LINGVISTICA ÎN CONTEXTUL ALTOR ŞTIINŢE

1.1. OBIECTUL DE STUDIU AL LINGVISTICII.

ASPECTELE LINGVISTICII

Pe glob este vorbit un număr considerabil de limbi, fiecare caracterizându-se atât prin
particularităţi comune cu celelalte, cât şi prin trăsături diferențiale. Spre exemplu, în orice idiom
al lumii atestăm, în calitate de unităţi lingvistice, sunete, cuvinte, propoziţii, acestea posedând
proprietăţi distinctive. În toate limbile propoziţia serveşte drept unitate comunicativă, deşi
structura ei, mijloacele de redare a părţilor de propoziţie se deosebesc mult. Compară, de
exemplu, următoarele enunţuri având acelaşi conţinut, exprimat prin diverse mijloace: „Plouă”;
engl. „It is raining”; franc.„Il pleut”; „Mi-i foame”; span. „Tengo hambre”; franc.: „J”ai faim”
etc.
Lingvistica cercetează toate idiomurile, indiferent de originea lor şi particularităţile inedite,
de ex., româna, franceza, hindi, chineza, araba etc., şi limbajul uman, în ansamblu, unităţile sale de
bază şi regulile de funcţionare a lor.
Limba, cel mai important mijloc de comunicare, poate fi studiată dindiverse puncte de
vedere.Astfel, delimităm lingvistica particulară şi generală.
Lingvistica particulară are ca obiect de investigare o limbă aparte (româna, engleza, ceha
etc.) sau un grup de limbi înrudite (de ex., limbile romanice, limbile germanice, limbile slave
ş.a.). În cadrul lingvisticii particulare distingem lingvistica sincronicăce examinează limba
respectivă (sau un grup de limbi) într-o anumită perioadă, bunăoară în cea actuală, fără a ţine
seama de istoria limbii în cauză. Există o multitudine de aspecte concrete ale lingvisticii
sincronice: morfologia limbii române, sintaxa limbii spaniole, fonetica limbii engleze etc. care
dezvăluie funcţionarea lor la diferite niveluri.Lingvistica diacronică studiază evoluţia unei limbi
(sau a unui grup de limbi), disociindu-se fazele unei asemenea evoluţii.
Lingvistica particulară cuprinde lingvistica contrastivă (sau confruntativ-contrastivă)
reprezentând o descriere a câtorvaidiomuri (de regulă, două-trei), atât înrudite, cât şi neînrudite, din
perspectiva discrepanţelor şi asemănărilor de ordin structural, şi lingvisticacomparativ-istorică,
având ca obiect de cercetare tendinţele în dezvoltarea limbilor înrudite provenite din aceeaşi
limbă de origine.
Lingvistica generală studiază însuşirile de bază ale limbajului uman, ca mijloc de
comunicare, esenţa şi originea limbii, legile generale de dezvoltare şi funcţionare a ei, metodele
lingvistice (tradiţionale şi moderne).
Raporturile limbii cu societatea, cultura, gândirea constituie domeniul lingvisticii generale,
delimitându-se sociolingvistica, etnolingvistica, psiholingvistica. Sociolingvistica, spre exemplu,

1
examinează unele aspecte ale raportului limbă-societate: diferenţierea dialectelor sociale, a
stilurilor funcţionale, factorii de ordin extern ce influenţează limba (contactele dintre limbi,
bilingvismul, formarea „limbilor hibride”, interferenţa idiomurilor etc.).
O ramură importantă a lingvisticii generale este lingvistica tipologică ce formulează
universaliile lingvistice prin care se subînţeleg fenomenele de ordin general, proprii tuturor
limbilor (universaliile absolute) sau majorităţii limbilor (universalii relative). Cercetările tipo-
logice sunt întemeiate pe conceptul tip lingvistic – o serie relativ redusă de trăsături structurale
atestate în multiple limbi ale lumii, indiferent de gradul lor de înrudire.
Lingvistica aplicatăeste menită a soluţiona obiective practice: elaborarea sistemelor grafice,
perfecţionarea scrisului, comentariul filologic al textelor, alcătuirea dicţionarelor, întocmirea
manualelor şi a materialelor didactice pentru studierea limbilor străine, variate probleme ale
culturii vorbirii etc.

Legătura lingvisticii cu alte ştiinţe

Este relevantă legătura ştiinţei despre limbă cu filosofia şi

logica. Filosofia studiază legile generale ale naturii, societăţii şi gândirii, având tangenţe cu
lingvistica în ceea ce priveşte originea limbajuluiuman, raporturile dintre limbă şi realitate, limbă şi
gândire, contradicţiile interne ale limbii, dihotomiile acesteia, latura materială (senzorială) şi cea
ideală (conţinutală) ale fenomenului vizat, progresul limbii etc.
Logica dezvăluie legităţile procesului gândirii, fiind afiliată cu lingvistica în baza raportului
limbă-gândire şi a corelaţiei dintre categoriile logice şi cele lingvistice (conceptul şi cuvântul,
judecata logică şi propoziţia) şi altor aspecte adiacente (rolul limbii în procesul cunoaşterii,
concret şi abstract în limbă etc.).

În materie de psihologie, suportul comun cu lingvistica îl reprezintă aspectele psihologice ale

generării vorbirii, vorbirea interioară, procesul memorizării, asimilarea limbii din perspectiva
factorilor de ordin psihologic şi în funcţie de vârstă etc.
Probleme complexe, bunăoară originea limbajului, dezvoltarea acestuia, raportul dintre limbă
şi cultură (materială şi spirituală) ş.a. denotă legătura lingvisticii cu arheologia, etnografia, istoria,
antropologia.
De reţinut şi legătura lingvisticii cu semiotica, ştiinţa generală despre semne (naturale şi
artificiale), ce-şi găseşte reflectare în cadrul semanticii la studierea raportului dintre cuvânt–
concept–obiect, a cuvântului ca semn lingvistic şi delimitarea lui de semnele artificiale etc.
Lingvistica are tangenţe cu fizica la cercetarea aspectului acustical sunetelor (durata, înălţimea,
timbrul, intensitatea), noţiunile în cauză fiind preluate din compartimentul fizicii, acustica.

2
 Particularităţile articulatorii (fiziologice) ale sunetelor pun în evidenţă participarea organelor
de articulare (limba, buzele, dinţii, alveolele etc.) la pronunţarea lor, fapt care vădeşte finalităţi
comune cu biologia, fiziologia şi medicina, cea din urmă examinând patologia vorbirii, diverse
afazii.
Există şi metode matematice de studiere a limbii, bunăoară glottocronologia, ce reliefează
legătura lingvisticii cu matematica, iar unele aspecte ale lingvisticii aplicate (sistemele de
prelucrare automată a informaţiei etc.) vădesc legătura cu informatica.
Cele relatate demonstrează, pe de o parte, varietatea compartimentelor şi branşelor ce ţin de
lingvistică, iar pe de altă parte, legăturile ei complexe cu numeroase ştiinţe sociale, ale naturii şi
cele exacte.

UNELE DEFINIŢII ALE LIMBII

Limba constituie principalul mijloc de comunicare, cecuprinde structura şi sistemul şi

posedă multiple niveluri, disociabile în unităţi, între care se stabilesc variate relaţii. Fenomenul
menţionat posedă caracter social, sistemic, dinamic şi semiotic.
Savantul francez J.Vendryes puneîn evidenţă caracterul social al limbii, afirmând că „limba s-
a format în societate. Limba a apărut în clipa când oamenii au simţit necesitatea de a comunica
între ei... Limba, ca fenomen social, a putut să se constituie numai atunci când creierul uman era
suficient de dezvoltat, pentru a o folosi”. Ideea privind natura socială a fenomenului în discuţie a
fost emisă anterior de către savantul german W.von Humboldt, întemeietorul lingvisticii generale
şi a filosofiei limbajului, care subliniază că limbajul „apare şi se dezvoltă doar în societate, iar
oamenii se înţeleg pe ei înşişi în măsura în care cuvintele ce le pronunţă, după cum o dovedeşte
experienţa, sunt înţelese de către ceilalţi”.
Acelaşi lingvist demonstrează incontestabil caracterul dinamic şi sistemic al limbii. Autor
al teoriei despre limbă ca activitate, W. von Humboldt menţionează că ea (limba) este „o
activitate neîntreruptă a spiritului ce tinde să transforme sunetul articulat într-o expresie a gân-
dului”, invocând teza despre identitatea limbii şi a spiritului poporului. Cel din urmă concept
semnifică mentalitatea poporului dat şi componentele culturii spirituale, bunăoară religia, ştiinţa,
arta, ideologia. Reliefând caracterul sistemic al fenomenului abordat, W. von Humboldt îl
compară cu o pânză largă în care orice fir este întreţesut cu celelalte, sugerând, astfel,
interdependenţa unităţilor de la diferite niveluri ce alcătuiesc sistemul.
Indiferent de curentul sau şcoala lingvistică la care aderă, lingviştii relevă pregnant legătura
dialectică dintre limbă şi gândire. A se compara câteva definiţii: „Limba este organul care
generează ideea” (W. von Humboldt); „Limba este o expresie sonoră a gândului ce se manifestă
prin intermediul sunetelor în procesul gândirii” (A. Schleicher); „Limba reprezintă un mijloc
3
specific uman şi neinstinctiv de transmitere a ideilor, a sentimentelor şi a voinţei prin intermediul
simbolurilor produse arbitrar” (E.Sapir); „Limba este o emanaţie spirituală... Istoria ei nu vădeşte
altceva decât istoria formelor spirituale de expresie...” (K.Vossler).
În numeroase studii de semiotică lingvistică, lexicologie, lingvistică generală ş.a. este
analizată corelaţia dintre cuvânt, ca unitate a nivelului glosematic, concept şi obiectul desemnat.
În opinia reputatului savant elveţian F. de Saussure, limba „este un sistem de semne ce exprimă
idei”, „un produs social al activităţii de limbaj”.
În lingvistica actuală problema definirii limbii rămâne, deocamdată, controversată. După
părerea prof. E.Coşeriu, „limbajul aparţine domeniului libertăţii şi al finalităţii”, iar faptele de
limbă nu pot fi explicate „în termeni cauzali”. Funcţionalistul francez A.Martinet relevă
caracterul inedit al idiomurilor: „O limbă este un instrument de comunicare, conform căruia
experienţa omenească este analizată diferit în fiecare comunitate” [63, p. 100].

4
LINGVISTICA GENERALĂ LINGVISTICA LINGVISTICA
PARTICULARĂ APLICATIVĂ
Lingvistica generală studiază Lingvistica particulară are Lingvistica
însuşirile de bază ale limbajului ca obiect de investigare o aplicată rezolvă
uman, ca mijloc de comunicare, limbă aparte (româna, obiective
esenţa şi originea limbii, legile engleza, ceha etc.) sau un practice:
generale de dezvoltare şi grup de limbi înrudite (de elaborarea
funcţionare a ei, metodele ex., limbile romanice, sistemelor
lingvistice (tradiţionale şi limbile germanice, limbile grafice,
moderne). slave ş.a.). perfecţionarea
Raporturile limbii cu societatea, scrisului,
Ramificaţii:
cultura, gândirea constituie do- comentariul filo-
 lingvistica
meniul lingvisticii generale, logic al textelor,
sincronică
delimitându-se următoarele alcătuirea
 lingv. diacronică
ramificaţii: sociolingvistica, dicţionarelor,
Lingvisticasincronică
etnolingvistica, psiholingvistica. întocmirea
examinează o anumită
manualelor şi a
Lingvistica tipologică limbăsau un grup de limbi
materialelor
cercetează universaliile într-o anumită perioadă, de
didactice pentru
lingvistice prin care se ex.,ceaactuală, fără a ţine
studierea
subînţeleg fenomenele de ordin seama de istoria limbii.
limbilor străine,
general, proprii tuturor limbilor Lingvistica diacronică
variate
(universaliile absolute) sau studiază evoluţia unei limbi
problemeale
majorităţii limbilor (universalii (sau a unui grup de limbi),
culturii vorbirii
relative). disociindu-se fazele unei
etc.
asemenea evoluţii.

DEFINIŢII ALE LIMBII

J.Vendryes afirmă că „limba s-a format în societate. Limba a apărut în clipa
când oamenii au simţit necesitatea de a comunica între ei... Limba, ca fenomen
5
social, a putut să se constituie numai atunci când creierul uman era suficient de
dezvoltat, pentru a o folosi”.

W. von Humboldt menţionează că limba este „o activitate neîntreruptă a

spiritului ce tinde să transforme sunetul articulat într-o expresie a gândului”.

„Limba este organul care generează ideea” (W. von Humboldt); „Limba
este o expresie sonoră a gândului ce se manifestă prin intermediul sunetelor în
procesul gândirii” (A.Schleicher); „Limba reprezintă un mijloc specific uman
şi neinstinctiv de transmitere a ideilor, a sentimentelor şi a voinţei prin
intermediul simbolurilor produse arbitrar” (E.Sapir); „Limba este o emanaţie
spirituală... Istoria ei nu vădeşte altceva decât istoria formelor spirituale de
expresie...” (K.Vossler).
A.Martinet relevă caracterul inedit al idiomurilor: „O limbă este un
instrument de comunicare, conform căruia experienţa omenească este
analizată diferit în fiecare comunitate”.
Legătura lingvisticii cu alte științe

Filosofia Filosofia studiază legile generale ale

naturii, societăţii şi gândirii, având
tangenţe cu lingvistica în ceea ce priveşte
originea limbajului uman, raporturile
dintre limbă şi realitate, limbă şi gândire,
contradicţiile interne ale limbii,
dihotomiile acesteia, latura materială
(senzorială) şi cea ideală (conţinutală)
ale fenomenului vizat, progresul limbii
Lampă (5 sunete, 5 litere) etc.
Logica Logica dezvăluie legităţile
procesului gândirii, fiind afiliată cu
lingvistica în baza raportului limbă-
gândire şi a corelaţiei dintre categoriile
6
 Peretele scrie la tablă. logice şi cele lingvistice (conceptul şi
cuvântul, judecata logică şi propoziţia)
şi altor aspecte adiacente (rolul limbii în
procesul cunoaşterii, concret şi abstract
în limbă etc.).
Arheologia, etnografia, istoria,
Arheologia, etnografia, istoria, antropologia cercetează, asemenea
antropologia lingvisticii, originea limbajului,
proverbe dezvoltarea acestuia, raportul dintre
comparaţii limbă şi cultură (materială şi spirituală)
metafore ş.a., componentele culturii spirituale –
simbol știința, religia, mitologia, arta, ideologia.

Psihologia Psihologia studiază aspectele

psihologice ale generării vorbirii, vorbirea
interioară, procesul memorizării,
asimilarea limbii din perspectiva
factorilor de ordin psihologic şi în
funcţie de vârstă etc.
Semiotica Semiotica, ştiinţa generală despre
semne (naturale şi artificiale), are
Salutul legătură cu lingvistica în cadrul
Gesturi semanticii, la studierea raportului dintre
cuvânt–concept–obiect, a cuvântului ca
semn lingvistic şi delimitarea lui de
semnele artificiale etc.

Fizica Fizica, în special acustica, cercetează

aspectului acustic al sunetelor (durata,
înălţimea, timbrul, intensitatea).
Biologia, medicina (fiziologia) Particularităţile articulatorii

7
 (fiziologice) ale sunetelor pun în
evidenţă participarea organelor de
articulare (limba, buzele, dinţii, alveolele
etc.) la pronunţarea lor, fapt care
vădeşte finalităţi comune cu biologia şi
medicina, cea din urmă examinând
patologia vorbirii, diverse afazii.
Matematica, informatica Există şi metode matematice de
studiere a limbii, bunăoară glotto-
cronologia, ce reliefează legătura
lingvisticii cu matematica, iar unele
aspecte ale lingvisticii aplicate (sistemele
de prelucrare automată a informaţiei
etc.) vădesc legătura cu informatica.
(apud Oglindă E., Păduraru G. Introducere în lingvistică (suport didactic). Chişinău: CEP
USM, 2011. )