea este considerat secolul de aur (Sigeo de Oro) al culturii spaniole. după spaniolă şi portugheză. se situează pe poziţia a treia în Romania. Şi portugheza are numeroase dialecte: cel mozarab. aragonez. Este o limbă unitară. dialectele interammense şi transmontan) şi la sud de Mondego (azorian. . dar eliminat după căderea Granadei. Belgia şi Elveţia. Este şi limbă oficială de lucru a O. care s-a dezvoltat din dialectul langue d’oil. infra). dar şi în numeroase state din Africa (v. infra).amintim pe cele mai răspândite: mozarab. cu centrul la Barcelona. Franceza este limbă oficială în Franţa. cu centrul la Lérida. Limba portugheză este atestată de la sfârşitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea pe baza a două documente: Noticia de Tarto şi Testamentul lui Alphonso II. Tagliavini se referă la catalană ca la un idiom de tranziţie între grupul iberic şi cel galo-romanic. cu centrul în Île de France. Are peste 170 de milioane de vorbitori. În privinţa numărului de vorbitori. castilian. portugheza americană şi iudeo-portugheza. întrucât provine dintr-un dialect al acesteia. datorită valorii operelor lui Luis de Camoes şi Gil Vicente. Diez o consideră limbă romanică de sine-stătătoare. dominant în perioada coabitării cu arabii. cei mai mulţi în Brazilia. Limba spaniolă este atestată din secolul al X-lea (prin Glosele emiliene şi Glosele silense) şi dezvoltă o variantă literară începând din secolul al XII-lea. canario etc. Fr. Are două variante: catalana orientală. Catalana este recunoscută ca limbă oficială. s-a consolidat în timpul Renaşterii. madeirez. Ca şi spaniola. extremeno. beirăo). în Catalonia. asturo-leonez.U.. formată pe baza limbii vorbite la Lisabona. alături de spaniolă. din 1945. Portugheza este foarte apropiată de spaniolă. graţie operelor literare semnate de Cervantes şi de Lope de Vega. Limba spaniolă literară are la bază dialectul castilian. când apare Cantar de Mio Cid (Cântecul Cidului). Este limbă oficială în Portugalia şi în câteva ţări din America de Sud (v. şi cele două grupuri de dialecte: la nord de Mondego (codialectele. andaluzian. şi catalana occidentală. comun cu spaniola.N. dispărut după retragerea arabilor din Peninsula Iberică. în timp ce C. Limba portugheză literară.

de când regele Franţei Francisc I decretează impunerea francezei ca limbă unică a regatului. Petrarca şi Boccacio. Totuşi. Este limba trubadurilor. St.. Flaubert. A. reducând-o la o limbă tot mai puţin vorbită în Franţa. Proust. Caracterul unitar al francezei a fost susţinut şi controlat de Academia franceză. americane şi chiar africane. iar în Malta are statut de limbă de cultură. Provensala (occitana) s-a născut din evoluţia dialectului langue d’oc. care reface Academia platoniciană din Antichitate. . Academia italiană. Voltaire. A. M. Declinul provensalei începe din secolul al XIII-lea. campan. deosebim trei etape evolutive: franceza veche (secolul al IX-lea – secolul al XIV-lea). V. Camus. Această fărâmiţare dialectală face ca limba literară să fie îndepărtată de limba vorbită. Din punct de vedere fonetic. P. astăzi se resimte tot mai insistent influenţa dialectului de la Roma asupra limbii vorbite în Italia. laureat al premiului Nobel. G. calabrez). Este limbă uzuală în mai multe ţări europene. emilian). Eluard. Hugo. de Balzac. Mallarmé. senez. a celei mai melodioase poezii lirice europene. Verlaine. piemontez. Din secolul al XV-lea. Racine. Sartre etc. unde existau numeroase populaţii preromane. provensala este mai apropiată de latină decât franceza. Variantele sale dialectale pot fi reunite în trei grupuri: cel al dialectelor septentrionale (venet.Limba franceză este atestată din secolul al IX-lea. apuan) şi cel centromeridional (sicilian. sprijină constituirea şi dezvoltarea limbii latine literare în jurul acestui dialect în care şi-au scris operele fundamentale renascentiştii Dante. şi-a scris celebrul poem epic Mireille. italiana are caracter eterogen. etc.P. printr-un renumit document istoric: Les Sermons de Strasbourg (Jurămintele de la Strasbourg). Limba literară franceză a fost valorificată secole la rând în operele unor scriitori care au influenţat întreaga Europă: Moliére. lombard. P. Reducerea progresivă a registrelor stilistice a afectat însă dramatic provensala literară. Italiana este limbă oficială în patru state europene: Italia. În istoria francezei. dar şi limba în care Mistral. cel toscan (florentin. Elveţia şi San Marino. provensala a dezvoltat cu succes o variantă literară. Vatican. H. J. franceza medie (secolul al XIV-lea – secolul al XVI-lea) şi franceza modernă (începând din secolul al XVII-lea). Formată în Peninsula Italică şi în Sicilia. Italiana este atestată din secolul al X-lea. Totuşi. Gide. înfiinţată în 1636. La baza limbii literare italiene se află dialectul florentin. cel mai vechi document scris în italiană fiind Cartea Capuana din 960.

Coşbuc. A fost studiată monografic de Matteo Bartoli. opera eminesciană devine un veritabil model de limbă română literară. Româna este limbă oficială în România şi în Republica Moldova. vorbit în nord-estul Italiei. Din succinta prezentare a limbilor din familia indoeuropeană ies la iveală câteva aspecte caracteristice istoriei acestor idiomuri. graţie unor documente veneţiene găsite la Dubrovnik. la Udine şi în împrejurimi. Camil Petrescu. Acest model este preluat de generaţia ce i-a urmat lui M. - fenomenele opuse ale dispariţiei şi apariţiei limbilor în interiorul acestei familii. având peste 27 de milioane de vorbitori. Eminescu (G. pe lângă franceză. O. determinate îndeosebi de factori extralingvistici. italiană şi germană. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Macedonski) şi valorificat mai cu seamă în scrierile poeţilor şi prozatorilor interbelici: L. Limba română reprezintă actualul stadiu evolutiv al dialectului dacoromân. După cel de-al Doilea Război Mondial distanţa dintre limba literară şi cea vorbită s-a redus considerabil. Bacovia. Retoromana este una din limbile oficiale ale Elveţiei. aromân. I. şi dialectul friulan.Sarda are peste un milion de vorbitori în Sardinia şi trei dialecte: logudurez. La baza limbii române literare stă subdialectul muntean. Barbu. Este atestată din secolul al XIII-lea. Blaga. Este atestată de la începutul secolului al XVI-lea prin Scrisoarea lui Neacşu din 1521. cum ar fi: - efortul de inovare în vederea diferenţierii de idiomurile înrudite. pe baza interogării „ultimului vorbitor de dalmată”. Cezar Petrescu etc. Rebreanu. cu patru dialecte la nord şi sud de Dunăre: dacoromân. G. în nordul insulei. Cu toate că are mai puţin de un milion de vorbitori. A dispărut în secolul al XIX-lea. Tuone Udaina. cunoaşte două variante dialectale: dialectul romand (romanş) vorbit în Elveţia. . în sud. cât şi pe orizontală. atât pe verticală. campidanez. L. Goga. şi galuric-sassaric. din Croaţia. Dalmata este singura limbă romanică moartă. Se vorbea pe Coasta Dalmaţiei. meglenoromân şi istroromân. Este o limbă unitară. Al. în centru.

tendinţa progresivă a limbilor care au o variantă literară. franceza.). în cele din urmă). condamnate la dispariţie. de care s-au despărţit în urmă cu aproximativ 5000 de ani. .n. dat fiind că limbile înrudite se vorbesc în general pe teritorii învecinate. limbile .tendinţa de extindere a ariei de utilizare a limbilor vorbite de popoare cu nivel înalt de cultură şi civilizaţie (v. copta (limbă de cult foarte rezistentă în Egipt).e.menţinerea vorbitorilor de limbi cu origine indoeuropeană între graniţele istorice în care se aflau strămoşii indoeuropeni.1. engleza în procesul de globalizare). v. . . inegalitatea de ritm de dezvoltare marcată de atestările în epoci diferite.n. vorbitorii indoeuropenei comune. .- modificările „superficiale” survenite în intervalul temporal dintre protoindoeuropeană şi limbile moderne din această familie genetică favorizează ipoteza apariţiei limbajului cu mult timp înainte de cunoaşterea indoeuropenei comune sau a preindoeuropenei. . v. 2. a) Ramura hamitică include egipteana veche (atestată de inscripţiile hieroglifice din mileniile IV î. care descind dintr-o îndepărtată limbă comună.2.2. Ele se grupează în două ramuri: hamitică şi semitică.2. 2.2. în comparaţie cu cea regresivă a limbilor fără variantă literară. – I e. latina în teritoriile cucerite.dezvoltarea inegală a limbilor (v. Alte familii de limbi Familia hamito-semitică Familia hamito-semitică este formată din limbi înrudite.contribuţia limbilor de prestigiu cultural la menţinerea unor standarde de calitate şi la oferirea lor ca modele de dezvoltare a registrelor stilistice ale majorităţii limbilor indoeuropene etc. . rusa şi engleza în federaţii. engleza şi spaniola în colonii.imigraţia unor populaţii neindoeuropene în spaţiul indoeuropean duce la contacte lingvistice soldate cu influenţe fonetice şi morfologice sau cu împrumuturi lexicale care determină diferenţierea mai accentuată a limbilor moderne din familia indoeuropeană.operaţionalizarea criteriului geografic în clasificarea genealogică a limbilor.1.1.

Finlandeza (cu 6 milioane de vorbitori) şi maghiara (cu 12 milioane de vorbitori) sunt limbi oficiale ale unor state europene (Finlanda.1. uzbeka. Din secolul al VI-lea încep să apară texte literare în arabă.3 miliarde. În ramura finică sunt încadrate finlandeza. limbile kuşite (vorbite în Etiopia) şi hausa (folosită în Camerun. Limba chineză este cea mai vorbită din lume. Prin evoluţia sa. iar în cea ugrică figurează maghiara. o limbă dispărută). araba. Este limbă oficială în Republica China. Biblioteca din Bagdad este celebră pentru impresionanta ei colecţie de texte ştiinţifice. azerbaidjana. şi în ţări mai mult sau mai puţin învecinate. Se împarte tot în două ramuri: ramura finică şi ramura ugrică.1. cumana etc. 2. în care sunt incluse tibetana. thai propriu-zisă şi thai-siameză.3.2. b) Ramura semitică este alcătuită din trei subramuri: estică (reprezentată de asiro- babiloniană/ accadiană.4. filosofice şi filologice. Taiwan şi Singapore. a devenit reprezentativă pentru ramura semitică. respectiv Ungaria). tătara. turcmena.2. Nigeria. Sudan şi Togo).U. numărul vorbitorilor ridicându-se la 1. constituind un factor de unitate pentru lumea islamică. este una din limbile oficiale de lucru a O. . cea mai răspândită limbă turcică.. Este limbă oficială în peste 20 de state arabe.2. găgăuza. voda. Este atestată pe baza unor inscripţii din secolul al IV – lea – al VI-lea.2. nordică (ebraica. Turca.N. De asemenea. 2. căreia îi aparţin chineza. unde este limbă oficială. Familia limbilor fino-ugrice Familia limbilor fino-ugrice prezintă idiomuri a căror evoluţie neunitară a favorizat diferenţierea lor accentuată. limbile himalaice şi limba birmană. estona. feniciana şi arameica) şi sudică (araba şi etiopiana). lapona. care reprezintă în prezent a patra limbă de pe glob după numărul vorbitorilor (care depăşesc 200 de milioane).berbere (ale tuaregilor şi kalibilor din nordul Africii). adună aproximativ 100 de milioane de vorbitori în Turcia. Familia limbilor turco-tătare Familia limbilor turco-tătare reuneşte idiomuri foarte apropiate: turca (osmana).. mansi şi hantî. livona etc. din 1945.. şi tibetană. vietnameza etc. Familia limbilor chino-tibetane Familia limbilor chino-tibetane are două ramuri: chineză.

Indoneziana. cu 78 de milioane de vorbitori.2. cecena şi georgiana au devenit limbi oficiale în Republica Abhază. Sunt considerate limbi manciuriene: manciuriana. continuă malaeza. Familia limbilor amerindiene Familia limbilor amerindiene cuprinde limbi ale băştinaşilor din nordul. Cecenia şi Georgia.2.6. centrală (maya) şi sudică (quechua. se disting astfel trei grupe idiomatice: nordică (eschimosa. vorbită în China. Din punct de vedere geografic.4. cecena şi georgiana.9. 4. aleuta etc.1.2.). limbă atestată în secolul al IX-lea în Jawa. Familia limbilor africane . şi japoneza. 4. guarani etc. 4. Din grupul tungus fac parte limbile evenki. centrul şi sudul Americii. Familia limbilor ibero-caucaziene Familia limbilor ibero-caucaziene reuneşte un idiom iberic.5. Limba bască are peste un milion de vorbitori în Spania şi în Franţa. basca. malaeză şi malgaşă. şi numeroase idiomuri caucaziene. unde are peste 125 de milioane de vorbitori. Familia limbilor manciuro-tunguse Familia limbilor manciuro-tunguse cuprinde idiomuri care se vorbesc în Extremul Orient. Maya este principala limbă a renumitei culturi mayaşe.1. neghidală şi solonă. Familia limbilor malaio-polineziene Familia limbilor malaio-polineziene se împarte în ramura malaieză (indoneziană) şi în ramura polineziană.1. vorbită de peste 6 milioane de locuitori din sudul Mexicului sau din Peninsula Yucatan.1. evenă.2.2. dintre care mai cunoscute sunt abhaza. În ramura polineziană sunt cuprinse limbile hawaiană şi samoană.2. bali.1. limba oficială a Indoneziei.2.2. abhaza.2. limbă oficială în Coreea de Nord şi în Coreea de Sud.7. După destrămarea Uniunii Sovietice şi autonomizarea unor state caucaziene. Aparţin ramurii malaeze limbile indoneziană.).8. coreeana. 4. tupi. Acestea se împart în două grupuri: manciurian (în sud) şi tungus (în nord). limbă oficială în Japonia.2.

1. Iran. 4. Pakistan. limbile buşmene şi hotentote. mongola s-ar asocia în această familie cu idiomuri ca buriat-mongola.11.2. familia limbilor africane include limbile generic denumite bantu. limbă vorbită în Afganistan. Familia limbilor mongolice În privinţa clasificării mongolei nu s-a ajuns la un consens. Familia limbilor dravidiene Sub denumirea de limbi dravidiene sunt reunite circa 70 de idiomuri.2.1.2. Unii lingvişti o integrează familiei limbilor turco-tătare. cu peste 50 de milioane de vorbitori. .2. 4.Alcătuită artificial. folosite de aproape 200 de milioane de vorbitori. pe temeiuri pur geografice. În cea de-a doua variantă. din India. sudaneza. halhaşa şi mogola. alţii o consideră reprezentativă pentru familia limbilor mongolice. Afganistan şi Sri Lanka.10.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful