2.

Clasificarea limbilor Chiar dacă progresul tehnologic este de mare ajutor în cercetarea lingvistică, mai cu seamă

în ceea ce priveşte o evidenţă a limbilor vorbite şi scrise astăzi în lume, nu putem încă vorbi de un inventar exact al acestora, din motive lesne de înţeles: există încă pe glob zone populate, dar neexplorate lingvistic, din cauza inaccesibilităţii lor; nu se disting întotdeauna tranşant limbile de dialecte pe baza criteriilor curente de departajare; persistă încă idiomurile de tranziţie dintre limbi, tratate fie ca limbi distincte, mixte, fie ca dialecte intermediare; limbile sunt în continuare sensibile la modificările determinate de schimbări de ordin geopolitic; iar fenomenul dispariţiei limbilor are loc sub ochii noştri etc. De aceea, e nevoie de multă prudenţă în înregistrarea numerică a idiomurilor de pe glob – în accepţiunea lor uzuală idiomurile fiind limbi vorbite de comunităţi bine definite. Numărul acestora s-ar ridica la 3000 (Elena Slave, Lucia Wald, 1968) sau chiar la 4000 (A. Vraciu, 1980; G. Yule, 2000). Mult mai importantă decât inventarierea s-a dovedit a fi, pentru studiul ştiinţific al limbilor, clasificarea acestora. Primele încercări de clasificare a limbilor europene, de pildă, datează din Renaşterea târzie, când, mai cu seamă după punerea în circulaţie a textelor tipărite, s-a observat că anumite idiomuri se aseamănă mult în anumite privinţe şi se pot grupa pe baza acestor asemănări. Mai întâi, s-a realizat, încă din secolul al XVI-lea, pe baza corespondenţei dintre limbă şi unitatea teritorială în care se vorbea, o clasificare geografică. Aceasta avea calitatea de a fi exactă, harta geolingvistică putând fi oricând confruntată cu realitatea, dar instabilă, valabilitatea sa fiind sensibilă în special la evenimentele istorice care au avut drept consecinţe modificarea graniţelor şi schimbarea politicilor lingvistice (v. urmările războaielor de cucerire, colonizările, destrămarea imperiilor, federalizările şi defederalizările etc.). Deşi interesează lingvistica, clasificarea geografică rămâne externă acestui domeniu. Lingvistica nu urmăreşte atât locul pe care o limbă îl ocupă pe harta lumii, cât pe acela pe care şi l-a dobândit într-o structură genetică sau gramaticală. Prin urmare, lingvistica se ocupă de taxonomii elaborate în funcţie de criteriul originii sau de criteriul structurii morfosintactice, pentru a stabili clasa de particularităţi în care se încadrează o limbă şi în interiorul căreia trebuie studiată. Primele clasificări de natură lingvistică au apărut în secolele al XVII-lea şi al XVIII-ea, dar au fost mult îmbunătăţite în cursul secolului al XIX.lea, când au beneficiat de sprjinul metodei comparativ-istorice şi de practica reconstrucţiilor, specifice lingvisticii indoeuropene.

2.1. Clasificarea genealogică a limbilor Clasificarea genealogică a limbilor se realizează în funcţie de criteriul originii comune a limbilor, cauză a asemănărilor regulate dintre limbile care alcătuiesc o familie genetică. 4.1.1. Arborele genealogic al limbilor În căutarea originii limbilor şi a particularităţilor identice sau foarte asemănătoare care să confirme înrudirea idiomurilor care provin dintr-o limbă comună stă raţiunea de a fi a lingvisticii secolului al XIX-lea. În acest secol rezervat integral studiului istoric al limbii, modelul de cercetare dominant era cel folosit în ştiinţele naturii. În aceste condiţii, devine operaţională pentru lingvistică şi noţiunea de arbore genealogic, transferată din botanică, prin care se ilustrează, în linii mari, pe linie verticală, relaţiile de descendenţă – directă sau indirectă – a limbilor antice şi moderne din aceeaşi limbă-mamă, indoeuropeana veche (protoindoeuropeana). Argumentele lingvistice ale acestei filiaţii sunt asemănările dintre structurile gramaticale şi lexicale ale unor limbi, asemănări care confirmă o moştenire comună. Reprezentarea unei aemenea familii genetice are ca punct de pornire limba sursă din care descind, în ordine cronologică, limbi sau grupuri de limbi antice (atestate sau reconstituite), din care se trag, la rândul lor, limbile moderne, dintre care cele mai multe sunt vorbite şi astăzi, dar câteva sunt pe cale de dispariţie sau dispărute de curând. Schematic, familia indoeuropeană s-ar reprezenta astfel:

Indoeuropeana comună ↓ Ramura indoiraniană ↓ Limbi indiene ↓ Limbi iraniene ↓ Limbi germanice ↓ Limbi celtice ↓ Ramura europeană ↓ Limbi italice ↓ Limbi elenice ↓ Limbi baltoslave

Acolo unde datele istoricee lipsesc. limbile din Oceania etc. sau nu sunt suficient de clare. care este folosit atât în sens larg. cât şi în .↓ vedica sanscrita. şi chino-tibetane. imprecizia terminologică (v. 2. spaniola italiana portugheza etc. familia limbilor indoeuropene. elasticitatea graniţelor dintre limbi şi dialecte şi. Greutăţile cu care s-au confruntat lingviştii în taxonomia genetică a limbilor au fost cauzate de vastitatea şi eterogenitatea materialului care trebuia clasificat. fino-ugrice. limbile continuă să fie clasificate pe baza criteriului geografic (v. tungusomanciuriene. ↓ avestica pehlevi neopersana ↓ gotica germana engleza ↓ gaelica britanica bretona ↓ osca latina ↓ franceza româna ↓ greaca ↓ letona rusa polona sârba ceha suedeza etc. galica etc. Cercetările comparativ-istorice nu s-au putut finaliza întotdeauna cu integrarea fermă a limbilor într-o structură genetică sau într-alta. etc.). nu în ultimul rând. bengali etc. amerindiene. ibero-caucaziene. malaio-polineziene etc. semito-hamitice.).2. la care s-au adăugat: caracterul neatestat al unor limbi. hindi. siberiene. în care se integrează toate cele 4000 de idiomuri înregistrate de-a lungul vremii.1. v. polivalenţa termenului de familie de limbi. Familiile de limbi Se consideră că asemenea arbori genealogici pot descrie toate cele aproximativ treizeci de familii lingvistice (v. turco-tătare. limbile negro-africane.

numită fie indoeruropeană comună.) Clasificarea genealogică a limbilor oglindeşte motivaţiile evoluţiei lor istorice. ramura europeană. Familia limbilor indoeuropene Familia limbilor indoeuropene. indiferent de gradul de transformare al limbii primitive. subramuri. Ea reprezintă o etapă necesară în dezvoltarea lingvisticii istorice şi comparate. ramura germanică de nord.1. Australia. care este cea mai veche limbă indoeuropeană. slave. cât şi în sens restrâns... Th. vom descrie. Pentru descrierea structurii unei familii de limbi se recurge la împărţirea acesteia în ramuri.1. subînţelegem că limba dată continuă printr-o tradiţie neîntreruptă uzajul indoeuropenei primitive. are cea mai extinsă arie de utilizare.” (Simenschi. v. Pentru exemplificare. dar şi câteva idiomuri foarte răspândite din Asia. fapt ce demonstrează existenţa unei familii lingvistice mai vechi.. America.1. familia limbilor romanice. în care sunt incluse majoritatea limbilor vorbite actualmente în Europa. câteva din cele mai cunoscute familii de limbi.1. Acesta este unul din motivele pentru care este familia studiată cel mai riguros şi mai detaliat.. 1981: 18) Studiile comparative au scos la iveală asemănări între indoeuropeana comună şi alte limbi primitive.2. supraordonate celei indoeuropene: . Când spunem că o asemenea limbă reprezintă o formă mai nouă a limbii primitive. Limba sursă Toate idiomurile care o compun provin direct sau mediat dintr-o limbă primitivă. 4. grupuri şi subgrupuri. fie protoindoeuropeană: „. v. în consolidarea caracterului ştiinţific al studierii limbilor. care este utilizat atât în sens larg. în aceeaşi situaţie se află termenul de ramură. Ivănescu.sens restrâns. ramura indoiraniană etc. pe scurt. socotim drept limbă indoeuropeană orice limbă care este o formă luată din indoeuropeana primitivă în perioada anilor 4000-2000 î.n.e. Africa. Gh.. v... 2.1. germanice etc. ramura germanică de vest etc.2.

limba Gramaticii lui Pañini şi a dramei Sakuntala a lui Kalidassa.1. varianta religioasă. Vorbitorii de limbi indoiraniene se numeau Ärya „nobili”.„Faptul că. varianta laică. medie şi neoindiana. care. Yajur-veda.2.1. Vedele (Rig-veda. limba renumitelor epopei Ramayana şi Mahabharata. limba în care s-au scris cele mai vechi texte indiene. care se separă în limbi centum (în vestul teritoriului) şi limbi satem (în estul teritoriului).: a) vedica. sunt extrem de importante pentru indoeuropenistică.1. de aceea. Indiana medie.2. au cunoscut foarte de timpuriu şi o variantă scrisă. b) sanscrita. întrucât prezintă deosebiri clare între cele trei etape evolutive: indiana veche. Ramura indoiraniană Ramura indoeuropeană ocupă partea estică a teritoriului pe care se vorbesc limbi indoeuropene. Indiana veche are două variante.e. indian şi iranian. limba literară a cărturarilor. ca şi în epocile următoare. Limbile indiene Limbile indiene admit o delimitare diacronică.” (Ibidem: 19) Din dezvoltarea dialectelor – tot mai divergente – ale acestei limbi vorbite pe un teritoriu foarte vast s-au format limbile indoeuropene.2. . au existat ca limbi populare şi literare mai multe limbi indoeuropene a dus la concluzia că a existat o limbă mai veche din care acestea s-au născut.1. Atharva-veda) şi Upanişadele. în epoca sclavagismului. admite următoarele subdiviziuni: . Ambele idiomuri. Sama-veda.sanscrita epică.n. Ramurile familiei indoeuropene Familia indoeuropeană prezintă două subdiviziuni: ramura indoiraniană şi ramura europeană. limba celor mai vechi inscripţii din India.2. 2. 2.1. care cunosc scrierea încă din mileniul al II-lea î. Aspectul general al morfologiei indoeuropene s-a conservat cel mai bine în textele vechi scrise în faza arhaică a evoluţiei acestor limbi.sanscrita clasică. cu două direcţii de dezvoltare: .

foarte apropiate de cele indiene. datorită provenienţei ei directe din indoiraniana de bază. precum: mediopersana. parta. 2. la origini limbă a tribului dom. este limba unor producţii literare care au început să apară din secolul al X-lea. distincţiile lingvistice corespund celor istorice. Hindi este limba oficială a Indiei. jaghnobi etc. iraniana medie şi neoiraniana (neopersana). care se deosebesc în timp: vechea iraniană. horezmica şi hotaniana. . Aceasta este foarte apropiată de vedică. Vorbim astfel de trei grupuri idiomatice.1. vorbită de peste 200 de milioane de locuitori ai acestei ţări.a) pāli. b) avestica (sau zenda). Prin urmare. legată de curentele religioase ale budismului şi ale janseismului. limba textelor religioase reunite sub titlul Avesta. afgana.2. limba textelor budiste din Ceylon. . cu două varietăţi: urdu şi hindi.1.1. cunoscută datorită inscripţiilor cuneiforme de pe vremea lui Darius I. Dar monumentele culturii iraniene care ne-au parvenit din această epocă au fost scrise în mai multe limbi medioiraniene. atestată în texte din secolele al IIIlea – al VII-lea. Tot grupului de limbi neoindiene îi aparţine şi limba Rroma. Cea mai răspândită limbă neoindiană este hindustani. pomenit şi de M. Iraniana medie denumeşte un grup idiomatic al cărei principală reprezentantă era limba pehlevi. sogdiana.Neoindiana.2.2. termen generic pentru idiomurile vorbite din Himalaya până în Sri Lanka. suportă aceeaşi periodizare. Eminescu în Scrisoarea III. Tagore. derivată din indiana de nord-vest. b) prākrit. Limbile iraniene Limbile iraniene. Neoiraniana se prezintă ca un conglomerat de idiomuri a căror distribuţie geografică permite gruparea lor în: a) idiomuri neoiraniene orientale: oseta. limbă oficială a imperiului din vremea Sassanizilor. Un alt idiom neoindian foarte cunoscut este bengali. limba literară. limba în care şi-a scris poemele renumitul R. Iraniana veche are două varietăţi importante: a) persana veche.

. beluciana.lea şi al VII-lea şi reprezintă traduceri de texte religioase budiste. 2. foarte apropiate de cele din indoeuropeana comună. De la Curtea regilor Asiei Mici de răsărit ne-au parvenit documente în hitită. au fost descoperite în Turchestanul chinez.2. a fost mană cerească pentru indoeuropenişti: „. Este atestată încă din secolul al V-lea.” (Al.1. . în mileniul al II-lea î. armeana. la începutul secolului al XX-lea. Odată cu descoperirea textelor hitite. Graur – coord. scrise pe tăbliţe de argilă.1. hitita şi veneta) şi cele care se pot grupa astfel (limbile vechi balcanice. cu îndelungată tradiţie scrisă.. Limbile care nu se pot reuni într-un grup Toharica este o limbă moartă.n. datorită descoperirii unor texte literare originale şi a unor traduceri de texte religioase din greacă. Neopersana este limba catrenelor lui Omar Khayamm.2. 1965: 240) Luvica şi palaica sunt limbi foarte apropiate. Are numeroase dialecte. redactate în alfabet hindus. limbile germanice şi limbile celtoitalice). 2. Texte în toharică. fixată însă în scris. Hitita este o limbă de tip centum.2. Descoperirea acestora în Turcia.2. care dezvoltă un dialect indoeuropean originar din Asia Mică.1. Ele datează din secolele al V. care conţin forme arhaice. neopersana etc.e.2. făcând distincţia dintre limbile care nu admit formarea unei subramuri (toharica. kurda. Ramura europeană Vom descrie sumar configuraţia idiomatică a ramurei europene din familia indoeuropeană de la est la vest.1. Armeana.2. s-au descoperit şi texte redactate în aceste limbi.1. de fapt limba vorbită în prezent în Iran.. limbile baltoslave.b) idiomuri neoiraniene occidentale: tadjica. ele aduc în reconstrucţia limbii indoeuropene unele date pe care nu le-am putea reconstitui din datele pe care ni le oferă alte limbi indoeuropene.

Este atestată datorită a peste două sute de inscripţii şi de texte scurte care s-au scris înaintea erei noastre. Greaca veche era fărâmiţată dialectal. Ca şi limbile ei „surori” din ramura indoiraniană. îndeosebi din cauza orgoliilor locuitorilor unor cetăţi greceşti. De exemplu.Veneta este o limbă occidentală. vorbită în nord-vestul Italiei. Această . greaca suportă distincţii idiomatice de natură diacronică: greaca veche (sau elina). care trebuiau să se distingă de cei din afara cetăţii şi prin limba vorbită: „Fiecare cetate greacă îşi are dialectul ei. în dialectul ionic au apărut epopeile lui Homer şi scrierile istorice ale lui Hesiod. Sofocle şi Euripide) şi filosofia de aur a grecilor (v. Dintre acestea. ilira. cel mai cunoscut. Sapho şi Hesiod au scris în dialectul eolic. în orice parte a domeniului grecesc”. Eschil. Simenschi. Teocrit şi Arhimede. Greaca a fost. macedoneana.n. Limbile vechi balcanice Alcătuiesc grupul limbilor vechi balcanice acele idiomuri care s-au vorbit în Antichitate în regiunea Balcanilor: greaca. între ţinuturile primitive ale germanilor.. numai greaca şi albaneza se mai vorbesc şi astăzi. prima limbă a culturii europene. albaneza. În fine. însă acestea nu se deosebesc într-atâta încât să împiedice comunicarea fundamentală a limbii: un elen putea fi înţeles. Câteva dialecte s-au reunit în jurul dialectului atic şi au format cu timpul celebra koiné: „Datorită prestigiului politic şi cultural al Atenei. dialectul doric este renumit datorită inscripţiilor dorice din Creta şi scrierilor lui Pindar. Numeroasele influenţe ale unor limbi vechi indoeuropene asupra venetei se explică prin faptul că veneţii au locuit într-o perioadă foarte îndepărtată în nordul Alpilor. Platon şi Aristotel). slavilor. greaca medie (sau bizantina) şi greaca modernă (sau neogreaca). în secolul al V-lea î. suferind însă şi o puternică influenţă ionică în lexic. este dialectul atic în care s-a scris marea tragedie greacă (v. (Th. G. geto-daca. din punct de vedere cronologic. în general. celţilor şi italicilor. Ivănescu. 1981: 159) Multe dintre dialectele elinei aveau statut de dialect literar. acest dialect începe să se impună şi în alte zone. mai ales în varianta sa cultă.e.

Studiile consacrate studiului de material lexical româno-albanez au dus la concluzia că aceste idiomuri provin dintr-un acelaşi dialect trac. de scriitori. cu timpul. Ea devine limba oficială a Imperiului din Orient şi ajunge să fie întrebuinţată ca mijloc de comunicare între popoarele balcanice. care stabileşte continuitatea cu greaca comună.” (A. Vraciu. pe de o parte de tendinţa conservatoare. atât în Moldova. În pofida unei accentuate susţineri a variantei savante. Această teorie a fost. Cu toate că. Aparţia ei a dus la anihilarea particularităţilor dialectale. se îngustează progresiv aria de răspândire a idiomurilor greceşti.. grecească. legată de regimul fanariot. a fost impusă. După dispoziţia teritorială a Albaniei. în Grecia a avut câştig de cauză varianta influenţată de vorbirea populară. Albaneza este o limbă balcanică. al VI-lea . din punct de vedere lingvistic. s-a crezut multă vreme că albaneza continuă un dialect ilir. cât şi în Ţara Românească. de tip satem. care a fost adoptată în cele din urmă de presă. şi. care duce la o nouă scindare dialectală. fiind resimţită ca rezultat al unei tendinţe naturale de dezvoltare a limbii. sub forma unui curent grecizant. . Neogreaca reprezintă faza modernă de evoluţie a limbii grecilor.nouă formă a dialectului atic poartă denumirea de koiné <limbă comună>. pe de altă parte. începând din secolul al XVI-lea. Albaneza este atestată din secolul al XV-lea. infirmată. în Asia Mică şi în Egipt. romanică etc. Dată fiind antipatia faţă de fanarioţi. Bizantina reprezintă un stadiu evolutiv de durata unui mileniu (sec.e. al XV-lea). influenţa greacă bizantină a fost minimizată imediat după eliberarea românilor de sub vremelnica lor dominaţie. turcească. dimotiki. Greaca medie (sau bizantina) este caracterizată. acestea au o contribuţie masivă la formarea şi alimentarea terminologiei ştiinţifice şi tehnice moderne. Structura etimologică a vocabularului albanezei este rezultatul diverselor influenţe care s-au exercitat asupra acestui idiom: slavă. de tendinţa populară. limba greacă. Are două dialecte fundamentale: toskë în sudul şi gegë în nordul Albaniei.n. În secolul al XVIII-lea. 1980: 246) După secolul al III-lea î.sec. înflorirea comerţului şi cuceririle lui Alexandru Macedon au contribuit la răspândirea acestei koiné până în Balcani.

fiindcă greaca era folosită de macedonieni ca limbă de cultură. „Între limbile slave. Sunt limbi cu caracter arhaic.1.3. albaneză. 4. la o evoluţie divergentă soldată cu formarea de noi idiomuri: frigiană. S-au păstrat din macedoneană câteva zeci de cuvinte şi câteva nume proprii. cele mai multe dintre acestea fiind identificate în inscripţii latineşti şi greceşti. De asemenea. din care s-au păstrat doar un glosar şi scurte traduceri de texte religioase. care a fost vorbită de poporul lui Alexandru Macedon. în prezent limba oficială a Lituaniei. care constituie. sub raport cantitativ şi calitativ. lituaniana. Existenţa a aproximativ 80 de cuvinte româneşti cu corespondente în albaneză pot fi explicate prin comunitatea de substrat a celor două limbi. în slavă. limbă atestată din secolul al XVI-lea.2. Teritoriul extins pe care se foloseau dialectele tracice a dus la îndepărtarea lor de limba comună. din care au rămas puţine cuvinte.2. în tipul de formare a cuvintelor şi în lexic). Limbile baltoslave Sunt tratate împreună. şi letona. 1981: 245) În grupul limbilor baltice se integrează vechea prusiană. baltică şi hitită există un număr de elemente comune (în sistemul fonetic.1. Nu are o variantă scrisă. care apar în operele scriitorilor greci. adeseori. geto-dacă.Macedoneana este o limbă moartă. hidronime sau antroponime. ilira este o limbă dispărută. Traco-daca a fost vorbită de o populaţie foarte numeroasă în nord-estul Peninsulei Balcanice. isoglose specifice. a căror structură gramaticală este foarte apropiată de cea a indoeuropenei comune.” (A. Ilira era vorbită în nord-vestul Peninsulei Balcanice. Ca şi macedoneana. morfologice şi lexicale). armeană. pe cele proprii limbilor baltoslave şi (indo)iraniene. întrucât pentru mult timp au format o comunitate lingvistică. Vestigiile tracice şi dacice se reduc la inventare de toponime. baltice şi germanice există un număr destul de mare de afinităţi lingvistice (în primul rând. Aceste relaţii le întrec. Vraciu.2. care dezvoltă o variantă literară începând din acelaşi . în majoritate nume proprii.

rusa este una din cele şase limbi oficiale de lucru utilizate de O. limba rusă merită să fie cunoscută oriunde. contribuie la consolidarea variantei literare a ucrainienei. Despre varianta sa literară se poate vorbi abia din secolul al XIX-lea.N. care poartă semnăturile lui Taras Şevcenko şi Ivan Franco. . graţie traducerilor de texte din limba greacă realizate de Chiril şi Metodiu. În funcţie de acesta.). Grupul slav suportă distincţii interioare pe baza criteriului geografic. Dostoievski.U. limbă literară foarte apropiată de limba comună. Literatura scrisă în rusă este una din marile literaturi ale lumii (v. Limba literară este foarte apropiată de cea vorbită. Paleoslava. Tot un exces este şi scoaterea rusei din programele şcolare în fostele ţări comuniste imediat după eliberarea de comunism. Puşkin. Rusa a fost atestată din secolul al XII-lea. Indiferent de politica statală. un bloc lingvistic unitar. rusa. deosebinduse mai mult de indoeuropeana comună. Limbă oficială în federaţia U. încât vorbitorii uneia dintre ele se înţeleg fără dificultate cu vorbitorii alteia.. La baza idiomurilor slave stă slava comună.secol. o limbă ale cărei forme sunt reconstituite. letona este mai puţin conservatoare. rusa a fost limba unui bloc comunist. Ucraineana se afirmă ca limbă de sine-stătătoare începând din secolul al XIV-lea. Limbile slave răsăritene. al XVI-lea. Din 1945. slovaca şi poloneza. În grupul limbilor slave intră idiomuri foarte apropiate. Producţiile literare ale secolului al XIX-lea. motiv pentru care se consideră că acestea formează.R. fiindcă este o mare limbă de cultură. operele lui Tolstoi. Bulgakov etc. ucraineana şi bielorusa prezintă asemănări atât de mari. este atestată din secolul al IX-lea. celebrul Cântec pentru oastea lui Igor. Esenin. de la est la vest. promovată excesiv şi în ţările ex-comuniste învecinate. secol în care a apărut primul text literar rusesc. Spre deosebire de lituaniană. putem vorbi despre „repartizarea” limbilor slave în trei grupuri: de est. Bielorusa a fost atestată în secolul al XIII-lea. de vest şi de sud.S.S. Sunt considerate a fi limbi slave occidentale ceha. adică de călugării care s-au servit în acest scop de alfabetul chirilic.

graţie unor documente despre mişcarea husistă. Ea a fost atestată în secolul al XV-lea. Ea este apropiată de macedoneană. Croata este o limbă foarte apropiată de sârbă. slovena şi macedoneana (idiom slav diferit de limba macedoneană pe care am prezentat-o ca limbă veche balcanică. A fost atestată în secolul al XIII-lea şi a cunoscut o variantă literară din secolul al XVI-lea. sârba. Sârba este cea mai armonioasă limbă slavă. limba cehă îşi formează şi o variantă literară. Cu timpul. După destrămarea Cehoslovaciei. occidentalizarea limbii se manifestă prin receptivitatea vocabularului faţă de împrumuturile franceze. apropiată de elină). Slovaca este o limbă apropiată de cehă. Diferenţele dintre sârbi şi croaţi sunt mai degrabă . Federative Jugoslavia. Este atestată în secolul al XII-lea. atestată din secolul al IX-lea. Consolidarea limbii literare poloneze pe parcursul secolului al XIX-lea se leagă de numele scriitorului Adam Mickievicz. Din secolul al XVI-lea. Limbile slave de sud sunt bulgara. Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru. Apogeul acesteia este atins în secolul următor în opera lui H. este limbă oficială în Serbia. datorită traducerilor de texte religioase făcute de Chiril şi Metodiu şi scrise cu celebrul alfabet chirilic). Se diferenţiază de aceasta numai la nivelul vocabularului şi al scrierii cu alfabet latin. Bulgara este o limbă cu trei variante istorice: bulgara veche (paleoslava. Grupul sudic al limbilor slave este mai puţin unitar decât cele la care ne-am referit până acum.S.Ceha este atestată din secolul al XIII-lea. Sienkievici. În a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost limbă oficială a R. bulgara medie şi noua bulgară. în jurul dialectului de la Praga. folosit de reformatorul Jan Hus în scrierile sale. slovaca devine limba oficială a Slovaciei. Începând din secolul al XVIII-lea. varianta literară se îndepărtează foarte mult de cea populară. faţă de care deosebiri esenţiale se identifică numai la nivelul vocabularului. Poloneza este idiomul vorbit la extremitatea vestică a teritoriului locuit de slavi. Pentru varianta scrisă a sârbei s-a recurs la alfabetul chirilic. dar se distinge printr-o serie de inovaţii de celelalte idiomuri slave. croata. În prezent. Lupta purtată în secolul al XIXlea pentru impunerea limbii literare a contribuit la formarea limbii bulgare moderne.

cu dialecte foarte diferite între ele. Grupul germanic de est este reprezentat de gotică. atestată prin glose din secolul al VIII-lea şi prin . Există date despre o populaţie din Crimeea care vorbea un dialect gotic. mai cu seamă în perioada contactelor lingvistice directe ocazionate de convieţuirea macedonienilor cu sârbii în fosta Jugoslavie.1. Slovena. în structura verbului etc. atestată din secolul al XV-lea. Ca şi limbile slave. engleza şi frizona. – germana comună – şi îşi au rădăcinile îndepărtate în protoindoeuropeană. limbă din care provin olandeza şi flamanda. limbile germanice se împart. stat federativ cu capitala la Belgrad. Macedoneana este un idiom sud-slav atât de apropiat de bulgară. Este limba oficială a Sloveniei.religioase şi politice decât lingvistice.1. este o limbă neunitară. Germana veche de sus (germana propriu-zisă) permite distincţii diacronice: vechea germană de sus (secolele al VIII-lea . Acesta este şi cel mai puţin unitar dintre cele trei. Cu alfabet gotic s-a realizat o traducere a Bibliei încă din secolul al IV-lea. în flexiunea adjectivală. atestată din secolul al IX-lea. în mutaţia consonantică. limbă faţă de care s-au distanţat în multe privinţe (v.). în varianta mixtă sârbocroată. şi franconica de jos.4.2. Germana veche de jos s-a scindat în saxona de jos. croata este limbă oficială în Croaţia. dar reconstituită. aparent doar din punct de vedere geografic.Limbile germanice Limbile germanice provin dintr-o limbă neatestată. Macedoneana a împrumutat elemente lexicale sârbe. cu care prezintă multiple afinităţi. Actualmente. încât unii lingvişti îl consideră un dialect al bulgarei. Se integrează în acest grup germana (de sus şi de jos). În secolul trecut. era limbă oficială a Jugoslaviei.2. Diferenţele reduse dintre bulgară şi macedoneană se rezumă la vocabular. de vest şi de nord. în trei grupuri: de est.al IX-lea. Slovena este una din puţinele limbi europene care au păstrat numărul dual din protoindoeuropeană. Gotica s-a vorbit până la sfârşitul Evului Mediu. inovaţiile germanice în mutaţia accentului.2. Cel mai extins grup de limbi germanice este cel occidental. 4.

Sala. folosită în texte ample începând din secolul al XVI-lea. scoţiană. Ioana Vintilă-Rădulescu. Australia şi Noua Zeelandă.2. Engleza este o limbă cu caracter unitar.2. engleza medie (secolele al XII-lea . Şi engleza se pretează la delimitări ferme ale fazelor evolutive: anglosaxona (până în secolul al XII-lea. se mai vorbeşte în Irlanda (irlandeza). Şi druizii utilizau acest alfabet pentru consemnarea poveștilor.). este o limbă celtă atestată în inscripţii din secolul al III-lea. Cele mai cunoscute dialecte sunt cel bavarez. cum ar fi „structura gramaticală simplă. În Evul Mediu s-a scris o literatură bogată în gaelică. în Scoţia (scoţiana) şi pe Insula Man (manx). atestată din secolul al VIII-lea. începând aproximativ din secolul al X-lea. despre care dovezile arheologice ne arată că era folosit. în special în inscripții și marcaje de hotare.N. celtiberiană. engleza este cea mai răspândită limbă europeană de pe glob. (M. manx.) şi continentale (galica. în Canada.5 Limbile celtoitalice Datorită asemănărilor dintre limbile celtice şi cele italice.U.U. tinzând spre tipul aglutinant”.1. britanică – galeză. engleza devine o limbă uzuală în diferite colţuri ale lumii. 1981: 77) Frizona este un idiom atestat din secolul al XIII-lea.1. . 4. cel aleman şi cel franconic. Ramificaţiile dialectale afectează unitatea limbii germane de astăzi.A. germana de sus medie (secolele al IX-lea – al XVI-lea) şi germana de sus modernă (de după secolul al XVI-lea).2. bretonă. provenită din anglosaxonă. Din 1945 este şi limbă oficială de lucru a O. norică etc.al XVI-lea) şi neoengleza (de după secolul al XVI-lea). Tot mai mult. După cum se ştie. se mai vorbeşte doar în câteva regiuni din Olanda şi din nordul Germaniei. Există un alfabet celtic. în Irlanda. se poate vorbi de o subramură a limbilor celtoitalice.Cântecul lui Hildebrand din secolul al IX-lea). Gaelica. Contribuie la succesul politicii de expansiune a englezei actuale şi anumite trăsături lingvistice ale acesteia. a legendelor istorice sau a poeziilor etc. de pildă. în S. împărţite din punct de vedere geografic în insulare (gaelică – irlandeză. În prezent. Este limbă oficială în Marea Britanie. Limbile celtice sunt limbi vechi europene. cornică etc. un veritabil instrument al globalizării.

deci într-o regiune de pe teritoriul actual al Franţei. printr-un document care cuprinde inscripţii de cult. intitulat Tabulae Iguvinae. şi bretonă. vorbită de celţii ce au părăsit Britania şi s-au stabilit în Bretania. galica se vorbea într-un spaţiu vast: în Galia. Toponime şi antroponime galice apar în operele scriitorilor greci şi latini. vorbită în Ţara Galilor. cornică.e. latina se extinde în întreaga Italie şi mult dincolo de graniţele acesteia. Latina este cea mai cunoscută limbă italică. Ele formează două grupuri lingvistice: osco-umbrian şi latino-falisc. vorbită în regiunea Cornwall. adică pe un teritoriu care cuprindea Franţa. pentru că ele apar ca reflexe tardive în materialul lingvistic romanic. dispărută din secolul al XVIII-lea. limbă atestată înaintea erei noastre. Este atestată din secolul al III-lea î. Limbile celtice continentale sunt reprezentate de galică. Este atestată din secolul I î. Elveţia şi o parte a Germaniei de astăzi. Umbrica este limba veche a umbrienilor imigraţi în Peninsula Italică. reprezintă un fragment dintr-un text legislativ.e.n. Cea mai lungă dintre cele aproximativ 200 de inscripţii în oscă.Britanica. Limbile italice Sunt reunite sub denumirea de limbi italice idiomurile vorbite în Antichitate în Peninsula Italică.. în întreg Imperiul Roman. Luminiţa Panait. 2002: 24) Osca era o limbă vorbită în Samnium şi în Campania.” (Ileana Oancea. Începând din secolul al IV-lea.n.n. limbă care pare să se fi folosit în vremuri îndepărtate în întreaga Britanie. atestată din secolul al VI-lea î. Belgia. „Între grupul latino-falisc şi cel osco-umbrian există câteva deosebiri lingvistice importante. Tabula Bantina.e. se diferenţiază în: galeză. galica a fost înlăturată de limbile romanice în formare. Iniţial vorbită în Latium. Până în perioada cuceririlor romane şi câteva secole după aceea. dar vestigiile epigrafice descoperite în Galia au conservat numeroase eşantioane de limbă celtă continentală. .

Descendentele latinei – franceza.1.6. catalana făcând legătura dintre grupul ibero-romanic şi cel galo-romanic. Spaniola este limbă oficială în Spania şi Angora. retoromana şi dalmata – au fost clasificate pe criterii geografice. dintre care le . . sardă.grupul galo-romanic (franceză şi provensală/ occitană). în latină s-au scris operele literare şi ştiinţifice ale Antichităţii.grupul italo-romanic (italiană.grupul balcano-romanic (română). după chineză şi engleză. Spre deosebire de limba greacă. unind grupul italo-romanic de cel balcano-romanic. Este o limbă cu multe dialecte.1. Carlo Tagliavini (1977) vorbeşte astfel de patru grupuri de limbi romanice: . fapt ce o situează pe poziţia a III-a. asemănându-se mult în plan gramatical atât cu limbile indoiraniene. Latina a fost deseori comparată cu greaca. iar dalmata.2.U. mai ales datorită statutului lor de limbi clasice de cultură. dar şi în numeroase state din America Centrală şi de Sud (v. latina este fidelă indoeuropenei comune. italiana. cu menţiunea că două idiomuri – catalana şi dalmata – au statut de limbă de tranziţie (lingua puente). aşa-numitele limbi romanice.Din punct de vedere tipologic. spaniola americană şi iudeo-spaniola. . catalana. Este şi limbă oficială de lucru la O. agenţii romanizării nefiind aleşi din populaţia Romei.grupul ibero-romanic (spaniolă. latina a devenit stratul pe care s-au întemeiat noi limbi de cultură ale Europei. infra). portugheza. retoromană şi dalmată) . româna. în privinţa numărului de utilizatori.N. În greacă şi.. Cunoaşte trei variante: spaniola europeană. cât şi cu limba greacă.2. ci din părţi ale imperiului în care latina cultă era mai curând necunoscută. Este limba romanică cu cei mai mulţi vorbitori – peste 300 de milioane –. provensala.2. Limbile romanice Limbile romanice au ca element constitutiv comun stratul de latină populară (vulgară). pentru aceste limbi s-au conceput primele gramatici europene. din 1945. mai târziu. Amândouă au cunoscut un apogeu cultural. 4. spaniola. sarda. portugheză şi catalană). urmat de restrângerea drastică a sferei de întrebuinţare.

comun cu spaniola. şi cele două grupuri de dialecte: la nord de Mondego (codialectele. Catalana este recunoscută ca limbă oficială. Are peste 170 de milioane de vorbitori. cu centrul la Barcelona. Belgia şi Elveţia. castilian. Franceza este limbă oficială în Franţa. care s-a dezvoltat din dialectul langue d’oil. canario etc. s-a consolidat în timpul Renaşterii. andaluzian. Are două variante: catalana orientală. după spaniolă şi portugheză. Limba spaniolă literară are la bază dialectul castilian. beirăo). în timp ce C. cei mai mulţi în Brazilia. . când apare Cantar de Mio Cid (Cântecul Cidului). În privinţa numărului de vorbitori. întrucât provine dintr-un dialect al acesteia.. având aproximativ 125 de milioane de utilizatori. Este o limbă unitară. madeirez. Fr. cu centrul la Lérida. Tagliavini se referă la catalană ca la un idiom de tranziţie între grupul iberic şi cel galo-romanic. aragonez. Portugheza este foarte apropiată de spaniolă. extremeno.U. se prezintă în trei variante: portugheza europeană. cu centrul în Île de France. Şi portugheza are numeroase dialecte: cel mozarab. Limba portugheză este atestată de la sfârşitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea pe baza a două documente: Noticia de Tarto şi Testamentul lui Alphonso II. infra). Limba spaniolă este atestată din secolul al X-lea (prin Glosele emiliene şi Glosele silense) şi dezvoltă o variantă literară începând din secolul al XII-lea. dispărut după retragerea arabilor din Peninsula Iberică. Este şi limbă oficială de lucru a O. datorită valorii operelor lui Luis de Camoes şi Gil Vicente. alături de spaniolă. infra). dar eliminat după căderea Granadei. graţie operelor literare semnate de Cervantes şi de Lope de Vega. din 1945. Secolul al XVI-lea este considerat secolul de aur (Sigeo de Oro) al culturii spaniole. Limba portugheză literară. portugheza americană şi iudeo-portugheza. dialectele interammense şi transmontan) şi la sud de Mondego (azorian. dominant în perioada coabitării cu arabii. în Catalonia. Diez o consideră limbă romanică de sine-stătătoare. dar şi în numeroase state din Africa (v. formată pe baza limbii vorbite la Lisabona.amintim pe cele mai răspândite: mozarab. şi catalana occidentală. Este limbă oficială în Portugalia şi în câteva ţări din America de Sud (v.N. se situează pe poziţia a treia în Romania. Ca şi spaniola. asturo-leonez.

înfiinţată în 1636. G. reducând-o la o limbă tot mai puţin vorbită în Franţa. J. Este limba trubadurilor. italiana are caracter eterogen. Hugo. Italiana este atestată din secolul al X-lea. M. deosebim trei etape evolutive: franceza veche (secolul al IX-lea – secolul al XIV-lea). În istoria francezei. Voltaire. Italiana este limbă oficială în patru state europene: Italia. Racine. Petrarca şi Boccacio. unde existau numeroase populaţii preromane. franceza medie (secolul al XIV-lea – secolul al XVI-lea) şi franceza modernă (începând din secolul al XVII-lea). care reface Academia platoniciană din Antichitate. La baza limbii literare italiene se află dialectul florentin. Reducerea progresivă a registrelor stilistice a afectat însă dramatic provensala literară. provensala este mai apropiată de latină decât franceza.. Verlaine. laureat al premiului Nobel. piemontez. P. de Balzac. calabrez). Sartre etc. Camus. Elveţia şi San Marino.P. lombard. provensala a dezvoltat cu succes o variantă literară. Este limbă uzuală în mai multe ţări europene. Vatican. H. dar şi limba în care Mistral. A. de când regele Franţei Francisc I decretează impunerea francezei ca limbă unică a regatului. V.Limba franceză este atestată din secolul al IX-lea. Gide. cel mai vechi document scris în italiană fiind Cartea Capuana din 960. Totuşi. senez. Proust. etc. Această fărâmiţare dialectală face ca limba literară să fie îndepărtată de limba vorbită. P. Limba literară franceză a fost valorificată secole la rând în operele unor scriitori care au influenţat întreaga Europă: Moliére. apuan) şi cel centromeridional (sicilian. şi-a scris celebrul poem epic Mireille. campan. Caracterul unitar al francezei a fost susţinut şi controlat de Academia franceză. Academia italiană. Provensala (occitana) s-a născut din evoluţia dialectului langue d’oc. Mallarmé. A. cel toscan (florentin. printr-un renumit document istoric: Les Sermons de Strasbourg (Jurămintele de la Strasbourg). a celei mai melodioase poezii lirice europene. sprijină constituirea şi dezvoltarea limbii latine literare în jurul acestui dialect în care şi-au scris operele fundamentale renascentiştii Dante. Eluard. astăzi se resimte tot mai insistent influenţa dialectului de la Roma asupra limbii vorbite în Italia. Totuşi. St. Din punct de vedere fonetic. americane şi chiar africane. Variantele sale dialectale pot fi reunite în trei grupuri: cel al dialectelor septentrionale (venet. emilian). iar în Malta are statut de limbă de cultură. Formată în Peninsula Italică şi în Sicilia. Din secolul al XV-lea. . Flaubert. Declinul provensalei începe din secolul al XIII-lea.

Este atestată de la începutul secolului al XVI-lea prin Scrisoarea lui Neacşu din 1521. Este o limbă unitară. I. Rebreanu. Al. Limba română reprezintă actualul stadiu evolutiv al dialectului dacoromân. Dalmata este singura limbă romanică moartă. în centru. pe lângă franceză. şi dialectul friulan. atât pe verticală. Goga. Camil Petrescu. Eminescu (G. Din succinta prezentare a limbilor din familia indoeuropeană ies la iveală câteva aspecte caracteristice istoriei acestor idiomuri. vorbit în nord-estul Italiei. Este atestată din secolul al XIII-lea. Acest model este preluat de generaţia ce i-a urmat lui M. determinate îndeosebi de factori extralingvistici. Româna este limbă oficială în România şi în Republica Moldova.Sarda are peste un milion de vorbitori în Sardinia şi trei dialecte: logudurez. cu patru dialecte la nord şi sud de Dunăre: dacoromân. Macedonski) şi valorificat mai cu seamă în scrierile poeţilor şi prozatorilor interbelici: L. G. Se vorbea pe Coasta Dalmaţiei. - fenomenele opuse ale dispariţiei şi apariţiei limbilor în interiorul acestei familii. în sud. campidanez. O. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. din Croaţia. Tuone Udaina. cum ar fi: - efortul de inovare în vederea diferenţierii de idiomurile înrudite. la Udine şi în împrejurimi. La baza limbii române literare stă subdialectul muntean. Bacovia. Retoromana este una din limbile oficiale ale Elveţiei. Cezar Petrescu etc. opera eminesciană devine un veritabil model de limbă română literară. şi galuric-sassaric. A fost studiată monografic de Matteo Bartoli. L. A dispărut în secolul al XIX-lea. cât şi pe orizontală. cunoaşte două variante dialectale: dialectul romand (romanş) vorbit în Elveţia. pe baza interogării „ultimului vorbitor de dalmată”. Cu toate că are mai puţin de un milion de vorbitori. meglenoromân şi istroromân. După cel de-al Doilea Război Mondial distanţa dintre limba literară şi cea vorbită s-a redus considerabil. având peste 27 de milioane de vorbitori. Barbu. aromân. graţie unor documente veneţiene găsite la Dubrovnik. Coşbuc. . italiană şi germană. Blaga. în nordul insulei.

2. în cele din urmă).n. v.2.e. dat fiind că limbile înrudite se vorbesc în general pe teritorii învecinate. vorbitorii indoeuropenei comune. Alte familii de limbi Familia hamito-semitică Familia hamito-semitică este formată din limbi înrudite. a) Ramura hamitică include egipteana veche (atestată de inscripţiile hieroglifice din mileniile IV î. v.1.1. engleza şi spaniola în colonii. 2. limbile .imigraţia unor populaţii neindoeuropene în spaţiul indoeuropean duce la contacte lingvistice soldate cu influenţe fonetice şi morfologice sau cu împrumuturi lexicale care determină diferenţierea mai accentuată a limbilor moderne din familia indoeuropeană. engleza în procesul de globalizare). rusa şi engleza în federaţii.- modificările „superficiale” survenite în intervalul temporal dintre protoindoeuropeană şi limbile moderne din această familie genetică favorizează ipoteza apariţiei limbajului cu mult timp înainte de cunoaşterea indoeuropenei comune sau a preindoeuropenei.1.contribuţia limbilor de prestigiu cultural la menţinerea unor standarde de calitate şi la oferirea lor ca modele de dezvoltare a registrelor stilistice ale majorităţii limbilor indoeuropene etc.operaţionalizarea criteriului geografic în clasificarea genealogică a limbilor. care descind dintr-o îndepărtată limbă comună. condamnate la dispariţie. inegalitatea de ritm de dezvoltare marcată de atestările în epoci diferite. 2. . . de care s-au despărţit în urmă cu aproximativ 5000 de ani.menţinerea vorbitorilor de limbi cu origine indoeuropeană între graniţele istorice în care se aflau strămoşii indoeuropeni.). – I e. tendinţa progresivă a limbilor care au o variantă literară. latina în teritoriile cucerite. . în comparaţie cu cea regresivă a limbilor fără variantă literară.2.2.n. copta (limbă de cult foarte rezistentă în Egipt).tendinţa de extindere a ariei de utilizare a limbilor vorbite de popoare cu nivel înalt de cultură şi civilizaţie (v. Ele se grupează în două ramuri: hamitică şi semitică. . . franceza.dezvoltarea inegală a limbilor (v. .

Nigeria. voda.. şi tibetană. Turca. În ramura finică sunt încadrate finlandeza. este una din limbile oficiale de lucru a O. lapona.3. Familia limbilor fino-ugrice Familia limbilor fino-ugrice prezintă idiomuri a căror evoluţie neunitară a favorizat diferenţierea lor accentuată. din 1945. adună aproximativ 100 de milioane de vorbitori în Turcia. găgăuza. o limbă dispărută). care reprezintă în prezent a patra limbă de pe glob după numărul vorbitorilor (care depăşesc 200 de milioane). căreia îi aparţin chineza. Este limbă oficială în Republica China. Din secolul al VI-lea încep să apară texte literare în arabă. Sudan şi Togo). De asemenea. uzbeka. numărul vorbitorilor ridicându-se la 1. Familia limbilor turco-tătare Familia limbilor turco-tătare reuneşte idiomuri foarte apropiate: turca (osmana). Este atestată pe baza unor inscripţii din secolul al IV – lea – al VI-lea. respectiv Ungaria). şi în ţări mai mult sau mai puţin învecinate. turcmena. nordică (ebraica. tătara. Se împarte tot în două ramuri: ramura finică şi ramura ugrică.1. b) Ramura semitică este alcătuită din trei subramuri: estică (reprezentată de asiro- babiloniană/ accadiană.4. . Biblioteca din Bagdad este celebră pentru impresionanta ei colecţie de texte ştiinţifice.2. vietnameza etc. Prin evoluţia sa. mansi şi hantî. Limba chineză este cea mai vorbită din lume.1.2.berbere (ale tuaregilor şi kalibilor din nordul Africii)..3 miliarde. Familia limbilor chino-tibetane Familia limbilor chino-tibetane are două ramuri: chineză. Finlandeza (cu 6 milioane de vorbitori) şi maghiara (cu 12 milioane de vorbitori) sunt limbi oficiale ale unor state europene (Finlanda. limbile kuşite (vorbite în Etiopia) şi hausa (folosită în Camerun.U.2. Taiwan şi Singapore. 2. a devenit reprezentativă pentru ramura semitică. constituind un factor de unitate pentru lumea islamică. estona.N. 2. thai propriu-zisă şi thai-siameză. în care sunt incluse tibetana.2. araba. cea mai răspândită limbă turcică.. iar în cea ugrică figurează maghiara. unde este limbă oficială. cumana etc. limbile himalaice şi limba birmană. azerbaidjana. Este limbă oficială în peste 20 de state arabe. livona etc. feniciana şi arameica) şi sudică (araba şi etiopiana). filosofice şi filologice.

cecena şi georgiana.2. 4.). centrală (maya) şi sudică (quechua. bali.9.).7. Familia limbilor ibero-caucaziene Familia limbilor ibero-caucaziene reuneşte un idiom iberic.2.1. se disting astfel trei grupe idiomatice: nordică (eschimosa. vorbită de peste 6 milioane de locuitori din sudul Mexicului sau din Peninsula Yucatan. Din grupul tungus fac parte limbile evenki.2.8. tupi.2. şi numeroase idiomuri caucaziene.2. vorbită în China.2.5. centrul şi sudul Americii. limbă oficială în Coreea de Nord şi în Coreea de Sud. Maya este principala limbă a renumitei culturi mayaşe. cecena şi georgiana au devenit limbi oficiale în Republica Abhază. basca.2. neghidală şi solonă. După destrămarea Uniunii Sovietice şi autonomizarea unor state caucaziene. Familia limbilor malaio-polineziene Familia limbilor malaio-polineziene se împarte în ramura malaieză (indoneziană) şi în ramura polineziană. Sunt considerate limbi manciuriene: manciuriana.2. Limba bască are peste un milion de vorbitori în Spania şi în Franţa. Familia limbilor amerindiene Familia limbilor amerindiene cuprinde limbi ale băştinaşilor din nordul.1.2. continuă malaeza. Familia limbilor africane . 4. Cecenia şi Georgia. dintre care mai cunoscute sunt abhaza. coreeana.1. Indoneziana.1. Din punct de vedere geografic. Familia limbilor manciuro-tunguse Familia limbilor manciuro-tunguse cuprinde idiomuri care se vorbesc în Extremul Orient. unde are peste 125 de milioane de vorbitori.6. şi japoneza.4. În ramura polineziană sunt cuprinse limbile hawaiană şi samoană. limba oficială a Indoneziei. 4. malaeză şi malgaşă. guarani etc.1. limbă oficială în Japonia. cu 78 de milioane de vorbitori. Acestea se împart în două grupuri: manciurian (în sud) şi tungus (în nord).2. 4. aleuta etc. Aparţin ramurii malaeze limbile indoneziană. evenă. limbă atestată în secolul al IX-lea în Jawa. abhaza.

10. . Iran. Familia limbilor mongolice În privinţa clasificării mongolei nu s-a ajuns la un consens.1. Pakistan. folosite de aproape 200 de milioane de vorbitori.1. mongola s-ar asocia în această familie cu idiomuri ca buriat-mongola. Afganistan şi Sri Lanka. din India. limbile buşmene şi hotentote.2. limbă vorbită în Afganistan. Unii lingvişti o integrează familiei limbilor turco-tătare. 4. alţii o consideră reprezentativă pentru familia limbilor mongolice. cu peste 50 de milioane de vorbitori. 4. pe temeiuri pur geografice. halhaşa şi mogola.2. familia limbilor africane include limbile generic denumite bantu.11.Alcătuită artificial.2. În cea de-a doua variantă. Familia limbilor dravidiene Sub denumirea de limbi dravidiene sunt reunite circa 70 de idiomuri. sudaneza.2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful