2.

Clasificarea limbilor Chiar dacă progresul tehnologic este de mare ajutor în cercetarea lingvistică, mai cu seamă

în ceea ce priveşte o evidenţă a limbilor vorbite şi scrise astăzi în lume, nu putem încă vorbi de un inventar exact al acestora, din motive lesne de înţeles: există încă pe glob zone populate, dar neexplorate lingvistic, din cauza inaccesibilităţii lor; nu se disting întotdeauna tranşant limbile de dialecte pe baza criteriilor curente de departajare; persistă încă idiomurile de tranziţie dintre limbi, tratate fie ca limbi distincte, mixte, fie ca dialecte intermediare; limbile sunt în continuare sensibile la modificările determinate de schimbări de ordin geopolitic; iar fenomenul dispariţiei limbilor are loc sub ochii noştri etc. De aceea, e nevoie de multă prudenţă în înregistrarea numerică a idiomurilor de pe glob – în accepţiunea lor uzuală idiomurile fiind limbi vorbite de comunităţi bine definite. Numărul acestora s-ar ridica la 3000 (Elena Slave, Lucia Wald, 1968) sau chiar la 4000 (A. Vraciu, 1980; G. Yule, 2000). Mult mai importantă decât inventarierea s-a dovedit a fi, pentru studiul ştiinţific al limbilor, clasificarea acestora. Primele încercări de clasificare a limbilor europene, de pildă, datează din Renaşterea târzie, când, mai cu seamă după punerea în circulaţie a textelor tipărite, s-a observat că anumite idiomuri se aseamănă mult în anumite privinţe şi se pot grupa pe baza acestor asemănări. Mai întâi, s-a realizat, încă din secolul al XVI-lea, pe baza corespondenţei dintre limbă şi unitatea teritorială în care se vorbea, o clasificare geografică. Aceasta avea calitatea de a fi exactă, harta geolingvistică putând fi oricând confruntată cu realitatea, dar instabilă, valabilitatea sa fiind sensibilă în special la evenimentele istorice care au avut drept consecinţe modificarea graniţelor şi schimbarea politicilor lingvistice (v. urmările războaielor de cucerire, colonizările, destrămarea imperiilor, federalizările şi defederalizările etc.). Deşi interesează lingvistica, clasificarea geografică rămâne externă acestui domeniu. Lingvistica nu urmăreşte atât locul pe care o limbă îl ocupă pe harta lumii, cât pe acela pe care şi l-a dobândit într-o structură genetică sau gramaticală. Prin urmare, lingvistica se ocupă de taxonomii elaborate în funcţie de criteriul originii sau de criteriul structurii morfosintactice, pentru a stabili clasa de particularităţi în care se încadrează o limbă şi în interiorul căreia trebuie studiată. Primele clasificări de natură lingvistică au apărut în secolele al XVII-lea şi al XVIII-ea, dar au fost mult îmbunătăţite în cursul secolului al XIX.lea, când au beneficiat de sprjinul metodei comparativ-istorice şi de practica reconstrucţiilor, specifice lingvisticii indoeuropene.

2.1. Clasificarea genealogică a limbilor Clasificarea genealogică a limbilor se realizează în funcţie de criteriul originii comune a limbilor, cauză a asemănărilor regulate dintre limbile care alcătuiesc o familie genetică. 4.1.1. Arborele genealogic al limbilor În căutarea originii limbilor şi a particularităţilor identice sau foarte asemănătoare care să confirme înrudirea idiomurilor care provin dintr-o limbă comună stă raţiunea de a fi a lingvisticii secolului al XIX-lea. În acest secol rezervat integral studiului istoric al limbii, modelul de cercetare dominant era cel folosit în ştiinţele naturii. În aceste condiţii, devine operaţională pentru lingvistică şi noţiunea de arbore genealogic, transferată din botanică, prin care se ilustrează, în linii mari, pe linie verticală, relaţiile de descendenţă – directă sau indirectă – a limbilor antice şi moderne din aceeaşi limbă-mamă, indoeuropeana veche (protoindoeuropeana). Argumentele lingvistice ale acestei filiaţii sunt asemănările dintre structurile gramaticale şi lexicale ale unor limbi, asemănări care confirmă o moştenire comună. Reprezentarea unei aemenea familii genetice are ca punct de pornire limba sursă din care descind, în ordine cronologică, limbi sau grupuri de limbi antice (atestate sau reconstituite), din care se trag, la rândul lor, limbile moderne, dintre care cele mai multe sunt vorbite şi astăzi, dar câteva sunt pe cale de dispariţie sau dispărute de curând. Schematic, familia indoeuropeană s-ar reprezenta astfel:

Indoeuropeana comună ↓ Ramura indoiraniană ↓ Limbi indiene ↓ Limbi iraniene ↓ Limbi germanice ↓ Limbi celtice ↓ Ramura europeană ↓ Limbi italice ↓ Limbi elenice ↓ Limbi baltoslave

polivalenţa termenului de familie de limbi. Acolo unde datele istoricee lipsesc. hindi. semito-hamitice. limbile negro-africane. galica etc.1. imprecizia terminologică (v.). v. etc.↓ vedica sanscrita. tungusomanciuriene. cât şi în . limbile din Oceania etc. ibero-caucaziene. nu în ultimul rând.). care este folosit atât în sens larg. spaniola italiana portugheza etc. ↓ avestica pehlevi neopersana ↓ gotica germana engleza ↓ gaelica britanica bretona ↓ osca latina ↓ franceza româna ↓ greaca ↓ letona rusa polona sârba ceha suedeza etc. Familiile de limbi Se consideră că asemenea arbori genealogici pot descrie toate cele aproximativ treizeci de familii lingvistice (v. Greutăţile cu care s-au confruntat lingviştii în taxonomia genetică a limbilor au fost cauzate de vastitatea şi eterogenitatea materialului care trebuia clasificat. în care se integrează toate cele 4000 de idiomuri înregistrate de-a lungul vremii.2. fino-ugrice. şi chino-tibetane. malaio-polineziene etc. bengali etc. 2. sau nu sunt suficient de clare. la care s-au adăugat: caracterul neatestat al unor limbi. familia limbilor indoeuropene. elasticitatea graniţelor dintre limbi şi dialecte şi. siberiene. turco-tătare. amerindiene. limbile continuă să fie clasificate pe baza criteriului geografic (v. Cercetările comparativ-istorice nu s-au putut finaliza întotdeauna cu integrarea fermă a limbilor într-o structură genetică sau într-alta.

. Familia limbilor indoeuropene Familia limbilor indoeuropene. Pentru exemplificare. supraordonate celei indoeuropene: . cât şi în sens restrâns. v. pe scurt. în aceeaşi situaţie se află termenul de ramură. America. numită fie indoeruropeană comună. ramura germanică de nord..1..1.. Gh. Pentru descrierea structurii unei familii de limbi se recurge la împărţirea acesteia în ramuri.e. fie protoindoeuropeană: „. câteva din cele mai cunoscute familii de limbi.1. 4.. v.. care este cea mai veche limbă indoeuropeană.” (Simenschi. în care sunt incluse majoritatea limbilor vorbite actualmente în Europa. fapt ce demonstrează existenţa unei familii lingvistice mai vechi.sens restrâns. Australia. socotim drept limbă indoeuropeană orice limbă care este o formă luată din indoeuropeana primitivă în perioada anilor 4000-2000 î. indiferent de gradul de transformare al limbii primitive. 1981: 18) Studiile comparative au scos la iveală asemănări între indoeuropeana comună şi alte limbi primitive. ramura germanică de vest etc.n. în consolidarea caracterului ştiinţific al studierii limbilor. v. are cea mai extinsă arie de utilizare. Când spunem că o asemenea limbă reprezintă o formă mai nouă a limbii primitive.1. 2. ramura europeană.2. subînţelegem că limba dată continuă printr-o tradiţie neîntreruptă uzajul indoeuropenei primitive. Ea reprezintă o etapă necesară în dezvoltarea lingvisticii istorice şi comparate.) Clasificarea genealogică a limbilor oglindeşte motivaţiile evoluţiei lor istorice. care este utilizat atât în sens larg. dar şi câteva idiomuri foarte răspândite din Asia.. Ivănescu. germanice etc. familia limbilor romanice. subramuri.1. slave. vom descrie. ramura indoiraniană etc. Limba sursă Toate idiomurile care o compun provin direct sau mediat dintr-o limbă primitivă. Acesta este unul din motivele pentru care este familia studiată cel mai riguros şi mai detaliat. Africa.2. Th. grupuri şi subgrupuri.

limba renumitelor epopei Ramayana şi Mahabharata. în epoca sclavagismului. limba în care s-au scris cele mai vechi texte indiene.” (Ibidem: 19) Din dezvoltarea dialectelor – tot mai divergente – ale acestei limbi vorbite pe un teritoriu foarte vast s-au format limbile indoeuropene. cu două direcţii de dezvoltare: . întrucât prezintă deosebiri clare între cele trei etape evolutive: indiana veche.: a) vedica. Ramurile familiei indoeuropene Familia indoeuropeană prezintă două subdiviziuni: ramura indoiraniană şi ramura europeană. care cunosc scrierea încă din mileniul al II-lea î. Limbile indiene Limbile indiene admit o delimitare diacronică. medie şi neoindiana. limba celor mai vechi inscripţii din India. varianta religioasă.1. .1. Vorbitorii de limbi indoiraniene se numeau Ärya „nobili”.2. care se separă în limbi centum (în vestul teritoriului) şi limbi satem (în estul teritoriului). Indiana veche are două variante. Ramura indoiraniană Ramura indoeuropeană ocupă partea estică a teritoriului pe care se vorbesc limbi indoeuropene.2. admite următoarele subdiviziuni: . Atharva-veda) şi Upanişadele. sunt extrem de importante pentru indoeuropenistică.2. de aceea.2. 2. Indiana medie.1. au cunoscut foarte de timpuriu şi o variantă scrisă.sanscrita epică. Sama-veda.1. limba literară a cărturarilor. Yajur-veda. care.n.e.1. ca şi în epocile următoare. Vedele (Rig-veda. Ambele idiomuri. limba Gramaticii lui Pañini şi a dramei Sakuntala a lui Kalidassa. b) sanscrita. varianta laică. au existat ca limbi populare şi literare mai multe limbi indoeuropene a dus la concluzia că a existat o limbă mai veche din care acestea s-au născut. indian şi iranian.„Faptul că.sanscrita clasică. 2. Aspectul general al morfologiei indoeuropene s-a conservat cel mai bine în textele vechi scrise în faza arhaică a evoluţiei acestor limbi.

limba literară. Un alt idiom neoindian foarte cunoscut este bengali. Prin urmare. b) avestica (sau zenda). Iraniana veche are două varietăţi importante: a) persana veche.1. Tot grupului de limbi neoindiene îi aparţine şi limba Rroma. limbă oficială a imperiului din vremea Sassanizilor. termen generic pentru idiomurile vorbite din Himalaya până în Sri Lanka. 2. Limbile iraniene Limbile iraniene. Hindi este limba oficială a Indiei.2. este limba unor producţii literare care au început să apară din secolul al X-lea. .Neoindiana. Vorbim astfel de trei grupuri idiomatice. Aceasta este foarte apropiată de vedică. Eminescu în Scrisoarea III. Tagore. cu două varietăţi: urdu şi hindi. legată de curentele religioase ale budismului şi ale janseismului. Neoiraniana se prezintă ca un conglomerat de idiomuri a căror distribuţie geografică permite gruparea lor în: a) idiomuri neoiraniene orientale: oseta.a) pāli. distincţiile lingvistice corespund celor istorice. Cea mai răspândită limbă neoindiană este hindustani. sogdiana. b) prākrit.2. precum: mediopersana. cunoscută datorită inscripţiilor cuneiforme de pe vremea lui Darius I. . pomenit şi de M. vorbită de peste 200 de milioane de locuitori ai acestei ţări. jaghnobi etc. limba textelor religioase reunite sub titlul Avesta. limba în care şi-a scris poemele renumitul R. horezmica şi hotaniana. la origini limbă a tribului dom.1.2. limba textelor budiste din Ceylon. care se deosebesc în timp: vechea iraniană. foarte apropiate de cele indiene. datorită provenienţei ei directe din indoiraniana de bază. atestată în texte din secolele al IIIlea – al VII-lea. iraniana medie şi neoiraniana (neopersana). suportă aceeaşi periodizare. Iraniana medie denumeşte un grup idiomatic al cărei principală reprezentantă era limba pehlevi. afgana. parta. derivată din indiana de nord-vest.1. Dar monumentele culturii iraniene care ne-au parvenit din această epocă au fost scrise în mai multe limbi medioiraniene.

2.1.1. Odată cu descoperirea textelor hitite. ele aduc în reconstrucţia limbii indoeuropene unele date pe care nu le-am putea reconstitui din datele pe care ni le oferă alte limbi indoeuropene. scrise pe tăbliţe de argilă. limbile germanice şi limbile celtoitalice).” (Al. Graur – coord. care conţin forme arhaice.1. de fapt limba vorbită în prezent în Iran. 1965: 240) Luvica şi palaica sunt limbi foarte apropiate.2. beluciana.. făcând distincţia dintre limbile care nu admit formarea unei subramuri (toharica. Ramura europeană Vom descrie sumar configuraţia idiomatică a ramurei europene din familia indoeuropeană de la est la vest.. Este atestată încă din secolul al V-lea. datorită descoperirii unor texte literare originale şi a unor traduceri de texte religioase din greacă. foarte apropiate de cele din indoeuropeana comună. limbile baltoslave. Are numeroase dialecte. Texte în toharică.2.. kurda. Ele datează din secolele al V.e. Armeana.n. Neopersana este limba catrenelor lui Omar Khayamm.2. s-au descoperit şi texte redactate în aceste limbi. armeana. care dezvoltă un dialect indoeuropean originar din Asia Mică. la începutul secolului al XX-lea. au fost descoperite în Turchestanul chinez.2. fixată însă în scris. cu îndelungată tradiţie scrisă. hitita şi veneta) şi cele care se pot grupa astfel (limbile vechi balcanice. 2.lea şi al VII-lea şi reprezintă traduceri de texte religioase budiste. a fost mană cerească pentru indoeuropenişti: „. 2. . redactate în alfabet hindus. în mileniul al II-lea î.1.2. De la Curtea regilor Asiei Mici de răsărit ne-au parvenit documente în hitită. Hitita este o limbă de tip centum.b) idiomuri neoiraniene occidentale: tadjica.1. neopersana etc. Descoperirea acestora în Turcia. Limbile care nu se pot reuni într-un grup Toharica este o limbă moartă.

Simenschi. De exemplu. greaca medie (sau bizantina) şi greaca modernă (sau neogreaca). Platon şi Aristotel). Această . în dialectul ionic au apărut epopeile lui Homer şi scrierile istorice ale lui Hesiod. cel mai cunoscut. suferind însă şi o puternică influenţă ionică în lexic. ilira. Teocrit şi Arhimede.e.n. Greaca a fost. slavilor. în orice parte a domeniului grecesc”. este dialectul atic în care s-a scris marea tragedie greacă (v. 1981: 159) Multe dintre dialectele elinei aveau statut de dialect literar. Eschil. în secolul al V-lea î. Sapho şi Hesiod au scris în dialectul eolic. vorbită în nord-vestul Italiei. care trebuiau să se distingă de cei din afara cetăţii şi prin limba vorbită: „Fiecare cetate greacă îşi are dialectul ei.. celţilor şi italicilor. din punct de vedere cronologic. Dintre acestea. Ca şi limbile ei „surori” din ramura indoiraniană. Este atestată datorită a peste două sute de inscripţii şi de texte scurte care s-au scris înaintea erei noastre. însă acestea nu se deosebesc într-atâta încât să împiedice comunicarea fundamentală a limbii: un elen putea fi înţeles. Limbile vechi balcanice Alcătuiesc grupul limbilor vechi balcanice acele idiomuri care s-au vorbit în Antichitate în regiunea Balcanilor: greaca. albaneza. mai ales în varianta sa cultă. macedoneana. prima limbă a culturii europene. greaca suportă distincţii idiomatice de natură diacronică: greaca veche (sau elina). Câteva dialecte s-au reunit în jurul dialectului atic şi au format cu timpul celebra koiné: „Datorită prestigiului politic şi cultural al Atenei. Sofocle şi Euripide) şi filosofia de aur a grecilor (v. Greaca veche era fărâmiţată dialectal. În fine. între ţinuturile primitive ale germanilor. G. numai greaca şi albaneza se mai vorbesc şi astăzi. geto-daca. în general. acest dialect începe să se impună şi în alte zone. îndeosebi din cauza orgoliilor locuitorilor unor cetăţi greceşti. (Th. Ivănescu. dialectul doric este renumit datorită inscripţiilor dorice din Creta şi scrierilor lui Pindar. Numeroasele influenţe ale unor limbi vechi indoeuropene asupra venetei se explică prin faptul că veneţii au locuit într-o perioadă foarte îndepărtată în nordul Alpilor.Veneta este o limbă occidentală.

Cu toate că. care duce la o nouă scindare dialectală. atât în Moldova. de tendinţa populară. Dată fiind antipatia faţă de fanarioţi. Ea devine limba oficială a Imperiului din Orient şi ajunge să fie întrebuinţată ca mijloc de comunicare între popoarele balcanice. care stabileşte continuitatea cu greaca comună. de tip satem. .sec. Neogreaca reprezintă faza modernă de evoluţie a limbii grecilor. 1980: 246) După secolul al III-lea î.n. de scriitori. În pofida unei accentuate susţineri a variantei savante. s-a crezut multă vreme că albaneza continuă un dialect ilir. Această teorie a fost. influenţa greacă bizantină a fost minimizată imediat după eliberarea românilor de sub vremelnica lor dominaţie. în Grecia a avut câştig de cauză varianta influenţată de vorbirea populară. pe de altă parte. Vraciu. grecească. limba greacă. În secolul al XVIII-lea. sub forma unui curent grecizant. infirmată. turcească. Structura etimologică a vocabularului albanezei este rezultatul diverselor influenţe care s-au exercitat asupra acestui idiom: slavă. fiind resimţită ca rezultat al unei tendinţe naturale de dezvoltare a limbii. cât şi în Ţara Românească. în Asia Mică şi în Egipt. din punct de vedere lingvistic. cu timpul. După dispoziţia teritorială a Albaniei. pe de o parte de tendinţa conservatoare. al XV-lea). Bizantina reprezintă un stadiu evolutiv de durata unui mileniu (sec. care a fost adoptată în cele din urmă de presă.. acestea au o contribuţie masivă la formarea şi alimentarea terminologiei ştiinţifice şi tehnice moderne. Are două dialecte fundamentale: toskë în sudul şi gegë în nordul Albaniei. înflorirea comerţului şi cuceririle lui Alexandru Macedon au contribuit la răspândirea acestei koiné până în Balcani. dimotiki.” (A.e. legată de regimul fanariot. începând din secolul al XVI-lea. Albaneza este atestată din secolul al XV-lea. Greaca medie (sau bizantina) este caracterizată. romanică etc. şi. Albaneza este o limbă balcanică. Studiile consacrate studiului de material lexical româno-albanez au dus la concluzia că aceste idiomuri provin dintr-un acelaşi dialect trac. al VI-lea . Aparţia ei a dus la anihilarea particularităţilor dialectale. a fost impusă.nouă formă a dialectului atic poartă denumirea de koiné <limbă comună>. se îngustează progresiv aria de răspândire a idiomurilor greceşti.

3. Nu are o variantă scrisă. S-au păstrat din macedoneană câteva zeci de cuvinte şi câteva nume proprii. întrucât pentru mult timp au format o comunitate lingvistică. lituaniana.2. „Între limbile slave. isoglose specifice. fiindcă greaca era folosită de macedonieni ca limbă de cultură. albaneză. morfologice şi lexicale). hidronime sau antroponime. baltice şi germanice există un număr destul de mare de afinităţi lingvistice (în primul rând. Existenţa a aproximativ 80 de cuvinte româneşti cu corespondente în albaneză pot fi explicate prin comunitatea de substrat a celor două limbi. care a fost vorbită de poporul lui Alexandru Macedon. 4.” (A. De asemenea.1. care constituie. 1981: 245) În grupul limbilor baltice se integrează vechea prusiană. în slavă. Ilira era vorbită în nord-vestul Peninsulei Balcanice. şi letona.2.Macedoneana este o limbă moartă. în majoritate nume proprii. cele mai multe dintre acestea fiind identificate în inscripţii latineşti şi greceşti. la o evoluţie divergentă soldată cu formarea de noi idiomuri: frigiană. adeseori. din care au rămas puţine cuvinte. armeană. geto-dacă. pe cele proprii limbilor baltoslave şi (indo)iraniene. Traco-daca a fost vorbită de o populaţie foarte numeroasă în nord-estul Peninsulei Balcanice. care apar în operele scriitorilor greci. sub raport cantitativ şi calitativ. Limbile baltoslave Sunt tratate împreună.2. în tipul de formare a cuvintelor şi în lexic). din care s-au păstrat doar un glosar şi scurte traduceri de texte religioase. în prezent limba oficială a Lituaniei. Vestigiile tracice şi dacice se reduc la inventare de toponime. baltică şi hitită există un număr de elemente comune (în sistemul fonetic. Ca şi macedoneana. Vraciu. limbă atestată din secolul al XVI-lea. ilira este o limbă dispărută. Aceste relaţii le întrec. Sunt limbi cu caracter arhaic. care dezvoltă o variantă literară începând din acelaşi . a căror structură gramaticală este foarte apropiată de cea a indoeuropenei comune.1. Teritoriul extins pe care se foloseau dialectele tracice a dus la îndepărtarea lor de limba comună.

rusa este una din cele şase limbi oficiale de lucru utilizate de O. celebrul Cântec pentru oastea lui Igor. Bielorusa a fost atestată în secolul al XIII-lea. rusa a fost limba unui bloc comunist. În funcţie de acesta. Dostoievski. La baza idiomurilor slave stă slava comună.S. o limbă ale cărei forme sunt reconstituite. limbă literară foarte apropiată de limba comună. Literatura scrisă în rusă este una din marile literaturi ale lumii (v.. motiv pentru care se consideră că acestea formează. al XVI-lea. Limbile slave răsăritene. Limbă oficială în federaţia U. operele lui Tolstoi. Din 1945. Paleoslava. Grupul slav suportă distincţii interioare pe baza criteriului geografic. graţie traducerilor de texte din limba greacă realizate de Chiril şi Metodiu. încât vorbitorii uneia dintre ele se înţeleg fără dificultate cu vorbitorii alteia. Bulgakov etc. Spre deosebire de lituaniană. un bloc lingvistic unitar. fiindcă este o mare limbă de cultură. de vest şi de sud. contribuie la consolidarea variantei literare a ucrainienei. Puşkin. secol în care a apărut primul text literar rusesc. care poartă semnăturile lui Taras Şevcenko şi Ivan Franco.U.). Ucraineana se afirmă ca limbă de sine-stătătoare începând din secolul al XIV-lea. promovată excesiv şi în ţările ex-comuniste învecinate. de la est la vest.N. ucraineana şi bielorusa prezintă asemănări atât de mari.secol. Despre varianta sa literară se poate vorbi abia din secolul al XIX-lea. letona este mai puţin conservatoare. . rusa. Esenin.S. limba rusă merită să fie cunoscută oriunde.R. adică de călugării care s-au servit în acest scop de alfabetul chirilic. Producţiile literare ale secolului al XIX-lea. Tot un exces este şi scoaterea rusei din programele şcolare în fostele ţări comuniste imediat după eliberarea de comunism. Limba literară este foarte apropiată de cea vorbită. Indiferent de politica statală. slovaca şi poloneza. În grupul limbilor slave intră idiomuri foarte apropiate. deosebinduse mai mult de indoeuropeana comună. putem vorbi despre „repartizarea” limbilor slave în trei grupuri: de est. este atestată din secolul al IX-lea. Sunt considerate a fi limbi slave occidentale ceha. Rusa a fost atestată din secolul al XII-lea.

Apogeul acesteia este atins în secolul următor în opera lui H. Grupul sudic al limbilor slave este mai puţin unitar decât cele la care ne-am referit până acum. folosit de reformatorul Jan Hus în scrierile sale. Este atestată în secolul al XII-lea. Lupta purtată în secolul al XIXlea pentru impunerea limbii literare a contribuit la formarea limbii bulgare moderne. După destrămarea Cehoslovaciei.Ceha este atestată din secolul al XIII-lea. În a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost limbă oficială a R. Slovaca este o limbă apropiată de cehă. Pentru varianta scrisă a sârbei s-a recurs la alfabetul chirilic. Ea este apropiată de macedoneană. limba cehă îşi formează şi o variantă literară. în jurul dialectului de la Praga. Bulgara este o limbă cu trei variante istorice: bulgara veche (paleoslava. sârba. Consolidarea limbii literare poloneze pe parcursul secolului al XIX-lea se leagă de numele scriitorului Adam Mickievicz. varianta literară se îndepărtează foarte mult de cea populară. croata. Croata este o limbă foarte apropiată de sârbă. Limbile slave de sud sunt bulgara. Sienkievici. datorită traducerilor de texte religioase făcute de Chiril şi Metodiu şi scrise cu celebrul alfabet chirilic). este limbă oficială în Serbia. Cu timpul. În prezent. Poloneza este idiomul vorbit la extremitatea vestică a teritoriului locuit de slavi. bulgara medie şi noua bulgară. Începând din secolul al XVIII-lea. slovena şi macedoneana (idiom slav diferit de limba macedoneană pe care am prezentat-o ca limbă veche balcanică. faţă de care deosebiri esenţiale se identifică numai la nivelul vocabularului. Federative Jugoslavia. Ea a fost atestată în secolul al XV-lea. Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru. Se diferenţiază de aceasta numai la nivelul vocabularului şi al scrierii cu alfabet latin. apropiată de elină). dar se distinge printr-o serie de inovaţii de celelalte idiomuri slave. occidentalizarea limbii se manifestă prin receptivitatea vocabularului faţă de împrumuturile franceze. Diferenţele dintre sârbi şi croaţi sunt mai degrabă . Din secolul al XVI-lea.S. A fost atestată în secolul al XIII-lea şi a cunoscut o variantă literară din secolul al XVI-lea. slovaca devine limba oficială a Slovaciei. graţie unor documente despre mişcarea husistă. Sârba este cea mai armonioasă limbă slavă. atestată din secolul al IX-lea.

Se integrează în acest grup germana (de sus şi de jos).religioase şi politice decât lingvistice. este o limbă neunitară. şi franconica de jos. cu care prezintă multiple afinităţi. Macedoneana a împrumutat elemente lexicale sârbe. în trei grupuri: de est. cu dialecte foarte diferite între ele. limbă din care provin olandeza şi flamanda. în structura verbului etc. Slovena.1. 4. limbă faţă de care s-au distanţat în multe privinţe (v. Există date despre o populaţie din Crimeea care vorbea un dialect gotic. Slovena este una din puţinele limbi europene care au păstrat numărul dual din protoindoeuropeană.2. Acesta este şi cel mai puţin unitar dintre cele trei. croata este limbă oficială în Croaţia. încât unii lingvişti îl consideră un dialect al bulgarei. Ca şi limbile slave. Este limba oficială a Sloveniei. engleza şi frizona. Diferenţele reduse dintre bulgară şi macedoneană se rezumă la vocabular.4. Cu alfabet gotic s-a realizat o traducere a Bibliei încă din secolul al IV-lea.2.). era limbă oficială a Jugoslaviei. Actualmente.Limbile germanice Limbile germanice provin dintr-o limbă neatestată. limbile germanice se împart.al IX-lea. stat federativ cu capitala la Belgrad. Macedoneana este un idiom sud-slav atât de apropiat de bulgară. în mutaţia consonantică.1. aparent doar din punct de vedere geografic. Germana veche de sus (germana propriu-zisă) permite distincţii diacronice: vechea germană de sus (secolele al VIII-lea . mai cu seamă în perioada contactelor lingvistice directe ocazionate de convieţuirea macedonienilor cu sârbii în fosta Jugoslavie. în flexiunea adjectivală. Grupul germanic de est este reprezentat de gotică. Gotica s-a vorbit până la sfârşitul Evului Mediu. În secolul trecut. de vest şi de nord. Cel mai extins grup de limbi germanice este cel occidental. dar reconstituită. atestată din secolul al XV-lea. – germana comună – şi îşi au rădăcinile îndepărtate în protoindoeuropeană. Germana veche de jos s-a scindat în saxona de jos. atestată din secolul al IX-lea. inovaţiile germanice în mutaţia accentului. în varianta mixtă sârbocroată. atestată prin glose din secolul al VIII-lea şi prin .2.

5 Limbile celtoitalice Datorită asemănărilor dintre limbile celtice şi cele italice. se poate vorbi de o subramură a limbilor celtoitalice. engleza este cea mai răspândită limbă europeană de pe glob. Cele mai cunoscute dialecte sunt cel bavarez. împărţite din punct de vedere geografic în insulare (gaelică – irlandeză. Şi engleza se pretează la delimitări ferme ale fazelor evolutive: anglosaxona (până în secolul al XII-lea. folosită în texte ample începând din secolul al XVI-lea. de pildă. Australia şi Noua Zeelandă. Contribuie la succesul politicii de expansiune a englezei actuale şi anumite trăsături lingvistice ale acesteia. începând aproximativ din secolul al X-lea. norică etc.A. despre care dovezile arheologice ne arată că era folosit. După cum se ştie. se mai vorbeşte în Irlanda (irlandeza).N. cel aleman şi cel franconic. în Canada. Tot mai mult. Şi druizii utilizau acest alfabet pentru consemnarea poveștilor. 1981: 77) Frizona este un idiom atestat din secolul al XIII-lea. . Din 1945 este şi limbă oficială de lucru a O.1. Ramificaţiile dialectale afectează unitatea limbii germane de astăzi. cornică etc. a legendelor istorice sau a poeziilor etc. celtiberiană. în S. în Irlanda. engleza devine o limbă uzuală în diferite colţuri ale lumii. bretonă. în special în inscripții și marcaje de hotare. 4. Limbile celtice sunt limbi vechi europene. britanică – galeză.2.al XVI-lea) şi neoengleza (de după secolul al XVI-lea).U. atestată din secolul al VIII-lea. se mai vorbeşte doar în câteva regiuni din Olanda şi din nordul Germaniei. în Scoţia (scoţiana) şi pe Insula Man (manx).U. engleza medie (secolele al XII-lea . manx. Ioana Vintilă-Rădulescu.) şi continentale (galica. cum ar fi „structura gramaticală simplă. (M.1. Engleza este o limbă cu caracter unitar. un veritabil instrument al globalizării.). Este limbă oficială în Marea Britanie.2. Există un alfabet celtic. tinzând spre tipul aglutinant”.2.Cântecul lui Hildebrand din secolul al IX-lea). În Evul Mediu s-a scris o literatură bogată în gaelică. Sala. În prezent. este o limbă celtă atestată în inscripţii din secolul al III-lea. provenită din anglosaxonă. scoţiană. germana de sus medie (secolele al IX-lea – al XVI-lea) şi germana de sus modernă (de după secolul al XVI-lea). Gaelica.

Elveţia şi o parte a Germaniei de astăzi. în întreg Imperiul Roman.e. Până în perioada cuceririlor romane şi câteva secole după aceea.e. Toponime şi antroponime galice apar în operele scriitorilor greci şi latini. galica a fost înlăturată de limbile romanice în formare. dar vestigiile epigrafice descoperite în Galia au conservat numeroase eşantioane de limbă celtă continentală. atestată din secolul al VI-lea î. printr-un document care cuprinde inscripţii de cult. latina se extinde în întreaga Italie şi mult dincolo de graniţele acesteia. vorbită în Ţara Galilor. Limbile celtice continentale sunt reprezentate de galică.e. Tabula Bantina. Limbile italice Sunt reunite sub denumirea de limbi italice idiomurile vorbite în Antichitate în Peninsula Italică. vorbită de celţii ce au părăsit Britania şi s-au stabilit în Bretania. . limbă atestată înaintea erei noastre. pentru că ele apar ca reflexe tardive în materialul lingvistic romanic. Iniţial vorbită în Latium. cornică. limbă care pare să se fi folosit în vremuri îndepărtate în întreaga Britanie. galica se vorbea într-un spaţiu vast: în Galia. şi bretonă. Este atestată din secolul al III-lea î. se diferenţiază în: galeză. dispărută din secolul al XVIII-lea. Cea mai lungă dintre cele aproximativ 200 de inscripţii în oscă. Luminiţa Panait.” (Ileana Oancea. adică pe un teritoriu care cuprindea Franţa. deci într-o regiune de pe teritoriul actual al Franţei. Este atestată din secolul I î. „Între grupul latino-falisc şi cel osco-umbrian există câteva deosebiri lingvistice importante.n. vorbită în regiunea Cornwall.n. Latina este cea mai cunoscută limbă italică.Britanica.n. intitulat Tabulae Iguvinae. 2002: 24) Osca era o limbă vorbită în Samnium şi în Campania. reprezintă un fragment dintr-un text legislativ.. Începând din secolul al IV-lea. Umbrica este limba veche a umbrienilor imigraţi în Peninsula Italică. Ele formează două grupuri lingvistice: osco-umbrian şi latino-falisc. Belgia.

Spre deosebire de limba greacă. spaniola.grupul ibero-romanic (spaniolă. Descendentele latinei – franceza. în latină s-au scris operele literare şi ştiinţifice ale Antichităţii. . aşa-numitele limbi romanice. cu menţiunea că două idiomuri – catalana şi dalmata – au statut de limbă de tranziţie (lingua puente). unind grupul italo-romanic de cel balcano-romanic. retoromana şi dalmata – au fost clasificate pe criterii geografice. pentru aceste limbi s-au conceput primele gramatici europene.N.grupul italo-romanic (italiană. româna. ci din părţi ale imperiului în care latina cultă era mai curând necunoscută. agenţii romanizării nefiind aleşi din populaţia Romei.1. sarda. portugheză şi catalană).6. italiana. sardă. Este o limbă cu multe dialecte. cât şi cu limba greacă. retoromană şi dalmată) . infra).Din punct de vedere tipologic.grupul galo-romanic (franceză şi provensală/ occitană). dar şi în numeroase state din America Centrală şi de Sud (v. urmat de restrângerea drastică a sferei de întrebuinţare. Este şi limbă oficială de lucru la O. asemănându-se mult în plan gramatical atât cu limbile indoiraniene. catalana făcând legătura dintre grupul ibero-romanic şi cel galo-romanic. Carlo Tagliavini (1977) vorbeşte astfel de patru grupuri de limbi romanice: . fapt ce o situează pe poziţia a III-a. Amândouă au cunoscut un apogeu cultural.2. în privinţa numărului de utilizatori. 4.1. portugheza. În greacă şi. Este limba romanică cu cei mai mulţi vorbitori – peste 300 de milioane –.2. latina este fidelă indoeuropenei comune.U. provensala.grupul balcano-romanic (română). iar dalmata. Latina a fost deseori comparată cu greaca. mai ales datorită statutului lor de limbi clasice de cultură. catalana. . din 1945. dintre care le . latina a devenit stratul pe care s-au întemeiat noi limbi de cultură ale Europei. Limbile romanice Limbile romanice au ca element constitutiv comun stratul de latină populară (vulgară). mai târziu. Spaniola este limbă oficială în Spania şi Angora. după chineză şi engleză. Cunoaşte trei variante: spaniola europeană.2. spaniola americană şi iudeo-spaniola..

N. Belgia şi Elveţia. Diez o consideră limbă romanică de sine-stătătoare. Limba portugheză literară.amintim pe cele mai răspândite: mozarab. dialectele interammense şi transmontan) şi la sud de Mondego (azorian. Şi portugheza are numeroase dialecte: cel mozarab. Fr. Limba spaniolă literară are la bază dialectul castilian. comun cu spaniola. s-a consolidat în timpul Renaşterii. infra). care s-a dezvoltat din dialectul langue d’oil. datorită valorii operelor lui Luis de Camoes şi Gil Vicente. cei mai mulţi în Brazilia. se situează pe poziţia a treia în Romania. Tagliavini se referă la catalană ca la un idiom de tranziţie între grupul iberic şi cel galo-romanic. În privinţa numărului de vorbitori. şi catalana occidentală. se prezintă în trei variante: portugheza europeană. în timp ce C. madeirez. dar şi în numeroase state din Africa (v. cu centrul la Lérida. când apare Cantar de Mio Cid (Cântecul Cidului). Secolul al XVI-lea este considerat secolul de aur (Sigeo de Oro) al culturii spaniole.U. extremeno. Limba spaniolă este atestată din secolul al X-lea (prin Glosele emiliene şi Glosele silense) şi dezvoltă o variantă literară începând din secolul al XII-lea. Este limbă oficială în Portugalia şi în câteva ţări din America de Sud (v.. graţie operelor literare semnate de Cervantes şi de Lope de Vega. dar eliminat după căderea Granadei. cu centrul în Île de France. Are două variante: catalana orientală. formată pe baza limbii vorbite la Lisabona. infra). în Catalonia. Are peste 170 de milioane de vorbitori. după spaniolă şi portugheză. Franceza este limbă oficială în Franţa. asturo-leonez. canario etc. dominant în perioada coabitării cu arabii. beirăo). Limba portugheză este atestată de la sfârşitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea pe baza a două documente: Noticia de Tarto şi Testamentul lui Alphonso II. aragonez. Catalana este recunoscută ca limbă oficială. Ca şi spaniola. dispărut după retragerea arabilor din Peninsula Iberică. întrucât provine dintr-un dialect al acesteia. având aproximativ 125 de milioane de utilizatori. şi cele două grupuri de dialecte: la nord de Mondego (codialectele. castilian. Este şi limbă oficială de lucru a O. . portugheza americană şi iudeo-portugheza. Este o limbă unitară. alături de spaniolă. Portugheza este foarte apropiată de spaniolă. cu centrul la Barcelona. andaluzian. din 1945.

Eluard. A. Această fărâmiţare dialectală face ca limba literară să fie îndepărtată de limba vorbită. Caracterul unitar al francezei a fost susţinut şi controlat de Academia franceză. iar în Malta are statut de limbă de cultură. Italiana este limbă oficială în patru state europene: Italia. de când regele Franţei Francisc I decretează impunerea francezei ca limbă unică a regatului. unde existau numeroase populaţii preromane. a celei mai melodioase poezii lirice europene. P. şi-a scris celebrul poem epic Mireille. Italiana este atestată din secolul al X-lea. Petrarca şi Boccacio. apuan) şi cel centromeridional (sicilian. Vatican. italiana are caracter eterogen. H. Declinul provensalei începe din secolul al XIII-lea. lombard. Este limba trubadurilor. franceza medie (secolul al XIV-lea – secolul al XVI-lea) şi franceza modernă (începând din secolul al XVII-lea). Din punct de vedere fonetic. St. Formată în Peninsula Italică şi în Sicilia. Totuşi. În istoria francezei. piemontez. Este limbă uzuală în mai multe ţări europene.. A. Voltaire. Totuşi. Racine. emilian). care reface Academia platoniciană din Antichitate. sprijină constituirea şi dezvoltarea limbii latine literare în jurul acestui dialect în care şi-au scris operele fundamentale renascentiştii Dante. . Flaubert. Reducerea progresivă a registrelor stilistice a afectat însă dramatic provensala literară. G. M. Elveţia şi San Marino. Provensala (occitana) s-a născut din evoluţia dialectului langue d’oc. deosebim trei etape evolutive: franceza veche (secolul al IX-lea – secolul al XIV-lea). campan. de Balzac.P. Verlaine. P. dar şi limba în care Mistral. laureat al premiului Nobel. La baza limbii literare italiene se află dialectul florentin. etc. americane şi chiar africane. cel mai vechi document scris în italiană fiind Cartea Capuana din 960. înfiinţată în 1636. Camus. Limba literară franceză a fost valorificată secole la rând în operele unor scriitori care au influenţat întreaga Europă: Moliére. senez. astăzi se resimte tot mai insistent influenţa dialectului de la Roma asupra limbii vorbite în Italia. cel toscan (florentin. Hugo. Academia italiană. Gide.Limba franceză este atestată din secolul al IX-lea. provensala a dezvoltat cu succes o variantă literară. Sartre etc. V. reducând-o la o limbă tot mai puţin vorbită în Franţa. Din secolul al XV-lea. provensala este mai apropiată de latină decât franceza. Variantele sale dialectale pot fi reunite în trei grupuri: cel al dialectelor septentrionale (venet. Proust. calabrez). printr-un renumit document istoric: Les Sermons de Strasbourg (Jurămintele de la Strasbourg). Mallarmé. J.

în centru. campidanez. graţie unor documente veneţiene găsite la Dubrovnik. aromân. Româna este limbă oficială în România şi în Republica Moldova. pe lângă franceză. Barbu. şi dialectul friulan. pe baza interogării „ultimului vorbitor de dalmată”. determinate îndeosebi de factori extralingvistici. Coşbuc. cunoaşte două variante dialectale: dialectul romand (romanş) vorbit în Elveţia. în sud. Se vorbea pe Coasta Dalmaţiei. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Rebreanu. atât pe verticală. cum ar fi: - efortul de inovare în vederea diferenţierii de idiomurile înrudite. Goga. Macedonski) şi valorificat mai cu seamă în scrierile poeţilor şi prozatorilor interbelici: L. şi galuric-sassaric. Retoromana este una din limbile oficiale ale Elveţiei. cât şi pe orizontală. Limba română reprezintă actualul stadiu evolutiv al dialectului dacoromân. - fenomenele opuse ale dispariţiei şi apariţiei limbilor în interiorul acestei familii. având peste 27 de milioane de vorbitori. meglenoromân şi istroromân. vorbit în nord-estul Italiei. Este atestată de la începutul secolului al XVI-lea prin Scrisoarea lui Neacşu din 1521. la Udine şi în împrejurimi. Din succinta prezentare a limbilor din familia indoeuropeană ies la iveală câteva aspecte caracteristice istoriei acestor idiomuri. cu patru dialecte la nord şi sud de Dunăre: dacoromân. italiană şi germană. Cu toate că are mai puţin de un milion de vorbitori. O. în nordul insulei. Este o limbă unitară. Blaga. Cezar Petrescu etc. opera eminesciană devine un veritabil model de limbă română literară. din Croaţia. Eminescu (G. Camil Petrescu. Acest model este preluat de generaţia ce i-a urmat lui M. Tuone Udaina. La baza limbii române literare stă subdialectul muntean. L. G. Este atestată din secolul al XIII-lea. Dalmata este singura limbă romanică moartă. . Bacovia. I. După cel de-al Doilea Război Mondial distanţa dintre limba literară şi cea vorbită s-a redus considerabil. A fost studiată monografic de Matteo Bartoli. A dispărut în secolul al XIX-lea. Al.Sarda are peste un milion de vorbitori în Sardinia şi trei dialecte: logudurez.

2. în comparaţie cu cea regresivă a limbilor fără variantă literară. de care s-au despărţit în urmă cu aproximativ 5000 de ani. engleza şi spaniola în colonii.imigraţia unor populaţii neindoeuropene în spaţiul indoeuropean duce la contacte lingvistice soldate cu influenţe fonetice şi morfologice sau cu împrumuturi lexicale care determină diferenţierea mai accentuată a limbilor moderne din familia indoeuropeană.1. v. Ele se grupează în două ramuri: hamitică şi semitică. franceza.n. engleza în procesul de globalizare). . condamnate la dispariţie. latina în teritoriile cucerite. inegalitatea de ritm de dezvoltare marcată de atestările în epoci diferite. copta (limbă de cult foarte rezistentă în Egipt).n. – I e. a) Ramura hamitică include egipteana veche (atestată de inscripţiile hieroglifice din mileniile IV î. . vorbitorii indoeuropenei comune. 2. limbile .).1. Alte familii de limbi Familia hamito-semitică Familia hamito-semitică este formată din limbi înrudite. tendinţa progresivă a limbilor care au o variantă literară. care descind dintr-o îndepărtată limbă comună. dat fiind că limbile înrudite se vorbesc în general pe teritorii învecinate.tendinţa de extindere a ariei de utilizare a limbilor vorbite de popoare cu nivel înalt de cultură şi civilizaţie (v. . .operaţionalizarea criteriului geografic în clasificarea genealogică a limbilor.2. v.2.contribuţia limbilor de prestigiu cultural la menţinerea unor standarde de calitate şi la oferirea lor ca modele de dezvoltare a registrelor stilistice ale majorităţii limbilor indoeuropene etc.dezvoltarea inegală a limbilor (v.2. rusa şi engleza în federaţii. .menţinerea vorbitorilor de limbi cu origine indoeuropeană între graniţele istorice în care se aflau strămoşii indoeuropeni.2. în cele din urmă). .1.e.- modificările „superficiale” survenite în intervalul temporal dintre protoindoeuropeană şi limbile moderne din această familie genetică favorizează ipoteza apariţiei limbajului cu mult timp înainte de cunoaşterea indoeuropenei comune sau a preindoeuropenei.

a devenit reprezentativă pentru ramura semitică. care reprezintă în prezent a patra limbă de pe glob după numărul vorbitorilor (care depăşesc 200 de milioane).2. nordică (ebraica.2. voda.3 miliarde.N. Limba chineză este cea mai vorbită din lume. 2. lapona.4. Din secolul al VI-lea încep să apară texte literare în arabă. şi în ţări mai mult sau mai puţin învecinate. adună aproximativ 100 de milioane de vorbitori în Turcia. filosofice şi filologice. thai propriu-zisă şi thai-siameză. mansi şi hantî.2. Este limbă oficială în peste 20 de state arabe. tătara. căreia îi aparţin chineza. găgăuza. azerbaidjana. constituind un factor de unitate pentru lumea islamică. este una din limbile oficiale de lucru a O. limbile kuşite (vorbite în Etiopia) şi hausa (folosită în Camerun.2. araba. Prin evoluţia sa..U. Biblioteca din Bagdad este celebră pentru impresionanta ei colecţie de texte ştiinţifice. În ramura finică sunt încadrate finlandeza. . Sudan şi Togo). Nigeria. şi tibetană.. o limbă dispărută). în care sunt incluse tibetana. numărul vorbitorilor ridicându-se la 1. De asemenea. Turca.berbere (ale tuaregilor şi kalibilor din nordul Africii). Este limbă oficială în Republica China.3. livona etc. 2. cumana etc. din 1945. b) Ramura semitică este alcătuită din trei subramuri: estică (reprezentată de asiro- babiloniană/ accadiană.1.. uzbeka. Finlandeza (cu 6 milioane de vorbitori) şi maghiara (cu 12 milioane de vorbitori) sunt limbi oficiale ale unor state europene (Finlanda. feniciana şi arameica) şi sudică (araba şi etiopiana). unde este limbă oficială. estona. Se împarte tot în două ramuri: ramura finică şi ramura ugrică.1. respectiv Ungaria). Este atestată pe baza unor inscripţii din secolul al IV – lea – al VI-lea. Familia limbilor turco-tătare Familia limbilor turco-tătare reuneşte idiomuri foarte apropiate: turca (osmana). Taiwan şi Singapore. cea mai răspândită limbă turcică. Familia limbilor fino-ugrice Familia limbilor fino-ugrice prezintă idiomuri a căror evoluţie neunitară a favorizat diferenţierea lor accentuată. turcmena. iar în cea ugrică figurează maghiara. limbile himalaice şi limba birmană. vietnameza etc. Familia limbilor chino-tibetane Familia limbilor chino-tibetane are două ramuri: chineză.

4.2.1. 4. Aparţin ramurii malaeze limbile indoneziană. coreeana. centrul şi sudul Americii. Cecenia şi Georgia. aleuta etc. 4. vorbită de peste 6 milioane de locuitori din sudul Mexicului sau din Peninsula Yucatan. bali. limbă oficială în Japonia. şi numeroase idiomuri caucaziene.2. basca. Din grupul tungus fac parte limbile evenki. unde are peste 125 de milioane de vorbitori. tupi.).2.1. Indoneziana. şi japoneza. cu 78 de milioane de vorbitori. neghidală şi solonă.5. Familia limbilor ibero-caucaziene Familia limbilor ibero-caucaziene reuneşte un idiom iberic.6. Limba bască are peste un milion de vorbitori în Spania şi în Franţa. Familia limbilor manciuro-tunguse Familia limbilor manciuro-tunguse cuprinde idiomuri care se vorbesc în Extremul Orient.7. limbă oficială în Coreea de Nord şi în Coreea de Sud. Maya este principala limbă a renumitei culturi mayaşe. cecena şi georgiana au devenit limbi oficiale în Republica Abhază. dintre care mai cunoscute sunt abhaza. centrală (maya) şi sudică (quechua.8. continuă malaeza. limbă atestată în secolul al IX-lea în Jawa. se disting astfel trei grupe idiomatice: nordică (eschimosa.2.2. Familia limbilor malaio-polineziene Familia limbilor malaio-polineziene se împarte în ramura malaieză (indoneziană) şi în ramura polineziană. 4. guarani etc.1. Din punct de vedere geografic.2. Familia limbilor africane .1.2. vorbită în China. Sunt considerate limbi manciuriene: manciuriana.2. malaeză şi malgaşă.).1. 4. Acestea se împart în două grupuri: manciurian (în sud) şi tungus (în nord). Familia limbilor amerindiene Familia limbilor amerindiene cuprinde limbi ale băştinaşilor din nordul. După destrămarea Uniunii Sovietice şi autonomizarea unor state caucaziene. limba oficială a Indoneziei. evenă.2.2.9. cecena şi georgiana. abhaza. În ramura polineziană sunt cuprinse limbile hawaiană şi samoană.

limbile buşmene şi hotentote. alţii o consideră reprezentativă pentru familia limbilor mongolice. Unii lingvişti o integrează familiei limbilor turco-tătare.2. pe temeiuri pur geografice. sudaneza. cu peste 50 de milioane de vorbitori.2.1. folosite de aproape 200 de milioane de vorbitori. Familia limbilor mongolice În privinţa clasificării mongolei nu s-a ajuns la un consens. Afganistan şi Sri Lanka.2.1.10. Pakistan. familia limbilor africane include limbile generic denumite bantu. 4. Iran. halhaşa şi mogola. 4. mongola s-ar asocia în această familie cu idiomuri ca buriat-mongola. În cea de-a doua variantă.2. limbă vorbită în Afganistan. . Familia limbilor dravidiene Sub denumirea de limbi dravidiene sunt reunite circa 70 de idiomuri. din India.Alcătuită artificial.11.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful