2.

Clasificarea limbilor Chiar dacă progresul tehnologic este de mare ajutor în cercetarea lingvistică, mai cu seamă

în ceea ce priveşte o evidenţă a limbilor vorbite şi scrise astăzi în lume, nu putem încă vorbi de un inventar exact al acestora, din motive lesne de înţeles: există încă pe glob zone populate, dar neexplorate lingvistic, din cauza inaccesibilităţii lor; nu se disting întotdeauna tranşant limbile de dialecte pe baza criteriilor curente de departajare; persistă încă idiomurile de tranziţie dintre limbi, tratate fie ca limbi distincte, mixte, fie ca dialecte intermediare; limbile sunt în continuare sensibile la modificările determinate de schimbări de ordin geopolitic; iar fenomenul dispariţiei limbilor are loc sub ochii noştri etc. De aceea, e nevoie de multă prudenţă în înregistrarea numerică a idiomurilor de pe glob – în accepţiunea lor uzuală idiomurile fiind limbi vorbite de comunităţi bine definite. Numărul acestora s-ar ridica la 3000 (Elena Slave, Lucia Wald, 1968) sau chiar la 4000 (A. Vraciu, 1980; G. Yule, 2000). Mult mai importantă decât inventarierea s-a dovedit a fi, pentru studiul ştiinţific al limbilor, clasificarea acestora. Primele încercări de clasificare a limbilor europene, de pildă, datează din Renaşterea târzie, când, mai cu seamă după punerea în circulaţie a textelor tipărite, s-a observat că anumite idiomuri se aseamănă mult în anumite privinţe şi se pot grupa pe baza acestor asemănări. Mai întâi, s-a realizat, încă din secolul al XVI-lea, pe baza corespondenţei dintre limbă şi unitatea teritorială în care se vorbea, o clasificare geografică. Aceasta avea calitatea de a fi exactă, harta geolingvistică putând fi oricând confruntată cu realitatea, dar instabilă, valabilitatea sa fiind sensibilă în special la evenimentele istorice care au avut drept consecinţe modificarea graniţelor şi schimbarea politicilor lingvistice (v. urmările războaielor de cucerire, colonizările, destrămarea imperiilor, federalizările şi defederalizările etc.). Deşi interesează lingvistica, clasificarea geografică rămâne externă acestui domeniu. Lingvistica nu urmăreşte atât locul pe care o limbă îl ocupă pe harta lumii, cât pe acela pe care şi l-a dobândit într-o structură genetică sau gramaticală. Prin urmare, lingvistica se ocupă de taxonomii elaborate în funcţie de criteriul originii sau de criteriul structurii morfosintactice, pentru a stabili clasa de particularităţi în care se încadrează o limbă şi în interiorul căreia trebuie studiată. Primele clasificări de natură lingvistică au apărut în secolele al XVII-lea şi al XVIII-ea, dar au fost mult îmbunătăţite în cursul secolului al XIX.lea, când au beneficiat de sprjinul metodei comparativ-istorice şi de practica reconstrucţiilor, specifice lingvisticii indoeuropene.

2.1. Clasificarea genealogică a limbilor Clasificarea genealogică a limbilor se realizează în funcţie de criteriul originii comune a limbilor, cauză a asemănărilor regulate dintre limbile care alcătuiesc o familie genetică. 4.1.1. Arborele genealogic al limbilor În căutarea originii limbilor şi a particularităţilor identice sau foarte asemănătoare care să confirme înrudirea idiomurilor care provin dintr-o limbă comună stă raţiunea de a fi a lingvisticii secolului al XIX-lea. În acest secol rezervat integral studiului istoric al limbii, modelul de cercetare dominant era cel folosit în ştiinţele naturii. În aceste condiţii, devine operaţională pentru lingvistică şi noţiunea de arbore genealogic, transferată din botanică, prin care se ilustrează, în linii mari, pe linie verticală, relaţiile de descendenţă – directă sau indirectă – a limbilor antice şi moderne din aceeaşi limbă-mamă, indoeuropeana veche (protoindoeuropeana). Argumentele lingvistice ale acestei filiaţii sunt asemănările dintre structurile gramaticale şi lexicale ale unor limbi, asemănări care confirmă o moştenire comună. Reprezentarea unei aemenea familii genetice are ca punct de pornire limba sursă din care descind, în ordine cronologică, limbi sau grupuri de limbi antice (atestate sau reconstituite), din care se trag, la rândul lor, limbile moderne, dintre care cele mai multe sunt vorbite şi astăzi, dar câteva sunt pe cale de dispariţie sau dispărute de curând. Schematic, familia indoeuropeană s-ar reprezenta astfel:

Indoeuropeana comună ↓ Ramura indoiraniană ↓ Limbi indiene ↓ Limbi iraniene ↓ Limbi germanice ↓ Limbi celtice ↓ Ramura europeană ↓ Limbi italice ↓ Limbi elenice ↓ Limbi baltoslave

semito-hamitice. tungusomanciuriene. hindi. sau nu sunt suficient de clare. familia limbilor indoeuropene. Familiile de limbi Se consideră că asemenea arbori genealogici pot descrie toate cele aproximativ treizeci de familii lingvistice (v. care este folosit atât în sens larg.). imprecizia terminologică (v. în care se integrează toate cele 4000 de idiomuri înregistrate de-a lungul vremii.). spaniola italiana portugheza etc. Cercetările comparativ-istorice nu s-au putut finaliza întotdeauna cu integrarea fermă a limbilor într-o structură genetică sau într-alta.2. amerindiene. malaio-polineziene etc. la care s-au adăugat: caracterul neatestat al unor limbi. cât şi în . etc. limbile negro-africane. polivalenţa termenului de familie de limbi. elasticitatea graniţelor dintre limbi şi dialecte şi. 2. limbile din Oceania etc. v. şi chino-tibetane. fino-ugrice. ↓ avestica pehlevi neopersana ↓ gotica germana engleza ↓ gaelica britanica bretona ↓ osca latina ↓ franceza româna ↓ greaca ↓ letona rusa polona sârba ceha suedeza etc. ibero-caucaziene. Greutăţile cu care s-au confruntat lingviştii în taxonomia genetică a limbilor au fost cauzate de vastitatea şi eterogenitatea materialului care trebuia clasificat. galica etc. limbile continuă să fie clasificate pe baza criteriului geografic (v.↓ vedica sanscrita. Acolo unde datele istoricee lipsesc. turco-tătare. nu în ultimul rând. bengali etc.1. siberiene.

în consolidarea caracterului ştiinţific al studierii limbilor.. Th. supraordonate celei indoeuropene: . socotim drept limbă indoeuropeană orice limbă care este o formă luată din indoeuropeana primitivă în perioada anilor 4000-2000 î.. Pentru exemplificare. care este utilizat atât în sens larg. pe scurt. ramura germanică de nord... fie protoindoeuropeană: „. Acesta este unul din motivele pentru care este familia studiată cel mai riguros şi mai detaliat..e. Pentru descrierea structurii unei familii de limbi se recurge la împărţirea acesteia în ramuri. 2. Africa. care este cea mai veche limbă indoeuropeană. ramura europeană.1. Familia limbilor indoeuropene Familia limbilor indoeuropene. câteva din cele mai cunoscute familii de limbi. grupuri şi subgrupuri.1. are cea mai extinsă arie de utilizare. indiferent de gradul de transformare al limbii primitive. America.” (Simenschi. slave. ramura germanică de vest etc. subramuri. ramura indoiraniană etc. vom descrie. Când spunem că o asemenea limbă reprezintă o formă mai nouă a limbii primitive. dar şi câteva idiomuri foarte răspândite din Asia. Limba sursă Toate idiomurile care o compun provin direct sau mediat dintr-o limbă primitivă. Gh.sens restrâns. Ivănescu. cât şi în sens restrâns.1.2. familia limbilor romanice. Australia. Ea reprezintă o etapă necesară în dezvoltarea lingvisticii istorice şi comparate.2. numită fie indoeruropeană comună. v.n.1. v..) Clasificarea genealogică a limbilor oglindeşte motivaţiile evoluţiei lor istorice. în aceeaşi situaţie se află termenul de ramură. 1981: 18) Studiile comparative au scos la iveală asemănări între indoeuropeana comună şi alte limbi primitive.. fapt ce demonstrează existenţa unei familii lingvistice mai vechi. 4. subînţelegem că limba dată continuă printr-o tradiţie neîntreruptă uzajul indoeuropenei primitive. în care sunt incluse majoritatea limbilor vorbite actualmente în Europa.1. germanice etc. v.

b) sanscrita.2. au existat ca limbi populare şi literare mai multe limbi indoeuropene a dus la concluzia că a existat o limbă mai veche din care acestea s-au născut. Sama-veda. Atharva-veda) şi Upanişadele. care se separă în limbi centum (în vestul teritoriului) şi limbi satem (în estul teritoriului).1. Ramurile familiei indoeuropene Familia indoeuropeană prezintă două subdiviziuni: ramura indoiraniană şi ramura europeană. Aspectul general al morfologiei indoeuropene s-a conservat cel mai bine în textele vechi scrise în faza arhaică a evoluţiei acestor limbi. limba Gramaticii lui Pañini şi a dramei Sakuntala a lui Kalidassa. 2. Indiana medie.e. Ramura indoiraniană Ramura indoeuropeană ocupă partea estică a teritoriului pe care se vorbesc limbi indoeuropene. cu două direcţii de dezvoltare: .sanscrita epică.„Faptul că.: a) vedica. Vorbitorii de limbi indoiraniene se numeau Ärya „nobili”. Indiana veche are două variante. în epoca sclavagismului. indian şi iranian.1. varianta laică.” (Ibidem: 19) Din dezvoltarea dialectelor – tot mai divergente – ale acestei limbi vorbite pe un teritoriu foarte vast s-au format limbile indoeuropene. . Limbile indiene Limbile indiene admit o delimitare diacronică. ca şi în epocile următoare. admite următoarele subdiviziuni: .1. medie şi neoindiana. limba în care s-au scris cele mai vechi texte indiene. limba literară a cărturarilor.1.2. de aceea.sanscrita clasică. 2. varianta religioasă.2. au cunoscut foarte de timpuriu şi o variantă scrisă. sunt extrem de importante pentru indoeuropenistică. Ambele idiomuri.1. limba renumitelor epopei Ramayana şi Mahabharata.n. care cunosc scrierea încă din mileniul al II-lea î. limba celor mai vechi inscripţii din India. Yajur-veda. Vedele (Rig-veda.2. întrucât prezintă deosebiri clare între cele trei etape evolutive: indiana veche. care.

iraniana medie şi neoiraniana (neopersana). care se deosebesc în timp: vechea iraniană. derivată din indiana de nord-vest. suportă aceeaşi periodizare.2.2.1. cu două varietăţi: urdu şi hindi. limba textelor religioase reunite sub titlul Avesta. vorbită de peste 200 de milioane de locuitori ai acestei ţări. Tot grupului de limbi neoindiene îi aparţine şi limba Rroma. Cea mai răspândită limbă neoindiană este hindustani. la origini limbă a tribului dom. datorită provenienţei ei directe din indoiraniana de bază. cunoscută datorită inscripţiilor cuneiforme de pe vremea lui Darius I. Hindi este limba oficială a Indiei. pomenit şi de M. horezmica şi hotaniana. Iraniana medie denumeşte un grup idiomatic al cărei principală reprezentantă era limba pehlevi. Un alt idiom neoindian foarte cunoscut este bengali. Tagore. precum: mediopersana. b) avestica (sau zenda). foarte apropiate de cele indiene.Neoindiana. Eminescu în Scrisoarea III. Neoiraniana se prezintă ca un conglomerat de idiomuri a căror distribuţie geografică permite gruparea lor în: a) idiomuri neoiraniene orientale: oseta. . 2. Prin urmare. parta. termen generic pentru idiomurile vorbite din Himalaya până în Sri Lanka.1. este limba unor producţii literare care au început să apară din secolul al X-lea. limbă oficială a imperiului din vremea Sassanizilor. Vorbim astfel de trei grupuri idiomatice. Iraniana veche are două varietăţi importante: a) persana veche. limba textelor budiste din Ceylon.a) pāli. b) prākrit. distincţiile lingvistice corespund celor istorice. atestată în texte din secolele al IIIlea – al VII-lea.1. limba literară. jaghnobi etc. Limbile iraniene Limbile iraniene. legată de curentele religioase ale budismului şi ale janseismului. afgana. Dar monumentele culturii iraniene care ne-au parvenit din această epocă au fost scrise în mai multe limbi medioiraniene. .2. sogdiana. Aceasta este foarte apropiată de vedică. limba în care şi-a scris poemele renumitul R.

neopersana etc. scrise pe tăbliţe de argilă. De la Curtea regilor Asiei Mici de răsărit ne-au parvenit documente în hitită. a fost mană cerească pentru indoeuropenişti: „. care conţin forme arhaice. 2. fixată însă în scris.1.2. Are numeroase dialecte. Armeana.1.2.” (Al. foarte apropiate de cele din indoeuropeana comună. limbile germanice şi limbile celtoitalice).e. kurda. 2. 1965: 240) Luvica şi palaica sunt limbi foarte apropiate..1.2. Ele datează din secolele al V. Este atestată încă din secolul al V-lea. hitita şi veneta) şi cele care se pot grupa astfel (limbile vechi balcanice.. limbile baltoslave. au fost descoperite în Turchestanul chinez. Graur – coord. Ramura europeană Vom descrie sumar configuraţia idiomatică a ramurei europene din familia indoeuropeană de la est la vest. redactate în alfabet hindus. armeana. în mileniul al II-lea î. datorită descoperirii unor texte literare originale şi a unor traduceri de texte religioase din greacă.2. . Descoperirea acestora în Turcia.lea şi al VII-lea şi reprezintă traduceri de texte religioase budiste. cu îndelungată tradiţie scrisă..1. de fapt limba vorbită în prezent în Iran.2. care dezvoltă un dialect indoeuropean originar din Asia Mică. ele aduc în reconstrucţia limbii indoeuropene unele date pe care nu le-am putea reconstitui din datele pe care ni le oferă alte limbi indoeuropene. Odată cu descoperirea textelor hitite.b) idiomuri neoiraniene occidentale: tadjica.n. la începutul secolului al XX-lea. beluciana. Hitita este o limbă de tip centum. făcând distincţia dintre limbile care nu admit formarea unei subramuri (toharica. s-au descoperit şi texte redactate în aceste limbi. Neopersana este limba catrenelor lui Omar Khayamm.2. Limbile care nu se pot reuni într-un grup Toharica este o limbă moartă. Texte în toharică.1.

În fine. Eschil. Sofocle şi Euripide) şi filosofia de aur a grecilor (v. albaneza. Greaca a fost. în orice parte a domeniului grecesc”.Veneta este o limbă occidentală. în general. 1981: 159) Multe dintre dialectele elinei aveau statut de dialect literar. Câteva dialecte s-au reunit în jurul dialectului atic şi au format cu timpul celebra koiné: „Datorită prestigiului politic şi cultural al Atenei.. Este atestată datorită a peste două sute de inscripţii şi de texte scurte care s-au scris înaintea erei noastre. cel mai cunoscut. greaca medie (sau bizantina) şi greaca modernă (sau neogreaca). greaca suportă distincţii idiomatice de natură diacronică: greaca veche (sau elina). prima limbă a culturii europene. în secolul al V-lea î. care trebuiau să se distingă de cei din afara cetăţii şi prin limba vorbită: „Fiecare cetate greacă îşi are dialectul ei. suferind însă şi o puternică influenţă ionică în lexic.n. celţilor şi italicilor. geto-daca. între ţinuturile primitive ale germanilor. însă acestea nu se deosebesc într-atâta încât să împiedice comunicarea fundamentală a limbii: un elen putea fi înţeles. Ca şi limbile ei „surori” din ramura indoiraniană. G. Numeroasele influenţe ale unor limbi vechi indoeuropene asupra venetei se explică prin faptul că veneţii au locuit într-o perioadă foarte îndepărtată în nordul Alpilor. Sapho şi Hesiod au scris în dialectul eolic. Simenschi. Această . este dialectul atic în care s-a scris marea tragedie greacă (v.e. macedoneana. Teocrit şi Arhimede. Platon şi Aristotel). De exemplu. slavilor. Dintre acestea. (Th. acest dialect începe să se impună şi în alte zone. numai greaca şi albaneza se mai vorbesc şi astăzi. îndeosebi din cauza orgoliilor locuitorilor unor cetăţi greceşti. Ivănescu. mai ales în varianta sa cultă. Limbile vechi balcanice Alcătuiesc grupul limbilor vechi balcanice acele idiomuri care s-au vorbit în Antichitate în regiunea Balcanilor: greaca. în dialectul ionic au apărut epopeile lui Homer şi scrierile istorice ale lui Hesiod. din punct de vedere cronologic. ilira. vorbită în nord-vestul Italiei. Greaca veche era fărâmiţată dialectal. dialectul doric este renumit datorită inscripţiilor dorice din Creta şi scrierilor lui Pindar.

care duce la o nouă scindare dialectală. cât şi în Ţara Românească. şi. din punct de vedere lingvistic. de scriitori. înflorirea comerţului şi cuceririle lui Alexandru Macedon au contribuit la răspândirea acestei koiné până în Balcani. de tip satem. Bizantina reprezintă un stadiu evolutiv de durata unui mileniu (sec. care stabileşte continuitatea cu greaca comună. acestea au o contribuţie masivă la formarea şi alimentarea terminologiei ştiinţifice şi tehnice moderne.nouă formă a dialectului atic poartă denumirea de koiné <limbă comună>. în Asia Mică şi în Egipt. Albaneza este o limbă balcanică. atât în Moldova. a fost impusă. 1980: 246) După secolul al III-lea î.sec. infirmată. Albaneza este atestată din secolul al XV-lea. legată de regimul fanariot. pe de altă parte. limba greacă. . Neogreaca reprezintă faza modernă de evoluţie a limbii grecilor. turcească. romanică etc. dimotiki. al XV-lea). începând din secolul al XVI-lea. Structura etimologică a vocabularului albanezei este rezultatul diverselor influenţe care s-au exercitat asupra acestui idiom: slavă. Ea devine limba oficială a Imperiului din Orient şi ajunge să fie întrebuinţată ca mijloc de comunicare între popoarele balcanice. Greaca medie (sau bizantina) este caracterizată. În secolul al XVIII-lea.n. sub forma unui curent grecizant. s-a crezut multă vreme că albaneza continuă un dialect ilir. cu timpul. grecească. se îngustează progresiv aria de răspândire a idiomurilor greceşti. Această teorie a fost. care a fost adoptată în cele din urmă de presă. în Grecia a avut câştig de cauză varianta influenţată de vorbirea populară.. de tendinţa populară. pe de o parte de tendinţa conservatoare. Are două dialecte fundamentale: toskë în sudul şi gegë în nordul Albaniei. Aparţia ei a dus la anihilarea particularităţilor dialectale. Studiile consacrate studiului de material lexical româno-albanez au dus la concluzia că aceste idiomuri provin dintr-un acelaşi dialect trac. Vraciu. Cu toate că.” (A.e. Dată fiind antipatia faţă de fanarioţi. După dispoziţia teritorială a Albaniei. al VI-lea . influenţa greacă bizantină a fost minimizată imediat după eliberarea românilor de sub vremelnica lor dominaţie. fiind resimţită ca rezultat al unei tendinţe naturale de dezvoltare a limbii. În pofida unei accentuate susţineri a variantei savante.

” (A. Existenţa a aproximativ 80 de cuvinte româneşti cu corespondente în albaneză pot fi explicate prin comunitatea de substrat a celor două limbi. Aceste relaţii le întrec. din care s-au păstrat doar un glosar şi scurte traduceri de texte religioase. „Între limbile slave. a căror structură gramaticală este foarte apropiată de cea a indoeuropenei comune. 1981: 245) În grupul limbilor baltice se integrează vechea prusiană. Limbile baltoslave Sunt tratate împreună. limbă atestată din secolul al XVI-lea. pe cele proprii limbilor baltoslave şi (indo)iraniene. în slavă. întrucât pentru mult timp au format o comunitate lingvistică. Vestigiile tracice şi dacice se reduc la inventare de toponime. care dezvoltă o variantă literară începând din acelaşi . 4. baltică şi hitită există un număr de elemente comune (în sistemul fonetic.2. fiindcă greaca era folosită de macedonieni ca limbă de cultură. Ca şi macedoneana. morfologice şi lexicale). ilira este o limbă dispărută. Ilira era vorbită în nord-vestul Peninsulei Balcanice. baltice şi germanice există un număr destul de mare de afinităţi lingvistice (în primul rând. armeană. Sunt limbi cu caracter arhaic. în tipul de formare a cuvintelor şi în lexic). lituaniana.3. Nu are o variantă scrisă. De asemenea. şi letona. Traco-daca a fost vorbită de o populaţie foarte numeroasă în nord-estul Peninsulei Balcanice.2. din care au rămas puţine cuvinte. hidronime sau antroponime.Macedoneana este o limbă moartă. care constituie. cele mai multe dintre acestea fiind identificate în inscripţii latineşti şi greceşti. S-au păstrat din macedoneană câteva zeci de cuvinte şi câteva nume proprii. în prezent limba oficială a Lituaniei. adeseori. isoglose specifice. care a fost vorbită de poporul lui Alexandru Macedon.1. Vraciu. la o evoluţie divergentă soldată cu formarea de noi idiomuri: frigiană. în majoritate nume proprii. care apar în operele scriitorilor greci. Teritoriul extins pe care se foloseau dialectele tracice a dus la îndepărtarea lor de limba comună. sub raport cantitativ şi calitativ. albaneză. geto-dacă.1.2.

. . rusa este una din cele şase limbi oficiale de lucru utilizate de O. Limbă oficială în federaţia U. limba rusă merită să fie cunoscută oriunde.S. Tot un exces este şi scoaterea rusei din programele şcolare în fostele ţări comuniste imediat după eliberarea de comunism. al XVI-lea. fiindcă este o mare limbă de cultură. motiv pentru care se consideră că acestea formează. limbă literară foarte apropiată de limba comună. La baza idiomurilor slave stă slava comună.R. Producţiile literare ale secolului al XIX-lea. deosebinduse mai mult de indoeuropeana comună. graţie traducerilor de texte din limba greacă realizate de Chiril şi Metodiu. operele lui Tolstoi. promovată excesiv şi în ţările ex-comuniste învecinate. ucraineana şi bielorusa prezintă asemănări atât de mari. este atestată din secolul al IX-lea. secol în care a apărut primul text literar rusesc. Despre varianta sa literară se poate vorbi abia din secolul al XIX-lea.). În funcţie de acesta. Limbile slave răsăritene. Sunt considerate a fi limbi slave occidentale ceha. Puşkin. Ucraineana se afirmă ca limbă de sine-stătătoare începând din secolul al XIV-lea. Indiferent de politica statală. care poartă semnăturile lui Taras Şevcenko şi Ivan Franco. încât vorbitorii uneia dintre ele se înţeleg fără dificultate cu vorbitorii alteia. adică de călugării care s-au servit în acest scop de alfabetul chirilic. Spre deosebire de lituaniană. Bulgakov etc.secol. Limba literară este foarte apropiată de cea vorbită.U. slovaca şi poloneza. contribuie la consolidarea variantei literare a ucrainienei. Dostoievski. o limbă ale cărei forme sunt reconstituite. Grupul slav suportă distincţii interioare pe baza criteriului geografic.N. rusa a fost limba unui bloc comunist. Esenin. rusa.S. letona este mai puţin conservatoare. Din 1945. de vest şi de sud. Literatura scrisă în rusă este una din marile literaturi ale lumii (v. celebrul Cântec pentru oastea lui Igor. de la est la vest. Paleoslava. Rusa a fost atestată din secolul al XII-lea. În grupul limbilor slave intră idiomuri foarte apropiate. un bloc lingvistic unitar. Bielorusa a fost atestată în secolul al XIII-lea. putem vorbi despre „repartizarea” limbilor slave în trei grupuri: de est.

Se diferenţiază de aceasta numai la nivelul vocabularului şi al scrierii cu alfabet latin. Consolidarea limbii literare poloneze pe parcursul secolului al XIX-lea se leagă de numele scriitorului Adam Mickievicz. Lupta purtată în secolul al XIXlea pentru impunerea limbii literare a contribuit la formarea limbii bulgare moderne. atestată din secolul al IX-lea. A fost atestată în secolul al XIII-lea şi a cunoscut o variantă literară din secolul al XVI-lea. folosit de reformatorul Jan Hus în scrierile sale. slovena şi macedoneana (idiom slav diferit de limba macedoneană pe care am prezentat-o ca limbă veche balcanică. faţă de care deosebiri esenţiale se identifică numai la nivelul vocabularului. În prezent. În a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost limbă oficială a R. occidentalizarea limbii se manifestă prin receptivitatea vocabularului faţă de împrumuturile franceze. dar se distinge printr-o serie de inovaţii de celelalte idiomuri slave.S. Ea a fost atestată în secolul al XV-lea.Ceha este atestată din secolul al XIII-lea. Din secolul al XVI-lea. Grupul sudic al limbilor slave este mai puţin unitar decât cele la care ne-am referit până acum. Slovaca este o limbă apropiată de cehă. în jurul dialectului de la Praga. Federative Jugoslavia. După destrămarea Cehoslovaciei. slovaca devine limba oficială a Slovaciei. Diferenţele dintre sârbi şi croaţi sunt mai degrabă . Sârba este cea mai armonioasă limbă slavă. bulgara medie şi noua bulgară. Este atestată în secolul al XII-lea. croata. Croata este o limbă foarte apropiată de sârbă. Sienkievici. Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru. Cu timpul. apropiată de elină). graţie unor documente despre mişcarea husistă. Pentru varianta scrisă a sârbei s-a recurs la alfabetul chirilic. Apogeul acesteia este atins în secolul următor în opera lui H. Ea este apropiată de macedoneană. Poloneza este idiomul vorbit la extremitatea vestică a teritoriului locuit de slavi. sârba. varianta literară se îndepărtează foarte mult de cea populară. Limbile slave de sud sunt bulgara. datorită traducerilor de texte religioase făcute de Chiril şi Metodiu şi scrise cu celebrul alfabet chirilic). este limbă oficială în Serbia. Bulgara este o limbă cu trei variante istorice: bulgara veche (paleoslava. Începând din secolul al XVIII-lea. limba cehă îşi formează şi o variantă literară.

Slovena este una din puţinele limbi europene care au păstrat numărul dual din protoindoeuropeană. mai cu seamă în perioada contactelor lingvistice directe ocazionate de convieţuirea macedonienilor cu sârbii în fosta Jugoslavie. – germana comună – şi îşi au rădăcinile îndepărtate în protoindoeuropeană. în flexiunea adjectivală. Diferenţele reduse dintre bulgară şi macedoneană se rezumă la vocabular. în mutaţia consonantică. Slovena.religioase şi politice decât lingvistice. engleza şi frizona.1.2. Ca şi limbile slave. şi franconica de jos.al IX-lea. Macedoneana a împrumutat elemente lexicale sârbe. Germana veche de jos s-a scindat în saxona de jos. atestată din secolul al IX-lea. încât unii lingvişti îl consideră un dialect al bulgarei. de vest şi de nord. aparent doar din punct de vedere geografic.4.2. Se integrează în acest grup germana (de sus şi de jos). era limbă oficială a Jugoslaviei. Actualmente.1. limbă din care provin olandeza şi flamanda. stat federativ cu capitala la Belgrad. Cu alfabet gotic s-a realizat o traducere a Bibliei încă din secolul al IV-lea. inovaţiile germanice în mutaţia accentului. Este limba oficială a Sloveniei. Grupul germanic de est este reprezentat de gotică. este o limbă neunitară. cu dialecte foarte diferite între ele. dar reconstituită. Gotica s-a vorbit până la sfârşitul Evului Mediu.Limbile germanice Limbile germanice provin dintr-o limbă neatestată. atestată din secolul al XV-lea. Germana veche de sus (germana propriu-zisă) permite distincţii diacronice: vechea germană de sus (secolele al VIII-lea . atestată prin glose din secolul al VIII-lea şi prin . croata este limbă oficială în Croaţia. în varianta mixtă sârbocroată. 4. limbile germanice se împart.2. Acesta este şi cel mai puţin unitar dintre cele trei. în structura verbului etc. limbă faţă de care s-au distanţat în multe privinţe (v. În secolul trecut. Macedoneana este un idiom sud-slav atât de apropiat de bulgară. Există date despre o populaţie din Crimeea care vorbea un dialect gotic.). cu care prezintă multiple afinităţi. Cel mai extins grup de limbi germanice este cel occidental. în trei grupuri: de est.

Sala.Cântecul lui Hildebrand din secolul al IX-lea). se mai vorbeşte în Irlanda (irlandeza). engleza este cea mai răspândită limbă europeană de pe glob.2.) şi continentale (galica. 1981: 77) Frizona este un idiom atestat din secolul al XIII-lea. în Canada.2. despre care dovezile arheologice ne arată că era folosit. Tot mai mult.). este o limbă celtă atestată în inscripţii din secolul al III-lea. În prezent. (M.2. Engleza este o limbă cu caracter unitar. Contribuie la succesul politicii de expansiune a englezei actuale şi anumite trăsături lingvistice ale acesteia. în Scoţia (scoţiana) şi pe Insula Man (manx). provenită din anglosaxonă. se poate vorbi de o subramură a limbilor celtoitalice. în special în inscripții și marcaje de hotare.al XVI-lea) şi neoengleza (de după secolul al XVI-lea). manx. Şi druizii utilizau acest alfabet pentru consemnarea poveștilor. Gaelica. Limbile celtice sunt limbi vechi europene. cel aleman şi cel franconic. a legendelor istorice sau a poeziilor etc.1. tinzând spre tipul aglutinant”.5 Limbile celtoitalice Datorită asemănărilor dintre limbile celtice şi cele italice. După cum se ştie. britanică – galeză. . împărţite din punct de vedere geografic în insulare (gaelică – irlandeză. Din 1945 este şi limbă oficială de lucru a O. în S.1. Cele mai cunoscute dialecte sunt cel bavarez. Australia şi Noua Zeelandă. celtiberiană. germana de sus medie (secolele al IX-lea – al XVI-lea) şi germana de sus modernă (de după secolul al XVI-lea). în Irlanda.U. Ioana Vintilă-Rădulescu.A. atestată din secolul al VIII-lea. de pildă. folosită în texte ample începând din secolul al XVI-lea. norică etc. Şi engleza se pretează la delimitări ferme ale fazelor evolutive: anglosaxona (până în secolul al XII-lea. Există un alfabet celtic. un veritabil instrument al globalizării. se mai vorbeşte doar în câteva regiuni din Olanda şi din nordul Germaniei. Ramificaţiile dialectale afectează unitatea limbii germane de astăzi. începând aproximativ din secolul al X-lea. engleza devine o limbă uzuală în diferite colţuri ale lumii. 4. Este limbă oficială în Marea Britanie. cornică etc. engleza medie (secolele al XII-lea . cum ar fi „structura gramaticală simplă. bretonă.N.U. În Evul Mediu s-a scris o literatură bogată în gaelică. scoţiană.

Este atestată din secolul I î.e.n. Până în perioada cuceririlor romane şi câteva secole după aceea. cornică. 2002: 24) Osca era o limbă vorbită în Samnium şi în Campania. vorbită în Ţara Galilor. galica se vorbea într-un spaţiu vast: în Galia. „Între grupul latino-falisc şi cel osco-umbrian există câteva deosebiri lingvistice importante. Umbrica este limba veche a umbrienilor imigraţi în Peninsula Italică. Luminiţa Panait.. Latina este cea mai cunoscută limbă italică. Iniţial vorbită în Latium. adică pe un teritoriu care cuprindea Franţa.” (Ileana Oancea.n. reprezintă un fragment dintr-un text legislativ. Limbile celtice continentale sunt reprezentate de galică. pentru că ele apar ca reflexe tardive în materialul lingvistic romanic. Începând din secolul al IV-lea. Limbile italice Sunt reunite sub denumirea de limbi italice idiomurile vorbite în Antichitate în Peninsula Italică. latina se extinde în întreaga Italie şi mult dincolo de graniţele acesteia. şi bretonă. atestată din secolul al VI-lea î. intitulat Tabulae Iguvinae. Toponime şi antroponime galice apar în operele scriitorilor greci şi latini. deci într-o regiune de pe teritoriul actual al Franţei. Tabula Bantina. se diferenţiază în: galeză. vorbită de celţii ce au părăsit Britania şi s-au stabilit în Bretania. Ele formează două grupuri lingvistice: osco-umbrian şi latino-falisc.Britanica. dar vestigiile epigrafice descoperite în Galia au conservat numeroase eşantioane de limbă celtă continentală.n.e. în întreg Imperiul Roman. . Cea mai lungă dintre cele aproximativ 200 de inscripţii în oscă. limbă care pare să se fi folosit în vremuri îndepărtate în întreaga Britanie. dispărută din secolul al XVIII-lea.e. Este atestată din secolul al III-lea î. Elveţia şi o parte a Germaniei de astăzi. Belgia. vorbită în regiunea Cornwall. galica a fost înlăturată de limbile romanice în formare. limbă atestată înaintea erei noastre. printr-un document care cuprinde inscripţii de cult.

urmat de restrângerea drastică a sferei de întrebuinţare. agenţii romanizării nefiind aleşi din populaţia Romei. Limbile romanice Limbile romanice au ca element constitutiv comun stratul de latină populară (vulgară). Amândouă au cunoscut un apogeu cultural. portugheză şi catalană). dintre care le . .2. 4. catalana făcând legătura dintre grupul ibero-romanic şi cel galo-romanic. Cunoaşte trei variante: spaniola europeană. după chineză şi engleză. mai ales datorită statutului lor de limbi clasice de cultură. Carlo Tagliavini (1977) vorbeşte astfel de patru grupuri de limbi romanice: . Spre deosebire de limba greacă. cât şi cu limba greacă. infra).grupul ibero-romanic (spaniolă. cu menţiunea că două idiomuri – catalana şi dalmata – au statut de limbă de tranziţie (lingua puente). latina este fidelă indoeuropenei comune.2. Este o limbă cu multe dialecte. latina a devenit stratul pe care s-au întemeiat noi limbi de cultură ale Europei. iar dalmata. asemănându-se mult în plan gramatical atât cu limbile indoiraniene. retoromană şi dalmată) . spaniola americană şi iudeo-spaniola.U. retoromana şi dalmata – au fost clasificate pe criterii geografice. sardă.grupul balcano-romanic (română). fapt ce o situează pe poziţia a III-a. provensala.N. Este limba romanică cu cei mai mulţi vorbitori – peste 300 de milioane –. ci din părţi ale imperiului în care latina cultă era mai curând necunoscută. Latina a fost deseori comparată cu greaca. Descendentele latinei – franceza. din 1945. pentru aceste limbi s-au conceput primele gramatici europene.1.Din punct de vedere tipologic. în latină s-au scris operele literare şi ştiinţifice ale Antichităţii. româna. catalana. . unind grupul italo-romanic de cel balcano-romanic. în privinţa numărului de utilizatori. sarda.. italiana.6. dar şi în numeroase state din America Centrală şi de Sud (v.2. spaniola. În greacă şi.grupul galo-romanic (franceză şi provensală/ occitană). Este şi limbă oficială de lucru la O. aşa-numitele limbi romanice.grupul italo-romanic (italiană.1. Spaniola este limbă oficială în Spania şi Angora. mai târziu. portugheza.

amintim pe cele mai răspândite: mozarab.U.. Catalana este recunoscută ca limbă oficială. Diez o consideră limbă romanică de sine-stătătoare. alături de spaniolă. graţie operelor literare semnate de Cervantes şi de Lope de Vega. Are două variante: catalana orientală. Are peste 170 de milioane de vorbitori. Este şi limbă oficială de lucru a O. Este limbă oficială în Portugalia şi în câteva ţări din America de Sud (v. având aproximativ 125 de milioane de utilizatori. dominant în perioada coabitării cu arabii. Belgia şi Elveţia. şi cele două grupuri de dialecte: la nord de Mondego (codialectele. datorită valorii operelor lui Luis de Camoes şi Gil Vicente. şi catalana occidentală. dar şi în numeroase state din Africa (v. canario etc. dar eliminat după căderea Granadei. comun cu spaniola. În privinţa numărului de vorbitori. Secolul al XVI-lea este considerat secolul de aur (Sigeo de Oro) al culturii spaniole. cu centrul la Barcelona. beirăo). care s-a dezvoltat din dialectul langue d’oil. s-a consolidat în timpul Renaşterii. cu centrul în Île de France. când apare Cantar de Mio Cid (Cântecul Cidului). Şi portugheza are numeroase dialecte: cel mozarab. după spaniolă şi portugheză. Ca şi spaniola. infra). Limba portugheză este atestată de la sfârşitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea pe baza a două documente: Noticia de Tarto şi Testamentul lui Alphonso II. portugheza americană şi iudeo-portugheza. se situează pe poziţia a treia în Romania. dispărut după retragerea arabilor din Peninsula Iberică. întrucât provine dintr-un dialect al acesteia. din 1945. madeirez. în Catalonia. cei mai mulţi în Brazilia. Franceza este limbă oficială în Franţa. în timp ce C. Limba spaniolă literară are la bază dialectul castilian. Fr.N. . Limba spaniolă este atestată din secolul al X-lea (prin Glosele emiliene şi Glosele silense) şi dezvoltă o variantă literară începând din secolul al XII-lea. Limba portugheză literară. se prezintă în trei variante: portugheza europeană. andaluzian. cu centrul la Lérida. aragonez. Portugheza este foarte apropiată de spaniolă. asturo-leonez. extremeno. infra). Este o limbă unitară. castilian. dialectele interammense şi transmontan) şi la sud de Mondego (azorian. Tagliavini se referă la catalană ca la un idiom de tranziţie între grupul iberic şi cel galo-romanic. formată pe baza limbii vorbite la Lisabona.

piemontez. lombard. Reducerea progresivă a registrelor stilistice a afectat însă dramatic provensala literară. Sartre etc. apuan) şi cel centromeridional (sicilian. Flaubert. unde existau numeroase populaţii preromane. emilian). franceza medie (secolul al XIV-lea – secolul al XVI-lea) şi franceza modernă (începând din secolul al XVII-lea). Italiana este atestată din secolul al X-lea. etc. Mallarmé. Formată în Peninsula Italică şi în Sicilia. cel toscan (florentin. printr-un renumit document istoric: Les Sermons de Strasbourg (Jurămintele de la Strasbourg). înfiinţată în 1636. Eluard. provensala este mai apropiată de latină decât franceza. americane şi chiar africane. campan. V. a celei mai melodioase poezii lirice europene. Elveţia şi San Marino. care reface Academia platoniciană din Antichitate. şi-a scris celebrul poem epic Mireille. G. Variantele sale dialectale pot fi reunite în trei grupuri: cel al dialectelor septentrionale (venet. Limba literară franceză a fost valorificată secole la rând în operele unor scriitori care au influenţat întreaga Europă: Moliére. Italiana este limbă oficială în patru state europene: Italia. senez. Este limba trubadurilor. Hugo. laureat al premiului Nobel. Proust. iar în Malta are statut de limbă de cultură. Provensala (occitana) s-a născut din evoluţia dialectului langue d’oc. St. Petrarca şi Boccacio. Caracterul unitar al francezei a fost susţinut şi controlat de Academia franceză. Această fărâmiţare dialectală face ca limba literară să fie îndepărtată de limba vorbită. P. dar şi limba în care Mistral. Verlaine. sprijină constituirea şi dezvoltarea limbii latine literare în jurul acestui dialect în care şi-au scris operele fundamentale renascentiştii Dante. calabrez). deosebim trei etape evolutive: franceza veche (secolul al IX-lea – secolul al XIV-lea). P. Din punct de vedere fonetic. provensala a dezvoltat cu succes o variantă literară. În istoria francezei.. . de când regele Franţei Francisc I decretează impunerea francezei ca limbă unică a regatului.P. italiana are caracter eterogen. H. A. A. Racine. Vatican. Gide. Totuşi. La baza limbii literare italiene se află dialectul florentin. Voltaire. Totuşi. cel mai vechi document scris în italiană fiind Cartea Capuana din 960. Din secolul al XV-lea. M. Academia italiană.Limba franceză este atestată din secolul al IX-lea. astăzi se resimte tot mai insistent influenţa dialectului de la Roma asupra limbii vorbite în Italia. reducând-o la o limbă tot mai puţin vorbită în Franţa. Declinul provensalei începe din secolul al XIII-lea. Camus. de Balzac. Este limbă uzuală în mai multe ţări europene. J.

Cu toate că are mai puţin de un milion de vorbitori. vorbit în nord-estul Italiei. Bacovia. Rebreanu. Blaga. - fenomenele opuse ale dispariţiei şi apariţiei limbilor în interiorul acestei familii. Din succinta prezentare a limbilor din familia indoeuropeană ies la iveală câteva aspecte caracteristice istoriei acestor idiomuri. atât pe verticală. cât şi pe orizontală.Sarda are peste un milion de vorbitori în Sardinia şi trei dialecte: logudurez. cu patru dialecte la nord şi sud de Dunăre: dacoromân. O. meglenoromân şi istroromân. G. Se vorbea pe Coasta Dalmaţiei. La baza limbii române literare stă subdialectul muntean. în nordul insulei. Acest model este preluat de generaţia ce i-a urmat lui M. aromân. Al. şi galuric-sassaric. şi dialectul friulan. Dalmata este singura limbă romanică moartă. Retoromana este una din limbile oficiale ale Elveţiei. cum ar fi: - efortul de inovare în vederea diferenţierii de idiomurile înrudite. în sud. având peste 27 de milioane de vorbitori. Cezar Petrescu etc. După cel de-al Doilea Război Mondial distanţa dintre limba literară şi cea vorbită s-a redus considerabil. în centru. I. A dispărut în secolul al XIX-lea. graţie unor documente veneţiene găsite la Dubrovnik. Româna este limbă oficială în România şi în Republica Moldova. Barbu. Macedonski) şi valorificat mai cu seamă în scrierile poeţilor şi prozatorilor interbelici: L. Tuone Udaina. la Udine şi în împrejurimi. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. L. italiană şi germană. Este o limbă unitară. campidanez. Eminescu (G. A fost studiată monografic de Matteo Bartoli. pe lângă franceză. Coşbuc. Este atestată de la începutul secolului al XVI-lea prin Scrisoarea lui Neacşu din 1521. opera eminesciană devine un veritabil model de limbă română literară. pe baza interogării „ultimului vorbitor de dalmată”. din Croaţia. Limba română reprezintă actualul stadiu evolutiv al dialectului dacoromân. Este atestată din secolul al XIII-lea. Goga. Camil Petrescu. cunoaşte două variante dialectale: dialectul romand (romanş) vorbit în Elveţia. . determinate îndeosebi de factori extralingvistici.

menţinerea vorbitorilor de limbi cu origine indoeuropeană între graniţele istorice în care se aflau strămoşii indoeuropeni. v.tendinţa de extindere a ariei de utilizare a limbilor vorbite de popoare cu nivel înalt de cultură şi civilizaţie (v.imigraţia unor populaţii neindoeuropene în spaţiul indoeuropean duce la contacte lingvistice soldate cu influenţe fonetice şi morfologice sau cu împrumuturi lexicale care determină diferenţierea mai accentuată a limbilor moderne din familia indoeuropeană. a) Ramura hamitică include egipteana veche (atestată de inscripţiile hieroglifice din mileniile IV î.2.contribuţia limbilor de prestigiu cultural la menţinerea unor standarde de calitate şi la oferirea lor ca modele de dezvoltare a registrelor stilistice ale majorităţii limbilor indoeuropene etc. 2.2.e. . dat fiind că limbile înrudite se vorbesc în general pe teritorii învecinate. latina în teritoriile cucerite.2. v. rusa şi engleza în federaţii. Alte familii de limbi Familia hamito-semitică Familia hamito-semitică este formată din limbi înrudite. engleza şi spaniola în colonii.1.operaţionalizarea criteriului geografic în clasificarea genealogică a limbilor. condamnate la dispariţie.2.- modificările „superficiale” survenite în intervalul temporal dintre protoindoeuropeană şi limbile moderne din această familie genetică favorizează ipoteza apariţiei limbajului cu mult timp înainte de cunoaşterea indoeuropenei comune sau a preindoeuropenei. franceza.dezvoltarea inegală a limbilor (v.).n. Ele se grupează în două ramuri: hamitică şi semitică. .1. în comparaţie cu cea regresivă a limbilor fără variantă literară. tendinţa progresivă a limbilor care au o variantă literară. copta (limbă de cult foarte rezistentă în Egipt). în cele din urmă). . inegalitatea de ritm de dezvoltare marcată de atestările în epoci diferite.1.n. . de care s-au despărţit în urmă cu aproximativ 5000 de ani. vorbitorii indoeuropenei comune. 2. . engleza în procesul de globalizare). limbile . care descind dintr-o îndepărtată limbă comună. – I e. .

este una din limbile oficiale de lucru a O. Biblioteca din Bagdad este celebră pentru impresionanta ei colecţie de texte ştiinţifice. mansi şi hantî. cea mai răspândită limbă turcică.2. lapona. Este limbă oficială în Republica China. filosofice şi filologice. şi în ţări mai mult sau mai puţin învecinate. Sudan şi Togo). Din secolul al VI-lea încep să apară texte literare în arabă.U. voda. limbile himalaice şi limba birmană. nordică (ebraica. o limbă dispărută).3 miliarde. 2. din 1945. unde este limbă oficială.2. uzbeka.2.berbere (ale tuaregilor şi kalibilor din nordul Africii). Turca. azerbaidjana. thai propriu-zisă şi thai-siameză.4. .. cumana etc. feniciana şi arameica) şi sudică (araba şi etiopiana). vietnameza etc. a devenit reprezentativă pentru ramura semitică. livona etc. araba. şi tibetană. tătara.N. Familia limbilor chino-tibetane Familia limbilor chino-tibetane are două ramuri: chineză. respectiv Ungaria). De asemenea.2.1. În ramura finică sunt încadrate finlandeza. Se împarte tot în două ramuri: ramura finică şi ramura ugrică. care reprezintă în prezent a patra limbă de pe glob după numărul vorbitorilor (care depăşesc 200 de milioane). Prin evoluţia sa. turcmena.. limbile kuşite (vorbite în Etiopia) şi hausa (folosită în Camerun. Taiwan şi Singapore. căreia îi aparţin chineza. găgăuza.. Limba chineză este cea mai vorbită din lume. Familia limbilor turco-tătare Familia limbilor turco-tătare reuneşte idiomuri foarte apropiate: turca (osmana). constituind un factor de unitate pentru lumea islamică. Este atestată pe baza unor inscripţii din secolul al IV – lea – al VI-lea. adună aproximativ 100 de milioane de vorbitori în Turcia. iar în cea ugrică figurează maghiara.3. b) Ramura semitică este alcătuită din trei subramuri: estică (reprezentată de asiro- babiloniană/ accadiană. 2.1. Finlandeza (cu 6 milioane de vorbitori) şi maghiara (cu 12 milioane de vorbitori) sunt limbi oficiale ale unor state europene (Finlanda. în care sunt incluse tibetana. Nigeria. Este limbă oficială în peste 20 de state arabe. estona. Familia limbilor fino-ugrice Familia limbilor fino-ugrice prezintă idiomuri a căror evoluţie neunitară a favorizat diferenţierea lor accentuată. numărul vorbitorilor ridicându-se la 1.

4.1. În ramura polineziană sunt cuprinse limbile hawaiană şi samoană. limbă oficială în Japonia.).2. cu 78 de milioane de vorbitori.). centrul şi sudul Americii.2. Acestea se împart în două grupuri: manciurian (în sud) şi tungus (în nord).8. continuă malaeza. Limba bască are peste un milion de vorbitori în Spania şi în Franţa. Aparţin ramurii malaeze limbile indoneziană. coreeana. dintre care mai cunoscute sunt abhaza. şi numeroase idiomuri caucaziene. şi japoneza. Maya este principala limbă a renumitei culturi mayaşe. cecena şi georgiana. 4.7. tupi. Cecenia şi Georgia.5.1.2. evenă.2. limba oficială a Indoneziei. Familia limbilor amerindiene Familia limbilor amerindiene cuprinde limbi ale băştinaşilor din nordul.2. Din grupul tungus fac parte limbile evenki. Familia limbilor ibero-caucaziene Familia limbilor ibero-caucaziene reuneşte un idiom iberic. centrală (maya) şi sudică (quechua. bali.2. malaeză şi malgaşă. se disting astfel trei grupe idiomatice: nordică (eschimosa.9. limbă atestată în secolul al IX-lea în Jawa. cecena şi georgiana au devenit limbi oficiale în Republica Abhază. Indoneziana. abhaza. Sunt considerate limbi manciuriene: manciuriana.2. 4.1. Familia limbilor manciuro-tunguse Familia limbilor manciuro-tunguse cuprinde idiomuri care se vorbesc în Extremul Orient.6. Familia limbilor africane . Familia limbilor malaio-polineziene Familia limbilor malaio-polineziene se împarte în ramura malaieză (indoneziană) şi în ramura polineziană.1. vorbită în China.2. neghidală şi solonă. vorbită de peste 6 milioane de locuitori din sudul Mexicului sau din Peninsula Yucatan. guarani etc. Din punct de vedere geografic. 4.1. basca. limbă oficială în Coreea de Nord şi în Coreea de Sud. După destrămarea Uniunii Sovietice şi autonomizarea unor state caucaziene. unde are peste 125 de milioane de vorbitori.2.2. 4. aleuta etc.

Alcătuită artificial.2. sudaneza. familia limbilor africane include limbile generic denumite bantu. din India. Pakistan.11. cu peste 50 de milioane de vorbitori. limbile buşmene şi hotentote. În cea de-a doua variantă. limbă vorbită în Afganistan. Afganistan şi Sri Lanka. Iran. 4. Familia limbilor dravidiene Sub denumirea de limbi dravidiene sunt reunite circa 70 de idiomuri.2.2. 4. mongola s-ar asocia în această familie cu idiomuri ca buriat-mongola. alţii o consideră reprezentativă pentru familia limbilor mongolice.1.2. Familia limbilor mongolice În privinţa clasificării mongolei nu s-a ajuns la un consens. folosite de aproape 200 de milioane de vorbitori. Unii lingvişti o integrează familiei limbilor turco-tătare. pe temeiuri pur geografice. .10. halhaşa şi mogola.1.