2.

Clasificarea limbilor Chiar dacă progresul tehnologic este de mare ajutor în cercetarea lingvistică, mai cu seamă

în ceea ce priveşte o evidenţă a limbilor vorbite şi scrise astăzi în lume, nu putem încă vorbi de un inventar exact al acestora, din motive lesne de înţeles: există încă pe glob zone populate, dar neexplorate lingvistic, din cauza inaccesibilităţii lor; nu se disting întotdeauna tranşant limbile de dialecte pe baza criteriilor curente de departajare; persistă încă idiomurile de tranziţie dintre limbi, tratate fie ca limbi distincte, mixte, fie ca dialecte intermediare; limbile sunt în continuare sensibile la modificările determinate de schimbări de ordin geopolitic; iar fenomenul dispariţiei limbilor are loc sub ochii noştri etc. De aceea, e nevoie de multă prudenţă în înregistrarea numerică a idiomurilor de pe glob – în accepţiunea lor uzuală idiomurile fiind limbi vorbite de comunităţi bine definite. Numărul acestora s-ar ridica la 3000 (Elena Slave, Lucia Wald, 1968) sau chiar la 4000 (A. Vraciu, 1980; G. Yule, 2000). Mult mai importantă decât inventarierea s-a dovedit a fi, pentru studiul ştiinţific al limbilor, clasificarea acestora. Primele încercări de clasificare a limbilor europene, de pildă, datează din Renaşterea târzie, când, mai cu seamă după punerea în circulaţie a textelor tipărite, s-a observat că anumite idiomuri se aseamănă mult în anumite privinţe şi se pot grupa pe baza acestor asemănări. Mai întâi, s-a realizat, încă din secolul al XVI-lea, pe baza corespondenţei dintre limbă şi unitatea teritorială în care se vorbea, o clasificare geografică. Aceasta avea calitatea de a fi exactă, harta geolingvistică putând fi oricând confruntată cu realitatea, dar instabilă, valabilitatea sa fiind sensibilă în special la evenimentele istorice care au avut drept consecinţe modificarea graniţelor şi schimbarea politicilor lingvistice (v. urmările războaielor de cucerire, colonizările, destrămarea imperiilor, federalizările şi defederalizările etc.). Deşi interesează lingvistica, clasificarea geografică rămâne externă acestui domeniu. Lingvistica nu urmăreşte atât locul pe care o limbă îl ocupă pe harta lumii, cât pe acela pe care şi l-a dobândit într-o structură genetică sau gramaticală. Prin urmare, lingvistica se ocupă de taxonomii elaborate în funcţie de criteriul originii sau de criteriul structurii morfosintactice, pentru a stabili clasa de particularităţi în care se încadrează o limbă şi în interiorul căreia trebuie studiată. Primele clasificări de natură lingvistică au apărut în secolele al XVII-lea şi al XVIII-ea, dar au fost mult îmbunătăţite în cursul secolului al XIX.lea, când au beneficiat de sprjinul metodei comparativ-istorice şi de practica reconstrucţiilor, specifice lingvisticii indoeuropene.

2.1. Clasificarea genealogică a limbilor Clasificarea genealogică a limbilor se realizează în funcţie de criteriul originii comune a limbilor, cauză a asemănărilor regulate dintre limbile care alcătuiesc o familie genetică. 4.1.1. Arborele genealogic al limbilor În căutarea originii limbilor şi a particularităţilor identice sau foarte asemănătoare care să confirme înrudirea idiomurilor care provin dintr-o limbă comună stă raţiunea de a fi a lingvisticii secolului al XIX-lea. În acest secol rezervat integral studiului istoric al limbii, modelul de cercetare dominant era cel folosit în ştiinţele naturii. În aceste condiţii, devine operaţională pentru lingvistică şi noţiunea de arbore genealogic, transferată din botanică, prin care se ilustrează, în linii mari, pe linie verticală, relaţiile de descendenţă – directă sau indirectă – a limbilor antice şi moderne din aceeaşi limbă-mamă, indoeuropeana veche (protoindoeuropeana). Argumentele lingvistice ale acestei filiaţii sunt asemănările dintre structurile gramaticale şi lexicale ale unor limbi, asemănări care confirmă o moştenire comună. Reprezentarea unei aemenea familii genetice are ca punct de pornire limba sursă din care descind, în ordine cronologică, limbi sau grupuri de limbi antice (atestate sau reconstituite), din care se trag, la rândul lor, limbile moderne, dintre care cele mai multe sunt vorbite şi astăzi, dar câteva sunt pe cale de dispariţie sau dispărute de curând. Schematic, familia indoeuropeană s-ar reprezenta astfel:

Indoeuropeana comună ↓ Ramura indoiraniană ↓ Limbi indiene ↓ Limbi iraniene ↓ Limbi germanice ↓ Limbi celtice ↓ Ramura europeană ↓ Limbi italice ↓ Limbi elenice ↓ Limbi baltoslave

semito-hamitice. galica etc. etc. sau nu sunt suficient de clare. în care se integrează toate cele 4000 de idiomuri înregistrate de-a lungul vremii. 2. cât şi în . turco-tătare.).1. tungusomanciuriene. elasticitatea graniţelor dintre limbi şi dialecte şi.). şi chino-tibetane. spaniola italiana portugheza etc.↓ vedica sanscrita. la care s-au adăugat: caracterul neatestat al unor limbi. Cercetările comparativ-istorice nu s-au putut finaliza întotdeauna cu integrarea fermă a limbilor într-o structură genetică sau într-alta. fino-ugrice. limbile continuă să fie clasificate pe baza criteriului geografic (v. Greutăţile cu care s-au confruntat lingviştii în taxonomia genetică a limbilor au fost cauzate de vastitatea şi eterogenitatea materialului care trebuia clasificat. v. Acolo unde datele istoricee lipsesc. malaio-polineziene etc. limbile din Oceania etc.2. ibero-caucaziene. bengali etc. amerindiene. familia limbilor indoeuropene. limbile negro-africane. nu în ultimul rând. siberiene. Familiile de limbi Se consideră că asemenea arbori genealogici pot descrie toate cele aproximativ treizeci de familii lingvistice (v. care este folosit atât în sens larg. polivalenţa termenului de familie de limbi. hindi. ↓ avestica pehlevi neopersana ↓ gotica germana engleza ↓ gaelica britanica bretona ↓ osca latina ↓ franceza româna ↓ greaca ↓ letona rusa polona sârba ceha suedeza etc. imprecizia terminologică (v.

America.” (Simenschi.2. Pentru exemplificare. v. Th. dar şi câteva idiomuri foarte răspândite din Asia. v. Gh. Când spunem că o asemenea limbă reprezintă o formă mai nouă a limbii primitive.n. care este utilizat atât în sens larg. în care sunt incluse majoritatea limbilor vorbite actualmente în Europa. subramuri. ramura indoiraniană etc. Limba sursă Toate idiomurile care o compun provin direct sau mediat dintr-o limbă primitivă. supraordonate celei indoeuropene: .e.. Ivănescu.) Clasificarea genealogică a limbilor oglindeşte motivaţiile evoluţiei lor istorice.. grupuri şi subgrupuri. vom descrie. în consolidarea caracterului ştiinţific al studierii limbilor. pe scurt.. câteva din cele mai cunoscute familii de limbi. 2.1.. Pentru descrierea structurii unei familii de limbi se recurge la împărţirea acesteia în ramuri. germanice etc. ramura germanică de vest etc. fapt ce demonstrează existenţa unei familii lingvistice mai vechi. are cea mai extinsă arie de utilizare.1. în aceeaşi situaţie se află termenul de ramură. fie protoindoeuropeană: „. Familia limbilor indoeuropene Familia limbilor indoeuropene.. Ea reprezintă o etapă necesară în dezvoltarea lingvisticii istorice şi comparate. Australia.1.1. Africa. ramura europeană. indiferent de gradul de transformare al limbii primitive. subînţelegem că limba dată continuă printr-o tradiţie neîntreruptă uzajul indoeuropenei primitive. ramura germanică de nord. Acesta este unul din motivele pentru care este familia studiată cel mai riguros şi mai detaliat. v. cât şi în sens restrâns. care este cea mai veche limbă indoeuropeană. familia limbilor romanice. socotim drept limbă indoeuropeană orice limbă care este o formă luată din indoeuropeana primitivă în perioada anilor 4000-2000 î.2.1.. 4.sens restrâns. 1981: 18) Studiile comparative au scos la iveală asemănări între indoeuropeana comună şi alte limbi primitive. numită fie indoeruropeană comună.. slave.

sanscrita clasică.1. au existat ca limbi populare şi literare mai multe limbi indoeuropene a dus la concluzia că a existat o limbă mai veche din care acestea s-au născut. limba renumitelor epopei Ramayana şi Mahabharata. indian şi iranian.2. Indiana medie. Ambele idiomuri.e. b) sanscrita.2. Vedele (Rig-veda.sanscrita epică. . Indiana veche are două variante. Ramura indoiraniană Ramura indoeuropeană ocupă partea estică a teritoriului pe care se vorbesc limbi indoeuropene. Yajur-veda. limba literară a cărturarilor. au cunoscut foarte de timpuriu şi o variantă scrisă. Vorbitorii de limbi indoiraniene se numeau Ärya „nobili”.: a) vedica. în epoca sclavagismului. Atharva-veda) şi Upanişadele.1. 2.1.1. care se separă în limbi centum (în vestul teritoriului) şi limbi satem (în estul teritoriului). 2. ca şi în epocile următoare. întrucât prezintă deosebiri clare între cele trei etape evolutive: indiana veche.2. Ramurile familiei indoeuropene Familia indoeuropeană prezintă două subdiviziuni: ramura indoiraniană şi ramura europeană. Limbile indiene Limbile indiene admit o delimitare diacronică. medie şi neoindiana. limba în care s-au scris cele mai vechi texte indiene. varianta laică.” (Ibidem: 19) Din dezvoltarea dialectelor – tot mai divergente – ale acestei limbi vorbite pe un teritoriu foarte vast s-au format limbile indoeuropene.2.„Faptul că. cu două direcţii de dezvoltare: . admite următoarele subdiviziuni: . care cunosc scrierea încă din mileniul al II-lea î. Aspectul general al morfologiei indoeuropene s-a conservat cel mai bine în textele vechi scrise în faza arhaică a evoluţiei acestor limbi. varianta religioasă. care. de aceea. sunt extrem de importante pentru indoeuropenistică. Sama-veda. limba Gramaticii lui Pañini şi a dramei Sakuntala a lui Kalidassa.1. limba celor mai vechi inscripţii din India.n.

Limbile iraniene Limbile iraniene. Cea mai răspândită limbă neoindiană este hindustani.a) pāli. limba literară. pomenit şi de M. Vorbim astfel de trei grupuri idiomatice. este limba unor producţii literare care au început să apară din secolul al X-lea. suportă aceeaşi periodizare. Dar monumentele culturii iraniene care ne-au parvenit din această epocă au fost scrise în mai multe limbi medioiraniene. limba textelor budiste din Ceylon. Neoiraniana se prezintă ca un conglomerat de idiomuri a căror distribuţie geografică permite gruparea lor în: a) idiomuri neoiraniene orientale: oseta. datorită provenienţei ei directe din indoiraniana de bază. Eminescu în Scrisoarea III. Iraniana medie denumeşte un grup idiomatic al cărei principală reprezentantă era limba pehlevi. Iraniana veche are două varietăţi importante: a) persana veche.2. vorbită de peste 200 de milioane de locuitori ai acestei ţări. foarte apropiate de cele indiene.2. cu două varietăţi: urdu şi hindi. Tagore. precum: mediopersana. derivată din indiana de nord-vest. . distincţiile lingvistice corespund celor istorice. Tot grupului de limbi neoindiene îi aparţine şi limba Rroma.Neoindiana. Hindi este limba oficială a Indiei. care se deosebesc în timp: vechea iraniană. horezmica şi hotaniana. parta. b) prākrit. termen generic pentru idiomurile vorbite din Himalaya până în Sri Lanka. limba textelor religioase reunite sub titlul Avesta.1. iraniana medie şi neoiraniana (neopersana). atestată în texte din secolele al IIIlea – al VII-lea. 2. legată de curentele religioase ale budismului şi ale janseismului. limba în care şi-a scris poemele renumitul R.1. cunoscută datorită inscripţiilor cuneiforme de pe vremea lui Darius I. jaghnobi etc. Un alt idiom neoindian foarte cunoscut este bengali.1. Prin urmare. la origini limbă a tribului dom.2. . b) avestica (sau zenda). afgana. limbă oficială a imperiului din vremea Sassanizilor. sogdiana. Aceasta este foarte apropiată de vedică.

1. Hitita este o limbă de tip centum. Armeana. Are numeroase dialecte.” (Al. neopersana etc. fixată însă în scris. .2. De la Curtea regilor Asiei Mici de răsărit ne-au parvenit documente în hitită.1..2. la începutul secolului al XX-lea. foarte apropiate de cele din indoeuropeana comună. Graur – coord. a fost mană cerească pentru indoeuropenişti: „. Texte în toharică. Limbile care nu se pot reuni într-un grup Toharica este o limbă moartă. kurda. ele aduc în reconstrucţia limbii indoeuropene unele date pe care nu le-am putea reconstitui din datele pe care ni le oferă alte limbi indoeuropene. de fapt limba vorbită în prezent în Iran. 2. hitita şi veneta) şi cele care se pot grupa astfel (limbile vechi balcanice.b) idiomuri neoiraniene occidentale: tadjica.n. Odată cu descoperirea textelor hitite. armeana.lea şi al VII-lea şi reprezintă traduceri de texte religioase budiste.2. 2.2. s-au descoperit şi texte redactate în aceste limbi. cu îndelungată tradiţie scrisă.1. redactate în alfabet hindus. făcând distincţia dintre limbile care nu admit formarea unei subramuri (toharica. Neopersana este limba catrenelor lui Omar Khayamm. beluciana.e. Ele datează din secolele al V. scrise pe tăbliţe de argilă. au fost descoperite în Turchestanul chinez.2. care dezvoltă un dialect indoeuropean originar din Asia Mică. limbile baltoslave. în mileniul al II-lea î. Este atestată încă din secolul al V-lea.2. Ramura europeană Vom descrie sumar configuraţia idiomatică a ramurei europene din familia indoeuropeană de la est la vest.. 1965: 240) Luvica şi palaica sunt limbi foarte apropiate.1. Descoperirea acestora în Turcia. limbile germanice şi limbile celtoitalice). datorită descoperirii unor texte literare originale şi a unor traduceri de texte religioase din greacă. care conţin forme arhaice..1.

din punct de vedere cronologic.e.. acest dialect începe să se impună şi în alte zone. Platon şi Aristotel). Sofocle şi Euripide) şi filosofia de aur a grecilor (v. 1981: 159) Multe dintre dialectele elinei aveau statut de dialect literar. în orice parte a domeniului grecesc”.Veneta este o limbă occidentală. În fine. celţilor şi italicilor. ilira. albaneza. Limbile vechi balcanice Alcătuiesc grupul limbilor vechi balcanice acele idiomuri care s-au vorbit în Antichitate în regiunea Balcanilor: greaca. Teocrit şi Arhimede. Sapho şi Hesiod au scris în dialectul eolic. Câteva dialecte s-au reunit în jurul dialectului atic şi au format cu timpul celebra koiné: „Datorită prestigiului politic şi cultural al Atenei. Ca şi limbile ei „surori” din ramura indoiraniană.n. Această . (Th. prima limbă a culturii europene. suferind însă şi o puternică influenţă ionică în lexic. geto-daca. este dialectul atic în care s-a scris marea tragedie greacă (v. în dialectul ionic au apărut epopeile lui Homer şi scrierile istorice ale lui Hesiod. G. Dintre acestea. care trebuiau să se distingă de cei din afara cetăţii şi prin limba vorbită: „Fiecare cetate greacă îşi are dialectul ei. macedoneana. în secolul al V-lea î. numai greaca şi albaneza se mai vorbesc şi astăzi. Greaca veche era fărâmiţată dialectal. Simenschi. Este atestată datorită a peste două sute de inscripţii şi de texte scurte care s-au scris înaintea erei noastre. greaca medie (sau bizantina) şi greaca modernă (sau neogreaca). greaca suportă distincţii idiomatice de natură diacronică: greaca veche (sau elina). Numeroasele influenţe ale unor limbi vechi indoeuropene asupra venetei se explică prin faptul că veneţii au locuit într-o perioadă foarte îndepărtată în nordul Alpilor. Eschil. Ivănescu. De exemplu. Greaca a fost. mai ales în varianta sa cultă. în general. cel mai cunoscut. între ţinuturile primitive ale germanilor. vorbită în nord-vestul Italiei. slavilor. dialectul doric este renumit datorită inscripţiilor dorice din Creta şi scrierilor lui Pindar. îndeosebi din cauza orgoliilor locuitorilor unor cetăţi greceşti. însă acestea nu se deosebesc într-atâta încât să împiedice comunicarea fundamentală a limbii: un elen putea fi înţeles.

turcească. se îngustează progresiv aria de răspândire a idiomurilor greceşti. limba greacă.n. atât în Moldova. de tendinţa populară. Albaneza este o limbă balcanică. În pofida unei accentuate susţineri a variantei savante. Vraciu. de tip satem. din punct de vedere lingvistic. dimotiki. acestea au o contribuţie masivă la formarea şi alimentarea terminologiei ştiinţifice şi tehnice moderne.nouă formă a dialectului atic poartă denumirea de koiné <limbă comună>. al XV-lea). grecească. înflorirea comerţului şi cuceririle lui Alexandru Macedon au contribuit la răspândirea acestei koiné până în Balcani. a fost impusă. Aparţia ei a dus la anihilarea particularităţilor dialectale. începând din secolul al XVI-lea. pe de o parte de tendinţa conservatoare.e.” (A. În secolul al XVIII-lea. Albaneza este atestată din secolul al XV-lea. romanică etc.. Studiile consacrate studiului de material lexical româno-albanez au dus la concluzia că aceste idiomuri provin dintr-un acelaşi dialect trac. şi. fiind resimţită ca rezultat al unei tendinţe naturale de dezvoltare a limbii. al VI-lea . în Asia Mică şi în Egipt. infirmată. 1980: 246) După secolul al III-lea î. Această teorie a fost. Neogreaca reprezintă faza modernă de evoluţie a limbii grecilor. s-a crezut multă vreme că albaneza continuă un dialect ilir. După dispoziţia teritorială a Albaniei. Dată fiind antipatia faţă de fanarioţi.sec. pe de altă parte. cu timpul. Cu toate că. Structura etimologică a vocabularului albanezei este rezultatul diverselor influenţe care s-au exercitat asupra acestui idiom: slavă. în Grecia a avut câştig de cauză varianta influenţată de vorbirea populară. influenţa greacă bizantină a fost minimizată imediat după eliberarea românilor de sub vremelnica lor dominaţie. Are două dialecte fundamentale: toskë în sudul şi gegë în nordul Albaniei. care a fost adoptată în cele din urmă de presă. care stabileşte continuitatea cu greaca comună. cât şi în Ţara Românească. Bizantina reprezintă un stadiu evolutiv de durata unui mileniu (sec. . care duce la o nouă scindare dialectală. Ea devine limba oficială a Imperiului din Orient şi ajunge să fie întrebuinţată ca mijloc de comunicare între popoarele balcanice. de scriitori. sub forma unui curent grecizant. Greaca medie (sau bizantina) este caracterizată. legată de regimul fanariot.

1. în tipul de formare a cuvintelor şi în lexic). armeană. pe cele proprii limbilor baltoslave şi (indo)iraniene. sub raport cantitativ şi calitativ. la o evoluţie divergentă soldată cu formarea de noi idiomuri: frigiană.2. care constituie. a căror structură gramaticală este foarte apropiată de cea a indoeuropenei comune. baltică şi hitită există un număr de elemente comune (în sistemul fonetic.2. „Între limbile slave. baltice şi germanice există un număr destul de mare de afinităţi lingvistice (în primul rând. Vestigiile tracice şi dacice se reduc la inventare de toponime.3. fiindcă greaca era folosită de macedonieni ca limbă de cultură. în slavă. întrucât pentru mult timp au format o comunitate lingvistică. Nu are o variantă scrisă. Traco-daca a fost vorbită de o populaţie foarte numeroasă în nord-estul Peninsulei Balcanice. din care au rămas puţine cuvinte.2. adeseori. Aceste relaţii le întrec. morfologice şi lexicale). isoglose specifice. în majoritate nume proprii. Vraciu. care a fost vorbită de poporul lui Alexandru Macedon. care apar în operele scriitorilor greci. 4. geto-dacă. lituaniana. albaneză.” (A. 1981: 245) În grupul limbilor baltice se integrează vechea prusiană.Macedoneana este o limbă moartă. şi letona. Existenţa a aproximativ 80 de cuvinte româneşti cu corespondente în albaneză pot fi explicate prin comunitatea de substrat a celor două limbi. Ca şi macedoneana. limbă atestată din secolul al XVI-lea. Ilira era vorbită în nord-vestul Peninsulei Balcanice. Limbile baltoslave Sunt tratate împreună. Sunt limbi cu caracter arhaic. ilira este o limbă dispărută. în prezent limba oficială a Lituaniei. De asemenea. S-au păstrat din macedoneană câteva zeci de cuvinte şi câteva nume proprii. Teritoriul extins pe care se foloseau dialectele tracice a dus la îndepărtarea lor de limba comună. care dezvoltă o variantă literară începând din acelaşi . cele mai multe dintre acestea fiind identificate în inscripţii latineşti şi greceşti. hidronime sau antroponime.1. din care s-au păstrat doar un glosar şi scurte traduceri de texte religioase.

Esenin. rusa este una din cele şase limbi oficiale de lucru utilizate de O. Spre deosebire de lituaniană. fiindcă este o mare limbă de cultură. Rusa a fost atestată din secolul al XII-lea. Din 1945. Dostoievski. Paleoslava. ucraineana şi bielorusa prezintă asemănări atât de mari. rusa a fost limba unui bloc comunist. În grupul limbilor slave intră idiomuri foarte apropiate. Limbile slave răsăritene. secol în care a apărut primul text literar rusesc. deosebinduse mai mult de indoeuropeana comună. letona este mai puţin conservatoare.S. contribuie la consolidarea variantei literare a ucrainienei.U. Literatura scrisă în rusă este una din marile literaturi ale lumii (v. putem vorbi despre „repartizarea” limbilor slave în trei grupuri: de est. Producţiile literare ale secolului al XIX-lea. slovaca şi poloneza. care poartă semnăturile lui Taras Şevcenko şi Ivan Franco. de vest şi de sud. . Limba literară este foarte apropiată de cea vorbită. limbă literară foarte apropiată de limba comună. Grupul slav suportă distincţii interioare pe baza criteriului geografic.R.). graţie traducerilor de texte din limba greacă realizate de Chiril şi Metodiu. o limbă ale cărei forme sunt reconstituite. Tot un exces este şi scoaterea rusei din programele şcolare în fostele ţări comuniste imediat după eliberarea de comunism. promovată excesiv şi în ţările ex-comuniste învecinate. Sunt considerate a fi limbi slave occidentale ceha. limba rusă merită să fie cunoscută oriunde.N. Bulgakov etc. Despre varianta sa literară se poate vorbi abia din secolul al XIX-lea. Ucraineana se afirmă ca limbă de sine-stătătoare începând din secolul al XIV-lea. Bielorusa a fost atestată în secolul al XIII-lea. rusa. La baza idiomurilor slave stă slava comună.. este atestată din secolul al IX-lea. adică de călugării care s-au servit în acest scop de alfabetul chirilic. încât vorbitorii uneia dintre ele se înţeleg fără dificultate cu vorbitorii alteia. Limbă oficială în federaţia U. un bloc lingvistic unitar. celebrul Cântec pentru oastea lui Igor. Indiferent de politica statală. motiv pentru care se consideră că acestea formează. al XVI-lea. operele lui Tolstoi. de la est la vest. În funcţie de acesta.secol. Puşkin.S.

slovaca devine limba oficială a Slovaciei. faţă de care deosebiri esenţiale se identifică numai la nivelul vocabularului. folosit de reformatorul Jan Hus în scrierile sale. Se diferenţiază de aceasta numai la nivelul vocabularului şi al scrierii cu alfabet latin. datorită traducerilor de texte religioase făcute de Chiril şi Metodiu şi scrise cu celebrul alfabet chirilic). Cu timpul. Consolidarea limbii literare poloneze pe parcursul secolului al XIX-lea se leagă de numele scriitorului Adam Mickievicz. graţie unor documente despre mişcarea husistă. limba cehă îşi formează şi o variantă literară. Lupta purtată în secolul al XIXlea pentru impunerea limbii literare a contribuit la formarea limbii bulgare moderne. bulgara medie şi noua bulgară. În a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost limbă oficială a R. atestată din secolul al IX-lea. Sârba este cea mai armonioasă limbă slavă. În prezent.Ceha este atestată din secolul al XIII-lea. Slovaca este o limbă apropiată de cehă. Pentru varianta scrisă a sârbei s-a recurs la alfabetul chirilic. este limbă oficială în Serbia. occidentalizarea limbii se manifestă prin receptivitatea vocabularului faţă de împrumuturile franceze. în jurul dialectului de la Praga. Ea este apropiată de macedoneană. Sienkievici. sârba. Poloneza este idiomul vorbit la extremitatea vestică a teritoriului locuit de slavi. dar se distinge printr-o serie de inovaţii de celelalte idiomuri slave. Începând din secolul al XVIII-lea. slovena şi macedoneana (idiom slav diferit de limba macedoneană pe care am prezentat-o ca limbă veche balcanică. varianta literară se îndepărtează foarte mult de cea populară. A fost atestată în secolul al XIII-lea şi a cunoscut o variantă literară din secolul al XVI-lea. Federative Jugoslavia. Limbile slave de sud sunt bulgara. Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru. apropiată de elină). Apogeul acesteia este atins în secolul următor în opera lui H. Grupul sudic al limbilor slave este mai puţin unitar decât cele la care ne-am referit până acum. Ea a fost atestată în secolul al XV-lea. Este atestată în secolul al XII-lea. Din secolul al XVI-lea. După destrămarea Cehoslovaciei.S. Croata este o limbă foarte apropiată de sârbă. croata. Diferenţele dintre sârbi şi croaţi sunt mai degrabă . Bulgara este o limbă cu trei variante istorice: bulgara veche (paleoslava.

În secolul trecut. atestată prin glose din secolul al VIII-lea şi prin . croata este limbă oficială în Croaţia. Actualmente.2. aparent doar din punct de vedere geografic. Gotica s-a vorbit până la sfârşitul Evului Mediu. Este limba oficială a Sloveniei. stat federativ cu capitala la Belgrad. – germana comună – şi îşi au rădăcinile îndepărtate în protoindoeuropeană.2. Acesta este şi cel mai puţin unitar dintre cele trei. cu care prezintă multiple afinităţi.).1. dar reconstituită. Se integrează în acest grup germana (de sus şi de jos). cu dialecte foarte diferite între ele.1. Grupul germanic de est este reprezentat de gotică.religioase şi politice decât lingvistice. Slovena. de vest şi de nord. era limbă oficială a Jugoslaviei.4.Limbile germanice Limbile germanice provin dintr-o limbă neatestată. limbile germanice se împart. Slovena este una din puţinele limbi europene care au păstrat numărul dual din protoindoeuropeană. inovaţiile germanice în mutaţia accentului. Macedoneana a împrumutat elemente lexicale sârbe. engleza şi frizona. 4. mai cu seamă în perioada contactelor lingvistice directe ocazionate de convieţuirea macedonienilor cu sârbii în fosta Jugoslavie. Cel mai extins grup de limbi germanice este cel occidental. atestată din secolul al IX-lea. în flexiunea adjectivală. Ca şi limbile slave. atestată din secolul al XV-lea. în structura verbului etc. în mutaţia consonantică. Diferenţele reduse dintre bulgară şi macedoneană se rezumă la vocabular. este o limbă neunitară. Există date despre o populaţie din Crimeea care vorbea un dialect gotic.al IX-lea. limbă faţă de care s-au distanţat în multe privinţe (v.2. Macedoneana este un idiom sud-slav atât de apropiat de bulgară. Germana veche de jos s-a scindat în saxona de jos. limbă din care provin olandeza şi flamanda. Cu alfabet gotic s-a realizat o traducere a Bibliei încă din secolul al IV-lea. încât unii lingvişti îl consideră un dialect al bulgarei. şi franconica de jos. în trei grupuri: de est. în varianta mixtă sârbocroată. Germana veche de sus (germana propriu-zisă) permite distincţii diacronice: vechea germană de sus (secolele al VIII-lea .

4. începând aproximativ din secolul al X-lea.). cel aleman şi cel franconic. engleza devine o limbă uzuală în diferite colţuri ale lumii. Din 1945 este şi limbă oficială de lucru a O. în Scoţia (scoţiana) şi pe Insula Man (manx). folosită în texte ample începând din secolul al XVI-lea.1. este o limbă celtă atestată în inscripţii din secolul al III-lea. 1981: 77) Frizona este un idiom atestat din secolul al XIII-lea. se mai vorbeşte în Irlanda (irlandeza). Contribuie la succesul politicii de expansiune a englezei actuale şi anumite trăsături lingvistice ale acesteia.5 Limbile celtoitalice Datorită asemănărilor dintre limbile celtice şi cele italice. Ioana Vintilă-Rădulescu. despre care dovezile arheologice ne arată că era folosit. Limbile celtice sunt limbi vechi europene.al XVI-lea) şi neoengleza (de după secolul al XVI-lea). în Irlanda. Gaelica. cum ar fi „structura gramaticală simplă. engleza este cea mai răspândită limbă europeană de pe glob. În Evul Mediu s-a scris o literatură bogată în gaelică.Cântecul lui Hildebrand din secolul al IX-lea). Sala. (M. bretonă. Australia şi Noua Zeelandă.2.A. tinzând spre tipul aglutinant”. Este limbă oficială în Marea Britanie. provenită din anglosaxonă. atestată din secolul al VIII-lea.2. Cele mai cunoscute dialecte sunt cel bavarez. scoţiană. în Canada. se poate vorbi de o subramură a limbilor celtoitalice.1.U. În prezent. împărţite din punct de vedere geografic în insulare (gaelică – irlandeză. celtiberiană. germana de sus medie (secolele al IX-lea – al XVI-lea) şi germana de sus modernă (de după secolul al XVI-lea).N. După cum se ştie. un veritabil instrument al globalizării. a legendelor istorice sau a poeziilor etc. . în S. britanică – galeză. Engleza este o limbă cu caracter unitar. se mai vorbeşte doar în câteva regiuni din Olanda şi din nordul Germaniei. Ramificaţiile dialectale afectează unitatea limbii germane de astăzi. Şi druizii utilizau acest alfabet pentru consemnarea poveștilor. Tot mai mult. norică etc. Şi engleza se pretează la delimitări ferme ale fazelor evolutive: anglosaxona (până în secolul al XII-lea. Există un alfabet celtic. manx.2.) şi continentale (galica. cornică etc. de pildă. în special în inscripții și marcaje de hotare.U. engleza medie (secolele al XII-lea .

intitulat Tabulae Iguvinae. Limbile italice Sunt reunite sub denumirea de limbi italice idiomurile vorbite în Antichitate în Peninsula Italică.e. vorbită în regiunea Cornwall. limbă care pare să se fi folosit în vremuri îndepărtate în întreaga Britanie. Începând din secolul al IV-lea. Tabula Bantina. se diferenţiază în: galeză. vorbită în Ţara Galilor. Ele formează două grupuri lingvistice: osco-umbrian şi latino-falisc.n. Elveţia şi o parte a Germaniei de astăzi. Cea mai lungă dintre cele aproximativ 200 de inscripţii în oscă. Toponime şi antroponime galice apar în operele scriitorilor greci şi latini. pentru că ele apar ca reflexe tardive în materialul lingvistic romanic.” (Ileana Oancea.. „Între grupul latino-falisc şi cel osco-umbrian există câteva deosebiri lingvistice importante. . în întreg Imperiul Roman. galica se vorbea într-un spaţiu vast: în Galia. adică pe un teritoriu care cuprindea Franţa. Până în perioada cuceririlor romane şi câteva secole după aceea. Este atestată din secolul al III-lea î. dispărută din secolul al XVIII-lea. Latina este cea mai cunoscută limbă italică. atestată din secolul al VI-lea î. Luminiţa Panait. Limbile celtice continentale sunt reprezentate de galică.Britanica. printr-un document care cuprinde inscripţii de cult. dar vestigiile epigrafice descoperite în Galia au conservat numeroase eşantioane de limbă celtă continentală. Belgia. şi bretonă. latina se extinde în întreaga Italie şi mult dincolo de graniţele acesteia.n.n.e. Iniţial vorbită în Latium. limbă atestată înaintea erei noastre. galica a fost înlăturată de limbile romanice în formare. Este atestată din secolul I î. vorbită de celţii ce au părăsit Britania şi s-au stabilit în Bretania. deci într-o regiune de pe teritoriul actual al Franţei. 2002: 24) Osca era o limbă vorbită în Samnium şi în Campania. reprezintă un fragment dintr-un text legislativ. cornică.e. Umbrica este limba veche a umbrienilor imigraţi în Peninsula Italică.

. Spaniola este limbă oficială în Spania şi Angora. Amândouă au cunoscut un apogeu cultural. retoromana şi dalmata – au fost clasificate pe criterii geografice. Descendentele latinei – franceza. mai ales datorită statutului lor de limbi clasice de cultură. mai târziu. după chineză şi engleză.2. în latină s-au scris operele literare şi ştiinţifice ale Antichităţii.N. unind grupul italo-romanic de cel balcano-romanic. dar şi în numeroase state din America Centrală şi de Sud (v. italiana..1. Este o limbă cu multe dialecte.grupul galo-romanic (franceză şi provensală/ occitană).2. Cunoaşte trei variante: spaniola europeană. Este limba romanică cu cei mai mulţi vorbitori – peste 300 de milioane –. în privinţa numărului de utilizatori. aşa-numitele limbi romanice. sardă.U. iar dalmata. spaniola americană şi iudeo-spaniola. româna. dintre care le . ci din părţi ale imperiului în care latina cultă era mai curând necunoscută. infra).grupul ibero-romanic (spaniolă. provensala. catalana. fapt ce o situează pe poziţia a III-a.6. Limbile romanice Limbile romanice au ca element constitutiv comun stratul de latină populară (vulgară).grupul italo-romanic (italiană. Carlo Tagliavini (1977) vorbeşte astfel de patru grupuri de limbi romanice: . În greacă şi. asemănându-se mult în plan gramatical atât cu limbile indoiraniene. 4. din 1945. urmat de restrângerea drastică a sferei de întrebuinţare. Este şi limbă oficială de lucru la O. . latina a devenit stratul pe care s-au întemeiat noi limbi de cultură ale Europei. cât şi cu limba greacă. sarda. spaniola. pentru aceste limbi s-au conceput primele gramatici europene. Latina a fost deseori comparată cu greaca. portugheza. portugheză şi catalană). Spre deosebire de limba greacă. retoromană şi dalmată) .Din punct de vedere tipologic.2. cu menţiunea că două idiomuri – catalana şi dalmata – au statut de limbă de tranziţie (lingua puente). catalana făcând legătura dintre grupul ibero-romanic şi cel galo-romanic.grupul balcano-romanic (română).1. latina este fidelă indoeuropenei comune. agenţii romanizării nefiind aleşi din populaţia Romei.

având aproximativ 125 de milioane de utilizatori. şi cele două grupuri de dialecte: la nord de Mondego (codialectele. Limba portugheză este atestată de la sfârşitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea pe baza a două documente: Noticia de Tarto şi Testamentul lui Alphonso II. şi catalana occidentală. cu centrul în Île de France. madeirez. Este o limbă unitară. portugheza americană şi iudeo-portugheza. beirăo). Fr. datorită valorii operelor lui Luis de Camoes şi Gil Vicente. dar eliminat după căderea Granadei. Este limbă oficială în Portugalia şi în câteva ţări din America de Sud (v. graţie operelor literare semnate de Cervantes şi de Lope de Vega. întrucât provine dintr-un dialect al acesteia. cu centrul la Barcelona. castilian. extremeno. în Catalonia. Diez o consideră limbă romanică de sine-stătătoare. care s-a dezvoltat din dialectul langue d’oil. Limba portugheză literară. s-a consolidat în timpul Renaşterii. dispărut după retragerea arabilor din Peninsula Iberică. andaluzian. Franceza este limbă oficială în Franţa. dominant în perioada coabitării cu arabii.amintim pe cele mai răspândite: mozarab. Belgia şi Elveţia. dar şi în numeroase state din Africa (v. Secolul al XVI-lea este considerat secolul de aur (Sigeo de Oro) al culturii spaniole. când apare Cantar de Mio Cid (Cântecul Cidului).. după spaniolă şi portugheză. Portugheza este foarte apropiată de spaniolă. Limba spaniolă este atestată din secolul al X-lea (prin Glosele emiliene şi Glosele silense) şi dezvoltă o variantă literară începând din secolul al XII-lea. se prezintă în trei variante: portugheza europeană. alături de spaniolă.U. Şi portugheza are numeroase dialecte: cel mozarab. Are peste 170 de milioane de vorbitori. dialectele interammense şi transmontan) şi la sud de Mondego (azorian. se situează pe poziţia a treia în Romania. Ca şi spaniola. cu centrul la Lérida. cei mai mulţi în Brazilia. comun cu spaniola. Are două variante: catalana orientală. Este şi limbă oficială de lucru a O. asturo-leonez. Catalana este recunoscută ca limbă oficială. Tagliavini se referă la catalană ca la un idiom de tranziţie între grupul iberic şi cel galo-romanic. aragonez. infra). canario etc. În privinţa numărului de vorbitori. .N. din 1945. Limba spaniolă literară are la bază dialectul castilian. infra). în timp ce C. formată pe baza limbii vorbite la Lisabona.

Reducerea progresivă a registrelor stilistice a afectat însă dramatic provensala literară. Proust.Limba franceză este atestată din secolul al IX-lea. unde existau numeroase populaţii preromane. reducând-o la o limbă tot mai puţin vorbită în Franţa. Verlaine. Camus. franceza medie (secolul al XIV-lea – secolul al XVI-lea) şi franceza modernă (începând din secolul al XVII-lea). Variantele sale dialectale pot fi reunite în trei grupuri: cel al dialectelor septentrionale (venet. M. dar şi limba în care Mistral. Flaubert. Este limbă uzuală în mai multe ţări europene. Voltaire. La baza limbii literare italiene se află dialectul florentin. Provensala (occitana) s-a născut din evoluţia dialectului langue d’oc. În istoria francezei. Italiana este limbă oficială în patru state europene: Italia. Sartre etc. P. americane şi chiar africane.P. . Limba literară franceză a fost valorificată secole la rând în operele unor scriitori care au influenţat întreaga Europă: Moliére. calabrez). provensala este mai apropiată de latină decât franceza. J. cel toscan (florentin. printr-un renumit document istoric: Les Sermons de Strasbourg (Jurămintele de la Strasbourg). Din punct de vedere fonetic. de Balzac. italiana are caracter eterogen. etc. Hugo. iar în Malta are statut de limbă de cultură. cel mai vechi document scris în italiană fiind Cartea Capuana din 960. Petrarca şi Boccacio. şi-a scris celebrul poem epic Mireille. apuan) şi cel centromeridional (sicilian. Eluard. Academia italiană. Mallarmé. de când regele Franţei Francisc I decretează impunerea francezei ca limbă unică a regatului. Totuşi. G. A. laureat al premiului Nobel. astăzi se resimte tot mai insistent influenţa dialectului de la Roma asupra limbii vorbite în Italia. deosebim trei etape evolutive: franceza veche (secolul al IX-lea – secolul al XIV-lea). P. Elveţia şi San Marino. Totuşi. care reface Academia platoniciană din Antichitate. V. H. campan. emilian). lombard. St. a celei mai melodioase poezii lirice europene. înfiinţată în 1636. sprijină constituirea şi dezvoltarea limbii latine literare în jurul acestui dialect în care şi-au scris operele fundamentale renascentiştii Dante. Italiana este atestată din secolul al X-lea. provensala a dezvoltat cu succes o variantă literară. Din secolul al XV-lea. Vatican. Gide. piemontez. Declinul provensalei începe din secolul al XIII-lea. Caracterul unitar al francezei a fost susţinut şi controlat de Academia franceză. Racine.. A. Formată în Peninsula Italică şi în Sicilia. Această fărâmiţare dialectală face ca limba literară să fie îndepărtată de limba vorbită. Este limba trubadurilor. senez.

O. Goga. Este atestată din secolul al XIII-lea. graţie unor documente veneţiene găsite la Dubrovnik. Tuone Udaina. Acest model este preluat de generaţia ce i-a urmat lui M. opera eminesciană devine un veritabil model de limbă română literară. Se vorbea pe Coasta Dalmaţiei. Româna este limbă oficială în România şi în Republica Moldova. cunoaşte două variante dialectale: dialectul romand (romanş) vorbit în Elveţia. în centru. Cezar Petrescu etc. Blaga. Limba română reprezintă actualul stadiu evolutiv al dialectului dacoromân. I. în sud. având peste 27 de milioane de vorbitori. determinate îndeosebi de factori extralingvistici. aromân. G. şi dialectul friulan.Sarda are peste un milion de vorbitori în Sardinia şi trei dialecte: logudurez. cu patru dialecte la nord şi sud de Dunăre: dacoromân. Din succinta prezentare a limbilor din familia indoeuropeană ies la iveală câteva aspecte caracteristice istoriei acestor idiomuri. Rebreanu. meglenoromân şi istroromân. Dalmata este singura limbă romanică moartă. în nordul insulei. L. A fost studiată monografic de Matteo Bartoli. Este o limbă unitară. Macedonski) şi valorificat mai cu seamă în scrierile poeţilor şi prozatorilor interbelici: L. la Udine şi în împrejurimi. Este atestată de la începutul secolului al XVI-lea prin Scrisoarea lui Neacşu din 1521. Coşbuc. Barbu. Retoromana este una din limbile oficiale ale Elveţiei. - fenomenele opuse ale dispariţiei şi apariţiei limbilor în interiorul acestei familii. pe lângă franceză. vorbit în nord-estul Italiei. pe baza interogării „ultimului vorbitor de dalmată”. campidanez. Al. Bacovia. Cu toate că are mai puţin de un milion de vorbitori. După cel de-al Doilea Război Mondial distanţa dintre limba literară şi cea vorbită s-a redus considerabil. atât pe verticală. din Croaţia. A dispărut în secolul al XIX-lea. italiană şi germană. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. . Camil Petrescu. La baza limbii române literare stă subdialectul muntean. Eminescu (G. cum ar fi: - efortul de inovare în vederea diferenţierii de idiomurile înrudite. cât şi pe orizontală. şi galuric-sassaric.

2. în comparaţie cu cea regresivă a limbilor fără variantă literară. .e. engleza în procesul de globalizare). . Ele se grupează în două ramuri: hamitică şi semitică. tendinţa progresivă a limbilor care au o variantă literară. de care s-au despărţit în urmă cu aproximativ 5000 de ani.1. .dezvoltarea inegală a limbilor (v. 2.1. limbile . în cele din urmă).1. v. v. engleza şi spaniola în colonii. rusa şi engleza în federaţii. .n.).imigraţia unor populaţii neindoeuropene în spaţiul indoeuropean duce la contacte lingvistice soldate cu influenţe fonetice şi morfologice sau cu împrumuturi lexicale care determină diferenţierea mai accentuată a limbilor moderne din familia indoeuropeană. care descind dintr-o îndepărtată limbă comună. 2. . Alte familii de limbi Familia hamito-semitică Familia hamito-semitică este formată din limbi înrudite.2. – I e. condamnate la dispariţie. a) Ramura hamitică include egipteana veche (atestată de inscripţiile hieroglifice din mileniile IV î. copta (limbă de cult foarte rezistentă în Egipt).menţinerea vorbitorilor de limbi cu origine indoeuropeană între graniţele istorice în care se aflau strămoşii indoeuropeni.operaţionalizarea criteriului geografic în clasificarea genealogică a limbilor. latina în teritoriile cucerite. inegalitatea de ritm de dezvoltare marcată de atestările în epoci diferite.n.2.2. vorbitorii indoeuropenei comune.tendinţa de extindere a ariei de utilizare a limbilor vorbite de popoare cu nivel înalt de cultură şi civilizaţie (v.contribuţia limbilor de prestigiu cultural la menţinerea unor standarde de calitate şi la oferirea lor ca modele de dezvoltare a registrelor stilistice ale majorităţii limbilor indoeuropene etc. franceza.- modificările „superficiale” survenite în intervalul temporal dintre protoindoeuropeană şi limbile moderne din această familie genetică favorizează ipoteza apariţiei limbajului cu mult timp înainte de cunoaşterea indoeuropenei comune sau a preindoeuropenei. dat fiind că limbile înrudite se vorbesc în general pe teritorii învecinate. .

2. thai propriu-zisă şi thai-siameză. Nigeria. lapona. cea mai răspândită limbă turcică. Este limbă oficială în peste 20 de state arabe. b) Ramura semitică este alcătuită din trei subramuri: estică (reprezentată de asiro- babiloniană/ accadiană. limbile himalaice şi limba birmană.. filosofice şi filologice. Este atestată pe baza unor inscripţii din secolul al IV – lea – al VI-lea.U. Sudan şi Togo). mansi şi hantî. Limba chineză este cea mai vorbită din lume. 2. voda. turcmena. unde este limbă oficială.berbere (ale tuaregilor şi kalibilor din nordul Africii). araba... . iar în cea ugrică figurează maghiara. care reprezintă în prezent a patra limbă de pe glob după numărul vorbitorilor (care depăşesc 200 de milioane).4. Biblioteca din Bagdad este celebră pentru impresionanta ei colecţie de texte ştiinţifice. constituind un factor de unitate pentru lumea islamică. estona. şi tibetană. în care sunt incluse tibetana.2. Finlandeza (cu 6 milioane de vorbitori) şi maghiara (cu 12 milioane de vorbitori) sunt limbi oficiale ale unor state europene (Finlanda. În ramura finică sunt încadrate finlandeza. tătara.1. Familia limbilor turco-tătare Familia limbilor turco-tătare reuneşte idiomuri foarte apropiate: turca (osmana).1. Turca. limbile kuşite (vorbite în Etiopia) şi hausa (folosită în Camerun. Familia limbilor chino-tibetane Familia limbilor chino-tibetane are două ramuri: chineză. Se împarte tot în două ramuri: ramura finică şi ramura ugrică. respectiv Ungaria). cumana etc.2. a devenit reprezentativă pentru ramura semitică. azerbaidjana. nordică (ebraica. şi în ţări mai mult sau mai puţin învecinate. din 1945. vietnameza etc. 2. numărul vorbitorilor ridicându-se la 1. Este limbă oficială în Republica China. Prin evoluţia sa. găgăuza. adună aproximativ 100 de milioane de vorbitori în Turcia. De asemenea. Familia limbilor fino-ugrice Familia limbilor fino-ugrice prezintă idiomuri a căror evoluţie neunitară a favorizat diferenţierea lor accentuată. o limbă dispărută).3 miliarde. căreia îi aparţin chineza.3. este una din limbile oficiale de lucru a O. uzbeka. Taiwan şi Singapore.2.N. livona etc. feniciana şi arameica) şi sudică (araba şi etiopiana). Din secolul al VI-lea încep să apară texte literare în arabă.

1.2.2. guarani etc. limbă oficială în Coreea de Nord şi în Coreea de Sud. se disting astfel trei grupe idiomatice: nordică (eschimosa.1. Familia limbilor africane . Familia limbilor manciuro-tunguse Familia limbilor manciuro-tunguse cuprinde idiomuri care se vorbesc în Extremul Orient.1. Acestea se împart în două grupuri: manciurian (în sud) şi tungus (în nord). limbă atestată în secolul al IX-lea în Jawa. Familia limbilor malaio-polineziene Familia limbilor malaio-polineziene se împarte în ramura malaieză (indoneziană) şi în ramura polineziană. tupi.2. continuă malaeza.2. neghidală şi solonă. limba oficială a Indoneziei. Maya este principala limbă a renumitei culturi mayaşe. malaeză şi malgaşă. În ramura polineziană sunt cuprinse limbile hawaiană şi samoană.8.2. aleuta etc. centrală (maya) şi sudică (quechua. Familia limbilor ibero-caucaziene Familia limbilor ibero-caucaziene reuneşte un idiom iberic. evenă. Cecenia şi Georgia.6.7. unde are peste 125 de milioane de vorbitori.2. 4.).).2. limbă oficială în Japonia.9.1.4. vorbită în China. Din grupul tungus fac parte limbile evenki. coreeana. dintre care mai cunoscute sunt abhaza. cecena şi georgiana au devenit limbi oficiale în Republica Abhază.2. 4. vorbită de peste 6 milioane de locuitori din sudul Mexicului sau din Peninsula Yucatan. 4. centrul şi sudul Americii. Aparţin ramurii malaeze limbile indoneziană. Limba bască are peste un milion de vorbitori în Spania şi în Franţa. Indoneziana. Familia limbilor amerindiene Familia limbilor amerindiene cuprinde limbi ale băştinaşilor din nordul. bali. cu 78 de milioane de vorbitori. Sunt considerate limbi manciuriene: manciuriana. abhaza. 4.2. basca. şi numeroase idiomuri caucaziene. cecena şi georgiana. Din punct de vedere geografic. şi japoneza.2.5. După destrămarea Uniunii Sovietice şi autonomizarea unor state caucaziene.1.

1. din India. sudaneza.2. Unii lingvişti o integrează familiei limbilor turco-tătare. 4. Pakistan. 4.10. limbile buşmene şi hotentote. pe temeiuri pur geografice. mongola s-ar asocia în această familie cu idiomuri ca buriat-mongola. folosite de aproape 200 de milioane de vorbitori.2. alţii o consideră reprezentativă pentru familia limbilor mongolice. limbă vorbită în Afganistan.1. Afganistan şi Sri Lanka. . Familia limbilor mongolice În privinţa clasificării mongolei nu s-a ajuns la un consens. În cea de-a doua variantă. familia limbilor africane include limbile generic denumite bantu.2. halhaşa şi mogola.Alcătuită artificial. Iran. Familia limbilor dravidiene Sub denumirea de limbi dravidiene sunt reunite circa 70 de idiomuri.2.11. cu peste 50 de milioane de vorbitori.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful