P. 1
Clasificarea limbilor

Clasificarea limbilor

|Views: 3,336|Likes:
Published by Cristyi Cristy

More info:

Published by: Cristyi Cristy on Jan 26, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/14/2015

pdf

text

original

2.

Clasificarea limbilor Chiar dacă progresul tehnologic este de mare ajutor în cercetarea lingvistică, mai cu seamă

în ceea ce priveşte o evidenţă a limbilor vorbite şi scrise astăzi în lume, nu putem încă vorbi de un inventar exact al acestora, din motive lesne de înţeles: există încă pe glob zone populate, dar neexplorate lingvistic, din cauza inaccesibilităţii lor; nu se disting întotdeauna tranşant limbile de dialecte pe baza criteriilor curente de departajare; persistă încă idiomurile de tranziţie dintre limbi, tratate fie ca limbi distincte, mixte, fie ca dialecte intermediare; limbile sunt în continuare sensibile la modificările determinate de schimbări de ordin geopolitic; iar fenomenul dispariţiei limbilor are loc sub ochii noştri etc. De aceea, e nevoie de multă prudenţă în înregistrarea numerică a idiomurilor de pe glob – în accepţiunea lor uzuală idiomurile fiind limbi vorbite de comunităţi bine definite. Numărul acestora s-ar ridica la 3000 (Elena Slave, Lucia Wald, 1968) sau chiar la 4000 (A. Vraciu, 1980; G. Yule, 2000). Mult mai importantă decât inventarierea s-a dovedit a fi, pentru studiul ştiinţific al limbilor, clasificarea acestora. Primele încercări de clasificare a limbilor europene, de pildă, datează din Renaşterea târzie, când, mai cu seamă după punerea în circulaţie a textelor tipărite, s-a observat că anumite idiomuri se aseamănă mult în anumite privinţe şi se pot grupa pe baza acestor asemănări. Mai întâi, s-a realizat, încă din secolul al XVI-lea, pe baza corespondenţei dintre limbă şi unitatea teritorială în care se vorbea, o clasificare geografică. Aceasta avea calitatea de a fi exactă, harta geolingvistică putând fi oricând confruntată cu realitatea, dar instabilă, valabilitatea sa fiind sensibilă în special la evenimentele istorice care au avut drept consecinţe modificarea graniţelor şi schimbarea politicilor lingvistice (v. urmările războaielor de cucerire, colonizările, destrămarea imperiilor, federalizările şi defederalizările etc.). Deşi interesează lingvistica, clasificarea geografică rămâne externă acestui domeniu. Lingvistica nu urmăreşte atât locul pe care o limbă îl ocupă pe harta lumii, cât pe acela pe care şi l-a dobândit într-o structură genetică sau gramaticală. Prin urmare, lingvistica se ocupă de taxonomii elaborate în funcţie de criteriul originii sau de criteriul structurii morfosintactice, pentru a stabili clasa de particularităţi în care se încadrează o limbă şi în interiorul căreia trebuie studiată. Primele clasificări de natură lingvistică au apărut în secolele al XVII-lea şi al XVIII-ea, dar au fost mult îmbunătăţite în cursul secolului al XIX.lea, când au beneficiat de sprjinul metodei comparativ-istorice şi de practica reconstrucţiilor, specifice lingvisticii indoeuropene.

2.1. Clasificarea genealogică a limbilor Clasificarea genealogică a limbilor se realizează în funcţie de criteriul originii comune a limbilor, cauză a asemănărilor regulate dintre limbile care alcătuiesc o familie genetică. 4.1.1. Arborele genealogic al limbilor În căutarea originii limbilor şi a particularităţilor identice sau foarte asemănătoare care să confirme înrudirea idiomurilor care provin dintr-o limbă comună stă raţiunea de a fi a lingvisticii secolului al XIX-lea. În acest secol rezervat integral studiului istoric al limbii, modelul de cercetare dominant era cel folosit în ştiinţele naturii. În aceste condiţii, devine operaţională pentru lingvistică şi noţiunea de arbore genealogic, transferată din botanică, prin care se ilustrează, în linii mari, pe linie verticală, relaţiile de descendenţă – directă sau indirectă – a limbilor antice şi moderne din aceeaşi limbă-mamă, indoeuropeana veche (protoindoeuropeana). Argumentele lingvistice ale acestei filiaţii sunt asemănările dintre structurile gramaticale şi lexicale ale unor limbi, asemănări care confirmă o moştenire comună. Reprezentarea unei aemenea familii genetice are ca punct de pornire limba sursă din care descind, în ordine cronologică, limbi sau grupuri de limbi antice (atestate sau reconstituite), din care se trag, la rândul lor, limbile moderne, dintre care cele mai multe sunt vorbite şi astăzi, dar câteva sunt pe cale de dispariţie sau dispărute de curând. Schematic, familia indoeuropeană s-ar reprezenta astfel:

Indoeuropeana comună ↓ Ramura indoiraniană ↓ Limbi indiene ↓ Limbi iraniene ↓ Limbi germanice ↓ Limbi celtice ↓ Ramura europeană ↓ Limbi italice ↓ Limbi elenice ↓ Limbi baltoslave

). ibero-caucaziene. nu în ultimul rând. elasticitatea graniţelor dintre limbi şi dialecte şi. bengali etc. tungusomanciuriene. etc. v. galica etc. limbile din Oceania etc. malaio-polineziene etc. Cercetările comparativ-istorice nu s-au putut finaliza întotdeauna cu integrarea fermă a limbilor într-o structură genetică sau într-alta.2. amerindiene. limbile negro-africane. în care se integrează toate cele 4000 de idiomuri înregistrate de-a lungul vremii. familia limbilor indoeuropene. Acolo unde datele istoricee lipsesc. cât şi în . care este folosit atât în sens larg. Greutăţile cu care s-au confruntat lingviştii în taxonomia genetică a limbilor au fost cauzate de vastitatea şi eterogenitatea materialului care trebuia clasificat. Familiile de limbi Se consideră că asemenea arbori genealogici pot descrie toate cele aproximativ treizeci de familii lingvistice (v. sau nu sunt suficient de clare. ↓ avestica pehlevi neopersana ↓ gotica germana engleza ↓ gaelica britanica bretona ↓ osca latina ↓ franceza româna ↓ greaca ↓ letona rusa polona sârba ceha suedeza etc.↓ vedica sanscrita. fino-ugrice. şi chino-tibetane. limbile continuă să fie clasificate pe baza criteriului geografic (v.1. polivalenţa termenului de familie de limbi. turco-tătare. imprecizia terminologică (v.). 2. hindi. siberiene. la care s-au adăugat: caracterul neatestat al unor limbi. spaniola italiana portugheza etc. semito-hamitice.

în consolidarea caracterului ştiinţific al studierii limbilor. familia limbilor romanice.) Clasificarea genealogică a limbilor oglindeşte motivaţiile evoluţiei lor istorice. supraordonate celei indoeuropene: . ramura germanică de vest etc. care este cea mai veche limbă indoeuropeană.. v. vom descrie. Pentru exemplificare.. Africa. Gh. dar şi câteva idiomuri foarte răspândite din Asia. v. 1981: 18) Studiile comparative au scos la iveală asemănări între indoeuropeana comună şi alte limbi primitive. în care sunt incluse majoritatea limbilor vorbite actualmente în Europa. Când spunem că o asemenea limbă reprezintă o formă mai nouă a limbii primitive. v.e. ramura indoiraniană etc. ramura germanică de nord.2. socotim drept limbă indoeuropeană orice limbă care este o formă luată din indoeuropeana primitivă în perioada anilor 4000-2000 î. subramuri.1.1. pe scurt. Ivănescu. 2..1. Familia limbilor indoeuropene Familia limbilor indoeuropene. în aceeaşi situaţie se află termenul de ramură. are cea mai extinsă arie de utilizare. Acesta este unul din motivele pentru care este familia studiată cel mai riguros şi mai detaliat.2. câteva din cele mai cunoscute familii de limbi.n.sens restrâns. Australia. 4. cât şi în sens restrâns.” (Simenschi. grupuri şi subgrupuri. Limba sursă Toate idiomurile care o compun provin direct sau mediat dintr-o limbă primitivă.. Ea reprezintă o etapă necesară în dezvoltarea lingvisticii istorice şi comparate. America. germanice etc. Pentru descrierea structurii unei familii de limbi se recurge la împărţirea acesteia în ramuri. slave. numită fie indoeruropeană comună.. care este utilizat atât în sens larg.1... fapt ce demonstrează existenţa unei familii lingvistice mai vechi. Th. subînţelegem că limba dată continuă printr-o tradiţie neîntreruptă uzajul indoeuropenei primitive. ramura europeană. indiferent de gradul de transformare al limbii primitive. fie protoindoeuropeană: „.1.

Vedele (Rig-veda. Indiana medie.e. 2. au cunoscut foarte de timpuriu şi o variantă scrisă. limba în care s-au scris cele mai vechi texte indiene.sanscrita clasică. limba renumitelor epopei Ramayana şi Mahabharata.1. Limbile indiene Limbile indiene admit o delimitare diacronică.2. în epoca sclavagismului. Aspectul general al morfologiei indoeuropene s-a conservat cel mai bine în textele vechi scrise în faza arhaică a evoluţiei acestor limbi. varianta laică. Sama-veda. Indiana veche are două variante. .1. care. de aceea. indian şi iranian. Ramurile familiei indoeuropene Familia indoeuropeană prezintă două subdiviziuni: ramura indoiraniană şi ramura europeană. cu două direcţii de dezvoltare: .1. medie şi neoindiana.: a) vedica. 2. ca şi în epocile următoare. sunt extrem de importante pentru indoeuropenistică. limba literară a cărturarilor. Atharva-veda) şi Upanişadele. Yajur-veda. varianta religioasă.2. care cunosc scrierea încă din mileniul al II-lea î.sanscrita epică. Ambele idiomuri. b) sanscrita.” (Ibidem: 19) Din dezvoltarea dialectelor – tot mai divergente – ale acestei limbi vorbite pe un teritoriu foarte vast s-au format limbile indoeuropene. limba celor mai vechi inscripţii din India.2. care se separă în limbi centum (în vestul teritoriului) şi limbi satem (în estul teritoriului). admite următoarele subdiviziuni: .„Faptul că.1. au existat ca limbi populare şi literare mai multe limbi indoeuropene a dus la concluzia că a existat o limbă mai veche din care acestea s-au născut. limba Gramaticii lui Pañini şi a dramei Sakuntala a lui Kalidassa. întrucât prezintă deosebiri clare între cele trei etape evolutive: indiana veche.1.n. Vorbitorii de limbi indoiraniene se numeau Ärya „nobili”. Ramura indoiraniană Ramura indoeuropeană ocupă partea estică a teritoriului pe care se vorbesc limbi indoeuropene.2.

Cea mai răspândită limbă neoindiană este hindustani. termen generic pentru idiomurile vorbite din Himalaya până în Sri Lanka. Un alt idiom neoindian foarte cunoscut este bengali. limba textelor religioase reunite sub titlul Avesta. Eminescu în Scrisoarea III. suportă aceeaşi periodizare. parta. b) avestica (sau zenda). horezmica şi hotaniana. b) prākrit. Iraniana medie denumeşte un grup idiomatic al cărei principală reprezentantă era limba pehlevi. Hindi este limba oficială a Indiei. care se deosebesc în timp: vechea iraniană. Tot grupului de limbi neoindiene îi aparţine şi limba Rroma. legată de curentele religioase ale budismului şi ale janseismului. cu două varietăţi: urdu şi hindi. datorită provenienţei ei directe din indoiraniana de bază. limbă oficială a imperiului din vremea Sassanizilor.2.2. vorbită de peste 200 de milioane de locuitori ai acestei ţări. Dar monumentele culturii iraniene care ne-au parvenit din această epocă au fost scrise în mai multe limbi medioiraniene.1. este limba unor producţii literare care au început să apară din secolul al X-lea.a) pāli.Neoindiana. Limbile iraniene Limbile iraniene. jaghnobi etc.2. derivată din indiana de nord-vest.1. cunoscută datorită inscripţiilor cuneiforme de pe vremea lui Darius I. limba literară. precum: mediopersana. sogdiana. . la origini limbă a tribului dom.1. . Prin urmare. 2. atestată în texte din secolele al IIIlea – al VII-lea. limba în care şi-a scris poemele renumitul R. distincţiile lingvistice corespund celor istorice. iraniana medie şi neoiraniana (neopersana). limba textelor budiste din Ceylon. Neoiraniana se prezintă ca un conglomerat de idiomuri a căror distribuţie geografică permite gruparea lor în: a) idiomuri neoiraniene orientale: oseta. Aceasta este foarte apropiată de vedică. afgana. Vorbim astfel de trei grupuri idiomatice. foarte apropiate de cele indiene. Iraniana veche are două varietăţi importante: a) persana veche. Tagore. pomenit şi de M.

.1. ele aduc în reconstrucţia limbii indoeuropene unele date pe care nu le-am putea reconstitui din datele pe care ni le oferă alte limbi indoeuropene.1. au fost descoperite în Turchestanul chinez. la începutul secolului al XX-lea.1.2. fixată însă în scris. kurda. Ramura europeană Vom descrie sumar configuraţia idiomatică a ramurei europene din familia indoeuropeană de la est la vest. 2. de fapt limba vorbită în prezent în Iran. redactate în alfabet hindus.n. limbile baltoslave.1.lea şi al VII-lea şi reprezintă traduceri de texte religioase budiste. beluciana. 2. Limbile care nu se pot reuni într-un grup Toharica este o limbă moartă.” (Al. care conţin forme arhaice. hitita şi veneta) şi cele care se pot grupa astfel (limbile vechi balcanice. Graur – coord.e. neopersana etc. făcând distincţia dintre limbile care nu admit formarea unei subramuri (toharica. cu îndelungată tradiţie scrisă. Odată cu descoperirea textelor hitite. Armeana.2. care dezvoltă un dialect indoeuropean originar din Asia Mică.2. 1965: 240) Luvica şi palaica sunt limbi foarte apropiate. s-au descoperit şi texte redactate în aceste limbi. limbile germanice şi limbile celtoitalice).. foarte apropiate de cele din indoeuropeana comună. Are numeroase dialecte. în mileniul al II-lea î.2. datorită descoperirii unor texte literare originale şi a unor traduceri de texte religioase din greacă.1.2. armeana.2. Este atestată încă din secolul al V-lea. Texte în toharică. . Ele datează din secolele al V. De la Curtea regilor Asiei Mici de răsărit ne-au parvenit documente în hitită.. Neopersana este limba catrenelor lui Omar Khayamm.b) idiomuri neoiraniene occidentale: tadjica. Hitita este o limbă de tip centum. Descoperirea acestora în Turcia. a fost mană cerească pentru indoeuropenişti: „. scrise pe tăbliţe de argilă.

Teocrit şi Arhimede. geto-daca. vorbită în nord-vestul Italiei. Este atestată datorită a peste două sute de inscripţii şi de texte scurte care s-au scris înaintea erei noastre.Veneta este o limbă occidentală.e. Această . 1981: 159) Multe dintre dialectele elinei aveau statut de dialect literar. Platon şi Aristotel). Ivănescu. Eschil. Simenschi. numai greaca şi albaneza se mai vorbesc şi astăzi. prima limbă a culturii europene. Numeroasele influenţe ale unor limbi vechi indoeuropene asupra venetei se explică prin faptul că veneţii au locuit într-o perioadă foarte îndepărtată în nordul Alpilor. care trebuiau să se distingă de cei din afara cetăţii şi prin limba vorbită: „Fiecare cetate greacă îşi are dialectul ei. în dialectul ionic au apărut epopeile lui Homer şi scrierile istorice ale lui Hesiod.. Greaca a fost. greaca medie (sau bizantina) şi greaca modernă (sau neogreaca). suferind însă şi o puternică influenţă ionică în lexic. în general. între ţinuturile primitive ale germanilor. este dialectul atic în care s-a scris marea tragedie greacă (v. din punct de vedere cronologic. Sofocle şi Euripide) şi filosofia de aur a grecilor (v. cel mai cunoscut. De exemplu. (Th. greaca suportă distincţii idiomatice de natură diacronică: greaca veche (sau elina). În fine. macedoneana. ilira.n. în secolul al V-lea î. albaneza. Câteva dialecte s-au reunit în jurul dialectului atic şi au format cu timpul celebra koiné: „Datorită prestigiului politic şi cultural al Atenei. în orice parte a domeniului grecesc”. celţilor şi italicilor. Dintre acestea. dialectul doric este renumit datorită inscripţiilor dorice din Creta şi scrierilor lui Pindar. mai ales în varianta sa cultă. îndeosebi din cauza orgoliilor locuitorilor unor cetăţi greceşti. slavilor. Sapho şi Hesiod au scris în dialectul eolic. G. însă acestea nu se deosebesc într-atâta încât să împiedice comunicarea fundamentală a limbii: un elen putea fi înţeles. Ca şi limbile ei „surori” din ramura indoiraniană. Greaca veche era fărâmiţată dialectal. acest dialect începe să se impună şi în alte zone. Limbile vechi balcanice Alcătuiesc grupul limbilor vechi balcanice acele idiomuri care s-au vorbit în Antichitate în regiunea Balcanilor: greaca.

În pofida unei accentuate susţineri a variantei savante. fiind resimţită ca rezultat al unei tendinţe naturale de dezvoltare a limbii.. Ea devine limba oficială a Imperiului din Orient şi ajunge să fie întrebuinţată ca mijloc de comunicare între popoarele balcanice. dimotiki. care duce la o nouă scindare dialectală. şi. Greaca medie (sau bizantina) este caracterizată. din punct de vedere lingvistic. Aparţia ei a dus la anihilarea particularităţilor dialectale. al VI-lea . Studiile consacrate studiului de material lexical româno-albanez au dus la concluzia că aceste idiomuri provin dintr-un acelaşi dialect trac.n. influenţa greacă bizantină a fost minimizată imediat după eliberarea românilor de sub vremelnica lor dominaţie. al XV-lea). de scriitori. pe de o parte de tendinţa conservatoare. de tip satem. cât şi în Ţara Românească. înflorirea comerţului şi cuceririle lui Alexandru Macedon au contribuit la răspândirea acestei koiné până în Balcani. Structura etimologică a vocabularului albanezei este rezultatul diverselor influenţe care s-au exercitat asupra acestui idiom: slavă.nouă formă a dialectului atic poartă denumirea de koiné <limbă comună>. Bizantina reprezintă un stadiu evolutiv de durata unui mileniu (sec. Dată fiind antipatia faţă de fanarioţi. sub forma unui curent grecizant. în Asia Mică şi în Egipt. grecească. 1980: 246) După secolul al III-lea î. care stabileşte continuitatea cu greaca comună. infirmată. cu timpul.” (A. În secolul al XVIII-lea. a fost impusă. turcească. s-a crezut multă vreme că albaneza continuă un dialect ilir. Albaneza este o limbă balcanică. Această teorie a fost. pe de altă parte. începând din secolul al XVI-lea. limba greacă. legată de regimul fanariot. de tendinţa populară. care a fost adoptată în cele din urmă de presă. Vraciu. romanică etc.sec. . în Grecia a avut câştig de cauză varianta influenţată de vorbirea populară. atât în Moldova. Albaneza este atestată din secolul al XV-lea. Neogreaca reprezintă faza modernă de evoluţie a limbii grecilor. După dispoziţia teritorială a Albaniei. Cu toate că. Are două dialecte fundamentale: toskë în sudul şi gegë în nordul Albaniei.e. se îngustează progresiv aria de răspândire a idiomurilor greceşti. acestea au o contribuţie masivă la formarea şi alimentarea terminologiei ştiinţifice şi tehnice moderne.

Ca şi macedoneana. isoglose specifice. pe cele proprii limbilor baltoslave şi (indo)iraniene.1. în majoritate nume proprii. „Între limbile slave. la o evoluţie divergentă soldată cu formarea de noi idiomuri: frigiană. Existenţa a aproximativ 80 de cuvinte româneşti cu corespondente în albaneză pot fi explicate prin comunitatea de substrat a celor două limbi. în tipul de formare a cuvintelor şi în lexic). baltică şi hitită există un număr de elemente comune (în sistemul fonetic.2. morfologice şi lexicale). limbă atestată din secolul al XVI-lea. albaneză. cele mai multe dintre acestea fiind identificate în inscripţii latineşti şi greceşti. 4. Teritoriul extins pe care se foloseau dialectele tracice a dus la îndepărtarea lor de limba comună. Limbile baltoslave Sunt tratate împreună. baltice şi germanice există un număr destul de mare de afinităţi lingvistice (în primul rând. adeseori.2. armeană. De asemenea. din care au rămas puţine cuvinte. geto-dacă. Aceste relaţii le întrec.Macedoneana este o limbă moartă. ilira este o limbă dispărută. în slavă. întrucât pentru mult timp au format o comunitate lingvistică. 1981: 245) În grupul limbilor baltice se integrează vechea prusiană. fiindcă greaca era folosită de macedonieni ca limbă de cultură. S-au păstrat din macedoneană câteva zeci de cuvinte şi câteva nume proprii. care constituie.3. care a fost vorbită de poporul lui Alexandru Macedon. din care s-au păstrat doar un glosar şi scurte traduceri de texte religioase. care dezvoltă o variantă literară începând din acelaşi . şi letona. sub raport cantitativ şi calitativ. Vestigiile tracice şi dacice se reduc la inventare de toponime. Ilira era vorbită în nord-vestul Peninsulei Balcanice. în prezent limba oficială a Lituaniei. Vraciu. hidronime sau antroponime.2. Traco-daca a fost vorbită de o populaţie foarte numeroasă în nord-estul Peninsulei Balcanice. Nu are o variantă scrisă.1. Sunt limbi cu caracter arhaic.” (A. a căror structură gramaticală este foarte apropiată de cea a indoeuropenei comune. lituaniana. care apar în operele scriitorilor greci.

ucraineana şi bielorusa prezintă asemănări atât de mari. Puşkin. promovată excesiv şi în ţările ex-comuniste învecinate. care poartă semnăturile lui Taras Şevcenko şi Ivan Franco. În funcţie de acesta.R. Limbile slave răsăritene. deosebinduse mai mult de indoeuropeana comună. Bielorusa a fost atestată în secolul al XIII-lea..N. contribuie la consolidarea variantei literare a ucrainienei. slovaca şi poloneza. de la est la vest. al XVI-lea. Limbă oficială în federaţia U. limba rusă merită să fie cunoscută oriunde. o limbă ale cărei forme sunt reconstituite.S. motiv pentru care se consideră că acestea formează. Paleoslava. În grupul limbilor slave intră idiomuri foarte apropiate. Dostoievski.S. fiindcă este o mare limbă de cultură. limbă literară foarte apropiată de limba comună. Din 1945. Spre deosebire de lituaniană. Sunt considerate a fi limbi slave occidentale ceha. Bulgakov etc. rusa a fost limba unui bloc comunist. La baza idiomurilor slave stă slava comună. Literatura scrisă în rusă este una din marile literaturi ale lumii (v. graţie traducerilor de texte din limba greacă realizate de Chiril şi Metodiu.). secol în care a apărut primul text literar rusesc. încât vorbitorii uneia dintre ele se înţeleg fără dificultate cu vorbitorii alteia. operele lui Tolstoi. Ucraineana se afirmă ca limbă de sine-stătătoare începând din secolul al XIV-lea. rusa este una din cele şase limbi oficiale de lucru utilizate de O. Grupul slav suportă distincţii interioare pe baza criteriului geografic. putem vorbi despre „repartizarea” limbilor slave în trei grupuri: de est. celebrul Cântec pentru oastea lui Igor. Rusa a fost atestată din secolul al XII-lea. Limba literară este foarte apropiată de cea vorbită. este atestată din secolul al IX-lea. Producţiile literare ale secolului al XIX-lea. adică de călugării care s-au servit în acest scop de alfabetul chirilic.secol. un bloc lingvistic unitar. de vest şi de sud. letona este mai puţin conservatoare. .U. Indiferent de politica statală. Tot un exces este şi scoaterea rusei din programele şcolare în fostele ţări comuniste imediat după eliberarea de comunism. rusa. Despre varianta sa literară se poate vorbi abia din secolul al XIX-lea. Esenin.

datorită traducerilor de texte religioase făcute de Chiril şi Metodiu şi scrise cu celebrul alfabet chirilic). Federative Jugoslavia. occidentalizarea limbii se manifestă prin receptivitatea vocabularului faţă de împrumuturile franceze. este limbă oficială în Serbia. Începând din secolul al XVIII-lea. Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru. Cu timpul. graţie unor documente despre mişcarea husistă. Ea este apropiată de macedoneană. Slovaca este o limbă apropiată de cehă. Diferenţele dintre sârbi şi croaţi sunt mai degrabă . sârba. croata. apropiată de elină). Consolidarea limbii literare poloneze pe parcursul secolului al XIX-lea se leagă de numele scriitorului Adam Mickievicz. bulgara medie şi noua bulgară. Apogeul acesteia este atins în secolul următor în opera lui H. faţă de care deosebiri esenţiale se identifică numai la nivelul vocabularului. Este atestată în secolul al XII-lea. atestată din secolul al IX-lea. slovaca devine limba oficială a Slovaciei. Ea a fost atestată în secolul al XV-lea. dar se distinge printr-o serie de inovaţii de celelalte idiomuri slave. În prezent.Ceha este atestată din secolul al XIII-lea. limba cehă îşi formează şi o variantă literară. Grupul sudic al limbilor slave este mai puţin unitar decât cele la care ne-am referit până acum.S. varianta literară se îndepărtează foarte mult de cea populară. Sârba este cea mai armonioasă limbă slavă. slovena şi macedoneana (idiom slav diferit de limba macedoneană pe care am prezentat-o ca limbă veche balcanică. Din secolul al XVI-lea. Lupta purtată în secolul al XIXlea pentru impunerea limbii literare a contribuit la formarea limbii bulgare moderne. În a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost limbă oficială a R. După destrămarea Cehoslovaciei. A fost atestată în secolul al XIII-lea şi a cunoscut o variantă literară din secolul al XVI-lea. Poloneza este idiomul vorbit la extremitatea vestică a teritoriului locuit de slavi. Pentru varianta scrisă a sârbei s-a recurs la alfabetul chirilic. Bulgara este o limbă cu trei variante istorice: bulgara veche (paleoslava. folosit de reformatorul Jan Hus în scrierile sale. Croata este o limbă foarte apropiată de sârbă. în jurul dialectului de la Praga. Se diferenţiază de aceasta numai la nivelul vocabularului şi al scrierii cu alfabet latin. Sienkievici. Limbile slave de sud sunt bulgara.

2. atestată din secolul al IX-lea. Grupul germanic de est este reprezentat de gotică. Germana veche de sus (germana propriu-zisă) permite distincţii diacronice: vechea germană de sus (secolele al VIII-lea . Acesta este şi cel mai puţin unitar dintre cele trei.).2. Cel mai extins grup de limbi germanice este cel occidental. Slovena. Actualmente.al IX-lea.1.2. Există date despre o populaţie din Crimeea care vorbea un dialect gotic. mai cu seamă în perioada contactelor lingvistice directe ocazionate de convieţuirea macedonienilor cu sârbii în fosta Jugoslavie. Macedoneana a împrumutat elemente lexicale sârbe. – germana comună – şi îşi au rădăcinile îndepărtate în protoindoeuropeană.1. Se integrează în acest grup germana (de sus şi de jos). croata este limbă oficială în Croaţia. Diferenţele reduse dintre bulgară şi macedoneană se rezumă la vocabular. dar reconstituită. era limbă oficială a Jugoslaviei. inovaţiile germanice în mutaţia accentului. Este limba oficială a Sloveniei. În secolul trecut. în mutaţia consonantică. atestată din secolul al XV-lea. cu care prezintă multiple afinităţi. în varianta mixtă sârbocroată. Macedoneana este un idiom sud-slav atât de apropiat de bulgară. este o limbă neunitară. engleza şi frizona. în trei grupuri: de est. cu dialecte foarte diferite între ele. aparent doar din punct de vedere geografic. şi franconica de jos. Cu alfabet gotic s-a realizat o traducere a Bibliei încă din secolul al IV-lea.religioase şi politice decât lingvistice. Germana veche de jos s-a scindat în saxona de jos.Limbile germanice Limbile germanice provin dintr-o limbă neatestată.4. în flexiunea adjectivală. limbă din care provin olandeza şi flamanda. Gotica s-a vorbit până la sfârşitul Evului Mediu. de vest şi de nord. limbă faţă de care s-au distanţat în multe privinţe (v. 4. Slovena este una din puţinele limbi europene care au păstrat numărul dual din protoindoeuropeană. încât unii lingvişti îl consideră un dialect al bulgarei. limbile germanice se împart. stat federativ cu capitala la Belgrad. în structura verbului etc. Ca şi limbile slave. atestată prin glose din secolul al VIII-lea şi prin .

în Scoţia (scoţiana) şi pe Insula Man (manx).al XVI-lea) şi neoengleza (de după secolul al XVI-lea). în Irlanda. engleza devine o limbă uzuală în diferite colţuri ale lumii. Ioana Vintilă-Rădulescu. După cum se ştie. germana de sus medie (secolele al IX-lea – al XVI-lea) şi germana de sus modernă (de după secolul al XVI-lea). în special în inscripții și marcaje de hotare. Tot mai mult. de pildă. engleza medie (secolele al XII-lea . tinzând spre tipul aglutinant”. este o limbă celtă atestată în inscripţii din secolul al III-lea.Cântecul lui Hildebrand din secolul al IX-lea). Există un alfabet celtic. Contribuie la succesul politicii de expansiune a englezei actuale şi anumite trăsături lingvistice ale acesteia. britanică – galeză. un veritabil instrument al globalizării. . despre care dovezile arheologice ne arată că era folosit. cum ar fi „structura gramaticală simplă. Gaelica.A. a legendelor istorice sau a poeziilor etc. împărţite din punct de vedere geografic în insulare (gaelică – irlandeză. bretonă. scoţiană. Este limbă oficială în Marea Britanie. celtiberiană. Ramificaţiile dialectale afectează unitatea limbii germane de astăzi. În Evul Mediu s-a scris o literatură bogată în gaelică. (M. 4. Australia şi Noua Zeelandă. cel aleman şi cel franconic. Cele mai cunoscute dialecte sunt cel bavarez. se mai vorbeşte în Irlanda (irlandeza). se mai vorbeşte doar în câteva regiuni din Olanda şi din nordul Germaniei. Şi druizii utilizau acest alfabet pentru consemnarea poveștilor. provenită din anglosaxonă. Engleza este o limbă cu caracter unitar. în S. atestată din secolul al VIII-lea.2.U. folosită în texte ample începând din secolul al XVI-lea. Din 1945 este şi limbă oficială de lucru a O.5 Limbile celtoitalice Datorită asemănărilor dintre limbile celtice şi cele italice. se poate vorbi de o subramură a limbilor celtoitalice.2. 1981: 77) Frizona este un idiom atestat din secolul al XIII-lea.U.).1.) şi continentale (galica. norică etc.2. în Canada. începând aproximativ din secolul al X-lea.1. Sala. cornică etc. Limbile celtice sunt limbi vechi europene. manx. În prezent.N. engleza este cea mai răspândită limbă europeană de pe glob. Şi engleza se pretează la delimitări ferme ale fazelor evolutive: anglosaxona (până în secolul al XII-lea.

limbă atestată înaintea erei noastre. Este atestată din secolul al III-lea î. Iniţial vorbită în Latium. adică pe un teritoriu care cuprindea Franţa. Limbile italice Sunt reunite sub denumirea de limbi italice idiomurile vorbite în Antichitate în Peninsula Italică. Este atestată din secolul I î. pentru că ele apar ca reflexe tardive în materialul lingvistic romanic. Începând din secolul al IV-lea. dispărută din secolul al XVIII-lea. limbă care pare să se fi folosit în vremuri îndepărtate în întreaga Britanie. vorbită în regiunea Cornwall. intitulat Tabulae Iguvinae. galica se vorbea într-un spaţiu vast: în Galia. printr-un document care cuprinde inscripţii de cult. . latina se extinde în întreaga Italie şi mult dincolo de graniţele acesteia. Latina este cea mai cunoscută limbă italică. dar vestigiile epigrafice descoperite în Galia au conservat numeroase eşantioane de limbă celtă continentală. Tabula Bantina. deci într-o regiune de pe teritoriul actual al Franţei. galica a fost înlăturată de limbile romanice în formare. vorbită în Ţara Galilor. Umbrica este limba veche a umbrienilor imigraţi în Peninsula Italică. în întreg Imperiul Roman. Elveţia şi o parte a Germaniei de astăzi. Ele formează două grupuri lingvistice: osco-umbrian şi latino-falisc. „Între grupul latino-falisc şi cel osco-umbrian există câteva deosebiri lingvistice importante.n. Cea mai lungă dintre cele aproximativ 200 de inscripţii în oscă. 2002: 24) Osca era o limbă vorbită în Samnium şi în Campania. reprezintă un fragment dintr-un text legislativ. se diferenţiază în: galeză.e. Belgia.n.Britanica. cornică.e.” (Ileana Oancea. Limbile celtice continentale sunt reprezentate de galică.n. atestată din secolul al VI-lea î. vorbită de celţii ce au părăsit Britania şi s-au stabilit în Bretania. Până în perioada cuceririlor romane şi câteva secole după aceea. Luminiţa Panait.e. şi bretonă. Toponime şi antroponime galice apar în operele scriitorilor greci şi latini..

Este şi limbă oficială de lucru la O. Este o limbă cu multe dialecte.grupul italo-romanic (italiană. mai ales datorită statutului lor de limbi clasice de cultură. iar dalmata. din 1945. italiana. latina este fidelă indoeuropenei comune. Descendentele latinei – franceza. Amândouă au cunoscut un apogeu cultural. catalana făcând legătura dintre grupul ibero-romanic şi cel galo-romanic. provensala. retoromană şi dalmată) . Limbile romanice Limbile romanice au ca element constitutiv comun stratul de latină populară (vulgară). în latină s-au scris operele literare şi ştiinţifice ale Antichităţii. Carlo Tagliavini (1977) vorbeşte astfel de patru grupuri de limbi romanice: . ci din părţi ale imperiului în care latina cultă era mai curând necunoscută. mai târziu. unind grupul italo-romanic de cel balcano-romanic. asemănându-se mult în plan gramatical atât cu limbile indoiraniene. Spre deosebire de limba greacă.2. spaniola americană şi iudeo-spaniola. pentru aceste limbi s-au conceput primele gramatici europene. aşa-numitele limbi romanice. 4. dintre care le .2. urmat de restrângerea drastică a sferei de întrebuinţare. Cunoaşte trei variante: spaniola europeană. Este limba romanică cu cei mai mulţi vorbitori – peste 300 de milioane –.grupul balcano-romanic (română).6.U. agenţii romanizării nefiind aleşi din populaţia Romei.Din punct de vedere tipologic. infra). în privinţa numărului de utilizatori.2. latina a devenit stratul pe care s-au întemeiat noi limbi de cultură ale Europei. portugheză şi catalană). . .grupul galo-romanic (franceză şi provensală/ occitană). cât şi cu limba greacă.1. Spaniola este limbă oficială în Spania şi Angora. dar şi în numeroase state din America Centrală şi de Sud (v. Latina a fost deseori comparată cu greaca. sarda. sardă. catalana. În greacă şi. retoromana şi dalmata – au fost clasificate pe criterii geografice.1.grupul ibero-romanic (spaniolă.N. spaniola. fapt ce o situează pe poziţia a III-a. româna. după chineză şi engleză.. portugheza. cu menţiunea că două idiomuri – catalana şi dalmata – au statut de limbă de tranziţie (lingua puente).

Catalana este recunoscută ca limbă oficială. formată pe baza limbii vorbite la Lisabona. andaluzian. Şi portugheza are numeroase dialecte: cel mozarab. se situează pe poziţia a treia în Romania. cei mai mulţi în Brazilia. din 1945. cu centrul în Île de France. comun cu spaniola. şi catalana occidentală. portugheza americană şi iudeo-portugheza. dominant în perioada coabitării cu arabii. în Catalonia. infra). Franceza este limbă oficială în Franţa. beirăo). întrucât provine dintr-un dialect al acesteia. infra). Diez o consideră limbă romanică de sine-stătătoare. şi cele două grupuri de dialecte: la nord de Mondego (codialectele. după spaniolă şi portugheză. având aproximativ 125 de milioane de utilizatori. extremeno. . Secolul al XVI-lea este considerat secolul de aur (Sigeo de Oro) al culturii spaniole. Limba spaniolă este atestată din secolul al X-lea (prin Glosele emiliene şi Glosele silense) şi dezvoltă o variantă literară începând din secolul al XII-lea. madeirez. Fr. Tagliavini se referă la catalană ca la un idiom de tranziţie între grupul iberic şi cel galo-romanic. Limba spaniolă literară are la bază dialectul castilian. în timp ce C. Portugheza este foarte apropiată de spaniolă.amintim pe cele mai răspândite: mozarab.U. canario etc. asturo-leonez. cu centrul la Lérida. Are peste 170 de milioane de vorbitori. care s-a dezvoltat din dialectul langue d’oil. când apare Cantar de Mio Cid (Cântecul Cidului). datorită valorii operelor lui Luis de Camoes şi Gil Vicente. dialectele interammense şi transmontan) şi la sud de Mondego (azorian. Este o limbă unitară. se prezintă în trei variante: portugheza europeană. aragonez. dar şi în numeroase state din Africa (v. În privinţa numărului de vorbitori. s-a consolidat în timpul Renaşterii. alături de spaniolă. Ca şi spaniola. Are două variante: catalana orientală. castilian. Belgia şi Elveţia. dar eliminat după căderea Granadei. Este şi limbă oficială de lucru a O. graţie operelor literare semnate de Cervantes şi de Lope de Vega. dispărut după retragerea arabilor din Peninsula Iberică. Limba portugheză literară. cu centrul la Barcelona. Este limbă oficială în Portugalia şi în câteva ţări din America de Sud (v..N. Limba portugheză este atestată de la sfârşitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea pe baza a două documente: Noticia de Tarto şi Testamentul lui Alphonso II.

senez. Caracterul unitar al francezei a fost susţinut şi controlat de Academia franceză. Formată în Peninsula Italică şi în Sicilia. laureat al premiului Nobel. care reface Academia platoniciană din Antichitate. P. unde existau numeroase populaţii preromane. Este limbă uzuală în mai multe ţări europene. La baza limbii literare italiene se află dialectul florentin. calabrez). A. Flaubert. Voltaire. Elveţia şi San Marino. Gide. Totuşi. J. Academia italiană. americane şi chiar africane. Verlaine. franceza medie (secolul al XIV-lea – secolul al XVI-lea) şi franceza modernă (începând din secolul al XVII-lea). Vatican. Mallarmé. astăzi se resimte tot mai insistent influenţa dialectului de la Roma asupra limbii vorbite în Italia.Limba franceză este atestată din secolul al IX-lea. Este limba trubadurilor. Sartre etc. Petrarca şi Boccacio. apuan) şi cel centromeridional (sicilian. campan. emilian). iar în Malta are statut de limbă de cultură. de Balzac. Eluard. . Provensala (occitana) s-a născut din evoluţia dialectului langue d’oc. Hugo. înfiinţată în 1636.. cel mai vechi document scris în italiană fiind Cartea Capuana din 960. printr-un renumit document istoric: Les Sermons de Strasbourg (Jurămintele de la Strasbourg). reducând-o la o limbă tot mai puţin vorbită în Franţa. A. V. Variantele sale dialectale pot fi reunite în trei grupuri: cel al dialectelor septentrionale (venet. italiana are caracter eterogen. Italiana este limbă oficială în patru state europene: Italia. P. St. piemontez. Din punct de vedere fonetic. a celei mai melodioase poezii lirice europene. Declinul provensalei începe din secolul al XIII-lea. deosebim trei etape evolutive: franceza veche (secolul al IX-lea – secolul al XIV-lea). dar şi limba în care Mistral. Camus. cel toscan (florentin. Din secolul al XV-lea. lombard. Limba literară franceză a fost valorificată secole la rând în operele unor scriitori care au influenţat întreaga Europă: Moliére. etc. provensala a dezvoltat cu succes o variantă literară. sprijină constituirea şi dezvoltarea limbii latine literare în jurul acestui dialect în care şi-au scris operele fundamentale renascentiştii Dante. şi-a scris celebrul poem epic Mireille. Racine. M. de când regele Franţei Francisc I decretează impunerea francezei ca limbă unică a regatului. Această fărâmiţare dialectală face ca limba literară să fie îndepărtată de limba vorbită. G. Totuşi. În istoria francezei. provensala este mai apropiată de latină decât franceza. H.P. Reducerea progresivă a registrelor stilistice a afectat însă dramatic provensala literară. Italiana este atestată din secolul al X-lea. Proust.

Sarda are peste un milion de vorbitori în Sardinia şi trei dialecte: logudurez. Este atestată din secolul al XIII-lea. opera eminesciană devine un veritabil model de limbă română literară. Din succinta prezentare a limbilor din familia indoeuropeană ies la iveală câteva aspecte caracteristice istoriei acestor idiomuri. Coşbuc. . Retoromana este una din limbile oficiale ale Elveţiei. şi dialectul friulan. Goga. în centru. Acest model este preluat de generaţia ce i-a urmat lui M. Limba română reprezintă actualul stadiu evolutiv al dialectului dacoromân. Camil Petrescu. O. Barbu. Tuone Udaina. meglenoromân şi istroromân. la Udine şi în împrejurimi. vorbit în nord-estul Italiei. I. Româna este limbă oficială în România şi în Republica Moldova. graţie unor documente veneţiene găsite la Dubrovnik. italiană şi germană. din Croaţia. Cu toate că are mai puţin de un milion de vorbitori. Cezar Petrescu etc. atât pe verticală. cum ar fi: - efortul de inovare în vederea diferenţierii de idiomurile înrudite. Bacovia. în nordul insulei. Se vorbea pe Coasta Dalmaţiei. După cel de-al Doilea Război Mondial distanţa dintre limba literară şi cea vorbită s-a redus considerabil. A fost studiată monografic de Matteo Bartoli. Eminescu (G. Al. în sud. Este o limbă unitară. - fenomenele opuse ale dispariţiei şi apariţiei limbilor în interiorul acestei familii. determinate îndeosebi de factori extralingvistici. L. cât şi pe orizontală. La baza limbii române literare stă subdialectul muntean. A dispărut în secolul al XIX-lea. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Este atestată de la începutul secolului al XVI-lea prin Scrisoarea lui Neacşu din 1521. Rebreanu. Blaga. Dalmata este singura limbă romanică moartă. Macedonski) şi valorificat mai cu seamă în scrierile poeţilor şi prozatorilor interbelici: L. campidanez. cu patru dialecte la nord şi sud de Dunăre: dacoromân. având peste 27 de milioane de vorbitori. şi galuric-sassaric. pe lângă franceză. pe baza interogării „ultimului vorbitor de dalmată”. cunoaşte două variante dialectale: dialectul romand (romanş) vorbit în Elveţia. G. aromân.

v. engleza şi spaniola în colonii. în cele din urmă).2. în comparaţie cu cea regresivă a limbilor fără variantă literară.contribuţia limbilor de prestigiu cultural la menţinerea unor standarde de calitate şi la oferirea lor ca modele de dezvoltare a registrelor stilistice ale majorităţii limbilor indoeuropene etc.n. care descind dintr-o îndepărtată limbă comună. tendinţa progresivă a limbilor care au o variantă literară. Alte familii de limbi Familia hamito-semitică Familia hamito-semitică este formată din limbi înrudite.imigraţia unor populaţii neindoeuropene în spaţiul indoeuropean duce la contacte lingvistice soldate cu influenţe fonetice şi morfologice sau cu împrumuturi lexicale care determină diferenţierea mai accentuată a limbilor moderne din familia indoeuropeană. . Ele se grupează în două ramuri: hamitică şi semitică.operaţionalizarea criteriului geografic în clasificarea genealogică a limbilor. condamnate la dispariţie.).tendinţa de extindere a ariei de utilizare a limbilor vorbite de popoare cu nivel înalt de cultură şi civilizaţie (v. copta (limbă de cult foarte rezistentă în Egipt).1.2.n.2. – I e. .2. rusa şi engleza în federaţii.menţinerea vorbitorilor de limbi cu origine indoeuropeană între graniţele istorice în care se aflau strămoşii indoeuropeni.- modificările „superficiale” survenite în intervalul temporal dintre protoindoeuropeană şi limbile moderne din această familie genetică favorizează ipoteza apariţiei limbajului cu mult timp înainte de cunoaşterea indoeuropenei comune sau a preindoeuropenei. . latina în teritoriile cucerite. dat fiind că limbile înrudite se vorbesc în general pe teritorii învecinate. v. 2. franceza. 2. limbile .dezvoltarea inegală a limbilor (v. . . . vorbitorii indoeuropenei comune.1. inegalitatea de ritm de dezvoltare marcată de atestările în epoci diferite.e.1. a) Ramura hamitică include egipteana veche (atestată de inscripţiile hieroglifice din mileniile IV î. de care s-au despărţit în urmă cu aproximativ 5000 de ani. engleza în procesul de globalizare).

adună aproximativ 100 de milioane de vorbitori în Turcia. iar în cea ugrică figurează maghiara. araba. cumana etc. turcmena. lapona. azerbaidjana. a devenit reprezentativă pentru ramura semitică. Familia limbilor fino-ugrice Familia limbilor fino-ugrice prezintă idiomuri a căror evoluţie neunitară a favorizat diferenţierea lor accentuată. unde este limbă oficială. Este atestată pe baza unor inscripţii din secolul al IV – lea – al VI-lea.. numărul vorbitorilor ridicându-se la 1. care reprezintă în prezent a patra limbă de pe glob după numărul vorbitorilor (care depăşesc 200 de milioane).4. Prin evoluţia sa. găgăuza. Finlandeza (cu 6 milioane de vorbitori) şi maghiara (cu 12 milioane de vorbitori) sunt limbi oficiale ale unor state europene (Finlanda. limbile kuşite (vorbite în Etiopia) şi hausa (folosită în Camerun.2. cea mai răspândită limbă turcică. livona etc. . Turca. mansi şi hantî. nordică (ebraica. estona. tătara. voda.3.1. Din secolul al VI-lea încep să apară texte literare în arabă. 2. Se împarte tot în două ramuri: ramura finică şi ramura ugrică. căreia îi aparţin chineza. uzbeka.berbere (ale tuaregilor şi kalibilor din nordul Africii). este una din limbile oficiale de lucru a O. din 1945.2. b) Ramura semitică este alcătuită din trei subramuri: estică (reprezentată de asiro- babiloniană/ accadiană. o limbă dispărută). în care sunt incluse tibetana.. Familia limbilor turco-tătare Familia limbilor turco-tătare reuneşte idiomuri foarte apropiate: turca (osmana). Sudan şi Togo). vietnameza etc. Taiwan şi Singapore. 2. Familia limbilor chino-tibetane Familia limbilor chino-tibetane are două ramuri: chineză.2..N. Limba chineză este cea mai vorbită din lume. Biblioteca din Bagdad este celebră pentru impresionanta ei colecţie de texte ştiinţifice.2.U. feniciana şi arameica) şi sudică (araba şi etiopiana). thai propriu-zisă şi thai-siameză. Nigeria. respectiv Ungaria).3 miliarde. şi în ţări mai mult sau mai puţin învecinate. limbile himalaice şi limba birmană. constituind un factor de unitate pentru lumea islamică. filosofice şi filologice. Este limbă oficială în Republica China. şi tibetană. De asemenea.1. În ramura finică sunt încadrate finlandeza. Este limbă oficială în peste 20 de state arabe.

Familia limbilor africane .2. Din punct de vedere geografic. se disting astfel trei grupe idiomatice: nordică (eschimosa.).2. vorbită de peste 6 milioane de locuitori din sudul Mexicului sau din Peninsula Yucatan. cecena şi georgiana au devenit limbi oficiale în Republica Abhază.1.2. Familia limbilor malaio-polineziene Familia limbilor malaio-polineziene se împarte în ramura malaieză (indoneziană) şi în ramura polineziană. 4.2. centrală (maya) şi sudică (quechua.2. centrul şi sudul Americii.1. Sunt considerate limbi manciuriene: manciuriana. Aparţin ramurii malaeze limbile indoneziană. şi numeroase idiomuri caucaziene. Familia limbilor manciuro-tunguse Familia limbilor manciuro-tunguse cuprinde idiomuri care se vorbesc în Extremul Orient.2. vorbită în China. limbă oficială în Japonia. neghidală şi solonă. 4.6. Acestea se împart în două grupuri: manciurian (în sud) şi tungus (în nord). guarani etc. Familia limbilor amerindiene Familia limbilor amerindiene cuprinde limbi ale băştinaşilor din nordul.7. basca.4. Indoneziana. aleuta etc. Maya este principala limbă a renumitei culturi mayaşe.8.2.5.2. Cecenia şi Georgia. 4. cu 78 de milioane de vorbitori.1.1. limba oficială a Indoneziei. evenă.2. şi japoneza. malaeză şi malgaşă.1. abhaza.9. coreeana. După destrămarea Uniunii Sovietice şi autonomizarea unor state caucaziene.2. 4. Familia limbilor ibero-caucaziene Familia limbilor ibero-caucaziene reuneşte un idiom iberic. tupi. bali. Din grupul tungus fac parte limbile evenki. cecena şi georgiana. limbă oficială în Coreea de Nord şi în Coreea de Sud. unde are peste 125 de milioane de vorbitori. În ramura polineziană sunt cuprinse limbile hawaiană şi samoană.). dintre care mai cunoscute sunt abhaza. Limba bască are peste un milion de vorbitori în Spania şi în Franţa. limbă atestată în secolul al IX-lea în Jawa. continuă malaeza.

Alcătuită artificial. mongola s-ar asocia în această familie cu idiomuri ca buriat-mongola. din India.1.1. familia limbilor africane include limbile generic denumite bantu. Pakistan. Iran.10.2. Afganistan şi Sri Lanka. pe temeiuri pur geografice. .2.11. Unii lingvişti o integrează familiei limbilor turco-tătare. limbile buşmene şi hotentote.2. alţii o consideră reprezentativă pentru familia limbilor mongolice. Familia limbilor dravidiene Sub denumirea de limbi dravidiene sunt reunite circa 70 de idiomuri. halhaşa şi mogola. 4.2. 4. limbă vorbită în Afganistan. cu peste 50 de milioane de vorbitori. Familia limbilor mongolice În privinţa clasificării mongolei nu s-a ajuns la un consens. folosite de aproape 200 de milioane de vorbitori. În cea de-a doua variantă. sudaneza.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->